Asupra contestaţiei declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 114/F din data de 17 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 114/F din data de 17 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de emis la data de 11 decembrie 2015 de către Parchetul Saarbrucken privind pe persoana solicitată A. S-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 17.05.2019 până la data 15.06.2019 inclusiv, şi predarea acestuia, în stare de arest, în vederea executării pedepsei privative de libertate aplicată de autorităţile din Germania, cu respectarea regulii specialităţii. S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată în vederea predării în baza mandatului european de arestare de la data de 04.05.2019 până la zi şi s-a dispus comunicarea hotărârii către autoritatea emitentă, Ministerului Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul I.G.P.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că la data de 05 mai 2019 a fost înregistrată pe rolul instanţei sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane faţă de numitul A., urmărit internaţional, pentru a dispune cu privire la luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate, pe durată de 15 zile, conform art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.
În şedinţa publică din data de 05 mai 2019, Curtea a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate şi a informării acesteia despre motivul reţinerii.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva dispoziţiilor art. 101 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea a constatat că a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, semnalarea emisă de Biroul Naţional Interpol - Sirene privind existenţa unui mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare germane faţă de numitul A. condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 241 I, 243 I, 53 şi 248 din C. pen. german.
Din menţiunile cuprinse în semnalarea existentă de Biroul Sirene, s-a reţinut că pe numele persoanei solicitate a fost emis un mandat european de arestare la 11.12.2015, de către autorităţile judiciare germane.
În fapt, s-a reţinut că persoana este acuzată pentru săvârşirea pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 241 I, 243 I, 53 şi 248 din C. pen. german, constând în aceea că în trei cazuri distincte a abordat trecători, pretinzând că vrea să schimbe bani sau cerând mărunţiş, le dădea astfel acestora motiv să îşi deschidă genţile şi sustrăgea sume de bani, în total 610 euro.
La termenul din 17 mai 2019 persoana solicitată a declarat că este de acord cu predarea sa, dar că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii, întocmindu-se proces-verbal în acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Curtea a constatat că a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, semnalarea emisă de Biroul Naţional Interpol - Sirene privind existenţa unui mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare germane faţă de numitul A. condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 241 I, 243 I, 53 şi 248 din C. pen. german.
Faţă de persoana solicitată a fost emis mandatul european de arestare emis de la data de 11.12.2015, de către autorităţile judiciare germane mai precis de către Parchetul Saarbrucken.
S-a apreciat că nu este incident în cauză niciun impediment la predare. Faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, care sunt prevăzute în C. pen. german şi pedepsite conform acestor texte cu pedepse de până la 10 ani închisoare, deşi nu se încadrează în vreuna din categoriile de infracţiuni enumerate la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie infracţiune şi potrivit legii române.
Din examinarea actelor dosarului, s-a reţinut că în raport de aceste infracţiuni, pentru care persoana solicitată nu a fost condamnată, nu este incidentă vreuna dintre situaţiile care, conform dispoziţiilor art. 98 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european, iar persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni la identitate, dându-şi consimţământul la predare.
S-a apreciat că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autorităţile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, instanţele naţionale neputându-se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate.
În cauza de faţă, Curtea nu a constatat incidenţa niciunui motiv de refuz privind punerea în executare a mandatului european de arestare, mandatul cuprinde toate informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi nu se impun alte informaţii suplimentare, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare pentru infracţiunile menţionate şi, în consecinţă, arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile şi predarea acesteia, în stare de arest, în vederea executării pedepsei privative de libertate aplicată de autorităţile din Spania cu privire la infracţiunile ce fac obiectul prezentului mandat, cu respectarea regulii specialităţii.
Împotriva sentinţei a formulat, în termen legal, contestaţie persoana solicitată A., pentru motivele astfel cum se află consemnate, pe larg, în partea introductivă a prezentei decizii.
În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea deciziei şi respingerea sesizării parchetului, având în vedere că nu a renunţat la regula specialităţii şi nu şi-a dat acordul. De asemenea, a susţinut că hotărârea judecătorească cuprinde unele erori, respectiv se reţine că şi-ar fi dat acordul şi s-a dispus predarea acestuia către autorităţile din Spania şi nu pentru cele din Germania, făcând referire, totodată, şi la motivele sale personale privind starea de sănătate şi situaţia familială.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prealabil analizării contestaţiei formulate, Înalta Curte notează că la data de 27 mai 2019, în Monitorul Oficial nr. 411 a fost republicată Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub număr de dosar x/2019, semnalarea emisă de Biroul Naţional Interpol Sirene privind existenţa unui mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare germane faţă de numitul A. condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Din examinarea semnalării existente în Biroul Sirene s-a reţinut că în trei cazuri distincte a abordat trecători, pretinzând că vrea să schimbe bani sau cerând mărunţiş, le dădea astfel acestora motiv să îşi deschidă genţile şi sustrăgea sume de bani, în total 610 euro. Faptele astfel descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 241 I, 243 I, 53 şi 248 din C. pen. german.
În şedinţa publică din 17 mai 2019, la instanţa de fond, persoanei solicitate A. i s-a adus la cunoştinţă conţinutul semnalării, iar din declaraţia dată la termenul de judecată din aceeaşi dată se reţine că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Germania, fără a renunţa la beneficiul regulii specialităţii.
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate. În lumina alin. (2) al art. 84 din aceeaşi lege specială, se prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L190/1 din 18 iulie 2002.
Pe de altă parte, potrivit art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 107 anterior) cu ocazia pronunţării asupra executării mandatului european de arestare, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.
Analizând sentinţa atacată, dar şi actele şi lucrările dosarului, instanţa de control judiciar reţine că sunt îndeplinite condiţiile privind conţinutul şi forma mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 99 alin. (1) şi (2) anterior) iar măsura reţinerii a fost dispusă după ascultarea persoanei solicitate, în vederea arestării acesteia şi predării statului solicitant emitent al mandatului european de arestare, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 din aceeaşi lege specială.
Se reţine că persoana solicitată, cu ocazia ascultării sale în faţa judecătorului de la Curtea de Apel Bucureşti, nu a formulat obiecţiuni privind identificarea sa, însă a precizat că nu doreşte să fie predat autorităţilor germane pentru a-şi executa pedeapsa, şi totodată, înţelege să beneficieze de drepturile prevăzute de regula specialităţii, conform declaraţiei aflată la dosar de fond.
Se constată că instanţa de fond a verificat apărările persoanei solicitate prin raportare la motivele de refuz la predare de către autoritatea judiciară română, potrivit art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 98 anterior) apreciind, astfel, că se poate dispune executarea mandatului european de arestare, nefiind niciun impediment la predare.
Aşadar, în mod just, instanţa de fond a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecinţa arestării şi predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare austriece, apreciind totodată, în mod corect, judecătorul primei instanţe că măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2008/909/J.A.I./27 noiembrie 2008, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 327/27 din 05 decembrie 2008.
Trebuie amintit că Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI a înlocuit sistemul multilateral de extrădare cu un sistem de predare bazat pe principiul recunoaşterii reciproce. Or, principiul respectiv presupune că statele membre sunt în principiu obligate să dea curs unui mandat european de arestare fără ca această obligaţie să fie una absolută, motivele facultative de refuz concretizând tocmai marja de apreciere permisă autorităţilor judiciare competente.
Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţe, constată că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 86 anterior), fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 88 anterior).
Înalta Curte constată că niciunul din motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare nu se încadrează în situaţiile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 98 anterior) şi, din această perspectivă, criticile apărării nu pot fi primite.
Totodată, din actele dosarului, rezultă că persoanei solicitate A. i-au fost respectate drepturile de a fi informată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, fiindu-i comunicat, în limba română, mandatul european de arestare, precum şi dreptul de a fi asistată de un apărător în faţa instanţei de fond, faţă de prevederile art. 104 din legea specială (art. 103 anterior).
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, (art. 107 anterior) cu ocazia pronunţării asupra executării mandatului european de arestare, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, apreciindu-se că măsura preventivă privativă de libertate este întemeiată.
Critica apărării referitoare la erorile pe care le conţine sentinţa contestată, în sensul că s-a menţionat că persoana solicitată este de acord cu predarea şi că în considerentele sentinţei s-a menţionat la un moment dat că se dispune arestarea în vederea predării autorităţilor din Spania în loc de cele din Germania, erori ce ar atrage nelegalitatea, Înalta Curte apreciază că acestea nu atrag netemeinicia sau nelegalitatea sentinţei pronunţate, fiind erori evidente de tehnoredactare.
Instanţa de fond a analizat cauza prin raportare la dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 98 anterior) aşa încât, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, nu reţine incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare. În acest sens Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispoziţiilor Deciziei-cadru 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3 din aceasta şi în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 şi 4a (CJUE, cauza Leymann şi Pustovarov, C-388/08 hotărârea din 1 decembrie punctul 51, CJUE, cauza Mantello, C-261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, punctul 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condiţiilor definite la articolul 5 din decizia-cadru menţionată.
De asemenea, critica referitoare la situaţia familială şi starea de sănătate exced motivelor care să justifice refuzul executării unui mandat european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 98 anterior) ţinând seama şi de principiul statuat de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 107 anterior) privind necesitatea executării mandatului european de arestare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 110 din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 108 anterior) Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 114/F din data de 17 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în raport de alin. (6) din acelaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată în sumă de 964 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 114/F din data de 17 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 964 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 mai 2019.
Procesat de GGC - NN