Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1300/2019

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2019

Deliberând asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 14 mai 2019, sub nr. x/2019, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Mizil, secţia civilă.

Faţă de această împrejurare, procedând la efectuarea verificărilor în sistemul de evidenţă informatizată a instanţelor judecătoreşti, Înalta Curte reţine că dosarul a cărui strămutare se solicită a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Mizil, secţia civilă, la data de 17 ianuarie 2018, dată la care erau aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, care a intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

Prin urmare, Înalta Curte constată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din actul normativ evocat, potrivit cărora "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia (...)".

Prin cererea dedusă judecăţii s-a solicitat strămutarea unui dosar ce a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Mizil, secţia civilă, ulterior intrării în vigoare a C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, instanţă care se află sub jurisdicţia Curţii de Apel Ploieşti.

În considerarea argumentelor expuse, prin prisma dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 131 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze cererea de strămutare formulată de petentul A. este Curtea de Apel Ploieşti, în favoarea căreia va opera declinarea de competenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Mizil, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2019.

Procesat de GGC - CL