Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 23 decembrie 2015 sub Dosar nr. x/2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 5.1. lit. b) şi c) din Contractul de credit nr. x din 1 aprilie 2008; restituirea comisionului de acordare şi a celui de administrare credit, cu dobânda legală aferentă, să constate caracterul abuziv şi al clauzelor prevăzute la art. 4.4., 5.2, 8.4, 8.5, 8.6 şi 8.14 din acelaşi contract şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 6107/2016 din 7 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015 s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., fiind obligat reclamantul la plata sumei de 4.292,64 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel.
Prin Decizia civilă nr. 462 A din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 6107/2016 din 7 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, fiind obligat apelantul la plata sumei de 2189,03 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel către intimată.
Împotriva Deciziei civile nr. 462 A din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat recurs reclamantul A.
Prin memoriul de recurs, reclamantul A. a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unor hotărâri se poate cere şi când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurentul susţine că doctrina a statuat că motivarea este de esenţa hotărârii şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, numai aplicarea legii sau stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii.
În speţa de faţă, instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt a cauzei sub aspectul negocierii clauzelor contractuale, iar motivarea cuprinde motive contradictorii, în sensul în care, deşi instanţa de apel arată la un moment dat că analiza dezechilibrului contractual nu se mai impune a fi analizată (efect al răsturnării prezumţiei relative de negociere), totuşi imediat ulterior face o analiză a dezechilibrului contractual.
Într-o altă exprimare, din motivarea deciziei instanţei de apel nu rezultă cu certitudine dacă apelul a fost respins fiindcă prezumţia de lipsă a negocierii a fost răsturnată sau fiindcă nu s-a verificat în cauză un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Cu alte cuvinte, considerentele deciziei din apel fac imposibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în condiţiile în care prin intermediul recursului se verifică numai legalitatea soluţiei criticate.
Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Textul are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la dispoziţiile legale ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit.
În fapt, este vorba de o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului şi a art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 referitoare la prezumţia relativă de negociere a clauzelor standard preformulate, potrivit cărora, dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În acest context, recurentul susţine că intimata-pârâtă nu a făcut dovada negocierii vreunei clauze contractuale cu împrumutaţii, după cum impune art. 3 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului, fiind evident că este vorba despre un contract de adeziune, un model standard, cuprinzând clauze ce au fost impuse consumatorului.
Referitor la convenţiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părţi, recurentul susţine că încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părţi la oferta celeilalte înlătură reţinerea caracterului negociat al contractului.
În opinia sa, contractul de credit ipotecar încheiat între părţi are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune, anterior menţionate.
Astfel, între recurentul-reclamant, parte contractantă aflată în nevoia obţinerii unei sume de bani, şi intimata-pârâtă, partea contractantă deţinând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, există o evidentă poziţie de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condiţiile contractuale generale, amănunţite, stabilite de intimată pentru perioada respectivă şi anterior încheierii convenţiei, pentru toţi potenţialii clienţi aflaţi în aceeaşi situaţie cu apelantul; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voinţă a unei singure părţi contractante, respectiv a intimatei, apelantul doar manifestându-şi voinţa de a încheia convenţia.
Cum intimata nu a probat că a negociat efectiv şi direct cu apelantul clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deşi această probă îi incumbă, prezumţia relativă instituită de lege nu a fost răsturnată.
În atare situaţie, contractul de credit este unul preformulat de intimată, standardizat, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, acesta fiind privat de o informare corectă şi completă asupra tuturor condiţiilor de creditare.
Astfel, dacă un comerciant pretinde că o clauza standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Mai mult decât atât, faptul că recurentul a acceptat să semneze convenţia de credit în condiţiile impuse de pârâtă nu înseamnă că a renunţat la dreptul de a solicita anularea vreunei clauze, putând fi incidente şi alte cauze cum ar fi "leziunea" sau "starea de necesitate".
În cauză, intimata-pârâtă S.C. B. S.A. nu a depus întâmpinare.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 29 noiembrie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia.
Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 2, respectiv 7 decembrie 2018, părţile nedepunând punct de vedere.
Prin încheierea din 23 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 462 A din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi a acordat termen la data de 10 octombrie 2019, cu citarea părţilor.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurentului-reclamant A. este fondat şi va fi admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.
Critica recurentului, subsumată acestui motiv de casare se referă la faptul că instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt în cauză sub aspectul negocierii clauzelor contractuale, motivarea hotărârii cuprinzând motive contradictorii cu privire la analiza dezechilibrului contractual.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentul susţine că în cauză este vorba de o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului şi a art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 referitoare la prezumţia relativă de negociere a clauzelor standard preformulate.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată că sunt fondate, având în vedere că intimata-pârâtă nu a făcut dovada negocierii vreunei clauze contractuale cu împrumutaţii, astfel cum impun prevederile evocate, în cauză fiind vorba despre un contract de adeziune ce cuprinde clauze ce au fost impuse consumatorului, iar din această perspectivă se apreciază că încheierea contractului a avut loc numai ca urmare a adeziunii unei părţi la oferta celeilalte, aspect ce înlătură reţinerea caracterului negociat al contractului.
Astfel, negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze şi nici nu se limitează la ocazia oferită potenţialului client de a "alege" moneda creditului, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influenţa efectiv conţinutul şi numărul clauzelor, iar în acest context, nu se poate reţine că pârâta S.C. B. S.A. a făcut dovada schimbării/modificării clauzei contestate din iniţiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că recurentul-reclamant a avut şi alte opţiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deşi sarcina acestei probe îi revenea.
În cazul de faţă, observând convenţia de credit intervenită între reclamant şi intimată, este evident că această convenţie cuprinde clauze prestabilite de către împrumutător, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, de a le modifica sau înlătura, forma convenţiei fiindu-i impusă de către intimată, context în care nu se poate considera ca temeinică motivarea instanţei, conform căreia, proba negocierii a fost produsă prin inserarea unei clauze care atestă această presupusă negociere.
În contextul relevat, Înalta Curtea constată că instanţa de apel nu a procedat, în mod efectiv, la cercetarea fondului cauzei - prin prisma analizei susţinerilor părţilor, a înscrisurilor dosarului şi a temeiului de drept invocat, fără referiri la motivele de nelegalitate invocate de reclamant şi la caracterul fondat sau nefondat al acestora, aspect ce nu satisface exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate prin cererea de chemare în judecată.
Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de apel va stabili situaţia de fapt a cauzei, va răspunde criticilor formulate de părţi în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor într-o formă clară şi concisă şi va analiza din această perspectivă în ce măsură a existat o negociere efectivă a clauzelor contractuale şi nu doar o aparenţă de negociere prin inserarea unei clauze standard în acest sens (clauza 8.16 din Contract).
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 462 A din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 462 A din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2019.
GGC - NN