Asupra apelului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 39/CCP din data de 15 noiembrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în baza art. 431 din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petenta A., împotriva Încheierii penale nr. 27/CCP/20.09.2019 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligată petenta A. la plata sumei de 100 RON către stat cu titlu de cheltuielile judiciare.
În baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. a fost obligată petenta A. la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, către intimata B.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., suma de 470 de RON, reprezentând onorariu avocat oficiu, a fost suportată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, instanţa Curţii de Apel Braşov, secţia Penală a reţinut următoarele:
S-a constatat că petenta A. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată la Curtea de Apel Braşov la data de 25 septembrie 2019, împotriva Încheierii penale nr. 27/CCP/20.09.2019 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.
În motivarea contestaţiei s-a arătat de către petenta A. că se formulează contestaţia în anulare pentru că hotărârea pronunţată în dosar să poată fi atacată cu apel, iar apoi cu recurs, ulterior urmând să fie formulată revizuirea hotărârii judecătoreşti. S-a arătat că hotărârea pronunţată în Dosarul nr. x/2019 îi aduce un prejudiciu enorm, solicitându-se recuperarea prejudiciului, obligarea intimaţilor la plata daunelor morale, rejudecarea dosarului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând şi faptul că intimaţii au lipsit de la judecarea procesului, că petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către intimata B., că petenta nu a avut desemnat avocat din oficiu.
S-a mai constatat că petenta A. a formulat mai multe memorii la dosar însoţite de înscrisuri, prin memoriile formulate nefiind indicat vreunul din cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.
Contestatoarei persoana vătămată A. i-a fost desemnat avocat din oficiu în această procedură, în raport cu dispoziţiile art. 93 alin. (5) din C. proc. pen.
La termenul de judecată fixat, potrivit art. 431 din C. proc. pen., pentru a se examina, în camera de consiliu, admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, avocatul din oficiu al persoanei vătămate, contestatoarea A., nu a indicat vreun caz din cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.
Contestatoarea A. a invocat oral, la acelaşi termen de judecată,faptul că la termenul de judecată a plângerii formulate, intimaţii citaţi nu s-au prezentat în faţa judecătorului de cameră preliminară.
Potrivit art. 431 din C. proc. pen., instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilităţii în principiu. Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Prin Încheierea nr. 27/CCP/20.09.2019 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A., împotriva ordonanţei procurorului din 20.05.2019 adoptată în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, confirmată prin Ordonanţa din 18.06.2019 adoptată în Dosarul nr. x/2019 al aceluiaşi parchet de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi au fost menţinute ordonanţele atacate. A fost respinsă cererea de despăgubire formulată de petentă, precum şi pe cea de obligare a intimaţilor la plata cheltuielilor judiciare. În baza art. 275 alin. (2) şi (5) din C. proc. pen. a fost obligată petenta A. să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. a fost obligată petenta A. să plătească intimatei B. suma de 1000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare (onorariul avocaţial) efectuate de intimată în procedura desfăşurată în faţa Curţii.
Potrivit art. 429 alin. (1) din C. proc. pen. contestaţia în anulare se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere. Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac şi se judecă de instanţa care a rezolvat definitiv cauza, deci instanţa în faţa căreia a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare se cere, în speţă aceasta fiind Curtea de Apel Braşov.
Cazurile de contestaţie în anulare sunt reglementate de art. 426 din C. proc. pen. Astfel, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Conform art. 428 din C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) şi c) - h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel. Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) şi i) poate fi introdusă oricând.
Aşa cum rezultă din aspectele formulate în susţinerea contestaţiei în anulare, precum şi la termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2019, s-a constatat că motivele pe care se sprijină contestaţia, prezentate mai sus, nu sunt dintre cele prevăzute la art. 426 din C. proc. pen. şi că, în acelaşi timp, este inadmisibilă formularea unei contestaţii în anulare împotriva încheierii pronunţată de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost soluţionată o plângere formulată împotriva soluţiei procurorului în condiţiile art. 340 din C. proc. pen., Încheierea atacată, nr. 27/CCP/20.09.2019 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, fiind definitivă în condiţiile art. 341 din C. proc. pen. Respectiva încheiere nu face parte din hotărârile penale definitive împotriva cărora se poate face contestaţie în condiţiile art. 426 din C. proc. pen.
Petenta A. a depus jurisprudenţă privind incidenţa dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 637/2017 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Însă, examinând considerentele respectivei hotărâri, s-a constatat că în cuprinsul acestei decizii nu se regăsesc argumente pentru a se dispune admisibilitatea în principiu a contestaţiei formulate în prezentul dosar. Astfel, potrivit Curţii Constituţionale, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 şi în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Astfel, contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac se promovează în condiţii procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac - cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor, tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituţie juridică, datorat aspectului că prin aceasta se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă şi care îşi produce efectele. Prin aceasta, legiuitorul nu a permis reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat, decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426 - 432 din C. proc. pen.
De altfel, respectiva decizie priveşte situaţia unor alte persoane decât persoana vătămată din prezentul dosar, respectiv priveşte persoanele condamnate şi cele cu privire la care a fost dispusă clasarea, faţă de care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, existând, prin urmare, un proces penal încheiat, sau o soluţie de clasare care reprezintă, conform dispoziţiilor art. 327 coroborate cu cele ale art. 315 din C. proc. pen., o soluţie dată în rezolvarea cauzelor aflate într-o etapă procesuală anterioară judecăţii, respectiv atunci când nu poate fi începută urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele esenţiale ale sesizării, sau, în cursul urmăririi penale, atunci când se constată existenţa unuia dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din C. proc. pen. Se arată că pentru persoanele aflate în această ultimă ipoteză juridică, ce au calitatea de suspect sau de inculpat, legiuitorul a reglementat, la art. 18 şi art. 319 alin. (1) din C. proc. pen., dreptul de a cere continuarea procesului penal, respectiv de a solicita continuarea urmăririi penale. Aceasta nu reprezintă altceva decât un alt mecanism procesual penal, diferit de cel al promovării unei contestaţii în anulare, de obţinere a unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care persoanei în privinţa căreia a intervenit amnistia, prescripţia, retragerea plângerii prealabile, existenţa unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori renunţarea la urmărirea penală, îi este recunoscută nevinovăţia. Curtea a constatat, prin urmare, că, având în vedere situaţia juridică diferită în care se află cele două categorii de persoane invocate în susţinerea excepţiei, legiuitorul a prevăzut, în privinţa lor, soluţii juridice diferite pentru a obţine hotărâri judecătoreşti prin care să le fie constatată nevinovăţia. Acest aspect este pe deplin justificat, printre altele, de caracterul extraordinar al căii de atac a contestaţiei în anulare, ce determină posibilitatea promovării sale numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, nu şi împotriva actelor procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată, pronunţate conform art. 314 din C. proc. pen.
În prezenta cauză, s-a constatat însă, că sunt relevante considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 804/2017 din 5 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 partea introductivă din C. proc. pen., prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 426 partea introductivă din C. proc. pen. sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Astfel, în cuprinsul deciziei, Curtea Constituţională menţionează în mod expres faptul că formularea contestaţiei în anulare cu privire la încheierile pronunţate de judecătorul de cameră preliminară prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei, indiferent de motivul invocat, este inadmisibilă. Curtea a reţinut că art. 21 alin. (3) din Constituţie garantează dreptul părţilor la acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Această normă constituţională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum şi dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile legii. Prima teză exprimă, în alţi termeni, dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie, conţinând, aşadar, o reglementare substanţială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanţei dreptului conferit prin cea dintâi teză decât în condiţiile restrictive stabilite în art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Se mai arată că dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 din Convenţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale, precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare. În completare, art. 13 din Convenţie prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform art. 35 parag. 1 din Convenţie. În aceste condiţii, având în vedere caracterul contestaţiei în anulare de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte şi ţinând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituţională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă, ca neîntemeiată.
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petenta A., împotriva Încheierii penale nr. 27/CCP/20.09.2019 a Curţii de Apel Braşov,pronunţată în Dosarul nr. x/2019 şi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 275 alin. (2) şi (6) şi art. 276 din C. proc. pen.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea.
Conform art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., intitulat "plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi",instanţa stabileşte obligaţia de restituire potrivit legii civile.
Astfel, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligată petenta A. la plata sumei de 100 RON către stat cu titlu de cheltuielile judiciare.
Potrivit art. 2 şi art. 453 din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată. De aceea, în baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. a fost obligată petenta A. la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, către intimata B., reprezentând onorariul avocatului ales al acesteia, pentru care a fost depusă dovada cheltuielilor de judecată la termenul de judecată din 15 noiembrie 2019.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., suma de 470 de RON, reprezentând onorariu avocat oficiu, a fost suportată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva încheierii penale sus-menţionate a formulat apel contestatoarea A., solicitând în esenţă admiterea acestuia şi exonerarea sa de plata cheltuielilor judiciare precum şi recuperarea cheltuielilor efectuate cu prilejul fotocopierii înscrisurilor aferente dosarului, depunând documente în acest sens.
Examinând apelul declarat de contestatoarea A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Conform art. 16 (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale."
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, contestatoarea petentă a formulat calea de atac împotriva unei hotărâri pronunţate într-o contestaţie în anulare, cale extraordinară de atac.
Conform art. 429 alin. (1) din C. proc. pen. "Contestaţia în anulare se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere".
Totodată, potrivit disp. art. 432 din C. proc. pen., intitulat "Procedura de judecare", alin. (4) arată că "Sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă."
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţată cu încălcarea normelor procesual penale.
Raţiunea legiuitorului a fost aceea că, întrucât contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, hotărârea contestată fiind deja cenzurată, respectiv de către instanţa de fond, pe calea dreptului comun, astfel încât în această etapă procedurală nu mai este necesar a se relua tot ciclul procesual deja parcurs.
Aşa fiind, cum în speţă ne aflăm într-o astfel de procedură, rezultă că încheierea pronunţată de Curtea de Apel Braşov, prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare formulată de contestatoarea petentă împotriva unei încheieri definitive, pronunţată în procedura de cameră preliminară care este definitivă, după cum, de altfel, era menţionat şi în dispozitivul încheierii pronunţate.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Cum excepţia invocată primează în soluţionarea cauzei, fondul acesteia nu va mai fi antamat, astfel încât criticile susţinute de contestatoarea petentă nu vor mai fi analizate.
Prin urmare, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatoarea A. împotriva Încheierii penale nr. 39/CCP din data de 15 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Văzând şi disp. art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea A. împotriva Încheierii penale nr. 39/CCP din data de 15 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă apelanta contestatoare A. la plata sumei de 1500 RON către intimata B., reprezentând onorariul apărătorului ales.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09 ianuarie 2020.
Procesat de GGC - NN