Operă literară. Realizarea unei opere derivate. Despăgubiri solicitate de moștenitorii autorului pentru încălcarea drepturilor morale. Condiția producerii prejudiciului moral în persoana autorului
Cuprins pe materii : Dreptul proprietății intelectuale. Drepturi de autor și drepturi conexe
Index alfabetic : operă derivată
- despăgubiri morale
- prejudiciu moral
Legea nr. 8/1996, art. 10, art. 11
Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr.8/1996, după moartea autorului unei opere, se transmite moștenitorului doar exerciţiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) şi d) din lege.
Succesorul nu devine prin moștenire autor al operei. Încălcarea acestor drepturi morale ale autorului trebuie verificate și după decesul său tot în legătură cu persoana acestuia.
Astfel, ”dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa” prevăzut de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, al cărui exercițiu se transmite succesorilor, impune verificarea condiției prejudicierii onoarei sau reputaţiei raportat la persoana autorului, iar nu a succesorului.
Prin urmare, înlăturând obligația pârâților la plata daunelor morale cu motivarea că nu a fost dovedită existența unui prejudiciu moral în persoana reclamantelor moștenitoare în legătură cu pretinsa încălcare a drepturilor morale ale autorului lor, instanța de apel a interpretat eronat prevederile art.11 alin.(2) și ale art.10 lit. b) și d) din Legea nr.8/1996.
Secția I civilă, decizia nr. 4247 din 18 decembrie 2018
Prin acţiunea înregistrată la data de 08.01.2013, pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, reclamantele A., B. şi C. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L., E., F., Centrul Naţional al Cinematografiei, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) şi S.C. G. S.R.L.: să constate că producţia cinematografică „Eva - Povestea unui secol” s-a realizat după romanul „Fiul Risipitor” al scriitorului X. fără acordul moştenitorilor drepturilor de autor şi fără cesionarea drepturilor de autor de către reclamantele din prezenta cauză; să constate că reclamantele nu au primit nicio sumă de bani reprezentând contravaloarea cesionării drepturilor de autor; să constate că filmul s-a produs cu încălcarea de către pârâţi a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus „suspendarea activităţilor privind realizarea filmului „Povestea unui secol” până la reglarea între părţi a raporturilor juridice privind drepturile de autor corespunzătoare operei „Fiul Risipitor” de X.; să dispună obligarea pârâţilor la plata remuneraţiei drepturilor de autor, pe care reclamanţii, în calitatea lor de moştenitori ai scriitorului X., o estimează la 170.000 euro şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 50.000 Euro, reprezentând daune morale cauzate de utilizarea fără drept a operei literare care a stat la baza realizării producţiei cinematografice, schimbarea sensului romanului prin vulgarizarea acestuia şi difuzarea fără drept a filmului, în cotele stabilite prin certificatele de moştenitor; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul proces.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că de la momentul iniţierii activităţii de producere a filmului „Eva – Povestea unui secol”, reclamanţii din prezenta cauză, care îşi dovedesc calitatea procesuală activă prin certificatele de moştenitor nr. x din 27.01.1993 şi nr. x din 08.12.2005, s-au adresat pârâţilor: producătorilor şi realizatorilor filmului, arătând că au calitatea de moştenitori ai drepturilor de autor după scriitorul X. şi că în scenariul filmului s-au preluat nenumărate pasaje identice cu cele din roman (practic tot volumul), situaţie în care aveau nevoie de acordul acestora pentru realizarea filmului, potrivit Legii nr. 8/1996 – privind drepturile de autor. În egală măsură, în film s-a creat atmosfera locurilor şi interioarelor prin imagini, ca urmare a preluării întocmai din roman a pasajelor cuprinzând descrierile.
Pe de altă parte, scenariul a trădat profund esenţa romanului, realizând o acţiune desuetă, vulgarizată, care ar fi lezat modul de gândire şi percepere a autorului romanului.
Dat fiind faptul că pârâţii, deşi au fost notificaţi în repetate rânduri, nu au înţeles să procedeze la reglementarea juridică a raporturilor dintre moştenitorii lui X. şi ei, în sensul respectării legii drepturilor de autor, reclamanţii au formulat pe rolul instanţelor o acţiune, pe calea ordonanţei preşedinţiale, prin care au solicitat suspendarea producerii filmului până la reglementarea situaţiei cesiunii drepturilor de autor şi a situaţiei juridice dintre aceştia şi producătorii filmului, acţiune ce a format obiectul dosarului civil nr. x/3/2007 .
Potrivit sentinţei civile nr. 257 din 07.02.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 248R din 26.05.2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa a dispus suspendarea oricăror activităţi de producere a filmului.
Deşi exista o astfel de hotărâre, pârâţii au produs şi au difuzat şi difuzează în continuare filmul atât în cinematografe, la televiziune, cât şi sub forma DVD-urilor, obţinând venituri substanţiale fără avea acordul moştenitorilor scriitorului X. şi fără a fi achitat niciun fel de sumă, reprezentând contravaloarea drepturilor de autor.
Fiind vorba despre reproducerea întocmai a unor pasaje din romanul „Fiul Risipitor” al autorului X., moştenitorii apreciază că producţia cinematografică „Eva - Povestea unui secol", reprezintă realizarea unei opere derivate (art. 16 din Legea nr. 8/1996), pe care pârâţii nu aveau dreptul să o realizeze decât având acordul reclamanţilor.
Potrivit art. 68 alin. (1) din Legea nr.8/1986 „dreptul la adaptarea audiovizuală este dreptul exclusiv al titularului dreptului de autor asupra unei opere preexistente de a o transforma sau de a o include într-o operă audiovizuală”.
Conform art. 68 alin. (2) din Legea nr. 8/1986 „cesiunea dreptului prevăzut la alin. (1) se poate face numai pe baza unui contract scris între titularul dreptului de autor şi producătorul operei audiovizuale, distinct de contractul de editare”, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol „prin încheierea contractului de adaptare, titularul dreptului de autor asupra unei opere preexistente transferă unui producător dreptul exclusiv de transformare şi de includere a operei respective într-o operă audiovizuală”. În art. 68 alin. (4) se prevede că „autorizarea acordată de titularul dreptului de autor asupra operei preexistente trebuie să prevadă expres condiţiile producţiei, difuzării şi proiecţiei operei audiovizuale”.
Deşi pârâţii ştiau că, în opinia moştenitorilor dreptului de autor, modul în care s-a modificat scenariul ar fi vulgarizat opera literară originală, aspect care reiese din sesizările făcute de reclamanţi, dar şi din acţiunea ce a făcut obiectul dosarului civil nr. x/3/2007, pârâţii nici nu au oprit producerea filmului conform hotărârii judecătoreşti, nu au dorit nici să reglementeze situaţia juridică prevăzută de lege şi nici să plătească drepturi de autor.
Prin cererile reconvenţionale formulate la datele de 06.03.2013, pârâţii reclamanţi S.C. D. S.R.L , S.C. G. S.R.L şi E. au solicitat sa se constate: nulitatea certificatului de moştenitor nr. x din 10.04.2002 privind succesiunea de pe urma defunctului H. decedat la data de 28.10.2001 sub aspectul transmiterii drepturilor patrimoniale de autor în cotă de 1/6 către reclamantele pârâte B. şi C.; nulitatea certificatului suplimentar de moştenitor nr. x din 08.12.2005 privind succesiunea de pe urma defunctului J. decedat la data de 18.08.2005 sub aspectul transmiterii drepturilor patrimoniale de autor în cotă de 1/6 către reclamanta pârâtă A.; împlinirea termenului legal de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor de pe urma defunctului scriitor X. decedat la 19.11.1992 stabilite în certificat de moştenitor nr. x din 27.01.1993 emis de Notariatul de Stat Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. x/1992 în raport de dispoziţiile Decretului nr.321/1956 art.6 lit. c) raportat la dispoziţiile art.149 alin. (1) din Legea nr.8/1996 a dreptului de autor şi a drepturilor conexe.
Prin încheierea din 05.06.2014 Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active integrale a reclamantelor; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a O.R.D.A.; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.C.; a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor 1-3 din cerere şi excepţia lipsei de interes în formularea celui de al treilea capăt de cerere; a respins excepţia prescripţiei dreptului reclamantelor la acţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 867 din 26.06.2015, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiate, cererile reconvenţionale formulate de pârâţii-reclamanţi S.C. D. S.R.L., S.C. G. S.R.L. şi E.
În ceea ce priveşte cererea principală formulată de reclamantele-pârâte A., B. şi C., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. G. S.R.L. şi a respins cererea faţă de aceasta ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
A respins atât cererea faţă de pârâţii iniţiali Centrul Naţional al Cinematografiei şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ca fiind formulată faţă de persoane fără calitate procesuală pasivă, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului E., ca neîntemeiată.
A admis în parte cererea principală formulată de reclamantele-pârâte A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L. şi E. şi i-a obligat pe aceşti pârâţi la plata către reclamante a sumei de 50.000 euro, în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloare drepturi de autor, precum şi la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent lei cu titlu de daune morale, în cote de 1/3 către A. şi câte 1/6 către B. şi C.
Totodată, a obligat pârâţii la 2.500 lei cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă A., a respins, ca neîntemeiată, acţiunea faţă de pârâta K. (moştenitoare a pârâtului F.) şi a obligat reclamantele-pârâte la 6.010 lei cheltuieli de judecată către pârâta K., reprezentând onorariu de avocat redus.
Prin decizia nr.825A din 5.07.2018 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 867/2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, în nume propriu şi în calitate de cesionar al drepturilor litigioase ale reclamantelor B. şi C., în contradictoriu cu apelanţii-pârâţi-reclamanţi S.C. D. S.R.L şi E., intimata-pârâtă-reclamantă S.C. G. S.R.L. şi intimaţii-pârâţi Centrul Naţional al Cinematografiei, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) şi K.
A admis apelul pârâţilor D. SRL şi E. în contradictoriu cu apelanta-reclamantă A., cu intimata-pârâtă-reclamantă S.C. G. S.R.L. şi intimaţii-pârâţi Centrul Naţional al Cinematografiei, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) şi K.
A schimbat, în parte, sentinţa apelată, numai în ce priveşte daunele morale la plata cărora au fost obligaţi apelanţii-pârâţi E. şi D. SRL, pe care le-a înlăturat.
A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, inclusiv dispoziţiile cu privire la obligarea apelanţilor-pârâţi E. şi D. SRL la plata daunelor materiale.
A respins, ca neîntemeiată, cererea apelantei-reclamante A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.
A obligat apelanta A. la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariul avocatului, către apelanţii E. şi D. SRL, cât şi la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului redus conform art.451 alin.(2) NCPC, către intimata K.
În motivarea deciziei s-au reținut următoarele:
Având în vedere faptul că apelanta a renunţat la criticile aduse modului în care a fost evaluat prejudiciul şi a arătat că nu le mai susţine, precum şi concluziile raportului de expertiză contabilă potrivit cu care sumele încasate de pârâta S.C D. SRL, producătorul filmului în litigiu, din distribuirea filmului în reţeaua cinematografică, televiziune, dvd/video, internet, în ţară şi în străinătate se reduc la un cuantum total de 19.919,93 lei, Curtea va înlătura aceste critici şi va păstra cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de prejudiciu material la suma reţinută de prima instanţă.
În ceea ce priveşte critica adusă respingerii acţiunii în contradictoriu cu pârâta K., în calitate de succesoare a lui F., coautor al scenariului iniţial al operei cinematografice, aceasta va fi înlăturată.
Astfel, deşi este adevărat că F. a avut calitatea de coautor al scenariului iniţial depus în dosarul C.N.C., potrivit contractului încheiat la 10.06.2004 cu pârâta S.C. D. S.R.L, se reţine că, ulterior pronunţării ordonanţei preşedinţiale prin sentinţa civilă nr. 257/2008 a Tribunalului Bucureşti, această variantă de scenariu a fost modificată, scenariul fiind rescris de către pârâtul E., plecând de la o variantă a scenariului iniţial rescrisă, la rândul ei, de către L., aşa cum rezultă din contractul pentru rescriere scenariu cinematografic încheiat la 05.09.2007, ulterior unui contract din 17.05.2007 încheiat cu scenaristul englez, în vederea realizării unei noi versiuni a scenariului iniţial la care a participat şi F.
Curtea de apel a apreciat că, pentru a atrage răspunderea civilă a lui F. (respectiv a moştenitoarei sale) este necesară dovedirea nu doar a participării acestuia la scrierea scenariului iniţial, ci şi a contribuţiei sale la forma rescrisă a scenariului după pronunţarea ordonanţei preşedinţiale, contribuţie care să fi avut loc cu acordul său, ulterior respectivei ordonanţe. Revine reclamantei sarcina să probeze contribuţia voluntară la rescrierea scenariului defunctului F. ulterioară ordonanţei preşedinţiale, în condiţiile în care contractul de rescriere scenariu evocat de pârâtul E. şi faţă de care F. este terţ (nu i se poate reproşa întocmirea pro causa a unui act în care nu este parte) răstoarnă prezumţia de coautorat ce decurge din asumarea formei iniţiale a scenariului, cea cu privire la care părţile nu s-au mai înţeles spre a fi ecranizată.
Or, în speţă, aşa cum a reţinut şi tribunalul, în cazul defunctului F. nu s-a făcut dovada vreunei alte acţiuni în sensul încălcării sentinţei civile nr. 257 din 07.02.2008, opera cinematografică fiind realizată după o variantă de scenariu în care acesta nu a mai fost implicat, astfel încât nu i se poate reproşa săvârşirea vreunei fapte ilicite, doar în temeiul contribuţiei sale la o variantă de scenariu anterioară ordonanţei preşedinţiale care a dispus sistarea oricăror activităţi de producere a filmului.
Curtea de apel a constatat fondat apelul pârâţilor S.C D. SRL şi E., însă numai în ce privește chestiunea obligării lor la plata unor daune morale către reclamantă, toate celelalte motive invocate fiind nefondate.
Curtea de apel a apreciat că, deși reclamantelor le-a fost transmis prin moștenire exercițiul drepturilor morale reglementate de art. 10 lit. b) și d) din Legea nr. 8/1996 privind recunoașterea calității de autor al operei, respectarea integrității acesteia şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri prejudiciabile aduse operei, este necesară nu doar probarea faptei ilicite a pârâților, ci și dovedirea/argumentarea prejudiciului moral produs în persoana reclamantelor. Demonstrațiile referitoare la modul în care s-a adus atingere mesajului operei țin de dovedirea încălcării drepturilor morale și de natura ilicită a faptei, însă nu probează în sine un prejudiciu moral produs direct în persoana moștenitorului autorului; dacă în cazul autorului însuși se poate prezuma a priori că sentimentele sale de creator au fost jignite și lezate prin atingerea adusă operei, nu același lucru se poate spune și despre moștenitorii săi, care trebuie să expliciteze în ce fel au fost lezați moral în calitatea lor de ,,gardieniˮ ai drepturilor morale asupra operei realizate de autorul lor.
Drepturile morale transmise le dau dreptul moștenitorilor la exercitarea lor și la obținerea acelor reparații materiale cuvenite, însă prejudiciul moral nu rezultă, în cazul lor, ex re, ci trebuie explicitat în concret, argumentat și apoi, desigur, demonstrat și probat, ceea ce în speță nu s-a realizat. Simpla realizare, chiar neautorizată, a unei opere derivate din opera originară, obiect al drepturilor morale al căror exercițiu a fost transmis moștenitorilor, nu probează în sine existența unui prejudiciu. Deși realizarea operei derivate are caracter ilicit, fiind reproduse nepermis elemente esențiale ale romanului ,,Fiul risipitorˮ, această operă derivată nu lezează drepturile al căror exercițiu a fost transmis moștenitorilor de așa manieră încât aceștia să poată reclama cu succes o reparație pecuniară distinctă de cea destinată acoperirii prejudiciului material, neprobând, în condițiile deja arătate, un prejudiciu moral concret în persoana lor.
Restul criticilor au fost înlăturate.
Soluția de respingere a cererii reconvenționale a fost criticată de apelanții pârâți în considerarea faptului că, în raport de dispozițiile art. 6 lit. c) din Decretul nr. 321/1956 în vigoare la data decesului scriitorului X., drepturile patrimoniale de autor s-au transmis moștenitorilor pe o durată de 15 ani, termen care a expirat, iar intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 a prelungit doar termenele de protecție a drepturilor patrimoniale de autor, nu și cele de transmitere succesorală a acestora.
Curtea de apel a reținut, însă, că potrivit art. 205 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi pentru care nu au expirat termenele de protecţie calculate conform procedurilor legislaţiei anterioare se prelungeşte până la termenul de protecţie prevăzut în prezenta lege, iar potrivit art. 28 alin. (1) din aceeași lege, drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 şi 24 durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţa publică în mod legal; pe de altă parte, după moartea autorului, exerciţiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) şi d) (drepturile morale pe are se întemeiază în bună măsură pretențiile reclamantelor) se transmite prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe durată nelimitată.
A fost înlăturată și susținerea privind incidența excepției intitulată ”lipsa calității procesuale active integrale” (în substanță, o veritabilă inadmisibilitate) întrucât obligația ce face obiectul pretențiilor reclamantelor nu este una de natură indivizibilă, pentru a genera un litisconsorțiu activ necesar; dimpotrivă obligația la plata unor despăgubiri este perfect divizibilă între comoștenitori și fiecare dintre aceștia este îndreptățit să își reclame partea sa din sumele cuvenite cu titlu de reparație, chiar și fără un partaj propriu-zis, întrucât regula unanimității și necesitatea partajului prealabil nu se întinde asupra drepturilor referitoare la plata unor sume de bani (sumă de bani care, de regulă, este cea care compensează sub formă de sultă, inegalitățile dintre loturi), cu privire la care simpla stabilire a cotelor este suficientă pentru exercițiul dreptului corespunzător cotei deținute.
S-a observat că susținerile subsumate acestei chestiuni sunt subsumate vechii legislații civile, în care exercițiul unor acțiuni reale, precum acțiunea în revendicare, era supus, în optica majoritară cel puțin, regulii unanimității, neputând fi admisă o acțiune formulată doar de o parte dintre coproprietari.
Acțiunea de față, în ansamblul ei, are finalitatea de a proteja dreptul de autor asupra operei realizate de autorul apelantei A., respectiv scriitorul X., atât în componenta prerogativelor patrimoniale, cât și a celor morale. Or, dreptul de autor, având caracter absolut și exclusiv, prezintă desigur o anumită similitudine cu dreptul de proprietate, de aici rezultând și denumirea, devenită clasică, de ,,proprietate intelectualăˮ. Fără a insista asupra diferențelor între drepturile reale propriu-zise și dreptul de autor (particularizat în orice caz prin prerogativele morale), se constată că și în dreptul comun art. 643 alin.(1) din noul Cod civil prevede acum că fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare. Or, potrivit art. 5 NCC și art. 63 din Legea nr. 71/2011, aplicându-se chiar acțiunilor în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului civil, chiar și direct în apel, deci cu atât mai mult acțiunilor noi, precum cea prezentă, dedusă judecății în anul 2013. Se impune subliniat că în materia proprietății intelectuale nu există prevederi derogatorii de la dreptul comun evocat.
Pe de altă parte, a fost înlăturată și cea de a doua excepție de inadmisibilitate ridicată în apel și întemeiată pe poziția divergentă a moștenitorilor cu privire la existența unei atingeri adusă drepturilor de autor transmise, întrucât invocarea existenței unei fapte ilicite și a incidenței răspunderii civile delictuale nu depinde de acordul unanim al persoanelor presupus păgubite prin faptul ilicit sau de unanimitatea moștenitorilor celui păgubit, natura ilicită și prejudiciabilă a faptei reclamate putând fi dedusă judecății de către oricare dintre păgubiți, decizia asupra acestei chestiuni urmând a fi tranșată de instanța de judecată.
Pe fondul acțiunii principale, Curtea de apel a apreciat că, chiar și ulterior rescrierii sale după pronunțarea ordonanței președințiale, scenariul operei audio vizuale ”Eva” reprezintă o adaptare a romanului ”Fiul Risipitor”.
Astfel, în mod incontestabil, filmul ,,Evaˮ constituie o ,,ecranizareˮa operei literare ,,Fiul Risipitorˮ, așadar, în termenii art. 8 din Legea nr. 8/1996, o operă derivată, crearea acestei opere derivate constituind o ,,reproducereˮ, în sensul art. 13 din Legea nr. 8/1996.
Filmul preia într-o măsură determinantă drama povestirii cărții, personajele principale, întâmplările din carte, uneori în cele mai mici detalii (e.g., praful de scărpinat pus pe rochia surorii Evei, înainte de sosirea ,,pețitorilorˮ).
Filmul debutează cu finalul cărții, respectiv cu plecarea eroului principal, iubitul Evei, care se află la fereastra unui tren în Gara de Nord. Sirenele antiaeriene sună, dar publicul se liniștește cu ideea că este doar un exercițiu. Eva este evacuată, împreună cu alte persoane aflate pe peron, iar la scurt timp încep bombardamentele, în urma cărora atât gara, cât și clădirea ce constituia adăpostul antiaerian sunt distruse.
Similitudinea celor două planuri, din film și carte, sunt evidente, chiar dacă filmul omite o parte din finalul cărţii, cea a căutărilor iubitului după bombardament, constituind un final deschis, plasat la începutul filmului, ca o anticipare a întregii povestiri.
Ulterior, planul filmului se deplasează spre adolescența Evei Alion (se observă apropierea evidentă de personajul din carte, denumit simplu ,,Evaˮ, dar numele de familie Alion este atribuit mamei sale, denumită în toată cartea ,,doamna Alionˮ). Sora sa mai mare, Betty (Getta în carte) așteaptă bucuroasă vizita unor pețitori ofițeri, iar Eva, geloasă, îi pune praf de scărpinat (denumit astfel în carte) pe rochie, ceea ce face ca Betty să fie indispusă, masa pregătită de Maior să dea greș, iar Eva să fie pedepsită pentru renghiul jucat. Asemănarea până la identitate cu capitolul de debut al cărții este evidentă, dincolo de unele detalii secundare (e.g., acțiunea filmului se petrece într-o vilă foarte luxoasă, în vreme ce cartea sugerează circumstanțe mai modeste; în carte, Eva este trimisă în mansardă și nu dă ochii cu tinerii ofițeri, în vreme ce în film, da).
Cvasiidentică este și scena în carte Eva se cunoaște cu ,,elˮ, bărbatul nenumit din carte, numit Tudor în film; Tudor ,,aterizeazăˮ dintr-un funicular și poartă o discuție în care filmul preia unele replici în cele mai mici detalii (e.g., Maiorul este acasă?; Tu semeni cu Walewska; Tu ești Secătura/Hoinarul?; tema fiului risipitor și masa pusă de tatăl care a mâncat friptură de vițel până a murit; Am o pădure și un gater etc.).
Există elemente deosebite în film, îndeosebi o mai bună plasare a acțiunii în contextul istoric, inclusiv prin costumație, precum și prin adăugarea unor întâmplări care nu se regăsesc în carte (e.g., frecventarea Școlii Centrale de Fete din București de către Eva), în vreme ce cartea are o acțiune lineară, foarte simplă, centrată cu precădere pe interacțiunea obsesivă, repetitivă dintre Eva și ,,elˮ (,,Tudorˮ), însă sursa povestirilor și personajelor din film se regăsește în mod limpede în carte.
Filmul relatează, întocmai ca și cartea, despre abuzurile sexuale comise de Maior asupra surorii Evei (Getta/Betty), plecarea Evei cu funicularul la cabana lui ,,Tudorˮ, câinele Rex (denumit astfel și în carte, și în film), venirea Maiorului pe munte după fuga Evei (care în carte se petrece după mai multe vizite, în vreme ce filmul plasează fuga imediat după ce Eva află de abuzurile Maiorului), privirea sa interesată spre așternuturile tinerilor amanți, întoarcerea Evei acasă la Maior, împreună cu Tudor, anunțând viitoarea lor căsătorie, referirea Maiorului la ,,patul este mic, dar vă descurcațiˮ, prima plecare intempestivă a lui ,,Tudorˮ, invocând ,,boala mameiˮ, tentativa de viol a Maiorului asupra Evei și uciderea acestuia de către Eva, partea I din carte fiind, astfel, reprodusă relativ fidel în film, cu modificările inerente unei ecranizări.
După procesul în care Eva este achitată pentru uciderea Maiorului (înfățișat pe scurt în film, în vreme ce cartea face doar referire la cele 3 luni de arest preventiv și la achitare), atât în film cât și în carte Eva este măritată cu Oswald von Seele (,,baronˮ în film), călărind împreună cu acesta când ,,Tudorˮ reapare, iar Eva fuge (în galop) cu acesta, părăsind noua ei viaţă într-un acces de pasiune.
Aceste aspecte enumerate exemplificativ relevă cu prisosință că filmul nu a preluat o simplă idee, neprotejată prin dreptul de autor, ci a preluat elemente esențiale ale unei opere de creație intelectuală originale, respectiv personajele (inclusiv multe personaje secundare), drama povestirii, secvențe, pasaje și replici întregi din carte, fiind vorba așadar despre o reproducere semnificativă din punct de vedere cantitativ și calitativ a operei originare în cuprinsul celei derivate. Totodată, aceste aspecte conturează cadrul în care s-au exprimat în presă opiniile citate de către prima instanţă potrivit cărora impresia de ansamblu a fost aceea a legăturii dintre roman şi film, cu alterarea caracterului personajelor şi a conţinutului ideatic: M. - „E. a preluat, dar mai ales a deformat, cu o dezinvoltură dezarmantă, substanţa epică din romanul lui X. „Fiul risipitor”. A rezultat un soi de tristă parodie involuntară ca şi în cazul unei caricaturi, originalul este simultan recognoscibil şi de nerecunoscut. Nu e o ecranizare, ci o lamentabilă desfigurare a romanului sursă.”; N. - „Ştiam romanul lui X. „Fiul risipitor” şi ţin să spun că mă leagă de confratele meu dispărut, amintiri din cele mai calde. Ecranizarea – oare pot să o numesc astfel? – este deplorabilă şi face un imens deserviciu atât cărţii cât şi scriitorului, care merită o apreciere literară mai nuanţată faţă de valoarea estetică. X. impune „aventura” ca pe o experienţă existenţială. Regizorul E. nu a înţeles nimic din carte şi nici din spiritul fermecător al autorului ei. A furat pur şi simplu un „subiect” – cu toate detaliile acestuia – personaje, nume, replici, destine - nemenţionând nicăieri opera pe care s-a bazat”; O. - „E. face un thriller moldovenesc à la Titanic”, caracterizând contribuţiile pârâtului la scenariu drept „improvizări nefericite de E.”
Opiniile de specialitate exprimate de domnii P. şi Q. potrivit cărora opera cinematografică „Eva” nu este o recitire sau o ecranizare a romanului „Fiul Risipitor”, ci o operă cinematografic distinctă, vor fi înlăturate ca neconcludente, întrucât natura distinctă a celor două opere luate de sine stătător (operă literară, respectiv operă cinematografică) nu alterează puternica lor legătură, în sensul că cea dintâi derivă din cea de a doua.
De altfel, a treia opinie de specialitate (cea a d. R.) concluzionează că, fără a fi o rescriere, opera cinematografică „Eva” este o adaptare a romanului „Fiul risipitor”.
Aceste noțiuni prin esența lor juridice sunt însă supuse cenzurii și judecății proprii a instanței de judecată, care nu este ținută de aprecierile experților asupra unor chestiuni de drept.
Se constată în raport de cele ce preced, ca și în urma vizionării directe a filmului, că acesta prezintă desigur elemente de originalitate proprii și, astfel cum rezultă și din opiniile citate, o viziune proprie asupra personajelor și asupra poveștii (viziune care, desigur, poate fi criticată sau apreciată în raport de opera originară, instanța neavând însă a se preocupa de stabilirea valorii celor două opere), aceste elemente de originalitate proprii nefiind însă de natură a înlătura caracterizarea filmului ca fiind o operă derivată în mod manifest din romanul ”Fiul Risipitor” al lui X., fiind așadar aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, şi anume: a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie (…).
În acest context, faptul că nu este vorba despre un plagiat nu înlătură caracterizarea operei secunde drept una derivată, care necesita acordul apelantei, ca succesor în drepturile autorului operei inițiale.
Prin urmare, au fost înlăturate criticile apelantelor-pârâte în sensul că scenariul operei
cinematografice „Eva” nu ar reprezenta o adaptare a romanului „Fiul risipitor”.
Ca atare, în considerarea art. 13 lit.i), art. 16 şi art. 68 din Legea nr. 8/1996 şi a răspunderii delictuale atrase faptul ilicit constând în aceea că pârâţii au procedat la realizarea scenariului şi producţiei cinematografice „Eva - Povestea unui secol” fără acordul titularelor de drepturi şi cu nerespectarea opoziţiei acestora, precum şi a faptului că, din punctul de vedere al prejudiciului material, acesta constă în contravaloarea sumei pe care reclamantele erau îndreptăţite să o încaseze cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, pentru cesiunea dreptului la realizarea unei opere derivate şi a dreptului la adaptarea audiovizuală, Curtea de apel a considerat corectă soluţia primei instanţe.
Au fost înlăturate criticile referitoare la dimensionarea prejudiciului şi la corelarea acestuia cu practica plăţii drepturilor de autor pentru o operă preexistentă ce poate fi folosită într-un scenariu cinematografic care nu poate fi mai mare decât drepturile de autor cuvenite celorlalţi creatori – scenarişti şi procentul de 4% prevăzut de legea cinematografiei pentru scenariu, întrucât de la valoarea sumelor datorate autorilor scenariului a pornit şi tribunalul în calculul său, aplicând, însă, judicios, dispoziţiile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/19996, „Titularii ale căror drepturi au fost încălcate pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde repararea prejudiciului calculat potrivit normelor legale; în cazul în care prejudiciul nu poate fi determinat în acest fel, aceştia pot pretinde acordarea de despăgubiri reprezentând triplul remuneraţiilor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite” şi apoi stabilind în echitate, pornind de la aceste calcule, o valoare a despăgubirilor pentru prejudiciul material creat, în vederea unei integrale reparări.
Aşadar, în baza art. 480 C.proc.civ. a fost respins apelul reclamantelor şi admis apelul pârâţilor numai în ceea ce priveşte chestiunea daunelor morale, care au fost înlăturate.
În baza art. 451 şi urm. C.proc.civ. a fost respinsă pretenţia apelantei reclamante la acordarea cheltuielilor de judecată din apel (urmare a pierderii procesului în calea de atac) şi au fost acordate doar parţial cheltuielile cerute de apelanţii pârâţi (cele mai multe critici aduse de aceştia sentinţei au fost respinse şi sentinţa a fost în cea mai mare parte păstrată) şi de intimata pârâtă K. (cheltuielile solicitate cu titlu de onorariu fiind excesive în raport cu dificultatea şi apărările efectiv formulate în cauză).
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta A. şi pârâţii S.C. D. S.R.L. şi E.
În motivarea recursului recurenta-reclamantă A. a arătat următoarele.
1.Hotărârea pronunţata este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct.9 C.pr.civ.), în ceea ce priveşte soluţia de respingere a apelului faţă de K., în calitate de moştenitoare a autorului său F. fiind încălcate dispoziţiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală şi ale Legii nr. 8/1996.
Instanţa de fond a reţinut că nu există legătură de cauzalitate dintre fapta lui F. şi prejudiciul suferit de reclamante, că „nu s-a făcut dovada vreunei alte acţiuni a acestuia în sensul încălcării sentinţei nr.257 din 07.02.2008, în condiţiile în care pârâtul E. a susţinut că a modificat scenariul iniţial, realizând o variantă proprie după care s-a realizat producţia cinematografică".
Curtea a reţinut că F., deşi a participat la ”scrierea scenariului iniţial”, în cauză nu s-a făcut dovada că ar fi contribuit ”la forma rescrisă a scenariului după pronunţarea ordonanţei președințiale”.
Argumentarea instanţei de apel este greşită.
a. Faptul că nu s-a făcut dovada vreunei alte acţiuni a lui F. în sensul încălcării sentinţei nr. 257/2008 nu conduce la excluderea legăturii de cauzalitate între fapta sa şi prejudiciul suferit de către reclamantă întrucât raportul de cauzalitate nu este alcătuit doar din cauza principală, care în speţă ar putea fi considerată varianta finală a scenariului, în măsura în care s-ar aprecia existenţa ei, ci şi din faptele/factorii care, fără a produce direct efectul păgubitor, favorizează totuşi producerea acestui efect, cum este cazul variantei iniţiale a scenariului la care a contribuit substanţial şi F.
Prevederile din art.3 al Contractului de rescriere scenariu stipulează că varianta finală a scenariului pleacă de la varianta rescrisă de către L. care la rândul ei are la bază prima variantă scrisă de către F. şi E., dl. E. fiind angajat doar ca să definitiveze scenariul şi nu ca să-l modifice în totalitate. Astfel contribuţia lui F. a continuat să fie o împrejurare din complexul cauzal ce a condus la producerea prejudiciului.
b. Întrucât, la dosarul cauzei a fost depus doar scenariul așa-zis final, nu s-a făcut o comparaţie între cele două scenarii, cel iniţial scris împreună cu F. şi așa zisa variantă proprie a lui E., astfel că, în cauză, nu s-a făcut dovada că scenariul a fost rescris într-o variantă finală semnificativ diferită faţă de cea iniţială şi faţă de conţinutul românului, care să încorporeze doar stilul pârâtului E.
c. Este discutabilă valoarea probatorie a contractului de rescriere scenariu din 05.09.2007 întrucât acest contract a fost încheiat între persoana fizică E. şi persoana juridică D. SRL la care este asociată aceeaşi persoană fizică, E.
d. Este semnificativ, din punct de vedere probator, faptul că scenariul depus la CNC şi la Z. este scenariul redactat de E. alături de F. în baza contractului de scenariu cinematografic încheiat între aceştia şi D. SRL. Nu există nicio altă dovadă de înregistrare ulterioară a vreunui alt scenariu, fapt ignorat de instanţa de fond şi de către instanţa de apel.
e. Pârâtul E. a susţinut în cadrul interogatoriului ce a avut loc la termenul din 04.12.2014, în răspunsul la întrebările nr. 12 şi 14, că la momentul procesului de ordonanţa președințiala filmul era deja produs, iar în întâmpinare a afirmat că după pronunţarea sentinţei nr.257/2008 din dosarul având ca obiect ordonanţa președințiala, a rescris scenariul pentru a nu aduce atingere romanului „Fiul Risipitor"; contradicţia este evidentă: dacă filmul era deja produs, scenariul „rescris" nu se mai regăseşte în producţia cinematografică, „Eva - Povestea unui secol"
f. Este important faptul că cererea de ordonanţa președințiala a fost introdusă în decembrie 2007, ulterior datei de încheiere a contractului de rescriere scenariu (05.09.2007) şi a celui de scenarist. În acest context este inexplicabilă menţionarea într-o clauză contractuala a unei obligaţii inexistente la acel moment (din cererea/hotărârea de ordonanţa președințiala), acesta fiind un exemplu al contradictorialității, al credibilităţii reduse a susţinerilor paraţilor, ignorat şi de instanţa de apel.
În raport de argumentele mai sus arătate, urmează a se constata că în cauză există legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, întrucât filmul a fost produs după scenariul iniţial scris împreuna cu F.; pârâtul E. este indicat ca fiind coautorul scenariului după care s-a realizat filmul „Eva -Povestea unui secol", prin urmare nu este singurul autor.
Criticile formulate mai sus pot fi încadrate şi în motivul de recurs reglementat de dispoz. art. 304 pct. 7 C.pr.civ.
Se solicită admiterea recursului în raport de aceste critici şi pe fond, admiterea apelului, respectiv a acţiunii şi faţă de pârâta K., cu consecinţa obligării acesteia la despăgubiri şi cheltuieli de judecata.
2. Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct.9 C.pr.civ.) în ceea ce priveşte soluţia de admitere a apelului formulat de E. şi de înlăturare a obligaţiei de plată a daunelor morale; sunt încălcate dispoziţii ale răspunderii civile delictuale, art. 998, 999 C.civ. 1864, şi ale Legii nr. 8/1996.
Instanţa de apel reţine că, „deşi reclamantelor le-a fost transmis prin moştenire exerciţiul drepturilor morale reglementat de art. 10 lit. b) şi d) din Legea nr. 8/1996 de a se opune oricărei modificări precum şi oricărei atingeri prejudiciabile aduse operei, este necesară nu doar probarea faptei ilicite a paraţilor, ci şi dovedirea prejudiciului moral produs în persoana reclamantelor".
Chiar dacă în cauză sunt incidente dispoziţiile vechiului cod civil, în practica judiciară acestea au fost adaptate la reglementările CEDO, potrivit cărora „proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate", instanţele române deducând în mod frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existenta a faptei ilicite, de natura să determine un asemenea prejudiciu (a se vedea în acest sens şi decizia ICCJ nr. 1025/2015).
In cauză s-a făcut dovada faptei ilicite, s-a reţinut că filmul a fost produs fără acordul moştenitorilor fiind cunoscută opoziţia acestora manifestată expres, reţinută chiar printr-o hotărâre judecătoreasca pronunţata pe cale de ordonanţa președințiala.
În cauza s-a reţinut că sunt incidente dispozițiile art. 998-999 C.civ., prejudiciul constând în atingerea adusa unei valori extrapatrimoniale recunoscută de lege, în legătură cu creaţia intelectuală a autorului.
3. Hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei (art. 304 pct. 7 C.pr.civ.).
Prin apelul formulat, E. a criticat sentinţa susţinând că prin moştenire reclamantelor nu le-a fost transmis exerciţiul drepturilor morale reglementate de Legea nr. 8/1996, motiv pentru care nu se pot acorda daune morale, iar prin decizia de apel a fost combătută aceasta apărare reținându-se că „...reclamantelor le-a fost transmis prin moştenire exerciţiul drepturilor morale reglementat de art. 10 litera b şi d din Legea nr. 8/1996 de a se opune oricărei modificări precum şi oricărei atingeri prejudiciabile aduse operei...", dar, soluţia este de admitere a apelului.
Contradicția este evidentă: deşi se reţine că reclamanta are exerciţiul drepturilor morale, este
moștenitoare-continuatoare a persoanei autorului, are dreptul să se opună oricărei modificări a operei, în motivarea instanţei de apel se susţine că nu poate fi şi „lezată moral" întocmai ca autorul operei.
Motivarea deciziei trebuie să se refere la criticile în concret formulate de apelant şi la argumentele de fapt şi de drept incidente în cauza care au format convingerea instanţei.
Reclamanta, potrivit legii, este titulara dreptului de autor încălcat, legea nefăcând distincţie între calitatea de autor şi aceea de moştenitor a dreptului de autor; o asemenea abordare a instanţei reprezintă o încălcare a. art. 10 lit. b) şi d) din Legea nr. 8/1996, dispoziții speciale în raport cu cele ale Codului civil.
În considerentele sentinţei, instanţa de fond a argumentat în mod riguros existenţa condiţiilor răspunderii civile delictuale precum şi încălcarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996; astfel, s-a reţinut incidenţa dispozițiilor art. 13 lit. l), art. 16 şi art. 68, potrivit cărora orice transformare a unei opere, realizarea unei opere derivate, impun acordul titularului dreptului de autor asupra operei iniţiale.
S-a reţinut argumentat faptul că, în cauză, pârâţii nu au avut acordul titularilor dreptului de autor, că dimpotrivă au realizat scenariul cu nerespectarea vădită a opoziţiei acestora şi cu „consecinţa alterării mesajului operei iniţiale"- acesta fiind prejudiciul moral demonstrat, suferit de titularul dreptului de autor.
În justificarea prejudiciului moral instanţa de fond a indicat criticile concrete ale reclamantei A., dar şi a opiniilor exprimate la momentul difuzării filmului, de către criticii M., N., O. şi alţii.
Decizia Curţii de Apel nu cuprinde argumente, motive prin care să se justifice înlăturarea daunelor morale, cu trimitere la argumentele primei instanţe de fond; nu se argumentează de ce motivele reţinute de prima instanţă de fond trebuie înlăturate; nu rezultă dacă instanţa de apel a reţinut sau nu întreaga demonstraţie a instanţei de fond pe problema de drept a condiţiilor răspunderii pentru daune morale.
Motivarea deciziei trebuie să cuprindă propriile argumente juridice cu raportare la susţinerile pârtilor, dar şi la cele din hotărârea atacată; trebuie menţionat în mod convingător de ce a aplicat o anume normă de drept, de ce a interpretat-o diferit faţă de instanţa inferioară întrucât simpla afirmaţie constituie, în realitate, o nemotivare. Decizia curţii de apel nu este suficient şi convingător motivată, astfel că litigiul nu a fost examinat în mod echitabil, în conformitate cu CEDO.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat de A. şi respingerea apelului formulat de D. SRL şi E.
În motivarea recursului recurenţii-pârâţi S.C. D. S.R.L. şi E. au arătat următoarele.
Prima instanţă de fond şi cea de apel au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor de drept material ale Legii nr.8/1996 a dreptului de autor şi drepturilor conexe cu privire la stabilirea prejudiciului material. Astfel, prima instanţă de fond şi cea de apel au stabilit prejudiciul material pe baza unui mod de calcul care nu reprezintă pe de o parte triplul remuneraţiilor legal datorate, iar pe de altă parte acest triplu de remuneraţie stabilit este suplimentat cu un spor de remuneraţie stabilit în echitate. Or, prezenta cauză nu se află sub incidenţa modului de calcul prin care se stabilesc şi se aplică normele de drept penal.
Potrivit Legii nr.8/1996 art.139 alin.(2), prima instanţă de fond şi cea de apel trebuia să ţină seama, la stabilirea despăgubirilor, de următoarele criterii aplicabile în ordinea stabilită de textul legal: art.139 alin.(2) lit.a) fie criterii cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului de drepturi; art.139 alin.(2) lit.b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menţionate la lit.a).
Prima instanţă de fond şi cea de apel nu puteau stabili suplimentar remuneraţii cu titlu de prejudiciu în echitate în sarcina recurenţilor pârâţi decât în situaţia în care nu aveau criteriile expres şi limitativ prevăzute de lege pentru stabilirea prejudiciului. În cauză Legea nr.8/1996 prevede ordinea firească de stabilire a prejudiciului care porneşte de la câştigul nerealizat, a beneficiilor realizate pe nedrept de făptuitor, beneficii care în cazul lor au fost evidenţiate de expertiza judiciar contabilă stabilită în apel şi care a relevat cuantumul exact al prejudiciului. Modalitatea de stabilire de către instanţa de fond a remuneraţiei ce s-ar fi datorat la care să se aplice triplul sumei datorate este injustă şi nu concordă cu modul de calcul şi practica remuneraţiilor în materie.
În consecinţă, beneficiile realizate pe nedrept astfel cum sunt reglementate expres de dispoziţiile art.139 alin.(2) lit.a) din Legea nr.8/1996 au fost expres şi clar evidenţiate prin raportul de expertiză contabilă ce nu putea fi înlăturat de către instanţa de apel în momentul analizării devolutive a probelor în calea de atac raportat modalitatea de calcul stabilită de instanţa de fond pe baza principiul echităţii.
În atare situaţie consideră că o justă aplicare legală a dispoziţiilor Legii nr.8/1996 în materia stabilirii despăgubirilor, astfel cum sunt expres şi limitativ reglementate de această normă legală, constă în luarea în calcul pentru stabilirea prejudiciului a concluziilor raportului de expertiză judiciar contabilă privind beneficiile realizate pe nedrept de recurenţii pârâţi în detrimentul sumelor stabilite în echitate care nu îşi au acoperirea în textul legal.
În continuare recurenții au arătat că din probatoriul administrat în etapa procesuală a apelului a reieşit faptul că filmul realizat cu sprijinul şi după evaluarea Centrului Naţional al Cinematografiei nu urmăreşte a prejudicia drepturile morale ale scriitorului X., cu atât mai puţin drepturile patrimoniale de autor.
Opiniile experţilor evaluatori asupra filmului, în ceea ce priveşte proporţia în care scenariul acestuia reprezintă o adaptare a romanului ”Fiul Risipitor”, sunt în mod majoritar în favoarea ideii că nu este o ecranizare şi nici o recitire audiovizuală a romanului, ci o operă distinctă care înglobează prin complexitatea ei mai multe surse de inspiraţie decât romanul. În atare situaţie, opiniile specialiştilor tind a exclude ideea unui furt intelectual/plagiat precum şi încălcarea vreunui drept moral al scriitorului X. prin realizarea filmului.
Referitor la proba solicitată prin motivele de apel de către apelanta A. constând în expertiza judiciar contabilă de specialitate pentru determinarea veniturilor din exploatarea filmului s-a relevat faptul că veniturile din vânzarea filmului /distribuirea acestuia sunt în valoare totală de 19.919,93 lei fapt pentru care le consideră ca fiind relevante la stabilirea drepturilor patrimoniale de autor ce pot fi avute în vedere de instanţă.
Realizarea filmului întruneşte potrivit Legii nr.8/1996 contribuţia comună a mai multor coautori, în esenţă fiind o operă de sine stătătoare. Faptul că scenariul are elemente de congruenţă cu romanul ”Fiul Risipitor”, nu poate prejudicia drepturile morale ale scriitorului în măsura cuantumului prejudiciului astfel cum a fost stabilit de instanţa de fond. De asemenea, prejudiciul material, în situaţia în care s-a creat un astfel de prejudiciu, trebuie raportat la veniturile obţinute din exploatarea filmului.
Filmul în esenţa sa fiind trecut prin procedura de validare a Centrului Naţional al Cinematografiei şi sprijinit ca atare cu fonduri publice provenite de la Ministerul Culturii şi Cultelor, nu poate fi considerat ca un act de plagiat/piraterie şi care în sine să creeze un prejudiciu moral scriitorului X.
În continuare recurenții au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active integrale (inadmisibilitatea acţiunii) arătând următoarele.
Pentru a opera un prejudiciu atât pe latură de despăgubiri materiale cât şi pe latură morală ar fi trebuit în speţă să existe o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Drepturile de autor ale defunctului scriitor X. s-au transmis prin succesiune legală prin certificatul de moştenitor nr. x din 27.01.1993 emis de Notariatul de Stat Sector 1 Bucureşti către fratele autorului respectiv, S., în cotă de 1/3 şi autorilor reclamantelor care împreună întrunesc cota de 2/3.
Drepturile de autor în forma cum au fost transmise prin succesiune li se aplică regula unanimităţii referitoare la actele de dispoziţie, administrare şi conservare a acestora atât pe linie morală cât şi patrimonială. În speţă fiind mai mulţi moştenitori legali şi pentru care nu s-a operat un partaj de opere, nu li se poate aplica, în materia promovării actelor de dispoziţie, decât regulile acordului comun.
Intimatele reclamante cât şi autorii lor nu sunt rude cu defunctul scriitor X. singura rudă de familie fiind fratele acestuia. Familia scriitorului X. nu a solicitat nici daune materiale, nici daune morale cu privire la pretinsa utilizare frauduloasă a romanului „Fiul risipitor,, în filmul contestat din prezenta cauză.
Astfel, intimatele reclamante prin nerespectare regulii unanimităţii nu pot pretinde, în lipsa unei manifestări de voinţă exprese a celorlalţi moştenitori ai drepturilor de autor ce deţin 1/3 din moştenire, nici daune morale nici daune materiale deoarece nu întrunesc calitatea procesuală activă necesară obţinerii de prejudicii,
Pe aspectul drepturilor patrimoniale de autor este inadmisibilă pretenţia intimatelor reclamante ce nu sunt rude de familie cu defunctul scriitor în lipsa unei manifestări de voinţă similare din parte succesorilor fratelui autorului respectiv, S. Nu se poate reţine critica instanţei referitoare la încălcarea drepturilor patrimoniale din perspectiva intimatelor reclamante în lipsa unei manifestări directe a celorlalţi moştenitori.
Relevant în speţă din perspectiva atât a pretinsei vătămări a drepturilor morale cât şi a celor materiale este faptul că nici o instituţie publică nu a ridicat în nici un fel vreo critică asupra filmului respectiv a încălcării drepturilor de autor, a vulgarizării operei ci din contră au sprijinit realizarea filmului şi au supus controlului de legalitate scenariul filmului din cauză. Drepturile de producţie cinematografică referitoare la scenariul filmului sunt circumscrise dispoziţiilor expres prevăzute de art.66, 68 şi următoarele din Legea nr.8/1996 a dreptului de autor şi a drepturilor conexe. În atare situaţie, scenariştii filmului precum şi ceilalţi autori ai operei audiovizuale au drepturi proprii atât patrimoniale cât şi morale care nu pot fi confundate sau substituite de către intimatele reclamante prin invocarea drepturilor morale prevăzute de art.10 şi 11 din Legea nr.8/1996 care în speţă vizează drepturile operei scrise preexistente ce ţin de eventuale tipăriri, publicări şi nu pot fi asimilate producţiei şi scenariului cinematografic. Art. 10 şi 11 se refera la conţinutul dreptului de autor în sens general valabil, dar ele nu se suprapun şi nu înlocuiesc prevederile aceleaşi legi referitoare la operele cinematografice şi audiovizuale pe care legiuitorul le-a considerat ca fiind speciale si, din acest motiv, le-a inclus în partea a II-a a Legii nr. 8/1996, adică în secţiunea „Dispoziţii speciale". Cu alte cuvinte, dacă s-ar fi dorit ecranizarea/includerea operei preexistente în operă cinematografică ”Eva”, conform art. 69 din aceeaşi lege, drepturile morale ar fi fost recunoscute doar autorilor stabiliţi prin art.66 (adică regizorul sau realizatorul, autorul adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul muzicii special create pentru opera audiovizuală şi autorul grafic pentru operele de animaţie sau al secvenţelor de animaţie, când acestea din urmă reprezintă o parte importantă a operei) şi nicidecum autorului operei preexistente.
Cu atât mai mult, în speţa de faţă, romanul "Fiul risipitor" nu a fost nici ecranizat şi nici modificat pentru a fi inclus în opera nou creată (caz în care oricum autorul operei preexistente nu ar mai fi avut recunoscute drepturi de autor în sensul art. 10 şi 11, în conformitate cu prevederile art. 66), ci, aşa cum recunosc chiar reclamantele, filmul urmăreşte "o idee" a romanului, idee care nu face obiect al dreptului de autor (patrimonial şi moral) recunoscut de Legea nr. 8/1996.
Autorii unei opere cinematografice beneficiază şi ei de prevederile legale menţionate la art. 10 şi 11, coroborate, cu prevederile legale din secţiunea "Dispoziţii special". Acelaşi lucru trebuie făcut şi în situaţia reclamantelor.
Astfel Centrul Naţional al Cinematografiei a validat scenariul cinematografic, a admis producerea filmului şi a finanţat producţia acestuia conform regulilor şi uzanţelor stabilite prin acte normative aprobate de Ministerul Culturii. Uniunea Scriitorilor din România asociaţie profesională la care scriitorul X. a fost membru nu a relevat nici o formă de vulgarizare sau încălcare a operei „Fiul Risipitor”. Juriul de admitere a scenariului cinematografic din cadrul C.N.C. a validat pozitiv creaţia cinematografică. Deci, nu se poate reţine în niciun fel vreo vătămare a operei „Fiul Risipitor”, mai ales că nu este o ecranizare sau adaptare a operei, scenariul cinematografic fiind un produs nou special realizat pentru film şi protejat ca atare în dispoziţiile art.66, 68 şi urm. din Legea nr.8/1996.
Recurenții au mai arătat că substituirea pe linie morală în estetica scrierii literare a romanului „Fiul Risipitor” numai de către intimatele reclamante în lipsa voinţei autorului şi/sau a unui punct de vedere autorizat fie a unui specialist sau a breslei în speţă Uniunea Scriitorilor din România, etc. nu justifică pretenția drepturilor morale.
Pretenţiile intimatelor reclamante sunt nefondate şi pentru următoarele aspecte pe care prima instanţă de fond şi cea de apel nu le-au avut în vedere ori le-au înlăturat fără o analiză riguroasă din perspectiva criteriilor prevăzute de art. 139 alin.(2) lit.a) şi b) din Legea nr.8/1996:
1. scenariul operei audiovizuale nu reprezintă o adaptare a romanului „Fiul risipitor", acesta fiind refăcut integral după pronunţarea sentinţei nr.257 din 07.02.2008 de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă pe aspecte de ordonanţă președințială invocată chiar de reclamante;
2. reclamantele invocă faptul că producţia cinematografică urmăreşte o idee a romanului „Fiul risipitor" de X., însă acestea, prin promovarea acţiunii ignoră faptul că, potrivit art.7 din Legea nr.8/1996 cu modificările şi completările ulterioare, ideile nu sunt supuse protecţiei drepturilor de autor;
3. sub aspectul pretenţiilor, acestea sunt nefondate şi necorelate în raport cu practica şi legislaţia aplicabilă creaţiilor cinematografice, filmul având un buget foarte mic iar scenariul s-a încadrat în prevederile art.21 din Legea cinematografiei anume a procentului de 4% din buget, or prejudiciul stabilit în echitate nu ţine seama de practica plăţii drepturilor de autor pentru o operă preexistentă ce poate fi folosită într-un scenariu cinematografic care nu poate fi mai mare decât drepturile de autor cuvenite celorlalţi creatori - scenarişti în speţă cei 3 scenarişti primind ca drepturi de autor 9.000 de lei. Intimatul pârât F., autorul iniţial al scenariului conform actelor depuse la dosar deţine 80% din scenariul audiovizual contestat de intimatele reclamante prin acţiune iar apelantul E. a contribuit doar cu 20% din scenariu. L., la care a făcut referire la prima instanţă cu documentele doveditoare, este de fapt autorul final al scenariului pentru film după care s-a realizat producţia cinematografică. Acest aspect instanţa de fond nu 1-a lămurit iar reclamantele nu l-au contestat. Obligarea sa la plata prejudiciului este inechitabilă. Practica plăţii drepturilor de autor pentru scenariu la data producerii filmului era în jurul valorii de 20.000 euro, sumă care ar fi trebuit să acopere plăţile către cei 3 scenarişti implicaţi, în fapt suma fiind mai mică. În situaţia în care ar fi fost o ecranizare a romanului, suma de 20.000 euro ar fi trebui să acopere şi plata operei preexistente deoarece legea cinematografiei nu permite plata într-un procent mai mare, decât 4%. În consecinţă expertiza judiciar contabilă a relevat veniturile exploatarea filmului, sigurele ce pot fi avute în vedere pentru stabilirea cuantumului vreunui eventual prejudiciu datorat.
Înalta Curte a constatat fondate recursurile în limitele și pentru considerentele expuse mai jos.
În ceea ce privește recursul declarat de către reclamanta A., Înalta Curte a reținut ca fiind nefondat primul motiv de recurs prin care se critică soluţia de respingere a apelului faţă de K., în calitate de moştenitoare a autorului său F.
Acest motiv de recurs a fost încadrat de către recurentă în prevederile art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ.
Potrivit art.304 pct.7 C.pr.civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Analizând motivarea în fapt a primului motiv de recurs rezultă că, printre alte susțineri, care vor fi analizate mai jos din perspectiva prevederilor art.304 pct.9 C.pr.civ., recurenta reclamanta a înțeles să critice și modul de interpretare coroborată a probelor administrate în cauză, critici care se regăsesc și în apel, și la care instanța de apel a răspuns în cadrul considerentelor sale.
Aceste susțineri nu pot fi încadrate în prevederile art.304 pct.7 C.pr.civ. întrucât pe de o parte reprezintă motive de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, iar pe de altă parte nu relevă faptul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau că ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Referitor la argumentele ce pot fi încadrate în prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ., recurenta reclamantă a arătat că în mod greșit nu s-a reținut legătura de cauzalitate dintre fapta lui F. de participare la scrierea scenariului inițial și prejudiciul produs doar pentru motivul că „nu s-a făcut dovada vreunei alte acţiuni a acestuia în sensul încălcării sentinţei nr.257 din 07.02.2008, în condiţiile în care pârâtul E. a susţinut că a modificat scenariul iniţial, realizând o variantă proprie după care s-a realizat producţia cinematografică", întrucât raportul de cauzalitate nu este alcătuit doar din cauza principală, care în speţă ar putea fi considerată varianta finală a scenariului, ci şi din faptele/factorii care, fără a produce direct efectul păgubitor, favorizează totuşi producerea acestui efect, cum este cazul variantei iniţiale a scenariului la care a contribuit substanţial şi F.
Pentru a analiza acest motiv de recurs trebuie pornit de la obiectul cererii de chemare în judecată pentru a se stabili care sunt faptele ilicite producătoare de prejudicii de care poate fi făcut responsabil fiecare dintre pârâți, în cadrul raporturilor juridice obligaționale în care este implicat fiecare dintre aceștia.
Prin cererea de chemare în judecată s-au solicitat următoarele: să se constate că producţia cinematografică „Eva - Povestea unui secol” s-a realizat după romanul „Fiul Risipitor” al scriitorului X. fără acordul moştenitorilor drepturilor de autor şi fără cesionarea drepturilor de autor de către reclamantele din prezenta cauză; să se constate că reclamantele nu au primit nicio sumă de bani reprezentând contravaloarea cesionării drepturilor de autor; să se constate că filmul s-a produs cu încălcarea de către pârâţi a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus „suspendarea activităţilor privind realizarea filmului „Povestea unui secol” până la reglarea între părţi a raporturilor juridice privind drepturile de autor corespunzătoare operei „Fiul Risipitor” de X.; să se dispună obligarea pârâţilor la plata remuneraţiei drepturilor de autor, pe care reclamanţii, în calitatea lor de moştenitori ai scriitorului X., o estimează la 170.000 euro şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând daune morale cauzate de utilizarea fără drept a operei literare care a stat la baza realizării producţiei cinematografice, schimbarea sensului romanului prin vulgarizarea acestuia şi difuzarea fără drept a filmului, în cotele stabilite prin certificatele de moştenitor.
Astfel, reclamantele au invocat încălcarea prevederilor art.68 din Legea nr.8/1996, referitore la cesiunea dreptului la adaptarea audiovizuală a unei opere preexistente, faptă imputabilă producătorului filmului, dar și crearea și aducerea la cunoștință publică a unei opere derivate, scenariul de film, fără acordul autorului (moștenitorilor), conform art.13 lit.i) din Legea nr.8/1996, și cu încălcarea integrității operei, drept prevăzut la art.10 lit.d) din Legea nr.8/1996. Reclamantele au mai invocat și difuzarea fără drept a filmului, faptă care nu poate fi imputată scenaristului.
Referitor la scenaristul F., recurenta reclamantă susține că fapta acestuia de a scrie scenariul inițial al filmului în cauză reprezintă o faptă care să poată fi reținută în raportul cauzal ce a dus la producerea prejudiciului pretins de către reclamante, chiar dacă acesta nu a participat la rescrierea scenariului după pronunțarea sentinţei civile nr. 257 din 07.02.2008 de către Tribunalul Bucureşti, prin care s-a dispus suspendarea oricăror activităţi de producere a filmului.
Or, potrivit art.35 alin.(1) lit.a) din Legea nr.8/1996 transformarea unei opere, fără consimţământul autorului şi fără plata unei remuneraţii, este permisă dacă este o transformare privată, care nu este destinată şi nu este pusă la dispoziţia publicului.
Scenaristul F. a participat la scrierea scenariului în cauză în perioada în care părțile se aflau în negocieri pentru încheierea contractului de cesiune, negocieri care au vizat și condițiile pe care trebuia să le îndeplinească scenariul pentru a respecta integritatea operei originare.
Ca atare, scrierea scenariului în perioada în care acesta nu era destinat și nici nu a fost pus la dispoziția publicului nu poate fi calificat drept o faptă ilicită, și nici o faptă care să poată fi reținută în raportul cauzal ce a dus la producerea prejudiciului pretins de către reclamante, atâta timp cât s-a constatat în urma interpretării probelor că scenaristul F. a respectat sentinţa civilă nr. 257 din 07.02.2008, prin care s-a dispus suspendarea oricăror activităţi de producere a filmului, și nu a mai participat la rescrierea scenariului folosit pentru producerea filmului în cauză.
Acesta nici nu se putea opune folosirii părții din scenariu la care a contribuit, atâta timp cât potrivit art.67 alin.(1) din Legea nr.8/1996: ”În cazul în care unul dintre autorii prevăzuţi la articolul 66 refuză să definitiveze contribuţia sa la opera audiovizuală sau se află în imposibilitatea de a o face, el nu se va putea opune folosirii acesteia în vederea definitivării operei audiovizuale. Acest autor va avea dreptul la remuneraţie pentru contribuţia avută.”
În consecință este nefondat acest motiv de recurs și în raport de prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Referitor la motivul de recurs prin care se critică soluţia de admitere a apelului formulat de pârâți şi de înlăturare a obligaţiei de plata a daunelor morale sunt de reținut următoarele.
Reclamantele în calitate de succesoare ale scriitorului X., autor al romanului „Fiul Risipitor” au solicitat acordarea despăgubirilor și pentru încălcarea drepturilor morale prevăzute la art.10 alin.(1) lit.b) și d) din Legea nr.8/1996, potrivit cărora autorul unei opere are drepturile morale de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei (b) și dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa (d).
Potrivit art. 11 alin.2 din Legea nr.8/1996 ”după moartea autorului, exerciţiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) şi d) se transmite prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe durată nelimitată.”
Din considerentele din decizia atacată referitoare la înlăturarea obligării pârâților la plata daunelor morale rezultă că instanța de apel a socotit că ar fi trebuit să se dovedească existența unui prejudiciu moral în persoana reclamantelor moștenitoare, în legătură cu încălcarea pretinsă în cauză a drepturilor morale ale autorului prevăzute la art. 10 lit. b) şi d) din Legea nr.8/1996.
Această concluzie este eronată, având în vedere că potrivit art. 11 alin.(2) din Legea nr.8/1996 după moartea autorului, se transmite moștenitorului doar exerciţiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) şi d).
Succesorul nu devine prin moștenire autor al operei. Încălcarea acestor drepturi morale ale autorului trebuie verificate și după moartea acestuia tot în legătură cu persoana acestuia.
Astfel, referitor la dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa, al cărui exercițiu s-a transmis succesorilor, verificarea condiției prejudicierii onoarei sau reputaţiei sale trebuie făcută raportat la persoana autorului, iar nu a succesorului.
Ținând cont că principalul considerent pentru care instanța de apel a ajuns la concluzia netemeiniciei cererii de obligare a pârâților la plata daunelor morale se întemeiază pe interpretarea eronată a prevederilor art.11 alin.(2) raportat la art.10 lit.b) și d) din Legea nr.8/1996, această soluție este și nemotivată.
Ca atare, acest motiv de recurs este fondat prin raportare la prevederile art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ., atrăgând casarea hotărârii ținând cont și de prevederile art.314 interpretate per a contrario.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârâţii S.C. D. S.R.L. şi E. sunt de reținut următoarele.
Este nefondat motivul de recurs prin care critică soluționarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active integrale/inadmisibilității acţiunii pentru că nu ar fi fost formulată de către toți succesorii autorului X., cu încălcarea regulii unanimității, moștenirea fiind indivizibilă până la efectuarea partajului.
Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată rezidă în obligarea pârâților la despăgubiri pentru încălcarea unor drepturi morale de autor și a unor drepturi patrimoniale de autor în temeiul răspunderii civile delictuale.
Simplul fapt că bunurile din cadrul succesiunii se află în proprietatea indiviză până la partaj nu duce la concluzia că atunci când s-a săvârșit o faptă ilicită în legătură cu un bun din cadrul succesiunii cererea privind repararea prejudiciului trebuie făcută cu acordul unanim al tuturor succesorilor.
Cererea în pretenții în temeiul răspunderii civile delictuale nu reprezintă un act de dispoziție pentru a-i fi aplicabile regulile unanimității privind bunuri făcând parte dintr-o indiviziune succesorală.
Contrar susținerilor recurenților, Legea nr.8/1996 nu face deosebire între succesorii legali și cei testamentari sub aspectul exercitării drepturilor de autor moștenite.
Faptul că potrivit art.66 din Legea nr.8/1996 sunt autori ai operei audiovizuale, în condiţiile prevăzute la art. 5, regizorul sau realizatorul, autorul adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul muzicii special create pentru opera audiovizuală şi autorul grafic pentru operele de animaţie sau al secvenţelor de animaţie, când acestea din urmă reprezintă o parte importantă a operei, alţi creatori care au contribuit substanţial la crearea acesteia, dacă în contractul dintre producătorul şi regizorul sau realizatorul operei părţile au convenit să fie incluşi ca autori ai operei audiovizuale, nu înseamnă că autorul operei preexistente după care a fost realizat scenariul ca operă derivată nu ar avea drepturile proprii prevăzute de art.10 și 11.
Un argument în sens contrar este dat tocmai de reglementarea în mod expres prin art.68 din Legea nr.8/1996 a dreptului la adaptarea audiovizuală în favoarea titularului dreptului de autor asupra unei opere preexistente care a fost transformată sau inclusă într-o operă audiovizuală.
Înalta Curte a constatat fondat motivul de recurs referitor la stabilirea prejudiciului material, prin raportare la prevederile art.304 pct.7 C.pr.civ.
Argumentele din cadrul acestui motiv de recurs prin care se susține că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art.139 alin.(2) din Legea nr.8/1996 în sensul recurgerii la prevederile literei b) fără a analiza mai întâi aplicabilitatea literei a), cu încălcarea tezei finale a literei b), potrivit căreia litera b) se aplică doar în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la litera a), nu vor fi avute în vedere fiind invocate omisso medio, așa cum corect a susținut intimata reclamantă prin întâmpinarea formulată.
Într-adevăr, în propriul apel recurenții pârâți au criticat doar modul de aplicare a prevederilor art.139 alin.(2) lit.b) din Legea nr.8/1996, iar nu faptul că prima instanță de fond în mod greșit nu ar fi verificat aplicarea în cauză a prevederilor art.139 alin.(2) lit.a) din Legea nr.8/1996.
Recurenta reclamantă a criticat sentința din această perspectivă și a solicitat efectuarea unei expertize în dovedirea acestui motiv de apel, dar așa cum se reține în decizia instanței de apel, a renunțat ulterior la criticile aduse modului de evaluare a prejudiciului de către prima instanță de fond.
Instanța de apel, prin interpretarea probelor administrate, a ajuns la concluzia că filmul în cauză reprezintă adaptarea audiovizuală a romanului "Fiul risipitor" al scriitorului X., și că scenariul care a stat la baza producerii filmului reprezintă o operă derivată după acest roman, în cadrul acestuia nefiind preluată doar o idee a romanului, așa cum susțin pârâții.
Argumentele din recurs prin care se susține o teză contrară nu pot fi încadrate în vreun motiv de nelegalitate prevăzut de art.304 C.pr.civ., solicitarea de reinterpretare a probelor administrate reprezentând critici de netemeinicie.
În ceea ce privește criticile din apel formulate de către pârâți referitoare la modul de aplicare de către prima instanță de fond a prevederilor art.139 alin.(2) lit.b) din Legea nr.8/1996 legat de evaluarea prejudiciului, instanța de apel a reținut doar următoarele considerente:
”Vor fi înlăturate criticile referitoare la dimensionarea prejudiciului şi la corelarea acestuia cu practica plăţii drepturilor de autor pentru o operă preexistentă ce poate fi folosită într-un scenariu cinematografic care nu poate fi mai mare decât drepturile de autor cuvenite celorlalţi creatori – scenarişti şi procentul de 4% prevăzut de legea cinematografiei pentru scenariu, întrucât de la valoarea sumelor datorate autorilor scenariului a pornit şi tribunalul în calculul său, aplicând, însă, judicios, dispoziţiile art. 139 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 8/1996, „Titularii ale căror drepturi au fost încălcate pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde repararea prejudiciului calculat potrivit normelor legale; în cazul în care prejudiciul nu poate fi determinat în acest fel, aceştia pot pretinde acordarea de despăgubiri reprezentând triplul remuneraţiilor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite” şi apoi stabilind în echitate, pornind de la aceste calcule, o valoare a despăgubirilor pentru prejudiciul material creat, în vederea unei integrale reparări.”
Se poate observa că apelanții pârâți au formulat în esență critici referitoare la faptul că drepturile de autor pentru scenariu au fost de 9.000 de lei, prima instanță reținând o sumă aproximativă de 60.000 de lei, iar pe de altă parte că este nejustificată acordarea sumei în echitate raportat la practica și legislația în materie. Pârâtul E. a mai susținut că este inechitabil să fie obligat la plata întregii sume în condițiile în care la realizarea scenariului ar fi lucrat trei scenariști.
Instanța de apel nu a răspuns concret la aceste critici și nici nu a justificat prin raportare la prevederile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 acordarea sumei în echitate de către prima instanță de fond.
Astfel, raportat la acest motiv de apel hotărârea atacată este nemotivată.
În consecință, în temeiul art.312 alin.(1)-(3) raportat la art.304 pct.7 și 9 și art.314 interpretat per a contrario și art.316 raportat la art.295 alin.(1) C.pr.civ., Înalta Curte a admis recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâţii S.C. D. S.R.L. şi E., a casat, în parte, decizia şi a trimis cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelului declarat de pârâţii S.C. D. România S.R.L. şi E. Au fost menținute dispoziţiile din decizie referitoare la soluţionarea apelului declarat de reclamanta A. şi la obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către intimata K.