Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 320/P/C din 27 septembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, printre altele, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi art. 163 alin. (1) C. pen.
În acest sens, relativ la sesizarea Curţii Constituţionale a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi art. 163 alin. (1) din C. pen., formulată de contestatorul A., Curtea a subliniat că cererea de sesizare este inadmisibilă.
Astfel, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi, sau din oficiu, de către instanţă ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.
În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Curtea a constatat că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ, întrucât contestatorul A. a înţeles să critice neconstituţionalitatea interpretării date aplicării dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi ale art. 163 din C. pen. (fostul art. 127 din C. pen. 1969) prin Decizia cu nr. 2/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare,
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi art. 163 alin. (1) C. pen. cuprinsă în Decizia penală nr. 320/P/C din 27 septembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, recurentul A. a declarat recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu titlu preliminar, analizând criticile formulate de inculpat cu referire la modalitatea în care judecătorul s-a pronunţat asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte nu le poate da relevanţa solicitată, având în vedere, pe de o parte, că nu reprezintă o chestiune de nelegalitate, iar, pe de altă parte, întrucât nu există niciun text de lege care să impună o anumită ordine de soluţionare a cererii în raport cu calea de atac în care a fost formulată, fiind suficient ca, în măsura în care cele două aspecte au fost dezbătute în aceeaşi şedinţă, judecătorul să delibereze concomitent asupra ambelor probleme de drept, astfel cum s-a întâmplat şi în speţă.
Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, deoarece instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia. Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.
Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, condiţie care nu poate însă să determine, doar prin ea însăşi, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerinţelor prevăzute de lege, sesizarea Curţii Constituţionale.
Totodată, articolul 29 alin. (6) prevede că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În cauză, se constată că recursul declarat vizează dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi art. 163 alin. (1) C. pen. cuprinsă în Decizia penală nr. 320/P/C din 27 septembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, excepţie invocată în dosarul Curţii de Apel Constanţa având ca obiect contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 271 din 3 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa prin care a fost respinsă contestaţia le executare.
Înalta Curte constată că obiecţiunile formulate de acesta vizează interpretarea legii, iar nu neconstituţionalitatea textului de lege invocat.
Astfel, Înalta Curte apreciază că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci, în realitate, susţinerile sale vizează modul concret de interpretare a dispoziţiilor enunţate. Însă aceste aspecte nu pot fi cenzurate pe calea controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
De altfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dacă, sub aparenţa unor critici referitoare la ambiguitatea şi neclaritatea textelor de lege, se solicită, în realitate, interpretarea acestora, sesizarea este inadmisibilă, întrucât o asemenea analiză excedează competenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, par. 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficiat al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, par. 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, par. 23, Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 20 aprilie 2018 paragraful 25).
În aceste cazuri, Curtea Constituţională, prin natura sa, nu este legiuitor pozitiv şi numai organul legiuitor are competenţa de a adopta, modifica sau completa legile, în acest sens fiind prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. A accepta un alt punct de vedere înseamnă nu numai să se adauge la lege, dar să se eludeze în esenţă rolul Parlamentului de legiuitor.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că nu poate fi sesizată Curtea Constituţională pentru a se pronunţa în legătură cu cereri pe care, potrivit legii sale de organizare şi conform propriei jurisprudenţe, Curtea Constituţională le consideră inadmisibile.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi art. 163 alin. (1) C. pen. cuprinsă în Decizia penală nr. 320/P/C din 27 septembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 75 RON, până la prezentarea apărătorului ales, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi art. 163 alin. (1) C. pen. cuprinsă în Decizia penală nr. 320/P/C din 27 septembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 75 RON, până la prezentarea apărătorului ales, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 decembrie 2019.
Procesat de GGC - MM