Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2351 din 15 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2010, a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă A. SRL, societate în insolvenţă, prin administrator judiciar B. din Bucureşti, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă C. SRL, ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că, prin contractul de asociere nr. 8207, perfectat la data de 29 iulie 2008, societăţile între care se derulează litigiul de faţă au convenit sa creeze împreună, pe o perioada de 12 luni, o asociaţie fără personalitate juridică, având ca obiect participarea la realizarea proiectului menţionat în scrisoarea de comandă din data de 19 iunie 2008 transmisa de către beneficiarul lucrărilor, D. SRL, constând în realizarea unor lucrări de instalaţii la obiectivul E..
Aceste raporturi contractuale iniţiale au fost ulterior modificate prin trei acte adiţionale, prin ultimul dintre acestea, Actul adiţional nr. x din 14 iulie 2009, constatându-se acordul pârâtei reclamante A. SRL în privinţa modificării termenului de plată al facturii fiscale nr. x emisa la data de 3 martie 2009, în valoare de 1.730.121,96 RON, către reclamanta-pârâtă C. SRL, achitarea acestei creanţe urmând a fi realizată în termen de 60 de zile de la data semnării acestui act juridic.
La data de 10 iunie 2011, prin cererea reconvenţionala depusă la dosarul cauzei, pârâta reclamanta A. SRL, o solicitat în temeiul disp. art. 119 din C. proc. civ., obligarea cocontractantului sau, reclamanta-pârâta S.C. C. SRL, la plata sumei de 1.730.121,96 RON, «datorată potrivit actului adiţional nr. x din 14 iulie 2009 la contractul nr. x din 29 iulie 2008», precum şi la plata sumei de 207.614,64 RON reprezentând dobânda legala datorată pentru perioada 12 septembrie 2009 - 9 iunie 2011.
Or, prin sentinţa civilă nr. 2409 pronunţata la data de 14 mai 2014 în Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a, rămasă definitivă şi irevocabilă, instanţa a constatat nulitatea absoluta a Actului adiţional nr. x din 14 iulie 2009 la Contractul nr. x din 29 iulie 2008, înscris pe care pârâta-reclamanta şi-a fondat pretenţiile deduse judecăţii prin cererea incidentală formulată în cauză.
Aşadar, ca urmare a desfiinţării sale, acest act adiţional nu mai poate produce efecte juridice între părţile între care s-a perfectat şi nici constitui temei juridic al pretenţiilor formulate prin cererea reconvenţionala.
Cum s-a concluzionat cu putere de lucru judecat prin Decizia civilă nr. 177 din 9 aprilie 2012, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în dosarul amintit, raporturile dintre părţi nu sunt guvernate de regulile contractului de antrepriza pentru a se putea solicita plata directă de la cocontractant pentru lucrările prestate în beneficiul unei terţe persoane, ci sunt aplicabile prevederile articolului 251 Codul comercial prin care se creionează fizionomia contractului de asociere în participaţiune. Astfel, dată fiind natura raporturilor juridice create între părţi, asociaţii au dreptul numai la beneficiile rezultate din operaţiunile comerciale la care au participat, cu obligaţia corelativă de a suporta eventualele pagube rezultate din punerea în comun a unor aporturi pentru constituirea fondului comun necesar realizării proiectului indicat şi atingerii scopului patrimonial, neputând solicita plata directă a contravalorii lucrărilor prestate în temeiul asocierii în favoarea unei terţe persoane, direct de la asociatul sau, fie el lider al asocierii, înainte de a fi realizată desocotirea.
Deoarece, în cazul contractului de asociere în participaţiune, obligaţiile asumate de fiecare partener sunt convergente şi finalitatea este comuna, persoanele între care se încheie contractul nu se numesc debitori şi creditori, ci asociaţi, cu particularitatea ca asociatul care aduce aportul social - în speţa prestează serviciile indicate în contract şi anexa la acesta, nu primeşte un echivalent în schimb - preţul lucrărilor de instalaţii prestate - de le celălalt asociat faţă de care s-a obligat, ci va beneficia alături de el de foloasele rezultate, în funcţie de succesul economic al operaţiunii desfăşurate.
În deplina concordanta cu trăsăturile acestui tip de contract, prin art. 7 din contractul de asociere care vizează "Modalitatea de împărţire a rezultatelor activităţilor economice comune desfăşurate", părţile au convenit expres că:
"Împărţirea rezultatelor financiare (profit net/pierderi) se va efectua astfel: (...) toate beneficiile şi pierderile care vor rezulta din realizarea proiectului cuprins în scrisoarea de comandă din data de 19 iunie 2008 transmisă de către beneficiarul D. SRL să fie împărţite/suportate în mod egal (în proporţie de 50% - 50%).
Toate plăţile către Asociaţie se vor efectua în contul pe numele SC C., părţile stabilind ca orice sumă de bani din acest cont să poată fi ridicată numai pe bază de dublă semnătură - din partea C. - dl. F. şi din partea SC A. - dl. G.".
Dat fiind regimul juridic al acestei asocieri oculte în continuare, instanţa de control judiciar a statuat că această completare a articolului 7 prin actul adiţional nr. x nu semnifică că «modalitatea de împărţire a rezultatelor asocierii nu a fost schimbata în vreun fel, ci doar că asociatul SC A. emitea factura fiscală către C., dar plata facturii respective se efectua nu de către C. din contul personal al acestei societăţi, ci tot din contul comun al asocierii deschis pe numele SC C., în funcţie de cele stabilite de către Consiliul de administrare şi conducere al asociaţiei.
Potrivit articolului 6 alin. (6), lit. e) din contractul de asociere, Consiliul de administraţie şi conducere al societăţii, format din 2 membri, câte unul de la fiecare societate comercială asociată, are printre atribuţii şi "stabilirea lunară a repartizării profitului/pierderii între asociaţi, potrivit cotelor de participare cuvenite".
Aşadar, factura către beneficiar o emitea asociatul SC C., pe baza facturilor emise de către asociatul SC A., beneficiarul SC D. SRL efectua plata către Asociere în contul bancar al cărui titular era asociatul C., iar împărţirea rezultatelor (profit sau pierderi) se efectua în conformitate cu prevederile articolului 7, în proporţie de 50% - 50%, urmând însă ca orice sumă de bani din acest cont să poată fi ridicată numai pe baza dublei semnături, a reprezentanţilor celor doi asociaţi.
Nicăieri în cuprinsul Contractului de asociere nr. x din 29 iulie 2008, astfel cum a fost completat prin Actul adiţional nr. x din 10 noiembrie 2008, nu se face vorbire despre vreo schimbare a modalităţii de împărţire a rezultatelor asocierii, astfel cum a fost convenită prin articolul 7 din contract, în sensul asumării de către unui dintre asociaţi, în speţă de către asociatul C., a obligaţiei de a achita celuilalt asociat, SC A., lucrările efectuate la Proiectul ce constituie obiectul asocierii, anterior stabilirii lunare a repartizării profitului (sau pierderii) între asociaţi, potrivit cotelor de participare, de 50% - 50%.
Tribunalul a apreciat că se impune a fi valorificat acest efect al unei hotărâri definitive şi irevocabile pronunţate între aceleaşi părţi, care intervine şi în absenta triplei identităţi, şi care constituie o calitate extrinsecă, ataşată a acestui act autentic, manifestată prin expresia imutabilităţii verificării jurisdicţionale întreprinse de instanţa asupra unei chestiuni litigioase - constatarea modalităţii în care se vor efectua plăţile între asociaţi şi interpretarea articolului nr. 7 din contractul de asociere în urma completării sale prin actul adiţional nr. x la acest contract, verificare obiectivată prin hotărârea pronunţată (Decizia nr. 177 din 9 aprilie 2012 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2010, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Trece în puterea lucrului judecat nu numai dispozitivul, ci şi considerentele pe care hotărârea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, oricare dintre părţi putând opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, daca are legătura cu soluţionarea acestuia din urmă. În maniera comună, lucrul judecat ne apare drept ceea ce este explicit, direct şi efectiv tranşat în dispozitivul hotărârii ca soluţii date cererilor şi pretenţiilor părţilor. Soluţia din dispozitiv are, însă, o iradiere asupra a tot ce constituie urmarea necesara a deciziei, relieful lucrului judecat având intensităţi diferite, după natura dreptului, pretenţiei, situaţiei juridice care a fost în examinarea instanţei.
Lucrul judecat poartă asupra unor elemente de fundamentare juridică a hotărârii, fără de care nu s-ar fi putut decide lucrul expres au explicit judecat, considerente decisive care au o eficienta juridică proprie. Acestea reprezintă premisa şi susţinerea dispozitivului, conducând în mod logic şi substanţial la soluţia din dispozitiv, făcând corp şi integrându-se în acesta.
Acest act de dispoziţie al instanţei de apel, cu privire la litigiul dintre părţi, prin pronunţarea şi ulterior definitivarea căruia s-a încheiat procesul, se bucura de autoritate deplină, reprezentând o exprimare directa, prin oficiul judecătorului a voinţei legiuitorului la cazul judecat. Este, prin urmare, necesar ca judecata care s-a finalizat prin pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile, să fie irepetabilă, actul jurisdicţional beneficiind de o stabilitate specială, el fiind incontestabil, neamendabil şi emanând putere de lucru judecat. Aceste efecte pe care le emana interesează ordinea publica, iar reluarea verificării jurisdicţionale ar afecta însăşi autoritatea justiţiei.
Prin Decizia civilă nr. 1535 din 10 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta-reclamantă A. SRL.
În motivarea deciziei, Curtea de Apel a constatat că tribunalul a reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 2409 din 14 mai 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ceea ce a făcut incidente dispoziţiile art. 1202 C. civ. 1864, aplicabil în cauză, în conformitate cu care nu este permisă dovada contrarie celor statuate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Prin urmare, tribunalul şi-a exprimat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia din dispozitivul sentinţei, neputându-se reţine lipsa elementelor de la art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
A fost respinsă susţinerea apelantei potrivit căreia Sentinţa civilă nr. 2409 din 14 mai 2014 şi Decizia civilă nr. 177 din 9 aprilie 2012 pronunţate în Dosarul nr. x/2010 nu ar avea legătură cu cauza, căci acestea au privit tocmai valabilitatea actului adiţional nr. x pe care apelanta şi-a întemeiat pretenţiile din cererea reconvenţională constând în plata facturii x din 3 martie 2009, iar până la rămânerea sa irevocabilă prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Nu s-a reţinut nici încălcarea principiului contradictorialităţii, căci pronunţarea acestor hotărâri a fost avută în vedere de părţi în cauză, dovadă fiind atât măsura suspendării judecăţii, cât şi concluziile orale puse de reprezentanţii acestora.
Referitor la respingerea probelor solicitate, s-a considerat că acestea au devenit inutile ca urmare a rămânerii irevocabile a soluţiei pronunţate în Dosarul x/2010, prin care s-a statuat asupra naturii juridice a raportului juridic dintre părţi.
Astfel, pârâta-reclamantă A. SRL a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata contravalorii facturii nr. x privind efectuarea unor lucrări de instalaţii, astfel cum aceasta s-a obligat prin actul adiţional nr. x din 14 iulie 2009. Acest act juridic a fost constatat ca fiind nul prin Sentinţa civilă nr. 2409 din 14 mai 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea căilor de atac formulate, întrucât contravine reglementării contractului de asociere în participaţiune. Or, ţinând seama că pârâta a indicat ca şi cauză juridică a acţiunii acest act juridic, ce stabilea obligaţia de plată a contravalorii facturii nr. x, în acord cu principiul disponibilităţii, soluţia de respingere a probelor este justificată, administrarea lor având doar efectul tergiversării judecării cauzei.
În ceea ce priveşte susţinerea apelantei-pârâte că pretenţia ar fi întemeiată şi în lipsa Actului adiţional nr. x, Curtea de Apel a subliniat faptul că factura nr. x a fost emisă în temeiul contractului de asociere dintre părţi, dar existenţa acestui contract nu fundamentează în mod direct pretenţia pârâtei. Astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziilor pronunţate în Dosarul nr. x/2010, modalitatea de împărţire a rezultatelor financiare ale asocierii se face în proporţie de 50% - 50% conform art. 7 alin. (1) din contractul de asociere, iar nu prin modalitatea agreată în conţinutul Actului adiţional nr. x.
Natura juridică a contractului dintre părţi se opune interpretării Actului adiţional nr. x în sensul că acesta modifică modalitatea de împărţire a rezultatelor financiare, respectiv că ar exista o obligaţie a intimatei de decontare a facturii emise de către apelantă indiferent de rezultatele financiare ale asocierii.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta-reclamantă A. SRL, solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei, cu admiterea cererii reconvenţionale formulate, iar, în subsidiar, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 1865, susţinând faptul că decizia atacată cuprinde considerente contradictorii în condiţiile în care probele solicitate pentru dovedirea încasării sumei solicitate de către intimată au fost respinse în urma rămânerii irevocabile a soluţiei pronunţate în Dosarul nr. x/2010, iar finalul deciziei atacate respinge interpretarea potrivit căreia actul adiţional nr. x ar fi modificat modalitatea de împărţire a rezultatelor financiare. În memoriul recurs a continuat prin a critica soluţia asupra cererii sale de probe şi a sublinia utilitatea acestora.
Recurenta a invocat şi motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. 1865, susţinând, în esenţă, absolutizarea considerentelor unei alte hotărâri fără a se ţine cont de cadrul procesual în care acestea au fost formulate într-o altă pricină, cu privire la alte aspecte şi alte apărări, în detrimentul unei analize concrete a pretenţiilor contractuale formulate.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, recurenta a invocat aplicarea greşită a regulilor de interpretare a contractului (art. 977 şi urm. C. civ. 1864), care a condus la ignorarea obligaţiei de plată asumate prin mecanismul stabilit de contractul de asociere modificat prin actul adiţional nr. x, independent de existenţa actului adiţional nr. x anulat irevocabil de instanţă, precum şi a dispoziţiilor art. 1201 C. civ., prin nevalorificarea aspectelor intrate în autoritatea de lucru judecat de o manieră aplicată la ipotezele speţei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata C. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. 1865. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este o cale extraordinară de atac şi, în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie, nu îşi propune rejudecarea fondului cauzei, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. 1865 în acest context, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, modalitatea în care aceasta a analizat probele administrate în cauză, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. 1865.
Cât priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 1865, acesta poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. 1865.
Din modul de expunere al criticilor se deduce că recurenta invocă motivarea contradictorie, doar că argumentele subsumate acestui motiv de recurs nu susţin premisa legală, în realitate recurenta contestând pe larg soluţia instanţelor cu privire la solicitarea sa de suplimentare a probatoriului administrat în cauză, fără să se fi invocat în mod direct vreo critică de nelegalitate privitoare la această măsură a instanţei.
Verificând decizia recurată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac.
Faptul că a confirmat legalitatea valorificării efectului puterii de lucru judecat a considerentelor unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în alt litigiu purtat între acelaşi părţi nu lipseşte de conţinut sau de analiză proprie decizia pronunţată în acest dosar.
În acest cadru, dar relevant şi pentru celelalte motive invocate de recurentă, se impune a se sublinia că recurenta a investit instanţa cu o cerere reconvenţională având ca obiect pretenţii împotriva reclamantei C. SRL întemeiate exclusiv pe Actul adiţional nr. x din 14 iunie 2009 la Contractul nr. x din 29 iulie 2008, prin care este prelungit termenul de plată al facturii nr. x din 3 martie 2009 în valoare de 1.730.121,96 RON, suma în litigiu. Cererea reconvenţională nu cuprindea niciun argument referitor la temeinicia şi modalitatea de calcul a sumei solicitate prin prisma prevederilor contractuale primare.
În aceste condiţii şi ţinând cont de faptul că reclamanta nu şi-a modificat în faţa primei instanţe acţiunea în ceea ce priveşte cauza pretenţiilor după pronunţarea soluţiei irevocabile în Dosarul nr. x/2010, deveneau relevante soluţionării cauzei considerentele hotărârii irevocabile prin care a fost anulat actul adiţional nr. x în litigiul purtat anterior între aceleaşi părţi, iar dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. 1865 nu permiteau schimbarea cauzei acţiunii direct în apel, cu atât mai puţin în recurs, conform art. 316 C. proc. civ. 1865.
Or, toate probele propuse de recurentă şi neîncuviinţate de instanţa de apel tindeau la o teză probatorie ce nu corespundea cauzei acţiunii în cadrul dedus judecăţii prin cererea sa.
În continuarea celor enunţate referitoare la cadrul procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865 referitor la interpretarea juridică a actului dedus judecăţii sau schimbarea înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, dar dezvoltarea acestei critici nu evidenţiază niciunul din motivele de nelegalitate instituite de acest text. Şi în acest caz, recurenta se rezumă la a critica reţinerea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a considerentelor hotărârii judecătoreşti irevocabile anterioare.
Faţă de cele deja reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondată şi critica recurentei întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865. Invocând formal aplicarea greşită a regulilor de interpretare a contractelor şi a dispoziţiilor art. 1201 C. civ. 1864, recurenta reia, în esenţă, argumente ce nu ar fi justificat, în opinia sa, fundamentarea hotărârii atacate în principal pe considerentele Deciziei civile nr. 177 din 9 aprilie 2012, aspect deja analizat.
Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. 1865, iar, în temeiul art. 312 C. proc. civ. 1865, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. SRL prin lichidator judiciar B. împotriva Deciziei civile nr. 1535 din 10 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2019.
Procesat de GGC - LM