Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 noiembrie 2012 pe rolul Tribunalului Covasna, secţia civilă, reclamanta Societatea Naţională a Cărbunelui S.A. prin administrator judiciar A. a solicitat obligarea pârâtei Comuna Valea Crişului prin primar să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenurile în suprafaţă totală de 2.475.704,174 mp, situate în comuna Valea Crişului, jud. Covasna, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa nr. 372 din 21 aprilie 2016, Tribunalul Covasna, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.
Prin Decizia nr. 1247/Ap din 3 octombrie 2016, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamanta Societatea Naţională a Cărbunelui S.A. prin administrator judiciar A. împotriva Sentinţei nr. 372 din 21 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Covasna.
Prin Decizia nr. 685 din 7 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantei Societatea Naţională a Cărbunelui S.A. prin administrator judiciar A. împotriva Deciziei nr. 1247/Ap din 3 octombrie 2016, Curtea de Apel Braşov, pe care a casat-o, trimiţând cauza în rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
Prin Decizia nr. 2126/Ap din 19 decembrie 2017 pronunţată în Dosar nr. x/2012, în rejudecare, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis apelul declarat de reclamanta Societatea Naţională a Cărbunelui S.A. prin administrator judiciar A. împotriva încheierii de şedinţă din 18 februarie 2016 şi a Sentinţei civile nr. 372 din 21 aprilie 2016, pronunţate de Tribunalul Covasna, pe care le-a schimbat, în sensul că a admis cererea de reducere a onorariului formulată de reclamantă şi a stabilit onorariul definitiv al expertului B. la suma de 15.000 RON.
A admis în parte acţiunea.
A obligat pe pârâta Comuna Valea Crişului să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 23.763 mp aflată în posesia sa, conform Raportului de expertiză judiciară întocmit de expert B.
A respins celelalte pretenţii ale reclamantei.
A obligat pe pârâtă la plata sumei de 150 RON, cheltuieli parţiale de judecată către reclamantă.
Cu privire la dispoziţia instanţei de reducere a onorariului expertului, Curtea de Apel Braşov a reţinut că, potrivit art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, la stabilirea onorariului definitiv trebuie avute în vedere complexitatea lucrării, volumul de muncă depus şi gradul profesional ori ştiinţific al expertului.
Fără a nega complexitatea lucrării şi volumul de muncă depus, Curtea a apreciat că, faţă de criteriile stabilite de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, suma de 36.750 RON, solicitată şi stabilită ca onorariu definitiv pentru expert, este prea mare, reţinând că în mod netemeinic prima instanţă a respins cererea de reducere a onorariului, cerere pe care, de altfel, expertul judiciar o anticipase şi cu care fusese de acord - astfel cum reiese din partea finală din Nota de evaluare a expertizei tehnice.
Împotriva acestei hotărâri, expertul B. a formulat contestaţie în anulare.
Prin Decizia nr. 1503/Ap din 30 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. împotriva Deciziei nr. 2126/Ap din 19 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
Prin cererea înregistrată la 11 decembrie 2019, contestatorul B. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 2126/Ap din 19 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, cale de atac întemeiată în drept pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
În motivare, recurentul-contestator a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii întrucât instanţa nu a argumentat soluţia pronunţată şi nu a arătat în ce modalitate ar fi putut utiliza de calea de atac a recursului, având în vedere că a avut calitatea de expert în cauză şi nu a ştiut de existenţa apelului, nu a participat la judecarea acestuia şi nu a avut cunoştinţă de hotărârea pronunţată, hotărâre care i-a afectat dreptul la remunerarea activităţii desfăşurate în calitate de expert tehnic.
A precizat că nu a beneficiat de posibilitatea de a-şi apăra interesul său în cursul judecării apelului, pentru ca apoi să supună hotărârea pronunţată controlului de legalitate pe calea recursului.
A arătat, de asemenea, că a fost mai "util" să formuleze calea de atac de retractare a contestaţiei în anulare, pentru a supune criticile sale controlului aceleiaşi instanţe care a pronunţat hotărârea prin care i s-a diminuat onorariul, pentru ca, în cazul respingerii, hotărârea pronunţată să fie supusă recursului.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate de către recurentul-contestator, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, pentru considerentele ce succed:
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - text de lege invocat de contestatorul B. drept temei al contestaţiei în anulare - hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
Prin Decizia nr. 1503/Ap din 30 octombrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins ca inadmisibilă contestaţia, reţinând că motivele contestaţiei în anulare puteau fi invocate pe calea recursului.
Cu referire la motivele de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., care urmează să fie analizate împreună date fiind argumentele comune ce le susţin, se constată că decizia pronunţată de curtea de apel este motivată, din cuprinsul acesteia rezultând în mod clar şi concis considerentele pentru care contestaţia în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, iar instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ.
Astfel cum a reţinut curtea de apel, condiţia esenţială pentru admiterea contestaţiei în anulare de drept comun este cea prevăzută de dispoziţiile legale anterior redate - imposibilitatea invocării motivelor pe calea apelului sau a recursului. Această "imposibilitate" se referă însă la un alt aspect decât cel dezvoltat de recurent, care a înţeles să justifice imposibilitatea invocării motivelor pe calea recursului prin faptul că a avut calitatea de expert în cauză şi nu a ştiut de existenţa apelului, nu a participat la judecarea acestuia şi nu a avut cunoştinţă de hotărârea pronunţată.
Hotărârea irevocabilă susceptibilă de contestaţie în anulare este o hotărâre împotriva căreia nu se poate exercita apel sau recurs, fie pentru că hotărârea nu este susceptibilă de o asemenea cale de atac, fie pentru că partea care a exercitat contestaţia în anulare nu avea interes să exercite apelul sau recursul.
Recurentul-contestator face referire în cuprinsul motivelor de recurs la prioritatea de a invoca una dintre cele două căi extraordinare de atac - recursul sau contestaţia în anulare - şi la existenţa unui drept de opţiune în a exercita una dintre aceste căi extraordinare de atac, argumentând faptul că a apreciat a fi mai util să atace hotărârea pronunţată de instanţa de apel cu calea de atac de retractare a contestaţiei în anulare, iar în cazul respingerii, hotărârea să aibă deschisă calea de atac a recursului, decât să urmeze calea recursului - caz în care hotărârea pronunţată ar fi fost irevocabilă - apreciind că ar fi fost dezavantajat.
Or, contrar acestor susţineri care interpretează într-un mod propriu textul de lege, nu există un drept de opţiune între apel sau recurs, pe de o parte, şi contestaţia în anulare, pe de altă parte. Persoana care justifică un interes trebuie să exercite apelul sau recursul, eventualul viciu al procedurii de citare (motivul supus atenţiei de către contestator în cauza de faţă) neputând fi invocat direct în calea de retractare a contestaţiei în anulare. Astfel cum a fost formulat de legiuitor, textul de lege invocat drept temei al contestaţiei în anulare consacră caracterul subsidiar al contestaţiei în anulare.
Cât priveşte criticile prin care se argumentează faptul că recurentul-contestator nu a fost citat la termenul la care au avut loc dezbaterile (dată fiind calitatea sa de expert în cauză) şi nu a ştiut de existenţa apelului, acestea puteau face obiectul analizei instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei în anulare numai după ce se trecea de etapa admisibilităţii căii de atac, întrucât examinarea acestora vizează fondul căii de atac, or cercetarea fondului nu se impunea faţă de soluţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, pronunţată în cauză.
Abia după ce constată caracterul admisibil al contestaţiei în anulare, instanţa este îndrituită a stabili dacă, în raport cu cadrul procesual al litigiului, procedura de citare pentru termenul la care s-a judecat cauza a fost legal îndeplinită.
Având în vedere considerentele expuse, reţinând că hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care se sprijină şi că instanţa a aplicat corect dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. la speţă, criticile formulate de contestatorul B. în acest sens nefiind fondate, Înalta Curte, urmează ca în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul B. împotriva Deciziei civile nr. 1503/Ap din 30 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.
Procesat de GGC - NN