Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 47/PI din data de 25 februarie 2020 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată,a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republ. , a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014, pe numele persoanei solicitate A., şi predarea acesteia către organele judiciare din Italia.
În baza art. 104 alin. (5) din Legea 302/2004 republ. , a constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Italia şi a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.
În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republ. , a dispus menţinerea arestării provizorii a persoanei solicitate A., pe o durată de încă 30 zile (treizeci) zile, începând cu data de 25.02.2020, până la data de 25.03.2020, inclusiv.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republ. , cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 8 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) rap. la art. 5 alin. (3) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocatului pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală şi cooperare judiciară internaţională în materie penală, a dispus plata sumei de 2024 RON reprezentând onorariu avocat din oficiu, ce urmează a fi virat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Timiş; onorariu avocat care în condiţiile art. 8 alin. (3) din acelaşi protocol se acordă o singura dată pentru întreaga durată a procedurii judiciare de executare a mandatului european de arestare (desfăşurată atât în faţa procurorului cât şi a instanţei de judecată).
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că sunt respectate dispoziţiile art. 86 din Legea 302/2004 referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare.
Astfel, conform datelor consemnate în mandatul european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014, persoana solicitată, A. este urmărită pentru comiterea a două infracţiuni, respectiv faptul că ar fi constrâns persoana vătămată, prin violenţă şi ameninţări, să întreţină acte sexuale, provocându-i acesteia leziuni vindecabile în 5 zile, fapta fiind săvârşită în Cagliari, la data de 11.11.2007, şi fiind pedepsită de articolele 609 bis, 609 ter, alin. (1) şi (2) din C. pen. italian, respectiv art. 582 din C. pen. Persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 12 ani închisoare şi 18.000 de euro amendă, prin Sentinţa nr. 875/2009, emisă la data de 13.05.2009 de către Tribunalul din Cagliari, Secţiunea 1, irevocabilă la data de 05.12.2014, pedeapsă din care a mai rămas de executat, 11 ani, 5 luni şi 22 de zile închisoare.
Instanţa, verificând admisibilitatea cererii, a constatat că nu există niciun motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare, prev.de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate sunt pedepsite şi de legea penală română, respectiv art. 218 C. pen., fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, iar termenul de prescripţie a executării pedepsei, raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, nefiind împlinit (termenul fiind de 15 ani, în speţa de faţă, raportat la legea penală română).
Persoana solicitată a arătat ca motive de neexecutare a mandatului european de arestare, faptul că nu doreşte să execute restul de pedeapsă de 11 ani, 5 luni şi 22 de zile de închisoare. De asemenea, arătat că ar fi executat pedeapsa, că nu a avut parte de un proces echitabil, fiind condamnat pe baza unor declaraţii contradictorii ale martorilor, că probatoriul propus de acesta nu a fost administrat, că ar avea afaceri judiciare în România dar şi condiţiile de detenţie din Italia, şi faptul că zona unde s-ar dispune transferarea sa ar fi contaminată.
Examinând motivele de neexecutare a mandatului european de arestare, instanţa a constatat că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoz. art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv facultativ de refuz al executării a mandatului european de arestare, situaţia când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
În speţa de faţă, se poate observa că autorităţile judiciare din Italia au emis mandatul european de arestare pentru executarea unui rest de pedeapsă de 11 ani, 5 luni şi 22 zile închisoare, de către persoana solicitată A., în opinia instanţei fiind prioritar că mandatul european de arestare să fie pus în executare având în vedere că hotărârea emisă de autorităţile judiciare din Italia a rămas definitivă încă din anul 2014, persoana solicitată fiind reperată în Austria, iar din declaraţiile a rezultat că a avut probleme de natură penală şi în Marea Britanie, motiv pentru care probabil nu s-a putut pune în executare cu mai mare celeritate prezentul mandat european de arestare.
Instanţa a apreciat că nu se impune adoptarea unei poziţii de refuz a mandatului european de arestare, având în vedere necesitatea executării prezentului mandat european de arestare, în condiţiile în care restul de pedeapsă de 11 ani, 5 luni şi 22 zile închisoare nu a putut fi pus în executare până în prezent, persoana solicitată nefiind reperată de organele competente, chiar dacă petentul nu doreşte deloc executarea vreunei pedepse invocând că pedeapsa indicată în mandatul european de arestare a fost executată în Marea Britanie, fără însă ca persoana solicitată să facă vreo dovadă în acest sens, deşi a avut o perioadă de mai mult de 10 zile la dispoziţie.
Instanţa a remarcat faptul că petentul nu a indicat nici măcar un element concret legat de o hotărâre judecătorească din Marea Britanie, sau alte elemente probatorii legate de executarea pedepsei de 11 ani, 5 luni şi 22 de zile închisoare aplicată de Tribunalul din Cagliari, Italia (pedeapsa iniţială fiind de 12 ani închisoare), motiv pentru care instanţa nici nu a putut iniţia verificări în acest sens, afirmaţiile petentului referitoare la aceste aspecte rămânând doar la acest stadiu al unor simple susţineri.
Referirile persoanei urmărite internaţional la modul de soluţionare a cauzei pe fond de către instanţele de judecată din Italia, că nu a avut parte de un proces echitabil, că declaraţiile martorilor au fost contradictorii, că probaţiunea propusă de apărătorul acestuia nu a fost administrată, nu au fost dovedite în primul rând, astfel că ele nu pot conduce la ideea că ar putea constitui un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, cu atât mai mult că din examinarea mandatului european de arestare rezultă că persoana solicitată a fost prezentă la procesul intentat acesteia.
Persoana solicitată a invocat că ar avea afaceri judiciare în localităţile Botoşani, Suceava şi Săveni, aspect care ar fi putut duce doar la ideea amânării predării persoanei solicitate şi nu la respingerea solicitării de executare a mandatului european de arestare, însă nu s-a făcut dovada proceselor aflate pe rolul instanţelor din aceste localităţi, cele invocate de petent rămân doar în etapa simplelor afirmaţii.
Instanţa a apreciat că nici invocarea unor condiţii de detenţie în Italia sau că zona Cagliari ar fi contaminată, nu pot constitui motive de refuz al mandatului european de arestare, afirmaţiile nefiind dovedite în nicio formă de către petent, astfel că nici aceste aspecte nu au putut conduce la ideea refuzului executării mandatului european de arestare, cum a solicitat petentul.
În aceste condiţii, instanţa a constatat că se impune predarea acestuia autorităţilor italiene, nefiind date impedimente de refuz al executării unui mandat european de arestare emis în scopul executării restului de pedeapsă, având în vedere toate elementele concrete ale cauzei.
Cu privire la solicitarea de prelungire a arestului provizoriu, potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, în situaţia în care se dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune şi arestarea sau, după caz, menţinerea arestării provizorii persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, neexistând posibilitatea ca, în această etapă a procedurii să se dispună măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar astfel cum s-a solicitat de către petent.
În consecinţă, întrucât nu există niciun impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, astfel cum a fost redat anterior dispozitivul sentinţei contestate.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a formulat, în termen legal, contestaţie persoana solicitată A., pentru motivele astfel cum se află consemnate, pe larg, în partea introductivă a prezentei decizii.
În esenţă, oral, prin apărătorul desemnat din oficiu, a precizat că se poate refuza predarea sa către autorităţile judiciare din Italia, date fiind următoarele considerente: este cetăţean român, are o rezidenţă continuă pe teritoriul României, a dat o declaraţie expresă în care şi-a exprimat dorinţa de a rămâne alături de familie,invocând nemulţumirile cu referire la modul de soluţionare a cauzei pe fond de către instanţele de judecată din Italia, neavând parte de un proces echitabil, declaraţiile martorilor au fost contradictorii, că probaţiunea propusă de apărătorul acestuia nu a fost administrată;a invocat că are afaceri judiciare în localităţile Botoşani, Suceava şi Săveni şi nu în ultimul rând că a executat această pedeapsă în Marea Britanie; a solicitat respingerea cererii formulată de parchet şi punerea în libertate, sau luarea măsurii arestului la domiciliu, pentru a putea dovedi faptul că a executat deja pedeapsa menţionată în mandat.
Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că prin cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. de dosar x/2020, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014, pe numele persoanei solicitate A..
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine următoarele:
S-a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara mandatul european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014, împotriva cetăţeanului român, A., acesta fiind urmărită pentru comiterea infracţiunii contra persoanei.
Prin încheierea penală din data de 13 februarie 2020, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 20.02.2020, ora 09:30, în vederea depunerii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a traducerii în limba română a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia pe numele persoanei solicitate.
În temeiul prevederilor art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, s-a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi în consecinţă s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 13.02.2020, până la data de 27.02.2020, inclusiv.
Prin încheierea penală din data de 20 februarie 2020, s-a dispus amânarea judecării cauzei la data de 25.02.2020, ora 09:30, în vederea depunerii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a traducerii în limba română a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia pe numele persoanei solicitate.
La data de 25.02.2020 s-a constatat că a fost depus la dosar mandatul european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014, pe numele persoanei solicitate A..
Conform datelor consemnate în mandatul european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014, persoana solicitată, A. este urmărită pentru comiterea a două infracţiuni, respectiv faptul că ar fi constrâns persoana vătămată, prin violenţă şi ameninţări, să întreţină acte sexuale, provocându-i acesteia leziuni vindecabile în 5 zile, fapta fiind săvârşită în
Cagliari, la data de 11.11.2007, şi fiind pedepsită de articolele 609 bis, 609 ter, alin. (1) şi (2) din C. pen. italian, respectiv art. 582 din C. pen.. Persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 12 ani închisoare şi 18.000 de euro amendă, prin Sentinţa nr. 875/2009, emisă la data de 13.05.2009 de către Tribunalul din Cagliari, Secţiunea 1, irevocabilă la data de 05.12.2014, pedeapsă din care a mai rămas de executat, 11 ani, 5 luni şi 22 de zile închisoare.
În şedinţa publică din data de 25.02.2020, persoanei solicitate i s-a comunicat mandatul european de arestare tradus în limba română, împrejurarea în care, a arătat că a înţeles conţinutul acestuia, iar în cursul ascultării, persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea către autorităţile solicitante.
Persoanei solicitate i s-a adus la cunoştinţă şi conţinutul regulii specialităţii, acesta declarând că renunţă la efectele regulii specialităţii şi la drepturile conferite de această regulă.
Potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, "în toate cazurile instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 110. În scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare."
În acelaşi timp, potrivit art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, intitulat "Motive de refuz al executării", alin. (2) precizează că "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: (...) c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent".
În propriul demers analitic, Înalta Curte constată că în virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speţă cel din Italia (Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014), în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speţă cea română, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru, respectiv Italia (Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014), a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea executării pedepsei închisorii, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii, care se execută în baza principiului recunoaşterii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, cât şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât şi în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.
Conform Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
Înalta Curte în propriul demers analitic, verificând admisibilitatea cererii, constată că nu există niciun motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare, prev.de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate sunt pedepsite şi de legea penală română, respectiv art. 218 C. pen., fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, iar termenul de prescripţie a executării pedepsei, raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, nefiind împlinit (termenul fiind de 15 ani, în speţa de faţă, raportat la legea penală română).
Examinând motivele de neexecutare a mandatului european de arestare, instanţa constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoz. art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv facultativ de refuz al executării a mandatului european de arestare, situaţia când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
În speţa de faţă, se poate observa că autorităţile judiciare din Italia au emis mandatul european de arestare pentru executarea unui rest de pedeapsă de 11 ani, 5 luni şi 22 zile închisoare, de către persoana solicitată A., în opinia instanţei fiind prioritar că mandatul european de arestare să fie pus în executare având în vedere că hotărârea emisă de autorităţile judiciare din Italia a rămas definitivă încă din anul 2014, persoana solicitată fiind reperată în Austria, iar din declaraţiile sale a rezultat că a avut probleme de natură penală şi în Marea Britanie, motiv pentru care probabil nu s-a putut pune în executare cu mai mare celeritate prezentul mandat european de arestare.
Din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că durata pedepsei ce urmează a fi executată este mai mare de 1 an închisoare (11 ani, 5 luni şi 22 de zile închisoare aplicată de Tribunalul din Cagliari, Italia), nu au fost formulate nici un fel de obiecţii privind identitatea, iar termenul de prescripţie a executării pedepsei nu este împlinit.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, fiind emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014 Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014, în baza sentinţei aplicată de Tribunalul din Cagliari, Italia.
La termenul de judecată din data de 25.02.2020, aşa cum anterior s-a arătat, în şedinţă publică, s-a procedat la audierea persoanei solicitate A., căreia i s-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare şi care a declarat că nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Italia, şi că renunţă la beneficiul regulii specialităţii.
În ceea ce priveşte motivele de contestaţie invocate de către persoana solicitată A. în prezenta cale de atac, respectiv refuzul său de a fi predat către autorităţile judiciare din Italia, dat fiind că este cetăţean român, are o rezidenţă continuă pe teritoriul României, a dat o declaraţie expresă în care şi-a exprimat dorinţa de a rămâne alături de familie, Înalta Curte le constată a fi neîntemeiate.
Pe de o parte, raportat la dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 Înalta Curte nu reţine incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare. În acest sens Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispoziţiilor Deciziei-cadru 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3 din aceasta şi în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 şi 4a (Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cauza Leymann şi Pustovarov, C388/08 hotărârea din 1 decembrie punctul 51; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cauza Mantello, C261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, punctul 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condiţiilor definite la articolul 5 din decizia-cadru menţionată.
Pe de altă parte, aşa după cum a reţinut şi prima instanţă, Înalta Curte apreciază că nu se impune adoptarea unei poziţii de refuz a mandatului european de arestare, având în vedere necesitatea executării prezentului mandat european de arestare, în condiţiile în care restul de pedeapsă de 11 ani, 5 luni şi 22 zile închisoare nu a putut fi pus în executare până în prezent, persoana solicitată nefiind reperată de organele competente, chiar dacă petentul nu doreşte deloc executarea vreunei pedepse invocând că pedeapsa indicată în mandatul european de arestare a fost executată în Marea Britanie, fără însă ca persoana solicitată să facă vreo dovadă în acest sens, deşi a avut o perioadă de mai mult de 10 zile la dispoziţie.
Totodată, se reţine că petentul nu a indicat nici măcar un element concret legat de o hotărâre judecătorească din Marea Britanie, sau alte elemente probatorii legate de executarea pedepsei de 11 ani, 5 luni şi 22 de zile închisoare aplicată de Tribunalul din Cagliari, Italia (pedeapsa iniţială fiind de 12 ani închisoare), motiv pentru care instanţa nici nu a putut iniţia verificări în acest sens, afirmaţiile petentului referitoare la aceste aspecte rămânând doar la acest stadiu al unor simple susţineri.
Referirile persoanei urmărite internaţional la modul de soluţionare a cauzei pe fond de către instanţele de judecată din Italia, că nu a avut parte de un proces echitabil, că declaraţiile martorilor au fost contradictorii, că probaţiunea propusă de apărătorul acestuia nu a fost administrată, nu au fost dovedite în primul rând, astfel că ele nu pot conduce la ideea că ar putea constitui un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, cu atât mai mult că din examinarea mandatului european de arestare rezultă că persoana solicitată a fost prezentă la procesul intentat acesteia.
Persoana solicitată a invocat că ar avea afaceri judiciare în localităţile Botoşani, Suceava şi Săveni, aspect care ar fi putut duce doar la ideea amânării predării persoanei solicitate şi nu la respingerea solicitării de executare a mandatului european de arestare, însă nu s-a făcut dovada proceselor aflate pe rolul instanţelor din aceste localităţi, cele invocate de petent rămân doar în etapa simplelor afirmaţii.
De asemenea, instanţa apreciază că nici invocarea unor condiţii de detenţie în Italia sau că zona Cagliari ar fi contaminată, nu pot constitui motive de refuz al mandatului european de arestare, afirmaţiile nefiind dovedite în nicio formă de către petent, astfel că nici aceste aspecte nu pot conduce la ideea refuzului executării mandatului european de arestare, cum a solicitat petentul.
În acest context, legăturile personale ale numitului A. cu statul român şi cu familia sa nu par a fi atât de puternice încât să justifice refuzul executării unui mandat european de arestare, ţinând seama şi de principiul statuat de art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2007 privind necesitatea executării mandatului european de arestare.
În considerarea argumentelor de fapt şi de drept anterior expuse, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, nefiind constatate impedimente legale la predare, remarcând şi gravitatea faptelor pentru care persoana solicitată a fost condamnată, neexistând nicio raţiune de fapt ori de drept de a activa motivul opţional de refuz prev. de 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.
Cu privire la prelungirea arestului provizoriu, potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, în situaţia în care se dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune şi arestarea sau, după caz, menţinerea arestării provizorii persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, neexistând posibilitatea ca, în această etapă a procedurii să se dispună măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar astfel cum s-a solicitat de către petent.
Aşa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 47/PI din data de 25 februarie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 47/PI din data de 25 februarie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 martie 2020.
Procesat de GGC - GV