Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 1619/2019

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2019

Deliberând asupra recursului,

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială la data de 1 martie 2008, sub nr. x/2008, reclamanta A. SA prin B. a chemat în judecată pârâtele C. SRL, D. SRL şi E. SRL prin F., solicitând instanţei să dispună: anularea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 9 februarie 2001 de B.N.P. G., rectificat prin Încheierea nr. 7312/2001, încheiat între SC A. SA şi SC H. SRL (devenită ulterior E. SRL) şi, pe cale de consecinţă, anularea tuturor actelor subsecvente încheiate în baza acestui contract de vânzare-cumpărare, respectiv: Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 mai 2003 de B.N.P. I., încheiat între SC H. SRL şi SC J. SRL; hotărârea A.G.A. a SC A. SA din 29 august 2003; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 octombrie 2007 de B.N.P. K., încheiat între SC L. SRL şi SC C. SRL

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 79, 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, ale art. 969 C. civ. şi ale Legii nr. 31/1990.

Prin Sentinţa comercială nr. 1953 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca tardiv formulată, acţiunea formulată de A. SA, prin administrator judiciar M..

Ulterior, prin Decizia comercială nr. 1055/R din 9 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială a admis recursurile declarate de recurenţii N., în calitate de administrator special al A. SA şi M., în calitate de administrator judiciar al A. SA, a casat sentinţa comercială nr. 1953 din 22 aprilie 2008, cu consecinţa trimiterii cauzei spre competentă soluţionare, în primă instanţă, Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

II. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială sub nr. x/2008.

Prin Sentinţa comercială nr. 1773 din 22 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a SC M. şi a anulat cererea formulată de reclamanta SC A. SA.

Ulterior, prin Decizia comercială nr. 370 din 7 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelanta SC A. SA - în insolvenţă, prin administrator special N., împotriva Sentinţei comerciale nr. 1773 din 22 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/2008, în contradictoriu cu intimaţii SC A. SA prin administrator judiciar M., SC C. SRL prin administrator judiciar F. S.P.R.L., SC D. SRL - prin administrator judiciar O. SPRL, CI P., CI Q., R. SPRL şi SC E. SRL prin F.

A desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe. Hotărârea a fost menţinută prin Decizia nr. 3365 din 1 noiembrie 2011, pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

III. Într-o nouă rejudecare a fondului, cererea, reînregistrată sub acelaşi număr a fost precizată, la data de 5 noiembrie 2011, în sensul că motivele de nulitate s-au fondat pe dispoziţiile art. 948, 966 şi 968 C. civ., art. 115 şi următoarele din Legea nr. 31/1990, reclamanta arătând, în esenţă, că actele au fost încheiate prin fraudă la lege, având la bază o cauză ilicită şi au fost încheiate cu intenţia vădită de spoliere a patrimoniului reclamantei, ceea ce a determinat, în final insolvenţa acesteia.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a pronunţat în cauză Sentinţa civilă nr. 926 din 23 februarie 2015, când a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. SA, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a lui N., ca rămasă fără obiect; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a lui N., ca rămasă fără obiect; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D. SRL, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei E. SRL, ca neîntemeiată.

Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată şi modificată, formulată de reclamanta A. SA, prin administrator judiciar S., în contradictoriu cu pârâţii C. SRL, prin administrator judiciar T., E. SRL, prin F. şi D. SRL şi U., în calitate de administrator special al A. SA, ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul cererii de chemare în judecată, prima instanţă de fond a dezvoltat pe larg argumente teoretice referitoare la instituţia nulităţii actului juridic şi cauzei acestuia, iar cu privire la starea de fapt, a arătat că nu au fost identificate dispoziţiile legale încălcate sau fraudate şi că nu s-a probat caracterul ilicit al tranzacţiilor atacate cu privire la preţ, s-a reţinut lipsa oricăror probe de natură a justifica disproporţia dintre preţ şi valoarea activului şi nici prejudiciul produs societăţii vânzătoare.

În ceea ce priveşte cererea de anulare a hotărârii AGA din 29 august 2003, după o largă expunere a naturii imprescriptibile a acţiunii, tribunalul a conchis că au fost respectate dispoziţiile legare referitoare la cvorum şi că nu s-a dovedit lipsa convocării şi participării la şedinţă a acţionarului principal SC A. SA.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel U., administrator special al reclamantei SC A. SA şi reclamanta SC A. SA, prin B.

La termenul din 23 februarie 2016, apelanta SC A. SA, prin B., a formulat cerere de introducere în cauză a unei alte persoane - succesor cu titlu particular al intimatei-pârâte D. SRL, arătând că, urmare radierii intimatei-pârâte, bunuri imobiliare ale acesteia, înstrăinate prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 mai 2003 de BNP I., au fost comasate în favoarea V. SRL, care şi-a schimbat denumirea în W. SRL.

La acelaşi termen, dar în Dosarul nr. x/2015, Curtea a suspendat judecata apelului declarat de U. şi a disjuns judecarea apelului formulat de reclamanta SC A. SA, prin B..

Ca urmare a disjungerii, a fost format dosarul nr. x/2016.

Prin Decizia civilă nr. 1200/A/2016 din 28 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul formulat de reclamantă, în contradictoriu cu intimatele SC E. SRL şi SC D. SRL ca fiind declarat împotriva unor persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a admis apelul declarat de reclamantă în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. SRL, prin lichidator judiciar T.., şi schimbată în parte sentinţa, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi respingerii capătul de cerere având ca obiect anularea hotărârii A.G.A. a SC A. SA din data de 29 august 2003, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.

A menţinut toate celelalte dispoziţii de primă instanţă.

Curtea de apel a reţinut, în motivare, că intimatele SC E. SRL şi SC D. SRL au fost radiate din Registrul Comerţului prin Sentinţa civilă nr. 881/2016 a Tribunalului Bucureşti, respectiv, prin Sentinţa civilă nr. 138/2015 a Tribunalului Mehedinţi, rămase irevocabile, prin care procedurile de faliment ale societăţilor în discuţie au fost închise, ceea ce implică, conform art. 251 C. civ., încetarea capacităţii de folosinţă a acestor entităţi.

Evocând dispoziţiile art. 41 C. proc. civ., potrivit cărora o condiţie a acţiunii civile este capacitatea de folosinţă a părţilor, curtea de apel a respins acţiunea de apel împotriva acestor intimate.

A fost respinsă şi cererea de introducere în cauză a succesorului particular W. SRL, în locul intimatei SC D. SRL, reţinându-se că vânzarea bunului litigios către pretinsul succesor a fost anterioară procesului, respectiv la 16 noiembrie 2005, astfel încât, la acest moment, indicarea pretinsului succesor reprezintă o veritabilă modificare a cadrului procesual în apel.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC A. SA cu privire la anularea propriei hotărâri A.G.A. din 29 august 2003, reţinându-se că, potrivit art. 132 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, o atare cerere se judecă în contradictoriu cu societatea, care poate avea doar calitate pasivă în acest proces, la cererea oricărei persoane vătămate. Cu această clarificare, instanţa de apel a arătat că nu se încalcă, prin admiterea excepţiei invocate din oficiu principiul non reformatio in pejus.

Cu privire la fondul acţiunii instanţa de apel a arătat că nu sunt conforme realităţii juridice criticile apelantei referitoare la respingerea nejustificată a probelor solicitate în primă instanţă. Dimpotrivă, s-a subliniat că la 25 mai 2009, prima instanţă a pus în vedere reclamantei depunerea înscrisurilor cu privire la fondul cauzei, obligaţie neîndeplinită.

De altfel, pe tot parcursul motivării deciziei s-a subliniat că insuficienţa probatorie caracterizează întreg demersul judiciar al reclamantei.

Cât priveşte motivele de nulitate invocate împotriva Contractului autentificat sub nr. x din 9 februarie 2001, Curtea a subliniat că argumentul decisiv al reclamantei a constat în lipsa unei hotărâri A.G.A. care să cuprindă o asemenea voinţă socială, raportarea la hotărârea din 17 septembrie 1999, în cuprinsul actului, fiind făcută cu rea-credinţă, de către X. Cu privire la acest argument, instanţa de apel a arătat că încheierea actului de către administratorul statutar cu depăşirea puterilor conferite în lege sau statut, ţine de exerciţiul personalităţii juridice şi depăşirea limitelor mandatului, care sunt doar motive de nulitate relative.

În privinţa cauzei ilicite şi a fraudei la lege, instanţa de apel a reiterat că proba acestora revenea reclamantei, arătând că simpla calitate de soţi a administratorilor societăţilor cocontractante, nu este suficientă pentru a se reţine caracterul ilicit al cauzei.

Cu privire la preţul derizoriu şi neserios, instanţa de apel a îndepărtat, sub aspect probator expertiza efectuată în dosarul penal, arătând că valorificarea ei încalcă principiul nemijlocirii probelor şi a arătat că bunul era grevat cu o ipotecă la momentul vânzării, ceea ce face justificată reducerea semnificativă de preţ.

De asemenea, în privinţa Contractului nr. x/2003 s-a reţinut că vânzarea avut loc în condiţiile în care se demarase executarea silită cu privire la acest bun, justificând condiţiile de preţ în care bunul a fost tranzacţionat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SA, prin B., solicitând în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, iar în subsidiar, modificarea sa şi admiterea acţiunii.

Prin Decizia civilă nr. 1129 din 20 iunie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantă, prin B. împotriva deciziei civile anterior menţionate, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

IV. În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a pronunţat Decizia civilă nr. 2445 din 4 decembrie 2018, prin care a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de intimatul-pârât U., administrator special al A. SA, ca neîntemeiată.

A respins cererea de introducere în cauză a Y. SRL, ca neîntemeiată.

A admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei C. SRL.

A respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. SA, prin B., împotriva Sentinţei civile nr. 926 din 23 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2008, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. SRL prin lichidator judiciar T. şi U., administrator special al A. SA, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei C. SRL.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei-pârâte C. SRL, invocată la data de 16 octombrie 2018, că apelanta-reclamantă a solicitat, în baza dispoziţiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din 1865, introducerea în cauză a Y. SRL.

Instanţa de apel a respins această cerere, ca neîntemeiată, reţinând că, potrivit textului de lege anterior menţionat, judecata pricinilor se suspendă de drept prin moartea uneia din părţi, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moştenitorilor.

S-a arătat că dispoziţia legală citată este aplicabilă doar în cazul persoanelor fizice, cu privire la care se poate pune problema moştenitorilor, nu şi în cazul persoanelor juridice constituite în temeiul Legii nr. 31/1990, în privinţa radierii cărora nu operează o transmisiune a drepturilor şi obligaţiilor societăţii către un dobânditor cu titlu particular al unui bun, astfel că nu se justifică preluarea calităţii procesuale pasive de către dobânditorul bunului.

Instanţa de apel a constatat, contrar susţinerilor apelantei, că dreptul de proprietate asupra unei părţi din imobilele ce au format obiectul actelor a căror nulitate se solicită în prezenta cauză nu s-a transmis societăţii Y. SRL ca urmare a radierii intimatei-pârâte C. SRL, ci acest drept i s-a transmis liber de sarcini la data de 28 mai 2015, în procedura insolvenţei intimatei-pârâte C. SRL, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 18 august 2015 de notarul public Z., în condiţiile prevăzute de art. 53 din Legea nr. 85/2006.

Întrucât dreptul de proprietate al societăţii Y. SRL a fost înscris în cartea funciară x-C1-U19 conform încheierii nr. x din data de 9 septembrie 2015, de la această dată, apelanta reclamantă avea sau trebuia să aibă cunoştinţă de transmisiunea dreptului de proprietate, fiind asigurată opozabilitatea faţă de terţi a acestui transfer de proprietate.

Instanţa de apel a remarcat faptul că, în ciclul procesual anterior, apelanta-reclamantă nu a formulat nicio cerere de introducere în cauză a Y. SRL anterior pronunţării Deciziei nr. 1200 A din 28 iunie 2016 şi nu a formulat niciun fel de critici sub acest aspect în recurs.

Reţinând că radierea din registrul comerţului a unei societăţi ce a fost parte în litigiu nu justifică transmiterea calităţii de parte în respectivul litigiu a succesorului cu titlu particular al unui bun individual determinat, înstrăinat anterior radierii societăţii, instanţa de apel a făcut referire la Decizia de casare nr. 1129 din 20 iunie 2017 când, analizând motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că transmisiunea calităţii procesuale, pentru a fi admisă, trebuie să se producă pe parcursul litigiului şi nu a reţinut argumentele recurentei (invocate şi prin cererea supusă analizei instanţei de apel), conform cărora, la moartea uneia din părţi (radierea din registrul comerţului în cazul societăţilor comerciale), drepturile şi obligaţiile contractuale ale acesteia se transmit succesorilor săi.

Cum formularea cererii de introducere în cauză a societăţii Y. SRL nu a fost determinată de transmiterea dreptului de proprietate asupra părţii din imobilul în litigiu, aspect cu privire la care apelanta reclamantă avea sau trebuia să aibă cunoştinţă din anul 2015, ci, de radierea societăţii intimate-pârâte, instanţa de apel a apreciat că indicarea altor pârâţi echivalează cu o modificare a cadrului procesual în afara dispoziţiilor legale.

Totodată, a menţionat că, potrivit art. 294 alin. (1), în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.

A reţinut, de asemenea că, şi în ipoteza în care cererea de introducere în cauză a Y. SRL ar fi fost întemeiată exclusiv pe transmiterea dreptului de proprietate în cursul litigiului, apelanta reclamantă şi-a exercitat dreptul de solicita introducerea în cauză a acestei societăţi cu încălcarea dispoziţiilor art. 723 din C. proc. civ. din 1865, având în vedere intervalul de timp dintre data asigurării publicităţii contractului prin care Y. SRL a dobândit dreptul de proprietate şi data formulării cererii, precum şi împrejurarea că apelanta reclamantă nu a formulat o astfel de cerere anterior pronunţării Deciziei nr. 1200 A din 28 iunie 2016, ci ulterior momentului la care instanţa de apel, în rejudecare, a pus în discuţie excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei C. SRL

Suplimentar, instanţa a observat că societatea Y. SRL nu are calitatea de parte în niciunul din contractele a căror nulitate a fost solicitată în prezenta cauză, ci are calitatea de proprietar doar pentru o parte din imobilul ce a format obiectul contractelor supuse analizei instanţei, iar prin cererea de chemare în judecată, apelanta reclamantă nu a învestit legal instanţa cu cereri având ca obiect constatarea nulităţii actelor prin care pârâţii au transmis unor terţi dreptul de proprietate dobândit prin actele a căror nulitate se solicită a fi constatate, nici cu cereri privind repunerea în situaţia anterioară.

Or, în raport cu prevederile art. 47 din C. proc. civ. din 1865, pentru a se putea soluţiona cereri de constatare a nulităţii prin pronunţarea unor hotărâri opozabile tuturor părţilor contractante, în doctrină şi jurisprudenţă s-a subliniat că se impune soluţionarea unitară a litigiului, cu privire la toate părţile respectivelor acte sau succesorii în drepturi ai acestora, chemarea în judecată a tuturor părţilor fiind o necesitate juridică obiectivă.

În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 243 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, invocate de intimatul U., instanţa de apel a reţinut că, în ipoteza în care acest text ar fi aplicabil persoanelor juridice, nu s-ar putea aprecia că este incident în speţă, deoarece, hotărârea prin care a fost dispusă radierea a fost pronunţată la data de 11 septembrie 2018, anterior închiderii dezbaterilor în cauză.

În consecinţă, instanţa de apel a respins cererea de introducere în cauză a Y. SRL, ca neîntemeiată.

A apreciat ca fiind întemeiată excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei-pârâte C. SRL, invocată de aceasta prin cererea transmisă la data de 15 octombrie 2016 şi ataşată la dosar la data de 16 octombrie 2018.

În acest sens, a arătat că anterior închiderii dezbaterilor în prezenta cauză, prin Sentinţa civilă nr. 4733 din data de 11 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în Dosarul nr. x/2010 a fost închisă procedura insolvenţei debitoarei C. SRL şi s-a dispus radierea societăţii din registrul comerţului.

Pornind de la norma generală reprezentată de dispoziţiile art. 251 alin. (1) din C. civ. din 1864 şi, respectiv, art. 244 din acelaşi cod, instanţa a făcut trimitere la normele speciale instituite de Legea nr. 31/1990 şi la textul art. 131 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, subliniind că, urmare radierii din Registrul comerţului în baza hotărârii judecătorului sindic de închidere a procedurii falimentului, societatea intimată-pârâtă a încetat să mai existe, nu mai are capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii în plan procesual, astfel că nu mai poate fi parte în proces.

V. Împotriva Deciziei civile nr. 2445 din 4 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC A. SA PRIN B.

Recurenta a invocat, în susţinerea recursului, dispoziţiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865, arătând că instanţa de apel a încălcat, prin hotărârea dată, formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, prin aceea că, urmare constatării că pârâta C. SRL şi-a pierdut capacitatea procesuală de folosinţă ca urmare a dizolvării şi radierii, contrar dispoziţiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din 1865, a respins cererea de introducere în cauză a succesorului cu titlu particular Y. SRL, cu motivarea că înstrăinarea imobilului către această societate ar fi fost cunoscută încă dinainte de promovarea acţiunii judecătoreşti şi, în consecinţă, introducerea în cauza a succesorilor cu titlu particular ar reprezenta o veritabilă schimbare a cadrului procesual, inadmisibilă în acest stadiu al procedurii.

Recurenta-reclamantă a apreciat ca eronată interpretarea instanţei de apel, şi a susţinut că nu a solicitat schimbarea obiectului cauzei şi completarea petitului cu anularea unor transmiteri subsecvente, ulterioare celor pentru care a fost iniţial investită instanţa, ci a solicitat doar introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular al pârâtei iniţiale, C. SRL, pentru ca judecata să continue cu privire la acelaşi obiect iniţial al litigiului (aceleaşi contracte de vânzare cumpărare), dar în contradictoriu cu succesorul cu titlu particular indicat.

Fiind vorba de obligaţii contractuale în strânsă legătură cu un bun imobil, a considerat că societăţii Y. SRL, în calitate de dobânditor al dreptului de proprietate asupra imobilelor, i-au fost transmise, în baza principiului relativităţii efectelor contractului, toate drepturile şi obligaţiile autorului său cu privire la imobilul dobândit, inclusiv drepturile şi obligaţiile procesuale izvorâte din prezentul litigiu,

A solicitat admiterea recursului formulat, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Totodată, a solicitat judecata în lipsă.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

IV. Analizând recursul formulat prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, ca nefiind fondat, pentru următoarele considerente:

Critica formulată de către recurenta-reclamantă, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865, se referă la exclusiv la greşita respingere, în apel, a cererii de introducere în cauză a societăţii Y. SRL, în calitate de succesor cu titlu particular a intimatei-pârâte SC C. SRL.

Recurenta-reclamantă susţine, pe de o parte, că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că societăţii Y. SRL i-au fost transmise, în baza principiului relativităţii efectelor contractului, nu doar drepturile şi obligaţiile intimatei-pârâte SC C. SRL cu privire la imobilul dobândit, ci şi drepturile şi obligaţiile procesuale izvorâte din prezentul litigiu şi, pe de altă parte, critică concluzia la care a ajuns instanţa de apel, în sensul că introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular reprezintă o modificare a cadrului procesual cu depăşirea termenului procedural impus de lege.

În raport cu argumentele prezentate de către instanţa de apel, Înalta Curte apreciază, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că soluţia atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor procedurale pe care se fundamentează.

Recurenta-reclamantă a solicitat în apel, în baza dispoziţiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din 1865, introducerea în cauză a Y. SRL, dobânditor al dreptului de proprietate asupra unei părţi din imobilele aparţinând în precedent SC C. SRL, care au format obiectul actelor juridice a căror nulitate se invocă în prezenta cauză.

Sub un prim aspect, referitor la stabilirea temeiului de fapt şi de drept al solicitării de preluare a calităţii de parte litigantă de către societatea indicată de recurentă, Înalta Curte notează că situaţia expusă în speţă nu are o reglementare, ca atare, în dispoziţiile procedurale.

Prevederile art. 243 din C. proc. civ. din 1865 vizează exclusiv situaţia persoanei fizice chemate în judecată şi decedate în cursul procesului, astfel că, în lipsa unor dispoziţii legale neechivoce, nu poate fi stabilită, cu titlu necesar, o analogie a regimului juridic aplicabil succesorilor în drepturi şi obligaţii ai unei persoane decedate, cu reglementări incidente în cazul dobânditorilor unor bunuri din patrimoniul persoanelor juridice a căror existenţă încetează prin radierea din Registrul Comerţului.

Cu toate acestea, nu de puţine ori, radierea în cursul judecării procesului a societăţii pârâte a dat naştere unor situaţii juridice noi, care permit reclamantului să indice persoana cu care înţelege să continue procesul.

Din această perspectivă, în mod corect a stabilit instanţa de apel că transmisiunea cu titlu particular invocată de recurenta-reclamantă nu s-a produs ca efect al radierii SC C. SRL, ci a avut loc cu mult timp înainte, la data de 28 august 2015 (când Y. SRL a achiziţionat de la intimata-pârâtă o serie de bunuri imobiliare, în baza unui act de vânzare-cumpărare înscris în Cartea Funciară la data de 9 septembrie 2015.)

Prin efectuarea înscrierii în Cartea Funciară, calitatea societăţii Y. SRL de dobânditor a unor bunuri aparţinând SC C. SRL a devenit opozabilă erga omnes - deci şi recurentei-reclamante, încă de la data de 9 septembrie 2015.

Or, din conţinutul solicitării de introducere în cauză a societăţii Y. SRL rezultă, aşa cum corect a stabilit instanţa de apel, că recurenta-reclamantă şi-a fundamentat cererea pe împrejurarea radierii intimatei-pârâte SC C. SRL din Registrul Comerţului, situaţie asimilată de aceasta cu situaţia "morţii" părţii din proces avute în vedere de textul art. 243 din C. proc. civ. din 1865.

Acest aspect rezultă şi din aceea că, deşi achiziţia bunurilor a avut loc încă din anul 2015, cererea de introducere în cauză s-a formulat, pentru prima dată, direct în al doilea ciclu procesual, în apel, la termenul din data de 20 noiembrie 2018, la scurt timp după radierea, la data de 11 septembrie 2018, a intimatei-pârâte, prin Sentinţa civilă nr. 4733 din pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în Dosarul nr. x/2010.

În considerarea elementelor anterior menţionate, Înalta Curte apreciază justificate argumentele instanţei de apel, în sensul că fundamentul de fapt al cererii de transmitere a calităţii de parte litigantă către Y. SRL l-a constituit evenimentul radierii societăţii intimate-pârâte, şi nu contractul de vânzare-cumpărare, despre care recurenta-reclamantă avea sau trebuia să aibă cunoştinţă încă din anul 2015 şi în care nu se regăsesc dispoziţii privind o posibilă transmitere şi, respectiv, asumare de către Y. SRL a drepturilor şi obligaţiilor procesuale izvorâte din prezentul litigiu, astfel cum în mod eronat susţine recurenta-reclamantă.

Sub un al doilea aspect, în legătură cu critica recurentei referitoare la greşită aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 294 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, dimpotrivă, ca fiind întemeiate observaţiile instanţei în sensul că, atât indicarea unui nou pârât de către recurenta-reclamantă, cât şi modificarea de către aceasta a obiectului cererii introductive, prin punerea în discuţie a situaţiei juridice a unui nou act subsecvent (cel prin care intimata-pârâtă a retransmis societăţii Y. SRL o fracţiune din dreptul de proprietate dobândit prin actele în discuţie în cauză), echivalează cu o modificare nepermisă a cadrului procesual, deoarece din punct de vedere practic, ceea ce se urmăreşte este, în mod explicit, desfiinţarea actului terţului dobânditor.

Aşa cum corect a arătat şi instanţa de apel, punerea în discuţie, la acest moment procesual, a unor noi cereri vizând valabilitatea unui act juridic ce nu a făcut obiectul cererii introductive, în raport cu un dobânditor cu titlu particular de a cărei existenţă se putea lua cunoştinţă încă din cursul primului ciclu procesual, este de natură a încălca limitele efectului devolutiv al apelului şi de a afecta regula dublului grad de jurisdicţie, întrucât astfel de cereri nu sunt implicite sau secundare, ci reprezintă solicitări noi, cu caracter independent.

În consecinţă, în raport cu aspectele anterior arătate, nu se poate considera că instanţa de apel a încălcat, prin hotărârea dată, formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, astfel încât, criticile formulate de recurenta-reclamantă din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865 sunt neîntemeiate.

Aşa fiind, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA prin B. împotriva Deciziei civile nr. 2445 din 04 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA prin B. împotriva Deciziei civile nr. 2445 din 4 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM