Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 noiembrie 2018, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia Reformată Câmpulung la Tisa, în contradictoriu cu pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat instanţei, în principal:
- în temeiul art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, pronunţarea asupra calităţii sale de persoană îndreptăţită asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate;
- retrocedarea în natură a imobilului revendicat în baza cererii de retrocedare nr. x/28 februarie 2003 formulată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000, a imobilelor identificate la data preluării în cartea funciară C.F. nr. x Câmpulung la Tisa nr. top x, ulterior transcris în C.F nr. x Câmpulung la Tisa, nr. top x, în natură fostă şcoală reformată Câmpulung la Tisa şi locuinţa cantorului, împreună cu terenul aferent, a imobilelor identificate la data naţionalizării în cartea funciară C.F. nr. x Câmpulung la Tisa nr. top x, ulterior transcris în cărţile funciare C.F. nr. x Câmpulung la Tisa, nr. top. x nr. top. x, C.F. nr. x Câmpulung la Tisa nr. top. x, nr. top x, CF, nr. x Câmpulung la Tisa nr. (op. x şi în C.F. nr. x Câmpulung la Tisa nr. top. x în natura Căminul cultural confesional împreună cu terenul aferent, aşa cum urmează a fi identificate printr-o expertiză topografică ce urmează a se întocmi;
- întabularea drepturilor astfel dispuse în favoarea reclamantei în cartea funciară, iar în măsura în care se va ivi un impediment legal care va împiedica retrocedarea în natura, solicită acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 pentru acele imobile.
În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor de a soluţiona cererea de retrocedare nr. x/28 februarie 2003 prin emiterea unei decizii privind retrocedarea bunurilor sale în natură sau, după caz, măsuri reparatorii şi emiterea decizie de validare, obligând ambele instituţii să-şi îndeplinească obligaţiile în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum şi, în ambele situaţii, solicită acordarea unor despăgubiri civile în baza art. 1381 C. civ. începând cu 3 ani retroactiv de la data introducerii cererii şi până la încheierea contractului de închiriere conform art. 45 alin. (63) din Legea nr. 165/2013, în cuantumul prevăzut de prevederile art. 45 alin. (61) şi (62) din Legea nr. 165/2013 cu titlu de reparaţie materială pentru nesoluţionarea cererii până în momentul de faţă.
Prin Sentinţa civilă nr. 35 din 6 februarie 2019 Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia I civilă.
În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut următoarele considerente:
Reclamanta şi-a întemeiat în drept acţiunea introductivă pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, unde la alin. (1) şi alin. (11) se prevede urm.:
"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (11) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii."
În raport de aceste dispoziţii legale, Curtea a reţinut că, litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor Legii nr. 165/2013 sunt de competenţa exclusivă a secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii.
Curtea a avut în vedere, pentru determinarea competenţei, faptul că art. 35 alin. (11) din Legea nr. 165/2013 se referă la toate litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor legii, or reclamanta solicită, prin acţiunea introductivă, aplicarea, în privinţa sa, a dispoziţiilor Legii nr. 165/2013. Este de observat că art. 35 alin. (11) nu se referă doar la actele emise de către autoritatea publică competentă în vederea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, ci se referă la toate litigiile privind modul în care sunt aplicate prevederile legii de către autorităţile cu competenţă în această materie, inclusiv, în acest caz, de către instanţa de judecată însăşi. Curtea are în vedere că reclamanta a solicitat aplicarea directă a dispoziţiilor Legii de către instanţa de judecată în sensul recunoaşterii dreptului la retrocedarea imobilului şi întabularea dreptului de proprietate astfel dobândit în cartea funciară. (acţiune în realizare)
În privinţa petitului subsidiar, de obligare la soluţionarea cererii, Curtea a reţinut caracterul accesoriu al acestuia şi deci imposibilitatea învestirii, ca un petit principal, astfel încât şi în privinţa acestuia a considerat că se impune declinarea, în considerarea şi a dispoziţiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ. (competenţă determinată în raport de capătul de cerere principal).
Astfel învestit, Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 380 din 11 aprilie 2019, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea cauzei spre competentă soluţionare către secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Cluj, reţinându-se în motivarea acestei soluţii următoarele considerente:
Conform art. 3 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, Comisia specială de retrocedare analizează temeinicia şi legalitatea cererilor de retrocedare formulate în temeiul acestui act normativ.
Parohia Reformată Câmpulung la Tisa a formulat o astfel de cerere sub nr. x/28 februarie 2003 înaintată acestei comisii.
Această Comisie specială de retrocedare este obligată, în baza art. 3 alin. (6) din acest act normativ, să se pronunţe prin decizie, în sensul admiterii, ori respingerii cererii.
În prezentul dosar nu s-a pronunţat o decizie, obiectul fiind tocmai de a se constata calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei şi de a dispune retrocedarea în natură a imobilelor solicitate, ori acordarea de măsuri compensatorii. Practic, obiectul este acela de a obliga această comisie de a emite o decizie favorabilă, de admitere a cererii de retrocedare.
Potrivit alin. (7) al art. 3 din acest act normativ, aceste decizii ale Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul care se doreşte a fi retrocedat, în speţă, judeţul Maramureş. Această hotărâre dată de instanţa de judecată este supusă Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 (art. 3 alin. (7) teză finală).
Conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere faptul că această Comisie de retrocedare este una centrală, competenţa revine Curţii de Apel Cluj.
Pe de altă parte, art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu îşi găseşte aplicarea în prezentul dosar sub aspectul în care s-a relevat de către Curtea de Apel Cluj, întrucât nu a fost emisă o astfel de decizie de către comisia centrală.
Sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, reţine următoarele:
Problema care a generat desesizarea instanţelor aflate în conflict îl constituie interpretarea diferită a obiectului şi cauzei juridice a litigiului.
În pronunţarea regulatorului de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în cauză, nu se contestă o decizie emisă în temeiul Legii nr. 165/2013, o astfel de decizie nefiind emisă, reclamanta solicitând instanţei să constate calitatea sa de persoană îndreptăţită cu privire la imobilele solicitate în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin cererea înregistrată sub nr. x/28 februarie 2003, şi să dispună retrocedarea acestor imobile.
Conform art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000:
"Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Prin Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 pronunţată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat:
"în cazul când unitatea deţinătoare sau unitatea învestită cu soluţionarea notificării nu respectă obligaţia instituită prin art. 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanţa învestită să evoce fondul în condiţiile prevăzute în art. 297 alin. (1) din C. proc. civ. şi să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei competente, ci, dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime."
Statuările dispuse prin decizia în interesul legii sunt aplicabile, pentru identitate de raţiune, în cauza dedusă judecăţii, astfel că, în cazul refuzului entităţii de a soluţiona cererea de retrocedare (în speţă, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România), inclusiv din perspectiva nesoluţionării în termen a cererii formulate de reclamant, instanţa este competentă să soluţioneze o astfel de cerere.
Pe de altă parte, art. 35 alin. (1) din actul normativ menţionat statuează că:
"Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării", iar, la alin. (2) din aceeaşi lege, se prevede că:
"În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor".
Art. 33 din Legea nr. 165/2013 prevede:
"(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins intre 2.500 şi 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1)".
Art. 34 din Legea nr. 165/2013 prescrie:
"(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.
(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.
(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.
(4) Dosarele se soluţionează în ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv Secretariatul Comisiei Naţionale.
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), se soluţionează cu prioritate: a) dosarele în care Secretariatul Comisiei Naţionale a solicitat documente potrivit art. 21 alin. (5); b) dosarele în care, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, instanţele de judecată s-au pronunţat cu privire la existenţa şi întinderea dreptului, precum şi la calitatea de persoană îndreptăţită; c) dosarele constituite în baza cererilor formulate de persoanele prevăzute la art. 33 alin. (4); d) dosarele în care s-au emis decizii privind propunerea acordării de despăgubiri/măsuri compensatorii de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România".
În cauza dedusă judecăţii, acţiunea reclamantei nu vizează o notificare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 33 anterior menţionate, sau vreun dosar înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau la Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit art. 34, astfel încât, nu se poate aprecia că instanţa competentă ar fi cea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013, respectiv secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, pentru neîntrunirea cerinţelor prevăzute de art. 33 şi 34, la care se face referire în art. 35.
Aşa fiind, întrucât acţiunea reclamantei vizează nesoluţionarea cererii sale de retrocedare, înregistrată sub nr. x/28 februarie 2003, la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2019.
Procesat de GGC - CL