Asupra apelurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 109/P.I./2018 din 12 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 301 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare pentru inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată.
În baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. şi art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilite inculpatului A., întrucât în raport de persoana inculpatului A., de conduita avută anterior comiterii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea imediată a pedepsei de 8 luni închisoare nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, regimul sancţionator al amânării aplicării pedepsei fiind apt să asigure realizarea scopului pedepsei, atât din perspectiva reeducării inculpatului şi a prevenirii comiterii de noi infracţiuni, cât şi prin atingerea scopului intimidant şi retributiv.
În temeiul art. 84 C. pen. s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 301 alin. (1) C. pen. şi art. 66 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi pe o perioadă de 3 ani: dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen., dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. b) C. pen., precum şi dreptul de a ocupa funcţia de executor judecătoresc, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.
S-a constatat că pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. nu se va executa pe durata termenului de supraveghere faţă de dispoziţiile art. 90 alin. (1) C. pen. şi că executarea acesteia poate opera în cazul în care se dispune anularea sau revocarea amânării aplicării pedepsei.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
f.să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta;
g.să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
h.să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
i.să comunice schimbarea locului de muncă;
j.să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen. i s-a impus inculpatului A. ca pe durata termenului de supraveghere să execute obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 de zile la Primăria Oradea sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor (DGASPC Bihor).
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. i s-a atras atenţia inculpatului A. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi asupra consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 50 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti s-a dispus comunicarea unei copii a minutei prezentei hotărâri Ministrului Justiţiei, precum şi Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti în vederea evaluării necesităţii suspendării din funcţia de executor judecătoresc a inculpatului A. până la soluţionarea procesului penal.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat aferente fazelor procesuale de urmărire penală şi de cameră preliminară, precum şi etapei procesuale a judecăţii în primă instanţă.
În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. (cetăţean român, necăsătorit, studii superioare, evaluator ANEVAR în cadrul PFA B., fără antecedente penale] pentru acuzaţia de complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu există în condiţiile în care din probele administrate nu rezultă că inculpatul B. ar fi comis cu intenţie vreo acţiune sau inacţiune, directă sau indirectă, materială sau intelectuală, anterioară sau concomitentă, prin care să înlesnească sau să ajute la comiterea de către inculpatul A. a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea nr. 188/P/2017 emis în data de 25 iunie 2018, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A. pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată, prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi B., pentru săvârşirea de acte de complicitate la infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În fapt, în actul de sesizare al instanţei s-a reţinut, în ce-l priveşte pe inculpatul A., că în calitate de executor judecătoresc în cadrul Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan a dispus în perioada 4 noiembrie 2010 - 2 mai 2017, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ca inculpatul B., evaluator imobiliar şi afin al său de gradul II, să efectueze rapoartele de evaluare în 46 de dosare execuţionale, ceea ce a condus la obţinerea în mod direct pentru inculpatul B. a folosului patrimonial constând în dreptul de creanţă asupra onorariului aferent rapoartelor de evaluare.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B. s-a reţinut că a întocmit în perioada 15 februarie 2011 - 23 iunie 2017 rapoarte de evaluare în 46 dosare execuţionale, rapoarte dispuse de inculpatul A., înlesnind astfel obţinerea pentru sine în mod direct a folosului patrimonial constând în dreptul de creanţă asupra onorariului aferent efectuării rapoartelor de evaluare.
În faza de cameră preliminară, prin Încheierea nr. 26/2018 din data de 14 septembrie 2018, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea, definitivă prin Încheierea nr. 866/2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au respins ca nefondate cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii A. şi B. privind regularitatea rechizitoriului emis la data de 25 iunie 2018 în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 25 iunie 2018 în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind pe inculpaţii A. şi B.. S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii A. şi B. cu privire la următoarele acuzaţii penale: 1. A.: autorat la săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată, prev. de art. 301 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. 2. B.: complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
Coroborând probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
1. la data de 4 noiembrie 2010 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2010 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea bunului imobil aparţinând debitorului C., imobil înscris în CF x, nr. top x situat în loc. Oradea, str. x, jud. Bihor;
2. la data de 10 septembrie 2010 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2010 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Sânmartin, nr. top x, proprietatea debitoarei D.;
3. la data de 8 iunie 2012 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2010 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF NDF 8823 Oradea, nr. cadastral x, proprietatea debitorului E.;
4. la data de 14 august 2015 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Ciuhoi, nr. top x şi y, situat în localitatea Cenaloş, jud. Bihor, proprietatea debitorului F.;
5. la data de 20 iunie 2011 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x-C1-U4 Oradea, nr. top x, proprietatea debitorilor G. şi H., situat în loc. Oradea, str. x, jud. Bihor;
6. prin delegaţia nedatată emisă în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Hidişelul de Sus, nr. top x, proprietatea debitorilor I. şi J., situat în loc. Hidişelul de Jos, nr. 166, jud. Bihor;
7. la data de 21 martie 2011 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Oradea, nr. top x0-C1, proprietatea debitoarei SC K. SRL, situat în situat în loc. Oradea, jud. Bihor;
8. la data de 17 martie 2011 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Oradea respectiv CF x Oradea, proprietatea debitoarei SC L. SA Bucureşti, situate în Oradea, str. x, jud. Bihor respectiv în Oradea, str. x, jud. Bihor;
9. la data de 21 martie 2011 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Oradea, nr. top x, proprietatea debitorilor M. şi N., situat în loc. Oradea, str. x, jud. Bihor;
10. la data de 14 martie 2011 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x-C1-U6 Oradea, nr. top x, proprietatea debitoarei O., situat în loc. Oradea, Bd. x, jud. Bihor;
11. la data de 11 iulie 2011 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea cotei de 3/8 părţi din cota de 3949/37707 din imobilul înscris în CF x Cheriu, nr. top x, în natură păşune, proprietatea debitorului P., situat în loc. Cheriu, jud. Bihor;
12. la data de 16 iunie 2011 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Sălard, nr. top x-C1, proprietatea debitorului Q., situat în loc. Sălard, nr. 107, jud. Bihor;
13. la data de 12 august 2011 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Oradea, nr. top xI, proprietatea debitorilor R., S. şi T., situat în loc. Oradea, str. x, jud. Bihor;
14. la data de 11 octombrie 2011 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x-C1-U5 Oradea, proprietatea debitorului U., situat în loc. Oradea, bd. x, jud. Bihor;
15. prin delegaţia nedatată emisă în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Oradea, nr. top x, proprietatea debitorului V., situat în loc. Oradea, str. x, jud. Bihor;
16. la data de 15 februarie 2012 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Drăgăneşti, nr. top x şi y, proprietatea debitorilor W. şi X., situat în situat în loc. Sebiş;
17. la data de 14 februarie 2012 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Diosig, nr. top x, proprietatea debitorului Y., situat în situat în loc. Diosig, str. 23 august, nr. 32, jud. Bihor;
18. la data de 24 martie 2013 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Sântandrei, nr. top x, proprietatea debitoarei Z., situat în situat în loc. Oradea, str. x x, jud. Bihor;
19. la data de 17 decembrie 2012 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Gepiu, nr. top x, proprietatea debitorului AA., situat în loc. Gepiu, nr. 229, jud. Bihor;
20. la data de 11 iunie 2012 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x-C1-U4 Oradea, nr. top x, proprietatea debitorului BB., situat în loc. Oradea, str. x, jud. Bihor;
21. la data de 11 iunie 2012 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x, proprietatea debitorului CC., situat în loc. Oradea, jud. Bihor;
22. la data de 3 iulie 2012 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea bunurilor mobile aparţinând debitoarei SC DD. SRL Oradea având-o ca şi creditoare pe SC EE. SRL Bucureşti şi SC FF. SRL;
23. la data de 28 mai 2012 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea bunului mobil constând în autoturismul marca BMW nr. de înmatriculare x, aparţinând debitorului GG.;
24. la data de 18 octombrie 2012 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Oradea, nr. top x, proprietatea garanţilor ipotecari debitorilor, HH. şi II.;
25. la data de 9 noiembrie 2012 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Oradea, nr. top x, proprietatea debitorului JJ., situat în Oradea, str. x, jud. Bihor;
26. la data de 8 octombrie 2012 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Tinca, nr. top x/1 şi a imobilului înscris în CF x Oradea, nr. top x proprietatea debitorilor KK. şi LL.;
27. la data de 04 martie 2013 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2013 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Tulcea, nr. top x, proprietatea debitoarei MM., situat în situat în loc. Tulca, nr. 685, jud. Bihor;
28. la data de 27 martie 2013 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2013 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x Diosig, nr. top xa, proprietatea debitorilor NN. şi OO., situat în situat în loc. Diosig, str. x, jud. Bihor;
29. la data de 20 august 2014 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2013 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x-C1-U2 Oradea, nr. top x, proprietatea debitoarei PP., situat în situat în loc. Oradea, str. x jud. Bihor;
30. la data de 3 iulie 2013 prin delegaţia emisă în Dosarul execuţional nr. x/2013 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului înscris în CF x-C1-U6 Nojorid, proprietatea debitorilor QQ. şi RR., situat în situat în loc. Livada de Bihor, jud. Bihor;
31. la data de 30 ianuarie 2014 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2013 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea bunului imobil înscris în CF x Seleuş, nr. top x Seleuş, situat în loc. Oradea, str. x, jud. Bihor. De asemenea, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a emis la data de 30 ianuarie 2014 actul denumit "Delegaţie" în temeiul art. 731 şi art. 834 C. proc. civ., prin care l-a delegat pe inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului susmenţionat;
32. la data de 17 ianuarie 2013 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2014 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea bunului imobil înscris în CF x, nr. cadastral x şi a imobilului înscris în CF x Cihei, nr. top x Cihei, proprietatea debitorului SS.;
33. la data de 28 iulie 2014 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2014 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea bunului imobil înscris în CF x Oradea, nr. top x Oradea, proprietatea debitorilor TT. şi UU., situat în loc. Oradea, str. x, jud. Bihor;
34. la data de 21 iulie 2014 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2014 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea bunului imobil înscris în CF x-C1-U13, proprietatea debitoarei VV., situat în loc. Suplacu de Barcău, str. x, jud. Bihor . De asemenea, executorul judecătoresc A. a emis la data de 22 iulie 2014 actul denumit "Delegaţie" în temeiul art. 731, 835 alin. (3) C. proc. civ., prin care l-a delegat pe inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilului susmenţionat;
35. la data de 22 august 2016 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2014 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea bunului imobil înscris în CF x, nr. cadastral x şi a imobilului înscris în CF x Salonta, nr. cadastral x, proprietatea debitorului WW.;
36. la data de 8 septembrie 2014 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2014 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea bunului imobil înscris în CF x-C1-U10, nr. top x Oradea, proprietatea debitorului XX., situat în loc. Oradea, str. x jud. Bihor;
37. la data de 20 februarie 2015 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2014 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea imobilelor proprietatea debitorului YY.;
38. la data de 2 septembrie 2015 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2015 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea a două terenuri arabile extravilane din loc. Cetariu şi Paleu, jud. Bihor, aparţinând debitorului ZZ.;
39. la data de 28 august 2015 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2015 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea bunului imobil înscris în CF x Sântandrei, nr. cadastral x, 50816-C1, proprietatea debitorului SC AAA. SRL;
40. la data de 8 februarie 2016 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2016 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea bunului imobil înscris în CF x Oradea, nr. top x00-C1, proprietatea debitoarei SC BBB. SRL, situat în loc. Oradea, str. x, jud. Bihor;
41. la data de 8 februarie 2016 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2016 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea bunului imobil înscris în CF x Oradea, nr. top x99-C1, proprietatea debitoarei SC BBB. SRL, situat în loc. Oradea, str. x, jud. Bihor;
42. la data de 9 iunie 2016 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2016 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea bunului imobil înscris în CF x Ştei, cu nr. top x-C1, proprietatea debitorului CCC., situat în loc. Ştei, jud. Bihor;
43. la data de 15 mai 2017 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2016 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea bunului imobil înscris în CF x Oradea, nr. top x, proprietatea debitorului DDD.;
44. la data de 12 aprilie 2017 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2016 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea mai multor imobile din extravilanul localităţii Salonta, jud. Bihor, proprietatea SC EEE. S.RL;
45. la data de 2 mai 2017 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2016 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea mai multor imobile din extravilanul localităţii Salonta, jud. Bihor, proprietatea SC EEE. S.RL;
46. la data de 2 mai 2017 prin încheierea emisă în Dosarul execuţional nr. x/2016 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus ca inculpatul B. să efectueze evaluarea mai multor imobile din extravilanul localităţii Salonta, jud. Bihor, proprietatea SC EEE. S.RL .
În ceea ce priveşte efectele juridice ale delegaţiilor, respectiv ale încheierilor emise de executorul judecătoresc, prin care s-a dispus desemnarea unui evaluator în procedura de executare silită, instanţa de fond, în urma analizării dispoziţiilor art. 500 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865 şi ale art. 811 alin. (3) şi (6) din Noul C. proc. civ. referitoare la procedura executării silite, a reţinut următoarele:
a) Referitor la executările silite realizate în temeiul C. proc. civ. de la 1865: din prima teză a art. 500 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865 rezultă că este în sarcina executorului judecătoresc ca, după împlinirea termenului de 15 zile de la comunicarea somaţiei către debitor, să stabilească de îndată preţul imobilului. Aşadar, prima modalitate de evaluare a bunului este cea efectuată chiar de executor. Având însă în vedere faptul că executorul nu poate fi creditat in abstracto cu aptitudinea de a aplica în procedura de evaluare a unui bun standardele naţionale sau internaţionale de evaluare, în finalul celei dintâi teze a alineatului al doilea al art. 500 din C. proc. civ. de la 1865, legiuitorul stipulează că, dacă va considera că este necesar, executorul judecătoresc va cere şi părerea unui expert. Această dispoziţie condiţionează recurgerea la expert de aprecierea executorului în sensul că părerea acestuia ar fi necesară. Practic, executorul judecătoresc putea realiza o delegare de atribuţii în favoarea expertului evaluator, iar prin intermediul actului de delegare, expertul dobândea drepturi în legătură cu evaluarea, însă totodată, îi incumbau şi obligaţii. C. proc. civ. de la 1865 nu prevedea în mod explicit actul prin care se realiza desemnarea expertului, astfel că în cauză, inculpatul A. a optat ca aceasta să fie realizată prin actul denumit delegaţie.
b) Referitor la executările silite realizate în temeiul noului C. proc. civ.: dispoziţiile art. 811 alin. (3) şi (6) din Noul C. proc. civ. stipulează numirea unui expert, fie atunci când există o solicitare explicită a părţilor interesate, fie în cazul în care executorul judecătoresc nu poate proceda el însuşi la stabilirea valorii de circulaţie a imobilului. Astfel, este menţinută viziunea din vechea reglementare potrivit căreia, în principal, realizarea evaluării este în sarcina executorului judecătoresc, care însă poate delega această competenţă unui expert. Noul Cod stipulează explicit că desemnarea expertului se realizează prin încheiere executorie, dar şi conţinutul acesteia, inclusiv stabilirea onorariului provizoriu al expertului. Faţă de aceste dispoziţii legale, în cazul executărilor silite realizate în temeiul noului C. proc. civ., desemnarea expertului a fost realizată de inculpatul A. prin emiterea unei încheieri. Chiar dacă legea procesuală face referire la calitatea de expert pentru efectuarea evaluării bunurilor din dispoziţia executorului judecătoresc, instanţa de fond a considerat că parchetul a evaluat în mod eronat exigenţele procesual civile atunci când a apreciat că executorul judecătoresc a procedat în mod nelegal prin desemnarea unui evaluator, iar nu a unui expert. În opinia instanţei de fond, nu există niciun impediment legal pentru a se dispune în procedura de executare silită ca efectuarea evaluării să fie realizată de către un expert-evaluator autorizat de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR) cu respectarea dispoziţiilor din Ordonanţa Guvernului nr. 24/2011privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor faţă de natura procedurii executării silite care, prin raportare la momentul deciziei de desemnare a evaluatorului, nu are natura unei proceduri judiciare care să necesite desemnarea numai a unui expert tehnic judiciar în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară. Deopotrivă, s-a remarcat faptul că pentru evaluarea anumitor categorii de bunuri (de ex., a părţilor sociale ale unei persoane fizice), din compararea listelor de experţi tehnici judiciari şi a celor de experţi evaluatori, rezultă că aceştia din urmă au această specializare, astfel că expertiza lor nu poate fi omisă în faza executării silite. În plus, problematica necesităţii desemnării unui expert tehnic judiciar sau a unui expert-evaluator autorizat de ANEVAR putea avea legătură numai cu o eventuală contestare în cadrul procedurii de executare silită a legalităţii actelor executorului judecătoresc, iar nu cu obiectul cauzei deduse judecăţii, în condiţiile în care la acest moment procesual sunt analizate procedurile de executare silită în cadrul cărora, prin actele de desemnare a evaluatorului parchetul a apreciat că a fost comisă infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. În plus, s-a învederat faptul că parchetul nu a precizat dacă este incidentă vreo sancţiune procesuală cu privire la actele de desemnare efectuate de executorul judecătoresc, ori dacă procurorul are calitatea de a invoca o astfel de neregularitate la care face referire în rechizitoriu, în cadrul procedurilor ulterioare. În aceste condiţii, curtea a opinat că invocarea în rechizitoriu a unei neregularităţi în legătură cu desemnarea inculpatului B., fundamentată pe o interpretare eronată a dispoziţiilor procesual civile, fără indicarea vreunei soluţii de practică judiciară relevantă în cadrul contestaţiilor la executare şi fără identificarea unor repercusiuni juridice, nu este de natură a produce efecte juridice în cadrul prezentului proces penal.
c) În condiţiile stipulate de ambele Coduri de procedură civilă, prin dispoziţia executorului judecătoresc ia naştere un drept de creanţă în patrimoniul evaluatorului cu privire la onorariul cuvenit pentru activitatea de evaluare. Dreptul de creanţă astfel născut este patrimonial deoarece, conţinutul său poate fi exprimat pecuniar, având o valoare economică. Dreptul de creanţă nu este ab initio un drept pur şi simplu, ci unul afectat de modalitatea condiţiei suspensive a posibilităţii (materiale sau juridice) de efectuare a evaluării de către expertul evaluator desemnat de executorul judecătoresc. Potrivit art. 1400 din C. civ., de îndeplinirea acestei condiţii depinde sau nu naşterea sau perfectarea dreptului de creanţă, ci numai eficacitatea acestuia. Prin îndeplinirea condiţiei suspensive se consideră retroactiv că actul a fost pur şi simplu, astfel cum prevede art. 1407 alin. (3) teza I din C. civ.
În urma desemnării prin delegaţie sau prin încheierea de către executorul judecătoresc A., inculpatul B. a întocmit rapoartele de evaluare: nr. 31 din 15 februarie 2011, în Dosarul execuţional nr. x/2010 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 7 din 14 septembrie 2010 în Dosarul execuţional nr. x/2010 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 36 din 18 iunie 2012 în Dosarul execuţional nr. x/2010 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 36 din 8 septembrie 2015 în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 71 din 25 iulie 2011 în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 32 din 25 februarie 2011 în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 38 din 31 martie 2011 în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 40 şi 41 din 4 aprilie 2011 în dosarele execuţionale nr. x/2011 ale Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 36 din 17 martie 2011 în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 35 din 17 martie 2011 în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 155 din 14 noiembrie 2011 în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 62 din 28 iunie 2011 în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 67 din 6 septembrie 2011 în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 62 din 28 iunie 2011 în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 67 din 6 septembrie 2011 în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 140 din 1 noiembrie 2011 în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 38 din 21 iunie 2012 în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 15 din 1 martie 2012 în Dosarul execuţional nr. x/2011 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 10 din 15 februarie 2012 în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 16 din 13 martie 2013 în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 18 din 8 martie 2013 în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 37 din 21 iunie 2012 în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 35 din 6 iulie 2012 în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 36 din 10 iulie 2012 în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 34 din 13 iunie 2012 în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 59 din 25 octombrie 2012 în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 64 din 22 noiembrie 2012 în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 51 din 4 octombrie 2012 şi nr. 57 din 9 octombrie 2012 în Dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 16 din 8 martie 2013 în Dosarul execuţional nr. x/2013 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 21 din 1 aprilie 2013 în Dosarul execuţional nr. x/2013 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 52 din 21 august 2014 în Dosarul execuţional nr. x/2013 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 41 din 5 iulie 2013 în Dosarul execuţional nr. x/2013 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan (filele x din volumul al III-lea al dosarului de urmărire penală; nr. 8 din 6 februarie 2014 în Dosarul execuţional nr. x/2013 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 46 din 12 decembrie 2014 în Dosarul execuţional nr. x/2014 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 60 din 1 august 2014 în Dosarul execuţional nr. x/2014 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 51 din 1 august 2014 în Dosarul execuţional nr. x/2014 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 48 din 5 septembrie 2016 în Dosarul execuţional nr. x/2014 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 14 din 11 septembrie 2014 în Dosarul execuţional nr. x/2014 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 12 din data de 23 martie 2015 în Dosarul execuţional nr. x/2014 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 35 şi nr. 36 din data de 14 septembrie 2015 în Dosarul execuţional nr. x/2015 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 31 din 1 septembrie 2015 în Dosarul execuţional nr. x/2015 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 12 din data de 26 februarie 2016 în Dosarul execuţional nr. x/2016 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 11 din 26 februarie 2016 în Dosarul execuţional nr. x/2016 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 48 din 14 iulie 2016 în Dosarul execuţional nr. x/2016 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 19 din 19 iunie 2017 în Dosarul execuţional nr. x/2016 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 40 din 26 mai 2017 în Dosarul execuţional nr. x/2016 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 41 din 23 iunie 2017 în Dosarul execuţional nr. x/2016 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan; nr. 42 din 23 iunie 2017 în Dosarul execuţional nr. x/2016 al Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan .
Faţă de situaţia de situaţia de fapt reţinută din probele administrate în cauză, constatând inexistenţa vreunui impediment la efectuarea de către inculpatul B. a evaluării dispuse prin delegaţie sau prin încheiere de către inculpatul A., instanţa de fond a apreciat că dreptul patrimonial de creanţă cu privire la onorariul cuvenit evaluatorului s-a născut efectiv în patrimoniul inculpatului B. din momentul desemnării acestuia prin delegaţiile sau prin încheierile emise de executorul judecătoresc, iar prin îndeplinirea condiţiei suspensive, actele prin care acesta s-a născut au devenit retroactiv acte pure şi simple, deoarece condiţia produce efecte retroactive din momentul încheierii actului juridic, iar nu din momentul constatării îndeplinirii condiţiei astfel cum prevede art. 1407 alin. (1) C. civ.
Aşadar, prima instanţă a opinat că prin dispoziţia inculpatului A. din cuprinsul delegaţiilor, respectiv, a încheierilor de numire în calitate de evaluator a inculpatului B. în dosarele de executare silită mai sus menţionate, s-a născut în patrimoniul acestuia din urmă un drept patrimonial de creanţă asupra onorariului aferent activităţii de evaluare şi rapoartelor de evaluare.
Instanţa de fond a considerat că nu poate fi reţinută apărarea inculpaţilor B. şi A. potrivit căreia din delegaţiile emise de acesta din urmă ar rezulta numai o vocaţie de a percepe onorariul pentru inculpatul B., iar nu un drept patrimonial de creanţă, drept care în opinia apărării s-ar fi născut ulterior, în baza unui raport juridic între creditor şi eventualul debitor. Deopotrivă, s-a apreciat că în mod eronat s-a susţinut în apărare că din delegaţia emisă de executorul judecătoresc se naşte numai obligaţia evaluatorului de a întocmi un raport de evaluare, iar dreptul de creanţă, se naşte doar la data emiterii facturii sau la data efectuării plăţii.
S-a apreciat de către instanţa de fond că apărările formulate de inculpaţi nu surprind esenţa raporturilor juridice obligaţionale născute din dispoziţia executorului judecătoresc şi nici structura dreptului de creanţă.
În opinia instanţei de fond, dreptul de creanţă nu se naşte în patrimoniul evaluatorului ca urmare a unor acte juridice încheiate ulterior dispoziţiei executorului judecătoresc din cuprinsul delegaţiilor/încheierilor, ci chiar din aceste acte realizate de funcţionarul public în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Similitudinile între dispoziţiile celor două coduri de procedură civilă în ceea ce priveşte evaluarea bunurilor, confirmă faptul că activitatea de desemnare a evaluatorului implică fie o solicitare anterioară a creditorului, fie o imposibilitate a executorului judecătoresc de a realiza personal evaluarea, ambele ipoteze implicând faptul că urmează a fi generate cheltuieli suplimentare de executare constând în onorariul evaluatorului.
În aceste condiţii, posibilitatea stabilirii onorariului provizoriu al expertului prin actul de desemnare emis în temeiul C. proc. civ. de la 1865 (care nu instituia o astfel de obligaţie în sarcina executorului judecătoresc), respectiv, obligativitatea stabilirii onorariului provizoriu al expertului evaluator stipulată de art. 836 alin. (6) coroborat cu art. 758 alin. (6) din noul C. proc. civ., au la bază tocmai dreptul de creanţă care se naşte prin dispoziţia executorului judecătoresc de desemnare a expertului evaluator care este anterioară dispoziţiei de stabilire a onorariului provizoriu sau a oricărui demers al evaluatorului de determinare a cuantumului onorariului. Astfel, dreptul expertului evaluator de a încasa onorariul intervine tocmai în considerarea desemnării sale în această calitate de către executorul judecătoresc. Deopotrivă, trebuie avut în vedere că, în urma desemnării evaluatorului de către executorul judecătoresc, creditorul nu poate să refuze plata onorariului pe motiv că nu a existat vreun raport juridic ulterior desemnării, între el şi evaluator, putând eventual să discute/conteste cuantumul onorariului.
În consecinţă, în opinia instanţei de fond, în structura dreptului patrimonial de creanţă născut prin dispoziţia inculpatului A. din cuprinsul delegaţiilor/încheierilor, subiectul activ al dreptului este creditorul B., iar obiectul dreptului este debitorul adică persoana asupra căreia poartă efectiv dreptul şi care este obligată la plata onorariului către evaluator. Onorariul evaluatorului are natura juridică a unei cheltuieli de executare pe care, fie o avansează creditorul din cadrul procedurii de executare silită şi pe care o va recupera ulterior de la debitorul său, fie urmează a fi primită de evaluator în urma executării silite a debitorului, în toate cazurile naşterea dreptului având loc prin însuşi actul de desemnare.
Faţă de obiectul sesizării instanţei care vitează strict naşterea în patrimoniul inculpatului B. a unui drept de creanţă prin dispoziţia inculpatului A., prima instanţă a apreciat că nu prezintă relevanţă dacă există sau nu înscrisuri doveditoare ale plăţii onorariului de evaluator, ori dacă inculpatul B. a încasat sau nu sumele de bani constând în onorariul de evaluator şi nici dacă acestea au fost încasate direct de către inculpat de la creditori ori ca urmare a viramentului efectuat de către FFF. în contul inculpatului B.. Toate aceste împrejurări excelează limitele analizei factuale cu care a fost investită instanţa şi nu prezintă relevanţă cu privire la obiectul concret al acuzaţiei formulate de procuror.
Coroborând declaraţiile inculpaţilor cu declaraţiile martorilor GGG., HHH., III., JJJ., KKK. şi A., instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine existenţa vreunei acţiuni sau inacţiuni comise de inculpatul B., anterioare sau concomitente dispoziţiei inculpatului A. din cuprinsul delegaţiilor, respectiv a încheierilor prin care inculpatul B. să fi contribuit în vreun fel la adoptarea deciziei de numire a sa în cele 46 dosare de executare.
În drept, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului A. care în exercitarea atribuţiilor de serviciu de executor judecătoresc în cadrul Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, în mod repetat, începând cu anul 2010 şi până la data de 2 mai 2017 şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a îndeplinit acte (dispoziţiile de desemnare în calitate de evaluator imobiliar a afinului său de gradul al II-lea, B., realizate prin delegaţiile şi încheierile emise în dosarele execuţionale) prin care s-au obţinut pentru afinul său de gradul al II-lea foloase patrimoniale constând în drepturile de creanţă asupra onorariilor aferente rapoartelor de evaluare, întruneşte atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv, condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
Întrucât de la data săvârşirii faptei până la judecarea cauzei a intrat în vigoare noul C. pen., instanţa de fond, prin compararea legilor penale succesive, prin raportare la acuzaţiile formulate de procuror, a apreciat că faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii, de cazurile de întrerupere a prescripţiei generale a răspunderii penale, de regimul sancţionator al normelor de incriminare succesive, precum şi de sfera subiecţilor activi, legea penală mai favorabilă este noul C. pen.
Astfel s-a constatat că dispoziţiile succesive ale inculpatului A. au fost apte în sine să vatăme valorile vizate de obiectul juridic al infracţiunii prev. de art. 301 din C. pen. şi care este reprezentat de ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorităţi publice.
De asemenea, s-a reţinut că inculpatul A. - executor judecătoresc din data de 6 iulie 2007 şi începând cu 3 septembrie 2007 îşi desfăşoară activitatea în cadrul Societăţii de Executori judecătoreşti Beiuşan - faţă de dispoziţiile art. 2 şi 4 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, are calitatea de funcţionar public asimilat, prev. de art. 175 alin. (2) din C. pen., astfel că este subiect activ nemijlocit al infracţiunii prev. de art. 301 din C. pen. în condiţiile în care persoana care a obţinut folosul patrimonial (inculpatul B.) este afin de gradul al -II-lea cu inculpatul.
Sub aspectul laturii obiective s-a reţinut că elementul material constă în îndeplinirea de către inculpatul A. a unor acţiuni succesive (inclusiv în modalitatea luării unor decizii) obiectivate în emiterea de delegaţii sau încheieri prin care a dispus desemnarea în calitate de evaluator a inculpatului B. în scopul efectuării de către acesta a rapoartelor de evaluare.
S-a apreciat că sunt întrunite şi cele două cerinţe esenţiale ataşate elementului material al infracţiunii, respectiv:
a)emiterea de către inculpatul A. a delegaţiilor/încheierilor prin care a fost desemnat evaluatorul B. a fost realizată în exercitarea atribuţiilor de serviciu de executor judecătoresc;
b)emiterea de către inculpatul A. a delegaţiilor/încheierilor prin care a fost desemnat evaluatorul B. a produs acestuia din urmă foloase patrimoniale constând în drepturile patrimoniale de creanţă asupra onorariilor aferente rapoartelor de evaluare.
În ce priveşte urmarea imediată s-a reţinut că aceasta constă în obţinerea folosului patrimonial de către inculpatul B. (fiecare acţiune a inculpatului s-a consumat la momentul obţinerii de către inculpatul B. a folosului patrimonial constând în dreptul de creanţă asupra onorariului aferent raportului de evaluare.
S-a apreciat că nu pot fi reţinute niciuna dintre cele două ipoteze stipulate de art. 301 alin. (2) din C. pen. drept condiţii negative de tipicitate deoarece:1) fapta executorului judecătoresc A. a fost realizată în exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, iar nu în legătură cu emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative; 2) nu se poate aprecia că inculpatul a acţionat în condiţiile exercitării unui drept recunoscut de lege sau a îndeplinirii unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta, atâta timp cât însăşi legea impune, în scopul înlăturării oricăror suspiciuni cu privire la conduita persoanelor care exercită o funcţie publică sau prestează un serviciu public, interdicţia de a adopta acte care să producă foloase patrimoniale afinilor acestora până la gradul al II-lea, inclusiv.
Deopotrivă, instanţa de fond a opinat că nu prezintă importanţă în evaluarea tipicităţii obiective apărările inculpaţilor în sensul că FFF. sau statul nu au fost prejudiciaţi prin dispoziţia inculpatului sau împrejurarea că evaluatorul nu a fost impus vreunui creditor ori că actele acestuia nu au fost contestate, atâta vreme cât conduita incriminată de art. 301 din C. pen. vizează doar actele îndeplinite în exercitarea atribuţiilor de serviciu prin care se produce un folos patrimonial nefiind necesar ca în toate cazurile prin aceste acte să se producă şi un prejudiciu sau că actele ulterioare realizate de persoana favorizată să fie nelegale.
Sub aspectul laturii subiective s-a reţinut că inculpatul a comis fapta cu intenţie directă în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., întrucât a avut reprezentarea consecinţelor faptelor sale şi a urmărit realizarea acestui rezultat.
Referitor la condiţiile necesare pentru reţinerea formei continuate a infracţiunii s-a reţinut îndeplinirea acestora, din probele administrate în cauză rezultând: existenţa unei pluralităţi de acţiuni; omogenitatea juridică a acţiunilor comise de inculpat; unitatea de subiect activ; unitatea de rezoluţie infracţională.
În ceea ce priveşte individualizarea regimului sancţionator aplicabil inculpatului A., prima instanţă a opinat că, faţă de criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen. este important de analizat, pe de o parte, faptele comise (împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit), iar pe de altă parte, persoana inculpatului (natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială).
Referitor la criteriile privind fapta comisă de inculpat, în procesul de individualizare a pedepsei s-au reţinut următoarele: infracţiunea s-a consumat după dobândirea de către inculpatul B. a calităţii de evaluator, desemnarea acestuia realizându-se iniţial în considerarea calităţii de afin de gradul al II-lea al executorului judecătoresc, întrucât nu se poate reţine că B. ar fi avut experienţa profesională anterioară în materia evaluării bunurilor mobile/imobile în condiţiile în care primele acţiuni de desemnare intervin la câteva luni după obţinerea de către acesta a calităţii de evaluator, iar ulterior şi în considerarea modului în care îşi îndeplinea atribuţiile; starea de pericol relativ redusă pentru valoarea ocrotită a fiecărei acţiuni infracţionale, în condiţiile în care nu s-a reţinut o tulburare a bunului mers al activităţii de executare silită şi nici constatarea unor nelegalităţi în cadrul procedurilor de executare silită; urmarea imediată a fiecărei acţiuni infracţionale constând în drepturile patrimoniale de creanţă relativ reduse obţinute de B., în baza cărora a obţinut onorariul în urma activităţii de evaluare desfăşurate, faptul că inculpatul A. nu a impus creditorilor desemnarea în calitate de evaluator a lui B., că în unele dosare chiar creditorii au solicitat desemnarea acestui evaluator şi că nu se probează existenţa unor plângeri formulate de debitorii din procedurile de executare silită referitoare la activitatea evaluatorului; inculpatul A. nu a urmărit vreun scop anume prin acţiunile sale, având credinţa că activitatea evaluatorului B., cu care se afla în relaţii de afinitate, este utilă Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan şi că în acest fel se asigura şi un avantaj patrimonial afinului care abia intrase în profesia de evaluator.
Apreciind că aceste împrejurări obiective sunt de natură să diminueze atât gravitatea faptei, cât şi periculozitatea făptuitorului, instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului A. circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.
În ceea ce priveşte criteriile referitoare la persoana inculpatului A., instanţa de fond a reţinut că: inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale; după comiterea infracţiunii şi pe parcursul procesului penal a avut un comportament adecvat, nu a încercat zădărnicirea procesului penal, a colaborat cu organele de urmărire penală, punându-le la dispoziţie înscrisurile solicitate; are studii superioare, este o persoană matură, este căsătorit şi are în întreţinere doi copii minori (de 7, respectiv de 10 ani).
Faţă de criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen. şi de efectele asupra limitelor de pedeapsă produse de reţinerea circumstanţei atenuante judiciare, prima instanţă a opinat că se impune stabilirea unei pedepse de 8 luni închisoare, reprezentând minimul special pentru comiterea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată, în urma aplicării prevederilor art. 76 alin. (1) din C. pen.
Totodată, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o durată predeterminată de 3 ani prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen., precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În raport de cuantumul pedepsei stabilite, de probatoriul administrat în cauză, de împrejurarea că inculpatul nu a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii şi de faptul că şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, precum şi de modalităţile de individualizare a regimului sancţionator prevăzut de actualul C. pen., prima instanţă a considerat că în cauză sunt întrunite condiţiile obiective şi subiective prevăzute de art. 83 din C. pen. pentru a se dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite, iar nu aplicarea imediată a acesteia şi suspendarea sub supraveghere a executării.
Cu privire la condiţiile obiective s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea prev. de art. 301 lin. 1 din C. pen., comisă de inculpat este închisoarea de la unu la 5 ani, (maximul special prevăzut de lege fiind inferior celui de 7 ani închisoare prevăzut de art. 83 alin. (2) din C. pen. şi că pedeapsa stabilită de instanţă, de 8 luni închisoare este mai mică decât limita de 2 ani prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) din C. pen.
Referitor la condiţiile subiective s-a reţinut că: inculpatul nu a fost anterior condamnat printr-o hotărâre definitivă la pedeapsa închisorii, nefiind cunoscut cu antecedente penale; şi-a exprimat acordul cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii; nu s-a sustras de la urmărirea penală ori de la judecată şi nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii sale la răspundere penală.
În consecinţă, în baza art. 396 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen. şi art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 83 din C. pen., prima instanţă a amânat aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilită inculpatului A., întrucât în raport de persoana acestuia, de conduita avută anterior comiterii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea imediată a pedepsei nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată (de 2 ani), regimul sancţionator al amânării aplicării pedepsei fiind apt să asigure realizarea scopului pedepsei, atât din perspectiva reeducării inculpatului şi a prevenirii comiterii de noi infracţiuni, cât şi prin atingerea scopului intimidant şi retributiv.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., prima instanţă a opinat în sensul că nu sunt întrunite în cauză condiţiile cumulative prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. pentru reţinerea participaţiei penale sub forma complicităţii la comiterea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată, reţinând, în esenţă, că: procurorul nu a prezentat vreo probă din care să rezulte existenţa unor acţiuni sau inacţiuni comise de inculpat prin care acesta să înlesnească sau să ajute la desemnarea sa în calitate de evaluator, de către inculpatul A. în cele 46 dosare execuţionale, acţiunile inculpatului B. constând în elaborarea de rapoarte de evaluare fiind ulterioare consumării fiecăreia dintre acţiunile infracţionale comise de inculpatul A.; prin acţiunile sale de întocmire a rapoartelor de evaluare inculpatul B. nu a creat nicio stare de pericol pentru valorile sociale care constituie obiectul juridic al infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane deoarece acţiunile sale nu sunt apte de a înlesni sau ajuta la comiterea acţiunii tipice prin care autorul lezează valoarea socială; nu se poate reţine că inculpatul B. a prevăzut şi urmărit sau acceptat, atât comiterea infracţiunii în calitate de autor de către inculpatul A., cât şi faptul că prin acţiunile sale înlesneşte sau ajută la acţiunea autorului.
Instanţa de fond a mai reţinut că în mod eronat parchetul a apreciat că prin acţiunile inculpatului B. s-a înlesnit obţinerea pentru sine în mod direct a folosului patrimonial constând în dreptul de creanţă asupra onorariului aferent efectuării rapoartelor de evaluare, în condiţiile în care acest drept patrimonial s-a născut efectiv în patrimoniul acestui inculpat din momentul desemnării sale prin delegaţie sau prin încheiere de către inculpatul A., iar acţiunile inculpatului B. în legătură cu activitatea de evaluare sunt ulterioare naşterii dreptului.
În consecinţă, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului B. pentru acuzaţia de complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în forma continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. reţinând că fapta nu există în condiţiile în care din probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fi comis cu intenţie vreo acţiune sau inacţiune, directă sau indirectă, materială sau intelectuală anterioară sau concomitentă, prin care să înlesnească sau să ajute la comiterea de către inculpatul A. a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 februarie 2019 şi a avut prim termen de judecată la data de 26 februarie 2019.
În motivele scrise de apel, depuse la dosar şi susţinute oral în şedinţă publică, reprezentantul parchetului a susţinut că apelul vizează netemeinicia sentinţei sub aspectul: dispoziţiei de achitare a inculpatului B.; reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare în favoarea inculpatului LLL. şi aplicării faţă de acest inculpat a dispoziţiilor art. 83 şi urm. din C. pen. referitoare la amânarea aplicării pedepsei.
În dezvoltarea motivelor de apel formulate în scris, reprezentantul parchetului a arătat, în ceea ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului B., că instanţa de judecată se contrazice în motivarea sentinţei, prin aceea că, iniţial, a reţinut că acţiunile inculpatului nu constituie acte de complicitate deoarece sunt ulterioare obţinerii dreptului la plata onorariilor (care este cel al emiterii fiecărui act de desemnare de către inculpatul A.), iar apoi a constatat că respectivele acte au fost săvârşite până la epuizarea infracţiunii, deci nu sunt ulterioare comiterii faptei, dar că acestea nu ar fi creat o stare de pericol pentru obiectul juridic al infracţiunii. De asemenea, instanţa de fond a reţinut că inculpatul B. nu a prevăzut, urmărit sau acceptat comiterea faptei de către inculpatul A. şi că prin acţiunile sale nu a înlesnit sau ajutat la acţiunea autorului.
Pornind de la aceste constatări, parchetul a susţinut că trebuie tratate separat aprecierile instanţei cu privire la: posibilitatea executorului judecătoresc de a dispune efectuarea unei evaluări în locul unei expertize; momentul consumării infracţiunii; urmarea imediată a actelor inculpatului B., lipsa de vinovăţie a acestui inculpat. În concret, în ceea ce priveşte posibilitatea executorului judecătoresc de a dispune efectuarea unei evaluări în locul unei expertize şi momentul consumării infracţiunii, parchetul a susţinut că, pentru a dispune achitarea inculpatului B., instanţa de fond s-a bazat pe o interpretare proprie a raporturilor juridice de drept civil (în sensul larg, de alte norme decât cele penale), raporturi născute în urma desemnării acestui inculpat ca evaluator, interpretare făcută însă fără vreo trimitere la textele legale incidente.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că executarea silită nefiind o procedură judiciară, evaluarea ar putea fi făcută şi de către un evaluator, nefiind necesară deţinerea calităţii de expert judiciar şi că dreptul de creanţă al evaluatorului de a-şi încasa onorariul s-ar fi născut în patrimoniul acestuia încă de la momentul dispoziţiilor de numire, iar actele ulterioare numirii (acte de stabilire a onorariului provizoriu, depunerea raportului, etc.) nu au relevanţă pentru naşterea dreptului de încasare a onorariului. Apreciind că aceste constatări ale instanţei sunt greşite, fiind contrazise atât de starea de fapt, cât şi de dispoziţiile legale de drept material şi procesual civil referitoare la executarea silită, efectuarea rapoartelor de expertiză şi contractele civile sinalagmatice, s-a susţinut că pentru înţelegerea corectă a speţei trebuie pornit de la natura executării silite civile şi de la procedura legală de desemnare a expertului atunci când specificul executării impune efectuarea unui raport de specialitate.
În concret, s-a susţinut că: în materie civilă executarea silită este o procedură judiciară, modul ei de desfăşurare fiind reglementat atât în C. proc. civ. anterior, cât şi în noul C. proc. civ. (inclusiv în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului reţinându-se că executarea silită face parte integrantă din "procesul civil" în sensul art. 6 al Convenţiei, cel puţin atunci când este vorba de executarea unei hotărâri judecătoreşti, indiferent a cărei instanţe); obligativitatea efectuării executării silite cu respectarea prevederilor legale, a drepturilor părţilor şi a celorlalte persoane interesate este reglementată de dispoziţiile art. 625 din noul C. proc. civ., cu denumirea marginală de Principiul legalităţii şi care preiau de o manieră mai clară prevederile art. 3711 din C. proc. civ. anterior, astfel că, interpretarea actelor juridice întocmite, dar şi a faptelor juridice se face prin raportare la standardul legal, neputând fi acceptat că în cele 46 de cazuri, din raţiuni de celeritate, executorul ar fi avut dreptul să renunţe la cerinţele de legalitate în favoarea unei proceduri sui generis, nelegale, dar rapide; toate actele efectuate în cadrul dosarului execuţional (inclusiv actul de numire a expertului şi raportul de expertiză) sunt acte de executare silită, nu numai cele care duc direct la realizarea creanţei; în ambele Coduri de procedură civilă, sancţiunea încălcării prevederilor legale referitoare la executarea silită este sancţionată cu nulitatea actelor de executare silită, actele de numire a expertului şi rapoartele de expertiză nefiind exceptate (împrejurarea că actele efectuate în dosarele execuţionale au fost sau nu contestate nu are relevanţă din punct de vedere al legii penale, relevant fiind numai faptul că ambii inculpaţi au cunoscut că "procedura" urmată de ei nu corespundea standardelor legale şi cu toate acestea au procedat similar în cele 46 de cazuri); noul C. proc. civ. are dispoziţii mai detaliate decât reglementarea anterioară în privinţa modului de efectuare a rapoartelor de expertiză atunci când executarea silită o impune, atât în art. 411 şi art. 500 din C. proc. civ. anterior, cât şi în art. 758 şi art. 836 din Noul C. proc. civ. se face vorbire despre "expert" şi "raport de expertiză" şi nu despre "evaluator", "specialist" sau alt termen asemănător; inculpatul B., nefiind expert ci evaluator, nu avea calitatea necesară pentru a efectua un raport de expertiză; în raport de dispoziţiile art. 644 alin. (1) pct. 8, ale alin. (2) din acelaşi text de lege şi ale art. 41 din noul C. proc. civ. referitoare la incompatibilităţile judecătorilor care se aplică şi executorului judecătoresc, dar şi de jurisprudenţa anterioară intrării în vigoare a noului C. proc. civ. prin care s-a recunoscut posibilitatea de recuzare a executorului şi de a se solicita anularea raportului de expertiză întocmit cu încălcarea unor incompatibilităţi, relaţia personală dintre inculpaţi le impunea ambilor să se abţină a dobândi calitatea de participant în acelaşi dosar; în raport de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000 care reglementează procedura de efectuare a raportului de expertiză, potrivit cărora este exclusă orice plată directă între creditor şi expert, în speţă, inculpaţii au omis intenţionat să întocmească înscrisuri cu privire la anumite etape ale procedurii de efectuare a rapoartelor de evaluare, omisiune ce dovedeşte existenţa unei înţelegeri prealabile între aceştia, ei acţionând similar în cele 46 de cazuri; alegerea directă de către creditor a evaluatorului sau expertului nu îndeplineşte criteriile de obiectivitate şi legalitate, dispoziţiile art. 758 alin. (3) din noul C. proc. civ. care prevăd că executorul va numi un expert "la cererea părţilor interesate sau în cazul în care nu poate proceda el însuşi la evaluare" neputând fi interpretate în sensul dreptului părţilor interesate de a alege personal expertul şi cu atât mai puţin un evaluator, ci acordă dreptul părţilor interesate să solicite efectuarea unui raport de expertiză atunci când nu au încredere în aptitudinile şi competenţa executorului de a proceda el însuşi la stabilirea valorii bunului ce urmează a fi vândut silit; dreptul expertului de a încasa onorariul nu se naşte la desemnarea lui prin delegaţie sau încheiere, ci numai după finalizarea întregii proceduri deoarece actul de desemnare a expertului (evaluatorului) nu are valoarea unui contract civil, ci are numai rolul declanşării procedurii legale de efectuare a raportului, la finalul procedurii, şi numai condiţionat de efectuarea raportului şi confirmarea dreptului de care organul care a dispus efectuarea lui se naşte dreptul la încasarea onorariului definitiv şi păstrarea eventualelor sume achitate în avans (în speţă, dreptul de creanţă al inculpatului B. cu privire la plata onorariului s-a născut la un moment ulterior desemnării, adică numai după primirea la dosar a fiecărui raport, acesta fiind momentul obţinerii separat pentru fiecare din cele 46 de cazuri a folosului patrimonial constând în dreptul de creanţă asupra plăţii onorariului definitiv.
S-a mai susţinut că infracţiunea prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen. este o infracţiune de pericol concret, că urmarea imediată constă în afectarea relaţiilor de serviciu şi crearea unei stări de pericol pentru îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor de serviciu în cadrul autorităţii publice, instituţiei publice sau pentru un serviciu de interes public, iar legătura de cauzalitate reiese din însăşi săvârşirea faptei, respectiv că această infracţiune se săvârşeşte în două etape obligatorii şi cumulative (prima etapă în care funcţionarul public îndeplineşte actul şi a doua etapă în care funcţionarul sau una din persoanele indicate în norma de incriminare a obţinut în concret un folos patrimonial, acesta fiind momentul consumării infracţiunii).
În contextul argumentelor anterior menţionate, parchetul a susţinut că momentul consumării infracţiunii este cel al primirii raportului de evaluare la dosarul de executare silită, moment în care inculpatul A. a confirmat dreptul inculpatului B. de a încasa onorariul, iar întocmirea rapoartelor de evaluare de către acesta din urmă constituie acte de complicitate săvârşite înainte de consumarea fiecărui act din cadrul infracţiunii continuate.
În ceea ce priveşte pretinsa lipsă de vinovăţie a inculpatului B. şi pretinsa lipsă a stării de pericol pentru obiectul juridic al infracţiunii comise de acesta, parchetul a susţinut că din declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor A., III., JJJ. şi KKK. reiese că la nivelul Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, prin implicarea directă a inculpatului A., s-a organizat, în folosul inculpatului B., pentru obţinerea de către acesta a folosului patrimonial constând în contravaloarea onorariilor, activitatea de evaluare a bunurilor care au făcut obiectul executării silite, activitate ce s-a făcut în condiţiile în care executorii cunoşteau că inculpatul B. nu are calitatea de expert judiciar, nu poate efectua expertize şi este afin de gradul al II-lea cu inculpatul A., ignorându-se astfel voit atât prevederile legale civile în materie, cât şi norma penală de incriminare, că inculpatul B., nu numai că ştia de fiecare dată că participă la o procedură de evaluare din dispoziţia cumnatului său, dar a şi participat activ la stabilirea condiţiilor de desfăşurare a procedurii şi de stabilire a folosului patrimonial pe care îl dorea în urma efectuării raportului de evaluare.
S-a mai susţinut că instanţa de fond a ignorat împrejurarea că inculpatul A. a folosit, pentru inculpatul B., în majoritatea actelor termenul de "expert evaluator", inclusiv după data de 11 iunie 2012 când denumirea calităţii acestuia s-a schimbat, în cea de evaluator autorizat al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România, din cea de expert evaluator, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România - denumită ulterior Societatea Ştiinţifică de Evaluare, denumire a calităţii pe care a avut-o în perioada 18 iunie 2010-10 iunie 2012, respectiv, împrejurarea că în 45 de cazuri din cele 46 (cu excepţia actului descris la pct. 8 din rechizitoriu), inculpatul A. a folosit termenul de "expertiză" deşi cunoştea că inculpatul B. urma să întocmească rapoarte de evaluare, iar din punct de vedere legal, actele efectuate aveau valoare de "rapoarte de evaluare". Prin modalitatea în care a acţionat, inculpatul A. a urmărit a crea o aparenţă de legalitate în ceea ce priveşte activitatea de stabilire a valorii bunurilor în procedura judiciară a executării silite, aparenţă pe care să o opună celorlalţi participanţi la procedura judiciară în vederea îngreunării relevării aspectelor de nelegalitate a procedurii urmate. În acelaşi context, inculpatul B. ştia că din punct de vedere legal era necesară efectuarea unei expertize, că s-a dispus efectuarea unei expertize şi că el nu este autorizat a efectua raportul de expertiză şi, cu toate acestea, a efectuat activitatea de stabilire a valorii bunurilor pe care a inclus-o în rapoarte de evaluare, de unde rezultă că a avut o înţelegere anterioară cu inculpatul A., amândoi încălcând intenţionat normele legale civile şi penale, urmărind obţinerea folosului patrimonial.
În concluzie, întrucât ambii inculpaţi au urmărit obţinerea folosului patrimonial în procedurile judiciare desfăşurate de inculpatul A., iar inculpatul B. a participat la aceste proceduri tocmai pentru a încasa onorariile, deci a ştiut, a acceptat şi a urmărit rezultatul faptelor sale, urmarea imediată a stării de pericol pentru relaţiile sociale fiind cauzată şi prin participarea sa cu vinovăţie la comiterea faptei de către inculpatul A., parchetul a solicitat condamnarea inculpatului B. pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, la pedeapsa închisorii.
În ceea ce priveşte reţinerea de către instanţa de fond a unor circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpatului A., parchetul a susţinut, referitor la criteriile privind fapta comisă de inculpat, că în mod eronat instanţa de fond a reţinut circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. în contextul în care: inculpatul B. nu avea atribuţii în a efectua o expertiză, iar toate actele au fost întocmite cu încălcarea legii civile şi a normei penale de incriminare pe care cei doi inculpaţi le-au ignorat cu scopul obţinerii folosului patrimonial; fiind încălcate normele procedurale civile, împrejurarea că actele efectuate în dosarele execuţionale au fost sau nu contestate în faţa instanţei de executare nu le poate fi reţinută inculpaţilor ca situaţie favorabilă în condiţiile în care contestarea depinde de posibilităţile şi voinţa altor participanţi la executarea silită, iar acestora le-au fost ascunse intenţionat informaţiile esenţiale privitoare la relaţia de afinitate şi lipsa calităţii de expert a inculpatului B.; referitor la aprecierea valorii drepturilor de creanţă, instanţa a ignorat faptul că nu s-a putut determina decât în foarte puţine situaţii din cele 46 descrise în rechizitoriu cuantumul onorariilor şi că această situaţie este cauzată tocmai de inculpatul A. care nu le-a evidenţiat în dosarele execuţionale, respectiv de inculpatul B. care nu le-a evidenţiat în propria contabilitate, prin urmare nu se poate stabili că drepturile de creanţă au o valoare relativ redusă; inculpatul A. a comis fapta cu intenţie directă, urmărind obţinerea folosului patrimonial de către inculpatul B.; activitatea infracţională s-a desfăşurat pe o perioadă lungă de timp înlăuntrul căreia au fost săvârşite o multitudine de acte, ceea ce demonstrează existenţa unei înţelegeri între inculpaţi cu privire la săvârşirea infracţiunii în vederea obţinerii folosului patrimonial.
Referitor la criteriile privind persoana inculpatului, parchetul a susţinut că reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. nu se justifică deoarece lipsa antecedentelor penale reprezintă nu doar o stare de normalitate pentru un executor judecătoresc, ci o condiţie legală esenţială pentru a dobândi şi menţine acest statut; colaborarea inculpatului cu organele de urmărire penală prin punerea la dispoziţia acestora a înscrisurilor constând în actele de dispoziţii şi rapoartele de evaluare din dosarele execuţionale este o stare de normalitate în raport de prevederile art. 63 din Legea nr. 188/2000, în conformitate cu care arhiva activităţii executorilor judecătoreşti este proprietatea statului, actele executorilor fiind înscrisuri oficiale care pot fi cercetate de magistraţi în condiţiile legii; împrejurarea că inculpatul are studii superioare este tot o stare de normalitate pentru un executor judecătoresc, iar această calitate de profesionist al dreptului face ca fapta comisă să aibă un pericol social sporit în raport de situaţia altor funcţionari publici; împrejurarea că inculpatul are în întreţinere doi copii minori, reţinută ca şi circumstanţă atenuantă ar fi pur discriminatorie în raport de alte persoane care nu pot sau nu doresc să aibă soţi şi/sau copii, sau persoane ai căror parteneri/copii au decedat, persoane care au doar un copil sau persoane ai căror copii sunt majori.
S-a susţinut că sentinţa este netemeinică şi sub aspectul aplicării faţă de inculpat a dispoziţiilor art. 83 din C. pen., apreciindu-se că realizarea scopului pedepsei nu poate fi atins decât prin condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea deoarece, în procesul individualizării pedepsei trebuie avute în vedere: calitatea inculpatului, aceea de executor judecătoresc ce avea îndatorirea de contribui la garantarea supremaţiei legii şi presupunea standarde înalte ale conduitei conforme cu onoarea şi cu demnitatea profesiei sale, or în condiţiile în care executorul încalcă legea, acesta prejudiciază reputaţia funcţiei sale, încurajează nerespectarea legii şi afectează încrederea publicului în integritatea procedurii judiciare şi a sistemului judiciar în ansamblul său; motivaţia care a stat la baza săvârşirii faptei, inculpatul profitând de funcţia deţinută, iar inculpatul B., profitând de calitatea de evaluator autorizat pentru a obţine folosul patrimonial în condiţiile conflictului de interese şi ale încălcării normelor de desfăşurare a procedurilor judiciare de executare silită, denaturând astfel scopul aplicării legii în activitatea de executare silită; perseverenţa infracţională a inculpaţilor care au săvârşit actele materiale ale infracţiunii în perioada 2010-2017; împrejurarea că nu se pot reţine în cauză circumstanţe atenuante judiciare; atitudinea inculpaţilor care sugerează că inculpatul A. alege să încalce legea urmărind favorizarea afinului său, iar inculpatul B. alege să încalce legea urmărind folosul patrimonial.
În consecinţă, parchetul a solicitat condamnarea inculpaţilor la pedeapsa închisorii într-un cuantum de până la 3 ani şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani şi aplicarea art. 91 şi următoarele din C. pen. în ceea ce priveşte pedeapsa închisorii aplicate inculpaţilor.
Suplimentar, în concluziile orale susţinute cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul parchetului a precizat că, mecanismul conform căruia a fost săvârşită infracţiunea de către inculpatul B. este similar celui de la infracţiunile de furt şi tăinuire în sensul în care, persoana care fură un bun şi îl dă mai departe tăinuitorului, va continua să fure, ştiind că va da bunul mai departe tăinuitorului, mecanismul fiind în cerc. În acest caz, potrivit jurisprudenţei, tăinuitorul nu răspunde pentru infracţiunea de tăinuire, ci pentru complicitate la infracţiunea de furt întrucât, tăinuind în mod continuat bunul, îl încurajează pe cel care fură să comită în continuare infracţiunea de furt.
În speţă, inculpatul A. a dispus să fie efectuat raportul de evaluare, iar inculpatul B. a întocmit acel raport. În momentul în care inculpatul B. a întocmit raportul de evaluare, inculpatul A. a dispus ca acesta să întocmească în continuare rapoarte de evaluare, cunoscând că l-a întocmit pe primul. Prin urmare, mecanismul este acelaşi ca la infracţiunile de furt şi tăinuire, neavând relevanţă că tăinuirea este incriminată separat pentru că în caz contrar, tăinuitorul ar răspunde pentru complicitate la furturile comise ulterior primei tăinuiri.
Concluzionând, reprezentantul parchetului a susţinut că inculpatul B. trebuie să răspundă pentru toate actele de complicitate următoare emiterii primei delegaţii prin care a fost desemnat să întocmească rapoarte de evaluare. În condiţiile în care inculpatul B. nu ar fi întocmit rapoartele de evaluare nu ar fi mai existat complicitate la infracţiunea de conflict de interese.
În motivele scrise de apel depuse la dosar şi susţinute oral în şedinţa publică, apărătorul ales al inculpatului A. a apreciat că fapta reţinută în sarcina acestuia nu este prevăzută de legea penală, întrucât lipseşte condiţia caracterului public al folosului patrimonial obţinut de către coinculpatul B.. În susţinerea criticii formulate, apărarea a invocat articolul intitulat "Conflictul de interese - o analiză comparativă, publicat pe site-ul www.x.ro/sites/default/files/PDF/lazar_conflictul_de interese_studiu.pdf, în conţinutul căruia se arată că una dintre cerinţele esenţiale ale infracţiunii este aceea ca "acţiunile inculpatului să fi produs un folos material provenit din fondurile publice pentru rudele sale apropiate şi jurisprudenţa reprezentată de Sentinţa penală nr. 1071/2014, definitivă prin decizia penală nr. 113/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători. În opinia apărării, acuzarea era obligată să facă dovada că folosul patrimonial a provenit din fonduri publice. De altfel, scopul incriminării faptei de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane este acela al proteguirii relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public şi la împiedicarea acestuia de a dispune asupra banului public prin favorizarea anumitor persoane, expres prevăzute în art. 301 din C. pen. În lipsa acestei din urmă condiţii, incriminarea ar fi lipsită de sens, favorizarea cu consecinţa dobândirii unui folos patrimonial din fonduri private nefiind avută în vedere de legiuitor.
Or, din Nota explicativă a FFF. şi din raportul întocmit de B. PFA rezultă că plăţile efectuate în cele 46 de dosare execuţionale nu provin din fonduri publice.
Întrucât folosul patrimonial obţinut de coinculpatul B. cu titlu de onorariu pentru cele 46 rapoarte de evaluare nu provine din fonduri publice, ci private, o astfel de faptă nu este prevăzută de legea penală, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.
În concluziile orale susţinute în şedinţă publică cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei, apărarea a solicitat, în subsidiar, pronunţarea unei soluţii de renunţare la aplicarea pedepsei, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 din C. proc. pen., prin raportare la gravitatea redusă a infracţiunii. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul nu a impus cuiva să încheie contracte pentru întocmirea rapoartelor de evaluare cu ruda sa, iar martorii audiaţi au descris pe larg modalitatea în care erau desemnaţi evaluatorii, din declaraţiilor lor nerezultând că inculpatul l-ar fi impus pe coinculpatul B..
De asemenea, apărarea a apreciat că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună în raport de persoana inculpatului faţă de care martorii audiaţi în apel au declarat că este foarte bine integrat social şi profesional, aşa încât, dispunerea unei soluţii de renunţare la aplicarea pedepsei ar corespunde cel mai bine principiilor pedepsei.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor invocate de parchet şi de inculpatul A., cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele prevăzute de art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că apelul declarat de inculpatul A. este fondat dar, numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, iar apelul declarat de parchet este nefondat.
Analizând cu prioritate apelul declarat de inculpatul A., prin care apărarea a solicitat, în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare cu motivarea, de esenţă, că folosul patrimonial obţinut de coinculpatul B. cu titlu de onorariu pentru cele 46 rapoarte de evaluare întocmite şi depuse în dosarele execuţionale nu provine din fonduri publice, ci din fonduri private, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 301 din C. pen., constituie infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori afin până la gradul II inclusiv.
Din interpretarea dispoziţiei legale anterior menţionate rezultă că subiectul activ al infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane este calificat, fiind un funcţionar public.
Potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din C. pen., funcţionarul public este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acestuia.
De asemenea, potrivit art. 175 alin. (2) din C. pen. este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autorităţi publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Aşadar, art. 175 alin. (2) din C. pen. asimilează, sub aspectul tratamentului penal, cu funcţionarii publici, persoanele care exercită un serviciu de interes public pentru care au fost investite de autorităţile publice sau care sunt supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
În privinţa persoanelor care fac parte din categoria funcţionarilor publici prevăzuţi în art. 175 alin. (2) din C. pen. s-a pronunţat şi Curtea Constituţională. Astfel, prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 845 din 13 noiembrie 2015, instanţa de contencios constituţional a statuat că, în categoria funcţionarilor prevăzuţi în art. 175 alin. (2) din C. pen., intră cu titlu de exemplu, profesii precum notarii publici şi lichidatorii judiciari. Întrucât aceştia au fost investiţi de o autoritate publică în vederea exercitării unui serviciu public sau sunt supuşi controlului ori supravegherii unei autorităţi publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, subzistă, în privinţa persoanelor care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul lor, interesul incriminării faptelor de conflict de interese prev. de art. 301 alin. (1) din C. pen.
De asemenea, prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 71 din 29 ianuarie 2015, Curtea Constituţională, sesizată cu obiecţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a articolului unic din Legea pentru modificarea art. 2531din C. pen., dispoziţii legale pe care le-a declarat neconstituţionale, a reţinut că, în ceea ce priveşte modificarea operată în ambele coduri referitoare la excluderea persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţate de la bugetul de stat din sfera de incidenţă a răspunderii penale în materia acestor infracţiuni cu subiect calificat norma este confuză şi susceptibilă de interpretări. Astfel, profesiile liberale se organizează şi se exercită numai în condiţiile legii, a statutului profesiei şi codului deontologic şi au statutul unei funcţii autonome, care se exercită în birouri sau cabinete, în cadrul asociaţiilor profesionale înfiinţate potrivit legii. De exemplu, ar putea intra în această categorie, avocaţi, notari publici, mediatori, medici, farmacişti, arhitecţi, experţi independenţi sau practicieni în insolvenţă, fără a exista o legislaţie clară cu privire la toate profesiile calificate ca fiind liberale". Prin aceeaşi decizie, s-a reţinut că "unele dintre persoanele care exercită profesii liberale sunt considerate funcţionari publici în condiţiile art. 175 alin. (2) din noul C. pen. atunci când, deşi funcţionează în baza unei legi speciale şi nu sunt finanţate de la bugetul de stat, exercită un serviciu de interes public şi este supusă controlului sau supravegherii unei autorităţi publice".
Referitor la executorii judecătoreşti, prin Deciziile nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 256 din 17 aprilie 2009; nr. 631 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 1 iulie 2007; nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 4 februarie 2016, Curtea Constituţională a arătat că aceştia nu fac parte din autoritatea judecătorească, iar activitatea lor, potrivit art. 4 din Legea nr. 188/2000 se află sub coordonarea şi controlul Ministrului Justiţiei. În plus, Curtea a statuat că, executorul judecătoresc, deşi îndeplineşte un serviciu public, îl reprezintă pe creditor în raportul execuţional care s-a născut între creditor şi debitor, fiind practic un agent al statului, iar onorariul său, parte a cheltuielilor de executare, chiar dacă, în final, cade în sarcina debitorului, este avansat de creditor.
Analizând dispoziţiile Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, Înalta Curte reţine că executorii judecătoreşti sunt învestiţi, prin lege, să îndeplinească un serviciu de interes public în mod independent, actele lor fiind acte de autoritate publică, ceea ce le conferă un statut aparte de vreme ce le-a fost delegată o parte din puterea publică, respectiv cea referitoare la ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse în titlurile executorii.
În acelaşi timp, se reţine că statutul profesiei de executor judecătoresc este acela al unei profesii liberale, ale cărei reguli de exercitare sunt stabilite prin Legea nr. 188/2000 şi prin Regulamentul de aplicare a acesteia aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, publicat în Monitorul Oficial nr. 64 din 6 februarie 2001.
Raportând consideraţiile teoretice şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale anterior menţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că executorul judecătoresc este funcţionar public în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din C. pen. şi, în consecinţă, este subiect activ al infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.
În ce priveşte noţiunea de "folos patrimonial" la care se referă art. 301 din C. pen., în jurisprudenţă s-a arătat că aceasta se referă la orice fel de avantaj patrimonial (bunuri, împrumuturi, premii, prestări de servicii gratuite, promovarea în servicii, obţinerea unui loc de muncă generator de venituri, etc.). Norma de incriminare nu cere ca folosul să fie unul injust sau obţinut exclusiv din fonduri publice, ci numai ca acesta să fi fost obţinut printr-o procedură favorizantă.
Aşadar, nu prezintă relevanţă dacă folosul patrimonial obţinut de funcţionarul public sau de vreuna dintre persoanele enumerate în art. 301 din C. pen. provine din fonduri publice sau private. Faptul că norma de incriminare nu condiţionează existenţa infracţiunii, sub aspectul laturii obiective, de realizarea/obţinerea unui folos patrimonial, exclusiv din fonduri publice, rezultă şi din Expunerea de motive ce a însoţit Legea 276/2006, în care se arată că, ceea ce s-a urmărit prin prevederea faptei de conflict de interese ca infracţiune este "sancţionarea penală a funcţionarului public care, în mod conştient şi deliberat, satisface interese personale prin îndeplinirea atribuţiilor publice [...], înlăturarea oricărei suspiciuni cu privire la conduita funcţionarului public care este chemat să îndeplinească un act sau să participe la luarea unei decizii în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, iar prin aceasta produce, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură".
Prin urmare, fapta apelantului inculpat A., executor judecătoresc din 6 iulie 2007, iar din data de 3 septembrie 2007 îşi desfăşoară activitatea în cadrul Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, funcţionar public asimilat, potrivit art. 175 alin. (2) din C. pen., care în exercitarea atribuţiilor de serviciu a îndeplinit acte (dispoziţii de desemnare în calitate de evaluator imobiliar a afinului său de gradul al II-lea, B., realizate prin delegaţiile şi încheierile emise în cele 46 dosare execuţionale) prin care s-au obţinut pentru afinul său de gradul al II-lea foloase patrimoniale constând în drepturile de creanţă asupra onorariilor aferente rapoartelor de evaluare întocmite în cele 46 dosare execuţionale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 301 din C. pen.
A admite teza susţinută de apărare, ar însemna ca executorul judecătoresc să nu poate fi tras niciodată la răspundere penală, chiar dacă desfăşoară activităţi ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 301 din C. pen., doar pentru simplul fapt că nu dispune de fonduri publice.
Decizia de speţă şi articolul invocate de apărare în susţinerea cererii de achitare nu îşi găsesc aplicabilitate în speţa dedusă judecăţii întrucât se referă la fapta unui deputat care şi-a angajat soţia la cabinetul său parlamentar, unde se dispunea de fonduri publice. O atare interpretare nu poate fi extinsă la infracţiunile de conflict de interese în general.
În consecinţă, Înalta Curte, constatând că sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, va respinge cererea apărării de a se dispune achitarea inculpatului A..
Motivul de apel privind individualizarea judiciară a pedepsei va fi analizat împreună cu apelul declarat de parchet care vizează tot individualizarea judiciară a pedepsei.
În ce priveşte prima critică din apelul parchetului, care vizează greşita achitare a intimatului inculpat B. pentru acuzaţia de complicitate la infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, Înalta Curte constată că problemele de drept care în opinia reprezentantului parchetului au fost greşit soluţionate de instanţa de fond se referă la: natura juridică a executării silite; desemnarea de către inculpatul A., pentru întocmirea rapoartelor de evaluare, a unui evaluator şi nu a unui expert tehnic judiciar; data naşterii în patrimoniul inculpatului B. a dreptului de creanţă asupra onorariilor aferente rapoartelor de evaluare întocmite; data consumării infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi vinovăţia intimatului inculpat B..
Prealabil analizării criticilor formulate de parchet, se impune precizarea că Înalta Curte îşi însuşeşte argumentele expuse pe larg de instanţa de fond în hotărârea apelată şi, în consecinţă, nu le va relua în considerentele prezentei decizii.
Cu privire la natura juridică a executării silite, Înalta Curte reţine, din considerentele sentinţei că, într-adevăr, instanţa de fond a concluzionat că executarea silită nu are natura juridică a unei proceduri judiciare care să necesite desemnarea doar a unui expert tehnic judiciar, în condiţiile O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, raportându-se însă, la momentul la momentul la care inculpatul A. a dispus desemnarea în calitate de evaluator a inculpatului B.. Această concluzie a instanţei de fond, corectă, de altfel, nu este în contradicţie nici cu dispoziţiile legii procesual civile care reglementează procedura executării silite, nici cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu referire expresă la art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, aşa cum a susţinut parchetul.
Executarea în natură şi voluntară a obligaţiei stabilite în sarcina debitorului printr-o hotărâre judecătorească sau alt titlu executoriu a fost transpusă în planul dreptului procesual civil, cu valoare de principiu. Însă, în situaţia neexecutării benevole de către debitor a obligaţiei sale, legiuitorul a instituit un ansamblu de mijloace procedurale menite a realiza dreptul recunoscut creditorului, prin titlul său executoriu. Astfel, în situaţia în care debitorul nu execută de bună voie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, la cererea creditorului, dacă prin lege nu se dispune altfel, ca expresie a aplicării principiului disponibilităţii şi în materia executării silite.
C. proc. civ. şi Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti cu modificările şi completările ulterioare, republicată, consacră regula potrivit căreia executarea silită a oricărui titlu executoriu se realizează de către executorul judecătoresc căruia i se conferă un rol activ în tot cursul executării, drept consecinţă a faptului că acesta exercită un serviciu public a cărui normală desfăşurare trebuie garantată chiar de către stat, în virtutea obligaţiei pozitive reglementate, în mod expres, în art. 626 din C. proc. civ.
Aşadar, impunerea realizării întocmai a dispoziţiilor cuprinse în titlul executoriu se duce la îndeplinire cu concursul organului de executare, respectiv al executorului judecătoresc, acesta fiind autoritatea învestită de stat cu puterea de a impune debitorului urmărit sau unor terţe persoane care deţin bunurile acestuia, obligaţia de a executa dispoziţiile cuprinse în titlul executoriu.
Sesizarea organului de executare silită de către creditor cu cererea de executare silită, prin care solicită concursul statului în realizarea şi concretizarea titlului său, deşi generează un raport juridic între creditor şi executorul judecătoresc, nu poate schimba faptul că acesta din urma va acţiona doar asemenea unui mandatar, căruia statul i-a delegat atribuţia de îndeplinire a unei componente a justiţiei, ca serviciu public. Actele procedurale emise de executorul judecătoresc, în considerarea competenţei sale funcţionale în procedura executării silite, sunt realizate exclusiv în beneficiul creditorului care l-a învestit cu cererea de executare silită, şi nu în scop de valorificare a unor drepturi proprii, astfel încât efectele demersului său se produc exclusiv în patrimoniul creditorului. Regimul juridic al exercitării activităţii desfăşurate de executorul judecătoresc impune acestuia manifestarea unui rol activ în tot cursul urmăririi, rol care este, de lege lata, în mod expres reglementat de art. 627 din C. proc. civ. (în acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 4 februarie 2016, în considerentele căreia a reţinut că, "executorul judecătoresc, deşi potrivit Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, îndeplineşte un serviciu public, îl reprezintă pe creditor în raportul execuţional care s-a născut între creditor şi debitor, fiind practic un agent al acestuia, nu face parte din autoritatea judecătorească, iar activitatea sa, potrivit art. 4 din legea menţionată se află sub coordonarea şi controlul Ministrului Justiţiei. Mai mult, executorul judecătoresc nu dispune de imperium - atribut care caracterizează numai judecătorul - pentru a da o hotărâre în baza căreia se dispune declanşarea executării silite [...] şi nu beneficiază de atributele de imparţialitate şi de independenţă specifice numai instanţei de judecată").
Prin urmare, executorul judecătoresc, deşi abilitat prin lege să îndeplinească un serviciu de interes public - ducerea la îndeplinire a obligaţiilor prevăzute de titlul executoriu - serviciu pentru care a fost învestit de către o autoritate publică (Ministerul Justiţiei), îl reprezintă pe creditor în derularea raportului execuţional care s-a născut între creditor şi debitor şi acţionează în interesul unei bune administrări a justiţiei, reprezentând un organ auxiliar al acesteia pentru ducerea la îndeplinire, prin intermediul mijloacelor juridice prevăzute de lege, a dispoziţiilor civile din titlurile executorii (în sensul celor anterior menţionate s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 8 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 480 din 28 iunie 2016)
Referitor la activitatea desfăşurată de executorii judecătoreşti, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 631 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 1 iulie 2007, decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 256 din 17 aprilie 2009) a statuat că activitatea executorilor judecătoreşti constituie "un element esenţial al statului de drept", iar, întrucât aceştia nu deţin forţa publică coercitivă, "statului îi revine obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru ca ei să poată duce la îndeplinire sarcina cu care au fost învestiţi, în special prin asigurarea concursului efectiv al altor autorităţi care pot impune prin forţă executarea atunci când este cazul, măsuri în lipsa cărora garanţiile de care beneficiază justiţiabilul în faţa instanţelor îşi pierd raţiunea de a fi"(cauza Pini şi Bertani/Manera şi Atripaldi împotriva României, 2004).
Subliniind importanţa executării silite, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, că dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu şi lipsit de eficienţă practică dacă ordinea juridică internă a statului, care respectă preeminenţa dreptului, ar permite ca o hotărâre judecătorească sau un alt înscris care constituie titlu executoriu să rămână neexecutată în detrimentul unei părţi. Statul, în calitate de depozitar al forţei publice, este chemat să manifeste un comportament vigilent şi să-l asiste pe creditor în executarea hotărârii care îi este favorabilă. Aşadar, dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti este unul dintre aspectele dreptului de acces la justiţie şi reclamă, prin natura sa, o reglementare din partea statului.
Din jurisprudenţa anterior menţionată, dar şi din opiniile exprimate în literatura juridică de specialitate rezultă că procedura executării silite are caracter administrativ jurisdicţional, latura administrativă fiind însă, în continuare preponderentă deoarece executorul judecătoresc este principalul artizan al procedurii de executare silită, în vreme ce rolul instanţei este unul sancţionator care intervine numai pentru a cenzura actele de executare nelegale şi prejudiciabile.
Aşadar, reţinând caracterul administrativ jurisdicţional al procedurii executării silite, Înalta Curte constată, în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond, că la momentul emiterii de către inculpatul A. a delegaţiilor/încheierilor prin care l-a desemnat pe inculpatul B. să întocmească rapoartele de evaluare, executarea silită nu avea natura juridică a unei proceduri judiciare care să impună desemnarea unui expert judiciar în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară.
De altfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, problematica necesităţii desemnării unui expert tehnic judiciar sau a unui expert evaluator autorizat de ANEVAR putea face obiectul analizei instanţei civile în cadrul unei contestaţii la executare la care puteau recurge părţile implicate în raportul juridic execuţional civil.
În ce priveşte data consumării infracţiunii prealabil, Înalta Curte reţine că folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, este incriminată în art. 301 alin. (1) din C. pen. şi constă în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.
Sub aspectul conţinutului normativ al infracţiunii, dispoziţia din noul C. pen. (art. 301 alin. (1), anterior menţionat), în forma anterioară reconfigurării sale prin Legea nr. 193 din 28 iulie 2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., este aproape identică cu vechea reglementare (art. 2531 alin. (1) din C. pen. din 1969), schimbările intervenite în modul de redactare a textului de incriminare, nemodificând elementele constitutive ale infracţiunii. Astfel, ambele incriminări presupun, în esenţă, existenţa unui interes de natură patrimonială din partea unui funcţionar public, care îi influenţează imparţialitatea în realizarea atribuţiilor conferite de legi şi regulamente, activitatea de serviciu a acestuia fiind lipsită de obiectivitate datorită interesului de ordin material care îl animă, aspect de natură să afecteze grav relaţiile de serviciu. Niciuna dintre normele de incriminare succesive nu condiţionează existenţa infracţiunii, sub aspectul laturii obiective, de realizarea/obţinerea unui avantaj material necuvenit sau nelegitim, deoarece ceea ce s-a urmărit prin prevederea faptei ca infracţiune este ocrotirea acelor relaţii sociale referitoare la îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici, iar nu apărarea relaţiilor sociale privind obţinerea ilicită a foloaselor patrimoniale.
De altfel, şi Curtea Constituţională, fiind sesizată cu obiecţia de necostituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic al Legii pentru modificarea art. 2531 din C. pen. din 1969, în considerentele Deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 71 din 29 ianuarie 2014, a arătat că "finalitatea legii este aceea de a crea premisele ca persoana care deţine o demnitate sau o funcţie publică să-şi îndeplinească cu obiectivitate atribuţiile care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative, să-şi exercite activitatea de serviciu cu respectarea principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public, iar nu în scopul realizării unor interese personale de natură patrimonială, care să prejudicieze interesul public şi să afecteze încrederea cetăţenilor în instituţiile statului (...)".Referitor la prevederea condiţiei caracterului necuvenit al folosului material obţinut (introdusă prin dispoziţiile articolului unic al Legii pentru modificarea art. 2531 din C. pen., Curtea a reţinut că "este lipsită de fundament, în raport cu obiectul juridic special al acestei infracţiuni, respectiv relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, activitate care nu se poate realiza în condiţiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice. Astfel, conflictul de interese nu poate presupune doar obţinerea unor foloase materiale necuvenite, ci obţinerea oricărui tip de folos, întrucât incriminarea nu urmăreşte sancţionarea unor situaţii în care sunt încălcate normele legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase materiale, ci a situaţiilor în care exercitarea imparţială a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public ar putea fi afectată".
În sensul celor anterior menţionate este şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a statuat că, deşi obţinerea unui folos material este o condiţie pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de conflict de interese, acesta nu conferă, în mod obligatoriu faptei caracterul unei infracţiuni de prejudiciu, întrucât principalul fascicul de relaţii sociale apărate de lege ţine de corecta exercitare a autorităţii publice de către funcţionarii publici.
Infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane este, aşadar, una de pericol şi se consumă în momentul în care s-a realizat folosul patrimonial urmare a conduitei subiectului activ. Tot în jurisprudenţa Înaltei Curţi, dar şi în literatura juridică de specialitate se arătă că prin folos patrimonial se înţelege orice fel de avantaj patrimonial (ex., bunuri, împrumuturi, premii, prestări de servicii gratuite, promovarea în servicii, obţinerea unui loc de muncă generator de venituri); legiuitorul nu cere ca folosul să fie unul injust (ex. persoana angajată să nu existe, angajatul să nu fi prestat activităţile remunerate, etc.), ci numai ca acesta să fi fost efectiv obţinut printr-o procedură favorizantă, procedură ce decredibilizează instituţia pentru incapacitatea de a selecta cu rigoare persoana funcţionarului public.
În cauza dedusă judecăţii, folosul obţinut de inculpatul B. constă în dreptul patrimonial de creanţă asupra onorariului aferent rapoartelor de evaluare întocmite şi depuse în dosarele execuţionale, iar momentul consumării infracţiunii coincide cu cel al emiterii de către inculpatul A. a actelor (dispoziţii şi încheieri), prin care inculpatul B. a fost desemnat evaluator şi în baza cărora acesta din urmă a procedat la întocmirea rapoartelor de evaluare şi depunerea lor în dosarele execuţionale, beneficiind astfel, printr-o procedură care generează neîncredere în obiectivitatea şi imparţialitatea funcţionarului public (urmarea imediată) de un loc de muncă producător de venituri. Aşadar, pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii nu este obligatoriu ca evaluatorul să încaseze şi onorariul (care, de altfel reprezintă contravaloarea muncii prestate), emiterea dispoziţiilor/încheierilor, prin care a fost desemnat evaluator, în sine, reprezentând un folos patrimonial în sensul prevederilor art. 301 din C. pen.
În raport de această dată a consumării infracţiunii (emiterea încheierilor/dispoziţiilor prin care inculpatul B. a fost desemnat evaluator) urmează a se analiza dacă, din perspectiva condiţiilor prevăzute de art. 48 din C. pen., subzistă acuzaţia de complicitate la săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, reţinută în sarcina intimatului inculpat B. şi care, potrivit actului de sesizare a instanţei, constă în aceea că, în perioada 15 februarie 2011 - 23 iunie 2017, acesta a întocmit rapoartele de evaluare dispuse de inculpatul A., înlesnind astfel obţinerea pentru sine în mod direct a folosului patrimonial, constând în dreptul de creanţă asupra onorariului aferent efectuării rapoartelor de evaluare.
Potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din C. pen., "Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală".
Pentru a se reţine complicitatea ca formă a participaţiei penale, trebuie să se constate îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de o altă persoană în calitate de autor. Este o condiţie de bază a existenţei complicităţii, deoarece numai prin săvârşirea faptei de către autor activitatea complicelui devine relevantă din punct de vedere penal;
- săvârşirea de către complice a unor activităţi de înlesnire sau ajutor la comiterea faptei de către autor. Înlesnirea, ca act de complicitate, vizează acele activităţi efectuate de complice anterior săvârşirii faptei de către autor, iar ajutorul se referă la actele îndeplinite de complice, chiar în cursul realizării de către autor a acţiunii incriminate, adică în perioada cuprinsă între începerea executării şi consumarea sau, după caz, epuizarea faptei;
- contribuţia complicelui să fi folosit efectiv autorului la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. Contribuţiile complicelui, în oricare dintre modurile prevăzute în art. 48 din C. pen., trebuie să fie efective şi să fi folosit efectiv autorului la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;
- actul de complicitate, în oricare dintre modurile în care s-au manifestat trebuie să fie efectuat cu intenţie. Sub aspect subiectiv, pentru existenţa complicităţii se cere ca sprijinul să fie dat cu intenţie, fie directă, fie indirectă. Această condiţie presupune prevederea de către complice atât a urmărilor actelor sale, cât şi ale faptei autorului şi urmărirea producerii acestora sau acceptarea posibilităţii procedurii lor. Apare astfel evidentă legătura subiectivă dintre participanţi, care în cazul complicităţii, porneşte de la complice către autor, legătură care poate fi bilaterală atunci când între complice şi autor exista o înţelegere prealabilă, autorul cunoscând cine este complicele care l-a ajutat, sau unilaterală, când autorul nu cunoaşte cine este complicele, care este prestaţia şi în ce constă contribuţia sa la săvârşirea faptei (legătura specifică participaţiei improprii).
Actele de complicitate pot interveni fie înainte ca autorul să fi trecut la săvârşirea nemijlocită a activităţii incriminate, situaţie în care avem o complicitate anterioară, fie după ce s-a început executarea, dar în timpul efectuării acesteia, caz în care complicitatea este concomitentă.
În cazul complicităţii anterioare (care poate fi materială sau morală) actele complicelui sunt efectuate înainte de executarea faptei de către autor şi constau în crearea condiţiilor favorizatoare, pregătitoare pentru săvârşirea acesteia. Actele de complicitate anterioară nu sunt, în fond, decât acte preparatorii săvârşite, de altă persoană decât autorul şi care devin acte de complicitate atunci când autorul, folosind acest sprijin, a trecut la săvârşirea faptei, realizând cel puţin o tentativă pedepsibilă.
Complicitatea concomitentă (care poate fi materială sau morală) presupune efectuarea de acte de ajutor de către complici în timpul comiterii infracţiunii.
Raportând aceste consideraţii teoretice la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că singura dintre condiţiile anterior menţionate, îndeplinită în cauză, este cea referitoare la comiterea de către inculpatul A. a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea altor persoane, prev. de art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi care constă în aceea că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu de executor judecătoresc în cadrul Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan, în mod repetat, începând cu anul 2010 şi până la data de 2 mai 2017 şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a îndeplinit acte (dispoziţii de desemnare în calitate de evaluator imobiliar a afinului său de gradul al II-lea, B., realizată prin delegaţie şi încheierile emise în cele 46 de dosare execuţionale, prin care s-au obţinut pentru afinul său de gradul al II-lea foloase patrimoniale constând în drepturile de creanţă asupra onorariilor aferente rapoartelor de evaluare).
În privinţa celorlalte condiţii anterior menţionate, Înalta Curte constată, în urma evaluării materialului probator administrat în cauză, că nu sunt îndeplinite, concluzie la care în mod judicios a ajuns şi instanţa de fond. Astfel, activitatea de întocmire de către inculpatul B. a rapoartelor de evaluare şi depunerea lor în dosarele execuţionale, chiar dacă s-ar circumscrie unei activităţi de înlesnire, în sensul art. 48 din C. pen., fiind ulterioară consumării infracţiunii comise de autor, nu prezintă relevanţă din punct de vedere penal deoarece, aşa cum s-a arătat, actele de complicitate nu pot fi decât anterioare sau concomitente comiterii faptei de către autor, complicitatea posterioară nefiind incriminată.
De asemenea, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că intimatul inculpat B. a acţionat cu intenţie, respectiv, că a prevăzut atât urmările actelor sale, cât şi pe cele ale faptei reţinute în sarcina coinculpatului A. şi că a urmărit producerea acestora. Din declaraţiile martorilor III., JJJ. şi KKK., angajate în cadrul Societăţii de Executori judecătoreşti Beiuşan, rezultă că desemnarea evaluatorului avea loc în urma discuţiei pe care executorul judecătoresc o avea cu creditorul, discuţie în cadrul căreia, executorul prezenta creditorului lista cu experţi evaluatori, în majoritatea situaţiilor, creditorul fiind cel care îşi alegea evaluatorul, de cele mai multe ori, acesta fiind intimatul inculpat. Abia după desemnarea de către executorul judecătoresc, deci după întocmirea de către acesta a delegaţiilor/încheierilor, evaluatorul discuta cu creditorul în legătură cu procedura de desfăşurare a executării silite.
În concluziile orale, reprezentantul parchetului a susţinut că mecanismul prin care a fost săvârşită infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane este similar celui de la furt şi tăinuire. În acest sens, a arătat că, în condiţiile în care o persoană fură un bun şi îl dă mai departe tăinuitorului, persoana care a comis infracţiunea de furt va continua să sustragă bunuri întrucât ştie că poate să le dea mai departe tăinuitorului. Potrivit practicii judiciare, tăinuitorul nu răspunde pentru tăinuire, ci pentru complicitate la infracţiunea de furt întrucât, tăinuind în mod continuat bunul, îl încurajează pe autorul furtului să săvârşească în continuare infracţiunea de furt.
În speţă, după ce intimatul inculpat B. a întocmit primul raport de evaluare, inculpatul A. a continuat să emită delegaţii/încheieri de desemnare a acestuia în calitate de evaluator, ştiind că B. va întocmi şi depune la dosar rapoartele de evaluare.
Această susţinere a reprezentantului parchetului nu poate fi primită, pe de o parte, pentru că intimatul inculpat B. a fost trimis în judecată pentru complicitate în modalitatea înlesnirii la comiterea faptei de către autor, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., iar pe de altă parte, pentru că, dacă s-ar admite teza susţinută de procuror, s-ar încălca dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen. referitoare la limitele şi obiectul sesizării instanţei.
În ce priveşte decizia nr. 5 din data de 11 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, invocată de procuror în concluziile orale, Înalta Curte constată că nu este incidentă în speţă, problema de drept supusă dezlegării ca urmare a promovării recursului în casaţie fiind diferită de cea care face obiectul cauzei de faţă.
Astfel, prin decizia mai susmenţionată, instanţa supremă a stabilit ce se înţelege prin data săvârşirii infracţiunii şi care este data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă (ce constă într-o singură acţiune) implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp. În speţa dedusă judecăţii, pe de o parte, infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane nu constă într-o singură acţiune, ci într-un număr de 46 de acţiuni corespunzătoare celor 46 de delegaţii/încheieri prin care inculpatul A. l-a desemnat, evaluator, pe inculpatul B., iar pe de altă parte, problema principală de drept supusă analizei instanţei de apel este aceea a datei la care s-a consumat fapta a cărei urmare este reprezentată de obţinerea de către evaluator a unui folos patrimonial ce a constat în dreptul de creanţă asupra onorariilor aferente rapoartelor de evaluare pe care le-a întocmit şi depus în dosarele execuţionale, problemă a cărei rezolvare a fost dată în sensul celor menţionate în considerentele deciziei, pornind de la înţelesul noţiunii de folos patrimonial.
În concluzie, Înalta Curte reţine ca fiind în concordanţă cu probele administrate în cauză soluţia de achitare a intimatului inculpat B., dispusă de instanţa de fond, constatare în raport de care critica parchetului, sub acest aspect, este nefondată.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, care vizează greşita reţinere în favoarea inculpatului A. a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., Înalta Curte reţine că la individualizarea judiciară a pedepsei trebuie avute în vedere nu numai împrejurările ce agravează răspunderea penală, ci şi cele care o atenuează. Din această perspectivă, contrar celor susţinute de parchet, se constată că împrejurările obiective referitoare la fapta comisă şi criteriile privind persoana inculpatului, identificate de instanţa de fond în urma evaluării probatoriului administrat în cauză şi redate pe larg şi temeinic argumentat în considerentele sentinţei sunt de natură a diminua gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului şi, în consecinţă, se circumscriu dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.
Prin urmare critica parchetului, şi sub acest aspect, este nefondată.
Cel de-al treilea motiv de apel care vizează netemeinicia sentinţei sub aspectul aplicării faţă de inculpatul A. a prevederilor art. 83 din C. pen., referitoare la amânarea aplicării pedepsei, acesta va fi analizat împreună cu motivul de apel formulat de inculpatul A., prin care se critică sentinţa tot pentru netemeinicie şi tot sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, cu precizarea că, parchetul a solicitat aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, în condiţiile art. 91 din C. pen., iar inculpatul a cerut să se renunţe la aplicarea pedepsei.
Pentru considerentele ce vor fi expuse în cele de urmează, Înalta Curte, analizând - din perspectiva condiţiilor prevăzute la art. 80 din C. pen. - infracţiunea săvârşită, persoana inculpatului şi conduita avută de acesta anterior şi ulterior comiterii faptei, apreciază că pentru îndreptarea inculpatului A. este suficientă aplicarea unui avertisment, şi în consecinţă, va renunţa la stabilirea şi aplicarea unei pedepse.
Astfel, analizând condiţiile referitoare la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului A., Înalta Curte apreciază, în raport de natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit, că aceasta prezintă o gravitate redusă.
În concret, se constată că: prin activitatea infracţională desfăşurată de inculpat nu s-a reţinut o tulburare a bunului mers al activităţii de executare silită şi nici constatarea unor nelegalităţi în cadrul procedurilor de executare silită; inculpatul nu a impus creditorilor desemnarea în calitate de evaluator a afinului să de gradul al-II-lea, coinculpatul B., în unele dosare, acesta din urmă fiind solicitat chiar de către creditori, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (JJJ., III. şi KKK.); deşi legea nu prevede vreun mobil sau scop special ca element al laturii subiective a infracţiunii, prin acţiunile de desemnare în calitate de evaluator a afinului său de gradul al-II-lea, inculpatul A., nu a urmărit un scop anume, având credinţa că activitatea evaluatorului B. este utilă Societăţii de Executori judecătoreşti în cadrul căreia îşi desfăşura activitatea.
În privinţa persoanei inculpatului A., Înalta Curte reţine că acesta nu are antecedente penale; nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, a colaborat cu organele de urmărire penală, punându-le la dispoziţie înscrisurile solicitate; are studii superioare, este căsătorit, are în întreţinere doi copii minori, în vârstă de 7 şi respectiv, 10 ani, se bucură de aprecierea personalului din cadrul Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea (în acest sens sunt declaraţiile martorelor JJJ., III. şi KKK. angajate în cadrul Societăţii de Executori Judecătoreşti Beiuşan care l-au caracterizat pe inculpat ca fiind o persoană integrată social, cu care au o relaţie profesională foarte bună).
Analizând şi condiţiile prevăzute în art. 80 alin. (2) din C. pen. şi constatând îndeplinirea acestora, respectiv că: inculpatul nu a fost anterior condamnat, nefiind cunoscut cu antecedente penale, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar; nu s-a mai dispus anterior faţă de el renunţarea la aplicarea pedepsei; nu s-a sustras de la urmărirea penală, ori de la judecată; nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a participantului la comiterea faptei; pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită nu este mai mare de 5 ani (infracţiunea prev. de art. 301 din C. pen. este pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani), Înalta Curte apreciază că nu este oportună aplicarea unei pedepse inculpatului A. din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
Potrivit art. 80 alin. (2) din C. pen., apelantului inculpat i se va aplica un avertisment şi i se va atrage atenţia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor prevăzute de art. 82 din C. pen. şi art. 5811 din C. proc. pen., privitoare la anularea renunţării la aplicarea pedepsei.
Faţă de argumentele anterior menţionate, împrejurarea că inculpatul a comis fapta în formă continuată (în conţinutul acesteia intrând 46 acte materiale corespunzătoare celor 46 delegaţii/încheieri în baza cărora l-a desemnat ca evaluator în dosarele execuţionale pe coinculpatul B., afinul său de gradul al II-lea, urmărind obţinerea de către acesta a unui folos patrimonial constând în dreptul de creanţă asupra onorariilor aferente rapoartelor de evaluare întocmite) nu justifică, prin ea însăşi, aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, în condiţiile art. 91 din C. pen., aşa cum a solicitat parchetul.
În raport de cele anterior menţionate, critica parchetului privind netemeinicia sentinţei sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 83 din C. pen. şi cererea de a se dispune executarea pedepsei în modalitatea suspendării sub supraveghere, urmează a fi respinse.
Faţă de cele ce preced, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., se va admite apelul declarat de inculpatul A., se va desfiinţa în parte sentinţa şi rejudecând, se vor înlătura dispoziţiile art. 83 din C. pen. referitoare la amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare cu toate consecinţele, iar în baza art. 80 din C. pen., se va dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de acesta pentru infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată prevăzută de 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 81 din C. pen., se va aplica inculpatului A. un avertisment şi se va face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 575 alin. (2) din C. proc. pen.
Se vor menţine dispoziţiile sentinţei care nu contravin prezentei decizii.
Pentru aceleaşi considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., se va respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpatul A. şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A. şi intimatul inculpat B., în cuantum de câte 217 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 109/PI din 12 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2018.
Desfiinţează, în parte, Sentinţa penală nr. 109/PI din 12 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2018, numai cu privire la inculpatul A. şi, rejudecând:
Înlătură dispoziţiile art. 83 din C. pen. referitoare la amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită inculpatului A., cu toate consecinţele.
În baza art. 80 din C. pen., dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul A., pentru infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată prevăzută de 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 81 din C. pen., aplică inculpatului A. un avertisment.
Face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 575 alin. (2) din C. proc. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 109/PI din 12 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2018.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 109/PI din 12 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2018.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpatul A. şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A. şi intimatul inculpat B., în cuantum de câte 217 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 iunie 2019.
Procesat de GGC - LM