Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 23 martie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune materiale şi morale pentru încălcarea dreptului reclamantului la viaţă privată, la propria imagine, la onoare, la demnitate şi la reputaţie; obligarea pârâtului să publice pe cheltuiala proprie, în cotidianul C. - ediţia tipărită, ori pe site-ul de Internet www.x.ro, precum şi în două cotidiene de sport, a textului hotărârii judecătoreşti de admitere a prezentei acţiuni, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 10.000 RON/zi calculate până la data îndeplinirii efective a obligaţiei; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că fapta pentru care solicită despăgubiri constă în aceea că pârâtul B., prin intermediul mass-media, în cadrul unei conferinţe de presă a afirmat că reclamantul nu ar fi apărat corect şansele în meciul dintre D. şi E. disputat în data de 03.05.2015, că ar fi "vândut" echipa şi colegii.
La data de 19.04.2016, reclamantul a formulat precizare a primului capăt de cerere, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale.
Prin Sentinţa nr. 1562 din 22 decembrie 2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a V a-civilă, a admis în parte acţiunea; a obligat pârâtul la plata, către reclamant, a sumei de 100.000 euro reprezentând daune morale şi a obligat pârâtul să publice pe cheltuială proprie, în cotidianul C. şi pe site-ul de internet www.x.ro precum şi în două cotidiene de sport, a prezentei hotărâri, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 100 RON pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a acesteia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi.
Prin Decizia nr. 967/A din 2 noiembrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului; a admis apelul pârâtului; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata, către reclamant, a daunelor morale în sumă de 6.000 euro prin echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii efective; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei; a obligat apelantul reclamant la 1.950 RON cheltuieli de judecată în apel către apelantul pârât.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, întemeiat generic pe dispoziţiile art. 486 şi urm. C. proc. civ., reclamantul A., formulând următoarele critici:
- Hotărârea instanţei de apel este nelegală întrucât nu valorifică dimensiunea integrală a prejudiciului moral suferit de reclamant şi nu conţine argumente care să justifice diminuarea daunelor solicitate. Un procent de 1% din cota de piaţă a reclamantului nu poate reprezenta o reparaţie adecvată a prejudiciului produs şi nu este un cuantum prevăzut de lege ori de practica judecătorească, cum eronat reţine instanţa de apel;
- Referitor la consecinţele faptei ilicite şi dimensiunea prejudiciului, instanţa de apel reţine în mod greşit faptul că aspectele privind pierderea sarcinii soţiei, încetarea raporturilor contractuale dintre părţi şi stările de depresie ale reclamantului ar fi fost invocate în apel cu depăşirea limitelor permise de efectul devolutiv al căii de atac, câtă vreme aceste aspecte se regăsesc în motivarea soluţiei adoptate de instanţa de fond;
- Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât nu şi-a întemeiat raţionamentul logico-juridic prin raportare la probele administrate în cauză, respectiv la declaraţiile de martori, prin care au fost dovedite consecinţele grave şi iremediabile ale declaraţiilor pârâtului (pierderea sarcinii soţiei, încetarea raporturilor contractuale dintre părţi şi stările de depresie ale reclamantului);
- Prejudiciul suferit de reclamant este de natură morală, nepatrimonială şi constă în atingerea gravă adusă vieţii private, demnităţii, onoarei, reputaţiei profesionale, realizată printr-un mijloc de informare largă a publicului şi amplificat de modalitatea de publicare a informaţiilor prin intermediul internetului, situaţie ce justifică acordarea daunelor moale în cuantumul solicitat (500.000 euro).
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat.
Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 07.11.2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a apreciat că, în măsura în care nu pun în discuţie evaluarea probatoriilor, criticile vizând modalitatea în care instanţa de apel a procedat la analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale sub aspectul încălcării dreptului la viaţa privată, a dreptului la imagine, la onoare, la demnitate, la reputaţie profesională şi la modalitatea de cuantificare a prejudiciului, raportat la aceste încălcări, pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar în măsura în care se invocă nemotivarea hotărârii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Completul de filtru C3, constatând că sunt îndeplinite condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
În termen legal, intimatul-pârât B. a formulat punct de vedere prin care a reluat solicitarea de anulare a recursului pentru neîncadrarea în ipotezele reglementate de lege.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Situaţia de fapt dedusă judecăţii, referitoare la proferarea de către pârât a unor acuzaţii cu caracter denigrator la adresa reclamantului a fost recunoscută de părţi. Ceea ce constituie obiect al nemulţumirii reclamantului este modalitatea de stabilire a prejudiciului.
Sub acest aspect, prima instanţă a reţinut că, prin fapta pârâtului, reclamantului i-au fost încălcate dreptul la buna reputaţie profesională şi credibilitatea în mediul sportiv, dreptul la demnitate, dreptul la viaţa privată şi la propria imagine. Instanţa a constatat că reclamantul a fost supus unor agresiuni verbale din partea suporterilor, a întâmpinat dificultăţi în viaţa socială şi în comunicarea cu familia, i-a fost afectată încrederea în sine şi posibilitatea de a-şi continua activitatea profesională la un alt club sportiv în condiţii similare şi, reţinând că acesta avea, la momentul respectiv, o cotă de piaţă de 600.000 euro, l-a obligat pe pârât la o despăgubire de 100.000 euro.
Instanţa de apel a analizat criticile ambelor părţi, prin prisma caracterului devolutiv al căii de atac, constatând îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, însă a restrâns sfera drepturilor personale nepatrimoniale constatate a fi fost încălcate, precum şi consecinţele de ordin moral pe care fapta prejudiciabilă le-a produs asupra vieţii reclamantului.
Astfel, instanţa de apel, observând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în definirea limitelor de analiză a dreptului la viaţă privată, a reţinut că protecţia vieţii private a unei persoane nu se limitează doar la cercul său intim, ci include şi timpul şi parcursul activităţii sale profesionale; a exclus încălcarea dreptului la propria imagine şi, de asemenea, a reţinut încălcarea dreptului la demnitate sub aspectul onoarei şi reputaţiei, considerând că nu există o bază factuală suficientă pentru a valorifica apărările pârâtului referitoare la fondul emoţional sub imperiul căruia s-ar fi aflat, exagerarea acceptabilă sau buna-credinţă.
În privinţa modalităţii de reparare a prejudiciului, instanţa de apel a precizat că are în vedere două forme de acoperire a acestuia, respectiv recunoaşterea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale prin publicarea hotărârii şi despăgubirea bănească, pe care, în raport de cele reţinute anterior, a cuantificat-o la 6.000 euro, reprezentând 1% din cota de transfer a sportivului. Instanţa de apel a considerat că aceasta este o reparaţie echitabilă faţă de efectul descris în acţiunea principală (impedimentul temporar la angajare), pe care l-a reţinut, înlăturând alte consecinţe prejudiciabile pretinse în apel (depresia, pierderea sarcinii soţiei, încetarea din această cauză a contractului cu clubul D.), despre care a apreciat că nu au făcut obiect al învestirii de primă instanţă.
Recurentul a contestat această soluţie susţinând, sub un prim aspect, că instanţa de apel nu a motivat diminuarea prejudiciului.
Nu poate fi reţinută critica, încadrabilă în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., referitoare la nemotivarea hotărârii, întrucât se constată că hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa de apel justificând într-o modalitate corespunzătoare reducerea despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului.
Astfel, pe de o parte, a apreciat că acesta poate fi reparat şi prin recunoaşterea publică a vătămării aduse drepturilor personale nepatrimoniale, măsură dispusă de prima instanţă şi menţinută în apel.
Pe de altă parte, instanţa de apel a redus sfera drepturilor încălcate la cele privind viaţa privată şi demnitatea, dar şi efectele negative decurgând din această încălcare. Astfel, a reţinut doar impedimentul, cu caracter temporar, al reclamantului de a se angaja, înlăturând celelalte consecinţe apreciate ca fiind prejudiciabile în primă instanţă şi, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, a considerat că a stabilit o reparaţie suficientă şi adecvată prejudiciului moral suferit de reclamant.
Prin urmare, nu se poate reţine că instanţa de apel nu a redat aspectele factuale şi juridice care au stat la baza hotărârii de diminuare a cuantumului daunelor morale, din această perspectivă susţinerile recurentului fiind nefondate.
În ceea ce priveşte criticile încadrabile în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că procentul din cota de transfer aplicat de instanţa de apel nu reprezintă un cuantum prevăzut de lege sau de practica judecătorească.
Instanţa de recurs reţine că aspectul referitor la cota de transfer a reclamantului a fost menţionat, ca element factual, şi de instanţa de fond la momentul stabilirii despăgubirilor morale.
Spre deosebire de prejudiciul material, al cărui cuantum poate fi dovedit după criterii materiale prestabilite, prejudiciul moral cuprinde, cum, de altfel, a statuat şi instanţa de apel, o doză de apreciere, de aproximare, întrucât atingerile aduse personalităţii sociale ale unei persoane prin încălcarea dreptului la onoare şi demnitate nu pot fi cuantificate în mod obiectiv.
Prin urmare, raportarea la un procent din cota de transfer a sportivului, proporţional cu valorile fără conţinut economic reţinute a fi fost încălcate, nu constituie o încălcare a unei norme de drept substanţial, având în vedere că întinderea daunelor morale nu poate fi determinată decât prin aprecieri subiective, în cadrul cărora principiul acordării unei satisfacţii echitabile este pe deplin aplicabil, astfel cum corect a considerat instanţa de apel.
Critica referitoare la stabilirea greşită a limitelor învestirii este eronată, în condiţiile în care instanţa de apel a făcut o judicioasă aplicare a dispoziţiilor 22 alin. (6) şi 478 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că reclamantul a susţinut în apel existenţa altor consecinţe ale faptei prejudiciabile (pierderea sarcinii soţiei, încetarea raporturilor contractuale dintre părţi, stările de depresie ale reclamantului) pe care nu le-a supus judecăţii în faţa primei instanţe şi care, astfel, nu au putut fi valorizate la judecata în apel, chiar dacă, cum susţine reclamantul, ar fi rezultat din probele testimoniale administrate în cauză.
Înalta Curte constată că reiterarea afirmaţiilor referitoare la gravitatea atingerii vieţii private, demnităţii, onoarei, reputaţiei profesionale, amplificată de modalitatea de publicare a informaţiilor, nu pot face obiect al controlului judiciar întrucât constituie aspecte de netemeinicie ce se analizează în fazele devolutive ale procesului civil, fiind incompatibile cu natura juridică a recursului care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii pronunţate.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa va obliga pe recurentul-reclamant la plata sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât, reprezentând onorariu avocaţial, redus proporţional cu complexitatea cauzei şi volumul activităţii apărătorului desfăşurate în prezenta fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A., cu domiciliul în Pieleşti, judeţul Dolj, împotriva Deciziei nr. 967/A din 2 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., cu domiciliul în Bucureşti, str. x, sector 3 şi cu domiciliul ales la SCPA F., cu sediul în Bucureşti, Calea x.
Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât B., reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 martie 2019.
Procesat de GGC - NN