Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la data de 10 august 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat instanţei să dispună în principal, obligarea acesteia la plata sumei de bani rezultate din diferenţa dintre valoarea de piaţă a unui pachet de 4.021.808 acţiuni deţinute la data de 25 septembrie 2012 la societatea pârâtă şi valoarea la care au fost evaluate şi adjudecate de pârâtă, respectiv 330.190,40 RON, iar în subsidiar, desfiinţarea actului de adjudecare ca fiind lovit de nulitate, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei la plata retroactivă a dividendelor, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a menţionat că sumele la care va fi obligată la plată pârâta urmează a fi actualizate la valoarea de la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa în prezenta cauză.
Prin precizarea de acţiune depusă la data de 29 august 2016, reclamantul a indicat valoarea primului capăt de cerere, ca fiind de 71.990,4 RON, iar valoarea celui de-al doilea capăt de cerere viza suma de 330.190,4 RON ce reprezintă valoarea la care a fost adjudecat pachetul de acţiuni.
Prin Sentinţa civilă nr. 106 din 19 ianuarie 2017, Tribunalul Harghita, secţia civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâta S.C. B. S.A., şi, în consecinţă a respins ca inadmisibil capătul principal al acţiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. privind obligarea pârâtei la plata sumei de bani rezultate din diferenţa dintre valoarea de piaţă a unui pachet de 4.021.808 acţiuni şi valoarea la care au fost adjudecate. Totodată, a respins ca prescris capătul subsidiar al acţiunii formulate de reclamant privind desfiinţarea actului de adjudecare, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei la plata dividendelor.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel.
Prin Decizia civilă nr. 131/A din 12 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 19 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Harghita în Dosarul x/2016, pe care a anulat-o în parte, în ceea ce priveşte petitul subsidiar respins ca prescris şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea acestui petit către Tribunalul Harghita, fiind menţinute dispoziţiile sentinţei atacate în ceea ce priveşte petitul principal al acţiunii.
Împotriva Deciziei civile nr. 131/A din 12 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta S.C. B. S.A.
Motivele de casare privind recursul reclamantului A.
Prin memoriul de recurs, recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 19 ianuarie 2017 sub aspectul dezlegării nelegale a excepţiei inadmisibilităţii capătului principal al cererii de chemare în judecată, casarea Sentinţei civile nr. 106 din 19 ianuarie 2017 şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi evocarea fondului către prima instanţă.
În argumentarea acestor motive de recurs, recurentul susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală sub aspectul dezlegării capătului principal de cerere şi al excepţiei inadmisibilităţii invocate de pârât, reţinându-se în mod nelegal că intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii întregului capăt principal de cerere, deşi aceasta în mod expres a invocat inadmisibilitatea acestui capăt de cerere numai din perspectiva secundară a îmbogăţirii fără justă cauză, iar nicidecum şi faţă de argumentele principale ale acestui capăt de cerere.
În ceea ce priveşte capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată, recurentul arată că instanţa de apel a dezlegat în mod judicios motivele de apel sub acest aspect, sens în care a admis apelul formulat şi a constatat că pretenţiile astfel formulate privind desfiinţarea actului de adjudecare ca lovit de nulitate nu sunt prescrise.
Aşadar, se arată că recursul dedus judecăţii priveşte exclusiv dezlegarea dată de instanţa de apel sub aspectul capătului principal al cererii de chemare în judecată şi excepţiei inadmisibilităţii, atât sub aspectul pretenţiilor principale, cât şi sub aspectul pretenţiilor secundare circumscrise acestuia.
În acest context, recurentul susţine dezlegarea nelegală a primei instanţe sub aspectul primului capăt de cerere, depăşirea limitelor cu care a fost învestită, pronunţarea asupra unor lucruri care nu au fost cerute ori dezbătute, precum şi încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi a normelor de drept material.
Mai susţine recurentul, că alături de dezlegarea netemeinică şi nelegală a excepţiei prin încălcarea normelor de drept material ale art. 1345 şi urm. C. civ., prima instanţă a omis a mai analiza şi celelalte 5 capitole (I - V) din cererea de chemare în judecată care au o cauză juridică distinctă şi independentă, întemeiate pe dispoziţiile art. 1662 C. civ. coroborate cu art. 1719 C. civ. şi art. 448 alin. (1), art. 443 alin. (1) şi art. 439 alin. (1) C. proc. civ. 1865.
Au fost încălcate, astfel, între altele, principiul previzibilităţii, principiul legalităţii, principiul disponibilităţii, dreptul la apărare, principiul contradictorialităţii, reglementate de art. 6, art. 7, art. 13, art. 14, art. 22 alin. (6) C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 1345 şi urm. C. civ.
Cu toate acestea, instanţa de apel a pronunţat la rândul ei o hotărâre judecătorească nelegală, refuzând să analizeze fondul pretenţiilor reclamantului, dezlegând nelegal excepţia inadmisibilităţii şi ignorând complet limitele de învestire privind excepţia inadmisibilităţii.
Fără a analiza în concret niciuna din criticile formulate pe calea apelului, Curtea de Apel Târgu Mureş s-a pronunţat prin patru paragrafe, care în opinia sa, nu pot fi calificate drept considerente în accepţiunea legii, respectiv prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., legiuitorul impunând în mod expres obligaţia instanţei de a arăta "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Astfel, motivarea hotărârilor judecătoreşti se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanţele concrete ale cauzei, a fost soluţionat procesul. Exigenţa motivării este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.
În concluzie, recurentul apreciază că în prezenta cauză, instanţa de apel a pronunţat decizia atacată cu încălcarea legii şi a cerinţelor minimale de motivare a hotărârii judecătoreşti, de respectare a dublului grad de jurisdicţie, de asigurare a unui proces echitabil.
Motivele de casare privind recursul pârâtei S.C. B. S.A.
Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
Astfel, în mod greşit instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 2523 C. civ. şi art. 2529 alin. (2) C. civ. şi a considerat că termenul de prescripţie, în care reclamantul titularul dreptului poate formula cererea de desfiinţare a actului de adjudecare a început să curgă de la data pronunţării Deciziei nr. 14/R din 2 martie 2016 de către Tribunalul Harghita, prin care s-a anulat raportul de evaluare a acţiunilor, pentru că de la acea dată a aflat cauza în raport cu care solicită desfiinţarea actului de adjudecare.
Recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 2529 alin. (2) C. civ., care se referă la dreptul de acţiune în anularea unui act juridic, a unei terţe persoane, pentru motive de nulitate relativă, pentru care prescripţia începe să curgă de la data când această persoană a cunoscut existenţa unei cauze de nulitate.
Or, în cauza de faţă, reclamantul nu este o terţă persoană faţă de actul juridic a cărui anulare se cere, ci parte a actului de adjudecare din 25 septembrie 2012, în calitate de debitor, situaţie în care, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2523 C. civ., potrivit cu care dreptul la acţiune al reclamantului a început să curgă de la data când a avut loc licitaţia publică 20 septembrie 2012 sau de la data emiterii actului de adjudecare 25 septembrie 2012, pentru că de la această dată reclamantul a cunoscut valoarea pachetului său de acţiuni de 330.190,44 RON, reprezentând preţul la care a fost adjudecat.
La momentul licitaţiei publice, reclamantul cunoştea preţul la care au fost evaluate acţiunile, încă de la acel moment, pentru că prin contestaţia la executare ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2012, introdusă la 18 iunie 2012, reclamantul a contestat raportul de evaluare contabilă a pachetului său de acţiuni, tocmai pe motivul că preţul de evaluare ar fi derizoriu, disproporţionat faţă de valoare pachetului de acţiuni.
Ca atare, în mod nelegal instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 2523 C. civ., considerând greşit că dreptul la acţiune al reclamantului, în ce priveşte capătul subsidiar al acţiunii, s-a născut la data pronunţării Deciziei nr. 14/R din 2 martie 2016 a Tribunalului Harghita şi nu de la data la care a avut licitaţia - 20 septembrie 2012, sau data emiterii actului de adjudecare - 25 septembrie 2012.
În raport de data când s-a născut dreptul la acţiune al reclamantului - 20 septembrie 2012 sau 25 septembrie 2012 - a început să curgă termenul general de prescripţie de 3 ani, care s-a împlinit la 20 septembrie 2015 sau 25 septembrie 2015.
În acest context, recurenta apreciază că în mod nelegal instanţa de apel a anulat în parte sentinţa instanţei de fond, în ce priveşte admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al capătului subsidiar de cerere şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în ce priveşte capătul subsidiar al acţiunii, la Tribunalul Harghita.
Faţă de aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului formulat de apelantul A. în ce priveşte capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la 10 iulie 2018, recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 25 octombrie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 2 noiembrie 2018, recurentul-reclamant depunând punct de vedere asupra raportului.
Prin încheierea din 11 aprilie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-au admis în principiu recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A., fiind acordat termen la data de 13 iunie 2019, cu citarea părţilor.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul reclamantului A. este nefondat şi va fi respins, iar recursul pârâtei S.C. B. S.A. va fi admis, pentru următoarele considerente:
Recursul reclamantului A.
Prin memoriul de recurs, recurentul A. susţine nelegalitatea în parte a deciziei atacate, ca fiind dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile privind îmbogăţirea fără justă cauză, conform art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi încălcarea prevederilor art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., pentru că instanţa de apel s-ar fi pronunţat asupra unui lucru care nu a fost cerut, depăşind limitele cu care a fost învestită, pronunţând o hotărâre care nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 6, 7, 13, 14 şi 22 alin. (6) C. proc. civ.
În argumentarea acestor motive de recurs, recurentul susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală sub aspectul dezlegării capătului principal de cerere şi al excepţiei inadmisibilităţii invocate de pârât, reţinându-se în mod nelegal că intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii întregului capăt principal de cerere, deşi aceasta în mod expres a invocat inadmisibilitatea acestui capăt de cerere numai din perspectiva secundară a îmbogăţirii fără justă cauză, iar nicidecum şi faţă de argumentele principale ale acestui capăt de cerere.
Critica recurentului referitoare la menţinerea soluţiei instanţei de fond cu privire la admisibilitatea excepţiei inadmisibilităţii în integralitate a primului capăt al cererii introductive, fără ca instanţa de apel să aibă în vedere argumentele sale privind desfiinţarea preţului contractului de vânzare-cumpărare forţată stabilit de un terţ, ar reprezenta o încălcare a normelor de drept material prevăzute de art. 1345 şi următoarele C. civ., se constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă, în considerarea următoarelor argumente:
Astfel, în soluţionarea motivului de apel, ce a vizat respingerea capătului principal al acţiunii ca inadmisibil, instanţa a avut în vedere că, în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii primului de capăt de cerere, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de bani rezultate din diferenţa dintre valoarea de piaţă a unui pachet de acţiuni de 4.021.808 deţinute de acesta la 25 septembrie 2012 la S.C. B. S.A. şi valoarea la care acestea au fost adjudecate, instanţa de fond a avut în vedere şi a analizat în considerentele hotărârii întreaga situaţie premisă - executarea silită, desfiinţarea raportului de expertiză evaluatorii, actul de adjudecare şi întreaga situaţie de fapt.
În acest context, se reţine că instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond care a respins primul capăt de cerere, ca inadmisibil, în raport de temeiul juridic invocat de reclamant, după ce a analizat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1662 alin. (2) C. civ. invocate în susţinerea acestui capăt de cerere de către reclamant, referitoare la determinarea preţului, respectiv a valorii acţiunilor adjudecate, urmare anulării raportului de expertiză-contabilă efectuat în cadrul executării silite, prin Decizia civilă nr. 14/R din 2 martie 2016 a Tribunalului Harghita, raport de expertiză, prin care s-a stabilit valoarea acţiunilor, ca preţ de pornire a licitaţiei, cât şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1719 C. civ., privind obligaţia cumpărătorului de a plătii preţul vânzării.
Din cuprinsul procesului-verbal de licitaţie din 20 septembrie 2012, rezultă că debitorul A. nu a formulat nici un fel de opoziţie sau cerere, legată de preţul de pornire a licitaţiei, fiind de acord cu acesta.
Astfel, preţul de adjudecare a pachetului de acţiuni a fost preţul de începere al licitaţiei, reprezentând valoarea acţiunilor stabilită prin raportul de expertiză de evaluare contabilă, creditorul licitând în contul creanţei. În baza procesului-verbal de licitaţie din 20 septembrie 2012, executorul judecătoresc a emis, conform art. 447 alin. (3) C. proc. civ., dovada de adjudecare din 25 septembrie 2012 ce constituie titlu de proprietate S.C. B. S.A., asupra bunurilor vândute, respectiv pachetul de 4.021.808 acţiuni la această societate, adjudecate la preţul de 330.190,40 RON.
Acest act de adjudecare, nu a fost contestat de reclamant, pe calea contestaţiei la executare, sens în care în mod corect instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond, care a reţinut că atâta timp cât reclamantul a avut la îndemână calea de atac specifică reglementată de lege pentru contestarea actelor de executare silită, prezenta acţiune de obligare a adjudecătoarei-pârâte, în temeiul dispoziţiilor de drept comun, la plata lipsei diferenţei de preţ a acţiunilor adjudecate, prin înstrăinare forţată, la un preţ derizoriu, nu poate fi primită.
În acest context, Curtea de Apel Târgu Mureş a menţinut concluziile instanţei de fond care a reţinut în mod corect că, deşi raportul de expertiză a fost anulat prin hotărâre judecătorească nu înseamnă că vânzarea la licitaţie a acţiunilor urmărite s-ar fi făcut în lipsa unui preţ determinat, atâta timp cât procesul-verbal de licitaţie din 20 septembrie 2012, deşi contestat a fost considerat legal şi valabil de instanţa de judecată, iar actul de adjudecare nici măcar nu a fost contestat.
Actul de adjudecare, nefiind contestat şi desfiinţat, este definitiv şi irevocabil cu privire la dreptul de proprietate transmis, cu efect retroactiv din momentul depunerii preţului, el nemaiputând fi anulat, de vreme ce, reclamantul nu a solicitat anularea procesului-verbal de licitaţie din 20 septembrie 2012, pentru că preţul de pornire ar fi fost derizoriu şi disproporţionat faţă de valoarea pachetului de acţiuni scos la vânzare-silită.
Prin urmare, criticile recurentului, potrivit cărora, instanţa de fond ar fi soluţionat primul capăt de cerere numai din perspectiva pretenţiilor sale susţinute subsidiar, sunt nefondate, pentru că reclamantul în subsidiaritatea pretenţiilor sale s-a folosit de aceleaşi argumente de fapt şi de drept arătate în principal, atunci când a cerut obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând pierderea patrimonială echivalentă cu diferenţa dintre valoarea reală şi corectă a pachetului de acţiuni şi cea stabilită în raportul de evaluare, cu care pârâta a realizat o îmbogăţire fără just temei, conform art. 1345 C. civ.
Faţă de împrejurarea că recurentul nu a exercitat calea de atac specială prevăzută de art. 399 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond care a considerat că primul capăt de cerere, întemeiat pe dispoziţiile dreptului comun este inadmisibil şi din perspectiva susţinerilor reclamantului, întemeiate pe dispoziţiile art. 1662 C. civ. şi anume lipsa preţului, ca element esenţial şi de valabilitate a contractului de vânzare-forţată.
Într-o altă critică, recurentul susţine că alături de dezlegarea netemeinică şi nelegală a excepţiei prin încălcarea normelor de drept material ale art. 1345 şi urm. C. civ., prima instanţă a omis a mai analiza şi celelalte 5 capitole (I - V) din cererea de chemare în judecată care au o cauză juridică distinctă şi independentă, întemeiate pe dispoziţiile art. 1662 C. civ. coroborate cu art. 1719 C. civ. şi art. 448 alin. (1), art. 443 alin. (1) şi art. 439 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.
Cu referire la această critică, ce vizează încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1345 C. civ., recurentul susţine că instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond privind excepţia inadmisibilităţii capătului principal de cerere, care ar fi fost soluţionată numai din perspectiva argumentelor prezentate la capitolul VI al cererii introductive, privind îmbogăţirea fără justă cauză, fără să analizeze argumentele principale ale cererii de chemare în judecată cuprinse la capitolele I - V, privind desfiinţarea preţului contractului de vânzare-cumpărare forţată stabilit de un terţ, apreciind în acest context, că ar fi învestit instanţa cu trei capete de cerere.
Această critică este nefondată, întrucât, aşa cum rezultă din petitul cererii introductive de instanţă şi din precizarea acţiunii din 29 august 2016, reclamantul a investit instanţa cu două capete de cerere; un capăt principal, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de bani rezultate din diferenţa de piaţă a unui pachet de 4.021.808 acţiuni deţinute de reclamant la 25 septembrie 2012 la S.C. B. S.A. şi valoarea la care au fost evaluate şi adjudecate de pârâtă şi un capăt subsidiar, prin care a solicitat desfiinţarea actului de adjudecare, ca fiind lovit de nulitate, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei la plata retroactivă a dividendelor.
Astfel, argumentele prezentate la capitolele I - V, privind desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare forţată stabilit de un terţ, din cererea de chemare în judecată, sunt motive de fapt şi de drept în susţinerea capătului principal de cerere şi nu reprezintă o pretenţie concretă şi distinctă a obiectului cererii de chemare în judecată, asupra cărora instanţa de apel să nu se fi pronunţat, ci aşa cum însăşi recurentul susţine în motivele de recurs, aceste argumente constituie cauză juridică a cererii de chemare în judecată, respectiv situaţia de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat pretenţia concretă, respectiv obiectul acţiunii, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 30 alin. (1) C. proc. civ.
Din această perspectivă, susţinerea recurentului, potrivit căreia, instanţa de apel nu a analizat argumentele sale privind instituţia contractului de vânzare-cumpărare forţată, stabilirea preţului de către un terţ, anularea unui astfel de preţ, prezentate în susţinerea capătului principal de cerere, ceea ce ar însemna în opinia reclamantului că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere, pentru că excepţia inadmisibilităţii capătului principal de cerere ar fi fost invocată de pârâtă doar din perspectiva argumentelor vizând îmbogăţirea fără justă cauză, şi că instanţa trebuia să cerceteze fondul capătului de cerere, este nefondată.
Această susţinere a reprezentat motivul de apel formulat de reclamant împotriva sentinţei instanţei de fond a fost analizată de instanţa de apel, care prin decizia recurată, a constatat că acest motiv de apel este nefondat, întrucât, Tribunalul Harghita a respins ca inadmisibil capătul de cerere principal de cerere, prin raportare la art. 399 C. proc. civ. şi art. 1348 C. civ., în condiţiile art. 245 C. proc. civ., ce reglementează situaţia în care instanţa, soluţionează excepţiile de procedură fără să mai analizeze fondul cererii.
Prin urmare, motivul de recurs invocat de recurent, că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, ignorând limitele învestirii, este neîntemeiat, întrucât prin decizia atacată instanţa de apel a analizat legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond, din perspectiva soluţionării capătului principal de cerere.
Din această perspectivă, se constată că instanţa de apel nu a ignorat argumentele reclamantului cuprinse în capetele l - V din cererea introductivă, întrucât prin hotărârea instanţei de fond a fost analizată incidenţa în cauză atât a dispoziţiilor art. 1662 C. civ. coroborate cu art. 1719 C. civ., cât şi a dispoziţiilor art. 448, 443 şi 493 C. proc. civ.
În acest context, se constată că instanţele nu au depăşit limitele învestirii pronunţându-se asupra obiectului procesului stabilit prin cererea reclamantului a pretenţiei concrete deduse judecăţii şi apărările pârâtei, cu respectarea dreptului de dispoziţie al părţilor prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.
Totodată, se reţine că cele două instanţe şi-au respectat obligaţia de a se pronunţa cu privire la ceea ce s-a cerut, ceea ce constituie garanţia aplicării principiului disponibilităţii, aşa cum rezultă din prevederile art. 9 alin. (2), cât şi din prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Pe de altă parte, motivul de casare invocat de recurent şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1345 C. civ., exclude posibilitatea ca în cadrul acestui motiv să se invoce încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de procedură, prevăzute de art. 6, 7, 13, 14 şi 22 C. proc. civ.
Referitor la critica recurentului privind nemotivarea deciziei atacate, întrucât motivele cuprinse în considerentele hotărârii nu constituie motive de fapt şi de drept în accepţiunea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., este de asemenea nefondată. Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a analizat soluţia instanţei de fond, care a respins capătul principal de cerere ca inadmisibil, fără a intra în cercetarea fondului, considerând că prin raportare la dispoziţiile art. 399 C. proc. civ. şi art. 1348 C. civ., acest capăt de cerere este inadmisibil.
Sub acest aspect, este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
În acest context, se reţine că instanţa de fond a verificat aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi a considerat că în mod corect instanţa de fond soluţionând capătul principal al acţiunii, pe excepţia inadmisibilităţii, nu a mai analizat fondul cauzei, conform art. 245 C. proc. civ.
Prin urmare, instanţa de apel şi-a motivat hotărârea dată, cu respectarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., astfel încât nu există aspecte, în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, care să justifice calea extraordinară de atac a recursului formulat de recurent.
Recursul pârâtei S.C. B. S.A.
Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
În acest context, se susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2523 C. civ. şi art. 2529 alin. (2) C. civ. de către instanţa de apel, întrucât a considerat că termenul de prescripţie în care reclamantul, titularul dreptului poate formula cererea de desfiinţare a actului de adjudecare a început să curgă de la data pronunţării Deciziei nr. 14/R din 2 martie 2016 de către Tribunalul Harghita, prin care s-a anulat raportul de evaluare a acţiunilor, pentru că de la acea dată a aflat cauza în raport cu care solicită desfiinţarea actului de adjudecare.
Totodată, recurenta arată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 2529 alin. (2) C. civ., care se referă la dreptul de acţiune în anularea unui act juridic, a unei terţe persoane, pentru motive de nulitate relativă, pentru care prescripţia începe să curgă de la data când această persoană a cunoscut existenţa unei cauze de nulitate.
Această critică este fondată, având în vedere că, în speţă, reclamantul nu este o terţă persoană faţă de actul juridic a cărui anulare se cere, ci parte a actului de adjudecare din 25 septembrie 2012, în calitate de debitor, situaţie în care, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2523 C. civ., potrivit cu care dreptul la acţiune al reclamantului a început să curgă de la data când a avut loc licitaţia publică 20 septembrie 2012 sau de la data emiterii actului de adjudecare 25 septembrie 2012, pentru că de la această dată reclamantul a cunoscut valoarea pachetului său de acţiuni de 330.190,44 RON, reprezentând preţul la care a fost adjudecat.
În acelaşi context, se reţine că la momentul licitaţiei publice, reclamantul cunoştea preţul la care au fost evaluate acţiunile, încă de la acel moment, întrucât prin contestaţia la executare ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2012, introdusă la 18 iunie 2012, reclamantul a contestat raportul de evaluare contabilă a pachetului său de acţiuni, tocmai pe motivul că preţul de evaluare ar fi derizoriu, disproporţionat faţă de valoare pachetului de acţiuni.
Din această perspectivă, se constată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 2523 C. civ., considerând că dreptul la acţiune al reclamantului, în ce priveşte capătul subsidiar al acţiunii, s-a născut la data pronunţării Deciziei nr. 14/R din 2 martie 2016 a Tribunalului Harghita, iar nu de la data la care a avut licitaţia - 20 septembrie 2012, sau data emiterii actului de adjudecare - 25 septembrie 2012.
Astfel, în raport cu data când s-a născut dreptul la acţiune al reclamantului a început să curgă termenul general de prescripţie de 3 ani, context în care, recurenta a apreciat că, în mod nelegal, instanţa de apel a anulat în parte sentinţa instanţei de fond, în ceea ce priveşte admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al capătului subsidiar de cerere.
Constatând că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi trimitea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 106 din 19 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă, cu privire la capătul de cerere având ca obiect nulitatea actului de adjudecare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 131/A din 12 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, iar recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva aceleiaşi decizii, va fi admis, casată în parte decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 106 din 19 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă, cu privire la capătul de cerere având ca obiect nulitatea actului de adjudecare, urmând a fi menţinute în rest dispoziţiile deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 131/A din 12 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Casează în parte decizia atacată.
Trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 106 din 19 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă, cu privire la capătul de cerere având ca obiect nulitatea actului de adjudecare.
Menţine în rest dispoziţiile deciziei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2019.
Procesat de GGC - NN