Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 400 din data de 15.05.2019 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 396 alin. (1), (4) din C. proc. pen., raportat la art. 83 din C. pen., s-a stabilit faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere sau semnalizare falsă din culpă, prevăzută de art. 332 alin. (1) şi (4) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., pedeapsa de 8 luni închisoare, persoană vătămată/parte civilă fiind S.N. Căile Ferate Române - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Iaşi.
În baza art. 83 alin. (1), (2), (3) din C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 din C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 85 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 zile la Primăria municipiului Rădăuţi sau Primăria comunei Dorneşti, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
S-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 88 din C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei ca urmare a neîndeplinirii măsurilor şi obligaţiilor impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni cu intenţie, pe perioada termenului de încercare.
S-a constatat că prejudiciul cu care persoana vătămată s-a constituit iniţial parte civilă în cauză, în timpul urmăririi penale, în sumă de 1701,70 RON, a fost achitat de inculpat, cu chitanţa nr. x din 13.07.2018.
S-a constatat că persoana vătămată S.N. Căile Ferate Române - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Iaşi nu s-a mai constituit parte civilă cu alte sume de bani.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că, la data de 24.06.2017, orele 16:15, inculpatul A. a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe drumul comunal DC 40, din direcţia Gura Solcii în direcţia Slobozia Sucevei, judeţul Suceava. În pasajul de trecere la nivel cu calea ferată nepăzit situat la intrarea în HM Milişăuţi, judeţul Suceava, de la km CFR 466+315, a fost surprins şi lovit de automotorul pentru transport călători cu numărul de tren R-5635, care circula din direcţia staţia CF Dărmăneşti spre staţia CF Dorneşti, judeţul Suceava, producându-se vătămarea corporală a două persoane, ambele aflându-se în interiorul autoturismului în momentul impactului, respectiv A., în calitate de conducător auto şi soţia sa, B., iar în urma acordării primelor măsuri medicale de urgenţă s-a decis transportarea celor două victime la spital.
În urma impactului dintre autoturism şi locomotivă s-a produs avarierea autoturismului în proporţie de 50%, avarii la automotor şi întârzierea trenului.
Cu ocazia testării alcoolemiei în aerul expirat cu aparatul alcooltest, a conducătorului auto, la sediul Spitalului Municipal Rădăuţi şi a mecanicului ce deservea automotorul, la faţa locului, rezultatele au fost negativ "zero" pentru ambele persoane.
Evenimentul de cale ferată s-a produs din cauza neatenţiei şi neopririi la indicatoarele rutiere "STOP" şi "Crucea Sf. Andrei" amplasate în pasajul de trecere la nivel cu calea ferată nepăzit, de la km CFR 466+315, a autovehiculului marca x, de culoare neagră, cu numărul de înmatriculare x, condus de inculpatul A..
Prejudiciul cauzat S.N.T.F.C. Călători S.A. Iaşi comunicat prin adresa nr. x/2017 este de 1701,70 RON, conform devizului nr. x/2017, reprezentând contravaloarea întârzierii trenurilor şi a fost achitat la data de 13.07.2018 la casieria Staţiei CFR Suceava, cu chitanţa seria x nr. x
Depoul de Locomotive Suceava a comunicat, prin adresa din 01.03.2018, că la x nu s-au efectuat lucrări de reparaţii la caroserie, plug de animale şi scară metalică. Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că automotorul x a suferit avarii la tamponul metalic partea dreaptă faţă, caroseria din continuarea tamponului uşor îndoită, plugul pentru animale îndoit şi scara metalică de colţ îndoită, iar din declaraţia lui C. a rezultat că acesta a întocmit notă de comandă în vederea reparării automotorului.
În urma revenirii prin adresa din 10.10.2018, Depoul de Locomotive Suceava a comunicat prin adresa din 14.11.2018, că valoarea estimativă a avariilor la automotorul x este în cuantum de 5420 RON plus TVA.
Prin adresa nr. x/20.09.2017, Revizoratul Regional de Siguranţă a Circulaţiei Feroviare Iaşi a comunicat că, în acest caz, s-a pus în pericol siguranţa mijloacelor de transport, de manevră sau de intervenţie pe calea ferată, prin ocuparea gabaritului de liberă trecere.
Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, A. a recunoscut săvârşirea infracţiunii, precizând că evenimentul s-a produs deoarece nu s-a asigurat temeinic la trecerea la nivel cu calea ferată.
Situaţia de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă efectuate în cursul urmăririi penale: procesul-verbal de sesizare din oficiu; procesul-verbal de cercetare la faţa locului; planşă fotografică; declaraţiile martorilor D., C., B., E.; adresa nr. x/2017; adresa nr. x/13.11.2018; adresa nr. x/1066 din 20.09.2017; declaraţiile suspectului/inculpatului A..
Prin încheierea nr. 456 din data de 25.03.2019, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.
Inculpatul A. a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cererea sa fiind admisă.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa a reţinut aceeaşi situaţie de fapt mai sus expusă.
În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului A., care la data de 24.06.2017, orele 16:15, a condus autoturismul marca x pe drumul comunal DC 40 şi din cauza faptului că nu s-a asigurat, în pasajul de trecere la nivel cu calea ferată nepăzit, de la km CFR 466+315, a fost surprins şi lovit de automotorul pentru transport călători cu numărul de tren R-5635, urmare a accidentului de cale ferată punându-se în pericol siguranţa mijloacelor de transport, manevră sau intervenţie pe calea ferată, prin ocuparea gabaritului de liberă trecere şi aşezarea de obstacole pe calea ferată şi producându-se avarii la automotor şi întârzierea trenului, întruneşte, sub aspectul laturii obiective şi a celei subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere sau semnalizare falsă, prevăzută de art. 332 alin. (1) şi (4) din C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului A., instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 din C. pen. şi faptul că judecata a avut loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în condiţiile recunoaşterii săvârşirii faptei.
Sub aspectul gradului de pericol social al faptei, s-a reţinut că inculpatul nu a respectat regulile de circulaţie privind trecerea la nivel cu calea ferată, putând pune în pericol siguranţa circulaţiei feroviare, provocând un accident feroviar soldat cu distrugerea de bunuri şi întârzierea trenului de călători, astfel că, prin conţinutul ei concret, fapta nu este lipsită în mod vădit de importanţă şi prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Având în vedere prevederile în materie, raportat la particularităţile concrete ale faptei, instanţa de fond nu a reţinut circumstanţe de atenuare sau de agravare a răspunderii penale.
Faţă de cele expuse, s-a stabilit faţă de inculpat pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 83 alin. (1), (2), (3) din C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei de 8 (opt) luni închisoare, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Instanţa de fond a constatat că pedeapsa aplicată este sub limita prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) din C. pen., iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, a avut un comportament corespunzător până la data săvârşirii faptei, o atitudine sinceră şi cooperantă pe timpul urmăririi penale, recunoscând şi regretând săvârşirea faptei, arătând prin aceasta că înţelege riscul pe care îl prezintă o astfel de conduită, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, formând convingerea cu privire la aptitudinea de a avea, în viitor, o comportare bună, chiar fără executarea pedepsei aplicate.
În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, i s-a impus inculpatului să respecte măsurile de supraveghere reglementate de acest text de lege. În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 zile, la Primăria municipiului Rădăuţi sau Primăria comunei Dorneşti. S-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 88 din C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei ca urmare a neîndeplinirii măsurilor şi obligaţiilor impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni cu intenţie, pe perioada termenului de încercare.
S-a constatat că prejudiciul cu care persoana vătămată s-a constituit iniţial parte civilă în cauză în timpul urmăririi penale, în sumă de 1701,70 RON, a fost achitat de inculpat, cu chitanţa nr. x din 13.07.2018, precum şi că persoana vătămată SN Căile Ferate Române - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Iaşi nu s-a mai constituit parte civilă cu alte sume.
Împotriva Sentinţei penale nr. 400 din data de 15.05.2019 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în Dosarul nr. x/2019 a declarat apel inculpatul inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1), (2), art. 420 din C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava a constatat că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea supusă analizei, instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, dând o justă interpretare mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală.
Inculpatul apelant a comis, din culpă, în mod nejustificat şi imputabil, fapta pentru care a fost trimis în judecată. Că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată s-a cantonat în sfera ilicitului penal în modalitatea imputată a rezultat din atitudinea sa procesuală corectă, de recunoaştere şi regret (acesta uzând de procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii), dar şi din mijloacele de probă aflate la dosarul de urmărire penală.
Astfel, la data de 24.06.2017, orele 16:15, inculpatul A. a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe drumul comunal DC 40, din direcţia Gura Solcii în direcţia Slobozia Sucevei, judeţul Suceava şi din cauza faptului că nu s-a asigurat, în pasajul de trecere la nivel cu calea ferată nepăzit de la km CFR 466+315 a fost surprins şi lovit de automotorul pentru transport călători cu numărul de tren R-5635, la intrarea în HM Milişăuţi, judeţul Suceava, care circula din direcţia staţia CF Dărmăneşti spre staţia CF Dorneşti, judeţul Suceava, urmare a accidentului de cale ferată punându-se în pericol siguranţa mijloacelor de transport, manevră sau intervenţie pe calea ferată, prin ocuparea gabaritului de liberă trecere şi aşezarea de obstacole pe calea ferată şi producându-se avarii la automotor şi întârzierea trenului.
Inculpatul a susţinut că în cauză nu sunt întrunite cumulativ toate condiţiile de existenţă a infracţiunii prevăzute de textul incriminator, sub aspectul laturii sale obiective. Astfel, elementul material al laturii obiective se realizează prin trei modalităţi normative alternative: distrugere, degradare şi aducere în stare de neîntrebuinţare, în speţă a automotorului pentru transport călători implicat în incidentul feroviar care a avut loc. Or, potrivit declaraţiilor martorilor şi a adresei Sucursalei Feroviare de Transport Călători Iaşi, acesta a suferit doar avarii uşoare la caroserie, care nu au împiedicat circulaţia sa ulterioară, fiind şi în prezent utilizat fără a fi fost reparat.
Instanţa de apel a reţinut că, într-adevăr, potrivit adresei la care s-a făcut referire în paragraful precedent, aflată la dosarului de urmărire penală, reiese că autotrenul a suferit avarii uşoare, iar actele dosarului nu confirmă că au fost până în prezent remediate ori că acesta nu ar fi, la acest moment, funcţional şi utilizat potrivit destinaţiei.
Într-un atare context, se poate reţine temeinic că nu este dată în cauză modalitatea normativă a elementului material al laturii obiective a infracţiunii constând în oricare dintre cele trei variante arătate în cele ce preced, însă potrivit art. 332 alin. (1) din C. pen., distrugerea sau semnalizarea falsă prezintă şi o altă modalitate normativă (alternativă) de săvârşire, şi anume prin acţiunea subiectului activ de a aşeza obstacole pe linia ferată şi căreia în realitate i se circumscrie activitatea inculpatului, prin aceea că, aflat la volanul maşinii, fără să se asigure la traversarea căii ferate, a poziţionat autoturismul perpendicular pe şine, ocupând gabaritul de liberă trecere a automotorului aflat în circulaţie. Or, prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii tocmai în această modalitate normativă a elementului material al laturii ei obiective, existenţa ei fiind probată prin actele existente la dosar.
Inculpatul a mai arătat că pentru existenţa infracţiunii trebuia să se producă urmarea imediată constând în punerea efectivă, şi nu doar ipotetică, în pericol a siguranţei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, cerinţă neîndeplinită însă în speţă.
Referitor la această critică, instanţa de apel a reţinut că, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei în materie, pentru existenţa infracţiunii este necesar ca obstacolul în cauză, prin dimensiune, greutate şi locul aşezării, să constituie un pericol real, care poate conduce la distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate, a materialului rulant, a instalaţiilor de cale ferată ori a celor de comunicaţii feroviare sau a oricăror altor bunuri aferente infrastructurii feroviare. Nu este necesar să se producă şi impactul între un vehicul feroviar şi obstacol, în sensul ca materialul rulant să lovească obstacolul, infracţiunea consumându-se în momentul în care făptuitorul a aşezat pe linia ferată acel obiect.
Or, nu se poate reţine că un autoturism aşezat pe calea ferată, prin caracteristicile sale fizice, nu ar fi de natură să producă astfel de consecinţe la impactul cu un autotren, ştiut fiind că frânarea şi oprirea acestuia din urmă pe o distanţă scurtă nu sunt practic posibile.
Prin urmare, s-a constatat că, în mod temeinic, instanţa de fond a stabilit că fapta întruneşte, sub aspectul laturii ei obiective (şi a celei subiective), elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Reţinând vinovăţia (culpa) acuzatului, instanţa de fond a stabilit în sarcina acestuia o pedeapsă cu închisoarea, individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 74 din C. pen., a cărei aplicare a amânat-o, în condiţiile art. 83 şi următoarele din C. pen.
Inculpatul a solicitat, în subsidiar, renunţarea la aplicarea pedepsei, raportat la aspectul că fapta prezintă o gravitate redusă prin consecinţele produse, care i-au afectat pe el şi pe soţia sa, precum şi prin împrejurările în care a fost comisă, vizibilitatea la calea ferată fiind relativ îngreunată de vegetaţia existentă în respectivul areal.
Instanţa de apel a apreciat că această cerere nu se justifică a fi primită. Pentru a se putea dispune astfel, prevederile art. 80 din C. pen. impun o serie de condiţii, pozitive şi negative, ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ. Una dintre acestea este şi cea prevăzută de art. 80 alin. (1) lit. b) din C. pen., în care se arată că "în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia".
Or, raportat la modul de comitere a faptei, astfel cum a fost evidenţiat în cele ce preced, la gravitatea intrinsecă pe care infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate o presupun, prin prisma consecinţelor ce s-ar putea produce, chiar dacă a fost comisă din culpă, instanţa de apel a apreciat că stabilirea în sarcina inculpatului a unei pedepse şi supunerea acestuia unor măsuri de supraveghere este necesară şi oportună pentru conştientizarea pe viitor a pericolului pe care îl creează neatenţia manifestată în trafic şi ignorarea regulilor de circulaţie.
Aşadar, chiar dacă celelalte cerinţe stipulate de prevederile legale care reglementează respectiva instituţie sunt date în speţă, instanţa de apel nu a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei.
Pentru considerentele arătate, prin Decizia penală nr. 747 din data de 11 septembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 400 din data de 15.05.2019 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în Dosarul nr. x/2019.
Împotriva Deciziei penale nr. 747 din data de 11 septembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În esenţă, în motivarea recursului în casaţie, recurentul inculpat a susţinut că fapta de a conduce autoturismul, ocazie cu care, din cauza neasigurării la trecerea la nivel cu calea ferată, a fost surprins şi lovit de automotorul pentru transport călători, nu constituie infracţiunea de distrugere sau semnalizare falsă din culpă în modalitatea aşezării de obstacole pe calea ferată.
Recurentul a arătat că în considerentele deciziei recurate s-a reţinut explicit că infracţiunea dedusă judecăţii nu a fost comisă prin niciuna din modalităţile alternative constând în distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a automotorului pentru transport călători, întrucât, potrivit probelor administrate în cauză, acesta a suferit doar avarii uşoare la caroserie, care nu au împiedicat circulaţia sa ulterioară, fiind şi în prezent utilizat fără a fi fost reparat. Într-un atare context, instanţa de apel a subliniat că se poate reţine că nu este dată în cauză modalitatea normativă a elementului material al laturii obiective a infracţiunii constând în oricare dintre cele trei variante arătate în cele ce preced, însă, a constatat că "infracţiunea de distrugere sau semnalizare falsă prezintă şi o altă modalitate normativă (alternativă) de săvârşire, şi anume prin acţiunea subiectului activ de a aşeza obstacole pe linia ferată, şi căreia în realitate i se circumscrie activitatea inculpatului, prin aceea că, aflat la volanul maşinii, fără să se asigure la traversarea căii ferate, a poziţionat autoturismul perpendicular pe şine, ocupând gabaritul de liberă trecere a automotorului aflat în circulaţie. Or, prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii tocmai în această modalitate normativă a elementului material al laturii ei obiective, existenţa ei fiind probată prin actele existente la dosar".
Inculpatul a susţinut că traversarea liniei ferate cu autoturismul fără a se asigura corespunzător nu poate echivala cu acţiunea de aşezare a unui obstacol pe cale ferată, cele două acţiuni având un înţeles fundamental diferit. A menţionat că legiuitorul nu defineşte verbul "a aşeza", nu-i atribuie un înţeles propriu în legea penală, distinct de înţelesul comun al termenului, astfel încât acesta nu poate avea în contextul art. 332 din C. pen. o altă semnificaţie decât cea curentă.
Prin urmare, recurentul a arătat că acţiunea de a aşeza un obstacol pe linia ferată presupune o activitate prin care un anumit bun, devenit astfel obstacol, este poziţionat pe calea ferată şi lăsat în acel loc o durată mai mare de timp, până la o eventuală intervenţie contrară, prin care să fie îndepărtat, înlăturat şi fără de care bunul ar rămâne în acelaşi loc. Acţiunea de a aşeza, ca element material al laturii obiective, presupune poziţionarea unui bun în chip statornic, durabil, stabil, depunerea sa într-un anumit loc cu caracter durabil, lăsarea bunului într-o stare de nemişcare într-un anumit loc şi care presupune intervenţia unei forţe externe pentru a fi îndepărtat. Spre exemplu, infracţiunea poate fi comisă, în modalitatea aşezării unui obstacol, prin poziţionarea unui bolovan pe calea ferată, a unui buştean sau a oricărui bun care prin mărimea şi greutatea sa creează o stare de pericol pentru circulaţia feroviară. În opinia recurentului, şi un autovehicul poate fi aşezat pe calea ferată, însă o asemenea ipoteză poate fi reţinută doar în cazul în care este lăsat în nemişcare, abandonat în acest loc, nu şi la o simplă trecere, traversare a căii ferate, când autovehiculul se află pe calea ferată doar pe durata strict necesară traversării sale, aflându-se în permanentă mişcare.
Raportat la sensul verbului "a aşeza", recurentul a solicitat să se observe că acţiunea de traversare a căii ferate cu autovehiculul nu se subsumează ideii de aşezare, conform normei de incriminare, astfel încât fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, impunându-se pronunţarea unei soluţii de achitare.
În concluzie, recurentul a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere sau semnalizare falsă din culpă [art. 332 alin. (1), (4) din C. pen.], în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 03 decembrie 2019 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 747 din data de 11 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, cauza fiind trimisă completului C7, în vederea judecării pe fond a recursului în casaţie.
În considerentele acestei încheieri s-a reţinut că hotărârea recurată face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către recurentul inculpat A. în termenul legal, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 din C. proc. pen.
De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., cuprinzând numele şi prenumele părţii care a exercitat calea extraordinară de atac, hotărârea care se atacă şi semnătura părţii. S-a apreciat că este îndeplinită şi condiţia de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Înalta Curte a subliniat că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii. Astfel, în ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., pentru a putea fi considerată îndeplinită, trebuie să existe o corespondenţă între motivele invocate şi cazurile de casare prevăzute de lege. Dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. sunt incidente în situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".
Prin raportare la cazul de casare invocat şi motivul de recurs în casaţie, astfel cum a fost dezvoltat în scris de recurent, Înalta Curte a apreciat că acesta se circumscrie, formal, cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), tipicitatea reprezentând tocmai concordanţa între trăsăturile faptei concrete şi modelul abstract (tip) prevăzut de norma de incriminare.
Prin urmare, s-a constatat că este admisibil recursul în casaţie formulat de inculpatul A. referitor la criticile privind lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care a fost condamnat, precum şi lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, strict în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.
În aceste limite, soluţionând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în conformitate cu dispoziţiile art. 447 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Acest caz de casare are în vedere acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii.
Astfel cum s-a menţionat şi în încheierea de admitere în principiu a recursului în casaţie, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".
Drept urmare, verificarea tipicităţii faptei în calea extraordinară a recursului în casaţie implică analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, respectiv dacă se realizează o corespondenţă deplină între fapta comisă şi tiparul de incriminare corespunzător infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.
Având în vedere că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, deci care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, Înalta Curte verifică doar corespondenţa formală între elementele faptice reţinute în hotărârile recurate şi conţinutul constitutiv al infracţiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
În speţă, faţă de inculpatul A. s-a stabilit pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere sau semnalizare falsă din culpă, prevăzută de art. 332 alin. (1) şi (4) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (persoană vătămată/parte civilă fiind S.N. Căile Ferate Române - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Iaşi).
În fapt, s-a reţinut că, la data de 24.06.2017, orele 16:15, inculpatul A. a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe drumul comunal DC 40, din direcţia Gura Solcii în direcţia Slobozia Sucevei, judeţul Suceava şi din cauza faptului că nu s-a asigurat, în pasajul de trecere la nivel cu calea ferată nepăzit de la km CFR 466+315, a fost surprins şi lovit de automotorul pentru transport călători cu numărul de tren R-5635, la intrarea în HM Milişăuţi, judeţul Suceava, care circula din direcţia staţia CF Dărmăneşti spre staţia CF Dorneşti, judeţul Suceava, urmare a accidentului de cale ferată punându-se în pericol siguranţa mijloacelor de transport, manevră sau intervenţie pe calea ferată, prin ocuparea gabaritului de liberă trecere şi aşezarea de obstacole pe calea ferată şi producându-se avarii la automotor şi întârzierea trenului.
Potrivit dispoziţiilor art. 332 alin. (1), (4) din C. pen., "(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei de cale ferată, a materialului rulant, a instalaţiilor de cale ferată ori a celor de comunicaţii feroviare, precum şi a oricăror altor bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare ori aşezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport, manevră sau intervenţie pe calea ferată, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (...) (4) Când faptele prevăzute în alin. (1) - (3) sunt săvârşite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate."
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de art. 332 din C. pen. este format din relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu siguranţa circulaţiei şi transporturilor pe calea ferată, relaţii ce presupun asigurarea funcţionării normale a sistemului circulaţiei şi a transporturilor feroviare, prin ocrotirea mijloacelor prin care se asigură executarea acestor activităţi.
Elementul material al laturii obiective se realizează prin acţiuni diferite, cum ar fi distrugere, degradare, aducerea în stare de neîntrebuinţare, aşezarea de obstacole pe linia ferată şi semnalizare falsă. Obstacolele la care se referă textul trebuie să fie de aşa natură încât, prin dimensiunile, substanţa şi modul amplasării lor, să poată crea un pericol pentru siguranţa circulaţiei.
Urmarea imediată constă în apariţia unei situaţii de fapt periculoase pentru siguranţa mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată. Pentru existenţa infracţiunii nu se cere ca acţiunea care constituie elementul material să fi adus vreo vătămare mijloacelor de transport ale căilor ferate, întrucât urmarea (rezultatul) nu constă într-o vătămare, ci într-o stare de pericol.
Cu privire la infracţiunea de distrugere sau semnalizare falsă din culpă, prevăzută de 332 alin. (1) şi (4) din C. pen., ce face obiectul cauzei de faţă, în modalitatea constând în aşezarea de obstacole pe linia ferată, în literatura de specialitate s-a reţinut că pentru existenţa infracţiunii este necesar ca obstacolul în cauză, prin dimensiune, greutate şi locul aşezării, să constituie un pericol real, care poate conduce la distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate, a materialului rulant, a instalaţiilor de cale ferată ori a celor de comunicaţii feroviare sau a oricăror altor bunuri aferente infrastructurii feroviare. Nu este necesar să se producă şi impactul între un vehicul feroviar şi obstacol, în sensul ca materialul rulant să lovească obstacolul, infracţiunea consumându-se în momentul în care făptuitorul a aşezat pe linia ferată acel obiect.
Raportând considerentele teoretice anterior menţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că este neîntemeiată susţinerea recurentului, în sensul că acţiunea de traversare a căii ferate cu autovehiculul nu se subsumează ideii de aşezare a unui obstacol pe linia ferată în sensul normei de incriminare [art. 332 alin. (1) şi (4) din C. pen.].
În speţă, se constată că în sarcina inculpatului A. s-a reţinut comiterea faptei de distrugere sau semnalizare falsă, prevăzută de art. 332 alin. (1) şi (4) din C. pen., prin ocuparea gabaritului de liberă trecere şi aşezarea de obstacole pe calea ferată, iar activitatea inculpatului, astfel cum a fost reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, se circumscrie acestei modalităţi normative (inculpatul, aflat la volanul maşinii, fără să se asigure la traversarea căii ferate, a poziţionat autoturismul perpendicular pe şine, ocupând gabaritul de liberă trecere a automotorului aflat în circulaţie).
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa în materie. Astfel, prin Sentinţa penală nr. 37 din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 238 din 05 septembrie 2014, s-a reţinut că este îndeplinit elementul material în modalitatea constând în aşezarea de obstacole pe calea ferată în cazul inculpatului care, conducând autovehiculul compus din cap tractor (...) şi semiremorca cisternă (...) nu a manifestat o prudenţă sporită la apropierea şi traversarea liniilor de cale ferată la trecerea la nivel a autovehiculelor peste calea ferată a tronsonului CF nr. x (Braşov - Zărneşti) situat la km feroviar 21+350, conduită ce a condus la ciocnirea trenului automotor 14705 ce circula pe ruta Braşov - Zărneşti cu autovehiculul indicat mai sus, urmarea accidentului fiind deraierea trenului automotor 14705, avarierea acestuia şi a semiremorcii în proporţie de 80%, pierderea a 4.000 litri de motorină şi afectarea circulaţiei trenurilor de călători pe această rută.
De asemenea, prin Decizia nr. 1505/1980 (Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, pag. 94 - 95), Tribunalul Suprem a reţinut că fapta inculpaţilor de a fi aşezat, în mod repetat, pe calea ferată doi stâlpi pe care înfăşuraseră o plasă de sârmă, provocând oprirea a 4 trenuri din cauza decuplării tuburilor de aer de la locomotive şi de la vagoane, constituie infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) din C. pen. din 1969, atâta vreme cât, aşa cum rezultă din probele administrate, obstacolele aşezate pe linia ferată ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei materialului rulant
Într-o altă speţă s-a reţinut că pentru încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de distrugere din culpă având ca rezultat o catastrofă de cale ferată prevăzută în art. 276 alin. (4) teza a III-a raportat la art. 277 din C. pen. din 1969, nu prezintă relevanţă natura obstacolului, nici modul în care acesta a fost aşezat pe calea ferată înainte de impact, astfel că orice corp, static sau în mişcare, constituie obstacol dacă prin dimensiunile şi structura sa poate determina punerea în pericol a mijloacelor de transport. (...) Ca urmare, fapta unui conducător de autobuz de a nu respecta obligaţia de a se asigura la o trecere de nivel de cale ferată, care a dus la surprinderea autobuzului de un tren, constituie infracţiunea de distrugere din culpă având ca rezultat o catastrofă de cale ferată, în măsura în care s-au produs consecinţe de natura celor prevăzute în art. 277 alin. (2) din C. pen.. (...) (în fapt, s-a reţinut că, în ziua de 3 martie 1996, la o trecere de nivel de cale ferată, inculpatul nu a oprit autobuzul cu călători pe care îl conducea, pentru a se asigura ca nu este pericol, deşi există indicator de avertizare, precum şi semnalizarea acustică şi luminoasă. În aceste condiţii, autobuzul a fost surprins pe calea ferată de un tren care circula în acel moment. În urma impactului, autobuzul a fost distrus în proporţie de 70 %, locomotiva a fost avariată, 7 persoane an decedat şi s-au cauzat vătămări mai multor persoane) - Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, decizia 3162/1998 în Revista de drept penal, nr. 2/2000, pag. 149 - 150.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina recurentului, astfel cum a fost descrisă în cuprinsul hotărârii recurate, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de distrugere sau semnalizare falsă din culpă, prevăzută de 332 alin. (1), (4) din C. pen., în modalitatea normativă constând în aşezarea de obstacole pe linia ferată.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 747 din data de 11 septembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.
Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 747 din data de 11 septembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 ianuarie 2020.
Procesat de GGC - GV