Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra apelurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Judecata în primă instanţă

Prin Sentinţa penală nr. 190 din 17 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A., judecător în cadrul Curţii de Apel Alba, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Conform art. 91, art. 92 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei anterior menţionate pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpata A. a fost obligată să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Alba la datele fixate de acesta

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Conform art. 93 alin. (2) C. pen. a fost obligată să frecventeze un program de de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpata urmează să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile la Primăria municipiului Alba Iulia sau Biblioteca Judeţeană Alba.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenţia inculpatei că, în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiei mai sus stabilite, precum şi în cazul comiterii de noi infracţiuni se va dispune revocarea suspendării, conform art. 96 C. pen.

A fost obligată partea responsabilă civilmente SC B. SA, cu sediul în Bucureşti, Bld. Dacia nr. 30 Sector 1 la plata sumei de 7.912,76 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare avansate de către partea civilă, Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, cu dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 16 aprilie 2014 şi până la achitarea integrală a debitului.

A fost obligată inculpata A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi a judecării fondului în cuantum de 2.000 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul întocmit în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, la data de 2 septembrie 2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., bănuită de comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen.

S-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatei că, în dimineaţa zilei de 16 aprilie 2014, în timp ce se deplasa la volanului autoturismului C., cu număr de înmatriculare x, pe b-dul x din Alba Iulia, a surprins şi accidentat pe victima D., angajat în trecerea străzii, pe trecerea de pietoni, accident în urma căruia acesta a suferit leziuni care au condus în cele din urmă la decesul acestuia.

Organele de urmărire penală au constatat că, din ansamblul materialului probator, evenimentul rutier s-a produs din culpa exclusivă a inculpatei, care se deplasa cu autoturismul cu o viteză de circa 39 km/h în momentul impactului (a se vedea Raportul de expertiză nr. x din 22 aprilie 2016 al Institutului Naţional de expertize criminalistice Bucureşti), creând o stare de pericol potenţial, prin neadecvarea vitezei în apropierea unei treceri pentru pietoni, stare de pericol care s-a declanşat în momentul în care victima D. a pătruns pe suprafaţa carosabilă, angajându-se în traversarea drumului pe trecerea de pietoni de la dreapta la stânga, în raport cu direcţia de deplasare a autoturismului condus de inculpată.

În cauză s-au efectuat rapoarte de expertiză criminalistică care au stabilit că starea de pericol nu putea fi influenţată de condiţiile meteorologice, configuraţia drumului sau intensitatea traficului, fiind determinată de angajarea pietonului în traversare pe marcajul pietonal.

S-a mai arătat că accidentul putea fi evitat dacă inculpata ar fi acţionat sistemul de frânare al autoturismului încă din momentul declanşării stării de pericol iminent, spaţiul la care se afla autoturismul faţă de locul impactului, în momentul declanşării stării de pericol iminent, fiind superior celui necesar opririi de la viteza de deplasare, iar valoarea vitezei de la care accidentul putea fi evitat prin frânare fiind superioară atât celei de deplasare, cât şi celei admise pe sectorul de drum pe care s-a produs evenimentul rutier (a se vedea raportul de expertiză criminalistică nr. 109 din 26 iulie 2016 - supliment, al Institutului Naţional de expertize criminalistice Bucureşti).

S-a reţinut că inculpata A. a încălcat dispoziţiile prevăzute de art. 135 lit. h) din regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002:

"conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului".

Conform art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002:

"participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor".

Declaraţia inculpatei referitoare la faptul că pietonul a apărut brusc în faţa autoturismului şi a traversat strada în fugă, nefiind sigură că victima în momentul traversării se afla pe marcajul pietonal, sugerând, astfel, că vina în producerea accidentului ar aparţine victimei, nu a fost reţinută, întrucât s-a apreciat că nu se coroborează cu celelalte fapte şi împrejurări care au rezultat din ansamblul materialului probator.

Nici aspectul referitor la faptul că trecerea de pietoni era nesemnalizată şi cu marcajul pietonal degradat nu a fost considerat exonerator de răspundere.

Instanţa a apreciat că, deşi trecerea de pietoni nu era prevăzută cu indicator de presemnalizare din direcţia cartier cetate-gară (aşa cum rezultă din fotografiile efectuate la 17 aprilie 2014), marcajul pietonal era vizibil (a se vedea fotografiile efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului), iar existenţa trecerii de pietoni din acea zonă era cunoscută de inculpată, întrucât circula zilnic pe b-dul x, aşa cum a rezultat din declaraţia acesteia. Probele care au stat la baza formulării acuzaţiei faţă de inculpată au fost:

- procesele-verbale întocmite cu ocazia cercetării la faţa locului împreună cu schiţa locului accidentului şi planşele fotografice cuprinzând principalele aspecte fixate cu ocazia investigării tehnico-ştiinţifice a locului faptei;

- planşa fotografică cuprinzând principalele aspecte fixate cu ocazia examinării autoturismului C. cu nr. de înmatriculare x;

- planşele fotografice întocmite ulterior datei în care a fost comisă fapta, cu fotografii de detaliu a locului faptei, şi plicul cu firele de păr ridicate de pe parbrizul autoturismului C.;

- Procesul-verbal din cuprinsul căruia rezultă că autoturismul C. a fost verificat din punct de vedere tehnic şi rezultatul acestei verificări;

- Buletinul de analiză toxicologică nr. x din 25 aprilie 2014 emis de Serviciul Judeţean de medicină Legală Alba privind rezultatul alcoolemiei victimei D.;

- Adresa din 18 aprilie 2014 a Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba, cuprinzând concluziile preliminare privind leziunile suferite de victima D.;

- Raportul de expertiză medico-legală (autopsie) nr. 1064/111/63 din 14 mai 2014 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba şi planşa fotografică cuprinzând aspectele fixate la autopsie;

- Raportul de expertiză criminalistică nr. 48 din 23 martie 2015 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj;

- Raportul de expertiză criminalistică nr. 84 din 21 mai 2015 - supliment la raportul de expertiză criminalistică nr. 48 din 23 martie 2015 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj;

- Procesul-verbal din 19 iunie 2015 privind verificările efectuate urmare obiecţiunilor formulate la suplimentul de expertiză nr. x din 21 mai 2015 şi planşa fotografică cu aspecte fixate cu ocazia examinării autoturismului C. la data de 19 iunie 2015;

- Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 4084/VI/c/7 din 25 septembrie 2015 întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca şi avizul emis de comisia de avizare şi control a actelor medico-legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca;

- Raportul de expertiză criminalistică nr. 64 din 22 aprilie 2016 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti;

- Raportul de expertiză criminalistică nr. 109 din 26 iulie 2016 - supliment la raportul nr. x din 22 aprilie 2016 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti;

- copie de pe cazierul judiciar;

- Buletinul de analiză toxicologică nr. x din 22 aprilie 2014 privind rezultatul alcoolemiei inculpatei A.;

- declaraţia părţii civile E. (soţia victimei D.), şi înscrisurile depuse cu ocazia audierii - declaraţie notarială şi chitanţe;

- declaraţiile martorilor F. (fiica victimei), G., H., I. şi J.;

- declaraţiile inculpatei A.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, probe care au fost readministrate în condiţii de oralitate, contradictorialitate în prezenţa apărătorului ales al inculpatei şi în faţa instanţei fondului, Curtea de apel a reţinut că vinovăţia inculpatei cu privire la fapta imputată prin actul de sesizare al instanţei este pe deplin dovedită.

Pentru a ajunge la această concluzie au fost avute în vedere declaraţiile inculpatei care, constant, atât în cursul urmăririi penale, cât şi cu prilejul audierii în faţa instanţei fondului, a arătat că nu înţelege cum a avut loc acest eveniment rutier, nu îşi aminteşte modul în care s-a desfăşurat activitatea care a condus la accidentarea victimei pe trecerea de pietoni.

Astfel, inculpata, audiată în şedinţa publică din data de 22 mai 2017, consemnată în procesul-verbal existent la dosar fond, a arătat că nu apreciază că este vinovată de comiterea acestui eveniment rutier, explicând că se deplasa de la locuinţa sa situată pe str. x A, spre locul de muncă respectiv ca în Alba Iulia, în jurul orelor 07:00 dimineaţa, în condiţiile în care iluminatul public s-a întrerupt, iar afară ploua.

A susţinut că trecerea de pietoni nu era presemnalizată cu semnalizatoare "atenţie trecere de pietoni" sau cu semafoare. Inculpata a mai învederat că, din punctul ei de vedere, victima intenţiona să traverseze strada din dreapta spre stânga şi este posibil să o fi agăţat cu oglinda aferentă portierei din dreapta, determinând căderea pe parbriz şi apoi pe carosabil.

A mai învederat că victima era foarte greu vizibilă datorită condiţiilor meteo şi datorită faptului că avea o umbrelă.

De asemenea, a mai arătat că nu poate identifica alte persoane care să fi văzut exact momentul producerii acestui incident rutier.

Au fost readministrate probele testimoniale, constând în declaraţiile martorilor F. - fiica victimei, care a relatat aspecte generale cu privire la rutina zilnică a victimei care în fiecare dimineaţă mergea de acasă cu autobuzul la un magazin de pâine, situat în str. V. şi se întorcea acasă tot cu autobuzul, staţia fiind situată la întoarcere, în apropierea trecerii de pietoni, unde a avut loc accidentul.

Martora a precizat că fiindu-i arătate foto de la fila x d.u.p, victima era posibil să se deplaseze pe trecerea de pietoni de la dreapta la stânga, ajungând în dreptul unui depozit identificat, ca fiind clădirea de culoare gri din foto.

Această martoră a mai precizat că la momentul la care a fost încunoştinţată de evenimentul rutier, afară ploua.

Totodată, nu a putut învedera aspecte legate de momentul producerii evenimentului rutier, arătând însă că inculpata s-a preocupat constant de situaţia tatălui ei şi că a ajutat familia.

Martorul H., audiat în faţa instanţei în data de 12 iunie 2017, a arătat că, la data producerii evenimentului rutier, se deplasa cu autobuzul dinspre gară spre cetate, observând în dreptul trecerii de pietoni de lângă sediul autorităţii rutiere române, maşina inculpatei oprită cu faţa spre trecerea de pietoni, dinspre Cetate spre gară, că a coborât din autobuz, a mers la inculpată care cerea ajutor şi a rugat o persoană să sune la ambulanţă.

Acest martor a mai precizat că victima era poziţionată cu capul spre maşină în faţa acesteia şi a trecerii de pietoni. Martorul a părăsit apoi locul accidentului, continuându-şi cursa.

Acelaşi martor a mai precizat că, din cunoştinţele sale, pe acea trecere de pietoni au mai avut loc accidente datorită conducerii cu viteză mai mare existând astfel posibilitatea de a nu putea fi observaţi din timp, pietonii angajaţi în trecere, iar în acea zi ploua.

Martora G., administrator la acel moment la un depozit situat pe b-dul x nr. 34 - clădirea alb cu gri din fotografiile judiciare, a declarat că nu a văzut momentul impactului, însă a ieşit afară din incintă la câteva momente, după ce a auzit o bubuitură.

A arătat că maşina inculpatei era oprită pe partea din faţă, pe trecerea de pietoni, nu oblic pe sensul de circulaţie, şi victima era poziţionată cu capul înspre bordura de trandafiri.

În şedinţa din 2 octombrie 2017, instanţa fondului a procedat la audierea martorului I., de asemenea conducător auto la Alba Iulia, care în acel moment conducea dinspre Cetate spre gară autobuzul.

Acest martor a arătat, relevant pentru cauză, că iluminatul public era oprit la acel moment, deoarece afară era zi, că a observat o persoană căzută pe partea carosabilului aproape de axul drumului, neputând preciza dacă era căzută pe trecerea de pietoni sau cum era semnalizată trecerea de pietoni.

A precizat că nu a stat mult în zonă, deoarece trebuia să respecte programul de circulaţie.

În şedinţa din 6 noiembrie 2017 a fost audiată martora J. care a relatat aspecte despre evenimentele ulterioare producerii accidentului rutier şi relatările care au fost făcute de inculpată, respectiv că victima i-a apărut brusc în faţă fiind îmbrăcată în negru şi având o umbrelă, ceea ce o făcea greu vizibilă.

Martora a precizat că a observat trecerea de pietoni, însă nu a văzut urme ale producerii accidentului.

S-a reţinut că toţi martorii audiaţi în faţa instanţei fondului, au precizat că îşi menţin declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală, neexistând contradicţii între poziţia procesuală avută la momentul urmăririi penale şi cea avută în faţa instanţei de judecată.

S-a arătat că, în cursul urmăririi penale, au fost administrate probe ştiinţifice constând în:

- Raportul de expertiză criminalistică nr. 48 din 23 martie 2015, întocmit de LIEC Cluj, în care, analizându-se dosarul cauzei şi discurile ce conţin imaginile foto digitale realizate cu ocazia cercetării la faţa locului, şi cele ce surprind examinarea autovehiculului implicat în evenimentul rutier, s-a concluzionat că viteza de deplasare probabilă a autoturismului C., în momentul impactului a fost de cca 40/oră, neputându-se stabili viteza iniţială de deplasare a acestuia, că impactul dintre participanţii la trafic a avut loc pe banda a doua a sensului de mers str. x - gară la cca. 2 m, în raport cu axul longitudinal al drumului public, iar în plan longitudinal pe marcajul pietonal.

În condiţiile date, inculpata putea evita producerea accidentului dacă ar fi luat măsurile de evitare în momentul declanşării de pericol iminent, respectiv putea opri autovehicul până în planul determinat de traiectoria victimei.

Marcajul pietonal era vizibil chiar şi în condiţii de ploaie, iar faptul că victima purta umbrelă nu a influenţat dinamica producerii evenimentului rutier sau posibilităţile de evitare a accidentului.

S-a mai arătat la pct. 5 din concluzii că accidentul s-a produs din cauza neacordării priorităţii de trecere pietonului aflat în traversare pe trecerea de pietoni.

Obiecţiunile cu privire la acest raport de expertiză au fost încuviinţate de organul de urmărire penală, întocmindu-se în acest sens un Raport de expertiză criminalistică cu nr. 84 din 21 mai 2015, supliment la raportul de criminalistică nr. 48 care a concluzionat că în:

1. în modul de determinare a vitezei de deplasare a victimei s-a ţinut cont atât de urmele de contact de pe caroseria autovehiculului cât şi de distanţa de proiectare a victimei în planul transversal al drumului, elemente ce nu au justificat o traversare a victimei în alergare;

- determinarea vitezei de deplasare a victimei de către expertul criminalist autorizat K., a fost realizată pe baza unei urme inexistente.

2. spaţiul parcurs de numitul D., în planul transversal al drumului, din momentul declanşării stării de pericol şi până în momentul impactului, a fost de cea 5,3 m;

- timpul de deplasare a pietonului, din momentul angajării în traversarea drumului public şi până în momentul impactului, a fost de cca 4,69 s.

3. în urma studiului cinematic al evitabilităţii a rezultat faptul că, în condiţiile date, numita A. putea evita producerea accidentului dacă ar fi luat măsurile de evitare în momentul declanşării stării de pericol iminent, respectiv putea opri autovehiculul până în planul determinat de traiectoria, în traversare, a victimei.

4. timpul de reacţie al conducătoarei auto, respectiv timpul întârzierilor fiziologice, a fost ales la valoarea minimă recomandată în literatura de specialitate datorită deplasării pe un segment de drum caracterizat printr-un pericol potenţial specific (accidentare a pietonilor ce se puteau angaja în traversare) în raport cu care se impunea mărirea atenţiei şi reducerea vitezei de deplasare.

Şi la acest supliment de expertiză au fost formulate obiecţiuni, fapt ce a determinat întocmirea unui nou raport de expertiză medico legală de către IML Cluj-Napoca care a avut ca şi obiective următoarele chestiuni: care a fost dinamica producerii leziunilor victimei, respectiv care dintre leziuni au fost cauzate de impactul cu autoturismul şi care este rezultatul proiectării pe carosabil.

Care a fost poziţia victimei, respectiv direcţia de deplasare faţă de autoturismul la momentul impactului cu acesta.

Care dintre leziunile capului au provocat decesul victimei şi care a fost mecanismul de producere al acestei leziuni, lovirea de parbriz sau proiectarea de carosabil.

La fila x d.u.p s-a răspuns la obiective:

"1. din datele puse la dispoziţie, gruparea leziunilor pe mecanisme de producere nu poate fi stabilită cu certitudine şi fără echivoc, având în vedere că mecanismul a fost unul asociat, respectiv lovire-basculare-proiectare.

S-a apreciat faptul că, cel mai probabil, zona excoriată de la nivelul feţei laterale a genunchiului stâng, zona excoriată localizată pe partea superioară a umărului stâng, precum şi echimoza violacee din treimea laterală a regiunii_sprâncenoase de pe partea stângă se datorează impactului cu automobilul - în cadrul etapei de lovire-basculare, plaga contuză delabrantă parieto-occipitală de pe partea dreaptă, fractura temporo-parieto-occipitală dreaptă, fractura cominutivă a stâncii temporale drepte precum şi leziunile meningo-cerebrale predominante pe partea dreaptă, s-au putut produce, cel mai probabil, prin impactul cu un plan dur (carosabil) - în cadrul-etapei de proiectare (vezi "discuţia cazului").

2. coroborând tipul şi topografia leziunilor traumatice consemnate cu datele relevate în dosar, s-a opinat că, în momentul impactului, pietonul avea o direcţie de deplasare faţă de autoturism de la dreapta la stânga acestuia, astfel încât victima a fost lovită din partea laterală sau uşor postero-laterală stângă.

3. leziunile tanato-generatoare sunt reprezentate de leziunile hemoragice meningo-cerebrale cu fractura calotei şi bazei craniului (temporo-parieto-occipitală dreaptă) complicate în evoluţie cu leziuni secundare de trunchi cerebral. aceste leziuni s-au putut produce, mai probabil, în cadrul fazei de proiectare, care reprezintă doar o etapă în dinamica/derularea mecanismului complex de apariţie a leziunilor multiple.

Concluzii:

1.moartea numitului D. a fost violentă.

2. moartea s-a datorat leziunilor hemoragice meningo-cerebrale cu fractura calotei şi bazei craniului (temporo-parieto-occipitală dreaptă) complicate în evoluţie cu leziuni secundare de trunchi cerebral apărute în cadrul traumatismului cranio-cerebral prin accident rutier.

3. între leziunile traumatice ale victimei şi deces există legătură directă de cauzalitate.

Urmare a acestui nou raport de constatare medico legală s-a dispus efectuarea în cauză a unei noi expertize criminalistice de către experţi din cadrul INEC Bucureşti, reţinându-se că direcţia de deplasare faţă de autoturism a victimei avută în vedere la întocmirea primului raport de expertiză şi la suplimentul acestui raport de expertiză, a fost eronată din concluziile noului raport de expertiză medico-legală, rezultând o altă dinamică a producerii accidentului.

Urmare a acestei dispoziţii a procurorului, prin ordonanţa din 3 noiembrie 2015, a fost întocmit Raportul de expertiză criminalistică nr. 64 din 22 aprilie 2016 care a avut în vedere toate actele relevante cauzei, lucrările anterioare de expertiză efectuate în cauză, constatându-se că:

Conform procesului-verbal din data producerii accidentului, autoturismul C. implicat în accident avea avarii la nivelul farului din partea dreaptă (spart, cu fragmente lipsă), parbrizului (spart, în partea de lângă stâlpul dreapta era înfundat pe o suprafaţă cu diametrul de cea 20 cm, fiind dispersate sub formă de evantai multiple crăpături), oglinzii retrovizoare exterioară din partea dreapta (parţial desprinsă din suport şi răsucită către faţă) - v. fig. 6.

S-a observat că avariile autoturismului C. au indicat lovirea pietonului cu colţul dreapta faţă, similar cu autoturismul din imaginile 5a şi 5b, remarcându-se şi faptul că la proiectarea pe suprafaţa carosabilă victima a antrenat şi oglinda retrovizoare exterioară.

Comparând avariile autoturismului implicat în evenimentul rutier cu cele ale vehiculelor de comparaţie, s-a considerat posibilă derularea impactului în mod similar cu cel din imaginile 5a şi 5b, s-a apreciat că valoarea vitezei autoturismului C., în momentul impactului cu pietonul, putea avea valoarea indicată în imaginile din baza de date, adică cea 39 - 41 km/h.

În Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 4089/VI/c/7 din 25 septembrie 2015, emis de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, s-a opinat că în momentul impactului pietonul avea o direcţie de deplasare faţă de autoturism de la dreapta la stânga acestuia, astfel încât victima a fost lovită din partea laterală sau uşor postero-laterală stânga. Ţinând cont de acest aspect rezultă că în momentul impactului victima se deplasa dinspre partea dreapta a autoturismului către axul drumului, pe o direcţie uşor oblică spre dreapta, adică către direcţia în care se deplasa autoturismul.

În ipoteza în care pietonul ar fi coborât din autobuz în staţia aflată la 25,6 m de începutul spaţiului verde, respectiv la 22,4 m de finalul marcajului pietonal (ţinând cont de cotele din schiţa la scară - v. fig. 3) şi s-ar fi deplasat prin spatele autobuzului pe partea carosabilă, iar traversarea ar fi efectuat-o în diagonală dinspre staţia de autobuz către trecerea de pietoni, acesta ar fi expus către autoturism partea sa laterală stânga şi frontala sa, iar impactul ar fi fost de tip fronto-lateral stânga şi nu postero-lateral dreapta, cum se precizează în raportul medico-legal.

Prin urmare, ţinând cont de concluziile raportului medico-legal, s-a reţinut că, în momentul producerii impactului, victima se deplasa de la dreapta la stânga în raport cu direcţia de deplasare a autoturismului, uşor oblic spre dreapta, adică către gară, indicând o deplasare oblică inversă faţă de cea în cazul în care traversarea drumului ar fi fost efectuată în diagonală dinspre staţia de autobuz către trecerea de pietoni.

În schiţa la scară (v. fig. 3) (v. fig. 7 care prezintă un detaliu al locului producerii accidentului), s-a observat că între trotuarul din partea dreaptă în raport cu sensul de mers al autoturismului şi suprafaţa carosabilă este amenajat un spaţiu verde cu lungimea de 14,7 m, accesul de pe trotuar pe marcajul pietonal fiind posibil doar pe o porţiune cu lăţimea de 0,8 m aflată la marginea dinspre cetate a marcajului.

În figura 8 au fost prezentate trecerea de pietoni şi spaţiul verde respectiv, observându-se că spaţiul verde era acoperit cu iarbă şi pe acesta erau plantaţi trandafiri. De asemenea, spaţiul verde nu este plan, acesta prezentând pantă în direcţia dinspre trotuar către carosabil. Deoarece din probatoriul testimonial care a fost pus la dispoziţie a rezultat că victima deţinuse o umbrelă care era deschisă în momentul impactului (v. declaraţia din 20 iunie 2014 a numitei G. care susţine că a observat umbrela deschisă, lângă corpul victimei căzute pe carosabil) s-a apreciat că, în momentul producerii evenimentului rutier, ploua. În aceste condiţii, ţinând cont de caracteristicile spaţiului verde şi vârsta pietonului, s-a considerat că acesta nu s-a angajat în traversarea drumului trecând peste spaţiul verde.

De asemenea, locul unde a fost proiectat pietonul este indicat de pata de culoare brun-roşcată constatată pe carosabil, care se afla la o distanţă de 5,5 m după marcajul trecerii de pietoni (v. fig. 7). Cum victima a fost lovită de autoturism, preluată pe parbriz şi proiectată pe carosabil, a rezultat că impactul s-a produs anterior poziţiei petei respective, raportat la direcţia de deplasare a autoturismului. Din schiţa la scară a reieşit că spaţiul verde se învecina cu marcajul pietonal pe o distanţă de 3,2 m, rezultând că spaţiul verde se desfăşura de la o distanţă de 3,2 m anterior finalului marcajului până la 11,5 m după acesta, deci până la cea 6 m după locul unde a fost constatată pata de culoare brun-roşcată.

Cum victima nu putea fi proiectată în direcţie opusă celei de deplasare a autoturismului, iar pătrunderea pe carosabil se putea efectua în afara spaţiului verde, ţinând cont de poziţia relativă dintre pieton şi autoturism în momentul impactului indicată de raportul medico-legal, s-a conchis că victima s-a angajat în traversare printr-un loc situat anterior limitei dinspre cetate a spaţiului verde, posibil pe zona cu lăţimea de 0,8 m pe care trotuarul se învecina cu marcajul pietonal.

Coroborând cele precizate anterior, s-a arătat că, în momentul impactului, autoturismul se deplasa pe banda a doua a sensului de mers cetate - gară, posibil în zona mediană a acesteia, iar victima se afla în traversarea părţii carosabile de la dreapta la stânga faţă de direcţia de mers a autoturismului, pe o direcţie uşor oblică spre dreapta faţă de perpendiculara pe axul drumului.

S-a concluzionat că nu se poate determina viteza iniţială de deplasare a autoturismului marca C. condus de către inculpată; că impactul s-a produs în zona de început a marcajului trecerii de pietoni pe banda a II-a, că impactul s-a produs în zona de început a marcajului trecerii de pietoni, pe banda a doua a sensului de mers cetate - gară, la o distanţă de cea 4,25 m de marginea din dreapta a părţii carosabile.

În momentul impactului autoturismul rula pe banda a doua a sensului său de mers, iar pietonul se deplasa de la dreapta spre stânga în raport cu direcţia de deplasare a autoturismului, pe o traiectorie uşor deviată spre dreapta, starea de pericol s-a declanşat în momentul în care pietonul a pătruns de pe trotuar pe suprafaţa carosabilă, angajându-se în traversarea drumului pe trecerea de pietoni, de la dreapta spre stânga în raport cu direcţia de deplasare a autoturismului.

S-a apreciat că starea de pericol nu putea fi influenţată de condiţiile meteorologice, configuraţia drumului sau intensitatea traficului, ci a fost determinată de angajarea pietonului în traversare, pe marcajul pietonal.

În condiţiile reţinute, s-a considerat că numita A., conducătorul autoturismului, avea posibilitatea evitării accidentului, dacă ar fi luat măsurile necesare opririi autoturismului încă din momentul declanşării stării de pericol.

Aceasta putea preveni producerea accidentului prin reducerea vitezei de deplasare a autoturismului încă din momentul pătrunderii pietonului pe partea carosabilă şi oprirea vehiculului pentru acordarea priorităţii de trecere persoanei angajate în traversarea drumului prin locul special amenajat.

În condiţiile efectuării traversării drumului public pe marcajul trecerii de pietoni, s-a conchis că numitul D. nu a avut posibilitatea evitării producerii accidentului.

Au fost formulate de asemenea observaţii şi cu privire la acest raport de expertiză, răspunsul la aceste obiecţiuni fiind cuprins în Raportul de expertiză criminalistică cu nr. 109 din 26 iulie 2016, supliment la raportul de expertiză 64 în care s-a concluzionat:

1. În urma analizei evenimentului rutier în ipoteza rezultată din obiecţiunile la lucrarea anterioară, conform căreia victima s-ar fi deplasat dinspre locul debarcării din autobuz pe carosabil pe prima bandă până în apropierea trecerii de pietoni, unde a virat spre dreapta şi s-a angajat în traversare, s-a arătat că accidentul putea fi evitat de conducătorul auto, dacă ar fi acţionat sistemul de frânare al autoturismului încă din momentul declanşării stării de pericol iminent, spaţiul la care se afla autoturismul faţă de locul impactului în momentul declanşării stării de pericol iminent fiind superior celui necesar opririi de la viteza de deplasare, iar valoarea vitezei de la care accidentul putea fi evitat prin frânare fiind superior atât celei de deplasare cât şi celei admise pe sectorul de drum pe care s-a produs evenimentul rutier.

- conform celor prezentate atât în lucrarea anterioară, cât şi la punctul 1 al capitolului constatări al prezentei, s-a conchis că, în condiţiile efectuării traversării drumului public pe marcajul trecerii de pietoni, numitul D. nu a avut posibilitatea evitării producerii accidentului.

2. În urma efectuării corecţiilor solicitate asupra variantei reţinute în cadrul lucrării anterioare a rezultat că şi în aceste condiţii conducătorul autoturismului avea posibilitatea evitării accidentului dacă ar fi luat măsurile necesare opririi autoturismului încă din momentul declanşării stării de pericol.

Coroborând toate probele administrate în cursul urmăririi penale, în condiţii de legalitate şi de către un organ competent, probe constând atât în rapoarte de expertize medico legale şi expertize criminalistice, cât şi suplimente la aceste rapoarte, cu declaraţiile inculpatei şi ale martorilor, cu planşele foto cuprinzând aspectele fixate cu ocazia examinării autoturismului şi a investigării tehnico-ştiinţifice a locului faptei, cu procesul-verbal care conţine rezultatul verificărilor efectuate asupra autoturismului marca C., instanţa a reţinut că, în data de 16 aprilie 2014, victima D. în timp ce se afla în traversarea părţii carosabile de la dreapta la stânga faţă de direcţia de mers a autoturismului condus de inculpată, pe o direcţie uşor oblică spre dreapta, faţă de perpendiculara pe axa drumului, a fost surprins de aceasta şi accidentat în urma impactului dintre corpul victimei şi autoturism şi a proiectării ulterioare a acesteia pe partea carosabilă rezultând leziunile descrise în rapoartele de expertiză medico-legală care au condus în cele din urmă la decesul victimei.

S-a învederat că inculpata, aşa cum a precizat la întrebarea expresă a instanţei, circula pe acea porţiune de drum în mod regulat, fiind traseul obişnuit pe care aceasta îl făcea deplasându-se de la locuinţa sa spre locul de muncă; că trecerea de pietoni unde a avut loc evenimentul rutier era marcată, fiind vizibil marcajul pietonal, că iluminatul public era oprit, deoarece afară se luminase deja de ziuă, chiar dacă nu era complet lumină, şi că, în acea zi, traficul se desfăşura în condiţii normale anterior evenimentului, plouând.

De asemenea, din probele administrate s-a reţinut că victima a fost surprinsă în timp ce se deplasa pe trecerea de pietoni, iar faptul că purta umbrelă nu a avut cum să influenţeze dinamica producerii accidentului.

În plus, s-a subliniat că inculpata, în mod frecvent, se deplasa pe acea porţiune de drum, cu atât mai mult, ea cunoştea că în acea zonă există o trecere de pietoni, o staţie de autobuz şi că persoanele care coboară din autobuz se angajează în trecerea străzii, astfel că trebuia să fie mai diligentă, întrucât această stare de fapt nu îi era străină.

Aşa cum s-a reţinut şi prin actul de sesizare, instanţa de fond a arătat că evenimentul rutier, soldat cu moartea victimei, s-a datorat exclusiv culpei inculpatei, care a încălcat prevederile art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 care stipulează:

"conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere… pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat marcat şi semnalizat corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat lui", precum şi dispoziţiile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, conform căruia ".participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi circulaţia, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor".

Fapta inculpatei s-a considerat că întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Constatând dincolo de orice dubiu vinovăţia inculpatei, s-a dispus condamnarea acesteia la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, instanţa fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, gradul de pericol social concret al faptei deduse judecăţii, împrejurările în care aceasta a avut loc, urmarea produsă, - decesul unei persoane, conduita inculpatei pe parcursul procesului penal, inculpată care nu şi-a asumat niciun moment responsabilitatea pentru comiterea acestei fapte ilicite, manifestând însă preocupare pentru starea de sănătate a victimei, iar după decesul acesteia faţă de familia victimei, lipsa antecedentelor penale, faptul că este o persoană integrată în societate.

Raportat la toate aceste aspecte, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatei, constatând în plus că sunt întrunite toate cerinţele art. 91 C. pen.

Astfel, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pe care l-a apreciat suficient pentru a-şi atinge scopul.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatei i s-au impus măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a) - e), precum şi dispoziţiile art. 93 alin. (2) C. pen., respectiv inculpata să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, iar în baza prev. art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 zile, fie la Primăria Municipiului Alba-Iulia, fie la biblioteca judeţului Alba.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că între inculpată şi aparţinătorii victimei, respectiv soţia numita E. şi fiica acesteia, F. a intervenit o tranzacţie la dosarul de urmărire penală, existând o declaraţie autentificată în acest sens.

În cauză s-a constituit ca parte civilă doar Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba-Iulia, unde victima D. a fost internată în intervalul 16 aprilie -23 aprilie 2014, solicitând suma de 7.912,76 RON, cu dobânda legală aferentă acestei sume, de la momentul producerii evenimentului rutier până la achitarea integrală a debitului.

Constatând că sunt întrunite toate cerinţele răspunderii civile delictuale, existând o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, prejudiciu care nu a fost recuperat până în prezent şi care are legătură de cauzalitate cu fapta ilicită instanţa a admis constituirea de parte civilă formulată în cauză şi a dispus obligarea părţii responsabile civile, SC B. SA la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate în prezenta cauză, cheltuieli care au fost pe deplin dovedite.

Inculpata a mai fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi a judecării fondului.

B. JUDECATA ÎN APEL

I. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpata A. şi partea responsabilă civilmente SC B. SA.

II. Motive de apel (sinteză)

1. Partea responsabilă civilmente SC B. SA a criticat hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte greşita obligare la cheltuieli de spitalizare, precum şi data de la care a fost obligată la plata dobânzii legale pentru aceste cheltuieli, solicitând desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi, pe fond, rejudecând, să se stabilească că nu datorează aceste cheltuieli, iar, în subsidiar, să se stabilească că dobânda legală pentru cheltuielile de spitalizare trebuie calculată de la data de 14 aprilie 2017, data punerii în întârziere potrivit art. 1522 C. civ.

2. Inculpata A. a apreciat Sentinţa penală nr. 190 din 17 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând că se impune a fi pronunţată o soluţie de achitare, întrucât nu i se poate reţine vreo culpă în producerea accidentului. Nelegalitatea hotărârii atacate, în opinia inculpatei, derivă din modul în care a fost desfăşurată cercetarea judecătorească, respectiv, prin respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize auto care să stabilească împrejurările producerii accidentului auto, soluţia de condamnare fiind pronunţată în condiţiile existenţei unor dubii masive faţă de modul de producere a evenimentului rutier.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală sub nr. x/2016, fixându-se, aleatoriu, prim termen de judecată la data de 27 februarie 2018.

III. Probatoriile solicitate, încuviinţate şi administrate în apel:

La termenul de judecată din 27 februarie 2018 s-a solicitat de către inculpata A. amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător ales din municipiul Bucureşti, cerere încuviinţată de către instanţă.

În susţinerea motivelor de apel, inculpata A. a solicitat (termenul de judecată 22 mai 2018) încuviinţarea efectuării unei noi expertize auto cu participarea unui expert parte care să stabilească împrejurările comiterii accidentului de circulaţie (dinamică, loc impact, condiţii meteo existente la data producerii accidentului, dacă victima avea vizibilitate către partea stângă a sa, dacă victima a urmat o traiectorie în afara trecerii de pietoni, stabilirea distanţei de vizibilitate utilă avută la dispoziţie de conducătorul auto, stabilirea posibilităţilor tehnice pentru prevenirea, evitarea producerii accidentului).

Instanţa a încuviinţat efectuarea unei expertize criminalistice care să verifice dacă, în cauză, faţă de localizarea staţiei de autobuz, de locuinţa victimei, de modul de acces la trecerea de pietoni, era posibil ca victima să fi urmat o traiectorie de traversare în afara trecerii de pietoni, respectiv, ipoteza deplasării victimei dinspre locul debarcării din autobuz pe carosabil, pe banda 1, până în apropierea trecerii de pietoni, unde a virat dreapta şi s-a angajat intempestiv în traversarea către domiciliul său, situat pe partea opusă şi dacă în această situaţie inculpata putea preveni/evita producerea accidentului rutier.

Pe parcursul soluţionării cauzei în apel, inculpata A. a solicitat, periodic, prelungirea dreptului de circulaţie, solicitare admisă de către instanţă.

La dosarul cauzei s-a depus Raportul de expertiză criminalistică nr. 165 din 5 septembrie 2018, întocmit de expertul L., împotriva căruia inculpata a formulat obiecţiuni, solicitând anularea acestuia şi excluderea ca probă din dosar, precum şi întocmirea unui nou raport de expertiză în sensul celor dispuse de către instanţă.

Instanţa, la termenul de judecată din 23 octombrie 2018, a constatat că expertiza depusă în cauză nu a fost efectuată conform celor stabilite prin încheierea din 2 mai 2018, motiv pentru care a revenit cu adresă către INEC pentru a efectua expertiza în sensul celor statuate de către instanţă.

La data de 14 martie 2019 a fost înaintat Raportul de expertiză nr. x din 7 martie 2019, întocmit în cadrul INEC . Totodată, expertul parte, M., a depus opinie separată .

La termenul de judecată din 2 aprilie 2019, inculpata A. a formulat obiecţiuni la acest raport, obiecţiuni care au fost respinse de către instanţă.

Inculpata nu a dorit să dea declaraţie cu ocazia judecării apelului, învederând că îşi menţine toate declaraţiile date până în prezent. A depus adresa nr. x din 28 iunie 2018 prin care face dovada că din septembrie 2017 este în consiliere psihologică.

IV. Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel reţine următoarele:

A. Conform art. 8 din C. proc. pen., scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, în cadrul unui proces echitabil şi într-un termen rezonabil.

Legea obligă organele judiciare să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, cu privire la persoana suspectului sau inculpatului, să strângă şi să administreze probe, atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului (art. 5 C. proc. pen.), cu respectarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare.

Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă (art. 4 C. proc. pen.).

Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării probelor revenind organului de urmărire penală şi instanţei de judecată.

Probele trebuie să fie relevante, iar în raport de obiectul probaţiunii să fie necesare şi suficiente pentru dovedirea elementelor de fapt, credibile, apte să creeze presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului. Potrivit art. 103 C. proc. pen.: (1) Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. (2) În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. (3) Hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi.

Din examinarea acestui cadru legal al probaţiunii în procesul penal, precum şi al standardului legal naţional necesar pronunţării soluţiei de condamnare a inculpatei, rezultă vădita netemeinicie a criticilor din apelul declarat de aceasta.

Astfel, se constată că probaţiunea în procesul penal este, mai degrabă, una ce ţine de temeinicia şi fiabilitatea probelor necesare condamnării inculpatului, iar nu una care ţine de cantitatea ori numărul probelor în acuzare.

De asemenea, se reţine că legea nu stabileşte o ierarhie a probelor, după cum nu stabileşte obligativitatea probelor directe, în defavoarea sau prin excluderea probelor indirecte (oricum această clasificare este elaborată de doctrina juridică în materia probelor).

Înalta Curte, ca instanţă de control judiciar, constată că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare a cadrului legal referitor la probele administrate şi, mai ales, la coroborarea acestora, examinând probele/mijloacele de probă care dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârşirea faptei pentru care a fost trimisă în judecată şi vinovăţia inculpatei.

Probele administrate în etapa apelului nu au fost de natură să modifice situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, nefiind identificate motive care să conducă la infirmarea argumentelor de fapt şi de drept expuse în partea expozitivă a hotărârii apelate.

În esenţă, a rezultat că, în data de 16 aprilie 2014, victima D., în timp ce se afla angajată în traversarea părţii carosabile, de la dreapta la stânga faţă de direcţia de mers a autoturismului C., cu nr. x, condus de inculpata A. pe B-dul. x din municipiul Alba - Iulia, pe a doua bandă a sensului de mers corespunzător direcţiei Cetate Gară, pe o direcţie uşor oblică spre dreapta, faţă de perpendiculara pe axa drumului, a fost surprins de aceasta şi accidentat. În urma impactului dintre corpul victimei şi autoturism şi a proiectării ulterioare a acesteia pe partea carosabilă, au rezultat leziunile descrise în rapoartele de expertiză medico-legală care au condus în cele din urmă la decesul victimei.

Susţinerile inculpatei A., ca motive de apel, potrivit cărora nu ar fi fost stabilite împrejurările producerii accidentului de către instanţa de fond, că soluţia de condamnare a fost pronunţată în condiţiile existenţei unor dubii masive faţă de modul în care s-a produs evenimentul rutier, sunt nefondate, în contextul materialului probator administrat în cauză, din a cărui coroborare şi interpretare se poate stabili, în mod cert, dinamica producerii acestuia, a locului unde s-a petrecut, cât şi a celorlalte elemente în raport cu care se poate determina încălcarea normelor rutiere. Relevante în acest sens sunt constatările dispuse prin rapoartele de expertiză criminalistică şi medico-legale efectuate în cauză, procesele-verbale întocmite cu ocazia cercetării la faţa locului împreună cu schiţa locului accidentului şi planşele foto, procesul-verbal de verificare tehnică autoturism C. cu nr. de înmatriculare x, buletinul de analiză toxicologică nr. x din 25 aprilie 2014 privind rezultatul alcoolemiei victimei D., Adresa nr. x din 18 aprilie 2014 a Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba cuprinzând concluziile preliminare privind leziunile suferite de victima D., Raportul de expertiză medico-legală nr. 1064/III/63 din 14 mai 2014 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba şi planşa foto cuprinzând aspectele fixate la autopsie, Raportul de expertiză medico-legală nr. 48 din 23 martie 2015, întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, Raportul de expertiză criminalistică nr. 84 din 21 mai 2015- supliment, Proces-verbal din 19 iunie 2015 privind verificările efectuate ca urmare a obiecţiunilor formulate la suplimentul de expertiză criminalistică 84 din 21 mai 2015, Raportul de expertiză medico-legală nr. x din 25 septembrie 2015, întocmit de IML Cluj-Napoca, Raportul de expertiză criminalistică x din 22 aprilie 2016 INEC Bucureşti, raportul de expertiză criminalistică nr. 109 din 26 iulie 2016 - supliment INEC Bucureşti, raport de expertiză criminalistică nr. 21 din 7 martie 2019 INEC Bucureşti, buletin analiză toxicologică nr. x din 22 aprilie 2014 privind rezultatul alcoolemiei inculpatei A., declaraţie parte vătămată E., înscrisuri depuse cu ocazia audierii - declaraţie notarială, chitanţe, declaraţii martori F., G., H., I., J., declaraţie inculpată A., înscrisuri depuse de aceasta în faza judecării apelului.

Referitor la Raportul de expertiză criminalistică nr. 165 din 5 septembrie 2018, întocmit de expertul L., se constată că nu respectă dispoziţia instanţei de judecată, astfel încât nu se va ţine cont de acesta în ansamblul probator administrat.

Conform raportului de expertiză medico-legală (autopsie nr. 1046/111/63 din 14 mai 2014 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Alba Iulia) s-a stabilit că moartea victimei, D. a fost violentă şi s-a datorat comei consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi de bază craniană şi hemoragii meningo-cerebrale între aceste leziuni şi deces existând o legătură de cauzalitate directă. De asemenea, s-a constat că moartea datează din data de 23 aprilie 2014 şi că leziunile traumatice constatate şi descrise în cuprinsul raportului s-au putut produce la data de 16 aprilie 2014 în cadrul unui accident rutier prin lovire de către un autovehicul şi cădere pe un plan dur.

Pentru a circumstanţia mecanismul complex de producere a leziunilor în cadrul dinamicii producerii accidentului, prin raportul de expertiză medico-legală nr. x din 25 septembrie 2015, raport ce a fost avizat de Comisia de Avizare şi Control a Actelor Medico-Legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca, prin avizul nr. x din 2 octombrie 2015 s-a apreciat că, cel mai probabil, zona excoriată de la nivelul feţei laterale a genunchiului stâng, zona excoriată localizată pe partea superioară a umărului stâng, precum şi echimoza violacee din treimea laterală a regiunii sprâncenoase de pe partea stângă se datorează impactului cu automobilul - în cadrul etapei de lovire-basculare; plaga contuză delabrantă parieto-occipitală de pe partea dreaptă, fractura temporo-parieto-occipitală dreaptă, fractura cominutivă a stâncii temporale drepte, precum şi leziunile meningo-cerebrale predominante pe partea dreaptă, s-au putut produce cel mai probabil prin impactul cu un plan dur (carosabil) - în cadrul etapei de proiectare. S-a opinat că, în momentul impactului, pietonul avea o direcţie de deplasare faţă de autoturism de la dreapta la stânga acestuia, astfel încât victima a fost lovită din partea laterală sau uşor postero-laterală stânga. De asemenea, s-a arătat că leziunile tanato-generatoare sunt reprezentate de leziunile hemoragice meningo-cerebrale cu fractura calotei şi bazei craniului (temporo-parieto-occipitală dreaptă) complicate în evoluţie cu leziuni secundare de trunchi cerebral. Aceste leziuni s-au putut produce, cel mai probabil, în cadrul fazei de proiectare, care reprezintă doar o etapă în dinamica/derularea mecanismului complex de apariţie a leziunilor multiple.

S-a concluzionat că moartea lui D. a fost violentă, s-a datorat leziunilor hemoragice meningo-cerebrale cu fractura calotei şi bazei craniului (temporo-parieto-occipitală dreaptă) complicate în evoluţie cu leziuni secundare de trunchi cerebral apărute în cadrul traumatismul cranio-cerebral prin accident rutier, între leziunile traumatice ale victimei şi deces existând legătură de cauzalitate.

Faţă de aceste constatări, coroborate cu rapoartele de expertiză criminalistică efectuate, cu probele materiale identificate cu ocazia cercetării locului faptei (urmă de sânge identificată la 3 m de acostament şi 5,5 m de marcajul pietonal, şapca/căciula victimei identificată lângă luneta din spate a autoturismului, adidasul, umbrela şi plasa cu pâine identificate lângă victimă şi ridicate de la faţa locului de martora F., precum şi dispunerea firelor de păr identificate, ridicate de pe parbrizul autoturismului), cu constatările obiective făcute de organele judiciare, consemnate în procesele-verbale de cercetare la faţa locului referitoare la sectorul de drum pe care s-a produs evenimentul rutier (în aliniament, fără declivităţi sau denivelări, existenţa marcajului pietonal şi lăţimea acestuia), cu locul unde a fost proiectată victima şi poziţia corpului victimei, cu amplasarea autoturismului la momentul sosirii la faţa locului a organelor de poliţie care au efectuat prima cercetare la faţa locului, condiţiile atmosferice (în momentul producerii accidentului carosabilul era umed, iar vizibilitatea specifică pe timp de zi), cu avariile autoturismului condus de inculpată constatate cu ocazia cercetării la faţa locului, precum şi, ulterior, cu ocazia verificării tehnice, cu declaraţiile martorilor, s-a putut stabili dinamica producerii accidentului, evidenţiindu-se existenţa a două coliziuni, una primară care a determinat bascularea victimei pe capotă şi o coliziune secundară care a determinat proiectarea acesteia pe carosabil.

Totodată, impactul s-a produs în zona de început a marcajului trecerii de pietoni, pe banda a doua a sensului de mers Cetate-Gară, la o distanţă de 4,25 m de marginea din dreapta a părţii carosabile, iar în momentul impactului autoturismul condus de inculpată rula tocmai pe banda a doua a sensului de mers, pietonul deplasându-se de la dreapta spre stânga în raport cu direcţia de deplasare a autoturismului, pe o traiectorie uşor deviată spre dreapta.

Astfel, starea de pericol pentru conducătorul auto s-a declanşat în momentul în care victima a pătruns de pe trotuar pe suprafaţa carosabilă, angajându-se în traversarea drumului pe trecerea de pietoni de la dreapta la stânga în raport cu direcţia de deplasare a autoturismului.

Întrucât la faţa locului nu s-au constatat urme imprimate de pneurile autoturismului condus de inculpata A., acest fapt a împiedicat stabilirea vitezei iniţiale de deplasare a autoturismului, determinându-se viteza din momentul impactului de circa 39 km/h - 40 km/h. La baza stabilirii acestei viteze de către experţi a stat metoda comparaţiei, bazată pe coroborarea rezultatelor cercetării avariilor produse autoturismului în cazuri similare cu rezultatul experimentului efectuat.

În ceea ce priveşte marcajul pietonal, acesta, conform măsurătorilor, avea o lăţime de 4 m trasat pe carosabil, era vizibil (fotografiile de la primul CFL, cât şi la cel de-al doilea, declaraţiile martorilor, sesizarea la numărul unic de urgenţă 112 privind producerea unui accident pe trecerea de pietoni) şi, deşi în zonă nu exista la momentul respectiv un indicator de presemnalizare, deplasarea zilnică a inculpatei pe acest traseu face puţin credibilă ipoteza necunoaşterii existenţei marcajului pietonal pe carosabil care era vizibil.

De asemenea, sectorul de drum pe care s-a produs accidentul era în aliniament, fără declivităţi sau denivelări, dovadă cercetările la faţa locului, care prin fotografiile judiciare realizate cu acea ocazie permit a se identifica, în ambele sensuri, obiectele situate în câmpul vizual normal, percepţia acestora fiind "în linie dreaptă", precum şi declaraţia martorului I.

Verificându-se susţinerea formulată de către inculpată privind angajarea intempestivă în traversarea drumului a victimei D., aceasta nu se coroborează cu niciun mijloc de probă, fiind contrazisă, ca ipoteză, de către experţii criminalişti (pe larg argumentat la filele x din Raportul de Expertiză Criminalistică nr. 64 din 22 aprilie 2016 întocmit de I.N.E.C. şi în suplimentul la raport). Astfel, dacă s-ar fi deplasat prin spatele autobuzului, pe partea carosabilă, iar traversarea ar fi fost efectuată în diagonală, dinspre staţia de autobuz către trecerea de pietoni, acesta ar fi expus către autoturism partea sa laterală stângă şi frontală, iar impactul ar fi fost de tip fronto-lateral stânga şi nu postero lateral dreapta, cum se precizează în raportul medico-legal. Totodată, aşa cum reiese din Raportul de expertiză criminalistică nr. 21 din 7 martie 2019, întocmit de INEC Bucureşti şi în această situaţie inculpata putea evita prin frânare producerea accidentului, întrucât distanţa de care a dispus, cca 27 m, a fost superioară spaţiului teoretic necesar opririi autoturismului, cca 19 m, neputându-se reţine o culpă comună în producerea evenimentului rutier.

În acest sens, relevantă este poziţia finală a autoturismului surprinsă în fotografiile de la cercetarea la faţa locului, traiectoria autoturismului până la oprire fiind stabilită prin expertiza criminalistică mai sus amintită.

Toţi martorii prezenţi la faţa locului, în momentele imediat următoare impactului, au confirmat, în faza de urmărire penală, poziţia autoturismului condus de inculpată pe banda dinspre axul drumului (sensul de mers al autoturismului), ca fiind oprită pe trecerea de pietoni, poziţia victimei pe carosabil fiind în faţa autoturismului, lângă axul drumului, cu capul în partea opusă a maşinii, adidasul fiind căzut lângă el, la fel plasa cu pâine şi umbrela, iar şapca/căciula era pe capota din spate, aspecte care se coroborează cu constatările organelor de poliţie şi ale procurorului, consemnate în procesele-verbale de cercetare la faţa locului, fotografiile judiciare efectuate la acea dată şi schiţa locului accidentului (victima de 68 de ani fiind surprinsă după ce a parcurs 4,25 m de la marginea din dreapta a părţii carosabile, timp în care a ajuns pe banda unde se deplasa autoturismul condus de inculpată), cu probele materiale identificate şi ridicate de la faţa locului, fiind confirmate de concluziile suplimentului Raportului de Expertiză Criminalistică nr. 109 din 26 iulie 2016 al I.N.E.C Bucureşti, potrivit cărora accidentul putea fi evitat dacă inculpata ar fi acţionat sistemul de frânare al autoturismului încă din momentul declanşării stării de pericol iminent, spaţiul la care se afla autoturismul faţă de locul impactului fiind superior celui necesar opririi de la viteza de deplasare, iar valoarea vitezei de la care accidentul putea fi evitat prin frânare fiind superioară atât celei de deplasare, cât şi celei admise pe sectorul de drum pe care s-a produs evenimentul rutier.

Cu privire la "nuanţările" ulterioare făcute de martorii G. şi H. în faţa instanţei de fond, în sensul că au observat autoturismul oprit cu faţa pe trecerea de pietoni (în acord cu susţinerile inculpatei), respectiv ale martorului I. care nu îşi mai amintea poziţia victimei şi a autoturismului, în mod corect, în contextul ansamblului probator administrat în cauză, au fost apreciate ca fiind făcute pro causa.

Astfel, coordonatele spaţio-temporale permiteau inculpatei să efectueze manevra de oprire, însă aceasta nu a observat pietonul angajat în traversare (în acest sens fiind chiar declaraţiile inculpatei care a arătat în faţa instanţei de fond că "din punctul meu de vedere victima intenţiona să traverseze dinspre dreapta spre stânga", fără a indica dacă a văzut concret momentul ori locul din care victima s-a angajat în traversare).

Expertul parte, M., în opinia formulată la Raportul de expertiză criminalistică nr. 21 din 5 martie 2019, a susţinut, prin raportare la Convenţia asupra circulaţiei rutiere (Viena 1968), completată cu Acordul European încheiat la Geneva în data de 1 mai 1971, ratificate de România prin Decretul cu nr. 318 din 14 octombrie 1980, că victima trebuia să dea dovadă de prudenţă atunci când s-a angajat în traversare şi, totodată, având în vedere tipul trecerii de pietoni, fără semnale luminoase şi fără agent de circulaţie, trebuia să ţină seama de distanţa şi viteza autovehiculelor care se apropiau. Or, în opinia acestuia, victima, cu vizibilitatea obturată de umbrelă, nu a fost atentă la traversare şi a pătruns în banda 2, fără să dea dovadă de prudenţă. Înalta Curte apreciază că din probele administrate, aşa cum au fost menţionate, a rezultat că impactul victimei cu autoturismul condus de inculpata A. s-a realizat în zona de început a marcajului pietonal, pe banda a doua a sensului de mers Cetate-Gară, la o distanţă de cca 4,25 m de marginea din dreapta a părţii carosabile. Or, în aceste condiţii, când de pe prima bandă a drumului, în momentul în care victima s-a angajat în traversarea trecerii de pietoni, nu s-a semnalat prezenţa niciunui autoturism, aceasta a dat dovadă de prudenţă, neîncălcând dispoziţiile paragrafului 6 lit. a) şi b) ale art. 20 din Convenţia asupra circulaţiei rutiere. Astfel, inculpata A. avea posibilitatea evitării accidentului, dacă ar fi luat măsurile necesare opririi autoturismului încă din momentul declanşării stării de pericol.

De asemenea, iluminatul stradal, condiţiile meteorologice, intensitatea traficului, faptul că victima avea asupra sa o umbrelă deschisă/închisă nu au avut nicio relevanţă în speţă, dimpotrivă, dacă inculpata a apreciat că acestea împietează asupra condusului, la apropierea trecerii de pietoni, trebuia să-şi adapteze conduita tocmai pentru a se asigura că nu există un pericol, existând în sarcina acesteia obligaţia de a încetini/opri, conform art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, din ansamblul materialului probator a rezultat cu certitudine că evenimentul rutier s-a produs din culpa exclusivă a inculpatei care, prin comportamentul său, contrar obligaţiei instituite prin dispoziţiile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (nu a observat pietonul, nu a adaptat viteza în apropierea unei treceri de pietoni, nu a acţionat sistemul de frânare; "participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi circulaţia, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor") a încălcat dispoziţiile art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 ("conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere ... pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat marcat şi semnalizat corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat lui") şi nu a acordat prioritate de trecere pietonului D., angajat regulamentar în traversarea trecerii de pietoni

Referitor la solicitarea de a fi reduse pedeapsa aplicată, termenul de supraveghere, precum şi numărul de zile de muncă în folosul comunităţii, solicitare făcută doar prin concluziile scrise, fără a fi susţinută cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte apreciază că, în raport de modul şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei, de urmările produse, de existenţa culpei exclusive a inculpatei în producerea accidentului, de poziţia procesuală, de circumstanţele personale favorabile, aplicarea unei pedepse orientate la limita minimă prevăzută de textul legal incriminator, precum şi dispunerea unei modalităţi de executare neprivative de libertate şi stabilirea unui termen de supraveghere de 3 ani, precum şi cele 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii sunt în măsură să contribuie, în mod direct, la realizarea scopului preventiv educativ şi sancţionator al pedepsei avut în vedere de legiuitor, nejustificându-se o reducere a cuantumului acestora.

Faţă de aceste considerente, criticile inculpatei A. sunt nefondate, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge apelul declarat de inculpată.

B. Apelanta parte responsabilă civilmente civilmente SC B. SA a criticat hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte greşita obligare la cheltuieli de spitalizare, precum şi data de la care a fost obligată la plata dobânzii legale pentru aceste cheltuieli, solicitând desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi, pe fond, rejudecând, să se stabilească că nu datorează aceste cheltuieli, iar, în subsidiar, să se stabilească că dobânda legală pentru cheltuielile de spitalizare trebuie calculată de la data de 14 aprilie 2017, data punerii în întârziere (data comunicării citaţiei în dosarul de fond) în raport de dispoziţiile art. 1522 din C. civ. .

Înalta Curte constată că Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia s-a constituit parte civilă, la data de 28 octombrie 2014, cu suma de 7.912,76 RON şi dobânda legală aferentă acestei sume, până la achitarea integrală a debitului.

Totodată, pentru argumentele prezentate în examinarea apelului inculpatei A., s-a stabilit culpa exclusivă a inculpatei în producerea evenimentului rutier de la data de 16 aprilie 2014, care a condus la decesul victimei D., probele confirmând raportul de cauzalitate dintre evenimentul rutier şi cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei, precum şi culpa inculpatei.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia are calitate procesuală activă în temeiul dispoziţiilor art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, forma în vigoare la data constituirii ca parte civilă, conform cărora, pentru litigiile având ca obiect recuperarea sumelor reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.

În ceea ce priveşte temeiul răspunderii asigurătorului, acesta este dat de dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, forma în vigoare la data producerii evenimentului rutier, conform căruia "asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu:

a) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare;

b) legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.

Conform art. 50 din acelaşi act normativ, "despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri."

Prin urmare, în baza contractului de asigurare, asigurătorul, partea responsabilă civilmente SC B. SA, răspunde în aceleaşi limite ca şi inculpata A. pentru prejudiciul pe care aceasta l-a cauzat.

În ceea ce priveşte limitele răspunderii civile a inculpatei A., se reţine că, potrivit art. 1381 C. civ. " (1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie.

(2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

(3) Dreptului la reparaţie îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor."

Potrivit art. 1386 alin. (1) şi (2) din C. civ. " Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă victima nu este interesată de reparaţia în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.

La stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului."

Răspunderea civilă a inculpatei A. pentru accidentul rutier din data de 16 aprilie 2014, soldat cu decesul victimei D., nu este contractuală, obligaţia sa la repararea prejudiciului cauzat este justificată de săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale (art. 1357 din C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, forma în vigoare la data faptei).

Repararea prejudiciului în cadrul răspunderii civile delictuale are drept scop înlăturarea integrală a efectelor faptei ilicite (art. 1349 alin. (2), art. 1385 alin. (1) din C. civ.). Aceasta înseamnă că autorul faptei ilicite este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv, dar şi beneficiul nerealizat.

Pentru a se obţine repararea prejudiciului, trebuie îndeplinite două condiţii: caracterul cert al acestuia, ceea ce presupune că acesta este sigur atât în privinţa existenţei cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare şi condiţia ca prejudiciul să nu fi fost încă reparat.

Partea responsabilă civilmente S.C B. S.A susţine că nu datorează cheltuieli de spitalizare, însă nu arată care este faptul exonerator de răspundere, în condiţiile în care, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, forma în vigoare la data faptei, "persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată" (a se vedea în acelaşi sens şi dispoziţiile art. 1392 din C. civ.), cheltuielile medicale sunt certe, aşa cum sunt prezentate în Decontul de cheltuieli emis de Spitalul Judeţean Alba Iulia la data de 23 aprilie 2014 şi nu au fost restituite.

Prin urmare, cum inculpata A. răspunde pentru prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, asigurătorul SC B. SA, în baza contractului de asigurare, trebuie să repare prejudiciul cauzat de către aceasta Spitalului Judeţean Alba Iulia, prin restituirea unei sume egale cu cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei D.

În ceea ce priveşte daunele interese, art. 1530 din C. civ. prevede:

"Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei."

Apelanta parte-responsabilă civilmente SC B. SA apreciază, în ipoteza menţinerii obligaţiei sale de plată a cheltuielilor ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei D. efectuate de partea civilă Spitalului Judeţean Alba Iulia, că se impunea şi obligarea sa de a plăti daune-interese egale cu dobânda legală, însă consideră că data punerii sale în întârziere corespunde cu cea a comunicării citaţiei în fond.

Este de remarcat că, în susţinerea acestei opinii, apelanta face trimitere la dispoziţiile art. 1522 alin. (1) din C. civ., aplicabil răspunderii civile contractuale.

Pentru obligaţiile ce se nasc din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale, debitorul se află de drept în întârziere, conform dispoziţiilor art. 1523 alin. (2) lit. e) din C. civ. şi prin urmare, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la data producerii prejudiciului şi până în momentul plăţii, în cuantumul prevăzut de lege.

Astfel, conform art. 1535 alin. (1) din C. civ. " în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic."

Cum partea civilă a avansat cheltuielile pentru îngrijirea medicală a victimei D. la data prezentării acestuia la unitatea medicală, dobânda legală este datorată de la data efectuării acestora (a se vedea în acelaşi sens Decizia nr. 1910 din 24 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, Decizia penală nr. 252/A din 26 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, Decizia nr. 185/A din 21 februarie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, Decizia nr. 57/A din 13 martie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge apelul declarat de partea-responsabilă civilmente SC B. SA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 190 din 17 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă pe apelanta-inculpată A. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta-inculpată A., în sumă de 620 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

II. În majoritate,

Respinge ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente B. SA, împotriva aceleiaşi hotărâri.

Obligă pe apelanta -parte responsabilă civilmente la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 aprilie 2019.

Cu opinia separată, în sensul admiterii apelului părţii responsabile civilmente B. S.A. şi obligării acesteia la dobândă legală de la data rămânerii definitive a hotărârii.

MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE

În privinţa apelului exercitat de partea responsabilă civilmente B. SA, consider, în dezacord cu opinia majoritară, că acesta este fondat, hotărârea primei instanţe fiind nelegală exclusiv sub aspectul momentului de la care asigurătorul poate fi obligat la plata dobânzii legale aferente cheltuielilor de spitalizare acordate părţii civile, Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.

Cheltuielile de spitalizare în caz de accident de circulaţie rutieră constituie un prejudiciu indirect cauzat prestatorului de servicii medicale în condiţiile în care aceste cheltuieli sunt suportate de spitalul al cărui pacient este victima accidentului rutier, iar în baza raportului de asigurare socială, asigurătorul social al persoanei vătămate are posibilitatea şi cadrul legal să se regreseze împotriva celor răspunzători pentru recuperarea sumelor plătite.

Astfel, dispoziţiile Legii nr. 95/2006 reglementează expres dreptul furnizorilor de servicii medicale de a-şi recupera de la autorul accidentului cheltuielile de spitalizare efectuate pentru serviciile medicale prestate victimei accidentului auto. Potrivit art. 320 din actul normativ menţionat: "(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată. (...)".

Totodată, în considerarea dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data producerii accidentului, asigurătorul este obligat să acorde despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule în conformitate cu legislaţia în vigoare.

În categoria prejudiciilor aduse persoanelor juridice prin accidente de vehicule, sunt incluse şi prejudiciile produse unităţilor sanitare prevăzute de art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, prerogativa unităţii sanitare de a pretinde şi a primi contravaloarea serviciilor medicale prestate de la persoana care, prin faptele sale, a adus daune sănătăţii altei persoane fiind reglementată de dispoziţiile amintite din Legea nr. 95/2006, text care nu comportă interpretări şi reprezintă, practic, o novaţie prin schimbare de debitor, în condiţiile în care, în temeiul legii, prestatorul serviciilor medicale are dreptul de a recupera contravaloarea acestora, dar nu de la beneficiarul direct, pacientul, ci de la cel care, prin fapta sa, a produs vătămarea care a necesitat îngrijiri medicale.

În cauză, unitatea spitalicească care a prestat serviciile medicale, are dreptul, în temeiul legii, la contravaloarea acestora de la cel care a produs prejudiciul. Cum acesta din urmă este o persoană aflată sub un contract de asigurare de răspundere civilă delictuală, asigurătorul urmează a plăti direct unităţii medicale contravaloarea serviciilor medicale prestate, acestea intrând în sfera noţiunii cu care operează art. 50 din Legea nr. 136/1995.

Potrivit Deciziei nr. 22 din 6 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 17 ianuarie 2018 (Decizia nr. 22/2017), în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat în cadrul unităţii medicale respective, potrivit legii, în limitele pachetului de bază ori minimal, după caz, în situaţiile în care autorul vătămării nu a fost identificat sau persoana vătămată nu a formulat sau şi-a retras plângerea prealabilă ori a intervenit împăcarea părţilor. Autorul vătămării poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, în situaţia în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părţilor.

Aşadar, din dispoziţiile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 şi ale Deciziei nr. 22/2017 rezultă că furnizorul de servicii medicale poate chema în judecată pe autorul accidentului pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, că legislaţia are în vedere fapta ilicită a autorului accidentului, precum şi prejudiciul creat de către acesta furnizorului de servicii medicale, astfel încât trebuie concluzionat că autorul accidentului răspunde faţă de furnizorul de servicii medicale pentru costurile acestor servicii, ca efect al unei novaţii legale, iar nu ca efect al unei subrogări în drepturile victimei, deoarece cheltuielile de spitalizare nu constituie un prejudiciu adus acesteia din urmă în condiţiile în care nu le datorează nici direct, nici indirect.

Din această distincţie decurg consecinţe importante în privinţa momentului de la care curge dobânda legală datorată deoarece conform art. 1609 C. civ., efectul principal al novaţiei este acela al stingerii vechii obligaţii şi înlocuirea ei cu o obligaţie nouă, iar odată cu vechea obligaţie se sting şi toate accesoriile.

Astfel, pentru întârzierea în plata obligaţiilor băneşti izvorâte din delicte se datorează daune-interese compensatorii de la data cauzării prejudiciului şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care se evaluează despăgubirile, iar ulterior, această sumă devenită certă şi lichidă produce dobânzi cu titlu de daune moratorii, aceasta deoarece în cazul săvârşirii unei fapte ilicite, prejudiciul trebuie reparat integral, dacă prin lege nu se prevede altfel [art. 1385 alin. (1) C. civ.]. De asemenea, la stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului [art. 1386 alin. (2) C. civ.].

Or, unitatea spitalicească nu poate fi titular al dreptului la daune interese compensatorii, ci exclusiv moratorii, curgerea dobânzii legale fiind condiţionată de statuarea definitivă asupra vinovăţiei, dată la care creanţa devine certă şi exigibilă.

De altfel, acordarea daunelor interese de la momentul săvârşirii faptei ar presupune ca dobânda moratorie să curgă anterior efectuării cheltuielilor pentru care se datorează ceea ce ar fi absurd.

Faţă de aceste considerente, apreciind că dreptul de a solicita restituirea cheltuielilor de spitalizare este un drept propriu al unităţii spitaliceşti constituită parte civilă în procesul penal, iar obligaţia corelativă este transmisă persoanei vinovate de accident ca efect al unei novaţii legale, daunele moratorii sunt datorate de la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti care constată îndeplinite condiţiile de transformare a obligaţiei de a suporta costul îngrijirilor medicale ce revine asigurătorului de sănătate, într-o nouă obligaţie în sarcina persoanei vinovate de producerea accidentului.

De altfel, opinia majoritară a instanţelor naţionale, exprimată atât teoretic, cât şi prin hotărâri definitive pronunţate în materie şi evidenţiată în considerentele Deciziei 29 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aceea că, în categoria prejudiciilor aduse persoanelor juridice prin accidente de vehicule, sunt incluse şi prejudiciile produse unităţilor sanitare prevăzute de art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 care reprezintă, practic, o novaţie prin schimbare de debitor, în condiţiile în care, în temeiul legii, prestatorul serviciilor medicale are dreptul de a recupera contravaloarea acestora, dar nu de la beneficiarul direct, pacientul, ci de la cel care, prin fapta sa, a produs vătămarea care a necesitat îngrijiri medicale.

Concluzionând, apreciez că asigurătorul de răspundere civilă delictuală nu poate fi obligat la plata dobânzii legale, obligaţie accesorie, decât începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se statuează asupra condiţiilor novaţiei, respectiv asupra vinovăţiei autorului, dată la care se naşte obligaţia acestuia de a despăgubi instituţia spitalicească.

Procesat de GGC - LM