Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 89/2020

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, instanţa:

- să se pronunţe cu privire la calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate;

- retrocedarea în natură a imobilului revendicat în baza Cererilor de retrocedare nr. x/28.02.2003 şi y/28.02.2003, formulate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000, a imobilului identificat în cartea funciară C.F. nr. x Seini, nr. top x, nr. top x, nr. top. x, nr. top. x, nr. top. x, nr. top. x, nr. top. x, nr. top. x, nr. top. x, nr. top. x ulterior dezmembrate şi transcrise în CF x Seini şi CF x Seini, şi în alte cărţi funciare, în natură casă cu curie, arabil în intravilan, drum în intravilan, fâneaţă în intravilan aşa cum urmează a fi identificate printr-o expertiză topografică ce urmează a se întocmi, întabularea drepturilor astfel dispuse în favoarea reclamantei în cartea funciară;

- în măsura în care se va ivi un impediment legat care va împiedica retrocedarea în natură, solicită acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu prevederile art. I alin. (2) din Legea nr. 165/2013;

- în subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la soluţionarea Cererilor de retrocedare nr. x/28.02.2003 şi y/28.02.2003 prin emiterea unei decizii privind retrocedarea bunurilor reclamantei, în principal în natură, sau, după caz, măsuri reparatorii, şi emiterea deciziei de validare, obligând ambele instituţii să-şi îndeplinească obligaţiile în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum şi în ambele situaţii, acordarea unor despăgubiri civile începând cu 3 ani retroactiv de la data introducerii cererii şi până la intrarea în posesie a actului care recunoaşte dreptul de proprietate sau îndreptăţirea reclamantei de a beneficia de măsuri compensatorii, aceste despăgubiri urmând n se determina conform şi în cuantumul prevăzut de prevederile art. 45 alin. (61) şi (62) din Legea nr. 165/2013, cu titlu de reparaţie materială pentru nesoluţionarea cererii până în momentul de faţă, respectiv cuantumul anual al chiriei este 4% din valoarea terenului stabilită conform grilei notariale valabile;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 62/01.03.2019 Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut următoarele considerente:

Obiectul principal al prezentului dosar îl reprezintă stabilirea în temeiul art. 35 alin. (3) din Legea 165/2013 a calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită, a existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, retrocedarea în natură a imobilelor revendicate în baza Cererilor de retrocedare nr. x ambele din 28.02.2003 formulate în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, privind imobilele identificate în cartea funciară C.F. nr. x Seini nr. top x, nr. top x,nr. top. x, nr. top. x, nr. top. x, nr. top x, nr. top x, nr. top x, nr. top. x, nr. top x ulterior dezmembrate şi transcrise în CF x Seini sau în alte cărţi funciare,întabularea drepturilor astfel dispuse sau acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

Temeiul juridic al cererii, indicat în mod expres de reclamantă, îl constituie dispoziţiile art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013.

Din aceste prevederi legale rezultă că, potrivit art. 35 din Legea 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor Legii nr. 165/2013 sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii.

Prin urmare, cererea principal, întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (2), (3) din Legea 165/2013, revine spre soluţionare în primă instanţă secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

În ce priveşte susţinerile reclamantei relativ la prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, conform cărora deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat a fi retrocedat, instanţa a reţinut că, capătul principal de cerere nu este întemeiat pe O.U.G. nr. 94/2000, ci pe Legea nr. 165/2013, reclamanta solicitând instanţei să se pronunţe în mod direct asupra calităţii sale de persoană îndreptăţită, asupra existenţei şi întinderii dreptului său de proprietate, în baza art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, întrucât s-a depăşit un termen rezonabil pentru soluţionarea cererilor de retrocedare a unor imobile care, într-adevăr, sunt supuse într-o prima etapă dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000.

În acest context, instanţa a apreciat că reclamanta nu se poate prevala de dispoziţiile legale menţionate şi, în acelaşi timp, să ignore atribuirea expresă de competenţă pentru soluţionarea cererii.

Competenţa exclusivă de soluţionare a litigiilor promovate în baza Legii nr. 165/2013 este stabilită prin art. 35 din Legea 165/2013 şi nu poate fi înlăturată pentru a se face aplicarea competenţei speciale reglementate de O.U.G. nr. 94/2000, întrucât, în măsura în care s-ar înlătura această competenţă s-ar ajunge la situaţia în care instanţa de contencios ar soluţiona o cerere de chemare în judecată fundamentată pe dispoziţiile art. 35 din Legea 165/2013, ceea ce, faţă de dispoziţiile exprese ale acestei ultime legi, nu este posibil.

În ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare la soluţionarea cererilor prin emiterea unei decizii privind retrocedarea bunurilor, întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, competenţa de soluţionare a acestei cereri aparţine Curţii de Apel Cluj, conform art. 3 alin. (7) din ordonanţă, însă, având în vedere că aceasta este însă o cerere subsidiară, se va judeca de instanţa competentă pentru cererea principală, în conformitate cu art. 123 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte restul cererii formulate în subsidiar, aceasta intră sub incidenţa Legii nr. 165/2013, nefiind de competenţa instanţei de contencios administrativ.

Astfel învestit, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 2316/25.10.2019, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea cauzei spre competentă soluţionare către secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Cluj, reţinându-se în motivarea acestei soluţii următoarele considerente:

Cererile de retrocedare au fost formulate de reclamantă în temeiul dispoziţiilor speciale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, raportat la obiectul atât principal, dar şi subsidiar, al capetelor de cerere ce au fost justificate prin invocarea pasivităţii pârâtei Comisiei speciale de retrocedare, astfel că, instanţa a constatat incidenţa dispoziţiilor acestui act normativ.

Instanţa a reţinut că, în condiţiile în care o instanţă de contencios administrativ este competentă, pe de o parte, să verifice legalitatea şi temeinicia oricăror soluţii dispuse printr-o decizie motivată a Comisiei specială de retrocedare şi, implicit, să verifice şi să statueze asupra condiţiilor de fond ale unei cereri de retrocedare, cu atât mai mult este competentă să verifice şi să sancţioneze eventuala pasivitate a Comisiei speciale de retrocedare, acesta având, în esenţă, doar un eventual caracter de capăt de cerere accesoriu şi prin raportare la stadiul actual al procedurii de soluţionare a cererilor de retrocedare.

Sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Problema care a generat desesizarea instanţelor aflate în conflict îl constituie interpretarea diferită a obiectului şi cauzei juridice a litigiului.

În pronunţarea regulatorului de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în cauză, nu se contestă o decizie emisă în temeiul Legii nr. 165/2013, o astfel de decizie nefiind emisă, reclamanta solicitând instanţei să constate calitatea sa de persoană îndreptăţită cu privire la imobilele solicitate în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin cererea înregistrată sub nr. x/28.02.2003, şi să dispună retrocedarea acestor imobile.

Conform art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000:

"deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004."

Prin Decizia nr. 20/19.03.2007 pronunţată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat:

"în cazul când unitatea deţinătoare sau unitatea învestită cu soluţionarea notificării nu respectă obligaţia instituită prin art. 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanţa învestită să evoce fondul în condiţiile prevăzute în art. 297 alin. (1) din C. proc. civ. şi să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei competente, ci, dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime."

Statuările dispuse prin decizia în interesul legii sunt aplicabile, pentru identitate de raţiune, în cauza dedusă judecăţii, astfel că, în cazul refuzului entităţii de a soluţiona cererea de retrocedare (în speţă, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România), inclusiv din perspectiva nesoluţionării în termen a cererii formulate de reclamant, instanţa este competentă să soluţioneze o astfel de cerere.

Pe de altă parte, art. 35 alin. (1) din actul normativ menţionat statuează că:

"deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării", iar, la alin. (2) din aceeaşi lege, se prevede că:

"în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor".

Art. 33 din Legea nr. 165/2013 prevede:

"(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins intre 2.500 şi 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1)".

Art. 34 din Legea nr. 165/2013 prescrie:

"(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.

(4) Dosarele se soluţionează în ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv Secretariatul Comisiei Naţionale.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), se soluţionează cu prioritate: a) dosarele în care Secretariatul Comisiei Naţionale a solicitat documente potrivit art. 21 alin. (5); b) dosarele în care, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, instanţele de judecată s-au pronunţat cu privire la existenţa şi întinderea dreptului, precum şi la calitatea de persoană îndreptăţită; c) dosarele constituite în baza cererilor formulate de persoanele prevăzute la art. 33 alin. (4); d) dosarele în care s-au emis decizii privind propunerea acordării de despăgubiri/măsuri compensatorii de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România".

În cauza dedusă judecăţii, acţiunea reclamantei nu vizează o notificare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 33 anterior menţionate, sau vreun dosar înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ori la Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit art. 34, astfel încât, nu se poate aprecia că instanţa competentă ar fi cea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013, respectiv secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, pentru neîntrunirea cerinţelor prevăzute de art. 33 şi 34, la care se face referire în art. 35.

Aşa fiind, întrucât acţiunea reclamantei vizează nesoluţionarea cererilor sale de retrocedare, înregistrate sub nr. x/28.02.2003 şi y/28.02.2003 la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Cluj.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2020.

GGC - NN