Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând:
(i) obligarea pârâtului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii la întocmirea documentaţiei pentru solicitarea şi obţinerea vizei controlului delegat al Ministerului Finanţelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare aferente şi necesare plăţii deconturilor lunare centralizatoare expediate de reclamantă începând cu luna octombrie 2012 reprezentând diferenţa de 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii - transportaţi şi respectiv 100% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat veteranii de război transportaţi de SC A. SA - conform art. 31 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 147/2000 şi art. 16 din Legea nr. 44/1994;
(ii) obligarea pârâtului de Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, la plata efectivă şi imediată a sumei de 819.067 RON din care: - 739.578 RON - reprezintă 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii transportaţi de SC A. SA în perioada octombrie 2012 - iulie 2013, în mod actualizat la rata inflaţiei; - 79.489,5 RON - reprezintă 100% din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat veteranii de război transportaţi de SC A. SA, în perioada octombrie 2012 - iulie 2013, în mod actualizat la rata inflaţiei.
(iii) obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aprobe finanţarea şi să aloce fondurile băneşti necesare de la Bugetul de Stat în scopul efectuării plăţii către reclamantă a contravalorii a 50% din cupoanele de călătorie în condiţiile descrise la petitele anterioare - conform art. 32 din Normele Metodologice premenţionate;
(iv) obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii la plata sumei de 191.789 RON reprezentând prejudiciul creat direct pentru neplata la termen a 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii transportaţi de SC A. SA în perioada octombrie 2012 - iulie 2013 şi 100% din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat veteranii de război transportaţi de SC A. SA în perioada octombrie 2012 - iulie 2013;
(v) neîndeplinirea obligaţiilor impuse de instanţă autorităţilor publice să se realizeze sub sancţiunea unei amenzi aplicabile persoanei culpabile de neexecutarea obligaţiei în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii ce se va pronunţa în cauză - conform art. 18 alin. (5) corelat cu art. 24 din Legea nr. 554/2004.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 93 din 20 aprilie 2015, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a tardivităţii acţiunii, invocate de pârâtul Ministerul Transporturilor.
A admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal având ca obiect obligaţia de a face, formulată de reclamanta SC A. SA, şi a obligat pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Bucureşti să întocmească documentaţia necesară pentru decontarea biletelor de călătorie şi să o înainteze către Ministerul Finanţelor Publice pentru deschiderea creditelor bugetare aferente.
A obligat pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Bucureşti să plătească reclamantei suma de 818.681 RON debit, suma de 125.039 RON dobânzi şi suma de 110.707 RON penalităţi, precum şi suma de 3.562 RON cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor şi a obligat Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti să pună la dispoziţia pârâtei sumele necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin prezenta hotărâre.
1.3. Cererile de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 93 din 20 aprilie 2015 au declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava în numele pârâtului-chemat în garanţie Ministerul Finanţelor Publice.
1.3.1. Pârâtul Ministerul Transporturilor a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate în contradictoriu cu această autoritate, ca nefondată.
În motivarea recursului, s-a arătat, mai întâi, că recurentul a achitat integral, la data de 22 octombrie 2014, suma de 799.020,5 RON, efectiv datorată potrivit deconturilor depuse de intimată şi care face obiectul acţiunii.
A susţinut că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit excepţia inadmisibilităţii pentru capătul 2 de cerere, raportat la formularea tardivă a plângerii prealabile pentru solicitările de plată aferente lunilor octombrie 2012, noiembrie 2012, decembrie 2012, februarie 2013, martie 2013 şi aprilie 2013, iar pentru lunile iunie şi iulie 2013, recursul graţios este prematur formulat.
A mai argumentat că prin hotărârea recurată instanţa de fond a obligat în mod eronat recurentul să întocmească documentaţia pentru solicitarea şi obţinerea vizei controlului delegat al Ministerului Finanţelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare aferente şi necesare plăţii deconturilor lunare centralizatoare expediate de reclamantă în perioada octombrie 2012 - iulie 2013.
De asemenea, prima instanţă în mod greşit a obligat recurentul la plata dobânzii legale în baza art. 1535 alin. (1) din C. civ., fără a argumenta aplicarea acestui articol, ceea ce echivalează practic cu o lipsă a motivării soluţiei.
Obligaţia de plată a subvenţiilor este o obligaţie de plată asumată de Statul Român, iar nu de Ministerul Transporturilor, ceea ce nu conferă Ministerului calitatea de debitor al obligaţiei, ci doar pe cea de intermediar, context în care nu se justifică concluzia instanţei de fond că reclamanta este îndreptăţită la plata dobânzii, ca daune-interese.
Obligaţia de plată care incumbă recurentului este condiţionată de alocarea de la bugetul de stat a acestor sume, Ministerul Finanţelor Publice având calitatea de finanţator al pretenţiilor deduse judecăţii, astfel încât nu poate fi reţinută culpa ministerului pentru neplata acestor obligaţii.
Penalităţile acordate reclamantei nu au niciun fundament de drept, între reclamantă şi Ministerul Transporturilor nu a fost încheiat niciodată vreun contract care să cuprindă obligaţii de plată, astfel că nu există nicio normă legală sau convenţională care să justifice obligarea recurentului la plata dobânzii legale.
Apoi, deşi a reţinut în mod corect faptul că obligaţia de plată a Ministerului Transporturilor nu poate fi realizată decât după alocarea de către Ministerul Finanţelor Publice a fondurilor necesare efectuării plăţii, în mod contradictoriu obligă recurentul la plata dobânzii legale.
Recurentul a criticat şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.562 RON, în condiţiile în care înscrisurile depuse de intimată dovedesc valoarea de 3.262 RON.
1.3.2. Recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a solicitat casarea sentinţei recurate, şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în garanţie a M.F.P., pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.
Recurenta a argumentat, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 60 - 63 C. proc. civ., respectiv existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire în sarcina recurentului.
Rolul Ministerului Finanţelor Publice în ceea ce priveşte decontarea legitimaţiilor de călătorie cu reducere de 50% constă în aprobarea deschiderilor de credite bugetare, la solicitarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prevederea acestor sume în bugetul propriu al acestuia din urmă fiind o obligaţie ce revine în exclusivitate acestui minister.
1.4. Apărarea intimatei-reclamante
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC A. SA a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor, ca nefondat, argumentând, în esenţă, că în mod corect a fost obligat recurentul la plata sumelor pe care nu le decontase în termen, precum şi a dobânzilor aferente.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând recursurile formulate în cauză, prin prisma criticilor recurenţilor şi prin raportare dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte le apreciază fondate şi le va admite, pentru considerentele ce urmează.
Critica recurentului privind modul în care a fost soluţionată excepţia inadmisibilităţii este nefondată.
Astfel, obiectul judecăţii este dat de refuzul pârâtului Ministerul Transporturilor de soluţionare a cererii reclamantei de acordare a contravalorii deconturilor aferente perioadei octombrie 2012 - iulie 2013 privind prestaţiile efectuate în baza cupoanelor pentru călătoriile efectuate cu mijloacele de transport proprii de către pensionari, cu reducere de 50%, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 147/2000.
Refuzul de soluţionare a cererii reprezintă act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar într-o astfel de situaţie plângerea prealabilă sesizării instanţei nu este necesară, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din aceeaşi lege, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.
În consecinţă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru tardivitatea plângerii prealabile este neîntemeiată.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este însă fondat din perspectiva îndeplinirii de către recurentul Ministerul Transporturilor a obligaţiei de plată a sumei de 799.020,50 RON (confirmată de înscrisurile depuse la dosar), reprezentând contravaloarea deconturilor solicitate de reclamantă în temeiul Legii nr. 147/2000, aferente perioadei octombrie 2012 - iulie 2013.
Astfel, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, suma menţionată a fost achitată reclamantei în patru tranşe, la datele de 17.02.2014, 20.03.2014, 19.09.2019 şi 22.10.2014, deci anterior pronunţării sentinţei atacate.
Ca urmare, atâta timp cât Ministerul Transporturilor şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de normele de aplicare a legii menţionate, nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat al acestei autorităţi de a soluţiona o cerere în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât cererea era rămasă fără obiect la data pronunţării sentinţei recurate.
Pentru aceste motive, recursurile urmează a fi admise, având în vedere că debitul pentru recuperarea căreia s-a formulat cererea de chemare în judecată a fost achitat de către pârât în cursul procesului, iar capetele de cerere din acţiunea principală privind obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor la întocmirea documentaţiei pentru solicitarea şi obţinerea vizei şi la plata debitului datorat, precum şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, vor fi respinse ca rămase fără obiect.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii la plata prejudiciului creat direct pentru neplata la termen a debitului datorat, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă s-a referit, în acest context, la majorările şi penalităţile de întârziere calculate de către Administraţia finanţelor publice pentru neplata la termen, de către intimată, a obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat de stat, obligaţii pe care intimata susţine că şi le-ar fi achitat dacă pârâtul şi-ar fi onorat la termen obligaţiile de plată.
Intimata nu a făcut, însă, dovada în concret a acestui prejudiciu, anume a faptului că ar fi fost obligată la plata, către organele fiscale, de majorări şi penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat de stat; nici a cuantumului acestora. Or, pentru ca o parte să poată fi obligată la repararea unui prejudiciu, chiar în temeiul dispoziţiilor art. 1530 şi urm C. proc. civ., acesta trebuie să îndeplinească condiţia de a fi cert, anume existenţa şi întinderea sa să se poată constata sau aprecia cu certitudine, aspecte care, în prezenta speţă, nu au fost probate de către intimată, care a reclamat, astfel, un simplu prejudiciu prezumtiv.
Nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 1532 alin. (2) C. civ., invocate în cerere, întrucât intimata nu a probat că a ratat obţinerea unui avantaj sau o anumită favoare, care era, pentru ea, aproape o certitudine, dacă nu ar fi intervenit fapta ilicită a autorităţii pârâte.
Nici dispoziţiile art. 120 şi art. 1201 din C. proc. fisc. , reţinute de către instanţa de fond, nu sunt aplicabile prezentei speţe, acestea referindu-se exclusiv la creanţele fiscale.
De asemenea, motivul de recurs referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată este întemeiat.
Este consacrată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi acordarea cheltuielilor de judecată atunci când cererea reclamantei a fost respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile în timpul judecăţii.
Culpa procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluţia dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, în faza formulării plângerii prealabile, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, neputându-se transfera vinovăţia pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil.
În speţă, însă, se constată că înscrisurile depuse de intimata-reclamantă indică valoarea cheltuielilor de judecată ca fiind de 3.262 RON, anume 3.060 RON (onorariu de expert) şi 202 RON taxă judiciară de timbru, nu 3.562 RON cum a stabilit iniţial instanţa de fond.
Pentru considerentele de mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va recursurile declarate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi Ministerul Transporturilor, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va respinge ca rămase fără obiect capetele de cerere din acţiunea principală privind obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor la întocmirea documentaţiei pentru solicitarea şi obţinerea vizei şi la plata debitului în valoare de 819.067 RON, precum şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, respingând în rest acţiunea.
Va obliga pârâtul la plata, către reclamanta SC A., a sumei de 3.262 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi Ministerul Transporturilor împotriva Sentinţei nr. 93 din 20 aprilie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:
Respinge ca rămase fără obiect capetele de cerere din acţiunea principală privind obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor la întocmirea documentaţiei pentru solicitarea şi obţinerea vizei şi la plata debitului în valoare de 819.067 RON, precum şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
Respinge în rest acţiunea.
Obligă pârâtul la plata, către reclamanta SC A., a sumei de 3.262 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.
Procesat de GGC - CL