Asupra apelului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 iulie 2019, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 221 din 22 martie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Prin decizia contestată, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 432 C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A., deţinut în Penitenciarul Vaslui, împotriva Deciziei penale nr. 843/29.11.2018 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, reţinându-se, în esenţă, că motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de contestaţie în anulare reglementate limitativ de art. 426 alin. (1) C. proc. pen.
Ca temei de drept, contestatorul a invocat cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 lit. d) şi f) din C. proc. pen.
Analizând admisibilitatea căii de atac exercitate de contestatorul A.:
Examinând calea de atac cu care a fost investită, prin raportare la motivele invocate în scris şi la dispoziţiile legale, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Potrivit dispoziţiilor din C. proc. pen. admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În cauză, se constată că a fost exercitată o cale de atac extraordinară, cea a contestaţiei în anulare, iar decizia pronunţată, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare, a fost apelată în prezenta cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.
În cauză, contestatorul a exercitat apel împotriva unei decizii, hotărâre cu caracter definitiv, nesusceptibilă de a fi atacată cu această cale de atac ordinară.
Limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia, faţă de care posibilitatea legală a declarării mai multor căi de atac este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele arătate, constatând că în cauză, s-a formulat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, urmează a fi respins, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 221 din 22 martie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 221 din 22 martie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2019.
Procesat de GGC - GV