Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5244 din 7 decembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2005, s-a constatat nulitatea cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant A., de recurenta-intervenientă S.C. B. S.R.L. Oradea şi de recurenta-pârâtă C. împotriva Deciziei nr. 78/C/2018 din 05 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Prin aceeaşi decizie, au fost obligaţi recurenţii să plătească intimaţilor D. şi E. suma de 8.925,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii, cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-intervenientă S.C. B. S.R.L. Oradea, instanţa a reţinut, în esenţă, că, deşi aceştia au invocat nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva statuărilor instanţei de apel cu privire la buna-credinţă a intimaţilor şi la aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, recurenţii nu au arătat, în concret, motivele de nelegalitate, dispoziţiile legale interpretate eronat sau greşit aplicate, argumentaţia adusă în susţinere vizând exclusiv starea de fapt proprie cauzei şi probatoriul administrat.
S-a constatat că, prin criticile invocate, recurentul-reclamant şi recurenta-intervenientă îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată prin hotărârea recurată, aducând în susţinere argumente ce îşi propun să repună în discuţie clarificarea situaţiei de fapt proprie speţei, precum şi reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie, şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
Referitor la recursul declarat de recurenta-pârâtă C., s-a reţinut, în esenţă, că aceasta şi-a întemeiat cererea pe motivele de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., raportându-se în argumentaţie la hotărârea instanţei de control judiciar exclusiv din perspectiva situaţiei de fapt reţinută şi a probatoriului administrat.
Prin cererea înregistrată la 2 mai 2019, sub număr de dosar x/2019, A. şi S.C. B. S.R.L. Oradea au solicitat anularea Deciziei nr. 5244 din 7 decembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2005.
În motivare, invocând, în drept, dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., contestatorii au criticat hotărârea atacată, susţinând, în esenţă, că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului de nelegalitate invocat de către aceştia prin cererea de recurs, respectiv nu s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 1899 C. civ. de la 1864.
Dispoziţiile art. 1899 C. civ. de la 1864 invocate în cererea de recurs, arată contestatorii, se referă la prezumţia de bună-credinţă a terţilor subdobânditori, instanţa de apel făcând o aplicare greşită a acestei prevederi legale, respectiv a normei de drept material - chestiune asupra căreia instanţa de recurs nu s-a pronunţat - şi, în consecinţă, a reţinut în mod greşit nulitatea recursului.
Este adevărat că graniţa dintre netemeinicie şi nelegalitate este extrem de subţire atunci când motivul de recurs îl constituie pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., deoarece interpretarea greşita a legii presupune implicita interpretare a textului de lege raportat la situaţia de fapt a cauzei, iar, situaţia de fapt nu poate fi demonstrată decât prin probele existente la dosarul cauzei.
Solicită admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei atacate şi, rejudecând recursul formulat de reclamant, admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei din apel, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată şi precizată.
Intimaţii D. şi F. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de intimaţii D. şi F. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, motiv pentru care o va respinge pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunţată în recurs, prin urmare, irevocabilă, aspect ce rezultă din reglementarea art. 318 C. proc. civ., pe care s-a întemeiat prezenta contestaţie în anulare.
Având în vedere că, în speţă, hotărârea a cărei anulare se solicită este o hotărâre pronunţată în recurs, Înalta Curte, în raport de condiţiile de admisibilitate stipulate de prevederile legale menţionate, constată ca fiind neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată prin întâmpinare, motiv pentru care, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare va fi respinsă.
Examinând, în temeiul dispoziţiilor art. 137 raportat la art. 319 alin. (2) C. proc. civ. excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare invocată de intimaţii D. şi F., Înalta Curte, constată că aceasta este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 319 alin. (2) teza a doua C. proc. civ. "împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă".
În speţă, hotărârea a cărei anulare se cere este o hotărâre irevocabilă, pronunţată în recurs, deci nesusceptibilă de executare, prin urmare termenul de contestaţie în anulare este cel prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., anterior evocat.
Este de reţinut că omisiunea analizării unui motiv de recurs, în înţelesul art. 318 C. proc. civ., invocat de contestatori, nu ar putea fi constatată decât după motivarea hotărârii, iar termenul de 15 zile trebuie calculat de la data la care contestatorului a luat cunoştinţă în mod real de hotărâre în integralitatea ei, momentul "la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre" neputând fi substituit datei la care a fost redactată hotărârea.
Or, din actele aflate la dosar nu rezultă cu certitudine data la care contestatorii au luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se solicită, dată de la care ar putea curge termenul de 15 zile instituit de textul legal anterior menţionat.
Astfel, în condiţiile în care S.C. B. S.R.L. Oradea şi A. au formulat contestaţie în anulare la de 24 aprilie 2019, respectiv "nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă", Înalta Curte constată prezenta contestaţie în anulare ca fiind declarată în termen, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 319 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., va respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorii S.C. B. S.R.L. Oradea şi A. împotriva Deciziei nr. 5244 din 7 decembrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2005, Înalta Curte urmează a o respinge pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.
Prin motivarea recursului, trebuie să se înţeleagă nu numai indicarea textelor de lege pe care se încadrează criticile şi dezvoltarea lor, ci şi încadrarea lor în limitele recursului, cale de atac extraordinară nedevolutivă prin care o hotărâre poate fi modificată sau casată doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres în pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Prin decizia a cărei anulare se solicită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cu raportare la aceste cerinţe legale, astfel că, în aceste condiţii, nu se poate pe calea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a să se invoce neanalizarea motivelor de recurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Din analiza textului de lege anterior evocat, rezultă că acesta este aplicabil în ipoteza în care instanţa respinge în totalitate sau admite în parte pe fond recursul, omiţând analizarea unor motive de recurs care ar fi putut permite admiterea în totalitate a acestuia şi nu atunci când soluţionează recursul pe o excepţie, chiar dacă aceasta vizează însăşi condiţia motivării recursului, deoarece ar presupune reanalizarea şi rejudecarea excepţiei, ceea ce excedează contestaţiei în anulare, care este o cale extraordinară de retractare pentru motivele limitativ prevăzute de lege.
Prin promovarea contestaţiei în anulare, prevalându-se de împrejurarea că instanţa nu s-a pronunţat asupra motivului de nelegalitate invocat de către aceştia prin cererea de recurs, respectiv nu s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 1899 C. civ. de la 1864, contestatorii tind în realitate să se treacă peste nulitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerinţelor legale de promovare şi de susţinere a căii de atac a recursului, ceea ce nu este permis, având în vedere raţiunile anterior expuse.
Instanţa de recurs a constatat şi a reţinut în mod expres în considerentele hotărârii împrejurarea că deşi s-a invocat nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva statuărilor instanţei de apel cu privire la buna credinţă a intimaţilor şi la aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, recurenţii nu au arătat, în concret, motivele de nelegalitate, argumentaţia adusă în susţinere vizând exclusiv starea de fapt proprie cauzei şi probatoriul administrat.
Prin urmare, câtă vreme instanţa de recurs a constatat că textul de lege a fost invocat strict formal, în contextul în care nu a fost susţinut de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluţiei pronunţate din perspectiva încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material incidente speţei, promovarea unei contestaţii în anulare întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., nu-şi găseşte justificare legală.
Astfel, pentru considerentele reţinute şi nefiind întrunite cerinţele art. 318 C. proc. civ. invocat, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii S.C. B. S.R.L. Oradea şi A. împotriva Deciziei nr. 5244 din 7 decembrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2005, ca nefondată.
Constatând culpa procesuală a contestatorilor în promovarea contestaţiei în anulare de faţă şi în raport de solicitarea intimaţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acestora, în sensul obligării contestatorilor S.C. B. S.R.L. Oradea şi A. la plata sumei de 7735 RON cheltuieli de judecată către intimata F., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii contestaţiei în anulare, invocate de intimaţi.
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii S.C. B. S.R.L. Oradea şi A. împotriva Deciziei nr. 5244 din 7 decembrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2005, ca nefondată.
Obligă pe contestatorii S.C. B. S.R.L. Oradea şi A. la plata sumei de 7735 RON cheltuieli de judecată către intimata F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2019.
GGC - NN