Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală cu nr. 134/P din data de 3 octombrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 378/A din data de 8 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în temeiul art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. inculpatul A., a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul prevederilor. art. 67 alin. (1) C. pen. în referire la art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prezente de condamnare.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C. pen. începând cu data rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.
În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A., pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform prevederilor art. 92 alin. (1) şi (2) C. pen.
În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatului A. i s-a impus respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen. s-a impus să execute obligaţia de la lit. d) din textul legal menţionat, respectiv să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul A. să presteze timp de 60 zile o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraşului Isaccea judeţului Tulcea la Direcţia de Administraţie Publică - Serviciul de Utilităţi Publice, Întreţinere, într-un interval orar de minimum 6 ore/zi.
În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., datele prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. s-a dispus a fi comunicate Serviciului de Probaţiune Tulcea.
A fost atrasă atenţia condamnatului A. asupra prevederilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege.
S-a dispus ca pedeapsa accesorie aplicată inculpatului A. să nu se execute pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare.
La data de 12 aprilie 2019, Biroul Executări Penale din cadrul secţiei Penale a Curţii de Apel Constanţa a formulat o sesizare, în temeiul dispoziţiilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, spre a se aprecia asupra cererii formulate de condamnatul A., privind înlăturarea obligaţiei prev. de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen.
În cererea formulată de condamnatul A. a solicitat înlăturarea obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., precizând că intenţionează să muncească în străinătate, pentru a-şi întreţine familia, subliniind că a mai lucrat în Portugalia în oraşul Porto, ca muncitor necalificat, la încărcarea şi descărcarea de haine, având posibilitatea de a se angaja, în acelaşi loc.
Prin Sentinţa penală nr. 70/P din data de 8 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, în baza dispoziţiilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 raportat la art. 597 din C. proc. pen., a fost admisă sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul secţiei Penale a Curţii de Apel Constanţa.
S-a dispus înlăturarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei, prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., impusă condamnatului A. prin Sentinţa penală nr. 134/P din 3 octombrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 378/A, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul cu nr. x/2017
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit concluziilor şi propunerilor din raportul de evaluare emis de Ministerul Justiţiei - Serviciul de Probaţiune Tulcea, persoana condamnată:
"a început să conştientizeze gravitatea şi consecinţele conduitei infracţionale, apreciind pozitiv faptul că a fost lăsat în libertate pentru executarea sancţiunii, manifestând "o atitudine corespunzătoare faţă de condiţiile stabilite în hotărârea judecătorească".
Curtea de Apel Constanţa a apreciat că se impune admiterea sesizării formulate de Biroul Executări Penale din cadrul secţiei Penale a Curţii de Apel Constanţa, observând că persoana condamnată nu a încălcat măsurile de supraveghere, a argumentat necesitatea de a părăsi teritoriul ţării, pentru a munci în străinătate, unde ar obţine venituri mai mari, pentru a-şi întreţine familia, s-a angajat în faţa instanţei că va face toate demersurile pentru a se angaja cu contract de muncă, în Portugalia, a prezentat, potrivit raportului de evaluare un risc mediu de a comite infracţiuni în viitor, iar eventualitatea unui trai mai bun, în dacă va obţine un contract de muncă legal a fost evaluată, de serviciu de probaţiune ca un imbold al responsabilizării condamnatului şi al conştientizării de către acesta a importanţei de a promova un stil de viaţă dezirabil.
Împotriva Sentinţei penale nr. 70/P din data de 8 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa a formulat contestaţie.
Atât în motivarea scrisă cât şi oral cu ocazia dezbaterilor Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea cererii formulate de condamnat de înlăturare a obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei, concluziile părţilor fiind consemnate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri.
La termenul de judecată din 25 septembrie 2019, apărătorul ales al intimatului A. a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei, formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, în raport cu dispoziţiile art. 597 alin. (7) din C. proc. pen.
Asupra excepţiei tardivităţii contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, invocată de apărătorul ales al condamnatului A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constă următoarele:
Potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că dispozitivul Sentinţei penale nr. 70/P din data de 8 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, a fost comunicată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, la data de 9 mai 2019 (dosar fond), calea de atac a contestaţiei fiind declarată de Ministerul Public în aceeaşi zi) dosarul Înaltei Curţi.
Prin urmare, în raport cu dispoziţiile mai sus evocate, contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa la data de 9 mai 2019, este în termenul prevăzut de lege, motiv pentru care va fi respinsă excepţia invocată de intimatul condamnat A., prin apărător, cu privire la tardivitatea formulării contestaţiei.
Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 70/P din data de 8 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul A., atât prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte, o apreciază ca fiind nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este adevărat că prin Sentinţa penală nr. 134/P din data de 3 octombrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 378/A din data de 8 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală condamnatului A. i s-a impus, printre altele, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi obligaţia prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., aceea de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei.
Curtea de Apel Constanţa, la cererea condamnatului şi având concluziile raportului de evaluare, emis de Ministerul Justiţiei - Serviciul de Probaţiune Tulcea a apreciat că se impune înlăturarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei, prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., pentru a da posibilitatea acestuia să meargă în Portugalia să presteze o muncă în vederea obţinerii unor venituri necesare întreţinerii familiei.
Constituţia României stipulează în art. 23 că dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat şi că legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului aminteşte că dreptul la libera circulaţie, aşa cum este recunoscut la parag. 1 şi 2 ale art. 2 din Protocolul nr. 4, are drept scop asigurarea dreptului în spaţiu, garantat oricărei persoane, de a circula pe teritoriul pe care se află precum şi de a-l părăsi; aceasta implică dreptul de a merge într-o ţară la alegerea sa în care ar putea fi autorizat să intre (a se vedea, mutatis mutandis, Peltonen împotriva Finlandei, decizia Comisiei din 20 februarie 1995, D.R. 80-A, pag. 43, alin. (1).
Rezultă că libera circulaţie ordonă interdicţia oricărei măsuri ce ar putea aduce atingere acestui drept şi ar putea restrânge exerciţiul său în condiţiile în care nu răspunde cerinţelor unei măsuri ce ar putea fi considerată « necesară într-o societate democratică » atingerii obiectivelor legitime prevăzute de paragraful trei al articolului menţionat anterior.
În consecinţă, orice ingerinţă trebuie să păstreze un "echilibru just" între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, contrar concluziilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, apreciază că în speţă, în mod corect instanţa a apreciat că se impune înlăturarea obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., în condiţiile în care aceasta reprezintă o restrângere a dreptului la libera circulaţie, cu caracter de excepţie, iar constatarea că în cauză condamnatul nu a procurat nici o dovadă că ar fi încercat să îşi găsească loc de muncă în ţară şi nu a depus un contract care să ateste că va munci în Portugalia nu este suficient şi nu justifică menţinerea acestei interdicţii.
Instanţa constată că pe parcursul termenul de supraveghere condamnatul a avut o atitudine corespunzătoare faţă de condiţiile stabilite în hotărârea judecătorească, nu a încălcat măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse motiv pentru care în mod corect s-a apreciat că este justificată acordarea posibilităţii de a părăsi teritoriul României, în considerarea intenţiei, expuse de acesta, de a munci în Portugalia, urmând ca acesta să prezinte Serviciului de Probaţiune un contract de muncă, legal încheiat, în acel stat.
Înscrisurile depuse în susţinerea contestaţiei, la termenul de judecată din 25 septembrie 2019, de către reprezentantul Ministerului Public, constând în sentinţe civile prin care instanţa a înlocuit la cererea condamnatului sancţiunea amenzii contravenţionale cu muncă în folosul comunităţii, nu au legătură cu cauza de faţă, dar ele pot avea o altă relevanţă decât cea acordată de parchet, ele dovedind lipsa unor venituri băneşti, determinantă în hotărârea condamnatului de a merge să lucreze în afara teritoriului ţării.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că prin menţinerea obligaţiei prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., s-ar încălca şi dreptul condamnatului la muncă, drept stipulat în Constituţia României în art. 41 potrivit cu care dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă, în condiţiile în care aşa cum a observat şi instanţa de fond condamnatul va presta în Portugalia o muncă necalificată, având posibilitatea să obţină venituri mai mari comparativ cu o muncă similară prestată în ţară.
Nici susţinerea Parchetului potrivit cu care copiii minori de 14 ani, respectiv 16 ani ar rămâne fără ocrotire din partea condamnatului nu poate constitui un argument în admiterea contestaţiei, în condiţiile în care prestarea unei munci în afara teritoriului ţării ar fi benefică întregii familii.
Pe de altă parte, argumentele aduse de Ministerul Public în susţinerea contestaţiei cu privire la existenţa unor sancţiuni contravenţionale aplicate persoanei condamnate, la neachitarea unor despăgubiri faţă de o unitate spitalicească, precum şi la faptul că acesta nu ar prezenta o preocupare serioasă faţă de copiii săi, sunt străine prezentei cauze având ca obiect încetarea executării obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei şi care presupune analiza, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probaţiune, a temeiniciei solicitării condamnatului de a nu mai executa această obligaţie, în funcţie de comportamentul acestuia pe parcursul termenului de supraveghere.
În acest sens, Înalta Curte reţine că prin raportul de evaluare întocmit în cauză de Serviciul de Probaţiune Tulcea, s-a arătat că persoana supravegheată a început să conştientizeze gravitatea şi consecinţele conduitei infracţionale şi a manifestat o conduită corespunzătoare faţă de condiţiile stabilite prin hotărârea de condamnare. S-a concluzionat că este oportună dispunerea încetării obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României, arătându-se că, în eventualitatea unui contract de muncă legal şi a unui venit mai bun pot creşte şansele responsabilizării persoanei condamnate şi ale conştientizării de către acesta a importanţei de a promova un stil de viaţă dezirabil.
Pentru toate considerentele expuse, potrivit art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 70/P din data de 8 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul A.
Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia invocată de intimatul condamnat A. cu privire la tardivitatea formulării contestaţiei.
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 70/P din data de 8 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul A.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2019.
Procesat de GGC - LM