Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.04.2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2014 reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Afacerilor Interne solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate caracterul politic al condamnării numitului C. dispusă prin Sentinţa penală nr. 505/25.08.1959 pronunţată de Tribunalul Militar Iaşi în Dosar nr. x/1959, rămasă definitivă prin respingerea recursului; să oblige pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor mobile confiscate prin Sentinţa nr. 505 din 25.08.1959; să oblige pârâtul Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 250.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru încălcarea dreptului la viaţă privată a lui C.; să oblige pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale izvorând din atingerile aduse onoarei şi demnităţii lui C.; să oblige pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 150.000 RON reprezentând daune morale izvorând din atingerea adusă onoarei şi demnităţii reclamantelor şi să îi oblige pe pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 453 din 01.04.2015 a admis excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul 1 de cerere; a respins capătul 1 de cerere, ca fiind lipsit de interes; a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind capetele de cerere 2, 3, 4 şi 5, respectiv, capetele de cerere 2 şi 3 din cererea de intervenţie; a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere 2, 3, 4 şi 5 formulate de reclamante respectiv a capetelor de cerere 2 şi 3 formulate de intervenient; a respins capetele de cerere 2, 3, 4 şi 5 formulate de reclamante respectiv capetele de cerere 2 şi 3 formulate de intervenientul în nume propriu, ca inadmisibile şi a respins, ca neîntemeiate, capătul 6 din cererea formulată de reclamante, respectiv, capătul 4 din cererea formulată de intervenient.
Prin Decizia civilă nr. 642/A din 22.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosar nr. x/2014 a fost admis apelul declarat de reclamante şi de intervenient, a fost anulată în parte sentinţa apelată şi a fost trimisă cauza pentru rejudecarea capetelor 2 - 6 din cererea principală, respectiv a capetelor 2 - 4 din cererea de intervenţie; a fost păstrată soluţia dată primului capăt din cererea principală şi primului capăt din cererea de intervenţie.
În rejudecarea cauzei Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 391 din 20.03.2017 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne; a respins, ca neîntemeiat, capătul 2 de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor mobile confiscate prin Sentinţa civilă nr. 505/25.08.1989; a respins, ca neîntemeiat, capătul 3 de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor de Interne la plata sumei de 250.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru încălcarea dreptului la viaţă privată a numitului C.; a respins, ca neîntemeiat, capătul 4 de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 500.000 RON reprezentând daune morale izvorând din atingerea adusă onoarei şi demnităţii lui C.; a respins, ca neîntemeiat, capătul 5 de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 150.000 RON reprezentând daune morale izvorând din atingerea adusă onoarei şi demnităţii reclamantelor; a respins cererea reclamantelor de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, a respins capătul 2 din cererea de intervenţie prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 75.000 RON reprezentând daune morale izvorâte din atingerea adusă onoarei şi demnităţii intervenientului; a respins, ca neîntemeiat, capătul 3 din cererea de intervenţie prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor de Interne la plata sumei de 75.000 RON reprezentând daune morale izvorând din atingerea adusă onoarei şi demnităţii intervenientului şi a respins capătul 4 din cererea de intervenţie prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată către intervenient.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1206 A/2017 din 21.12.2017, a respins ca nefondat apelul principal declarat de reclamanta B. şi intervenientul D., împotriva Sentinţei civile nr. 391 din 20.03.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2014 şi a respins ca nefondat apelul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B. şi D. iar pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs incident.
1. Recursul reclamanţilor B. şi D. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs invocate, recurenţii-reclamanţi, după o prezentare detaliată a situaţiei de fapt, au arătat, în esenţă, că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, în sensul că deşi instanţa de apel reţine că este ţinută de soluţia dată în apel în primul ciclu procesual, motivele cuprinse în ultimele două paragrafe din fila x, respectiv primele paragrafe din fila x din decizia recurată, contrazic propriile motive cuprinse în paragrafele 3 şi 4 din fila x.
De asemenea, recurenţii-reclamanţi susţin că, deşi în decizia recurată se reţine obligativitatea pentru instanţă a celor statuate în decizia din apel dată în primul ciclu procesual, inclusiv cu privire la legea aplicabilă şi modul de aplicare a principiului specialia generalibus derogant, considerentele din ultimele două paragrafe din fila x, respectiv cele din filele x ale deciziei recurate contrazic considerentul care se bucură de autoritate de lucru judecat, care se regăseşte în ultimul paragraf din fila x şi primul paragraf din fila x a deciziei instanţei de apel din primul ciclu procesual.
Totodată, susţin recurenţii-reclamanţi, deşi se reţine în decizia recurată că instanţa face aplicarea principiului specialia generalibus derogant şi că speţei analizate îi este aplicabil dreptul comun, astfel cum s-a indicat prin acţiunea introductivă şi s-a reţinut de instanţa de apel în primul ciclu procesual, totuşi, în decizia recurată nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 998 şi art. 999 vechiul C. civ., ci, parţial, trunchiat, în mod greşit, doar dispoziţiilor Legii nr. 221/2009.
Recurenţii-reclamanţi consideră că, în mod greşit şi fără legătură cu natura cauzei a reţinut instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, că ar fi incidente în prezenta cauză dispoziţiile din Legea nr. 221/2009 şi respectiv Decizia nr. 6/2013 pronunţată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că reclamanta şi intervenientul ar încerca prin acţiunea introductivă o "completare a legii generale" cu legea specială.
Astfel, susţin recurenţii-reclamanţi, instanţa de apel a ignorat însăşi premisa de aplicare a acestui principiu general de drept, în sensul că înlăturarea de la aplicare a legii generale pe motivul existenţei legii speciale operează doar atunci când situaţia invocată de reclamant se încadrează în ipoteza avută în vedere de legea specială, ori în cazul de faţă pretenţiile apelanţilor nu se încadrează în domeniul de aplicare al acelei legi speciale.
Recurenţii-reclamanţi susţin că, decizia recurată s-a dat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat de care se bucură Decizia civilă nr. 642 A din 22.12.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2014, în sensul art. 488 alin. (1) raportat la art. 430 din noul C. proc. civ., având în vedere că întreaga argumentaţie din decizia recurată este în totală contradicţie cu decizia instanţei de apel dată în primul ciclu procesual.
Cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, susţin recurenţii-reclamanţi, instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, a reţinut că ar fi incidentă în cauză Decizia nr. 6/2013 pronunţată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi în primul ciclu procesual instanţa de apel a reţinut că acţiunea a fost întemeiată pe dreptul comun, considerentele deciziei recurate încalcă nu numai art. 430 C. proc. civ., ci şi art. 998 şi art. 999 vechiul C. civ., precum şi art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Recurenţii-reclamanţi susţin că, în mod greşit a reţinut instanţa de apel în al doilea ciclu procesual, cu privire la capătul 2 de cerere, faptul că ar fi incidente în prezenta cauză dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 şi respectiv Decizia nr. 6/2013 pronunţată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea şi aplicarea acestei dispoziţii legale.
Recurenţii reclamanţi consideră că, în mod greşit au fost respinse capetele 3, 4 şi 5 ale cererii de chemare în judecată, soluţia fiind dată cu aplicarea greşită a legii, în susţinere prezentând nemulţumirile lor privind aprecierea materialului probator şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pentru aceste motive, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
1. Recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs invocat, recurentul-pârât, după prezentarea dispoziţiilor art. 3, art. 1 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, a arătat, în esenţă, că instituţia care va reprezenta statul în aceste procese şi care va executa hotărârile judecătoreşti în ceea ce priveşte despăgubirile este Ministerul Finanţelor Publice, prin urmare, în cauză, calitatea procesuală pasivă aparţine pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
În ceea ce priveşte invocarea de către instanţa de apel a prevederilor din C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală, recurentul-pârât susţine că, acestea nu pot fi primite în condiţiile în care pentru condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, există o lege specială care stabileşte clar cadrul procesual.
Pentru aceste motive, recurentul-pârât apreciază că decizia atacată este nelegală sub aspectul respingerii apelului pârâtului şi solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi schimbarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului incident formulat de Ministerul Afacerilor Interne, cu consecinţa modificării sentinţei instanţei de fond în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne şi cu menţinerea soluţiei dispuse de către instanţa de apel în ceea ce priveşte apelul principal.
Recurenţii-reclamanţi prin întâmpinarea depusă la dosar au solicitat respingerea recursului incident ca nefondat şi admiterea recursului declarat de către reclamanţi pentru motivele prezentate în cererea de recurs.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 13 februarie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 19 februarie 2019.
Prin punctul de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu, depus la dosar, recurenţii-reclamanţi B. şi D. au susţinut că hotărârea dată în apel este supusă recursului.
Prin încheierea din data de 05 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis în principiu recursul principal declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi D. şi recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva Deciziei civile nr. 1206A din 21 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a stabilit termen la data de 16 octombrie 2019 în vederea soluţionării recursurilor, cu citarea părţilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
1. Recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi D.
Cu prioritate, se impune observaţia că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară nedevolutivă ce are ca obiect decizia prin care s-a soluţionat calea de atac a apelului împotriva sentinţei instanţei de fond şi este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel enumerate de art. 488 C. proc. civ. Această cerinţă va impune cenzurarea argumentelor propuse de recurenţii-reclamanţi în sensul limitării analizei la cele care ar fi de natură a genera un control de legalitate şi înlăturării celor care privesc aspecte de netemeinicie.
Din această perspectivă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza criticile încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
Hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa sau dacă există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.
Or, susţinerile recurenţilor-reclamanţi privind presupusa contradictorialitate a reţinerilor instanţei de apel din decizia recurată faţă de reţinerile din decizia pronunţată în apel în primul ciclu procesual, nu pot fi incluse în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi motivele cuprinse în ultimele două paragrafe din fila x, respectiv primele paragrafe din fila x din decizia recurată, nu contrazic motivele cuprinse în paragrafele 3 şi 4 din fila x.
Astfel, instanţa de apel în menţionatele paragrafe a explicat detaliat efectele Legii nr. 221/2009 şi a expus în mod clar de ce, din perspectiva art. 998 - 999 C. civ. de la 1864, Sentinţa penală nr. 505/25.08.1959 pronunţată de Tribunalul Militar Iaşi în Dosarul nr. x/1959, rămasă definitivă, nu are caracterul unei fapte ilicite şi nu este lipsită de efectele produse la momentul intrării în puterea lucrului judecat.
Totodată, instanţa de apel a explicat de ce moştenitorii numitului C. nu pot solicita despăgubiri în numele autorului lor doar dacă acesta ar fi introdus acţiune în răspundere civilă delictuală în timpul vieţii sau dacă în timpul vieţii defunctului s-ar fi stabilit calitatea acestuia de victimă a unui delict, situaţii în care dreptul de reparaţie era apt să fie transmis pe cale succesorală şi să fie exercitat cu respectarea termenelor de prescripţie de către moştenitori.
Ca atare, presupusa contradictorialitate, invocată de recurenţii-reclamanţi, nu există.
În cauză, se constată că soluţia pronunţată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de statuările din primul ciclu procesual ce au intrat în puterea lucrului judecat, de situaţia de fapt şi de probele administrate şi nu se poate reţine existenţa unor contradicţii, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată.
Va fi înlăturată şi susţinerea conform căreia instanţa de apel a reţinut în mod greşit şi fără legătură cu natura cauzei incidenţa dispoziţiilor din Legea nr. 221/2009 şi a Deciziei nr. 6/2013 pronunţată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl reprezintă fundamentul, respectiv actul sau faptul juridic sau material, pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmăreşte prin intermediul acţiunii, împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea acţiunii.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 1 şi următoarele din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative, asimilate acestora, pronunţate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel încât nu se poate reproşa instanţei de apel că a reţinut dispoziţii fără legătură cu natura cauzei.
Prin primul petit al cererii de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat constatarea caracterului politic al condamnării lui C. prin Sentinţa nr. 505/25.08.1959 pronunţată de Tribunalul Militar Iaşi în Dosarul nr. x/1959, rămasă definitivă în baza Deciziei nr. 2479/16.09.1959 pronunţată în Dosar nr. x/1959 de Tribunalul Militar al Regiunii a 2-a Militare.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că pentru soluţionarea primului petit al cererii există lege specială, respectiv Legea nr. 221/2009 care stabileşte calităţi procesuale specifice, instituie anumite prezumţii, dă naştere unor drepturi şi face posibilă introducerea unor acţiuni de către moştenitorii victimelor condamnărilor cu caracter politic şi măsurilor administrative asimilate acestora, care nu puteau ori nu mai puteau fi introduse potrivit dreptului comun.
Astfel, se constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect că posibilitatea de a obţine despăgubiri materiale sau morale de către moştenitorii unor persoane care au fost victime ale unor măsuri administrative sau ale unor condamnări cu caracter penal există doar din perspectiva Legii nr. 221/2009 şi doar în cadrul unui litigiu al cărui temei juridic se regăseşte în această lege specială.
De altfel, instanţa de apel a reiterat faptul că pretenţiile sunt judecate din perspectiva dreptului comun şi nu din perspectiva Legii nr. 221/2009, astfel încât susţinerile recurenţilor-reclamanţi sunt nefondate.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 6/2013 pronunţată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că menţionarea deciziei de către instanţa de apel a fost făcută în scopul de a explica de ce bunurile ce au făcut obiectul sechestrului asigurător, respectiv un cal, trei oi, o căruţă, nu pot face obiectul acordării despăgubirilor materiale din perspectiva dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.
Din motivarea explicită şi argumentele aduse în sprijinul soluţiei rezultă că s-au respectat circumstanţele cauzei şi că au fost analizate motivele de fapt şi de drept care s-au invocat, instanţa referindu-se expres la dispoziţiile legale aplicabile.
Se constată că soluţia pronunţată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi că nu se poate reţine existenţa unor contradicţii, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, criticile recurenţilor-reclamanţi nu susţin motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată.
În consecinţă, împrejurarea că recurenţii-reclamanţi sunt nemulţumiţi de argumentele şi soluţia pronunţată în cauză nu determină incidenţa niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. absenţa motivării, contradicţia argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.
Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel a analizat acţiunea reclamanţilor în raport de temeiul juridic invocat de aceştia, şi anume art. 998 - 999 C. civ., stabilind că din perspectiva art. 998 - 999 C. civ., Sentinţa penală nr. 505/25.08.1959 pronunţată de Tribunalul Militar Iaşi în Dosarul nr. x/1959, rămasă definitivă prin respingerea recursului în baza Deciziei nr. 2479/16.09.1959, pronunţată de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare în Dosar nr. x/1959, nu are caracterul unei fapte ilicite şi nu este lipsită de efectele produse la momentul intrării în puterea lucrului judecat.
Totodată, este de reţinut că instanţa de apel a reţinut în mod corect că, pe calea dreptului comun reclamanţii şi intervenientul nu pot solicita despăgubiri în numele autorului lor decât dacă acesta ar fi introdus acţiune în răspundere civilă delictuală în timpul vieţii sau dacă în timpul vieţii defunctului s-ar fi stabilit calitatea acestuia de victimă a unui delict, situaţii în care dreptul la reparaţie era apt să fie transmis pe cale succesorală şi să fie exercitat cu respectarea termenelor de prescripţie de către moştenitori.
Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi instanţa de apel nu a reţinut că reclamanta şi intervenientul ar încerca prin acţiunea introductivă o "completare a legii generale" cu legea specială, ci a reliefat că, în speţă, deşi legea specială se completează cu legea generală, aceasta din urmă nu se completează cu cea dintâi.
Criticile privind respingerea capetelor 3, 4 şi 5 din cererea de chemare în judecată, vor fi înlăturate, întrucât recurenţii-reclamanţi au prezentat critici privind sentinţa primei instanţe şi aspecte ale situaţiei de fapt, ori, reţinerile primei instanţe au făcut obiectul analizei în calea de atac a apelului, iar analiza înscrisurilor din dosarul penal sau a notelor informative ale angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne sunt aspecte de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală.
2. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.
Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că, în cauză, calitatea procesuală pasivă aparţine pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi că nu pot fi primite invocările instanţei de apel a prevederilor C. civ. referitoare la răspunderea delictuală.
Având în vedere presupusa faptă ilicită prezentată de către reclamanţi privind intruziunea din partea prepuşilor pârâtului Ministerului Afacerilor Interne în viaţa privată a autorului lor C., instanţa de apel a analizat în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, reţinând în mod judicios că Ministerul Afacerilor de Interne are calitate procesuală într-o acţiune în care se solicită repararea unui prejudiciu cauzat de către prepuşii acestuia.
Vor fi înlăturate susţinerile recurentului-pârât în ceea ce priveşte invocarea de către instanţa de apel a prevederilor C. civ. referitoare la răspunderea delictuală, întrucât aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, faptul că Ministerul Afacerilor de Interne nu ar fi avut calitate procesuală pasivă dacă acţiunea ar fi fost judecată din perspectiva Legii nr. 221/2009, nu înseamnă că acesta nu are calitate procesuală pasivă din perspectiva art. 998 şi următoarele din C. civ. (dreptul comun).
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi B. şi D. şi recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva Deciziei nr. 1206/A din 21 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi B. şi D. şi recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva Deciziei nr. 1206/A din 21 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2019.
GGC - NN