Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov sub numărul unic de dosar x/2016, reclamanta SC A. SRL Braşov a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Judeţului Braşov: anularea Deciziei nr. 9651 din 17 decembrie 2015, emisă de către intimata DGRFP Braşov, de suspendare a soluţionării contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/2015, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/2015 şi a Procesului-verbal de control nr. x/2015; obligarea intimatei DGRFP Braşov să soluţioneze pe fond contestaţia; obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 77/F/2016 din data de 19 mai 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.
3. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei nr. 77/F/2016 din data de 19 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurenta-reclamantă SC A. SRL, a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Organele de inspecţie fiscală din cadrul AJFP Braşov - Inspecţia Fiscală Contribuabili Mijlocii au sesizat prin adresa nr. x din 30 iunie 2015 Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, întrucât faptele din RIF nr. x/2015, ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzute de Legea nr. 241/2005 şi Legea nr. 656/2002.
Curtea de Apel Braşov a solicitat organelor de cercetare penala sa comunice stadiul soluţionării sesizării mai sus menţionate, sens în care Inspectoratul de Politie al Judeţului Braşov - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, prin adresa nr. x din 03 mai 2016, au confirmat existent dosarului penal cu număr unic nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov în care se fac cercetări împotriva numitei B., administrator al societăţii.
Pentru acest motiv Curtea de Apel Braşov a considerat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune suspendarea soluţionării contestaţiei formulate pe cale administrativă, întrucât organul fiscal a constatat motivat, că există indicii în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni, care ar avea, în cazul în care existenţă lor ar fi certă, o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Datorită acestei opinii, consideră Sentinţa civilă nr. 77/F din 19 mai 2016, pronunţată de către Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nelegală, cu următoarele argumente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 241 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, suspendarea contestaţiei este una facultativă, trebuind să existe indiciile săvârşirii unei infracţiuni, cu înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei date în procedura administrativă.
Indiciile temeinice, nu sunt probe sau mijloace de probă, ci date.
În primă fază inspectorii fiscali din cadrul AJFP Braşov - Serviciul Inspecţie Fiscală Contribuabili Mijlocii şi ulterior intimata DGRFP Braşov, au stabilit deja sumele suplimentare pe care contestatoarea le are de achitat către bugetul de stat, pe baza verificărilor efectuate, fiind încheiată inspecţia fiscală prin emiterea actelor fiscale specifice, respectiv Decizia de impunere nr. x/2015, Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/2015 şi Procesul-verbal de control nr. x/2015. Constatarea diferenţelor de plată s-a făcut prin aplicarea dispoziţiilor fiscale faţă de documentele contabile verificate, astfel încât, în ipoteza în care faptele cercetate de organele fiscale ar îmbrăca o natură penală, contestatoarea ar urma să răspundă atât din punct de vedere fiscal cât şi penal, fără a se putea vorbi despre o condiţionare a răspunderii fiscale de stabilirea răspunderii penale, sens în care suspendarea soluţionării contestaţie administrative pentru aceste motive este nelegală.
Prejudiciul pretins de intimata DGRFP Braşov ca fiind cauzat bugetului de stat, poate fi rezultatul unei încălcări a normelor fiscale, fără a fi şi consecinţa unei fapte penale.
În ipoteza dată, a existenţei dosarului penal cu număr unic nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, în care persoana B., administrator al societăţii recurente nu a fost citată până la această dată, pentru stabilirea unui eventual prejudiciu vor fi aplicate normele fiscale iar apoi, în măsura constatării unui prejudiciu se vor verifica elementele constitutive ale infracţiunii, sens în care soluţionarea contestaţiei administrative nu are legătură cu această procedură.
Legalitatea stabilirii prejudiciului poate fi verificată în procedura administrativă şi nu depinde la acest moment de rezultatul unor cercetări penale, din moment ce intimata a avut toate datele pentru exprimarea unui punct de vedere în soluţionarea aspectelor contestate fără ca decizia emisă în soluţionarea contestaţiei să depindă de "soluţia penală ce va fi data de organele de urmărire penală în urma sesizării făcute de către echipa de inspecţie".
4. Apărările formulate în cauză
Intimata DGRFP Braşov a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre faţă de care nu se pot invoca motive de netemeinicie şi nelegalitate. Aceasta a analizat cauza sub toate aspectele, pe baza tuturor motivelor invocate de părţi, pe baza tuturor probelor propuse şi admise de către aceasta motiv pentru care nu se impune casarea acesteia aşa cum solicită recurenta-reclamanta prin cererea de recurs.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 aprilie 2019.
6. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 9.651 din 17 decembrie 2015 şi obligarea pârâtei la soluţionarea în fond a contestaţiei fiscale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 9.651 din 17 decembrie 2015, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 214 alin. (3) C. proc. fisc. adoptat prin O.G. nr. 92/2003 suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de SC A. SRL Braşov pentru suma totală de 3.043.425 RON stabilită prin Decizia de impunere nr. x din 30 iunie 2015 privind obligaţiile suplimentare de plată, urmând ca soluţionarea contestaţiei să fie reluată la data la care contestatarul sau organul fiscal va sesiza organul de soluţionare competent că motivul care a determinat suspendarea a încetat în condiţiile legii.
Pentru a dispune suspendarea soluţionării contestaţiei, pârâta a reţinut, în esenţă, că prin Procesul-verbal nr. x din 30 iunie 2015 şi prin adresa nr. x din 30 iunie 2015 a fost sesizat parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov în vederea efectuării cercetărilor penale cu privire la posibila săvârşire a faptelor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 241/2005, art. 29 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002 şi art. 241 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, iar prioritatea de soluţionare o au organele de urmărire penală asupra caracterului infracţional al faptelor.
În drept, potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. adoptat prin O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei privind contestaţia administrativă atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.
Din cuprinsul acestor dispoziţii, Curtea a reţinut că pentru a putea opera suspendarea facultativă pe acest temei este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: organul fiscal să aibă suspiciuni în sensul existenţei unor indicii că unele fapte descoperite în cursul inspecţiei fiscale constituie infracţiuni; eventuala constatare a acestor infracţiuni să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă; organul fiscal să fi sesizat organele în drept cu privire la aceste suspiciuni.
În cauză, Curtea a reţinut că prin Procesul-verbal nr. x din 30 iunie 2015 organul fiscal a descris constatările rezultate din inspecţia fiscală parţială desfăşurată în perioada 03 aprilie 2015 - 30 iunie 2015 la SC "A." SRL Braşov şi, ca urmare a acestor constatări, a apreciat că se impune sesizarea organelor abilitate în vederea stabilirii existenţei ori inexistenţei elementelor specifice, identificarea şi tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, sub aspectul săvârşirii faptelor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 29 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, republicată, şi art. 241 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
Ulterior, organul fiscal a transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov (cu adresa nr. x din 06 iulie 2015 - vol. II dosar) acest proces-verbal, alături de plângerea penală formulată împotriva SC "A." SRL Braşov, de raportul de inspecţie fiscală nr. x din 30 iunie 2015 şi Decizia de impunere nr. x din 30 iunie 2015.
Prin adresa nr. x din 03 mai 2016, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice a comunicat instanţei că în dosarul penal cu numărul unic x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov se efectuează cercetări împotriva numitei B. şi SC A. SRL Braşov sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. a), b), c) din Legea nr. 241/2005, bancrută frauduloasă prevăzută şi pedepsită de art. 241 lit. b) C. pen. şi spălare de bani, prevăzută şi pedepsită de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în cauză fiind începută urmărirea penală cu privire la aceste infracţiuni, la data de 27 august 2015, iar Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a formulat constituire de parte civilă, la data de 14 august 2015, pentru suma de 3.043.425 RON, reprezentând venituri dividende persoane fizice în sumă de 1.852.720 RON şi accesorii în sumă de 1.190.705 RON.
Curtea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a se dispune suspendarea soluţionării contestaţiei formulate pe cale administrativă împotriva actelor administrativ-fiscale, întrucât organul fiscal a constatat, motivat, că există indicii în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni, care ar avea, în cazul în care existenţa lor ar fi certă, o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă. De asemenea, organul fiscal a sesizat legal organele de urmărire penală, în vederea cercetării faptelor cu privire la care a constatat existenţa unor indicii că ar putea constitui infracţiuni.
În ce priveşte legătura dintre constatarea şi pedepsirea infracţiunilor menţionate de către organul fiscal în actele de sesizare a organelor de urmărire penală, pe de o parte, şi soluţionarea contestaţiei împotriva actelor administrativ-fiscale, pe de altă parte, Curtea a apreciat că aceasta există, având în vedere că, după cum s-a reţinut mai sus, a fost începută urmărirea penală împotriva contribuabilului-contestator (SC A. SRL), pentru infracţiunile indicate în actul de sesizare, astfel că modul de soluţionare a contestaţiei administrative depinde de existenţa sau inexistenţa acestor infracţiuni, precum şi de soluţionarea laturii civile în procesul penal, conţinutul acestei laturi civile fiind reprezentat chiar de obligaţiile fiscale care sunt în discuţie în cadrul proceduri derulate în faţa organului fiscal.
Referitor la susţinerea reclamantei în sensul încălcării dreptului său la o instanţă, în înţelesul prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea a apreciat că aceasta este nefondată, întrucât însăşi prezenta acţiune îndreptată împotriva soluţiei organului fiscal de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative este o expresie a dreptului de acces la justiţie al reclamantei.
7. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatei-pârâte invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 pot constitui temei al suspendării soluţionării contestaţiei administrativ fiscale, însă nu este suficient ca organul fiscal să fi sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, ci este necesar ca dezlegarea dată de organele de cercetare penală cu privire la existenţa faptei, identitatea şi vinovăţia autorului să constituie în sine un temei pentru soluţionarea procedurii administrative.
În ceea ce priveşte înţelesul sintagmei de "înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă", ca premisă în vederea aplicării dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, Înalta Curte aminteşte că norma legală impune în sarcina organelor administrativ fiscale să dezvolte argumentele pentru care soluţionarea definitivă a sesizării penale, în sensul constatării existenţei sau după caz, a inexistenţei infracţiunii sesizate (în speţă evaziunea fiscală) este necesară pentru a dezlega raportul juridic de drept fiscal cu care au fost învestite, pornind de la concluziile anchetei penale, condiţie ce nu este îndeplinită în cauză.
În cauză, organul fiscal nu arată motivat care este legătura de cauzalitate dintre obligaţiile fiscale contestate în procedura administrativă şi stabilirea de către organele fiscale a faptului că există indiciile săvârşirii unei infracţiuni şi care este înrâurirea hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă. Contrar dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, care reclamă o decizie "motivată" a organului care soluţionează contestaţia administrativă, Înalta Curte constată că singura referire din considerentele deciziei la strânsa dependenţă care ar exista între soluţia fiscală şi cea penală vizează constatările organelor de control a căror realitate urmează să fie tranşată de organele de cercetare penală.
Este adevărat că art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 conferă organului de soluţionare a contestaţiei administrative un drept de apreciere asupra oportunităţii adoptării măsurii de suspendare aflate în discuţie, dar această apreciere nu trebuie făcută în condiţii care să pună sub semnul întrebării buna credinţă a organului fiscal în relaţia cu contribuabilul.
În condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a oferit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operaţiunilor economice derulate de societatea controlată, determinând stabilirea unor obligaţii fiscale suplimentare prin emiterea unui act administrativ-fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate accepta că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate să se pronunţe asupra contestaţiei administrative a contribuabilului, pe motiv că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existenţa sau nu a unei infracţiuni.
Având în vedere că la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare organul de control şi-a exercitat dreptul de apreciere conferit de art. 6 alin. (1) C. proc. fisc. , coroborat cu art. 11 alin. (1) C. fisc. , organul de soluţionarea a contestaţiei trebuia să aprecieze relevanţa stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege şi, în temeiul dispoziţiilor de drept fiscal aplicabile, să se pronunţa cu privire la realitatea sau conţinutul economic al operaţiunilor efectuate. Această soluţie trebuia fundamentată pe analiza activităţii economice desfăşurate de societate, cu valorificarea jurisprudenţei Înaltei Curţi şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, având în vedere că, în raport de constatările organului de control fiscal, o eventuală stabilire a răspunderii penale nu ar fi de natură să conducă la agravarea răspunderii fiscale a contribuabilului.
Exercitarea dreptului de apreciere în analiza documentelor prezentate de societate pentru justificarea exercitării dreptului de deducere a TVA-ului (a necesităţii achiziţiilor efectuate prin prisma scopului economic declarat) permite organului de soluţionare a contestaţiei administrative să nu acorde valoare probatorie acestora în măsura în care consideră că acestea nu sunt apte să dovedească starea de fapt fiscală de care se prevalează societatea, cu consecinţa recalificării sau înlăturării unor tranzacţii, însă stabilirea unor obligaţii fiscale suplimentare în acest temei nu este condiţionată de constatarea instanţei penale cu referire la existenţa elementelor constitutive ale unor infracţiuni.
În fine, în pofida perioadei mari de timp scurse de la momentul sesizării organului de cercetare penală - iulie 2015 şi până la data soluţionării acestui recurs, autoritatea fiscală nu a făcut dovada că demersul său a avut o finalitate concretă, în sens procesual penal. Consecinţa este amânarea soluţionării contestaţiei administrative o perioadă de timp nerezonabilă, aşa încât Înalta Curte reţine că circumstanţele concrete ale cauzei sunt de natură a infirma soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Prin menţinerea suspendării procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei pe o perioadă îndelungată de timp, se aduce atingere dreptului constituţional al reclamantei de a se adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru a obţine verificarea legalităţii deciziei de impunere, emisă în sarcina sa şi se perpetuează starea de aşteptare a unei soluţii în cauza penală, ceea ce se constituie într-un exces de putere, chiar dacă în justificarea acestuia se invocă prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.
Aşa fiind, pentru a se asigura un just echilibru între interesul public pe care îl exprimă organul fiscal şi interesul privat al contribuabilului de a-şi vedea clarificată situaţia fiscală, Înalta Curte consideră că se impune obligarea organului competent să se pronunţe asupra fondului contestaţiei administrative.
8. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, împotriva Sentinţei nr. 77/F din 19 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016.
Va casa sentinţa recurată şi anulează Decizia nr. 9.651 din 17 decembrie 2015 emisă de pârâta DGRFP Braşov.
Va obliga intimata DGRFP Braşov să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă împotriva raportului de inspecţie fiscală nr. x/2015 şi a deciziei de impunere nr. x/2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL, împotriva Sentinţei nr. 77/F din 19 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016.
Casează sentinţa recurată şi anulează Decizia nr. 9.651 din 17 decembrie 2015 emisă de pârâta DGRFP Braşov.
Obligă intimata DGRFP Braşov să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă împotriva raportului de inspecţie fiscală nr. x/2015 şi a deciziei de impunere nr. x/2015.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.
Procesat de GGC - CT