Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 245 din data de 31 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12), art. 24 alin. (1) şi art. 52 din Constituţia României, art. 6 şi art. 7 Convenţia Europeană A Drepturilor Omului, formulată de condamnatul A.
Pentru a dispune astfel, curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 14 din 9 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Completul de 5 judecători, s-a stabilit că, pentru ca o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României să fie admisibilă şi să creeze obligaţia trimiterii sale la Curtea Constituţională, este necesar ca respectiva cerere să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice din cauză.
A mai fost reliefat că instanţa de contencios constituţional a stabilit că examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.
Totodată, s-a arătat că, şi în condiţiile în care, în cauza de faţă, par a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, respectiv dispoziţia legală atacată ca fiind neconstituţională să facă parte dintr-o lege, să fie ridicată în faţa unei instanţe de judecată, de una dintre părţile din dosar, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost declarată ca atare printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, s-a constatat că nu este îndeplinită şi condiţia privind efectul real, concret pe care admiterea unei atare excepţii l-ar putea produce asupra cursului procesului penal şi asupra situaţiei juridice din cauză, şi nici cea a existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate.
Instanţa a mai reţinut că, aşa cum a statuat chiar Curtea Constituţională prin Decizia nr. 519 din 7 iulie 2015, liberul acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţia României, semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.
Totodată, s-a mai arătat că, în ceea ce priveşte condiţia privind legătura cu cauza nu poate fi interpretată ca fiind una pur formală, ci aceasta trebuie să fie subsumată ideii de interes al părţii de a invoca excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum s-a stabilit, de altfel, şi prin Deciziile nr. 113/A din 31 martie 2015, nr. 242/A din 25 iunie 2015 şi nr. 333/A din 29 septembrie 2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Împotriva acestei decizii, petentul contestator A. a formulat recurs la data de 4 noiembrie 2019 (prin fax - fila x), prin apărătorul ales B.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 11 noiembrie 2019, sub nr. x/2019.
La termenul de judecată stabilit la 27 noiembrie 2019, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii formulării căii de atac a recursului.
Examinând, cu prioritate, asupra excepţiei tardivităţii recursului formulat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate cuprinsă în decizia penală nr. 245 din data de 31 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, raportat la textele de lege incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este tardiv declarat.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Verificând natura termenului de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac, se constată că acesta este un termen procedural, ce trebuie calculat potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că, în cuprinsul său nu se socoteşte ora la care începe să curgă şi nici ora la care se împlineşte, şi peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, respectiv constatarea tardivităţii acestora.
Înalta Curte notează că, în cazul calculării termenului pe ore, nu sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (4) C. proc. pen., care vizează exclusiv ultima zi a unui termen fixat pe zile, luni sau ani.
În raport cu aceste dispoziţii, având în vedere că decizia Curţii de Apel Ploieşti a fost pronunţată în data de 31 octombrie 2019, termenul de 48 de ore în care inculpatul putea declara recurs s-a împlinit la 2 noiembrie 2019.
În lipsa unei dispoziţii legale în acest sens, termenele pe ore nu se prorogă, chiar dacă data de 2 noiembrie 2019, ca ultimă zi de declarare a căii de atac este o zi de sâmbătă.
Aşadar, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate şi având în vedere data pronunţării deciziei, Înalta Curte constată că, la 04 noiembrie 2019, când condamnatul a declarat recurs, expirase termenul în care se putea ataca dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel că nu se poate reţine că a promovat calea de atac în termenul legal.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate cuprinsă în decizia penală nr. 245 din data de 31 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul A., în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate cuprinsă în Decizia penală nr. 245 din data de 31 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 noiembrie 2019.
Procesat de GGC - LM