Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 13 septembrie 2017, reclamanta UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea A. SRL, obligarea acesteia, în principal: 1) la plata sumei de 370.873,50 RON, inclusiv TVA, egală cu valoarea triplului remuneraţiilor (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în: 1.1) în unitatea de cazare Hotel A., în perioada septembrie 2014 - august 2017; 1.2) în restaurantul situat în incinta Hotelului A., în perioada septembrie 2014 - august 2017; 1.3) în barul situat în incinta hotelului A., în perioada septembrie 2014 - august 2017; 1.4) în sala fitness situată în incinta hotelului A., în perioada: septembrie 2014 - august 2017; 1.5) în piscina acoperită situată în incinta hotelului A., în perioada: septembrie 2014 - august 2017; 1.6) în cadrul evenimentelor desfăşurate în incinta restaurantului din cadrul hotelului A., în perioada septembrie 2014 - august 2017.
În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata: a) sumei de 123.612,50 RON, inclusiv TVA, reprezentând valoarea remuneraţiilor restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spaţiile, perioadele şi modalităţile menţionate la capetele 1.1, 1.2, 1.3, 1.4, 1.5 şi 1.6, corespunzător unei comunicări publice autorizate a operelor muzicale; b) sumei de 272.085,00 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 1 septembrie 2017 pentru întârzierea plăţii remuneraţiilor specificate la lit. a) a capătului subsidiar al cereri de chemare în judecată; c) la plata penalităţilor de 0,5%/zi de întârziere începând cu data de 2 septembrie 2017 şi până la data plăţii efective a sumei de 123.612,50 RON. A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 289 din data de 15 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că fapta ilicită se consumă la sediul pârâtei, iar locul unde s-a produs prejudiciul, în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi considerat locul unde trebuie făcută plata, întrucât acţiunea priveşte plata remuneraţiilor în lipsa unei convenţii de stabilire a locului plăţii.
Totodată, a arătat că reclamanta indică drept loc al producerii prejudiciului municipiul Bucureşti, dar acest loc nu este opozabil pârâtei în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. pentru că litigiul nu este întemeiat pe existenta unei convenţii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a reţinut că stabilirea competenţei se realizează potrivit unui reper previzibil şi acela în domeniul faptei ilicite nu poate fi locul situării persoanei păgubite, această interpretare echivalând cu posibilitatea reclamantului de a alege instanţa competentă.
A mai constat şi că sediul creditorului este locul reparaţiei prejudiciului în sensul art. 1381 alin. (3) şi art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., diferit de locul unde s-a produs prejudiciul. Prejudiciul poate să privească persoana sau bunurile persoanei păgubite şi cele două locuri (al faptei şi al prejudiciului), reglementate alternativ ca puncte de reper pentru stabilirea competenţei, sunt diferite atunci când bunurile sau persoana se află într-un loc diferit de cel al faptei; sumele de bani de care a fost lipsită reclamanta nu sunt bunuri prejudiciate în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
Tribunalul reţinut că legislaţia naţională urmăreşte reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (3) din Regulamentul 44/2001, iar, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, locul în care s-a produs prejudiciul este locul în care faptul ilicit s-a manifestat. Acţiunea ilicită s-a manifestat prin derularea activităţii fără solicitarea autorizaţiei, nefiind cazul în prezentul dosar ca locurile - al producerii faptului ilicit şi al producerii prejudiciului - să fie diferite.
De asemenea, a arătat că s-a statuat de către Curtea Europeană de Justiţie că în materia drepturilor de proprietate intelectuală locul producerii prejudiciului poate fi diferit de locul producerii evenimentului cauzator de prejudicii, dar în funcţie de modalitatea în care se pretinde încălcarea fiecărui drept inclus în dreptul de autor - reproducere, distribuire, copiere.
A reţinut că în dosarul de faţă este vorba despre utilizarea prestaţiilor ca şi activitate conexă activităţii comerciale, nu despre acte separate de utilizare care produc prejudicii specifice, iar Curtea Europeană de Justiţie a statuat ca locul producerii prejudiciului nu este locul unde reclamantul pretinde că a suferit pierderea economică şi că dispoziţia legală nu este menită să ofere protecţie - în sensul stabilirii competenţei în favoarea părţii care pretinde reparaţia prejudiciului.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a, a făcut trimitere şi la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a arătat că instanţa supremă a reţinut că "în cauză, criteriile legale presupuse de aplicarea dispoziţiilor art. 107 sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vizează fie sediul pârâtei (art. 107), fie instanţa de la locui săvârşirii faptei ilicite (dintre cele reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 9), nu şi cel al producerii prejudiciului", precum şi că locul producerii prejudiciului coincide cu locul săvârşirii faptei ilicite, fiind situat, aşadar, la sediul pârâtului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă la data de 7 decembrie 2018, sub acelaşi număr de dosar.
Prin Sentinţa civilă nr. 43 din data de 28 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestui tribunal, invocată din oficiu, a declinat, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat intervenit un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Cluj şi Tribunalul Bucureşti, a suspendat, din oficiu, judecarea cauzei şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa soluţia de declinare a competenţei de judecare a cauzei, Tribunalul Cluj a reţinut că demersul judiciar iniţiat de reclamantă este o acţiune având ca obiect drept de autor şi drepturi conexe, prin care se solicită, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 370.873,50 RON inclusiv TVA egală cu valoarea triplului remuneraţiilor (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în unitatea de cazare Hotel A., în temeiul răspunderii civile delictuale.
A constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., competenţa cu privire la soluţionarea cererilor în materia răspunderii civile delictuale este alternativă, fiind competente, în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ. şi instanţa locului unde s-a săvârşit fapta ilicită, dar şi instanţa de la locul în care s-a produs prejudiciul, actuala soluţie legislativă fiind în acord cu reglementarea comunitară.
Tribunalul a mai reţinut şi împrejurarea că reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar alegerea competenţei de către reclamant în aceasta situaţie nu poate fi cenzurată nici de către instanţa şi nici de către pârât.
Totodată, a avut în vedere că, în prezenta speţă, reclamantul a ales să învestească cu soluţionarea cererii sale instanţa de la locul producerii prejudiciului, întrucât fapta ilicită invocată de către reclamant a produs un prejudiciu constând în neplata drepturilor datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, plată ce urma să fie efectuată în contul reclamantei.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Astfel, Înalta Curte reţine că Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Cluj şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a prezentei cauze, iar conflictul negativ de competenţă a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanţe cu privire la criteriile stabilite de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., text de lege reţinut de către ambele tribunale ca fiind aplicabil speţei.
În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, invocând caracterul ilicit al comunicării publice în scop ambiental a operelor muzicale de către pârâtă, fără a fi încheiat în prealabil o autorizaţie licenţă neexclusivă cu UCMR-ADA, şi susţinând că fapta ilicită a pârâtei a făcut ca organismul de gestiune colectivă să nu încaseze de la aceasta remuneraţiile reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale ce ar fi fost datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, a solicitat, în principal, repararea prejudiciului prin obligarea pârâtei la plata triplului acestor remuneraţii, pe temeiul răspunderii civile delictuale.
Potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., în materia răspunderii civile delictuale sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanţe, alegerea între acestea revenind reclamantului.
Art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. consacră o competenţă teritorială alternativă dispunând că "în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112 din noul C. proc. civ., mai sunt competente: (...) instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă."
Potrivit art. 116 din noul C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Fapta pretins ilicită invocată de către reclamantă a fost săvârşită la locul efectuării comunicărilor publice neautorizate (în unităţile aparţinând pârâtei), situat pe raza judeţului Cluj.
Pe de altă parte, în considerarea criteriului alternativ prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., locul unde s-a produs prejudiciul, nu este echivalentul locului unde trebuie făcută plata, întrucât acţiunea are ca obiect plata remuneraţiilor datorate de pârâtă pe temeiul răspunderii civile delictuale ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite, în lipsa unei convenţii de stabilire a locului plăţii.
În acest context, competenţa se stabileşte potrivit unui reper previzibil, iar în cazul răspunderii civile delictuale acest reper nu poate fi locul sediului băncii la care persoana păgubită îşi are deschis un cont bancar în care se poate efectua plata despăgubirilor datorate cu titlu de remuneraţii neachitate pentru comunicarea publică de opere muzicale (în condiţiile în care nu acesta este locul producerii prejudiciului, astfel cum se va arăta), întrucât această interpretare ar echivala cu posibilitatea reclamantului de a alege instanţa competentă în temeiul art. 116 C. proc. civ., în afara opţiunii permise între instanţele determinate potrivit art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens, Curtea Europeană de Justiţie a statuat într-o ipoteză similară - în Cauza Pinckney, C-170/2012 - că, în materia drepturilor de proprietate intelectuală, locul producerii prejudiciului poate diferi de locul producerii evenimentului cauzator de prejudicii, dar în funcţie de modalitatea în care se pretinde încălcarea fiecărui drept inclus în drepturile de autor - reproducere, distribuire, copiere.
În cauza de faţă, fiind vorba despre comunicarea publică neautorizată de opere muzicale de către pârâtă prin utilizarea repertoriului protejat şi fără plata remuneraţiei datorate, locul producerii prejudiciului este inoperant, câtă vreme acesta nu este diferit de locul săvârşirii faptei ilicite, întrucât această comunicare publică se realizează la locul derulării activităţilor de cazare şi de alimentaţie publică, inclusiv evenimente, în unităţile pârâtei, ce sunt situate pe raza teritorială a judeţului Cluj, loc care este şi cel al producerii prejudiciului.
Ca atare, în cauză, criteriile legale presupuse de aplicarea dispoziţiilor art. 107 sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vizează fie sediul pârâtei (art. 107), fie instanţa de la locul săvârşirii faptei ilicite [dintre cele reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 9], nu şi cel al producerii prejudiciului, acelaşi cu locul săvârşirii faptei ilicite.
Or, şi în cazul aplicării criteriului instanţei de la locul săvârşirii faptei ilicite, competenţa de soluţionare a cauzei se verifică tot cu privire la instanţa de la sediul pârâtei care a avut conduita ilicită de a decide comunicarea publică a operelor muzicale, fără autorizarea prevăzută de lege şi fără plata remuneraţiei datorate.
Astfel, locul producerii prejudiciului nu poate fi reţinut ca fiind locul sediului băncii la care reclamanta are cont deschis pentru a se face plata, producerea prejudiciului fiind concomitentă cu săvârşirea faptei ilicite.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Cluj, în timp ce în favoarea Tribunalului Bucureşti nu operează niciunul dintre criteriile legale incidente.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, cu majoritate, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2019.
Procesat de GGC - GV