Deliberând asupra recursului de față constată:

Prin rechizitoriul 185/P/2001 din 28 iunie 2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei S.V. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, pentru prevenirea și combaterea spălării banilor constând în aceea că, în perioada anilor 2000-2001, prin aparența unui comerț licit, a sprijinit un număr de 10 cetățeni turci, administratori de societăți „fantomă”, în spălarea sumei de 14.705.000.000 lei;

- 3 infracțiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, constând în aceea că, în perioada 2000-2001, prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale, a produs un prejudiciu total bugetului de stat în valoare de 6.311.003.680 lei, reprezentând impozit pe profit și taxa pe valoare adăugată.

Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatei, pentru infracțiunile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, de art. 215 C. pen. și de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

S-a dispus totodată disjungerea cauzei față de cetățenii turci pentru faptele, prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 21/1999, cu referire la art. 12 din Legea nr. 87/1994 și de art. 177 din Legea nr. 141/1997 și continuarea cercetărilor pentru identificarea acestora.

Cauza a fost înregistrată inițial la Tribunalul Vrancea sub nr. 907/P/2001.

Prin încheierea 4475 din 19 octombrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Bacău.

Prin sentința penală nr. 318 din 20 noiembrie 2001, Tribunalul Bacău a dispus, în temeiul art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, în vederea completării urmăririi penale, respectiv pentru îndeplinirea procedurii premergătoare cercetării penale, de către O.N.P.C.S.B.

Curtea de Apel Bacău prin decizia penală nr. 275 din 25 aprilie 2002, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, a casat sentința și a trimis cauza la aceiași instanță în vederea continuării judecății.

S-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpată.

A fost menținută starea de arest.

S-a reținut că soluția pronunțată de instanța de fond este greșită, deoarece aceasta fiind legal sesizată cu judecarea cauzei și având obligația de a efectua cercetarea judecătorească, trebuia să administreze probatoriile necesare, inclusiv să solicite relațiile, pe care le considera de cuviință cu privire la datele deținute de O.N.P.C.S.B.

Tribunalul Bacău prin sentința penală nr. 444 din 27 noiembrie 2002, a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatei S.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999 și 3 infracțiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994.

În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a revocat măsura arestării preventive și s-a dispus punerea inculpatei în libertate.

S-a mai dispus ridicarea măsurii asigurătorii luată prin Ordonanța nr. 8257/2001.

Instanța a reținut următoarele:

La dosar nu există probe care să susțină situația de fapt reținută în rechizitoriu, în sensul că cei 10 cetățeni turci, care au înființat societăți comerciale fantomă, importau din afara granițelor României, produse alimentare gen piper, zahăr etc., dar de la punctul vamal acestea „se transformau” devenind tricot sau bumbac, produse ce erau transportate la depozitele societăților administrate de inculpată, unde li se fixa un preț, fiind ulterior vândute unor alte societăți comerciale, în special în Moldova.

Abia după vânzarea mărfurilor inculpata întocmea facturi de primire a acestora, în care la rubrica vânzător trecea una dintre societățile cetățenilor turci care nu au importat niciodată astfel de produse. Sumele de bani obținute din vânzarea mărfurilor erau transformate în valută și predate cetățenilor turci Z.A.H. și C.A. sau erau depuse în conturile societăților la B.T.R. și B.I.R., de unde banii erau ridicați în numerar, prin împuternicire, de 3 cetățeni turci.

Instanța a reținut că la dosar nu există nici o dovadă că inculpata a primit în fapt produse alimentare, pe care să le valorifice, iar cu ocazia perchezițiilor în depozitele societăților administrate de inculpată au fost găsite numai produse din bumbac și tricot.

S-a reținut de asemenea că din relațiile primite de la O.N.P.C.S.B., Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, rezultă că cercetările cu privire la cei 10 cetățeni turci, pentru care s-a disjuns cauza prin rechizitoriu, continuă și vor mai dura, întrucât aceștia au părăsit România după înscrierea la registru a societăților comerciale pe care le-au înființat.

Față de cele mai sus reținute instanța a constatat că infracțiunea, prevăzută de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999 nu există, că nu s-a făcut dovada că cetățenii turci au obținut venituri ilicite în urma săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Referitor la cele trei infracțiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1997, având în vedere și concluziile expertizei contabile efectuate în faza de cercetare judecătorească instanța a reținut că înregistrarea cheltuielilor societăților comerciale SC D.E. SRL, SC L.P. SRL și SC L.I. SRL au avut la bază operațiuni reale astfel, încât s-a concluzionat că se impune achitarea inculpatei, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și pentru aceste fapte.

Prin decizia penală nr. 287 din 15 iulie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Bacău au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și de Ministerul Finanțelor Publice și s-a desființat în totalitate sentința penală nr. 441/2002.

Rejudecând instanța de apel a dispus condamnarea inculpatei S.V. după cum urmează:

- în baza art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, corespondent în art. 23 alin. (2) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, la 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunea de spălare de bani;

- pentru 3 infracțiuni de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, corespondent în art. 11 lit. c) din aceeași lege, modificată prin Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000, modificată prin aceeași lege cu aplicarea art. 13 C. pen. la:

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. (SC D.E. SRL);

- 2 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. (SC L.I. SRL);

- un an închisoare (SC L.P. SRL).

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., sporită cu un an închisoare, în total 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 10 aprilie 2001 la 28 noiembrie 2002.

Inculpata a fost obligată să plătească D.G.F.P.:

- 102.892.980 lei în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L.P. SRL Focșani;

- 5.261.110.141 lei în solidar cu partea responsabilă civilmente D.E. SRL Focșani;

- 947.000.541 lei în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L.I. SRL Focșani, cu toate majorările de întârziere și penalitățile aferente, la data executării.

În baza art. 25 din Legea nr. 21/1999, corespondent în art. 25 din Legea nr. 656/2002 și art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 8.394.196.320 lei, reprezentând diferența de venit nelegal dobândit, prin obligarea inculpatei la plata acestei sume către stat.

A fost menținută măsura sechestrului asigurător, luată prin ordonanța 8257/2001.

Conform art. 191 C. proc. pen., inculpata a fost obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente la 4 milioane lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:

Inculpata a fost administrator al SC L.I. SRL Focșani, SC L.P. SRL Focșani și SC D.E. SRL Focșani, toate având sediul în str. Bujor și ca obiect principal de activitate comercializarea de tricot și articole din bumbac.

Rezultatul acestei activități fiind modeste, inculpata a acceptat la începutul anului 2000, ca prin aceste societăți să sprijine mai mulți cetățeni turci, care au înființat societăți fantomă pe raza municipiului București, le-au înregistrat fictiv la Registrul Comerțului, și-au procurat acte cu aparență de legalitate și apoi au părăsit țara, de activitățile producătoare de venituri ocupându-se cetățenii turci C.A. și Z.A.H., cu care inculpata avea legături directe.

Instanța a apreciat că înființarea de societăți fictive rezultă cu certitudine din rapoartele de investigație ale poliției Vrancea, prin care s-a constatat că cei 10 cetățeni turci au închiriat locuințe în București, numai pentru a putea declara că au sediu asigurat pentru aceste societăți, dar în fapt la acele sedii nu s-au desfășurat activități comerciale. Mai mult decât atât după întocmirea contractelor de închiriere cetățenii turci nu au mai fost văzuți, fiind evident că actele au fost întocmite doar pentru a se putea înregistra societățile la organele fiscale și la registrul comerțului.

S-a reținut că majoritatea acestor firme aveau în obiectul lor de activitate comerț cu ridicata de cafea, ceai, cacao și condimente, singura societate înmatriculată, pentru intermediere în comerțul cu materii prime textile fiind SC O.I. SRL, aparținând lui O.L.

De asemenea s-a reținut că din relațiile primite de la Poliția de frontieră rezultă că unii dintre cetățenii turci figurează plecați din țară din 1999 și 2000, iar alții nici nu apar în evidențe.

S-a mai reținut că este cert dovedit că inculpata a acceptat prezența cetățeanului turc C.A. la sediul societății sale și i-a facilitat obținerea unei locuințe cu chirie în Focșani, prin martora C.A. Cetățeanul turc și-a dus în societatea inculpatei aparatură de calcul ținând practic evidența sumelor încasate de la inculpată, de el sau de alți cetățeni turci, verificându-i inculpatei activitatea comercială, modul de evidență a tricotului și plata transportatorilor, împrejurări ce rezultă din agendele cu însemnări personale găsite la sediul firmei.

S-a precizat că tot tricotul era adus cu mașini înmatriculate în Turcia și practic prin șoferii acestora se primeau documentele însoțitoare, eliberate pe numele acelor societăți fictive, care nu aveau în obiectul de activitate importul de tricot și deci nu-l puteau introduce legal prin organele vamale. Așa fiind practic, sub controlul cetățenilor turci C.A. și Z.A.H., inculpata primea de la șoferii turci tricotul fără documente legale de proveniență, fiind în posesia unor facturi care la rubrica furnizor menționau societăți fantomă din București, ștampilate și purtând semnături indescifrabile. Mărfurile erau depozitate la societățile inculpatei și ulterior erau vândute. Plata se efectua direct, conform însemnărilor din agende ori prin bancă, de unde banii se ridicau pe bază de procură, conform actelor notariale încheiate de cetățenii turci plecați din țară.

S-a reținut că la controlul efectuat s-au găsit facturi în alb de la aceleași societăți cu numere consecutive celor prezentate, pentru justificare, precum și mari cantități de tricot, pentru care nu existau acte de proveniență.

Verificările efectuate la sediul societăților inculpatei evidențiază existența relațiilor cu societățile formal înființate, pe bază de facturi fictive, constatându-se că aceste societăți nu figurează la administrațiile financiare cu declarații, privind obligațiile de plată la bugetul statului sau decontări T.V.A.

Instanța de apel a reținut că există dovezi evidente de asociere a inculpatei la grupul cetățenilor turci, pe care i-a sprijinit în desfășurarea activității lor infracționale de spălare de bani, prin contrabandă ori sustragerea de la plata datoriilor către stat.

S-a concluzionat că este dovedită săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în modalitatea prevăzută de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, al cărei corespondent este art. 23 alin. (2) din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003.

Instanța de apel a mai reținut că inculpata se face vinovată și de comiterea a trei infracțiuni de evaziune fiscală, deoarece a înscris în evidențele celor trei societăți cheltuieli pe baza unor acte justificative false, care nu au avut la bază operațiuni reale.

Inculpata a declarat recurs, împotriva deciziei susținând că la data judecării apelului infracțiunea, prevăzută de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, era dezincriminată urmare a apariției Legii nr. 39/2003, intrată în vigoare la 28 februarie 2003.

S-a mai susținut că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt prin condamnarea inculpatei, pentru infracțiunea de spălare de bani și de evaziune fiscală, întrucât faptele nu există.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 13, 17¹ și 18 C. proc. pen.

Primul motiv de recurs nu este fondat.

Este adevărat că potrivit art. 12 alin. (1) C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute în legea nouă.

În speță însă deși prin art. 34 din Legea nr. 39/2003, au fost abrogate dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 656/2002, pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, fapta de asociere, inițierea unei asocieri, aderarea ori sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri, în scopul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, nu a fost dezincriminată, fiind prevăzută ca infracțiune de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, astfel cum este definit prin art. 2 din același act normativ, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.

Curtea constată însă existența celui de-al doilea caz de casare invocat de recurentă, hotărârea instanței de apel fiind contrară legii, dar din alte considerente decât cele invocate de inculpată.

Astfel, potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organele de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza, sub toate aspectele pe bază de probe.

Din analiza actelor dosarului rezultă însă că în speță, nu au fost lămurite aspecte esențiale.

Se impune precizarea că, în raport de succesiunea în timp a unor legi penale ce incriminează fapta de spălare a banilor de care a fost acuzată inculpata, instanțele au stabilit corect, în conformitate cu dispozițiile art. 13 C. pen., că legea penală aplicabilă în cauză, ca lege mai favorabilă, este Legea nr. 21/1999, pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.

Potrivit art. 23 din actul normativ susmenționat obiectul infracțiunii de spălare a banilor îl constituie valorile, care provin numai din săvârșirea anumitor infracțiuni care sunt menționate expres și limitativ la lit. a) a alineatului 1 din acest articol.

Printre aceste infracțiuni nu se regăsește evaziunea fiscală, astfel încât în cauza ce o privește pe inculpată era lipsit de relevanță să se stabilească dacă cetățenii turci s-au sustras obligațiilor de plată a impozitelor și celorlalte taxe datorate statului român.

Infracțiunea de contrabandă este însă prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999.

Așa fiind în cauză era esențial să se stabilească dacă cei 10 cetățeni turci, pe care se pretinde că inculpata i-a sprijinit în scopul comiterii infracțiunii de spălare de bani, au comis infracțiunea de contrabandă, respectiv că au trecut peste frontieră, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal bunurile (art. 175 din Legea nr. 141/1997, privind C. vam.), primite și valorificate de societăți administrate de inculpată.

Ori, acest aspect nu a fost lămurit pe bază de probe nici în faza de urmărire penală, nici în primă instanță și nici în apel.

Se apreciază de asemenea că nu s-a lămurit pe bază de probe dacă, prin înregistrarea în evidențele celor trei societăți a cheltuielilor efectuate cu aprovizionarea cu tricot și produse din bumbac de la societățile cetățenilor turci, a fost prejudiciat statul și care este cuantumul acestui prejudiciu.

În consecință constatând existența cazului de casare, prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17¹ C. proc. pen., Curtea va admite recursul și va casa hotărârile pronunțate în cauză.

Întrucât pentru lămurirea tuturor aspectelor necesare aflării adevărului este necesară administrarea unor probe și aceasta nu s-ar putea face în fața instanței decât cu mare întârziere, Curtea va restitui cauza procurorului, conform art. 333 C. proc. pen., urmând să se stabilească dacă mărfurile cu care s-au aprovizionat SC L.P. SRL, SC D.E. SRL Focșani și SC L.I., de la societățile cetățenilor turci provin din contrabandă.

Pe de o parte este de reținut că potrivit relațiilor primite de la Direcția Generală a Vămilor, societățile comerciale S.G. SRL, S. SRL, O.I. SRL, T.I. SRL, M. SRL și T. SRL, nu au avut realizări la export sau import, în perioada ianuarie 2000 – februarie 2001.

De asemenea din actele vamale aflate la dosar urmărire penală, rezultă că societățile F.I. SRL, SC K. SRL, SC M.E. SRL, L.I. SRL, A.V. SRL și C. SRL, au introdus în România și mărfuri, care nu aveau legătură cu obiectul de activitate cu care sunt înregistrate la registrul comerțului, declarațiile vamale atestând introducerea în România de obiecte casnice și electrocasnice, materiale de construcții, ambalaje și mai ales, în cazul a 5 societăți, chiar de țesături și tricotaje.

Astfel din înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală, rezultă că SC F.I. a importat țesături albile, țesături tip B.B.C., lenjerie de pat, prosoape buclate.

Tot astfel din înscrisurile de la dosar urmărire penală, rezultă că și SC K. SRL a introdus în România pe la punctele vamale țesături tip B.B.C., rezultă că SC M.E. SRL a importat prosoape și cearceafuri.

La dosar există documente vamale pentru introducerea în România de țesături B.B.C., pantaloni tip colant din bumbac, tricoturi din bumbac, prosoape, lenjerie de pat, halate B.B.C. de către SC L.I. SRL, acte care atestă că și SC A.V. a importat astfel de bunuri.

Așa fiind este evident că se impune a se stabili dacă mărfurile achiziționate de societățile inculpatei provin sau nu din aceste importuri.

Acest aspect urmează a fi lămurit prin efectuarea unei expertize tehnico-contabile, care să stabilească dacă mărfurile menționate în facturile prezentate de inculpată, sunt cele care apar în declarațiile vamale.

În același scop urmează a fi identificate cel puțin persoanele cărora le aparțin mijloacele de transport înmatriculate în România, menționate în declarațiile vamale, urmărire penală și persoanele care au condus aceste mijloace de transport, pentru a fi audiate ca martori în scopul de a se stabili unde au dus mărfurile respective și cui le-au predat și pe baza căror documente.

În același scop vor fi verificate și foile de parcurs pentru aceste transporturi.

Nu ar fi lipsit de relevanță să se identifice și alte mijloace de transport înmatriculate în România, care apar în declarațiile vamale la dosarul de urmărire penală, cu care au fost introduse în țară, potrivit actelor vamale și alt gen de mărfuri pentru a se stabili realitatea celor menționate în actele vamale.

Pentru stabilirea provenienței bunurilor se impune identificarea și audierea ca martor a lui G.T., care figurează ca delegat în facturile de la dosar.

Se impune de asemenea efectuarea unei noi expertize financiar contabile, care să stabilească, având în vedere și concluziile expertizei tehnico-contabile, precum și obiecțiunile formulate de M.F.P.D.F.P.B., pentru a se stabili dacă inculpata a cauzat un prejudiciu bugetului de stat prin modalitatea în care a înregistrat cheltuielile de aprovizionare de la societățile cetățenilor turci, în ce constă acest prejudiciu și care este cuantumul său.

Vor fi de asemenea administrate, orice alte probe necesare aflării adevărului.

Având în vedere necesitatea completării materialului probator, fapt ce a impus soluția de restituire a cauzei la procuror, este inutilă examinarea motivului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea de către instanță a unei grave erori de fapt.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de inculpata S.V., împotriva deciziei penale nr. 287 din 15 iulie 2003 a Curții de Apel Bacău.

Casează decizia sus-menționată, precum și sentința penală nr. 441 din 27 noiembrie 2002 a Tribunalului Bacău.

În baza art. 333 C. proc. pen., dispune restituirea dosarului privind pe inculpata S.V. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2004.