Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 134/F din data de 20 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 599 alin. (5) C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. cu privire la Sentinţa penală nr. 127/05.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2579/17.09.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza căreia s-a emis MEPI nr. 188/18.09.2014.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile constând în onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru contestator, în cuantum de 313 RON, au rămas în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că la data de 13.07.2018 sub nr. x/2018, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, cererea formulat de petentul - condamnat A. care a solicitat deducerea din pedeapsa de 17 ani închisoare pe care o execută, a două perioade pe care le-a executat în Spania, respectiv de la data de 13.06.2007 la data de 20.06.2007 şi de la data de 27.03.2009 până la data de 11.05.2009.
În motivarea cererii, acesta a arătat că a fost extrădat în baza mandatului european nr. 70/2009 în România, la data de 11.05.2009, dată la care a început executarea pedepsei, dar nu i-a fost dedusă perioada menţionată în cerere. A apreciat că este vorba despre 45 de zile pe care le-a executat în Spania în procedura de executare a mandatului european.
Prin Sentinţa penală nr. 1706/13.08.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia penală, reţinându-se că petentul condamnat se afla, la data formulării cererii, în stare de deţinere la Penitenciarul Bucureşti - Jilava, care se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Ilfov, astfel că această instanţă este competentă teritorial să soluţioneze cauza de faţă.
Astfel, cauza a fost înaintată Tribunalului Ilfov, secţia penală, fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.09.2018, sub nr. x/2018.
Din oficiu, instanţa a ataşat copia Sentinţelor penale nr. 127/F din 05.03.2014, nr. 344/13.08.2013 şi nr. 191/F din 08.05.2012 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, încheierile de îndreptare eroare materială din 12.06.2012 şi 11.05.2012 ale Curţii de Apel Bucureşti, Decizia penală nr. 2579/17.09.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Sentinţa penală nr. 168/06.02.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, copia fişei de cazier judiciar şi copia MAE nr. 2 din 29.01.2007.
La data de 06.12.2018 a fost ataşată la dosar precizarea cererii introductive, prin care condamnatul A. a arătat că solicită deducerea perioadei executate din 27.03.2009 până la data de 11.05.2009.
Totodată, petentul a arătat că solicitarea formulată se întemeiază pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Tribunalul Ilfov a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 597 alin. (6) C. proc. pen., instanţa competentă să dispună asupra contestaţiei la executare este instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad instanţei de executare şi care, potrivit prev. art. 553 alin. (1) C. proc. pen., este prima instanţă de judecată.
Astfel, Tribunalul a apreciat că întrucât pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul a fost dispusă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală iar condamnatul A., la data formulării prezentei cereri, se afla deţinut în Penitenciarul Bucureşti Jilava, competenţa de soluţionare a prezentei cereri de contestaţie la executare, atât din punct de vedere material, cât şi teritorial revine Curţii de Apel Bucureşti.
Pe cale de consecinţă, Tribunalul, prin Sentinţa penală nr. 195/F/18.04.2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 47 alin. (1), (2) şi 4, art. 50 C. proc. pen. rap. la art. 598 C. proc. pen., a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Ilfov şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înaintată Curţii de Apel Bucureşti, fiind înregistrată pe rolul secţiei a II-a penale la data de 07.05.2019, sub nr. x/2018.
La data de 16.05.2019, la solicitarea instanţei de judecată, Penitenciarul Jilava a depus la dosarul cauzei mandatul de executare a pedepsei închisorii pentru condamnatul A.
Totodată, contestatorul a depus o cerere prin administraţia penitenciarului, în care a precizat că doreşte judecarea sa în lipsă şi este de acord să fie reprezentat de un apărător desemnat din oficiu.
A mai reţinut Curtea că, în cauza de faţă, contestaţia la executare, astfel cum a fost precizată de petent în dosarul Tribunalului Ilfov, vizează solicitarea de deducere a perioadei 27.03.2009 - 11.05.2009, interval în care a fost reţinut şi arestat în Spania în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis pe numele său de autorităţile din România.
Aceeaşi solicitare a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 54/F din data de 27.03.2018 prin care a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul A.
Împotriva Sentinţei penale nr. 134/F din data de 20 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat contestaţie condamnatul A. întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susţinând, prin apărătorul desemnat din oficiu, că perioada arestării în vederea predării către autorităţile judiciare spaniole nu a fost luată în considerare odată cu contopirea.
Contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. este nefondată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile legale în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. "contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei".
Din cuprinsul motivelor invocate de condamnat, rezultă că acesta a formulat prezenta contestaţie, întrucât nu i s-a dedus perioada cuprinsă între 27.03.2009 şi 11.05.2009, interval în care a fost reţinut şi arestat în Spania în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis pe numele său de autorităţile din România.
Înalta Curte, în propriul demers analitic, verificând aspectele invocate, care sunt acelaşi cu cele iniţial susţinute în faţa instanţei de fond, constată că, aşa după cum prima instanţă, în mod corect a reţinut, prin Sentinţa penală nr. 469/2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti definitivă prin Decizia penală nr. 1667/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost modificată, în procedura prevăzută de art. 5221 C. proc. pen., Sentinţa penală nr. 168/06.02.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului A. fiind de 10 ani şi 8 luni închisoare.
Prin Sentinţa penală nr. 127/F/05.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2579/17.09.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de A., pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 469/2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti definitivă prin Decizia penală nr. 1667/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a modificat, în procedura prevăzută de art. 5221 C. proc. pen., Sentinţa penală nr. 168/06.02.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, fiind recontopite, rezultând o pedeapsă de 11 ani şi 4 luni închisoare, din care s-a constatat executarea perioadei 11.05.2009 - 29.04.2010, rămânând un rest neexecutat de 10 ani, 4 luni şi 12 zile închisoare.
Acest rest neexecutat a fost contopit în baza art. 39 alin. (2) C. pen. cu fiecare dintre pedepsele concurente aplicate prin Sentinţa penală nr. 966/2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti definitivă prin Decizia penală nr. 1765/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceste pedepse constituind al doilea termen al recidivei postcondamnatorii.
În final, a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare, fiind dedusă din această pedeapsă perioada executată de la 30.04.2010 la 17.09.2014.
În baza ultimei sentinţe a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost emis Mandatul de executare a pedepsei nr. 188 din data de 18.09.2014, în executarea căruia se află petentul condamnat.
Înalta Curte constată că, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, în cauza de faţă, contestaţia la executare, astfel cum a fost precizată de petent în dosarul Tribunalului Ilfov, vizează solicitarea de deducere a perioadei 27.03.2009 - 11.05.2009, interval în care a fost reţinut şi arestat în Spania în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis pe numele său de autorităţile din România.
Or, aceeaşi solicitare a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 54/F din data de 27.03.2018 prin care a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul A.
Prin sentinţa indicată mai sus, instanţa a reţinut că obiectul contestaţiei la executare îl constituie deducerea perioadei arestării în vederea predării în Spania, ca urmare a punerii în executare a mandatului european de arestare emis în baza Sentinţei penale nr. 168/06.02.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, respectiv de la data de 27.03.2009 până la data de 11.05.2009.
S-a mai arătat că perioada arestării în vederea predării, din data de 27.03.2009 până la data de 11.05.2009, nu a fost dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată prin Sentinţa penală nr. 469/2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti definitivă prin Decizia penală nr. 1667/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a modificat, în procedura prevăzută de art. 5221 C. proc. pen., Sentinţa penală nr. 168/06.02.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, însă acest aspect nu are nicio influenţă asupra pedepsei rezultante de 17 ani închisoare, ci doar asupra restului neexecutat de 10 ani, 4 luni şi 12 zile închisoare.
S-a apreciat că motivul invocat prin contestaţia la executare nu reprezintă o cauză de micşorare a pedepsei în executarea căreia se află condamnatul, nefiind incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Sentinţa penală nr. 54/F din data de 27.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 627 din data de 25 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de petentul A.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că aceleaşi aspecte invocate în cauza soluţionată prin sentinţa penală menţionată mai sus au fost reluate de contestator prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti şi, ulterior, declinată la Curtea de Apel Bucureşti, în aceste condiţii devenind incidente dispoziţiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen. potrivit cărora cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.
În considerarea argumentelor anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A., hotărârea atacată fiind astfel, legală şi temeinică, iar motivele invocate în prezenta cale de atac sunt aceleaşi, respectiv solicitarea de deducere a perioadei 27.03.2009 - 11.05.2009.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către contestatorul condamnat formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 134/F din data de 20 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi alin. (6) C. proc. pen,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 134/F din data de 20 iunie 2019 a Curţii de Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 septembrie 2019.
Procesat de GGC - NN