Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 12 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în Dosarul x/2015, în Completul C3A constituit din judecătorii A. şi B., constituit potrivit prevederilor art. 110 alin. (4) din HCSM nr. 1375/2015 pentru soluţionarea cererii de recuzare a judecătorilor C. şi D. s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de petentul E. împotriva doamnelor judecător C. şi D.
Prin încheierea din data de 12 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în completul C3 A, constituit din judecători C. şi A. s-a anulat ca netimbrată cererea de recuzare formulată de către petentul E. împotriva judecătorilor Completului C2A F. şi G.
Împotriva acestor încheieri a formulat recurs petentul E., criticându-le ca nelegale prin prisma următoarelor motive de recurs: încheierile recurate au menţionat că sunt date fără cale de atac, sens în care tribunalul a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrag sancţiunea nulităţii, respectiv prevederile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., motiv de recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. tribunalul a pronunţat încheierile, încălcând regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii deoarece deşi formulase cereri de recuzare a completului C2A constituit şi cu participarea judecătorului G. şi a completului C3A constituit şi cu participarea judecătorului D., tribunalul, premeditat nu i-a comunicat încheierile din 11 ianuarie 2017 şi 8 martie 2017 din care să rezulte că cei doi judecători fuseseră pensionaţi şi nu l-a anunţat pe recurent despre aceste împrejurări ce i-au fost ascunse, motiv de recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 1 şi 5 C. proc. civ. tribunalul a pronunţat încheierile ce se contrazic deoarece prin una dintre încheieri s-a respins recuzarea doamnei judecător G. care la acea dată era pensionată, iar prin cea de a doua încheiere s-a respins recuzarea judecătorului D. aflată în aceeaşi situaţie, motiv de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. la constituirea completului din 12 aprilie 2017 nu a participat judecătorul din serviciul zilnic de permanenţă, aşa cum prevede regulamentul de organizare a instanţelor judecătoreşti, astfel că, completul C3A printr-o jonglerie şi-a respins propria recuzare, motiv de recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 1 şi 5 C. proc. civ. încheierile recurate au fost pronunţate cu încălcarea legii, respectiv încheierea prin care instanţa s-a pronunţat cu privire la recuzarea judecătorilor C. şi D. ignoră ultimul paragraf al notelor de şedinţă din 12 aprilie 2017 al recurentului şi nu avea cum să cunoască că judecătorul D. fusese deja pensionat, iar tribunalul nu a observat că fusese invocată excepţia incompatibilităţii absolute a membrilor C3A, compus din judecătorii C. şi D. care pronunţaseră încheierea nelegală din 1 iulie 2016 în Dosar nr. x/2015, dosar provenit din Dosarul x/2015, inexistent în sistemul Ecris al Judecătoriei Sectorului 6, aspect care nu a fost soluţionat de membrii completului C3A Dudu DA şi Severin T, iar încheierile de fapt nu există, fiind contradictorii, motiv de recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Încheierea pronunţată de judecătorii Dudu DA şi C. este nelegală deoarece judecătorul C. trebuia înlocuit prin aplicarea art. 110 alin. (4) al Regulamentului de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti cu un membru din lista de permanenţă, cu atât mai mult cu cât faptul că încheierea prin care judecătorul a soluţionat recuzarea judecătorilor G. şi F. este pronunţată de judecători incompatibil absolut; în mod nelegal s-a anulat ca netimbrată cererea de recuzare deoarece unul din judecători era pensionat, motiv de recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (2) C. proc. civ., în opinia recurentului, şi având în vedere întâietatea aplicării legilor comunitare faţă de cele naţionale, se solicită instanţei de recurs să facă aplicarea art. 6 alin. (1) şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 11 şi 20 din Constituţie.
Recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ. la data de 14 septembrie 2017, susţinând că prevederile legale criticate sunt ambigue deoarece cele două teze avute în vedere de textul de lege nu sunt corelate semantic şi logic de către legiuitorul care nu a reglementat cele două situaţii corect.
La data de 9 noiembrie 2017 recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, susţinând că textul de lege este ineficient deoarece restrânge calea de atac a recursului.
La data de 23 martie 2018 recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41, art. 43 alin. (1) şi a art. 45 C. proc. civ. susţinând că acestea nu au nici o finalitate într-un proces în care judecătorii se află în stare de incompatibilitate absolută şi că nu s-a prevăzut nici o modalitate de reglementare a soluţionării şi finalităţii procedurii, deoarece judecătorii încearcă să transforme incomoda excepţie într-o recuzare şi să o respingă simplist.
În faţa aceleiaşi instanţe recurentul a invocat excepţia incompatibilităţii absolute a judecătorului H., deoarece a pronunţat în Dosarul nr. x/2016 Sentinţa nr. 77/2016, de respingere a strămutării Dosarului nr. x/2015 înscris la tribunal în sistemul Ecris sub nr. inexistent 6013/303/2015/a5.
Prin încheierea de şedinţă din 26 ianuarie 2018 faţă de susţinerile recurentului s-a dispus amânarea cauzei şi înaintarea dosarului preşedintelui de secţie pentru stabilirea completului care va soluţiona excepţia de incompatibilitate a judecătorului H.
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 7 februarie 2018 a calificat excepţia de incompatibilitate a judecătorului H. ca fiind o cerere de recuzare şi a respins-o, reţinând că judecătorul recuzat nu s-a antepronunţat cu privire la pricina ce se judecă.
Prin Decizia nr. 430R din 21 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul E. împotriva încheierilor din data de 12 aprilie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în Dosarul nr. x/2015.3, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., art. 41, art. 43 alin. (1), art. 45 şi art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ. şi s-a respins în rest excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 2, 3, 4, 6, 7, 8 C. proc. civ.
În motivarea acestei soluţii, în ceea ce priveşte motivele de recurs, instanţa a constatat că toate criticile formulate se subsumează unui singur motiv de nelegalitate, şi anume art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinerile recurentului fiind analizate riguros şi punctual din această perspectivă, constatându-se caracterul nefondat al căii de atac.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, s-a reţinut faptul că recurentul beneficiază de calea de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare formulată într-o cauză împotriva căreia nu se poate exercita recursul, ceea ce reprezintă un drept suplimentar acordat în beneficiul, iar nu în detrimentul recurentului, tocmai în vederea respectării dreptului acestuia la un proces echitabil, a accesului la justiţie, a dreptului la apărare şi nu reprezintă nicidecum restrângerea vreunui drept procesual al pârâtului; acest text este reglementat de legiuitor tocmai pentru a nu trata discriminatoriu partea ce formulează o cerere de recuzare atunci când hotărârea este definitivă, iar invocarea dispoziţiilor art. 11 privind dreptul internaţional şi intern din Constituţie, art. 52 din Constituţie privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică sau art. 146 lit. d) din Constituţie, nu au nici o legătură cu prevederile art. 53 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceasta are legătură cu cauza în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată, în raport de modul în care a calificat instanţa de recurs motivele de recurs deduse, însă este nefondată deoarece faptul că legiuitorul a restrâns sfera neregularităţilor ce pot fi examinate în calea de atac extraordinară a recursului, nu reprezintă o restrângere a drepturilor procesuale ale recurentului raportat la natura recursului de cale extraordinară de atac, care nu e garantată pentru soluţionarea oricăror aspecte ce nemulţumesc o parte şi nici o încălcare a liberului acces la justiţie după cum susţine recurentul; nici din perspectiva art. 16 din Constituţie reglementarea legală nu creează discriminări deoarece se aplică în considerarea situaţiei procesuale identice ale unor părţi, iar nu în considerarea situaţiei lor personale asemănătoare.
Nefondată este şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41, art. 43 alin. (1) şi art. 45 C. proc. civ., deoarece aceste dispoziţii nu contravin art. 21 alin. (3), art. 16 şi art. 53 din Constituţie, sunt reglementate ca o garanţie a obiectivităţii judecătorului şi imparţialităţii instanţei; faptul că judecătorul devine incompatibil să soluţioneze calea de atac sau să rejudece aspecte pe care le-a soluţionat în fond anterior desfiinţării hotărârii sale, reprezintă tocmai garanţii ale imparţialităţii sale şi nu încalcă normele constituţionale menţionate deoarece în celelalte cazuri prevăzute de art. 42 şi urm. C. proc. civ. partea nemulţumită poate formula cerere de recuzare pentru a obţine îndepărtarea judecătorului care nu este obiectiv dar, doar în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
Faptul că legiuitorul nu a reglementat posibilitatea ca o parte să obţină îndepărtarea judecătorului care a pronunţat o soluţie care nemulţumeşte partea dar care nu are legătură cu fondul unei cauze şi nu se circumscrie nici art. 42 şi urm. C. proc. civ. reprezintă o opţiune a legiuitorului care a înţeles să reglementeze strict cazurile în care nu există garanţia obiectivităţii judecătorului deoarece acesta a soluţionat fondul unei cereri, iar dacă există alte cazuri de incompatibilitate relativă părţile pot formula cereri de recuzare în condiţiile limitative prevăzute de art. 42 şi urm. C. proc. civ.
Nu pot fi primite criticile prin care recurentul contestă modul de aplicare de către instanţe a prevederilor legale considerate a fi neconstituţionale, deoarece instanţa de contencios soluţionează doar obiecţiuni de neconstituţionalitate potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar nu de nelegalitate, acestea din urmă fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti.
În raport de prevederile art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, este inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 2, 3, 4, 6, 7 şi 8 C. proc. civ. deoarece aceste prevederi nu au nici o legătură cu motivele de recurs calificate de către instanţa de recurs.
Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dispusă prin decizia nr. 430R din 21 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs petentul E., indicând incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă instanţa a respins cererea "în câteva rânduri", ceea ce reprezintă o nemotivare. Arată că art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. avea legătură cu cauza, întrucât a constituit un motiv de recurs.
Instanţa nu a respectat dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cu referire la motivarea încheierii.
Soluţia instanţei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cade şi sub incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece hotărârea nu are nicio motivare din punctul de vedere al dreptului material.
La data de 21 martie 2019, prin notele de şedinţă depuse prin serviciul Registratură al instanţei, precum şi în cadrul concluziilor orale depuse la acest termen, recurentul a invocat şi incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 4 C. proc. civ., susţinând că decizia atacată este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost dată de un complet nelegal constituit, din acesta făcând parte şi judecătorul H., incompatibil absolut, deoarece a pronunţat o decizie irevocabilă în anul 2017, de respingere a strămutării Dosarului nr. x/2015, astfel că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.).
Analizând criticile deduse judecăţii, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin recursul cu care petentul E. a învestit Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, acesta a invocat incidenţa dispoziţiilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 şi 6 C. proc. civ., iar instanţa a constatat că criticile formulate pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., analizându-le punctual şi detaliat din această perspectivă.
La data de 9 noiembrie 2017 recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, susţinând că textul de lege este ineficient deoarece restrânge calea de atac a recursului.
Prin decizia recurată,Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în acest sens, reţinând succint că nu există o legătură a textului criticat pentru neconstituţionalitate cu cauza, având în vedere că aceste prevederi nu au nici o legătură cu motivele de recurs, astfel cum au fost calificate de către instanţa de recurs.
În ceea ce priveşte motivul de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepţia invocată are legătură cu soluţionarea cauzei, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Ca atare, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori irelevanţei textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei - de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate - este limitată de dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.
În speţă, recurentul-petent a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa instanţei învestite cu soluţionarea unui recurs întemeiat de petent pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., însă instanţa de recurs a încadrat criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât textul legal pretins a fi neconstituţional nu are legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii.
Altfel spus, excepţia de neconstituţionalitate invocată nu vizează aspectele invocate prin memoriul de recurs, astfel încât să devină admisibilă sesizarea Curţii Constituţionale.
Pe de altă parte, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.
Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma soluţiei pronunţate şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora această soluţie a fost pronunţată.
Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate o are în prezenta cauză, din analiza textului legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată, având în vedere faptul că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unor critici în recurs care se subsumează exclusiv dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi pronunţată în cadrul recursului şi soluţia ce ar fi putut fi pronunţată de Curtea Constituţională în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Chiar dacă decizia recurată nu conţine o motivare amplă cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încât, nu se poate reţine încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către curtea de apel, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Cu privire la cea de-a doua critică inserată în cuprinsul memoriului de recurs, vizând faptul că hotărârea instanţei nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, examinând hotărârea recurată, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că decizia atacată conţine elementele suficiente care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi concisă, cuprinzând argumentul principal care a format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, respectiv faptul că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu motivele de recurs, astfel cum au fost calificate de către instanţa de recurs.
În ceea ce priveşte motivele de recurs invocate la termenul din 21 martie 2019, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 4 C. proc. civ., instanţa reţine că recurentul a invocat că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, deoarece în compunerea completului de judecată care a pronunţat decizia atacată a intrat şi judecătorul H., care a pronunţat o decizie irevocabilă în anul 2017, de respingere a strămutării Dosarului nr. x/2015
Înalta Curte constată că, în faţa instanţei a cărei hotărâre o critică recurentul a invocat excepţia incompatibilităţii absolute a judecătorului H., indicând ca temei de drept dispoziţiile art. 41, 43 şi 45 C. proc. civ., această excepţie fiind calificată prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 7 februarie 2018 ca fiind o cerere de recuzare, încadrabilă în prevederile art. 41 C. proc. civ., cerere care a fost respinsă. Această încheiere nu a fost atacată de recurent în condiţiile şi în termenul prevăzut de art. 53 alin. (1) C. proc. civ.. În ceea ce priveşte posibilitatea reglementată de art. 489 alin. (3) C. proc. civ., a invocării din oficiu de către instanţa de recurs, a motivului de ordine publică referitor la incompatibilitatea judecătorului, Înalta Curte constată că acest lucru nu este posibil în speţa de faţă, deoarece nu a fost învestită cu un recurs împotriva încheierii din 7 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a respins cererea de recuzare,
De asemenea, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. (motiv de recurs care se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive) au fost invocate doar formal, neputând face astfel obiect de analiză în prezentul recurs.
Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul E. împotriva Deciziei nr. 430R din 21 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2019.
Procesat de GGC - LM