Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. x/2018 din data de 26 noiembrie 2018 reclamantul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 7.929 de RON, actualizată cu dobânda legală.
În motivare, a arătat că la data de 2 septembrie 2017, în jurul orei 12:00, pârâtul a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, pe raza staţiunii Buşteni, s-a pus în mişcare cu spatele, efectuând manevra de mers înapoi, fără a se asigura şi fără a fi dirijat de o altă persoană, ieşind astfel pe DN 1, strada x, iar la pătrunderea pe DN1 nu a acordat prioritate de trecere motocicletei marca x, model x, cu nr. de înregistrare MAI x, condusă regulamentar de B., iar în urma accidentului a rezultat şi vătămarea corporală a agentului de poliţie.
Prin Sentinţa civilă nr. 1519 din 27 februarie 2019, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Ploieşti a reţinut că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii. Totodată, conform art. 1028 C. proc. civ., în materia cererilor cu valoare redusă, competenţa de a soluţiona cererea în primă instanţă aparţine judecătoriei, iar competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun.
Din actele dosarului s-a reţinut faptul că domiciliul pârâtului este în Bucureşti, str. x.
Prin Sentinţa civilă nr. 3943 din data de 3 iunie 2019 Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Judecătoriei Ploieşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., articol ce reglementează regula generală de competenţă teritorială "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."
De asemenea, dispoziţiile art. 113 C. proc. civ. stabilesc o competenţă teritorială alternativă, prevăzându-se la art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. că "în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: (...) instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă."
Astfel, s-a reţinut că, în cauză, este vorba de o acţiune în răspundere civilă delictuală, prin care reclamantul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova solicită, în calitate de proprietar al motocicletei, obligarea pârâtului la repararea pagubei suferite, respectiv la plata sumei în cuantum de 7929 RON, necesare pentru remedierea avariilor produse motocicletei în cauză.
Se observă însă că, în speţă, pentru soluţionarea cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată - acţiune în răspundere delictuală - nu a fost instituită o competenţă teritorială exclusivă, ci în temeiul dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., o competenţă alternativă.
În cauză, sunt incidente şi prevederile cuprinse în art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Prin urmare, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. menţionate anterior, în materia răspunderii civile delictuale sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanţe, alegerea între acestea revenind reclamantului.
Aşadar, în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar prin opţiunea justificată legal de dispoziţiile art. 116 C. proc. civ. stabileşte pe deplin competenţa teritorială a instanţei.
Astfel, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Ploieşti, judecătoria în a cărei circumscripţie s-a produs prejudiciul - prejudiciul fiind produs în patrimoniul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, cu sediul în Mun. Ploieşti, în calitate de proprietar al motocicletei marca x, având numărul de înmatriculare x, astfel cum se susţine în cererea de chemare în judecată - reclamantul a învestit în mod legal această instanţă, respectiv Judecătoria Ploieşti, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia, iar opţiunea reclamantului nu poate fi contestată nici de către pârât şi nici de către instanţă.
În baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost sesizată cu soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă.
Prin Decizia nr. 4826 din 16 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a înaintat cauza secţiei I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
În motivare, a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin contencios administrativ se înţelege:
"activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".
Aşadar, dreptul la acţiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate atât printr-un act administrativ unilateral, cât şi în cazul unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.
Or, litigiul dedus judecăţii în prezenta cauză a fost determinat de pretenţiile reclamantului Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova materializate într-o acţiune în răspundere civilă delictuală, prin care, în calitate de proprietar al motocicletei marca x, având numărul de înmatriculare x, a solicitat obligarea pârâtului A. la repararea pagubei suferite, respectiv la plata sumei în cuantum de 7.929 RON, necesare pentru remedierea avariilor produse motocicletei în cauză.
Analizând conflictul de competenţă dedus prezentei judecăţi, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Înalta Curte reţine că obiectul prezentului dosar îl constituie cererea reclamantului Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, în calitate de proprietar al motocicletei marca x, de obligare a pârâtului la repararea pagubei suferite, respectiv la plata sumei de 7.929 RON, necesară pentru remedierea avariilor produse motocicletei în cauză.
Aşadar, se constată că suma de bani pretinsă de reclamant îşi are izvorul în fapta cauzatoare de prejudicii a pârâtului.
Înalta Curte reţine că aceste pretenţii sunt întemeiate pe fapta pârâtului, de a produce accidentul care a avariat motocicleta a cărui proprietar este reclamantul.
Art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. prevede că "În afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: (...) instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă".
Conform art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".
În speţă, sunt deopotrivă competente atât instanţa de la domiciliul pârâtului A., respectiv Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, cât şi instanţa de la locul săvârşirii accidentului, respectiv Judecătoria Ploieşti.
Faţă de cele arătate mai sus, competenţa de soluţionare revine Judecătoriei Ploieşti, prima instanţă sesizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2020.
GGC - CL