Asupra apelului declarat de revizuentul A.,
În baza actelor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 45 din data de 05 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 17 din data de 1 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A din 30 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul penal nr. x/2013 şi a obligat revizuentul să achite statului suma de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.
În esenţă, a reţinut că, revizuentul a fost condamnat definitiv, prin Sentinţa penală nr. 17 din 1 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2013, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din C. pen. din 1969, art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., la pedeapsa de 3000 RON amendă penală. Prin aceeaşi sentinţă penală, A. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26, art. 290 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. şi de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv fapta nu există.
Sentinţa penală a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 251/A din 30 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin respingerea apelului inculpatului A.
A constatat că revizuentul a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., conform căruia revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive poate fi cerută atunci când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuate acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză.
A reţinut că, potrivit art. 453 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen., cazurile de revizuire, prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) şi f), constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale şi netemeinice.
A constatat că, în cadrul procedurii admiterii în principiu a revizuirii, instanţa examinează toate aspectele prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., unul dintre elementele supuse examinării fiind cel prevăzut de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., respectiv dacă faptele şi mijloacele de probă, în baza cărora este formulată cererea, conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
În speţă, temeiul legal invocat este săvârşirea de către procurorul de caz şi respectiv procurorul general al parchetului a unor infracţiuni în instrumentarea urmăririi penale, finalizată cu soluţia de achitare şi condamnare definitivă şi care ar fi influenţat soluţia pronunţată în cauză.
A apreciat că instanţa de revizuire nu are competenţa de a stabili cauza de împiedicare a urmăririi penale, respectiv prescripţia răspunderii penale a celor doi intimaţi, pentru infracţiunile pentru care sunt acuzaţi de revizuent, în lipsa unei soluţii prealabile dată de procuror, în urma plângerii penale formulate de revizuent. Prescripţia răspunderii penale a autorităţilor judiciare (cei doi procurori) nu constituie un caz de revizuire legal, şi nu se constată de instanţă, în procedura revizuirii.
A constatat că, în cauză, nu a fost pronunţată o ordonanţă emisă de procuror privind prescripţia răspunderii penale a intimaţilor şi, în lipsa unei astfel de ordonanţe dată de procuror, instanţa de revizuire nu procedează la efectuarea probelor pentru probarea cazului de revizuire invocat în cadrul procedurii de revizuire, conform art. 454 din C. proc. pen. Lipsa ordonanţei procurorului de constatare a intervenirii prescripţiei este un fine de neprimire şi inadmisibilitate a cererii de revizuire.
Pe de altă parte, împrejurările invocate, în cadrul cazului de revizuire invocat, nu au influenţat în nici un fel soluţia de achitare pronunţată în cauză, în legătură cu care intimaţii sunt acuzaţi că au comis infracţiunile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul A.
În motivarea apelului a arătat că în condiţiile inexistenţei unei ordonanţe a procurorului asupra fondului cauzei referitoare la infracţiunea de conflict de interese, prima instanţă de judecată ar fi trebuit să stabilească incidenţa prescripţiei răspunderii penale în cursul procedurii de admisibilitate în principiu a revizuirii.
Totodată, a apreciat discutabilă teza primei instanţe, în sensul că împrejurările invocate în cererea sa de revizuire nu au influenţat în niciun fel soluţiile de achitare pronunţate în cauză, opinând că acestea pun sub semnul întrebării întregul rechizitoriu.
Analizând apelul declarat de revizuentul A., Înalta Curte constată următoarele:
Revizuentul A. şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., susţinând că, urmare a achitării sale pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune şi pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, reiese că procurorul de caz, B., şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Bacău, C., se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) din C. pen., apreciind că în condiţiile în care faptele nu existau, aşa cum au reţinut instanţele, nu trebuia trimis în judecată pentru aceste infracţiuni.
Totodată, a susţinut că la momentul confirmării Rechizitoriului nr. x al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Bacău se afla în conflict de interese, întrucât fiul său era avocat în Baroul Bacău (care formulase plângerea penală şi avea calitatea de parte vătămată şi parte civilă în cauză), apreciind că procurorul general ar fi trebuit să se abţină de la avizarea rechizitoriului şi că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) din C. pen.
Instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile admisibilităţii în principiu a cererii, apreciind că nu se poate reţine incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., invocat de către revizuent, în lipsa ordonanţei procurorului de constatare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale şi că împrejurările invocate în cadrul acestui caz de revizuire nu au influenţat în niciun fel soluţia de achitare pronunţată în cauză.
Conform art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză. Astfel, cazul prevăzut la alin. (1) lit. d) a art. 453 din C. proc. pen. constituie motiv de revizuire, potrivit art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Totodată, dovedirea faptelor penale se face, de regulă, prin hotărâre judecătorească definitivă (de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, etc.), prin care instanţa, pronunţându-se asupra acţiunii penale, a constatat existenţa infracţiunii în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere. Însă, atunci când dovada nu se poate face prin hotărâre judecătorească din cauza unui impediment la punerea în mişcare sau la exercitarea acţiunii penale, proba cazului de revizuire se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă (art. 454 din C. proc. pen.).
În cauză nu s-a pronunţat nicio hotărâre judecătorească din care să reiasă că procurorii B. şi C. au săvârşit faptele de care sunt acuzaţi, iar ancheta în Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, format ca urmare a plângerilor penale formulate de revizuent împotriva acestora (B. - dosar fond şi C. - dosar fond) la data de 2 iulie 2018 nu a fost finalizată.
Or, formularea unei plângeri penale împotriva organelor de urmărire penală ce au efectuat acte în cauză nu este de natură să fundamenteze o cerere de revizuire şi, cu atât mai puţin, nu poate conferi instanţei competenţa de a constata intervenirea prescripţiei răspunderii penale şi de a cerceta acuzaţiile în procedura de revizuire, cu încălcarea principiului separaţiei funcţiilor judiciare, prin invocarea dispoziţiilor art. 454 alin. (2) din C. proc. pen., atât timp cât faptele reclamate formează obiectul unei cauze aflate în lucru la organul judiciar funcţional competent, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Prin urmare, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că lipsa ordonanţei procurorului prin care se constată un impediment în exercitarea acţiunii penale faţă de procurorii B. şi C. cu privire la infracţiunile de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) din C. pen. şi conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) din C. pen., constituie un fine de primire a cererii de revizuire şi atrage inadmisibilitatea acesteia, context în care nu se mai impune analizarea celorlalte motive de apel de susţinute de revizuentul A.
Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 45 din data de 05 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi- noul C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.
Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-revizuent A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2019.
Procesat de GGC - NN