După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2011, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin B. SA, să se dispună despăgubirea sa, urmare exproprierii imobilelor situate în Bucureşti, Şos. x, şi str. x, prin exproprierea totală a imobilelor adiacente zonei afectate de expropriere, în suprafaţă totală de 20.664,2 mp, respectiv imobilele situate în: str. x, în suprafaţă de 5.946,63 mp; Şos. x, compus din teren de 5.211,38 mp; Şos. x, compus din teren de 579 mp, din care 89,37 mp construiţi; Şos. x, compus din teren de 8.909,19 mp, precum şi la plata sumei de 49.302,122 euro, plus TVA, cu titlu de justă şi prealabilă despăgubire.
Pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind exproprierea imobilelor situate în Bucureşti, Şos. x şi nr. 71, susţinând că acestea nu sunt afectate de lucrarea de utilitate publică Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon. De asemenea, a invocat excepţia lipsei obiectului contestaţiei îndreptate împotriva Hotărârii nr. 17 din 24 iunie 2011, precizând că aceasta a fost revocată prin Hotărârea nr. 27 din 4 octombrie 2011, emisă de comisia desemnată prin Decizia nr. 2 din 30 mai 2011.
Primul ciclu procesual:
Prin Sentinţa nr. 414 din 25 martie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii. A admis excepţia lipsei de obiect şi a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 17 din 24 iunie 2011. A admis în parte contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 16 din 24 iunie 2011 şi a dispus modificarea acestei hotărâri, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei pentru terenul de 428 mp, situat în Bucureşti, Şos. x, la suma de 1.718.420 RON. A dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a diferenţei neachitate din acest cuantum, anume 857.585 RON, şi a respins celelalte capete ale contestaţiei formulate împotriva Hotărârii nr. 16 din 24 iunie 2011, ca neîntemeiate. A dispus compensarea, în întregime, a cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de expert.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta SC A. SRL, intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin B. SA.
Prin Decizia nr. 105 din 6 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul stabilirii cuantumului total al despăgubirilor acordate reclamantei pentru exproprierea suprafeţei de 428 mp, situată în Bucureşti, Şos. x, la suma de 1.840.434,56 RON. A înlăturat dispoziţia privind obligarea expropriatorului la plata către reclamant a sumei de 857.585 RON. A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei. A respins cererea apelantei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta SC A. SRL, intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin B. SA.
Prin Decizia nr. 1174 din 4 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursurile, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, instanţei de apel.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la 9 februarie 2018, sub nr. x/2011*.
Al doilea ciclu procesual:
Prin Decizia nr. 1407 A din 17 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile formulate de reclamanta SC A. SRL, de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin B. SA şi de intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 414 din 25 martie 2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă. A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei la capătul 1 din cererea de chemare în judecată. A stabilit cuantumul total al despăgubirilor acordate reclamantei pentru exproprierea suprafeţei de 428 mp, situate în Bucureşti, Şos. x, la suma de 1.714.230 RON. A înlăturat dispoziţia privind obligarea expropriatorului la plata către reclamantă a diferenţei neachitate, anume 857.585 RON. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. A respins, ca neîntemeiată cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin B. SA, la 12 februarie 2019, criticând, în esenţă, modalitatea în care a fost întocmit suplimentul la raportul de expertiză în cel de-al doilea ciclu procesual şi arătând că a fost stabilită greşit suprafaţa terenului expropriat, fiind determinată eronat valoarea acestuia, prin raportare la imobile cu suprafeţe mai mari, prin supraevaluarea cuantumului despăgubirilor propuse, cu încălcarea dispoziţiilor deciziei de casare şi ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Recurentul a criticat şi aplicarea greşită de către experţi a unui coeficient de localizare de 200%, pe baza unor tranzacţii preluate din ziarul "C." şi de pe internet, prin compararea suprafeţei de 428 mp cu suprafeţe de teren de 30.000 mp, 8.020 mp, 8.000 mp şi 3.287 mp.
De asemenea, recurentul a susţinut că, în mod nejustificat, experţii au înlăturat de la comparare un număr de 25 de contracte de vânzare-cumpărare, întrucât au apreciat că data acestor tranzacţii nu este contemporană cu cea a exproprierii sau că nu se pot aplica indicii de corecţie.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 9 aprilie 2019, sub nr. x/2011*, fiind repartizată, aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 10.
Intimaţii au fost legal citaţi cu menţiunea că au obligaţia de a formula întâmpinare, în condiţiile prevăzute de art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
La 29 mai 2019, intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare, necomunicată, prin care a arătat că motivele de recurs invocate de recurentul-pârât vizează evaluarea probelor şi a situaţiei de fapt deduse judecăţii, care nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului.
În recurs nu au fost administrate probe, conform prevederilor art. 305 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 5 iunie 2019, Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului, în baza dispoziţiilor art. 3021 raportate la cele ale art. 306 alin. (3) C. proc. civ., din perspectiva neîncadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Analizând recursul din perspectiva excepţiei de nulitate, invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să o admită, pentru următoarele argumente:
Conform dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea acestora sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile de modificare şi de casare a unei hotărâri judecătoreşti, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică argumentele de natură juridică pentru care recurentul înţelege să critice hotărârea atacată.
Recursul declarat în cauză nu se circumscrie acestor dispoziţii legale, întrucât, din conţinutul memoriului căii de atac nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată, deoarece recurentul nu a combătut soluţia adoptată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 1407 A din 17 decembrie 2017, obiect al recursului pendinte.
Astfel, în motivarea cererii de recurs, recurenta a formulat, în esenţă, critici cu privire la modalitatea în care a fost întocmit suplimentul la raportul de expertiză în cel de-al doilea ciclu procesual, arătând că a fost stabilită greşit suprafaţa terenului expropriat şi a fost determinată eronat valoarea acestuia, prin raportare la imobile cu suprafeţe mai mari, fiind supraevaluat cuantumul despăgubirilor propuse, cu încălcarea dispoziţiilor deciziei de casare şi ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Recurentul a criticat şi aplicarea greşită de către experţi a unui coeficient de localizare de 200%, pe baza unor tranzacţii preluate din ziarul "C." şi de pe internet, prin compararea suprafeţei de 428 mp cu suprafeţe de teren de 30.000 mp, 8.020 mp, 8.000 mp şi 3.287 mp.
De asemenea, recurentul a susţinut că, în mod nejustificat, experţii au înlăturat de la comparare un număr de 25 de contracte de vânzare-cumpărare, întrucât au apreciat că data acestor tranzacţii nu este contemporană cu cea a exproprierii sau că nu se pot aplica indicii de corecţie.
Ignorând specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care să vizeze greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, recurentul a dedus judecăţii aspecte care privesc modalitatea de administrare a probatoriului şi evaluarea acestuia de către instanţa de apel, aspecte care constituie motive de netemeinicie ale hotărârii recurate, care nu pot fi supuse cenzurii în calea extraordinară de atac a recursului.
Astfel, recurentul a nesocotit reglementarea şi conţinutul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., care permit controlul de legalitate al hotărârii atacate în limite precis determinate.
Deşi recurentul a invocat în susţinerea recursului art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivele expuse nu se subsumează acestei dispoziţii legale, care presupune nu numai indicarea normei pretins încălcate sau greşit aplicate, ci şi arătarea argumentelor juridice, de natură să conducă la incidenţa acestui caz de modificare a hotărârii atacate.
Fiind în eroare asupra funcţiei căii extraordinare de atac a recursului, respectiv cea de a asigura, exclusiv, controlul de legalitate, recurentul a dedus judecăţii, în recurs, aspecte care nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale mai sus menţionate, întrucât acestea nu cuprind critici concrete ale hotărârii atacate, ci expunerea unor nemulţumiri cu privire la întocmirea raportului de expertiză în apel, în rejudecare, şi la stabilirea şi calculul despăgubirilor de către instanţa de apel.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că modalitatea în care recurentul a înţeles să motiveze recursul nu se subsumează nici criticilor care să poată fi încadrate, din oficiu, într-unul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel cum permit prevederile art. 306 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Faţă de aceste considerente şi având în vedere că în cererea de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise ale hotărârii recurate, care face obiectul controlului de legalitate în cauză, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 303 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează să constate nul recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin B. SA, împotriva Deciziei nr. 1407 A din 17 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin B. SA, împotriva Deciziei nr. 1407 A din 17 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2019.
Procesat de GGC - CL