Asupra recursurilor civile de faţă:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 16 octombrie 2012, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2012, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună următoarele:
- Constatarea nevalabilităţii titlului Statului (în temeiul dispoziţiilor Legii exproprierii vechi şi noi, art. 17 alin. (3) din Constituţia României din 1923, art. 480 - 481 din vechiul C. civ. coroborat cu dispoziţiile Legii nr. 213/1998) la momentul preluării imobilului situat în Calea x (fost 192), sector 1 în baza Sentinţei civile de expropriere nr. 554 din 23 august 1937;
- Constatarea ca rămasă fără efecte a Sentinţei civile nr. 554 din 23 august 1937 pronunţata de către Tribunalul Ilfov, secţia a V-a civilă, Corecţională şi de Vacanţă în ds. nr. x/1937 prin care s-a dispus exproprierea imobilului situat în Calea x, în raport de nestabilirea cuantumului despăgubirilor de către Comisia de Arbitraj;
- Să se dispună obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General să-i restituie în natură imobilul (teren şi construcţie situate în Bucureşti, Calea x (fost nr. 192), compus din teren în suprafaţă de 2.141 m.p. şi construcţii P+E (parter - 9 camere, etaj - 11 camere şi magazie din zidărie, în conformitate cu Dispoziţiile nr. 33/1994, art. 44 alin. (1), (2), (3), (6), (8) din Constituţia României.
În drept, au fost invocate Legea exproprierii din 1864 (valabilă până în 1948), Legea exproprierii nr. 33/1994, art. 17 alin. (3) din Constituţia României de la 1923, Constituţia României din 2003 art. 44 alin. (1), (2), (3), (6) şi (8), art. 480-481 din vechiul C. civ., art. 1 şi 6 din Protocolul nr. 1 Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 554, art. 562 şi art. 563 din noul C. civ., practica judiciară obligatorie în materie.
2. Cererile de intervenţie
În cauză au formulat cereri de intervenţie în interes propriu de B. şi C. solicitând admiterea în principiu a acestor cereri şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată precum şi plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de şedinţă din 22 octombrie 2013, instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de B. şi C.
La termenul din 21 ianuarie 2014, Tribunalul a luat act că intervenienta C. nu înţelege să timbreze cererea de intervenţie în interes propriu, anulând-o ca netimbrată.
3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti
Prin Sentinţa civilă nr. 1155 din 6 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în Dosarul nr. x/2012, s-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere din acţiunea principală, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi intervenienta în nume propriu B., având ca obiect nevalabilitatea titlului Statului şi constatarea rămânerii fără efecte a Sentinţei civile nr. 554 din 23 august 1937.
S-a admis excepţia netimbrării capătului principal de cerere privind revendicarea şi s-a anulat ca netimbrat acest capăt de cerere.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interes propriu.
4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin Decizia nr. 938A din data de 10 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-au admis apelurile formulate de apelantul-reclamant A., precum şi de apelanta-intervenientă în nume propriu B., împotriva Sentinţei civile nr. 1155 din 6 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi intimata-intervenientă în nume propriu C..
A schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată; a admis excepţia privind lipsa de calitate procesuală activă a reclamantului, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a respins capetele de cerere privind constatarea nevalabilităţii titlului statului şi constatarea rămânerii fără efecte a Sentinţei civile nr. 554 din 23 august 1937, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
5. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, recurentul-reclamant A. şi recurenta-intervenientă B.
5.1 Recurentul-reclamant A. a declarat recurs şi a invocat aspecte de nelegalitate ce se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. - instanţa fondului a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancţiunea nulităţii prevăzută de textul menţionat.
O primă critică se referă la greşita aplicare de către instanţă a dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 în sensul că deşi a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale active, instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
Astfel, aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri din 3 noiembrie 2017, instanţa a repus pe rol cauza, din oficiu, în vederea punerii în discuţia părţilor a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, aceasta fiind o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, care face inutilă judecarea pe fond a cauzei.
Însă, deşi din dispozitivul hotărârii rezultă că instanţa s-a pronunţat în mod exclusiv pe excepţie, din considerentele hotărârii rezultând că aceasta a soluţionat primele două capete de cerere din perspectiva criticilor formulate pe calea apelului, pe care le-a respins ca nefondate.
O a doua critică se referă la calitatea procesuală activă a reclamantului pe care o reclamă la acest moment, aspect ce trebuie analizat din perspectiva complinirii în viitor a calităţii procesuale active a recurentului (odată cu recunoaşterea pe teritoriul României a actelor cu care fac dovada dezbaterii succesiunii de pe urma ambilor autori în Argentina).
Argumentele în susţinerea acestei critici sunt următoarele: la data promovării acestei acţiuni s-a legitimat ca reclamant în virtutea a două certificate de moştenitor valabile la acel moment; dintr-o eroare, instanţele care au pronunţat soluţiile irevocabile în Dosarul nr. x/2012, au reţinut că mama sa D., la momentul decesului nu mai avea cetăţenie română; prin Sentinţa civilă nr. 2719 din 21 aprilie 2016, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în Dosar nr. x/2014 având ca obiect anularea paşaportului romanesc, instanţele au constatat "În ceea ce priveşte redobândirea cetăţeniei romane de către pârâtul A., Tribunalul retine ca nu se contesta fotul ca mama acestuia a avut cetăţenia romana, pe care şi-a păstrat-o şi după încheierea căsătoriei cu tatăl pârâtului, conform declaraţiei din 19 ianuarie 1925; instanţele de apel şi de recurs care au pronunţat soluţiile în Dosarul nr. x/2012, au modificat considerentele instanţei fondului, constatând că, în ceea ce priveşte eliberarea certificatului de moştenitor, legea română nu făcea distincţie dacă defunctul/defuncţii trebuia/trebuiau să aibă cetăţenie română la data decesului, singura condiţie care trebuia îndeplinită era ca aceştia să fi avut bunuri pe teritoriul României la data deschiderii succesiunii.
Atâta timp cât şi-a justificat calitatea în prezenta cauză în baza celor două certificate de moştenitor anulate, şi în condiţiile în care criticile din apel analizate de Curte nu au vizat în mod exclusiv capătul trei de cerere (respins ca insuficient timbrat), consideră ca au fost încălcate normele de drept procesual.
O a treia critică se referă la modalitatea de soluţionare a excepţiei de netimbrare privind acţiunea în revendicare formulată de reclamant care a susţinut că primele două capete de cerere se constituie doar ca argumente în sprijinul cererii în revendicare, iar dacă au fost privite ca şi capete de cerere distincte trebuia să fie analizate deopotrivă în excepţia de netimbrare.
Recurentul a arătat că acţiunea a avut trei capete de cerere pe care instanţa le-a analizat astfel cum a fost investită - distinct, în limitele obiectului stabilit în acţiune de reclamant, conform art. 261 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ. (de la 1865) şi principiului disponibilităţii.
Tribunalul a constatat ca timbrajul achitat în cauză este acoperitor, în orice caz pentru taxa judiciară relativ modică aferentă primelor capete de cerere - în constatare - ce s-ar fi datorat potrivit legii incidente nr. 146/1997, instanţa de fond soluţionând litigiul, în limitele acoperirii taxei de timbru legale datorate - pe fond - doar cu privire la primele două capete de cerere - cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 146/1997.
Aşadar, nu pot fi primite criticile de nulitate vizând încheierile interlocutorii pronunţate la data de 19 mai 2015 şi data de 15 septembrie 2015 prin raportare la dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
5.2 Recurenta-intervenientă B. a declarat recurs împotriva aceleiaşi decizii, solicitând admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei recurate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A. ca fiind străin de succesiunea defunctei D.; admiterea apelului formulat şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de intervenţie în sensul că titlul deţinut - Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1317 la data de 3 iunie 2009 de BNP E. - este mai bine caracterizat.
O primă critică vizează nemotivarea hotărârii judecătoreşti, în sensul că în mod greşit instanţa de control judiciar, prin decizia pronunţată, a admis apelurile fără a motiva hotărârea dată, fără a analiza probele existente în dosar şi apărările formulate.
Instanţa de apel, ca instanţă de control judiciar, avea obligaţia de a menţiona, în considerentele hotărârii pronunţate, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza adoptării soluţiei date. Potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
Din aceste motive, C. proc. civ. de la 1865 prevede că hotărârea trebuie să cuprindă, ca o garanţie a caracterului echidistant al procedurii judiciare şi a respectării dreptului de apărare al părţilor "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor" (art. 261 pct. 5 C. proc. civ.). Considerentele hotărârii reprezintă explicitarea soluţiei din dispozitiv - acestea făcând corp comun cu dispozitivul şi intrând deopotrivă în autoritatea de lucru judecat. De asemenea, din economia textului precizat mai sus, reiese că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele acesteia, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor, punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi argumentul logico-juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată.
O a doua critică vizează greşita aplicare a art. 294 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a menţinut soluţia apelată în ceea ce priveşte cererea de intervenţie. Aşa cum rezultă din încheierea de şedinţa din 19 noiembrie 2013 dosar de fond, prin cererea de intervenţie se solicită instanţei de judecată să constate că titlul de proprietate este mai favorabil decât al reclamantului.
S-a învederat instanţei de control judiciar faptul că, prin cererea formulată se urmăreşte apărarea aceluiaşi drept ca şi cel revendicat în cadrul acţiunii reclamantului, deşi posedă un titlu legal, având şi posesia imobilului, reclamantul ridicând în mod public şi serios pretenţii asupra dreptului său în calitate de proprietar, tulburând astfel, exerciţiul liber al dreptului şi împiedicându-l, în calitate de proprietar, să dispună de bunul imobil.
Consideră că, în mod greşit instanţa de control judiciar a avut în vedere numai conţinutul cererii de intervenţie şi a înlăturat fără temei precizările reţinute şi consemnate în încheierile de şedinţă de către instanţa de fond.
Procedând astfel, instanţa de control judiciar nu a analizat temeinicia şi legalitatea soluţiei pronunţată de către instanţa de fond asupra cererii de intervenţie, ba mai mult a menţinut motivarea acesteia care este contradictorie cu reţinerile instanţei de apel.
O a treia critică vizează faptul că instanţa de control judiciar, în mod greşit nu a avut în vedere susţinerile privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, consemnate în încheierea de şedinţă din data de 3 noiembrie 2017, respectiv faptul că neacceptarea de către reclamant a succesiunii în termenul de opţiune instituit de lege conduce la admiterea excepţiei menţionate.
În drept, recurenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, şi 9 C. proc. civ.
6. Apărările formulate în cauză
Recurenta-intervenientă B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant, prin care a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, având în vedere următoarele:
- la termenul din 8 septembrie 2017 instanţa a rămas în pronunţare asupra fondului, fără ca părţile să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale active;
- la data de 22 septembrie 2017 instanţa de apel a repus cauza pe rol ridicând, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului-reclamant;
- la termenul din 3 noiembrie 2017 curtea a dat cuvântul părţilor atât pe excepţia invocată din oficiu, cât şi pe fondul cauzei.
Astfel, în mod corect, în motivarea deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut susţinerile părţilor făcute în fata instanţei de judecată la termenul de la data de 8 septembrie 2017 şi de la data de 22 septembrie 2017.
În mod corect instanţa de apel a procedat la respingerea primelor două capete de cerere ca fiind introduse de o persoană fără calitate procesuală activă. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a avut în vedere faptul că excepţia netimbrării sau insuficientei timbrări primează în raport cu excepţia lipsei calităţii procesuale active, instanţa de fond anulând capătul trei de cerere - ce a avut ca obiect revendicare - ca netimbrat.
Faptul că, în motivare instanţa de apel relatează discuţiile părţilor, astfel cum acestea au fost purtate în faţa acestei instanţe, respectiv cele din data de 8 septembrie 2017 când s-au pus concluzii pe fondul cauzei şi cele din 22 septembrie 2017 după repunerea pe rol a cauzei, nu presupune îndeplinirea în mod greşit a unui act de procedură.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantul A. şi intervenienta B. sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
1. Recursul declarat de recurentul-reclamant A.
Criticile formulate în recurs se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
i) Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Este nefondată critica formulată de recurentul-reclamant referitoare la aplicarea de către instanţa de control judiciar a dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în sensul că deşi a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale active, instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
Înalta Curte constată că instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre care respectă dispoziţiile legale ce guvernează procesul civil, analizând în mod corect excepţia dedusă judecăţii, dar şi criticile invocate în apel pe aspecte de procedură, atât cele formulate de reclamant, cât şi cele formulate de intervenientă.
Instanţa de apel a invocat, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, arătând că în cadrul unei acţiuni în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, trebuie demonstrată calitatea de proprietar, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză. Or, în speţă, recurentul-reclamant a invocat calitatea de succesor legal al autorului său F., deşi din certificatele de moştenitor depuse la dosarul cauzei rezultă că succesiunea a revenit fiicei sale D.. În consecinţă, nu s-a putut demonstra că A. este succesorul defunctului F., ceea ce echivalează cu lipsa calităţii procesuale active a reclamantului în cauza pendinte.
Acesta este motivul determinant al pronunţării soluţiei de către Curtea de Apel Bucureşti, aspect care se regăseşte în dispozitiv, fiind în congruenţă cu considerentele deciziei pronunţate în apel.
Instanţa a respectat dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., arătând că lipsa de calitate procesuală activă a reclamantului împiedică efectuarea analizei pe fondul cauzei, astfel încât sub acest aspect, critica formulată în recurs apare ca nefondată.
ii) Cu privire la lipsa calităţii procesuale active a reclamantului
Este nefondată critica referitoare la lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, din perspectiva complinirii în viitor a calităţii procesuale active a recurentului, odată cu recunoaşterea pe teritoriul României a actelor cu care fac dovada dezbaterii succesiunii de pe urma ambilor autori în Argentina.
Calitatea procesuală activă este una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile şi presupune existenţa unei identităţi între cel care formulează cererea şi cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii, revenind reclamantului obligaţia de a demonstra dobândirea dreptului de proprietate în patrimoniul său ca urmare a transmisiunii succesorale de pe urma defunctului F..
Trebuie subliniat că actele de care s-a prevalat reclamantul la momentul formulării acţiunii în constatare, respectiv certificatele de moştenitor au fost anulate prin hotărâre irevocabilă, în cursul procesului. Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 191 din 13 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în Dosarul nr. x/2012, irevocabilă prin Decizia nr. 567 din 24 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a constatat nulitatea Certificatelor de moştenitor nr. x din 15 martie 2011 şi nr. y din 15 martie 2011 emise de B.N.P. G..
Acest aspect este necontestat, fiind recunoscut chiar în cuprinsul cererii de recurs, astfel încât documentele menţionate nu mai pot produce niciun efect şi nu pot fi invocate în cauza de faţă pentru a susţine dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul litigiului.
Aşa fiind, criticile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului apar ca fiind nefondate, urmând să fie respinse pentru considerentele arătate.
iii) Soluţionarea excepţiei de netimbrare
Este nefondată critica referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei de netimbrare privind acţiunea în revendicare formulată de reclamant. Recurentul a susţinut că primele două capete de cerere se constituie doar ca argumente în sprijinul cererii în revendicare, iar dacă au fost privite ca şi capete de cerere distincte trebuia să fie analizate deopotrivă în excepţia de netimbrare.
Argumentele formulate în sprijinul acestei critici se referă la greşita calificare a acţiunii deduse judecăţii, având drept consecinţă stabilirea eronată a taxei de timbru.
Înalta Curte constată că această susţinere nu poate fi primită prin raportare la modalitatea în care reclamantul a formulat acţiunea ce cuprinde mai multe capete de cerere, două în constatare şi unul în revendicare, care nu au fost modificate pe parcursul judecării cauzei în faţa primei instanţe.
În conformitate cu principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, reclamantul a învestit instanţa de fond cu următoarele cereri:
- Constatarea nevalabilităţii titlului Statului la momentul preluării imobilului situat în Calea x (fost 192), sector 1 în baza Sentinţei civile de expropriere nr. 554 din 23 august 1937;
- Constatarea ca rămasă fără efecte a Sentinţei civile nr. 554 din 23 august 1937 pronunţata de către Tribunalul Ilfov, secţia a V-a civilă, Corecţională şi de Vacanţă în Dosar nr. x/1937 prin care s-a dispus exproprierea imobilului situat în Calea x, în raport de nestabilirea cuantumului despăgubirilor de către Comisia de Arbitraj;
- obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General să-i restituie în natură imobilul (teren şi construcţie situate în Bucureşti, Calea x (fost nr. 192), compus din teren în suprafaţă de 2.141 mp şi construcţii P+E (parter - 9 camere, etaj - 11 camere şi magazie din zidărie.
Instanţa de apel, rejudecând cauza, a respins primele două capete de cerere pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantului şi a menţinut soluţia privind anularea ca netimbrată a capătului de cerere privind acţiunea în revendicare.
Calificarea corectă a cererilor deduse judecăţii a determinat instanţa de control judiciar să pronunţe o hotărâre care vizează lipsa calităţii procesuale active pentru acţiunea în constatare şi să menţină soluţia de anulare ca netimbrată a acţiunii în revendicare, ceea ce reprezintă un aspect de drept procesual criticat în recurs de reclamant, critici ce pot fi subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În măsura în care dispoziţia instanţei de timbrare la valoare a acţiunii în revendicare a fost contestată, iar cererea de reexaminare a fost respinsă, precum şi cererea de acordare a ajutorului public judiciar, aceste aspecte nu mai pot fi supuse controlului judiciar, nici în apel şi nici în recurs, aşa cum rezultă din Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în completul judecarea recursului în interesul legii.
Astfel, potrivit deciziei menţionate:
"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului."
Aşa fiind, criticile formulate sub acest aspect apar ca fiind nefondate, hotărârea recurată fiind pronunţată în conformitate cu exigenţele normelor de procedură incidente în cauză.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A..
2. Recursul declarat de recurenta -intervenientă B.
Criticile formulate în recurs se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
i) Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Este nefondată critica ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a menţinut soluţia apelată în ceea ce priveşte cererea de intervenţie.
Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de apel, că susţinerile formulate în faţa primei instanţe în cadrul cererii de intervenţie vizează apărarea de către intervenienta B. a statutului legal al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Din cuprinsul cererii nu rezultă că s-ar fi formulat în mod expres o acţiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate în contradictoriu cu reclamantul sau cu alte persoane, ceea ce înseamnă că instanţa nu a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată având obiectul menţionat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în calea de atac nu se poate schimba obiectul cererii şi nu se pot face cereri noi, astfel încât Curtea de Apel Bucureşti era oprită de lege a se pronunţa asupra unei cereri formulate pentru prima dată în apel.
Aşadar, în măsura în care în apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, intervenienta a susţinut că instanţa trebuia să se pronunţe asupra unei cereri în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, această cerere fiind formulată pentru prima dată în apel, nu există temei juridic pentru analizarea acesteia de către instanţa de control judiciar.
În consecinţă, criticile formulate de intervenientă sub acest aspect sunt nefondate şi urmează să fie respinse.
ii) Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Este nefondată critica privind nemotivarea hotărârii judecătoreşti de către instanţa de apel.
Astfel, potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu înseamnă ca instanţa să răspundă în mod detaliat fiecărui argument invocat de parte, dar presupune ca o instanţă internă care a motivat pe scurt hotărârea să fi examinat, totuşi, în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse (Hotărârea CEDO din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României publicată în Monitorul Oficial nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005).
Or, în speţă, instanţa de fond s-a conformat dispoziţiilor procedurale, în sensul că hotărârea cuprinde toate elementele prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., analizând susţinerile părţilor şi soluţionând litigiul potrivit dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Motivarea instanţei s-a axat pe lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, astfel încât nu se mai impunea o analiză de fond cu referire la compararea titlurilor de proprietate, nici în ceea ce priveşte capetele de cerere din acţiunea principală, nici în ceea ce priveşte susţinerile din cererea de intervenţie.
iii) Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Este nefondată critica referitoare la faptul că instanţa de control judiciar, în mod greşit nu a avut în vedere susţinerile privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, din perspectiva neacceptării succesiunii înăuntrul dreptului de opţiune succesorală.
Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între reclamant şi titularul dreptului afirmat, ceea ce, în speţă, înseamnă că reclamantul trebuia să demonstreze că este titularul dreptului de proprietate pentru imobilul în litigiu.
Actele de care s-a prevalat reclamantul A., respectiv Certificatele de moştenitor nr. x din 15 martie 2011 şi nr. y din 15 martie 2011 emise de B.N.P. G., au fost anulate prin Sentinţa civilă nr. 191 din 13 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în Dosarul nr. x/2012, irevocabilă prin Decizia nr. 567 a din 24 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă. În consecinţă, documentele menţionate nu mai pot produce niciun efect şi nu pot fi invocate în cauza de faţă pentru a susţine dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul litigiului.
În acest context, este lipsită de relevanţă juridică analizarea acceptării succesiunii înăuntrul termenului de opţiune succesorală, de vreme ce nu s-a probat în faţa instanţei de către reclamant calitatea de succesor al autorilor săi cu documente care să fie conforme dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 170 din Legea nr. 105/1992.
Potrivit dispoziţiilor menţionate: "Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul judeţean în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine."
Or, în cauză s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1494 din 17 iulie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, rămasă irevocabilă prin neapelare, prin care s-a respins cererea privind recunoaşterea Hotărârii nr. 18/7480/1962 pronunţată de Judecătoria de Primă Instanţă din capitala statului Argentina.
Recunoaşterea calităţii de proprietar asupra imobilului în litigiu presupune a stabili că reclamantul este succesorul persoanelor care au deţinut imobilul la data preluării sale de către Statul Român, chestiune care în litigiul dedus judecăţii înseamnă aplicarea unor reguli de drept internaţional privat.
Valoarea probatorie a documentelor emise de un alt stat trebuie stabilită conform legislaţiei incidente în cauză - în caz contrar, instanţa nefiind obligată să ţină seama de înscrisurile de care se prevalează părţile, chiar dacă acestea sunt traduse în limba română. În acest context, analiza efectuată de instanţă s-a efectuat, în primul rând, pe aceste aspect, fără a mai examina chestiuni ce ţin de regimul juridic al dreptului de opţiune succesorală prin raportare la legea aplicabilă raportului juridic de succesiune.
Aşa fiind, criticile formulate de intervenienta B. apar ca fiind nefondate şi urmează să fie respinse.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 304 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-intervenientă B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-intervenientă B. împotriva Deciziei nr. 938A din data de 10 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2019.
Procesat de GGC - LM