Deliberând asupra contestaţiei formulate de contestatorul persoană extrădabilă A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 10/F din data de 17 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 (republicată) şi art. 1 - 3 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii (ratificat prin Legea nr. 111/2008), s-a constatat că, faţă de cetăţeanul român A. sunt întrunite condiţiile extrădării.
În temeiul art. 52 alin. (3) teza I din Legea nr. 302/2004 (republicată), s-a admis cererea de extrădare formulată de Statele Unite ale Americii şi, în consecinţă, s-a dispus extrădarea şi predarea către autorităţile competente ale acestui stat a cetăţeanului român A. - acuzat prin Rechizitoriul suplimentar înlocuitor sigilat în Dosarul nr. S4 19 Cr. 651, înregistrat la data de 9 septembrie 2019 la Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului New York şi faţă de care a fost emis, de către un judecător al aceleiaşi instanţe, mandatul de arestare din data de 9 septembrie 2019, în dosarul anterior menţionat, cu respectarea regulii specialităţii, prevăzută de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii (ratificat prin Legea nr. 111/2008).
În temeiul art. 58 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004 (republicată), a fost respinsă, ca nefondată, cererea persoanei extrădabile A. de amânare a predării.
În temeiul art. 52 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 (republicată), a fost menţinută, faţă de persoana extrădabilă A., măsura arestării provizorii, în vederea extrădării, până la predarea acesteia, conform art. 57 din aceeaşi lege şi art. 13 alin. (3) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii (ratificat prin Legea nr. 111/2008).
S-a constatat că persoana extrădabilă a fost reţinută la data de 19 noiembrie 2019 şi arestată provizoriu, în vederea extrădării, începând cu data de 20 noiembrie 2019 până la zi.
În temeiul art. 52 alin. (6) raportat la art. 17 din Legea nr. 302/2004 (republicată) şi art. 16 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii (ratificat prin Legea nr. 111/2008), s-a dispus remiterea către autorităţile competente ale statului solicitant, odată cu predarea persoanei extrădabile, a bunurilor ridicate de la aceasta (suma de 6.090 RON, card bancar emis de B. cu seria x, card bancar emis de C. cu seria x, card bancar emis de B. cu seria x, card bancar emis de C. cu seria x, card bancar emis de C. cu seria x, card bancar emis de C. cu seria x, card bancar emis de C. cu seria x, card bancar emis de C. cu seria x, telefon mobil marca x, dual SIM, IMEI x şi IMEI x, având numerele de apel x şi x), conform procesului-verbal nr. x din data de 19 noiembrie 2019, întocmit de către lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigaţii Criminale şi adresei nr. x din data de 8 ianuarie 2020 a Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigaţii Criminale, depuse la Camera de corpuri delicte a instanţei.
În temeiul art. 13 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii (ratificat prin Legea nr. 111/2008), s-a dispus informarea statului solicitant cu privire la această hotărâre.
În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată) şi art. 20 alin. (2) teza a II-a din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii (ratificat prin Legea nr. 111/2008), cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea procedurii de extrădare au rămas în sarcina statului român, fiind suportate conform art. 16 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 (republicată).
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:
Prin cererea formulată la data de 29 octombrie 2019, Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii a solicitat, în temeiul art. 12 din Tratatul bilateral de extrădare (ratificat de România prin Legea nr. 111/2008) - denumit în continuare Tratat, arestarea provizorie de urgenţă, în aşteptarea cererii de extrădare şi a documentelor aferente, cu privire la cetăţeanul român A..
Persoana căutată A. a fost depistată, de către lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigaţii Criminale, la data de 19 noiembrie 2019, ocazie cu care, asupra acesteia, au fost găsite mai multe bunuri, menţionate în procesul-verbal nr. x, întocmit la acea dată (suma de 6.090 RON, card bancar emis de B. cu seria x, card bancar emis de C. cu seria x, card bancar emis de B. cu seria x, card bancar emis de C. cu seria x, card bancar emis de C. cu seria x, card bancar emis de C. cu seria x, card bancar emis de C. cu seria x, card bancar emis de C. cu seria x, telefon mobil marca x+, dual SIM, IMEI x şi IMEI x, având numerele de apel x şi x), acele bunuri fiind ridicate şi ulterior transmise, prin adresa nr. x din data de 08 ianuarie 2020 a Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigaţii Criminale, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care le-a înaintat acestei instanţe, în plic sigilat, fiind depuse ca atare la Camera de corpuri delicte.
Prin ordonanţa nr. 141 din data de 19 noiembrie 2019, emisă în Dosarul nr. x/2019, un procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus reţinerea persoanei extrădabile A. pe o durată de 24 ore, începând cu data de 19 noiembrie 2019, ora 17:40 până la data de 20 noiembrie 2019, ora 17:40.
Prin încheierea din data de 20 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a dispus, în temeiul art. 44 din Legea nr. 302/2004 (republicată) - denumită în continuare Lege şi art. 12 din Tratat, la sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, arestarea provizorie, în vederea extrădării, a persoanei extrădabile A., pe o perioadă de 30 zile, începând cu acea dată, până la data de 19 decembrie 2019, inclusiv, fiind respinsă cererea acesteia de plasare sub control judiciar sau în arest la domiciliu, astfel că, pe numele său, a fost emis Mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării nr. 3 din data de 20 noiembrie 2019. Contestaţia formulată de persoana extrădabilă împotriva acelei încheieri a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia nr. 587 din data de 27 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.
Prin încheierea din data de 17 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, s-a dispus de către aceeaşi instanţă, în temeiul art. 43 alin. (5), (9) şi art. 44 alin. (8) teza a II-a din Lege raportat la art. 12 alin. (4) din Tratat, menţinerea măsurii arestării provizorii, în vederea extrădării, fiind respinsă cererea persoanei extrădabile de înlocuire a măsurii respective cu arestul la domiciliu. Contestaţia formulată de aceasta împotriva acelei încheieri a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia nr. 642 din data de 23 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.
Prin încheierea din data de 8 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, s-a dispus de către aceeaşi instanţă, în temeiul art. 43 alin. (5), (9) şi art. 44 alin. (8) teza a II-a din Lege raportat la art. 12 alin. (4) din Tratat, menţinerea măsurii arestării provizorii, în vederea extrădării, până la data de 18 ianuarie 2020, inclusiv, fiind respinsă cererea persoanei extrădabile de înlocuire a măsurii respective cu controlul judiciar pe cauţiune. Contestaţia formulată de aceasta împotriva acelei încheieri a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia nr. 26 din data de 15 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.
Prin Ordonanţa nr. 3264/II-5/2019 din data de 16 ianuarie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea cu cererea de extrădare formulată de Statele Unite ale Americii, înaintând acea cerere şi documentele aferente, astfel cum au fost transmise, pe cale diplomatică, Ministerului Justiţiei din România, care a efectuat examenul de regularitate internaţională, potrivit art. 38 din Lege, evidenţiind, între altele, că nu este incidentă niciuna din limitele cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Lege.
Examinând cererea de extrădare şi documentele aferente acesteia (astfel cum au fost prezentate de statul solicitant), actele din dosarul instanţei române, declaraţia persoanei extrădabile (formulată cu asistenţă juridică din partea avocatului său ales) şi concluziile formulate în dezbateri, Curtea a constatat, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Lege şi art. 1 - 3 din Tratat, că, faţă de cetăţeanul român A., sunt întrunite condiţiile extrădării.
Astfel, Curtea a constatat că cererea de extrădare, prezentată de statul solicitant pe cale diplomatică, corespunde dispoziţiilor art. 8 din Tratat, fiind însoţită de documentele prevăzute de acele dispoziţii, din care rezultă identitatea persoanei la care se referă, descrierea faptelor atribuite acesteia, istoricul cauzei din punct de vedere procedural şi textele legale ce reglementează, potrivit legii statului solicitant, elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina persoanei extrădabile, pedepsele prevăzute pentru acele infracţiuni şi condiţiile de intervenire a prescripţiei răspunderii penale, fiind transmise, de asemenea, copii ale actului de acuzare şi mandatului de arestare emis de un judecător, precum şi informaţii suficiente de natură să ofere motive rezonabile de a crede că persoana extrădabilă a săvârşit infracţiunile pentru care s-a solicitat extrădarea sa.
Persoana la care se referă cererea respectivă este supusă extrădării din România, conform art. 18 din Lege şi art. 1 din Tratat, în condiţiile în care, la momentul depistării, se afla pe teritoriul statului român, iar, în statul solicitant, este trimisă în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni care dau loc la extrădare, potrivit art. 2 alin. (1), (2) din Tratat, îndeplinind condiţiile referitoare la natura şi gravitatea pedepselor aplicabile (privative de libertate, cu o durată mai mare de 1 an) şi, respectiv, la incidenţa extrădării şi pentru tentativa, asocierea sau participarea la săvârşirea acelor infracţiuni.
Sub acest aspect, Curtea a reţinut că persoana extrădabilă A. a fost acuzată, printr-un act de inculpare, şi anume Rechizitoriul suplimentar înlocuitor sigilat, în Dosarul nr. S4 19 Cr. 651, înregistrat la data de 9 septembrie 2019 la Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului New York, conform capetelor 1, 2, 3 şi 6 de acuzare, de săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie la comiterea de fraudă cu dispozitive de acces, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 al Codului Statelor Unite (denumit în continuare CSU) - Secţiunile 1029(a)(1), (a)(2), (a)(3), (a)(4), (a)(5) şi 1029(b)(2), care prevăd o pedeapsă maximă de 7 ani şi 6 luni închisoare, conspiraţie la comiterea de fraudă prin cablu şi fraudă bancară, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 CSU - Secţiunile 1343, 1344 şi 1349, care prevăd o pedeapsă maximă de 30 de ani închisoare, furt calificat de identitate, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 CSU - Secţiunile 1028A(a)(1) şi 1028A(b) şi 2, care prevăd o pedeapsă maximă de 2 ani închisoare, ce trebuie adăugată la orice altă pedeapsă primită de aceasta şi fraudă cu dispozitive de acces, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 CSU - Secţiunile 1029(a)(4) şi 1029(b)(1) şi Secţiunea 2, care prevăd o pedeapsă maximă de 15 ani închisoare.
De asemenea, Curtea a reţinut că, în legătură cu aceste infracţiuni, un judecător al Tribunalului Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului New York a emis, la data de 09 septembrie 2019, în Dosarul nr. S4 19 Cr. 651, un mandat de arestare, cu privire la persoana extrădabilă, în vederea aducerii acesteia în faţa unui magistrat judecător al Statelor Unite.
În fapt, s-a reţinut că, începând cel mai devreme din anul 2014 şi aproximativ până în luna septembrie 2019, în Districtul de Sud al Statului New York şi în alte zone, persoana extrădabilă A. şi alte persoane, cunoscute (fiind la rândul lor acuzate) şi necunoscute, cu intenţie şi bună-ştiinţă, s-au asociat şi au conspirat să comită fraude care afectează comerţul interstatal şi internaţional, astfel că au confecţionat, au folosit şi au făcut trafic cu dispozitive de acces, au deţinut dispozitive contrafăcute şi dispozitive de acces neautorizate, au confecţionat, au făcut trafic, au deţinut în custodie şi au controlat echipamente de confecţionare a unor astfel de dispozitive, au efectuat tranzacţii cu dispozitive de acces emise în numele altor persoane, pentru a primi plăţi şi bunuri şi au obţinut venituri consistente şi, de asemenea, tot cu intenţie şi bună-ştiinţă, s-au asociat şi au conspirat să comită fraude prin cablu şi fraude bancare, astfel că au conceput scheme frauduloase prin care să obţină bani şi bunuri, scop în care au transmis şi au creat condiţii de transmitere, prin diferite căi de comunicaţii, de înscrisuri, fotografii şi diverse forme de semnale şi, totodată, prin care să fraudeze o instituţie financiară, ale cărei depuneri erau garantate, pentru a obţine, prezentând reprezentări false şi frauduloase, bani, fonduri, credite, bunuri, acţiuni şi alte proprietăţi.
Potrivit declaraţiei sub jurământ a procurorului D., în raport cu legea statului solicitant, conspiraţia este o înţelegere în vederea săvârşirii uneia sau mai multor fapte penale, o persoană putând fi membru al unei conspiraţii chiar fără a avea cunoştinţă de toate detaliile schemei ilegale şi de identitatea celorlalţi conspiratori. Astfel, dacă o persoană înţelege natura ilegală a planului şi, cu bună-ştiinţă, se alătură acestuia, se face vinovată de participare la conspiraţie, chiar dacă a jucat un rol minor, iar un conspirator este responsabil penal pentru toate acţiunile previzibile ale celorlalţi membri ai conspiraţiei în vederea atingerii scopului infracţional al parteneriatului. Infracţiunea de conspiraţie este o infracţiune independentă, separată şi distinctă de infracţiunea scop şi, ca urmare, un conspirator poate fi găsit vinovat de conspiraţie la săvârşirea unei infracţiuni, chiar dacă infracţiunea scop nu a fost finalizată.
Tot în fapt, s-a mai reţinut că, în aceeaşi perioadă şi în acelaşi areal geografic, persoana extrădabilă A., cu bună-ştiinţă, a deţinut, a transferat şi a folosit fără autorizare mijloace de identificare ale altor persoane, implicându-se în activităţi de skimming la ATM-uri, pentru obţinerea de informaţii de pe carduri de debit, urmată de confecţionarea de carduri contrafăcute prin folosirea informaţiilor furate şi utilizarea acelor carduri pentru a fi obţinute, prin retrageri neautorizate, din conturile victimelor, mari sume de bani.
Conform declaraţiei sub jurământ a unui ofiţer din cadrul Biroului Federal de Informaţii, E., persoana extrădabilă A. a fost membru al unei organizaţii transnaţionale care a participat la activităţi de skimming, prin care au fost obţinute în mod nelegal, folosindu-se dispozitive cu o tehnologie avansată, informaţii de pe cardurile de debit ale deţinătorilor de conturi, fiind înregistrate numerele acelor carduri şi numerele de identificare personală, după care au fost confecţionate carduri contrafăcute, conţinând datele victimelor, ce au fost folosite apoi pentru efectuarea de retrageri frauduloase, în numerar, din conturile bancare ale acestora. Potrivit aceleiaşi declaraţii, persoana extrădabilă A. a condus sau a lucrat în echipe trimise pe întregul teritoriu al Statelor Unite ca să efectueze acţiuni de skimming la ATM-uri, respectiv să instaleze şi să recupereze dispozitivele folosite în acest scop, dar şi ca să efectueze retrageri în numerar cu numeroase carduri de debit, în mod fraudulos confecţionate ca rezultat al acelor acţiuni, tot aceasta ajutând la expedierea de colete care conţineau dispozitive de skimming sau piese componente în diverse locuri din Statele Unite, menţionându-se că membrii organizaţiei din care a făcut parte au efectuat sute de operaţiuni de skimming la ATM-uri, pe întreg teritoriul Statelor Unite, respectiv în Statul New York şi cel puţin în alte 17 state, fiind păgubite cu peste 20 de milioane USD instituţii financiare şi victime individuale. S-a mai arătat, în aceeaşi declaraţie, că rolul persoanei extrădabile A. a inclus instalarea şi/sau recuperarea de dispozitive de skimming la/de la ATM-uri, dar şi efectuarea de retrageri frauduloase de bani, în numerar, prin folosirea informaţiile furate, fiind descrise, pe baza înregistrărilor de pe camerele de supraveghere video şi informaţiilor furnizate de băncile F. şi G., cu titlu exemplificativ, mai multe astfel de acţiuni, derulate, cu participarea sa, în perioada septembrie - octombrie 2016 (în jurul datei de 15 septembrie 2016, a instalat dispozitive de skimming la ATM-uri ale băncii F. din Rochester şi Perinton, statul New York; în jurul datei de 1 octombrie 2016, a instalat dispozitive de skimming la ATM-uri ale băncii G. din Raynham şi Middleboro, statul Massachusetts) şi arătându-se că, la ATM-uri ale acelor bănci, au fost compromise, în acea perioadă, aproximativ 484 şi, respectiv, 554 carduri de debit, rezultând un prejudiciu de aproximativ 306.494 USD (în cazul primei bănci) şi 445.969 USD (în cazul celei de-a doua bănci). De asemenea, în aceeaşi declaraţie, au fost descrise şi alte fapte similare atribuite persoanei extrădabile A., datând din perioada octombrie - decembrie 2016 (în jurul datei de 15 octombrie 2016, a efectuat o retragere în numerar de la ATM-ul băncii H. din Myrtle Avenue, Brooklyn, statul New York, folosind carduri de debit codificate cu informaţii de cont furate, obţinute din operaţiunile de skimming de la banca G.; în luna decembrie 2016, a participat la activităţi de skimming la ATM-uri ale băncii I. din New Hampshire, în urmă cărora au fost compromise 514 carduri de debit, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 287.667 USD; în jurul datei de 28 decembrie 2016, a fost captat în înregistrările camerelor de supraveghere video când a efectuat retrageri în numerar de la ATM-uri ale băncilor TD şi J. din North Main Street, Concord, statul New Hampshire, folosind carduri de debit codificate cu informaţii de cont furate, obţinute din operaţiunile de skimming de la banca I.; în lunile octombrie şi decembrie 2016, împreună cu alţi conspiratori, au fost captaţi în înregistrările camerelor de supraveghere video când au instalat dispozitive de skimming la ATM-ul băncii K. din Queens, statul New York, în urma acestor operaţiuni fiind compromise informaţii de cont pentru aproximativ 50 de carduri de debit, rezultând un prejudiciu de aproximativ 60.946 USD).
În declaraţia formulată în faţa Curţii la data de 20 noiembrie 2019, persoana extrădabilă a recunoscut că s-a aflat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, venind din Indonezia, în perioada 2014 - august 2017.
Raportat la faptele astfel descrise, Curtea a constată că este îndeplinită cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 24 din Lege, întrucât faptele respective, indiferent de forma de participaţie, sunt incriminate şi de legea penală română, ca infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat (prevăzută de art. 367 din C. pen., cu un maxim al pedepsei închisorii de 5 ani), fraudă informatică (prevăzută de art. 249 din C. pen., cu un maxim al pedepsei închisorii de 7 ani), efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (prevăzută de art. 250 din C. pen., cu un maxim al pedepsei închisorii de 7 ani), falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată (prevăzută de art. 311 din C. pen., cu un maxim al pedepsei închisorii de 10 ani), deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori (prevăzută de art. 314 din C. pen., cu un maxim al pedepsei închisorii de 7 ani), acces ilegal la un sistem informatic (prevăzută de art. 360 din C. pen., cu un maxim al pedepsei închisorii de 7 ani) şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice (prevăzută de art. 365 din C. pen., cu un maxim al pedepsei închisorii de 3 ani) şi dau loc la extrădare, potrivit art. 2 alin. (3) lit. a) din Tratat, independent de încadrarea juridică şi terminologia folosită.
De asemenea, din informaţiile furnizate în documentele aferente cererii de extrădare, rezultă că, potrivit legii statului solicitant, nu a intervenit prescripţia răspunderii penale (arătându-se, în declaraţia sub jurământ a procurorului D., că termenul acesteia este de 5 ani de la comiterea unei infracţiuni, însă, din momentul în care rechizitoriul a fost înaintat şi înregistrat la un tribunal federal districtual, precum în cazul persoanei extrădabile, acel termen se suspendă şi nu mai curge, iar, în cazul infracţiunilor continuate atribuite acesteia, cum este şi conspiraţia, termenul respectiv curge de la momentul încetării comiterii acelor infracţiuni, care, în cazul celor de la capetele 1, 2 şi 3 de acuzare, este luna septembrie 2019, iar, în cazul celor de la capul 6 de acuzare, este luna martie 2017), astfel că nu există motiv de a fi refuzată extrădarea, potrivit art. 6 din Tratat, Curtea constatând, prin prisma dispoziţiilor art. 33 din Lege, că, în raport cu perioada de săvârşire a faptelor descrise, o astfel de prescripţie nu este incidentă nici conform legii penale române.
În continuare, Curtea a constatat că persoana extrădabilă nu este exceptată de la extrădare, conform art. 19 alin. (1) lit. a) raportat la art. 20 alin. (3) din Lege, în raport cu care cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza dispoziţiilor din tratatele bilaterale şi pe bază de reciprocitate şi, respectiv, potrivit art. 3 din Tratat, care prevede că extrădarea între cele două state semnatare (România şi Statele Unite ale Americii) nu poate fi refuzată pe baza cetăţeniei persoanei căutate.
Totodată, Curtea a constatat, contrar susţinerii apărării, că, în privinţa persoanei extrădabile A., nu este incident niciun motiv de refuz (obligatoriu sau opţional) al extrădării, dintre cele prevăzute în art. 21 şi art. 22 din Lege şi, respectiv, în art. 5 din Tratat, nefiind incidentă nici vreo cauză de amânare a predării, potrivit art. 58 din Lege.
Astfel, sub primul aspect, Curtea a constatat, cu privire la unicul motiv de refuz invocat prin opoziţia la extrădare formulată în faţa sa, reglementat de art. 21 alin. (1) lit. a) din Lege (nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), că persoana extrădabilă nu se află într-o astfel de situaţie, extrădarea şi predarea sa fiind solicitate tocmai în vederea aducerii acesteia în faţa unei instanţe independente şi imparţiale şi a participării sale la procesul în care se va decide asupra temeiniciei acuzaţiilor formulate în ceea ce o priveşte, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale prevăzute în legislaţia statului solicitant, neexistând niciun motiv de a crede că acestea nu îi vor fi asigurate sau că echitatea procedurii, în ansamblul său, va avea de suferit, în condiţiile în care, chiar în preambulul Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, se prevede expressis verbis că acest instrument de cooperare judiciară se grefează pe "necesitatea respectării drepturilor omului şi a supremaţiei legii".
În acest context, este de menţionat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, o decizie de extrădare poate ridica numai în mod excepţional o problemă în temeiul art. 6 din Convenţie, în cazul în care persoana vizată ar risca să sufere în statul solicitant o "denegare flagrantă de justiţie", acest principiu fiind enunţat pentru prima dată în cauza Soering împotriva Regatului Unit şi confirmat ulterior în alte cauze (Mamatkulov şi Askarov împotriva Turciei, Al-Saadoon şi Mufdhi împotriva Regatului Unit, Ahorugeze împotriva Suediei, Othman (Abu Qatada) împotriva Regatului Unit), cu arătarea, însă, a faptului că o astfel de denegare depăşeşte limitele unor simple nereguli, iar încălcarea principiului echităţii procesului trebuie să fie atât de gravă încât să determine anularea sau distrugerea esenţei înseşi a dreptului protejat, situaţie care, în speţă, nu poate fi în mod obiectiv prefigurată, în condiţiile absenţei oricăror motive pertinente şi serioase de natură a conduce la reţinerea existenţei reale a unui astfel de risc pentru persoana extrădabilă.
Modalitatea de efectuare, inclusiv sub aspect procedural, a urmăririi penale care a condus la acuzarea persoanei extrădabile în statul solicitant, printr-un rechizitoriu (care, potrivit declaraţiei sub jurământ a procurorului D., a fost înaintat de către un Mare Juriu Federal, care este un corp independent, chemat să examineze probele prezentate de către autorităţile de aplicare a legii şi să stabilească, prin fiecare dintre membrii săi, dacă există suficiente dovezi credibile pentru a se ajunge la concluzia că a fost comisă o infracţiune şi dacă este probabil ca inculpatul să fi comis infracţiunea respectivă) nu poate fi cenzurată de Curte, art. 52 alin. (2) din Lege prevăzând, de altfel, că instanţa română nu este competentă să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi şi, de asemenea, asupra oportunităţii extrădării, o astfel de cenzură neputând fi exercitată de către această instanţă nici cu privire la procedura de emitere a mandatului de arestare de către judecătorul american, care este supusă dispoziţiilor din legea internă a statului solicitant.
Sub cel de-al doilea aspect, Curtea a constatat, prin prima dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Lege, pe care se grefează singurul motiv de amânare a predării invocat în speţă, că persoana extrădabilă nu este condamnată şi nici cercetată penal, de către autorităţile judiciare române, în vreo cauză, faţă de aceasta nefiind efectuată o urmărire penală in personam şi cu atât mai puţin pusă în mişcare acţiunea penală, neavând astfel calitatea de suspect sau inculpat.
Această împrejurare rezultă din fişa de cazier judiciar datând din 10 decembrie 2019, în care nu este înscrisă nicio menţiune şi din verificările efectuate de Curte ca urmare a informaţiilor furnizate de persoana extrădabilă, care au relevat că, în Dosarul nr. x/2019 (având ca obiect furtul unui autoturism), aflat în lucru la Serviciul Furturi de Autovehicule din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, unde este înregistrat sub nr. x/2019, aceasta are calitatea de martor, iar, în Dosarul nr. x/2018, înregistrat la nivelul secţiei 10 Poliţie, în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, are calitatea de persoană vătămată.
Pe de altă parte, deşi persoana extrădabilă a invocat, în susţinerea cererii sale de amânare a predării, şi dispoziţiile art. 58 alin. (2) din Lege, Curtea a constatat că aceasta nu a făcut referire, în concret, la niciun motiv care s-ar putea circumscrie acelor dispoziţii, pe care nici actele dosarului nu îl conturează, menţionând, totodată, că, în raport cu un astfel de motiv, chiar dacă s-ar dovedi real, amânarea predării ar fi doar facultativă.
Referitor la bunurile ridicate de la persoana extrădabilă cu ocazia depistării, Curtea a constatat că, faţă de natura acestora (bani, carduri bancare, un telefon mobil dual SIM) şi natura infracţiunilor la care se referă cererea de extrădare (conform celor anterior expuse), este posibil ca acele bunuri să constituie produs al faptelor de care este acuzată ori să servească drept dovezi (aspecte pe care, în mod obiectiv, numai autorităţile judiciare din statul solicitant le pot verifica), astfel că, luând act şi de consimţământul exprimat de persoana extrădabilă în declaraţia anterior citată, a dispus, în temeiul art. 52 alin. (6) raportat la art. 17 din Lege şi art. 16 din Tratat, remiterea bunurilor respective către autorităţile competente ale statului solicitant (astfel cum s-a solicitat prin cererea de extrădare), odată cu predarea acesteia.
Aceste bunuri sunt în detaliu descrise în Procesul-verbal nr. x/S5/FM din data de 19 noiembrie 2019, întocmit de către lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigaţii Criminale şi au fost trimise, în plic sigilat, prin adresa nr. x din data de 8 ianuarie 2020 a Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigaţii Criminale, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care, apoi, potrivit art. 46 alin. (2) teza finală din Lege, le-a înaintat instanţei, în aceeaşi modalitate, fiind depuse, astfel cum au fost prezentate, la Camera de corpuri delicte.
Împotriva Sentinţei nr. 10/F din data de 17 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a formulat contestaţie persoana extrădabilă A., motivele contestaţiei fiind prezentate în practicaua prezentei decizii.
Examinând contestaţia formulată de persoana extrădabilă A., prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat în mod pertinent şi detaliat condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se dispuse extrădarea.
Astfel, potrivit art. 20 din Legea nr. 302/2004, cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza dispoziţiilor tratatelor bilaterale şi pe bază de reciprocitate.
În cauză, persoana extrădabilă A. este cetăţean român, iar între România şi Statele Unite ale Americii a fost încheiat Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008. Potrivit art. 1, părţile convin să-şi extrădeze reciproc, în conformitate cu dispoziţiile prezentului tratat, persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autorităţile statului solicitant pentru o infracţiune care dă loc la extrădare.
Referitor la dubla incriminare, condiţie impusă atât de art. 24 din Legea nr. 302/2004, cât şi de art. 2 din Tratat, Înalta Curte reţine că toate infracţiunile enunţate dau loc la extrădare, având corespondent în legislaţia română.
Astfel, este îndeplinită cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 24 din Lege, întrucât faptele respective, indiferent de forma de participaţie şi independent de încadrarea juridică şi terminologia folosită, sunt incriminate şi de legea penală română, ca infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat (prevăzută de art. 367 din C. pen., cu un maxim al pedepsei închisorii de 5 ani), fraudă informatică (prevăzută de art. 249 din C. pen., cu un maxim al pedepsei închisorii de 7 ani), efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (prevăzută de art. 250 din C. pen., cu un maxim al pedepsei închisorii de 7 ani), falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată (prevăzută de art. 311 din C. pen., cu un maxim al pedepsei închisorii de 10 ani), deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori (prevăzută de art. 314 din C. pen., cu un maxim al pedepsei închisorii de 7 ani), acces ilegal la un sistem informatic (prevăzută de art. 360 din C. pen., cu un maxim al pedepsei închisorii de 7 ani) şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice (prevăzută de art. 365 din C. pen., cu un maxim al pedepsei închisorii de 3 ani).
De asemenea, toate faptele pot atrage potrivit legislaţiei ambelor state aplicarea unor pedepse privative de libertate de cel puţin 1 an, fiind respectată condiţia prev. de art. 26 din Legea nr. 302/2004, iar în raport de data comiterii faptelor nu s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale nici potrivit statului solicitant, nici potrivit C. pen. român (art. 33 din Legea nr. 302/2004).
În continuare, instanţa constată că persoana extrădabilă nu este exceptată de la extrădare, conform art. 19 alin. (1) lit. a) raportat la art. 20 alin. (3) din Lege, în raport cu care cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza dispoziţiilor din tratatele bilaterale şi pe bază de reciprocitate şi, respectiv, potrivit art. 3 din Tratat, care prevede că extrădarea între cele două state semnatare (România şi Statele Unite ale Americii) nu poate fi refuzată pe baza cetăţeniei persoanei căutate.
Înalta Curte constată, de asemenea, în acord cu instanţa fondului, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz al extrădării (art. 21 şi 22 din Legea nr. 302/2004). Deşi persoana extrădabilă s-a opus la extrădare invocând prevederile art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 (extrădarea va fi refuzată când nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 sau al oricărui alt instrument internaţional pertinent în domeniu, ratificat de Românie), argumentul adus în acest sens a fost acela că nu a fost încunoştinţată de desfăşurarea procedurilor judiciare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
Înalta Curte reţine că în diverse faze ale procesului penal se poate pune în discuţie respectarea dreptului la un proces echitabil, însă motivul obligatoriu de refuz de la art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 priveşte fără îndoială un proces deja încheiat printr-o hotărâre definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, iar echitabilitatea procedurii nu se poate reduce oricum la citarea sau nu a persoanei extrădabile.
Acest lucru rezultă indirect din dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 302/2004, deoarece în situaţia în care se pune problema unei hotărâri date în lipsă împotriva persoanei extrădabile (când extrădarea se solicită în vederea executării unei pedepse), statul român poate refuza extrădarea (refuzul fiind prin urmare facultativ). Aşadar, chiar şi în situaţia în care procesul s-a finalizat printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, simpla împrejurare că persoana extrădabilă nu a fost prezentă la judecată reprezintă un motiv facultativ de refuz. Or, în situaţia în care procesul nu s-a finalizat, cum este cazul în speţă, desfăşurarea lui în lipsă până la acest moment nu se circumscrie nici măcar acestei ipoteze.
În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară de amânare a predării până la rezolvarea afacerilor judiciare pe teritoriul statului român, în temeiul art. 58 din Legea nr. 302/2004, motivat de faptul că pe teritoriul statului român există în instrumentare două dosare penale, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.
Astfel, în mod corect, instanţa fondului a reţinut că persoana extrădabilă nu este condamnată şi nici cercetată penal de către autorităţile judiciare române, în vreo cauză, faţă de aceasta nefiind efectuată o urmărire penală in personam şi cu atât mai puţin pusă în mişcare acţiunea penală, neavând astfel calitatea de suspect sau inculpat.
În acest sens, instanţa fondului a dispus efectuarea de verificări cu privire la susţinerile persoanei extrădabile: din fişa de cazier judiciar datând din 10 decembrie 2019, rezultă că nu este înscrisă nicio menţiune, din verificările efectuate de Curte ca urmare a informaţiilor furnizate de persoana extrădabilă, reiese că, în dosarul nr. x/2019 (având ca obiect furtul unui autoturism), aflat în lucru la Serviciul Furturi de Autovehicule din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, unde este înregistrat sub nr. x/2019, aceasta are calitatea de martor, iar, în dosarul nr. x/2018, înregistrat la nivelul secţiei 10 Poliţie, în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, are calitatea de persoană vătămată.
În consecinţă, întrucât la dosar nu există niciun înscris din care să reiasă că persoana extrădabilă are calitatea de suspect sau inculpat în vreun dosar penal (Curtea depunând toate diligenţele în clarificarea acestui aspect), nu se poate susţine că este incident art. 58 alin. (1) din Legea 302/2004.
În ceea ce priveşte sechestrarea şi remiterea unor bunuri care au legătură cu infracţiunile pentru care se acordă extrădarea, această posibilitate este prevăzută atât de art. 17 alin. (1) şi (5) din lege, cât şi de art. 16 alin. (1) din Tratat şi, având în vedere natura bunurilor (bani, carduri bancare, un telefon mobil dual SIM) şi natura infracţiunilor la care se referă cererea de extrădare, fiind posibil ca acele bunuri să constituie produs al faptelor de care este acuzată ori să servească drept dovezi (aspecte pe care, în mod obiectiv, numai autorităţile judiciare din statul solicitant le pot verifica), se constată că, în mod corect, s-a dispus remiterea bunurilor respective către autorităţile competente ale statului solicitant (astfel cum s-a solicitat prin cererea de extrădare), odată cu predarea acesteia.
Faţă de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite toate condiţiile de formă şi de fond prevăzute de lege şi de tratat, reţinând că nu este incident niciun motiv obligatoriu sau facultativ pentru a refuza extrădarea, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa fondului a dispus extrădarea persoanei extrădabile A. astfel încât va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană extrădabilă A..
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 253 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană extrădabilă A. împotriva Sentinţei nr. 10/F din data de 17 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 253 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2020.
Procesat de GGC - LM