Asupra cauzei deduse judecăţii, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 octombrie 2010, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantele A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, suspendarea efectelor Hotărârii nr. 76 din 3 august 2010, sub aspectul transferului dreptului de proprietate către pârâtă, de la data consemnării despăgubirilor până la data stabilirii prin hotărâre judecătorească a cuantumului acestora; reclamantele au contestat cuantumul stabilit prin hotărârea atacată de 1.718.121,00 RON pentru exproprierea imobilului din Bucureşti, str. x, S+P+et. 1.
La data de 8 martie 2011, reclamantele au depus cerere precizatoare, solicitând: stabilirea dreptului la despăgubiri şi a cuantumului acestora, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 1.723.713 euro - valoarea de circulaţie a imobilului şi 150.000 euro daune morale.
S-a arătat că stabilirea despăgubirilor nu s-a făcut ţinând cont şi de daunele morale cauzate de expropriere, evaluate la 50.000 euro pentru fiecare reclamant. Cuantumul despăgubirilor stabilite de hotărârea atacată este neconform valorii reale a imobilului care, în luna noiembrie 2010, potrivit unui raport de expertiză extrajudiciară, avea o valoare de circulaţie de 1.573.713 euro, echivalentul a 6.753.452 RON, raportul fiind întocmit la 14 decembrie 2010.
Prin aceeaşi cerere, a fost completată acţiunea cu un capăt de cerere prin care reclamantele au solicitat restrângerea efectelor exproprierii numai la suprafaţa de teren afectată lucrărilor de utilitate publică şi menţinerea dreptului lor de proprietate asupra suprafeţei de teren ce nu este afectată de lucrările de utilitate publică. Prin cererea depusă la 28 iunie 2011, reclamantele au indicat suprafaţa de teren ce o solicită a fi exclusă de la expropriere, anume 241 mp.
La data de 3 mai 2012, reclamantele au depus o nouă cerere modificatoare a acţiunii, solicitând anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 76/2010.
Prin Sentinţa civilă nr. 1228 din 19 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte acţiunea; a respins, ca neîntemeiate, atât cererea de anulare a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 3 august 2010, în urma exproprierii terenului în suprafaţă de 216,74 mp, construcţii în suprafeţe de 128,51 mp, 226,88 mp, 296,49 mp, cât şi cererea privind dispunerea exproprierii parţiale asupra terenului, şi a modificat Hotărârea nr. 76 din 3 august 2010, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate către reclamante în urma exproprierii ca fiind în cuantum de 1.967.874,04 RON. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea privind acordarea daunelor morale, a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată şi a obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 RON către reclamanţi, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu experţi.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că A., B. şi C. au fost recunoscute, prin Hotărârea nr. 76 din 3 august 2010, drept beneficiare ale dreptului la despăgubire, ca urmare a exproprierii imobilului compus din suprafaţa de teren de 216,74 mp, (2/3 din 325,11 mp,) şi construcţii în suprafaţă de 434,59 mp, (2/3 din 128,51 mp, + 226,8 mp, + 296,49 mp,), fiind stabilit un cuantum al despăgubirilor de 1.718.121 RON; că, prin H.G. nr. 590 din 23 iunie 2010, a fost aprobată declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor afectate de proiectul "dublarea diametralei N-S pe tronsonul Buzeşti - Berzei - Vasile Pârvan - BP Haşdeu - Uranus - Calea x", potrivit Legii nr. 198/2004; că, la data de 22 octombrie 2010, titularele dreptului la despăgubiri au fost încunoştinţate de consemnarea sumei de 1.718.121 RON, reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 216,74 mp, şi a construcţiilor în suprafaţă de 434,59 mp; că, potrivit Sentinţei civile nr. 1404 din 4 decembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, D. şi-a exprimat acordul atât pentru exproprierea cotei de 1/3 din imobilul ce i-a fost restituit prin dispoziţia primarului, cât şi pentru cuantumul despăgubirilor propuse, de 1.244.401,55 RON; că, astfel cum rezultă din expertiză, imobilele au fost demolate, iar investiţia de utilitate publică este în stadiu final (carosabil şi trotuar), şi că imobilul avea o suprafaţă iniţială totală de 391,12 mp, iar suprafaţa utilizată pentru executarea lucrărilor de interes public este de 142,86 mp, suprafaţa neutilizată de constructor fiind de 240,11 mp. Expertul E. a arătat că terenul rămas neafectat de construcţii este neconstruibil.
Tribunalul a mai reţinut că raportul de evaluare nu se comunică titularilor imobilelor expropriate, ci se comunică direct hotărârea de stabilire a despăgubirilor, aceştia având doar dreptul, în ceea ce priveşte despăgubirile, de a le contesta. Referitor la întinderea exproprierii, se vor aplica, după caz, dispoziţiile Legii nr. 33/1994 ori ale Legii nr. 255/2010. A fost respinsă, aşadar, cauza de nulitate a Hotărârii nr. 76 din 3 august 2010, motivată de necomunicarea raportului de evaluare, ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte solicitarea de a fi dispusă exproprierea parţială, în sensul de a se exclude o suprafaţă de teren de 241 mp, pretinsă de reclamante, respectiv, 240,11 mp, măsurată de expertul topograf, tribunalul a constatat netemeinicia solicitării.
Conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.
Legea prevede astfel exproprierea totală în cazul în care exproprierea parţială nu este posibilă, acest aspect fiind lăsat la aprecierea instanţei. Exproprierea constituie un act de autoritate publică a cărui întindere nu este de natură a fi contestată de expropriat, cu singurul caz de excepţie, prevăzut expres de lege, când expropriatul nu poate solicita decât exproprierea totală. Cererea reclamantelor de limitare a întinderii efectelor exproprierii este astfel neîntemeiată.
De altfel, a fost apreciată ca neîntemeiată cererea reclamantelor a se stabili că le revine în exclusivitate o suprafaţă de 240,11 mp, teren neutilizat pentru lucrarea de utilitate publică, cu justificarea că D. a fost deja de acord cu despăgubirile pentru cota sa de 1/3 din imobil.
Tribunalul a considerat că, întrucât autoritatea publică a expropriat întregul imobil, decizia privind întinderea exproprierii nu are a fi reconsiderată ca totală pentru un coproprietar, respectiv parţială pentru ceilalţi coproprietari, neputând opera o compensare între despăgubirile primite de primul coproprietar şi suprafaţa pretinsă a fi exclusă de la restituire de ceilalţi proprietari expropriaţi.
În ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor, tribunalul a constatat că valorile preluate de expertul F. sunt corectate pentru a se stabili o medie corespunzătoare valorii reale a suprafeţei de teren, astfel încât a luat în considerare valoarea stabilită de acest din urmă expert. De asemenea, valoarea luată în considerare pentru a se reţine valoarea pe mp a clădirii demolate, locuinţă şi spaţiu comercial, a fost valoarea propusă de expertul F.
Cu privire la daunele morale solicitate, tribunalul a reţinut că reclamantele nu au probat vătămarea morală pretinsă prin exproprierea imobilului şi nici alte prejudicii ce ar fi fost provocate prin exproprierea însăşi a imobilului. Reclamantele nu au utilizat imobilul ca locuinţă proprie, iar una dintre acestea are domiciliul stabil în SUA. Nu a fost invocat şi probat niciun fapt din care să reiasă că exproprierea ar fi vătămat moral pe reclamante şi nici nu a fost limitată prin lege exproprierea la categorii de imobile ce nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele C., A. şi B. şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general.
Prin Decizia civilă nr. 542A din 17 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a admis apelul reclamantelor C., A. şi B. şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că despăgubirile cuvenite reclamantelor sunt în cuantum de 2.027.937 RON ron, pentru imobilul expropriat.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 3 august 2010, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 1.718.121 RON, stabilită conform dispoziţiilor art. 4 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 198/2004, completată şi modificată. În hotărâre, s-a arătat că despăgubirea va fi consemnată, de către expropriator, cu respectarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 198/2004, completată şi modificată.
Criticile apelantelor reclamante referitoare la compunerea despăgubirii cuvenite acestora în urma exproprierii, în sensul că, în speţă, aceasta trebuie să cuprindă, pe lângă valoarea de circulaţie a imobilului, şi valoarea daunelor morale corespunzătoare prejudiciului moral au fost apreciate ca neîntemeiate.
Astfel, Legea nr. 33/1994 asigură atât cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere şi stabilire a despăgubirilor, cât şi apărarea dreptului de proprietate privată. Potrivit art. 1 din această lege, exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.
În ceea ce priveşte compunerea despăgubirilor, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 stabileşte că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Apelantele reclamante au invocat un prejudiciu moral care ar fi fost cauzat prin această măsură, arătând că prejudiciul rezultă din faptul că imobilul a aparţinut familiei lor în perioada interbelică şi că în acest imobil a funcţionat un restaurant frecventat de intelectualitatea interbelică.
În primul rând, s-a reţinut că pentru încălcarea dreptului de proprietate se acordă de regulă daune materiale, iar nu daune morale.
Totuşi, chiar dacă încălcarea unor drepturi patrimoniale are drept rezultat, de regulă, un prejudiciu patrimonial, aceasta se poate concretiza şi într-un prejudiciu moral, de ordin pur afectiv. Astfel, daunele morale sunt legate de încălcarea unor drepturi personal nepatrimoniale, însă apelantele reclamante nu au arătat care este dreptul nepatrimonial încălcat, destinaţia comercială a spaţiului expropriat şi clientela acestuia, invocate de apelante în susţinerea cererii, nu reprezintă împrejurări din care să rezulte un prejudiciu de ordin moral.
În această situaţie, întrucât, din împrejurările invocate de reclamante în cererea de chemare în judecată, nu se poate reţine existenţa prejudiciului moral, s-a conchis că nu se poate susţine nici încălcarea unui drept la dovedirea acestui prejudiciu prin respingerea probei cu martori, această probă fiind corect respinsă de prima instanţă ca nefiind utilă cauzei.
Cererea de suspendare a efectelor hotărârii de expropriere a fost, de asemenea, apreciată ca neîntemeiată, cu motivarea că, în mod corect, a fost respinsă de prima instanţă. Astfel, conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv, transferul dreptului de proprietate asupra terenului. În consecinţă, conform legii, contestaţia asupra deciziei de expropriere nu suspendă efectele hotărârii şi transferul dreptului de proprietate.
Solicitarea apelantelor reclamante, în sensul ca suprafaţa de 241 mp să fie exclusă de la aplicarea măsurii exproprierii a fost apreciată ca fiind corect respinsă de către prima instanţă, pentru următoarele considerente:
Exproprierea parţială este reglementată de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, conform căruia, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.
Prin urmare, legea prevede expres cazul în care instanţa poate aprecia asupra întinderii măsurii exproprierii. În speţă, însă, ipoteza premisă pentru aplicarea acestui text legal nu este îndeplinită, respectiv expropriatorul nu cere exproprierea parţială, pe de o parte, iar pe de altă parte, în Procesul-verbal nr. x din 3 august 2010, s-a consemnat că apelantele reclamante nu au fost de acord cu valoarea despăgubirii, fără însă a contesta caracterul de utilitate publică a exproprierii unei părţi din teren, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 33/1994. În consecinţă, în cadrul procesual al prezentei contestaţii, întemeiate pe dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, apelantele reclamante nu pot invoca lipsa caracterului de utilitate publică a măsurii în privinţa unei părţi din teren.
Susţinerile apelantelor reclamante privind încălcarea principiului prealabilei despăgubiri au fost apreciate ca neîntemeiate. Astfel, prin hotărârea contestată, expropriatorul a procedat la consemnarea sumei de 1.718.121 RON, reprezentând despăgubiri, consemnare care a avut loc anterior aplicării măsurii exproprierii.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii, Curtea a avut în vedere raportul de expertiză, întocmit în apel cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În temeiul acestor prevederi legale, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Întrucât art. 25 din Legea nr. 33/1994 prevede că stabilirea despăgubirilor să fie realizată de o comisie de experţi, Curtea a avut în vedere faptul că această comisie, în majoritate, a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 2.027.937 RON.
Curtea a luat în considerare opinia majoritară a experţilor pentru următoarele argumente: comisia de experţi a fost formată din trei experţi atestaţi pentru domeniul expertizat; doi dintre cei trei experţi au avut o opinie, iar cel de-al treilea a formulat opinie separată.
Având în vedere că instanţa a dispus efectuarea expertizei tocmai pentru că, în domeniul tehnic respectiv, nu are abilitarea necesară pentru a aprecia, s-a reţinut că nici o eventuală cenzură a judecătorului asupra opiniilor diferite exprimate de experţi nu este posibilă. În aceste condiţii, analog situaţiei unui complet de judecată care decide cu majoritate, Curtea a apreciat că singura opţiune legală de a omologa raportul de expertiză o constituie omologarea opiniei majoritare a comisiei de experţi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele C., A. şi B. şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general.
Prin Decizia nr. 1024 din 8 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de părţi, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Criticile formulate de reclamante potrivit cărora lipseşte cauza de utilitate publică pentru exproprierea suprafeţei de 240,11 mp, teren, întrucât această suprafaţă nu este necesară realizării lucrării de interes public, iar cum coridorul de expropriere ocupă doar parţial terenul din str. x, rămânând o suprafaţă de teren de 240,11 mp, liberă, exproprierea trebuia făcută numai pentru suprafaţa de teren afectată de lărgimea străzii, astfel că se impune ca, în virtutea principiului interzicerii exproprierii pentru lipsa cauzei de utilitate publică, să se constate că suprafaţa de teren de 240,11 mp, identificată prin raportul de expertiză topografică, nu este afectată de coridorul de expropriere, şi să se excludă această suprafaţă de teren de la expropriere, prin menţinerea ei în proprietatea reclamantelor, s-a constatat că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea contestată, nr. 76 din 3 august 2010, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului Bucureşti, s-a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 1.718.121 RON, de către expropriator, cu respectarea art. 8 din Legea nr. 198/2004, completată şi modificată, către reclamante, pentru exproprierea imobilului compus din teren în suprafaţă de 216,74 mp, (2/3 din 325,11 mp) şi construcţie în suprafaţă de 434,59 mp, (2/3 din 128,5 mp, +226,88 mp, + 296,49 mp), situat în Bucureşti - sector 1, str. x, S + P + etaj 1, identificat prin nr. cadastral x.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, completată şi modificată, (1) "Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului" şi (3) "Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".
Potrivit acestor dispoziţii legale, rezultă că hotărârile emise în baza Legii nr. 198/2004, prin care s-a stabilit şi s-a dispus consemnarea despăgubirii de către expropriator către proprietarii expropriaţi, pot face obiectul controlului jurisdicţional numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii, iar dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt incidente numai în ceea ce priveşte "stabilirea despăgubirii", nu şi în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate către expropriator, ce nu poate fi contestat de către expropriaţi.
Prin urmare, prin folosirea sintagmei "în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii", în situaţia acţiunilor formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004, aşa cum este cazul în speţă, se constată că legiuitorul a dorit ca în acest domeniu controlul jurisdicţional să se facă doar în privinţa stabilirii cuantumului despăgubirii, nu şi în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate către expropriator.
Acestea sunt considerentele pentru care se constată că susţinerile recurentelor-reclamante, potrivit cărora se impune a fi exclusă de la expropriere suprafaţa de 240,11 mp, teren, întrucât nu este afectată de o cauză de utilitate publică, urmând a fi menţinută în proprietatea acestora, apar ca nefondate, urmând a fi respinse în consecinţă, şi că soluţiile instanţelor de fond, de respingere a cererii reclamantelor de a fi scoasă de la aplicarea măsurii exproprierii suprafaţa de 241 mp, teren, sunt legale.
Criticile formulate de recurentele reclamante, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, în sensul că acestea au dreptul la despăgubirile stabilite în baza Hotărârii CGMB nr. 262/2006, în condiţiile Legii nr. 33/1994, de 1.244,401,55 RON pentru cota de 1/3 din imobil, adică 2.488.803,10 RON, pentru cota de 2/3 din imobil, aşa cum a propus Primăria Municipiului Bucureşti, şi că instanţa de judecată ar fi trebuit să stabilească cuantumul despăgubirii cel puţin la suma de 2.488.803,10 RON, se constată că sunt nefondate.
Astfel, obiectul prezentului litigiul îl constituie contestaţia reclamantelor împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 3 august 2010, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului Bucureşti, sub aspectul determinării cuantumului despăgubirilor, în sensul că acestea "nu reprezintă o justă despăgubire".
Procedura de expropriere demarată în baza Legii nr. 33/1994, prin emiterea Hotărârilor CGMB nr. 151/2006 şi nr. 262/2006, nu s-a finalizat cu o hotărâre de expropriere pentru reclamante, administrativă sau judiciară, prin care să se consemneze de către expropriator, către expropriate, despăgubirea propusă în anul 2008.
Prin urmare, reclamantele nu deţin un "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la suma propusă de Primăria Municipiului Bucureşti ca despăgubire în cadrul acelei proceduri, pentru că acea procedură nu a fost finalizată şi, în consecinţă, nu a produs efecte juridice.
În aceste condiţii, se constată că, legal, expropriatorul, prin hotărârea contestată emisă în baza Legii nr. 198/2004, nu a consemnat la dispoziţia expropriaţilor suma propusă de Primăria municipiului Bucureşti în aprilie 2008, în cadrul procedurii demarate în anul 2006, în baza Legii nr. 33/1994.
Concluzionând, se constată că susţinerea reclamantelor potrivit căreia instanţa de apel, cu încălcarea art. 24 din Legea nr. 33/1994, în realitate, art. 27 din Legea nr. 33/1994, a stabilit despăgubiri mai mici decât cele propuse de expropriator în anul 2008 este nefondată.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., instanţa a constatat următoarele:
Critica formulată de pârât, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căreia motivarea deciziei recurate "nu oferă nici un argument pertinent pentru a susţine concluzia instanţei de apel" cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor, în sensul că aceasta a luat în considerare factual, în detrimentul legalităţii, opinia majoritară, care a fost preferată pentru că a fost exprimată de doi dintre experţi, iar opinia minoritară a fost înlăturată pentru că a fost exprimată numai de către unul din cei trei experţi, se constată că este întemeiată.
Astfel, motivarea hotărârii, în sens strict juridic, reprezintă arătarea în scris a raţiunilor care l-au determinat pe judecător să admită sau să respingă o cerere.
Art. 261 alin. (5) din C. proc. civ. prevede că "hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", iar art. 295 alin. (1) C. proc. civ., prevede că "Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă".
În prezenta cauză, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii cuvenite reclamantelor, în sumă de 2.027.937 RON, instanţa de apel, după redarea conţinutului art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi după ce a făcut trimitere la dispoziţiile art. 25 din acelaşi act normativ, a reţinut că "a avut în vedere faptul că această comisie, în majoritate, a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 2.027.979 RON" că "a luat în considerare opinia majoritară a experţilor" că "în domeniul tehnic respectiv, stabilirea cuantumului despăgubirii, instanţa de judecată nu are abilitarea necesară pentru a aprecia" că "nicio eventuală cenzură a judecătorului asupra opiniilor diferite exprimate de experţi nu este posibilă", şi că "analog situaţiei unui complet de judecată care decide cu majoritate, singura opţiune legală de a analiza raportul de expertiză o constituie omologarea opiniei majoritare a comisiei de experţi".
Or, procedând astfel, se constată că instanţa de apel a nesocotit aceste dispoziţii legale, în sensul că nu a arătat considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea, limitându-se la a concluziona că a adoptat soluţia pronunţată numai pentru că în acelaşi sens au concluzionat experţii în majoritate, ceea ce echivalează cu nemotivarea deciziei pronunţate cu privire la motivele de apel formulate de apelanţi prin care au criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor ce li se cuvin reclamantelor pentru imobilul expropriat, respectiv, cu nesoluţionarea fondului apelurilor formulate de părţi pe acest aspect, ceea ce nu permite efectuarea controlului judiciar în acest sens pe calea prezentului recurs, atrăgând casarea deciziei pronunţate în apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va ţine seama de toate mijloacele de apărare invocate de parţi, de dezlegările obligatorii date problemelor de drept de instanţa de recurs prin prezenta decizie, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cât şi de motivele invocate înaintea acesteia prin cererile de apel formulate de către reclamante şi de pârât, privind greşita stabilire a despăgubirilor ce li se cuvin reclamantelor pentru imobilul expropriat, de către prima instanţă, potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ.
De asemenea, instanţa de trimitere urmează să aibă în vedere, la soluţionarea cauzei, şi dispoziţiile Deciziei nr. 12/2015, pronunţată de Curtea Constituţională şi publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din 3 martie 2015.
În urma trimiterii spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 22 mai 2015.
Prin Decizia nr. 117A din 8 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva Sentinţei civile nr. 1228 din 19 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2010.
A admis apelul declarat de apelantele-reclamante C., A. şi B.; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor la suma de 498.584 euro (în echivalent RON la data plăţii).
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost obligat apelantul-pârât la plata către apelantele-reclamante a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a constatat următoarele:
Limitele soluţionării apelurilor în rejudecare sunt trasate de cele stabilite prin decizia nr. 1024/8.04.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în ciclul procesual anterior, având în vedere dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."
Ca atare, Curtea a analizat apelurile declarate de părţi, prin prisma criticilor referitoare la cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, cu privire la care apelanţii reclamanţi au susţinut că se impune a fi majorat, iar apelantul pârât a solicitat menţinerea celui stabilit prin Hotărârea nr. 76 din 3 august 2010, emisă de expropriator.
Soluţionarea celorlalte capete de cerere a intrat în puterea lucrului judecat, câtă vreme soluţia de respingere a cererii de anulare a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 3 august 2010 şi cea de respingere a cererii privind dispunerea exproprierii parţiale au fost menţinute prin decizia de casare, iar soluţia de respingere a cererii privind acordarea daunelor morale nu a fost criticată de reclamante prin recursul soluţionat prin decizia de casare.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor ce se cuvine apelantelor-reclamante pentru imobilul expropriat şi având în vedere cele statuate prin decizia de casare, Curtea a dispus, în rejudecare, efectuarea unei expertize evaluatorii având ca obiectiv evaluarea ipotetică a imobilului expropriat prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 3 august 2010, evaluarea urmând să se facă în raport cu preţul cu care s-au vândut în mod obişnuit imobile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ - teritorială, la data transferului dreptului de proprietate, respectiv data consemnării despăgubirilor (11 octombrie 2010), ţinând seama de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015 .
Prin această decizie s-a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale.
Curtea Constituţională a reţinut că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, prin raportare la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aduc atingere exigenţelor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală. Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este "dreaptă", (nu are un caracter just), deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluţie de principiu cu valoare constituţională, reţinută de Curte prin Deciziile nr. 984 din 22 noiembrie 2012 şi nr. 395 din 1 octombrie 2013.
Prin urmare, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată şi a reţinut că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, solicitate potrivit art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.
În cauză, a fost întocmit un raport de expertiză de comisia de experţi formată din F., G. şi H., la care Curtea a încuviinţat obiecţiuni, iar în urma analizei răspunsurilor formulate de experţi, a apreciat necesară efectuarea unei noi expertize, având acelaşi obiectiv cu cel stabilit prin încheierea din 17 septembrie 2015, şi anume, evaluarea ipotetică a imobilului expropriat prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor, cu precizarea ca experţii să motiveze detaliat toate corecţiile aplicate, în raport cu elementele de comparaţie avute în vedere, iar în cazul unor valori diferite, să argumentele motivat fiecare opinie, în raport şi cu opinia celuilalt.
Prin noul raportul de expertiză, completat cu răspunsul la obiecţiuni, efectuat de comisia de experţi compusă din ing. I., ing. J. şi ing. K. (acesta din urmă formulând opinie separată), s-a constatat că imobilul situat în Bucureşti, strada x, nr. 35, era o construcţie edificată în jurul anilor 1930, dezvoltându-se pe patru niveluri: subsol/demisol, parter şi două etaje. Spaţiul de la parter avea destinaţia de spaţiu comercial (în principal, alimentaţie publică), cel de la subsol cuprindea depozite şi spaţii producţie, iar spaţiile de la etaje aveau destinaţia de locuinţă.
Valoarea imobilului a fost stabilită, după cum urmează:
- în opinia majoritară a experţilor ing. I. şi ing. J., s-a constatat că valoarea cotei de 2/3 din spaţiul comercial situat la parter (Su = 226,88 mp) şi subsol (Su = 296,4 mp), este de 434.835 euro, respectiv 1.855.658 RON, iar a cotei de 2/3 din apartamentul situat la etajul 1, având suprafaţa utilă de 128,51 mp, este de 63.749 euro, respectiv 272.049 RON.
- în opinia minoritară a expertului ing. K., valoarea cotei de 2/3 din spaţiul comercial situat la parter şi subsol este de 524.417 euro, respectiv 2.237.948 RON, iar a cotei de 2/3 din apartamentul situat la etajul 1 este de 63.741 euro, respectiv 272.015 RON.
Având în vedere că experţii întruniţi în comisie nu au avut un punct de vedere comun, Curtea a analizat care dintre cele două valori propuse respectă dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Astfel, diferenţa semnificativă între opinii este dată de corecţia de 50%, aplicată în opinia majoritară pentru spaţiul de la subsol, faţă de cel de la parter, corecţie care nu a fost considerată necesară în opinia minoritară.
Pentru aplicarea acestei corecţii, experţii care au formulat opinia majoritară au arătat că temeiul acesteia se regăseşte în HCGMB nr. 268/2010, anexa 4 "Tarife de închiriere pentru utilizarea spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă şi a terenurilor aferente", în care se precizează că la unităţile de alimentaţie publică - birourile, depozitele şi dependinţele anexe existente la aceeaşi adresă au un tarif de închiriere de 50% din tariful de bază, tarifele prevăzute în hotărâre pentru chirii având legătură directă cu piaţa imobiliară.
Ţinând seama de faptul că anexele aduc 50% din veniturile de închiriere, s-a considerat întemeiat că şi valoarea unitară de piaţă unitară a anexelor este diminuată tot cu 50%.
Un argument în estimarea valorii unitare a subsolului, în mod diferit de parter, l-a constituit şi precizarea apelantelor-reclamante, în sensul că au existat finisaje şi dotări diferite la parter şi subsol; astfel, la parter, există încălzire centrală cu radiatoare din oţel, aer condiţionat, parchet stejar masiv, instalaţii de supraveghere, alarmă etc., iar la subsol, pardoseli de gresie, instalaţii electrice.
În opinia minoritară, s-a considerat că regula cuprinsă în anexa 4 din HCGMB nr. 268/2010, potrivit căreia, la unităţile de administraţie publică, birourile, depozitele şi dependinţele anexă, existente la aceeaşi adresă, au un tarif de închiriere de 50% din tariful de bază, este doar o reglementare administrativă şi nu are nicio legătură cu realitatea pieţei. În fapt, nu se întâlnesc contracte de închiriere cu chirii unitare diferite între spaţiile de alimentaţie publică propriu-zise (recepţie, hol, intrare, sală de mese) şi spaţiile anexe (grupuri sanitare, bucătării, spaţii de depozitare etc.). Pe piaţa închirierilor de orice tip de spaţiu, comercial, administrativ - birouri, prestări de servicii etc., proprietarii/locatorii oferă spre închiriere şi închiriază spaţiile, incluzând în calculul ariei utile închiriabile şi spaţiile anexă.
Curtea a apreciat că punctul de vedere exprimat în opinia majoritară a experţilor reflectă o valoare mai apropiată de cea cu care s-ar fi putut vinde în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, fiind justificată evaluarea distinctă a spaţiului de la parter faţă de cel de la subsol, în condiţiile în care destinaţia acestora era diferită.
De altfel este rezonabil a se aprecia că un spaţiu de la subsol are o valoare mai mică decât unul de la parter, chiar prin prisma destinaţiei intrinseci a acestuia, astfel că nu poate fi validat punctul de vedere al expertului în opinie minoritară care a considerat că nu se impune aplicarea nici unei corecţii pentru spaţiul de la subsol.
Argumentele experţilor care au formulat opinia majoritară sunt pertinente prin folosirea unei similitudini cu spaţiile care aduc venituri prin închiriere, ceea ce a permis aplicarea corecţiei prevăzute de HCGMB nr. 268/2010, dar şi prin raportare la finisajele celor două spaţii, astfel cum acestea au fost descrise mai sus.
De asemenea, Curtea a constatat că experţii care au formulat opinia majoritară au aplicat corecţiile corespunzătoare, în raport cu comparabilele avute în vedere, ţinând seama de suprafeţele utile ale proprietăţilor, localizare, vechime, amplasarea proprietăţii comparabile la etaje superioare.
În consecinţă, Curtea a apreciat că stabilirea despăgubirilor cuvenite apelantelor reclamante se impune a se face conform celor reţinute în opinia majoritară a experţilor ing. I., ing. J., care au stabilit pentru imobilul expropriat ce face obiectul litigiului de faţă o valoare totală de 498.584 euro. (434.835 euro, valoarea cotei de 2/3 din spaţiul comercial situat la parter şi subsol, plus 63.749 euro, reprezentând valoarea cotei de 2/3 din apartamentul situat la etajul 1).
Având în vedere că această sumă este mai mare decât suma stabilită prin Hotărârea nr. 76 din 3 august 2010, contestată de reclamante şi decât cea acordată de prima instanţă prin sentinţa apelată, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a admis apelul declarat de apelantele-reclamante C., A. şi B. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor la suma de 498.584 euro (în echivalent RON la data plăţii).
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei (respingerea capetelor de cerere privind anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 3 august 2010, dispunerea exproprierii parţiale şi acordarea daunelor morale intrând în puterea lucrului judecat).
În ceea ce priveşte dispoziţia de obligare a pârâtului la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert, Curtea a apreciat că aceasta se impune a fi menţinută, câtă vreme pretenţiile reclamantelor cu privire la cuantumul despăgubirilor au fost considerate întemeiate, iar în apel soluţia de admitere a acestui capăt de cerere a fost păstrată, dispunându-se majorarea cuantumului despăgubirilor.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Curtea l-a obligat pe apelantul-pârât la plata către apelantele-reclamante a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de expertiză.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele C., A. şi B. şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Recurentele - reclamante C., A. şi B. au solicitat, în principal, obligarea intimatului pârât la plata sumei de 588.158 euro, în echivalent RON la data plăţii, conform opiniei minoritare din cadrul raportului de expertiză, întocmit de cea de-a doua comisie de experţi, cu ocazia rejudecării apelului; în subsidiar, obligarea intimatului pârât la plata sumei de 587.103 euro, în echivalent RON la data plaţii, conform opiniei majoritare din cadrul raportului de expertiză, întocmit de prima comisie de experţi cu ocazia rejudecării apelului; în terţiar, obligarea intimatului pârât la plata sumei de 583.200 euro (echivalentul a 2.488.803,10 RON, la cursul de 4,2675 RON/euro de la data de 3 august 2010), în echivalent RON la data plăţii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele-reclamante au susţinut următoarele:
Curtea de Apel şi-a însuşit opinia experţilor L. şi M., considerând că se justifică o diminuare a valorii spaţiului comercial de la demisol cu 50%, întrucât ar fi avut destinaţia de dependinţe/depozit, astfel cum se prevede în HCGMB nr. 268/2010. Însă, în analizarea legalităţii aplicării corecţiei de 50%, instanţa de apel a amestecat argumentele, astfel:
Deşi comisia de experţi a indicat ca temei destinaţia spaţiului (depozit, dependinţe faţă de servire alimentaţie), instanţa de apel a analizat dotările diferite ale spaţiului, raportat la dotările parterului, respectiv încălzire centrală, aer condiţionat, parchet, faţă de pardoseli de gresie. Argumentele instanţei de apel ar fi putut viza eventual un alt criteriu de ajustare a preţului, criteriu analizat de către comisia de experţi separat.
HCGMB nr. 268/2010 nu poate fi reţinută, întrucât reprezintă un act emis de o parte din dosar, CGMB fiind organul deliberativ al Municipiului Bucureşti, în plus, hotărârea CGMB vizează închirierea, şi nu vânzarea spaţiilor comerciale.
Legea nr. 550/2002 care reglementează vânzarea spaţiilor comerciale de către autorităţile locale nu prevede aplicarea niciunei corecţii pentru spaţiile aflate la demisol/subsol.
Conform Ghidului metodologic de evaluare, folosit de experţii evaluatori, pentru calcularea valorii unui imobil, se pot utiliza 3 metode: abordarea prin piaţă (comparaţie directă), abordarea prin venit şi abordarea prin cost.
Abordarea prin piaţă reprezintă compararea proprietăţii subiect cu alte proprietăţi similare. Abordarea prin venit presupune analizarea capacităţii imobilului de a genera venituri. La folosirea acestei metode se folosesc informaţii referitoare la chirii, grad de ocupare, etc. Abordarea prin cost presupune deducerea din costul nou al construcţiei a deprecierii şi adăugarea valorii terenului.
Din cele expuse, rezultă că singura metodă care corespunde exigenţelor Legii nr. 33/1994 este aceea a abordării prin piaţă sau a comparaţiei directe.
Opinia majoritară a folosit atât abordarea directă, cât şi abordarea prin venit, întrucât s-a referit la posibila chirie a demisolului/subsolului, raportat la posibila chirie a parterului. Prin această combinaţie de abordări, opinia majoritară s-a îndepărtat, ba chiar a nesocotit prevederile Legii nr. 33/1994, care se referă exclusiv la metoda comparaţiei directe.
Recurentele au susţinut legalitatea sumei de 588.158 euro, calculată de expertul K. (a doua comisie de experţi), considerând că această valoare respectă cerinţele Legii nr. 33/1994 şi normele de efectuare a rapoartelor de evaluare ANEVAR. Opinia minoritară a calculat o valoare totală de 588.158 euro, compusă din 63.741 euro, pentru spaţiul locativ şi 524.417 euro, pentru spaţiul comercial.
Pentru calcularea valorii spaţiului locativ, opinia minoritară (63.741 euro) este aproximativ egală cu opinia majoritară (63.749 euro); pentru calcularea valorii spaţiului comercial, expert K. a aplicat, corect şi argumentat, criteriile de individualizare a despăgubirii; valoarea calculată de opinia minoritară - 524.417 euro - fiind aproximativ egală cu valoarea calculată de opinia majoritară a primei comisii (523.370 euro);
Recurentele au considerat că valoarea calculată de opinia majoritară respectă cerinţele Legii nr. 33/1994 şi normele de efectuare a rapoartelor de evaluare ANEVAR.
Opinia majoritară a calculat o valoare totală de 587.103 euro, compusă din: 63.730 euro, pentru spaţiul locativ şi 523.370 euro, pentru spaţiul comercial.
Pentru calcularea valorii spaţiului locativ, opinia majoritară a analizat cinci contracte de vânzare-cumpărare, iar în urma aplicării criteriilor de selecţie, au fost reţinute trei contracte, asupra cărora s-au aplicat corecţii în funcţie de mai multe criterii: condiţii de vânzare, drepturi de proprietate transmise, condiţii de piaţă - data tranzacţie, localizare, diferenţe de suprafaţă, vechime, finisaje, amplasare pe nivel, tip.
Opinia minoritară a analizat cinci contracte de vânzare-cumpărare, asupra cărora s-au aplicat corecţii în funcţie de mai multe criterii: drepturi de proprietate transmise, data tranzacţie, localizare, acces, destinaţie, an construcţie, îmbunătăţiri, suprafaţa. Opinia minoritară nu a ţinut cont de amplasarea pe nivel şi de tip construcţie.
Pentru calcularea valorii spaţiului comercial, opinia majoritară a analizat patru contracte de vânzare-cumpărare, iar în urma aplicării criteriilor de selecţie, au fost reţinute trei contracte, asupra cărora s-au aplicat corecţii, în funcţie de mai multe criterii: condiţii de vânzare, drepturi de proprietate transmise, condiţii de piaţă - data tranzacţie, localizare, suprafaţă, vechime, finisaje, tipul construcţiei.
Opinia minoritară a analizat patru contracte de vânzare-cumpărare, asupra cărora s-au aplicat corecţii în funcţie de mai multe criterii: drepturi de proprietate transmise, data tranzacţie, localizare, acces, destinaţie, an construcţie, îmbunătăţiri, suprafaţa. Opinia minoritară nu a ţinut cont de amplasarea pe nivel şi de tip construcţie, de finisajele reale ale spaţiul comercial expropriat, astfel cum rezultă din expertiza extrajudiciară depusă în faţă instanţei de fond şi din fotografii.
Recurentele au susţinut şi legalitatea capătului de cerere terţiar, respectiv acordarea sumei de 583.200 euro.
Pentru cota de proprietate a recurentelor, în faza administrativă, Municipiul Bucureşti a calculat două despăgubiri: - 2.488.803,10 RON, în 2008, când a început procedura de expropriere în baza Legii nr. 33/1994; - 1.718.12 RON, în 2010, când procedura de expropriere a fost încheiată în baza Legii nr. 198/2004.
Recurentele consideră că, în situaţia în care instanţa de judecată se va opri asupra unei alte valori decât cea calculată de opinia minoritară a celei de-a doua comisii sau decât cea calculată de opinia majoritară a primei comisii, iar această valoare este mai mică de 2.488.803,10 RON, atunci instanţa va trebui să acorde suma de 2.488.803,10 RON, transformată în euro, la cursul de la data exproprierii, întrucât valoarea acordată de instanţă nu poate fi mai mică decât valoarea oferită de expropriator.
Între cele două valori calculate de expropriator în faza administrativă, doar valoarea de 2.488.803,10 RON poate fi reţinută de instanţa pentru următoarele argumente: - nu este posibil ca o unitate locativă dintr-o construcţie să fie expropriată în baza unei legi, iar o altă unitate locativă din acelaşi imobil să fie expropriată în baza unei alte legi;
În 2008, imobilul din str. x avea mai multe unităţi locative: apartamentul nr. x era în proprietatea fam. N.; apartamentul nr. x era în proprietatea fam. A.; restul imobilului era în coproprietatea recurentelor şi a lui D., fiind restituit în anul 2006, în baza Legii nr. 10/2001, toţi având un autor comun.
În 2008, Municipiul Bucureşti a demarat procedura de expropriere pentru întregul imobil, a notificat proprietarii tuturor unităţilor locative, propunându-le câte o sumă, proporţional cu întinderea proprietăţii fiecăruia, însă, în loc să sesizeze instanţa de judecată pentru proprietarii tuturor unităţilor locative, Municipiul Bucureşti a ales să sesizeze instanţa de judecată doar pentru fam. N. şi pentru D., ultimul fiind coproprietar alături de recurente.
Prin Sentinţa civilă nr. 728 din 5 mai 2010, Tribunalul Bucureşti a dispus exproprierea şi a stabilit ca despăgubirea cuvenită familiei N. este în cuantum de 733.118 RON.
Prin Sentinţa civilă nr. 1404 din 4 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti a dispus exproprierea şi a stabilit că despăgubirea cuvenită lui D., pentru cota de 1/3 din imobilul menţionat la 2.3.2. lit. c), este în cuantum de 1.244.401,55 RON.
În august 2010, Municipiul Bucureşti a procedat la exproprierea restului imobilului, respectiv a recurentelor, în baza Legii nr. 198/2004, şi a stabilit o despăgubire de 1.718.121 RON, pentru cota de 2/3 din imobilul menţionat la 2.3.2. lit. c). Printr-un subterfugiu legislativ, adică o inginerie financiară, în cazul recurentelor, Municipiul Bucureşti a recalculat valoarea cotei de 2/3 din imobilul menţionat la 1.1.3.
În baza Legii nr. 33/1994, doar expropriatorul putea să sesizeze instanţa de judecată pentru finalizarea procedurii de expropriere. În mod cel puţin aleatoriu, Municipiul Bucureşti a sesizat instanţa de judecată doar pentru o parte din imobil. Astfel, recurentele au fost discriminate, iar suma oferită de Municipiul Bucureşti, în august 2010, nu reprezintă o dreaptă despăgubire.
Astfel, proprietarul D. a primit suma de 1.244.401,55 RON, pentru cota de 1/3 din imobilul menţionat la 1.1.3., în timp ce recurentele au primit suma de 1.718.121 RON, pentru cota de 2/3 din imobilul menţionat la 1.1.3., în loc de 2.488.803,10 RON (1.244.401,55 RON x 2).
În condiţiile în care valorile calculate de opinia minoritară a primei comisii de experţi şi de opinia majoritară a celei de-a doua comisii de experţi sunt mai mici de 2.488.803,10 RON, recurentelor li s-ar crea un prejudiciu şi ar fi avantajat Municipiul Bucureşti, din a cărui culpă s-a creat prezenta situaţie.
Suma de 2.488.803,10 RON ar trebui transformată în euro, la cursul de la data exproprierii, şi achitată în RON, la cursul de la data plăţii, pentru a acoperi prejudiciul suferit, prin neîncasarea acesteia în 2010, ci abia în 2018.
Recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primar general, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi respingerii ca neîntemeiat a apelului formulat de apelantele-reclamante, cu consecinţa diminuării cuantumului despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului situat în Bucureşti, str. x S+P+et. 1.
În considerarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a apreciat că hotărârea pronunţată a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/199, coroborate cu dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015.
Cu privire la interpretarea dată de instanţa de apel raportului de expertiză tehnică judiciară imobiliară, recurentul apreciază că opinia acesteia nu întruneşte exigenţele dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, coroborate cu dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015.
Potrivit acestor dispoziţii legale, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Instanţa de apel, în mod eronat, a stabilit valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat prin raportare la suma de 498.584 euro, în RON la data plăţii, majorând astfel artificial despăgubirile cuvenite apelantelor-reclamante.
Potrivit raportului de expertiza depus la dosarul cauzei, experţii, în opinie majoritară, au calculat valoarea totala a despăgubirilor, la data consemnării acestora (11 octombrie 2010), care se ridică la suma de 2.127.707 RON, contravaloarea sumei de 498,584 euro (la paritatea leu/euro de la data respectivă). Astfel, valoarea despăgubirilor a fost calculată în moneda naţională, la data exproprierii.
Dispoziţiile imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, coroborate cu dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, impun stabilirea despăgubirilor la data exproprierii, când a avut loc transferul dreptului de proprietate din patrimoniul persoanelor expropriate în proprietatea publică.
Astfel cum s-a arătat, experţii au stabilit în mod expres valoarea imobilului expropriat în monedă naţională, acea valoare reprezentând preţul pe care l-ar fi încasat proprietarul dacă ar fi înstrăinat bunul la data despre care fac vorbire.
Apreciază că persoanele expropriate nu au suferit niciun prejudiciu, atât timp cât experţii au calculat cuantumul despăgubirii în RON, iar în acest context, plata sumei datorate de către expropriator nu poate fi influenţată în mod negativ de cursul valutar.
De altfel, potrivit art. 3 alin. (1) din Regulamentul privind regimul valutar nr. 4/2005, "plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni care decurg din vânzări de bunuri şi prestări de servicii între rezidenţi, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu)", motiv pentru care se impunea ca instanţa de apel, validând opinia majoritară exprimată de către experţi, să aibă în vedere despăgubirea stabilită de către aceştia în moneda naţională, acea valoare reflectând preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele din categoria celui expropriat.
În plus, persoanele expropriate nici nu au solicitat acoperirea unui eventual prejudiciu constând în diferenţa de curs valutar, astfel încât instanţa de apel trebuia să aibă în vedere despăgubirea stabilită de către experţi în moneda naţională, la data exproprierii.
În etapa procesuală a recursului, nu au fost formulate întâmpinări şi nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 305 C. proc. civ.
Examinând decizia recurată, în limitele criticilor formulate, dar şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursurilor formulate în cauză, pentru considerentele ce vor succede:
Asupra recursului declarat de recurentele-reclamante C., A. şi B.:
O primă critică invocată de recurentele reclamante priveşte despăgubirea stabilită pentru imobilul expropriat, cu referire explicită la diminuarea valorii spaţiului comercial situat la demisolul imobilului în litigiu şi prin raportare la valorile obţinute anterior de alţi proprietari, invocându-se în acest sens o pretinsă discriminare.
În drept, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 stabileşte că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Alin. 2 al acestei norme prevede că, la calcularea despăgubirilor, experţii şi instanţa de judecată vor avea în vedere preţul de vânzare al imobilelor de acelaşi fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data la care a avut loc transferul de proprietate asupra terenurilor expropriate, precum şi daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Conform normelor legale enunţate, despăgubirea cuvenită proprietarului bunului expropriat cuprinde două componente - una reprezentând valoarea reală a imobilului, care este intrinsec legată de caracterul echitabil al despăgubirii acordate, ceea ce presupune ca aceasta să fie cât mai apropiată de valoarea bunului expropriat, şi una vizând prejudiciul cauzat proprietarului (sau unor terţi) prin expropriere, care vizează consecinţele generate prin expropriere asupra beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare, de care titularul dreptului nu se mai poate bucura.
Prima componentă a despăgubirii, respectiv valoarea reală a bunului expropriat, este definită de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 ca fiind preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data la care a avut loc transferul de proprietate asupra terenurilor expropriate. Acest preţ reprezintă, de fapt, valoarea de piaţă a imobilului, definită în Standardele internaţionale de evaluare, ca suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data transferului, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv.
În consecinţă, valoarea de piaţă a imobilului expropriat trebuie stabilită în raport de circumstanţele pieţei imobiliare şi de elementele ce impun conduita, în cazul unui transfer al dreptului de proprietate, respectiv afectaţiunea bunului imobil, amplasamentul acestuia, utilităţile şi sarcinile care îl grevează, etc., toate apreciate doar în raport cu momentul exproprierii, iar nu cu unul anterior sau ulterior, favorabil vânzării ori cumpărării, în funcţie de evoluţia preţului pe piaţa liberă, de utilitatea dată prin schimbarea regimului juridic ori de prezumtivele beneficii viitoare aduse prin exploatare.
Pentru determinarea preţului de piaţă raportarea se face, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, în primul rând, la tranzacţiile efective, realizate pentru imobile de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială în care se află şi imobilul expropriat, iar numai în cazul în care nu există astfel de tranzacţii, raportarea se poate face şi la ofertele de vânzare sau de cumpărare publicate în mass-media, în acest sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme, prin care s-a statuat că:
"la stabilirea cuantumului despăgubirii, trebuie să se ţină seama de criteriul preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele", iar această sintagmă "are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de vânzare ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mica publicitate sau de pe internet. Numai în măsura în care informaţiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare - cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experţii ar putea apela la alte elemente decât preţul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii".
Cu referire la data la care se impune stabilirea cuantumului despăgubirii, instanţa de apel a reţinut, în considerarea Deciziei de casare nr. 1024 din 8 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, dar şi a efectelor obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale, astfel cum sunt acestea reglementate în art. 147 alin. (4) din Constituţia României, faptul că aceasta este data la care a avut loc transferul de proprietate asupra imobilului expropriat, soluţie statuată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015, publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr. 152 din 3 martie 2015.
Prin decizia menţionată, instanţa de contencios constituţional, admiţând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", cuprinsă în art. 26 din Legea nr. 33/1994, a statuat că:
"stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă şi indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriator şi expropriat, iar nu de vreun alt moment ulterior, stabilit aleatoriu".
Raportându-se în mod judicios la aceste repere legale şi temporale pentru evaluarea imobilului expropriat de la reclamante şi respectând dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., instanţa de apel a ordonat efectuarea unui nou raport de expertiză care a concluzionat, în opinie majoritară, după admiterea obiecţiunilor, că valoarea de circulaţie a imobilului expropriat este de 498.584 euro, stabilind, de asemenea, în opinie majoritară, o valoare diferită a parterului şi a subsolului, aplicând în acest sens o corecţie de 50%.
Astfel, comisia de experţi a indicat ca temei al corecţiei aplicate destinaţia spaţiului (depozit, dependinţe), comparabilele existente şi normele Hotărârii CGMB nr. 268/2010, anexa nr. 4 (care reglementează tarifele de închiriere pentru utilizarea spaţiilor cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă), iar instanţa de apel a analizat atât destinaţia acestui spaţiu, cât şi dotările diferite ale subsolului, raportat la dotările parterului, (respectiv încălzire centrală, aer condiţionat, parchet, faţă de pardoselile de gresie ale subsolului).
În consecinţă, instanţa de recurs reţine, din perspectiva legalităţii, că, la stabilirea acestei corecţii, experţii desemnaţi în cauză au enunţat argumentele de fapt şi de drept ce au determinat-o, iar instanţa de apel, cenzurând în mod legal opiniile tuturor experţilor, şi-a însuşit valoarea despăgubirilor, enunţată în opinie majoritară, motivând această alegere, astfel încât nu se poate decela niciun argument de nelegalitate a deciziei recurate.
Nu poate fi reţinută, în acest context, nici critica potrivit căreia hotărârea la care s-au raportat experţii este emisă de organul deliberativ al pârâtului, întrucât este evident că această hotărâre nu este adoptată pro causa şi reglementează un domeniu de interes local, iar nu unul de interes privat, ce ar putea fi aplicat exclusiv imobilului în litigiu.
În plus, se poate constata că, fiind nemulţumite de cuantumul despăgubirilor acordate, recurentele invocă, în realitate, critici de netemeinicie ale deciziei recurate, iar nu de nelegalitate, întrucât nu se raportează la niciun reper legal pe care instanţa de apel să îl fi interpretat sau aplicat în mod greşit. Mai mult, criticând un mijloc de probă - raportul de expertiză realizat în apel, cu consecinţa solicitării unor despăgubiri superioare, recurentele ignoră abrogarea, prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005), a dispoziţiilor legale ale art. 304 pct. 11 C. proc. civ. (când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate) care ar fi permis reevaluarea probelor, dar şi natura căii de atac a recursului în actuala structură, ce poate fi declanşat exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu de netemeinicie.
Nu poate fi reţinută în cauză nici pretinsa discriminare în raport cu ceilalţi proprietari ai imobilului, întrucât, pe de o parte, acest motiv este invocat pentru prima dată în prezentul recurs, nefiind un argument al cererii de chemare în judecată ce a declanşat prezentul demers judiciar, sau al recursului anterior declarat în cauză, iar pe de altă parte, există motive obiective care au determinat fixarea unui alt cuantum a despăgubirilor cuvenite cel puţin proprietarului D., (în legătura cu familia N. instanţa de recurs neputând face aprecieri, în absenţa unui cadru procesual ce ar putea permite acest fapt), legate de caracteristicile proprii fiecărei părţi din imobilul ce a fost expropriat în mod distinct, dar şi de conduita proprietarului D. care, astfel cum rezultă din actele dosarului, a acceptat atât măsura exproprierii, cât şi despăgubirile propuse de expropriator.
În ceea ce priveşte critica recurentelor reclamante, legată de momentul în care a fost declanşată procedura de expropriere pentru fiecare dintre proprietarii imobilului în litigiu, instanţa reţine că aceasta nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate a deciziei pronunţate de instanţa de apel, care, de altfel, nici nu a fost învestită cu un asemenea motiv de apel sau în faţa căreia nu s-a invocat o asemenea apărare, ci reprezintă o nemulţumire a acestora, raportată la practicile administrative, ce nu poate fi soluţionată în această procedură şi în prezentul cadru procesual.
Asupra recursului exercitat de recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primar general:
Instanţa de recurs reţine că recurentul-pârât invocă, în esenţă, că hotărârea atacată în cauză a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, coroborate cu dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, cu privire la interpretarea dată de instanţa de apel raportului de expertiză tehnică judiciară imobiliară efectuat în cauză, atunci când aceasta a stabilit valoarea imobilului expropriat în euro, la data plăţii efective.
Astfel, prin acest motiv de recurs nu se invocă nerespectarea criteriilor instituite prin art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirii în cauză, ci exclusiv stabilirea şi exprimarea valorii despăgubirilor pentru imobilul în litigiu în valută, la data plăţii efective, iar nu în monedă naţională, ceea ce ar contraveni, în opinia recurentului pârât, art. 3 alin. (1) din Regulamentul privind regimul valutar nr. 4/2005.
Această critică ignoră însă realitatea juridică conturată prin dispoziţiile instanţei de apel care, admiţând apelul, a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor la suma de 498.584 euro, sumă care însă va fi convertită şi plătită în monedă naţională, la data plăţii.
Concluzionând, instanţa de recurs apreciază că expertiza ordonată de instanţa de apel a respectat criteriile legale impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi pe cele ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, cuantificând prejudiciul produs prin expropriere prin raportare la o dată contemporană transferului dreptului de proprietate realizat pe calea exproprierii.
În acelaşi sens, cum potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (3), recurentele reclamante sunt îndreptăţite să primească o "dreaptă despăgubire", Înalta Curte consideră că stabilirea valorii despăgubirii în moneda euro, în echivalent în RON la data plăţii, este consecinţa devalorizării la care este supusă în mod constant moneda naţională şi acoperă chiar riscul acestei devalorizări, ca parte a însăşi despăgubirii ce li se cuvine reclamantelor, iar nu ca prejudiciu decurgând din expropriere, cum, în mod inadecvat, pretinde recurentul pârât.
Pentru argumentele expuse, constatând caracterul nefondat al criticilor formulate în cauză de către recurenţi, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamantele C., A. şi B. şi de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva Deciziei nr. 117A din 8 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele C., A. şi B. şi de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva Deciziei nr. 117A din 8 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2019.
Procesat de GGC - LM