După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă, la 24 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., recunoaşterea în România a Sentinţei nr. 2972 din 19 noiembrie 2013, pronunţate de Tribunalul Civil şi Penal Verona în dosarul nr. x/2010.
În drept, a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 1094 - 1101 C. proc. civ.
2. Hotărârea Tribunalului Bacău, secţia I civilă
Prin Sentinţa nr. 974 din 2 noiembrie 2018, Tribunalul Bacău, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bacău a reţinut că, sub aspectul competenţei teritoriale, relevante sunt dispoziţiile art. 1099 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul imposibilităţii determinării instanţei, conform alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.
Deşi a apreciat că textele legale nu sunt explicite, persoana care refuză recunoaşterea hotărârii străine nu poate fi decât cea care a figurat ca parte în cauza în care aceasta a fost pronunţată şi căreia i se opune hotărârea.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Tribunalul Bacău a apreciat că aceasta nu poate fi stabilită prin raportare la adresa de domiciliu a reclamantului sau la cea a sediului instituţiei competente să opereze modificările intervenite în starea civilă a acestuia, întrucât soluţionarea cererii adresate instituţiei este condiţionată şi subsecventă de recunoaşterea hotărârii; pe de altă parte, a considerat că ar fi îngreunată sau chiar împiedicată posibilitatea părţii adverse să identifice o eventuală cerere de recunoaştere a hotărârii obţinute printr-o fraudă comisă în procedura urmată în străinătate (art. 1096 alin. (3), art. 1097 alin. (1) lit. c), d) şi f) C. proc. civ., respectiv art. 37 alin. (2) lit. b) din Regulamentul CE nr. 2201/2003).
Astfel, a făcut referire la dispoziţiile Regulamentului CE 1215/2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială potrivit cărora, în esenţă, în afară de instanţa de la domiciliul pârâtului ar trebui să existe şi alte instanţe autorizate în temeiul unei legături strânse între instanţă şi acţiune ..., existenţa acestei legături trebuind să asigure securitatea juridică şi să evite posibilitatea de a se introduce o acţiune împotriva pârâtului în faţa unei instanţe dintr-un stat membru care nu era previzibilă în mod rezonabil de acesta.
De asemenea, a menţionat dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, conform cărora "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, dovada acestuia făcându-se, potrivit art. 91 alin. (1) din acelaşi act normativ, "cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate", în lipsa acestora sau atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei neputând fi opusă altor persoane (alin. (2)).
Tribunalul Bacău a constatat că, potrivit art. I3 din Legea nr. 191 din 19 iunie 2007 pentru aprobarea O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, în vederea aplicării Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 2.201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, (art. (1)) "Cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr. 2.201/2003, sunt de competenţa tribunalului.
Astfel, a reţinut că dispoziţiile art. 1099 alin. (2) sunt aplicabile în cauză, întrucât pârâta, deşi este cetăţean român, nu figurează cu domiciliul în România din 15 mai 2013, potrivit verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, la stabilirea competenţei neputând fi avută în vedere adresa la care reclamantul pretinde că pârâta locuieşte în fapt.
Pentru aceste motive, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.
3. Hotărârea Tribunalului Bucureşti
Prin Sentinţa nr. 766 din 18 aprilie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recunoaştere a unei hotărâri străine este de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.
Faţă de aceste dispoziţii legale şi de cele ale art. I3, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2006, a constatat că, deşi tribunalul are competenţă generală şi materială pentru a soluţiona cererea promovată de reclamantă, instanţa sesizată nu este cea competentă teritorial.
Astfel, a reţinut că, în speţă, pârâta B., care se opune recunoaşterii hotărârii străine, are domiciliul în jud. Bacău, astfel cum a fost indicat de oficiul poştal din jud. Bacău, unde s-a realizat în mod legal procedura de comunicare a citaţiei către pârâtă în procedura pentru termenul de judecată din 18 aprilie 2019.
Deşi din verificările efectuate de Tribunalul Bacău în baza de date a DEPABD la 30 august 2018, a rezultat că pârâta figurează fără domiciliu activ în România, instanţa a apreciat că, la stabilirea competenţei, trebuie să se aibă în vedere domiciliul pârâtului, în sens procesual, iar nu domiciliul legal stabilit conform dispoziţiilor art. 87 şi art. 91 C. civ. din 2009.
Or, oficiul poştal din jud. Bacău, a indicat domiciliul destinatarului citaţiei expediate către pârâta B., ca fiind în jud. Bacău, iar procedura de comunicare a actelor de procedură către pârâtă a fost legal îndeplinită la acest domiciliu.
Astfel, rezultă că domiciliul în sens procesual al pârâtei este în localitatea mai sus menţionată, chiar dacă pârâta nu figurează în baza de date a DEPABD cu acest domiciliu ca fiind domiciliul legal.
În consecinţă, prin raportare la dispoziţiile art. 1099 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, a reţinut că cererea este de competenţa Tribunalului Bacău, în a cărui rază teritorială se afla, la data introducerii cererii, domiciliul pârâtei care poate refuza recunoaşterea hotărârii străine.
De asemenea, a constatat că nu sunt incidente prevederile art. 1099 alin. (2) C. proc. civ., care atribuie în competenţa teritorială a Tribunalului Bucureşti cererile de exequatur în cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului, potrivit alin. (1) al acestui text de lege, excepţia fiind de strictă interpretare şi aplicare.
Totodată, a constatat că Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, precum şi Regulamentul (CE) nr. 4/2009 nu stabilesc reguli de competenţă internă a instanţelor de pe teritoriul unui stat membru, astfel încât, odată atrasă competenţa internaţională a instanţelor române de soluţionare a cererii în baza regulamentelor, competenţa teritorială se stabileşte potrivit normelor dreptului intern, respectiv dispoziţiile art. 1099 C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materie.
Pentru aceste argumente, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Obiectul cauzei deduse judecăţii este reprezentat de cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., recunoaşterea în România a Sentinţei nr. 2972 din 19 noiembrie 2013, pronunţate de Tribunalul Civil şi Penal Verona în dosarul nr. x/2010.
Instituţia juridică ce reglementează recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine în România este reglementată în C. proc. civ., Titlul III - "Eficacitatea hotărârilor străine", Capitolul I - "Recunoaşterea hotărârilor străine".
Conform art. 1.099 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine."
În speţă, calitatea de parte care refuză, prin ipoteză, recunoaşterea Sentinţei nr. 2972 din 19 noiembrie 2013, pronunţate de Tribunalul Civil şi Penal Verona în dosarul nr. x/2010, este pârâta B..
Conform menţiunilor reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, domiciliul pârâtei este în jud. Bacău, la familia C..
Conform susţinerilor reprezentantului convenţional al reclamantului, consemnate în practicaua Sentinţei nr. 947 din 2 noiembrie 2018 a Tribunalului Bacău, secţia I civilă, pârâta domiciliază, în fapt, în jud. Bacău, la familia C..
Aceleaşi concluzii au fost reiterate de apărătorul reclamantului cu ocazia invocării excepţiei de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti, prin cererea depusă la 21 decembrie 2018 în dosarul nr. x/2018 al acestei instanţe, în argumentarea excepţiei arătându-se că pârâta are cunoştinţă de hotărârea a cărei recunoaştere se solicită, iar domiciliul în fapt al acesteia este la părinţii săi, C., din jud. Bacău.
În raport de precizările reprezentantului convenţional al reclamantului, Tribunalul Bucureşti, ulterior amânării succesive a pronunţării asupra cauzei prin încheierile din 10 ianuarie 2019 şi din 11 ianuarie 2019 (dosar nr. x/2018), prin Încheierea din 15 ianuarie 2019 a dispus repunerea cauzei pe rol şi a acordat termen de judecată la 21 februarie 2019, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu pârâta.
Conform dovezii de înmânare aflate la dosarul Tribunalului Bucureşti, pârâta a fost citată la adresa din jud. Bacău, la familia C..
Însă, potrivit menţiunilor din procesul-verbal întocmit de agentul însărcinat cu efectuarea procedurii de citare, precum şi a celor inserate de oficiul poştal pe plicul cu care aceasta a fost expediată, pârâta nu locuieşte la adresa anterior menţionată, ci în jud. Bacău.
Drept urmare, Tribunalul Bucureşti a dispus citarea pârâtei la această adresă, procedura de citare fiind legal îndeplinită pentru termenul de judecată din 18 aprilie 2019, când instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă teritorială, invocată de pârât.
În ceea ce priveşte persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare a acesteia, iar noţiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice, ale cărui dispoziţii prevăd că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală."
Dacă titularul şi-a declarat domiciliul sau reşedinţa, dovada acestora se face, ca regulă, pe baza menţiunilor din cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate."
Sancţiunea pentru neactualizarea sau nedeclararea datelor reale în cartea de identitate este menţionată la art. 91 alin. (2) C. civ., care prevede că în lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane.
Cu toate acestea inopozabilitatea faţă de terţi a domiciliului real, potrivit art. 91 alin. (3) C. civ. nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.
Raportat la acest din urmă text normativ, în doctrina şi în practica judiciară, s-a arătat constant că "noţiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv".
Având în vedere că legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor civile ale persoanei fizice, scopul acestei interpretări constă nu numai în încunoştinţarea părţii despre existenţa litigiului, ci şi în facilitarea prezentării acesteia în faţa instanţei pentru a-şi formula apărările şi a exercita căile de atac prevăzute de lege.
Chiar dacă, în speţă, nu a fost identificat domiciliul oficial al pârâtei, acest aspect nu este de natură să atragă competenţa Tribunalului Bucureşti, în baza alin. (2) al art. 1099 C. proc. civ., întrucât sunt aplicabile dispoziţiile art. 87 C. civ. şi art. 89 alin. (3) C. civ., care acordă prioritate domiciliului în fapt al pârâtei care se află în raza de competenţă a Tribunalului Bacău.
Faţă de această împrejurare, Înalta Curte constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., care atribuie în competenţa tribunalului în circumscripţia căruia domiciliază partea care refuză recunoaşterea hotărârii străine cererea ce are acest obiect.
Or, dispoziţiile art. 1099 alin. (2) C. proc. civ. atribuie în competenţa Tribunalului Bucureşti soluţionarea cererii de exequatur numai în cazul imposibilităţii determinării tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază partea care refuză recunoaşterea hotărârii străine, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, în cauză, nu îşi găsesc aplicabilitatea nici prevederile Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti şi ale Regulamentului (CE) nr. 4/2009, deoarece acestea nu stabilesc reguli de competenţă internă a instanţelor de pe teritoriul unui stat membru.
Odată atrasă competenţa internaţională a instanţelor române de soluţionare a cererii de exequatur în baza regulamentelor, competenţa teritorială a acestora se stabileşte conform normelor de drept intern, respectiv în baza art. 1099 C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materie.
Având în vedere că, în cauză, pârâta domiciliază în fapt în jud. Bacău, localitate aflată în circumscripţia teritorială a Tribunalului Bacău, în aplicarea dispoziţiilor art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bacău.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2020.
GGC - CL