Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016/a2 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, la data de 21 noiembrie 2016, reclamanta A. a solicitat ca pasivul debitorului S.C. B. S.R.L., rămas neacoperit, în cuantum de 280.449,85 RON, să fie suportat de către pârâţii C. şi D., invocând incidenţa art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Prin Sentinţa civilă nr. 7012 din 04 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pe parcursul judecării apelului declarat de reclamanta A.. împotriva Sentinţei civile nr. 7012 din 04 decembrie 2017, E. a formulat o cerere de intervenţie accesorie în interesul apelantei, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 07 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Atât A., cât şi E. au declarat recurs împotriva acestei încheieri.
În motivarea cererii, recurenta A., după expunerea unui istoric al dosarului de insolvenţă şi al celor două dosare asociate, ce au ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de aducerea societăţii în stare de insolvenţă, arată că, la termenul din 07.06.2018, instanţa, luând în discuţie admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie, potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din C. proc. civ., a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei de interes în ceea ce o priveşte pe E.. şi excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie. Considerentele instanţei referitoare la excepţiile anterior indicate, reprezintă o preluare a celor reţinute cu ocazia pronunţării în şedinţa de judecată din 07.06.2018 asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie. Acest fapt se circumscrie ipotezei unei antepronunţări a completului învestit cu soluţionarea cererii de apel formulate de către reclamantă, respectiv asupra problemei calităţii procesuale active a creditorului majoritar mandatat prin adunarea creditorilor să introducă acţiunea în temeiul dispoziţiilor art. 169 din Legea nr. 85/2014.
Art. 61 din C. proc. civ. reglementează dreptul terţelor persoane de a interveni într-un proces civil în curs de judecată, ori de câte ori acestea pot justifica interesul de a participa la acel proces declanşat de alte persoane.
Această dispoziţie legală nu cere o anumită calitate a persoanei care formulează cererea de intervenţie accesorie, oricine putând formula o asemenea cerere, cu simpla condiţie de a justifica un interes, care, potrivit dispoziţiilor art. 33 din C. proc. civ. trebuie "să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual".
Intervenienta justifică interesul de a interveni în cauză, conform art. 33 din C. proc. civ., interesul decurgând din însăşi calitatea de practician în insolvenţă ori de fost administrator şi lichidator judiciar al debitoarei, precum şi din obligaţiile şi atribuţiile statuate de dispoziţiile Legii nr. 85/2014 specifice acestei calităţi.
În mod greşit, arată recurenta, instanţa de apel a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie, întrucât acţiunea prevăzută la art. 169 din Legea nr. 85/2014, care este o acţiune promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptăţiţi să participe la această procedură şi, în eventualitatea atingerii scopului prevăzut de lege, profită chiar creditorilor şi nu lichidatorului.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 64 - 67 şi pe art. 483 şi urm. din C. proc. civ.
În motivarea cererii, E. susţine că instanţa de apel a reţinut argumente contradictorii. Astfel, instanţa, după ce a analizat şi a considerat întemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes, iar excepţia inadmisibilităţii a apreciat-o ca rămasă fără obiect, a dispus totuşi respingerea cererii de intervenţie accesorie ca inadmisibilă.
În acest fel, recurenta precizează că instanţa a manifestat o inconsecvenţă conceptuală şi procesuală, inducând un caracter contradictoriu, nu numai motivării în ansamblul ei, ci însăşi soluţiei pronunţate prin încheierea din 07.06.2018.
Pe de altă parte, considerentele încheierii atacate sunt alcătuite din motive străine de natura cauzei, instanţa de apel reţinând aspecte care ţin eventual de fondul cererii de intervenţie şi care nu au legătură cu excepţiile dezbătute, arătând că lichidator judiciar, a avut posibilitatea să formuleze pe parcursul procedurii de insolvenţă o cerere de atragere a răspunderii, iar după finalizarea procedurii de faliment şi radierea debitoarei B. S.R.L. nu avea dreptul de a formula o cerere de intervenţie de natura celei deduse judecăţii.
În realitate, arată recurenta, considerentele instanţei nu au legătură cu natura cauzei, dreptul de a formula cererea de intervenţie accesorie decurgând din chiar prevederile art. 61 alin. (1) din C. proc. civ. şi nu are legătură cu finalizarea sau nu a lichidării, aşadar cu calitatea de actual sau fost lichidator a celui care formulează cererea, intervenientul putând fi orice persoană interesată.
În susţinerea motivului de recurs reglementat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 63 - 67 C. proc. civ. şi în mod particular a prevederilor art. 61 din acelaşi cod.
Soluţia instanţei de apel, sub acest aspect, susţine recurenta, este rezultatul unor eronate aprecieri a naturii cererii de intervenţie accesorie a intervenientei, cu consecinţa realizării unui raţionament juridic eronat şi pronunţării unor soluţii greşite.
Articolul 61 C. proc. civ. reglementează dreptul terţelor persoane de a interveni într-un proces civil în curs de judecată, ori de câte ori acestea pot justifica interesul de a participa la acel proces declanşat de alte persoane. Aşadar, legea nu cere persoanei care formulează cererea de intervenţie accesorie o anumită calitate, deci cu atât mai puţin calitatea de lichidator judiciar în exercitarea atribuţiilor, oricine putând formula o asemenea cerere, cu simpla condiţie de a justifica un interes.
Or, recurenta justifică un asemenea interes, acesta decurgând din calitatea de fost lichidator şi din obligaţiile specifice acestei calităţi, în concordanţă cu scopul instituit de Legea nr. 85/2014:
"(...) instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului (...)" şi cu principiul maximizării activului destinat acoperirii masei credale, instituit de art. 4 pct. 1 din aceeaşi lege: "Prevederile prezentei legi se bazează pe următoarele principii: (...) 1. maximizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor".
Chiar dacă debitoarea în insolvenţă a fost radiată, iar calitatea recurentei de lichidator al acesteia a încetat, interesul de a recupera prejudiciul cauzat debitoarei este actual şi este justificat de necesitatea maximizării activului destinat acoperirii masei credale, în vederea satisfacerea creanţelor creditorilor.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.
Recurenta E. a depus punct de vedere la raport.
Prin încheierea din 05 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursurile şi a fixat termen astăzi, în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestora.
Analizând recursurile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
1. O primă critică invocată de recurenta-reclamantă A. vizează antepronunţarea instanţei de apel cu privire la cererea de apel dedusă judecăţii, critică ce nu poate fi reţinută, în condiţiile în care instanţa de apel s-a pronunţat exclusiv asupra cererii de intervenţie accesorie.
Nu pot fi reţinute nici argumentele ce vizează interesul E. de a formula cerere de intervenţie accesorie în cauză.
Prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că, deşi recurenta a invocat ca şi motiv de recurs art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sub un prim aspect, invocă încălcarea dispoziţiilor art. 61 şi art. 33 C. proc. civ., aşadar încălcarea unor norme de procedură, aspecte care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.
Potrivit dispoziţiilor 61 alin. (1) din C. proc. civ., "Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare", alin. (3) al aceleiaşi articol statuând că "Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi".
Reiese, aşadar, că intervenţia voluntară accesorie este cererea prin care un terţ ce justifică un interes solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare, în vederea sprijinirii apărării uneia dintre părţi.
Una din condiţiile de admisibilitate a cererii de intervenţie accesorie voluntară este interesul, care, potrivit dispoziţiilor art. 33 din C. proc. civ. trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut şi actual".
Deşi cererea de intervenţie accesorie este formulată în vederea sprijinirii apărării uneia dintre părţi, intervenientul trebuie să urmărească obţinerea unui interes pentru sine, care poate fi de natură materială ori morală, nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine.
Interesul său de a interveni în proces este unul preventiv, aceasta datorându-se faptului că drepturile sale ar putea fi afectate prin hotărârea ce urmează a se pronunţa în cauză.
Reiese, aşadar că în mod legal curtea de apel a respins cererea de intervenţie accesorie voluntară formulată în cauză ca inadmisibilă, reţinând că fostul lichidator judiciar nu mai justifică un interes actual în formularea acestei cereri, în condiţiile în care societatea debitoare a fost radiată, iar E. nu mai deţine calitatea de lichidator al S.C. B. S.R.L.
Trimiterea pe care recurenta o face la dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 şi la obligaţiile care revin lichidatorului judiciar potrivit acestui act normativ nu poate fi reţinută, în condiţiile în care, astfel cum a arătat şi instanţa de apel, fostul lichidator a promovat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2014.
2. Recursul declarat de E. este, de asemenea, nefondat.
Un prim motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta arătând că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Casarea unei hotărâri intervine în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.
Recurenta invocă, pe de o parte, că instanţa de apel, deşi a analizat şi a considerat întemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes, iar excepţia inadmisibilităţii a considerat-o ca rămasă fără obiect, a dispus, totuşi, respingerea cererii de intervenţie accesorie ca inadmisibilă. Arată, totodată, recurenta că instanţa a reţinut motive străine de natura cauzei, făcând referire la aspecte ce ţin de fondul cererii de intervenţie şi care nu au legătură cu excepţiile dezbătute.
Criticile recurentei sunt nefondate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa de apel, prin încheierea recurată, a apreciat că excepţiile lipsei calităţii procesual active şi a lipsei de interes se află într-o strânsă legătură, vizând, în realitate condiţiile de admisibilitate a cererii de intervenţie şi, constatând că în cauză nu este îndeplinită condiţia interesului în formularea cererii de intervenţie accesorie voluntară, a respins cererea ca inadmisibilă. În consecinţă, în mod legal, excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie, invocată de către intimaţii D. şi C., raportat la dispoziţiile art. 169 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect.
Nu poate fi reţinut nici argumentul recurentei în sensul că încheierea recurată conţine motive străine de natura cauzei, în condiţiile în care instanţa a prezentat argumente în susţinerea soluţiei.
Motivul de recurs prin care recurenta a invocat încălcarea normelor de drept material, susţinând, de fapt încălcarea dispoziţiilor art. 61, art. 63, art. 67 din C. proc. civ., aşadar încălcarea unor norme de procedură, aspecte care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este, de asemenea, nefondat.
Criticile recurentei E. privesc interesul acesteia în formularea cererii de intervenţie voluntară accesorie, aceste critici fiind comune cu cele expuse de recurenta A. Cum acestea au fost analizate anterior, Înalta Curte nu va relua argumentele expuse.
Trimiterile formale pe care recurenta le face la dispoziţiile Legii nr. 85/2014, în susţinerea motivului ide recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu răspund exigenţelor impuse de legiuitor.
Motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, aspecte care nu pot fi reţinute în cauză.
Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. şi de recurenta S.C. E. împotriva încheierii din 7 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 7 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de recurenta S.C. E. împotriva aceleiaşi încheieri, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2019.
GGC - NN