Asupra recursului civil de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Obiectul cauzei. Cererea de revizuire.
La data de 2 noiembrie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a înregistrat sub nr. x/2017, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 813 din 9 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosar nr. x/2016, definitivă, privind pe revizuentul-reclamant A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că prin hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită a fost încălcat principiul puterii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 571 din 29 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, aceasta din urmă fiind irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4656 din 7 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de curtea de apel.
Prin Decizia civilă nr. 124A din data de 9 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
În pronunţarea acestei soluţii s-a reţinut, în sinteză, neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care reglementează revizuirea pentru contrarietate de hotărâri judecătoreşti, din punct de vedere al invocării excepţiei autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea proces. S-a apreciat că prin Decizia nr. 813 din 9 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a fost analizată puterea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 571 din 29 iunie 2006 sub aspectul calităţii revizuentului de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, excepţie care a fost respinsă de instanţa de apel.
3. Cererea de recurs.
Împotriva Deciziei civile nr. 124A din data de 9 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat recurs revizuentul A., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei la aceiaşi instanţă, în considerarea motivelor de recurs înscrise în art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În esenţă, în motivarea recursului, recurentul susţine că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru admisibilitatea cererii de revizuire, întrucât: există în cauză două hotărâri potrivnice, respectiv: Sentinţa civilă nr. 571 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Olt, secţia civilă, şi Decizia nr. 813A din 9 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţate în legătură cu notificarea nr. x/2001, soluţionată prin Dispoziţia nr. 632 din 20 aprilie 2010, emisă de Primarul comunei Stoicăneşti, în temeiul Legii nr. 10/2001, prima validând dispoziţia de acordare a măsurilor reparatorii, iar cea de-a doua confirmând invalidarea aceleiaşi dispoziţii; ambele hotărâri evocă fondul şi sunt definitive. Susţine că, scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea cazului de revizuire invocat este menit să asigure respectarea principiului potrivit căruia o hotărâre judecătorească irevocabilă nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre pronunţată, ulterior, într-o cauză care are legătură cu cea anterioară.
În ceea ce priveşte aspectul de necontestat al calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, recurentul afirmă că s-a bazat pe efectul pozitiv al hotărârilor din primul proces, nefiind posibilă soluţionarea cererii sale iniţiale fără ca instanţele să analizeze şi să reţină calitatea procesuală activă de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prevalându-se de cazul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., apreciază că, instanţa care a pronunţat decizia atacată, nu a stabilit corect situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii. Astfel, s-a considerat că, în faza procesuală a apelului, s-ar fi respins excepţia autorităţii de lucru judecat, însă, în realitate, nu a fost analizată această excepţie. Soluţia este superficial motivată, limitându-se la a arăta:
"instanţele de judecată nu s-au pronunţat asupra calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului".
Contrar celor reţinute în considerentele deciziei recurate, prin Sentinţa civilă nr. 571 din 29 iunie 2006, cu privire la notificarea nr. x/2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, instanţa s-a pronunţat motivat în considerarea verificării calităţii procesuale active de persoană îndreptăţită a reclamantului la măsuri reparatorii pentru preluarea abuzivă a imobilului din litigiu şi a dispoziţiilor legale în vigoare.
Sentinţa civilă menţionată a fost supusă apelului şi recursului, iar, în soluţionarea cererii de lămurire a dispozitivului, prin Încheierea din 8 februarie 2010, s-a arătat expres că a fost validată, implicit, Dispoziţia nr. 632 din 20 aprilie 2004, emisă de Primarul comunei Stoicăneşti, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Potrivit susţinerilor recurentului, în dosarul de faţă au fost depuse toate înscrisurile relevante referitor la calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, preluarea abuzivă a imobilului de către stat, dar şi documentele privind obiectul, susţinerile şi motivaţia soluţiei din primul proces, inclusiv soluţionarea cererii de lămurire dispozitiv. Or, instanţa de apel, în cadrul dosarului nr. x/2016, soluţionat prin Decizia civilă nr. 813A din 9 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu s-a pronunţat asupra acestor din urmă aspecte, care privesc dosarul nr. x/2006 în care a fost dată Sentinţa civilă nr. 571 din 29 iunie 2006.
Pentru toate aceste argumente, recurentul consideră nelegală soluţia dată cererii de revizuire, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
4. Procedura derulată în recurs.
Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, constatându-se că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul filtru a dispus, prin rezoluţia din 18 octombrie 2018, comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 7 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, reţinând dispoziţiile art. 493 alin. (5) şi (6) şi art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a dispus admiterea în principiu a recursului declarat, fixând termen de judecată la 4 aprilie 2019 cu citarea părţilor, în şedinţă publică.
5. Hotărârea instanţei de recurs.
Examinând hotărârea atacată, având în vedere raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu şi limita impusă de criticile din cererea de recurs, Înalta Curte va constată că recursul revizuentului este nefondat, pentru considerentele care succed:
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat, în esenţă, nelegalitatea deciziei atacate motivat, pe de o parte, de împrejurarea că hotărârea pronunţată este superficial motivată, iar, pe de altă parte, de împrejurarea că instanţa de revizuire a considerat greşit că, în al doilea proces, în faza procesuală a apelului, instanţa s-ar fi pronunţat asupra excepţiei autorităţii lucrului judecat.
Susţinerile formulate se referă la nemotivarea hotărârii judecătoreşti, critică care este susceptibilă de încadrare în cazul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., iar aspectele semnalate cu privire la greşita apreciere relativ la examinarea şi pronunţarea asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat se subsumează criticilor referitoare la îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., susceptibile de încadrare în cazul de casare înscris în art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Stabilind aceste premise de examinare, Înalta Curte constată următoarele:
1. Potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
Susţinerea recurentului, deşi conturează vag cazul de casare evocat, nu este întemeiată
Într-adevăr, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil, potrivit articolului 6 din Convenţia europeană, include în esenţă, obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile (hotărârea Ruiz Torija contra Spaniei din 9 decembrie 1994, hotărârea Higgins contra Franţei din 19 februarie 1998 şi hotărârea Hirvisari contra Finlandei din 27 septembrie 2001).
În cauză, hotărârea instanţei de revizuire este temeinic motivată, sub aspectul prezentării raţionamentului judiciar ce a stat la baza analizării condiţiilor de admisibilitate a cererii formulată de revizuent, fundamentată în drept pe motivul prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., referitor la contrarietatea de hotărâri.
În cuprinsul acestei hotărârii sunt prezentate argumentele în baza cărora s-a statuat că, în speţă, nu există îndeplinită cerinţa privind încălcarea autorităţii lucrului judecat. Astfel, instanţa de revizuire a arătat faptul că nu se poate reţine împrejurarea că, prin Decizia civilă nr. 813/A din 9 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat faţă de Sentinţei civile nr. 571 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Olt, secţia civilă. Dimpotrivă, instanţa a argumentat că, în al doilea proces, la pronunţarea soluţiei, instanţa de control judiciar a apelului a avut în vedere statuările Sentinţei civile nr. 571 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Olt, secţia civilă, x/A/2016, hotărâre evocată chiar de revizuent, în cadrul acelui dosar, în susţinerea validităţii Dispoziţiei nr. 632 din 20 aprilie 2004 emisă de Primarul comunei Stoicăneşti.
Faptul că instanţa de revizuire a respins cererea pentru neîndeplinirea cerinţelor impuse de legiuitor cazului de revizuire evocat nu însemnă că hotărârea este nemotivată, insuficient motivată sau cuprinde o motivare contradictorie, cum greşit sugerează recurentul, din moment ce instanţa de revizuire a prezentat, pe larg, argumentele care au justificat soluţia adoptată, în raport de susţinerile şi apărările formulate în cauză. În acest context, nu se poate imputa instanţei, care a pronunţat decizia atacată, neîndeplinirea obligaţiei de motivare a soluţiei pronunţate.
2. Prin criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a pretins soluţionarea greşită a revizuirii pe aspectul inadmisibilităţii cererii, susţinând că s-a apreciat eronat faptul că, în cuprinsul deciziei supusă revizuirii, a fost examinată excepţia autorităţii lucrului judecat.
Susţinerile recurentului nu sunt întemeiate.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile şi condiţiile expres stabilite de lege.
Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere [...] dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Astfel, posibilitatea de a cere revizuirea, în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., este supusă, între altele, condiţiei ca hotărârile potrivnice să conţină elemente caracteristice existenţei lucrului judecat, iar raţiunea reglementării izvorăşte din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluţionării aceleiaşi cauze prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorităţii lucrului judecat, precum şi a dificultăţii create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunţate în aceeaşi pricină.
Totodată, cum corect s-a reţinut şi prin hotărârea recurată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanţa să fi omis soluţionarea excepţiei puterii lucrului judecat.
Prin urmare, pe calea revizuirii reglementată de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., se poate solicita, în condiţiile reglementate de textul respectiv, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pentru faptul că este contrară unei alte hotărâri judecătoreşti, acest motiv de revizuire având suportul juridic în respectarea puterii lucrului judecat, în situaţia în care instanţele au dat soluţii contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.
Aşadar, se observă că pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire fondată pe acest motiv este necesar, între altele, ca hotărârile contradictorii să fie pronunţate în procese distincte, dar identice sub aspectul părţilor, obiectului şi cauzei cererii de chemare în judecată, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a hotărârii date în primul proces, sau chiar dacă s-a invocat, instanţa s-o fi lăsat nesoluţionată.
În speţă, în mod corect, instanţa de revizuire a reţinut că cererea de revizuire formulată de A. nu întruneşte cerinţele de admisibilitate impuse de lege, deoarece, în cel de-al doilea proces, ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, excepţia autorităţii de lucru judecat a Sentinţei nr. 571 din 20 iunie 2006 a Tribunalului Olt a fost analizată atât cu ocazia soluţionării pricinii în fond, cât şi în apel, fiind formulat ca motiv de nelegalitate, supus dezbaterii, în privinţa căreia instanţa s-a pronunţat.
În acest context, contrar susţinerii recurentului, în mod corect s-a apreciat asupra neîntrunirii exigenţelor impuse de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., căci în considerentele Deciziei nr. 813 din 9 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, supusă revizuirii, se reţine că:
"în cadrul litigiului având ca obiect Legea nr. 10/2001 finalizat prin Decizia civilă nr. 4650 din 7 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a devenit irevocabilă Sentinţa civilă nr. 571 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Olt, instanţele de judecată nu s-au pronunţat asupra calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului. Din această perspectivă nu poate fi reţinută puterea de lucru judecat, apelanta pârâtă CNCI având competenţa de a analiza calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului în cadrul procedurii instituită prin dispoziţiile art. 17, art. 21, art. 25 şi art. 32 din Legea nr. 165/2013, motiv pentru care a emis Decizia de invalidare nr. 9380 din 16 iunie 2016 (...)".
În consecinţă, prin Decizia nr. 813 din 9 octombrie 2017 a fost analizată şi înlăturată de către instanţa de apel excepţia puterii de lucru judecat, fiind reţinut faptul că prin Sentinţei civile nr. 571 din 29 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti nu s-a statuat pe aspectul calităţii revizuentului A. de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 fiind evident că, în cuprinsul celei de a doua hotărâri, împotriva căreia a fost îndreptată revizuirea, a fost valorificat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al primei hotărâri.
Pe de altă parte, raportat la celelalte critici din recurs prin care sunt formulate susţineri privind încălcarea autorităţii lucrului judecat a Sentinţei civile nr. 571 din 29 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Înalta Curte reţine că nici instanţa competentă a se pronunţa asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nici instanţa ce analizează recursul îndreptat împotriva deciziei de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii şi nu au posibilitatea legală să aprecieze care dintre hotărârile pretins potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii lucrului judecat a celei dintâi hotărâri, iar în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
În consecinţă, potrivit considerentelor expuse, se constată că prin decizia recurată s-a reţinut corect neîntrunirea cerinţele procedurale reglementate expres de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., drept pentru care, în temeiul art. 497 C. proc. civ., recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 124A din 9 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 124A din 9 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2019.
Procesat de GGC - CL