Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 403/2020

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2020

Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

La data de 25 iulie 2019 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Bălceşti, cererea formulată de creditoarea A. (fostă B.), în contradictoriu cu debitoarea C., solicitându-se obligarea acesteia la plata sumei de 2.092,09 RON, compusă din: 419,64 RON reprezentând debit principal, 46,04 RON reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere calculate conform prevederilor contractuale, 1429,25 RON reprezentând daune pentru reziliere contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, calculate conform contractului, şi 197,16 RON reprezentând taxa pentru nereturnare echipament, percepută conform prevederilor contractuale.

Prin Sentinţa nr. 474 din 11 octombrie 2019, Judecătoria Bălceşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu.

A declinat în favoarea Judecătoriei Novaci, judeţul Gorj, competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect ordonanţă de plată, formulată de creditoarea A. (fostă B.), în contradictoriu cu debitoarea D..

În motivare, a reţinut că la termenul de judecată din data de 11 octombrie 2019, instanţa, având în vedere conţinutul procesului-verbal de verificare în Baza de Date a Ministerului Afacerilor Interne, aflat la fila x, a luat act că debitoarea se numeşte actualmente D. şi, începând cu data de 16 august 2016, locuieşte în judeţul Gorj.

A arătat că, în ceea ce priveşte cererile privind ordonanţa de plată, potrivit art. 1016 C. proc. civ., competenţa materială şi teritorială revine instanţei competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Judecătoria s-a raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. şi a constatat că, din punct de vedere teritorial, competenţa este cea de drept comun, devenind aplicabile dispoziţiile art. 107 şi următoarele din C. proc. civ.

În speţă, instanţa a reţinut din contractul de furnizare de servicii de comunicaţii electronice (telefonie mobilă + cablu TV) că aceste este încheiat între un profesionist şi un consumator, potrivit definiţiilor date acestor categorii de art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului, iar dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile.

Instanţa a mai reţinut că nu poate fi vorba despre competenţa teritorială alternativă prevăzută de art. 113 C. proc. civ., întrucât dispoziţiile art. 114 - 121 C. proc. civ., constituie (fiecare) norme speciale, derogatorii de la dreptul comun privind competenţa teritorială instituită de art. 107 - 113 C. proc. civ.

În concluzie, dispoziţia instituită de art. 121 C. proc. civ. este una imperativă, fiind vorba despre o competenţă teritorială exclusivă, menită să protejeze drepturile consumatorilor.

Faţă de prevederile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanţa a reţinut caracterul de ordine publică al competenţei astfel instituite şi având în vedere că domiciliul debitoarei se află în judeţul Gorj, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Novaci, judeţul Gorj.

Învestită prin declinare, Judecătoria Novaci, judeţul Gorj a pronunţat Sentinţa nr. 1164 din 13 noiembrie 2019, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Novaci invocată din oficiu.

A declinat cauza ce are ca obiect ordonanţă de plată, spre competentă soluţionare Judecătoriei Bălceşti.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţa superioară comună, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivare, a arătat că prin cererea de chemare în judecată creditoarea a chemat în judecată pe debitoarea C., indicând domiciliul acesteia ca fiind în Bălceşti, aleea x, jud. Vâlcea.

La dosar se regăseşte somaţia emisă în conformitate cu dispoziţiile art. 1015 C. proc. civ. către debitoarea C., somaţie comunicată la adresa acesteia din Bălceşti, aleea x, jud. Vâlcea.

La dosar se regăseşte notificarea cesiunii de creanţă debitoarei C., notificare comunicată la adresa acesteia din Bălceşti, aleea x, jud. Vâlcea.

Aşadar, instanţa a reţinut că numele debitoarei din prezenta cauză este înscris în contractul de la dosar ca fiind C., iar domiciliul acesteia este în Bălceşti, aleea x, jud. Vâlcea, facturile aferente contractului fiind comunicate pe acelaşi nume şi la aceeaşi adresă.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Ministerului de Interne de către Judecătoria Bălceşti, s-a constatat că CNP-ului indicat în cererea de chemare în judecată corespunde unei alte persoane decât cea din cuprinsul cererii de chemare în judecată, având numele de D., cu domiciliul în comuna Benşeşti Ciocadia, jud. Gorj.

Ca urmare, la termenul de judecată din data de 11 octombrie 2019 a fost invocată din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Bălceşti, excepţie admisă.

Procedând astfel însă, Judecătoria Bălceşti a îndreptat o presupusă eroare materială strecurată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără ca reclamanta creditoare să fi solicitat acest lucru şi fără ca instanţa să solicite lămuriri cu privire la această eroare.

Ca urmare, a reţinut judecătoria, prin Sentinţa civilă nr. 474 pronunţată de Judecătoria Bălceşti, instanţa a modificat numele debitoarei pârâte din C. în D., schimbând cadrul procesual.

Analizând conflictul de competenţă dedus prezentei judecăţi, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, creditoarea a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată împotriva debitoarei C., identificată prin domiciliu Bălceşti judeţul Vâlcea.

Toată corespondenţa purtată cu de creditoare cu debitoarea s-a făcut atât pe numele, cât şi pe adresa indicată în cererea de chemare în judecată, fiind depusă la dosarul cauzei.

Având în vedere că înştiinţările emise de instanţa au fost returnate cu menţiunea destinatar mutat de la adresă, la termenul de judecată din 13 septembrie 2019, instanţa a pus în vedere creditoarei să efectueze demersuri pentru a afla domiciliul actual al debitoarei şi, totodată, a dispus efectuarea de verificări în baza de date a MAI.

În urma interogării bazei de date, s-a obţinut informaţia că numele debitoarei nu corespunde cu CNP şi s-a constatat că CNP-ului indicat îi corespunde numele de D., cu domiciliul în Bengeşti Gorj.

Înalta Curte constată că obiectul prezentului dosar îl constituie cererea creditoarei de emitere a unei ordonanţe de plată, în condiţiile art. 1014 C. proc. civ.

În vederea obţinerii acestei ordonanţe, creditoarea a efectuat o procedură prealabilă, prin care a înştiinţat debitoarea cu privire la datoria pe care o solicită, comunicându-i acesteia toate înscrisurile care ar face dovada respectivei sume de bani.

Se reţine din înscrisurile aflate la dosar că toată procedura prealabilă a fost efectuată cu debitoarea C., identificată conform datelor deţinute de creditoare.

Aşa încât, în aplicarea art. 1016 C. proc. civ., raportat la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze prezenta cerere este cea de la domiciliul debitoarei, aşa cum a fost indicată în cererea de chemare în judecată, respectiv C., domiciliul în Bălceşti, judeţul Vâlcea.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălceşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălceşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2020.

GGC - CL