Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07 august 2018 pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A. şi Şeful Centrului de primire în regim de urgenţă pentru copiii străzii al municipiului Drobeta-Turnu Severin, să se dispună înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu plasamentul la Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copii străzii, pentru minora B., iar pe perioada plasamentului drepturile şi obligaţiile părinteşti să fie exercitate de către directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi; de asemenea, s-a solicitat obligarea mamei fireşti la plata contribuţiei de întreţinere la bugetului judeţului Mehedinţi, pe toată perioada măsurii de protecţie stabilită pentru copil.
Prin Sentinţa nr. 115/MF din 07.09.2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, în contradictoriu cu pârâţii A. şi Şeful Centrului de primire în regim de urgenţă pentru copiii străzii al municipiului Drobeta-Turnu Severin.
S-a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului la Centrul de primire în regim de urgenţă - Serviciul intervenţie în regim de urgenţă pentru copii străzii, din subordinea DGASPC Mehedinţi, pentru minora B.
S-a dispus delegarea exerciţiului drepturilor părinteşti cu privire la persoana şi bunurile minorei directorului DGASPC Mehedinţi, cu păstrarea drepturilor mamei fireşti la legături personale cu minora şi a consimţi la adopţia acesteia.
A fost obligată mama firească - A., să presteze, câte 20 ore lunar, acţiuni sau lucrări de interes local, pe raza unităţii administrativ teritoriale a localităţii de domiciliu sau de reşedinţă, pe toată durata măsurii plasamentului minorei B.
Prin Decizia nr. 2998 din 20 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta A. împotriva Sentinţei civile nr. 115/MF/07.09.2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă.
Împotriva Deciziei civile nr. 2998 din 20 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a declarat recurs recurenta-pârâtă A.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la data de 11.02.2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.
Prin raport s-a constatat faptul că decizia ce face obiectul recursului nu este supusă acestei căi de atac.
Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 12.02.2019, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
Părţile nu au depus punct de vedere asupra raportului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentului dosar îl constituie "plasament minor", ce are ca temei de drept Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Potrivit dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 272/2004:
"Hotărârea instanţei de fond este executorie şi definitivă", iar în conformitate cu prevederile art. 137 din acelaşi act normativ:
"Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii".
Art. 138 din Legea nr. 272/2004 statuează că dispoziţiile acestei legi referitoare la procedura de soluţionare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecţie specială se completează corespunzător cu prevederile C. proc. civ.
Având în vedere că litigiul de faţă este înregistrat pe rolul instanţelor de judecată la data de 7 august 2018 şi este întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 272/2004, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 136 şi 137 din acest act normativ, precum şi cele ale noului C. proc. civ.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevederile Legii nr. 272/2004 anterior menţionate trebuie coroborate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care statuează următoarele:
"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".
Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală, ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. 136 - 138 din Legea nr. 272/2004, precum şi cu prevederile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012, Sentinţa civilă nr. 115/MF/07.09.2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, este supusă numai apelului, iar Decizia civilă nr. 2998 din 20 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, este o hotărâre definitivă, ce nu este supusă căii de atac a recursului.
Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
În raport de dispoziţiile procedurale menţionate, precum şi cu interpretarea per a contrario a art. 483 C. proc. civ., în această materie nefiind reglementată expres calea de atac a recursului, hotărârea pronunţată în soluţionarea unei cereri de plasament nu poate fi atacată cu recurs, fiind definitivă.
Pentru argumentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva Deciziei civile nr. 2998 din 20 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei civile nr. 2998 din 20 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.
Procesat de GGC - GV