Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 128/A din 5 septembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâta A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 237/2018 a Tribunalului Maramureş şi a schimbat sentinţa în sensul că a respins în întregime acţiunea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta A. SRL.
A obligat-o pe intimata B. să plătească apelantei suma de 2.802,5 RON, cheltuieli de judecată în apel.
2. Recursul
2.1. Motive de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs reclamanta, criticile, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ. vizând următoarele aspecte:
Prin Decizia civilă nr. 128/A din 5 septembrie 2018 instanta de apel a reţinut că "prin Sentinţa civilă nr. 1518 din 17 decembrie 2015 s-au făcut însă statuări, cu putere de lucru judecat cu privire la faptul că reclamanta A. SRL, fiind de bună credinţă şi-a îndeplinit cele două obligaţii, structura din lemn putând fi realizata în termenul prevăzut în contract daca era indicata adresa de realizare a acestuia de către pârâtă. Astfel, nerealizarea structurii din lemn nu s-a realizat din culpa reclamantei".
Totodată, instanţa de apel a mai reţinut că "Instanţa a ajuns la aceasta concluzie după analizarea tuturor probelor administrate în cauză, înscrisuri, interogatoriul părţilor şi declaraţia martorului C. Instanţa care a pronunţat hotărârea atacată în prezentul apel, în condiţiile în care reanalizează declaraţia martorului C., interogatoriul administrat în acea cauză şi concluzionează ca aceste probe nu fac dovada îndeplinirii obligaţiei de predare a structurii de lemn, a existenţei unei structuri la standardele precizate în raportul de expertiză, încalcă principiul puterii lucrului judecat. Acest principiu împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară dată în alt proces. Altfel spus, ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie contrazis printr-o altă hotărâre".
În mod greşit instanţa de apel nu a explicat de ce a considerat că statuările făcute prin Sentinţa civila nr. 1518 din 17 decembrie 2015 ar fi încălcate prin sentinţa primei instanţe.
Astfel, instanţa de apel s-a rezumat la a prelua în citat paragraful prin care judecătorul Dosarului nr. x/2015, având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care sa tina loc de contract de vânzare a imobilului, a statuat ca "Astfel, fiind de buna credinţă reclamanta şi-a îndeplinit cele doua obligaţii, structura de lemn putând fi realizată în termenul prevăzut din contract, daca era indicată adresa de realizare a acesteia de către pârâtă. Astfel, nelivrarea structurii de lemn nu s-a realizat din culpa reclamantei".
Instanta de apel nu a precizat care aspect din acel paragraf ar avea putere de lucru judecat în raport cu rezoluţiunea contractului ca urmare a faptului ca intimata-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de livrare a structurii din lemn.
S-ar putea doar deduce că instanta de apel, rupând din context sintagma "reclamanta şi-a îndeplinit cele doua obligaţii", a considerat ca judecătorul din Dosarul nr. x/2015 ar fi statuat, cu putere de lucru judecat, ca intimata-reclamanta şi-ar fi îndeplinit obligaţia de livrare a structurii din lemn, aceasta fiind prin urmare stinsă, astfel ca rezoluţiunea nu putea opera în lipsa unei obligaţii neexecutate.
Raţionamentul instanţei de apel este însă eronat, sintagma "reclamanta şi-a îndeplinit cele doua obligaţii" neputând fi interpretata scoasă din context, ci doar prin raportare la întregul paragraf din care face parte respectiva sintagmă, cu atât mai mult cu cât aceasta este contrazisă în acelaşi paragraf de restul statuărilor instanţei.
Astfel, în acelaşi paragraf, judecătorul Dosarului nr. x/2015 a statuat şi că structura de lemn putea fi realizată în termenul prevăzut în contract şi că nelivrarea structurii din lemn s-a datorat culpei recurentei.
În realitate, în Dosarul nr. x/2015, instanţa nu a reţinut nicidecum că intimata-pârâtă ar fi livrat recurentei reclamante structura din lemn, nici ca obligaţia respectivă s-ar fi stins în vreun fel, ci doar ca, la momentul respectiv, intimata-pârâtă nu era în culpă pentru neîndeplinirea obligaţiei de a livra structura din lemn, culpa nelivrării aparţinând recurentei.
Sintagma "reclamanta şi-a îndeplinit cele doua obligaţii" din Sentinţa civilă nr. 1518 din 17 decembrie 2015 reprezintă doar o formulare nefericită, sensul paragrafului respectiv nefiind în nici un caz că obligaţia de livrare a structurii din lemn s-ar fi executat sau stins prin orice altă modalitate, ceea ce rezulta explicit şi neîndoielnic din acelaşi paragraf.
De altfel, judecătorul Dosarului nr. x/2015 nici nu ar fi putut reţine că obligaţia intimatei-pârâte de livrare a structurii din lemn s-ar fi stins ca urmare a culpei subsemnatei în preluarea structurii din lemn, de vreme ce, în astfel de cazuri, liberarea debitorului se face după o procedura clar prevăzută de lege, fără derogări sau excepţii, respectiv procedura ofertei de plata şi consemnaţiunii, în condiţiile art. 1512 - 1513 C. civ., respectiv art. 1006, 1007, 1009 şi 1010 C. proc. civ.
Simplul refuz al creditorului de a primi plata nu duce la stingerea obligaţiei, debitorul putând fi liberat de obligaţia sa doar consemnând bunul la dispoziţia creditorului conform procedurii prevăzute în C. proc. civ., ceea ce nu s-a realizat în prezenta speţa.
În contextul în care, în Dosarul nr. x/2015 nu s-a reţinut ca obligaţia de livrare a structurii din lemn s-ar fi executat sau stins prin orice alta modalitate, ci chiar dimpotrivă, obligaţia intimatei-pârâte a rămas în fiinţă, intimata-reclamantă neputând-se prevala de Sentinţa civila nr. 1518/2015 pentru a-şi justifica neexecutarea obligaţiei de a livra recurentei structura din lemn.
Daca în cadrul procesual din Dosarul nr. x/2015, raportat la obiectul acelui dosar, se poate interpreta ca nelivrarea structurii din lemn s-a datorat pana la momentul pronunţării Sentinţei civile nr. 1518/2015 culpei recurentei, acest lucru este exclus în prezentul cadru procesual, care are la baza solicitarea expresa a recurentei, adresata intimatei-parate, de a-i livra structura din lemn, exprimata prin Notificarea nr. x din 20 ianuarie 2017 comunicata intimatei-pârâte, prin care aceasta a fost pusa în întârziere, acordând-i un termen pentru a ne preda structura de lemn.
Aprecierile instanţei de apel potrivit cărora prima instanţă ar fi reanalizat probatoriul din Dosarul nr. x/2015 într-un sens contrar celor reţinute prin Sentinţa civilă nr. 1518/2015, infirmând constatările instanţei din Dosarul nr. x/2015, sunt nefondate. Prima instanţă a analizat probatoriul şi constatările instanţei din Dosarul nr. x/2015 tocmai pentru a se evita o infirmare a celor reţinute cu putere de lucru judecată în dosarul respectiv.
Statuările celor doua instanţe - cea din prezentul dosar şi cea din Dosarul nr. x/2015 - nu se contrazic una pe alta. Astfel, în prezentul dosar, instanţa a statuat ca intimata-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de livrare a structurii din lemn după ce a fost pusă în întârziere de către recurentă, iar în Dosarul nr. x/2015 instanţa a statuat că obligaţia de livrare a structurii din lemn nu a fost executată din culpa recurentei, care ar fi existat până la data hotărârii respective, pronunţând astfel hotărârea care ţine loc de contract autentic.
Instanta de apel, invocând din oficiu puterea lucrului judecat a aspectelor statuate prin Sentinţa civilă nr. 1518/2015 în sensul ca obligaţia de livrare a structurii din lemn ar fi fost îndeplinita ori stinsa prin orice alta modalitate, a soluţionat greşit aceasta excepţie, nefiind întrunite condiţiile pentru reţinerea existenţei puterii lucrului judecat, din moment ce sensul celor statuate prin Sentinţa civilă nr. 1518/2015 era altul.
Decizia instanţei de apel a fost data şi cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material, în speţă a art. 1615 C. civ., fiind astfel incident şi motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, prin faptul ca retine, implicit, ca obligaţia intimatei-pârâte ar fi fost stinsă, instanţa de apel a nesocotit prevederile legale relativ la stingerea obligaţiilor, inclusiv relativ la liberarea debitorului în cazul în care creditorul ar fi în culpă pentru neprimirea plăţii, din moment ce nu a existat nici un caz/eveniment, dintre cele prevăzute de lege, care sa duca la stingerea obligaţiei intimatei-parate.
Instanţa de apel nu a observat că, pe de o parte, nu a existat o plată (după cum se reţine cu putere de lucru judecat chiar prin Sentinţa civila nr. 1518/2015) şi, pe de altă parte, fiind în prezenţa pretinsei culpe a recurentei în neexecutarea obligaţiei, că intimata pârâtă nu a parcurs procedura legală a ofertei reale de plată a consemnaţiunii, singura în măsură să asigure liberarea intimatei pârâte de obligaţia sa.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Între reclamanta B., în calitate de locator, şi pârâta A. SRL, în calitate de locatar, s-a încheiat Contractul de închiriere autentificat sub nr. x din 25 ianuarie 2013. Obiectul contractului l-a constituit închirierea imobilului teren şi construcţii situat în Sighetu Marmaţiei, judeţ Maramureş, înscris în CF nr. x Sighetu Marmaţiei, nr. cad./top. x (teren sub A1) şi y (construcţii sub A1.1 - A1.15).
La pct. 2.6, contractul de închiriere conţinea şi o promisiune de vânzare a imobilului către chiriaş, pentru suma de 50.000 euro şi furnizarea unei structuri de lemn prelucrate în sistem canadian pentru o casă cu suprafaţa de 100 mp la parter + 50 mp la mansardă. Atât suma de bani, cât şi structura de lemn trebuiau achitate, respectiv livrate până la data de 25 ianuarie 2015.
În temeiul promisiunii de vânzare, pârâta a solicitat reclamantei perfectarea vânzării imobilului în formă autentică, iar în urma refuzului reclamantei, care considera neîndeplinite condiţiile pentru perfectarea vânzării, pârâta a iniţiat o acţiune pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare a imobilului.
Prin Sentinţa civilă nr. 1518/2015, pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a admis acţiunea pârâtei, sentinţa ţinând loc de act autentic de vânzare pentru imobilul teren şi construcţii situat în Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş, înscris în CF nr. x Sighetu Marmaţiei.
În cuprinsul hotărârii s-a reţinut că suma de 50.000 euro a fost plătită, iar cât priveşte structura de lemn, s-a arătat că nelivrarea acesteia nu s-a realizat din culpa A. SRL, cealaltă parte nefăcând dovada indicării către societatea comercială a unei adrese de livrare, astfel încât obligaţia să poată fi executată.
Mai mult, în legătură cu obligaţia de livrare a structurii de lemn, în această hotărâre s-a reţinut buna-credinţă a societăţii beneficiare a promisiunii de vânzare, care a întreprins demersurile necesare pentru oferirea executării obligaţiei sub acest aspect. Astfel, în considerentele Sentinţei civile nr. 1518/2015 s-a arătat:
"Cu privire la structura de lemn, se reţine că s-au purtat discuţii între părţi, mai exact cu privire la materia primă, lemnul (pct. 14 şi 15 interogatoriu reclamantă, fila nr. x), fiindu-i arătat pârâtei un proiect. Mai mult, aceasta ar fi vizionat lemnele depuse pe ternul închiriat (interogatoriu luat reclamantei, pct. 15 - 18, fila nr. x). Totodată se arată că depozitarea structurii de lemn s-a făcut pe terenul închiriat şi că nu a fost livrată datorită faptului că pârâta nu a comunicat o adresă în acest sens.
Aspectele reţinute sunt confirmate prin declaraţia martorului C., care arată că există şi în prezent lemnele de o calitate foarte bună, fiind suficiente pentru realizarea construcţiei, lucru de care şi-a dat seama după hârtia cu necesarul de lemne dată de domnul D. Totodată se învederează că lemnele au fost văzute de pârâtă în anul 2014.
Parţial martorul E. confirmă o înţelegere privind o casă de lemn întrucât menţionează că ştie de la pârâtă că domnul D. trebuia să-i dea o casă de lemn.
De altfel, discuţiile dintre cei doi cu privire la vânzarea imobilului, anterior notificării, reies şi din înscrisurile de la filele nr. x, la fila nr. x D. spunându-i "trimite-mi adresa dacă vrei să finalizăm, după efectuarea transferului bancar", în data de 7 decembrie 2014 pârâta precizând că doreşte finalizarea, dar cu condiţia să se pună de acord asupra preţului vânzării.
Convingerea instanţei şi raportat la această corespondenţă este că pârâta B., care apare pe email cu numele F., nu a mai dorit încheierea contractului de vânzare-cumpărare dorind probabil obţinerea unui preţ mai mare.
În acest sens este şi anunţul postat pe internet, sub acelaşi nume G., cu numărul acesteia de telefon, necontestat în timpul procesului, ci doar cu ocazia depunerii de concluzii scrise.
Mai mult, notificarea privind încheierea contractului în formă autentică a fost expediată atât în Cluj-Napoca, fiind preluată de mama pârâtei, după cum afirmă aceasta, dar şi la adresa de corespondenţă aleasă prin contract, respectiv în Timişoara . De altfel, nu s-a contestat faptul că nu s-a ştiut de aceasta. Totuşi, pârâta nu face dovada indicării către reclamantă a adresei de livrare a structurii de lemn, după cum se solicită prin notificare .
Astfel, fiind de bună credinţă reclamanta şi-a îndeplinit cele două obligaţii, structura de lemn putând fi realizată în termenul prevăzut din contract, dacă era indicată adresa de realizare a acesteia de către pârâtă. Astfel, nelivrarea structurii de lemn nu s-a realizat din culpa reclamantei."
Temeiul juridic al rezoluţiunii unui contract sinalagmatic îl constituie reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor dintr-un asemenea contract, fiecare dintre obligaţiile reciproce fiind cauza juridică a celeilalte. Neîndeplinirea culpabilă a uneia dintre obligaţii lipseşte de suport juridic obligaţia reciprocă.
În speţă, faţă de particularitatea modului în care s-a constatat încheiat contractul de vânzare, considerentele în care s-a stabilit buna-credinţă a A. SRL, care nu a avut nicio culpă în nelivrarea structurii de lemn, au putere de lucru judecat. A intrat, de asemenea, în puterea lucrului judecat, şi faptul că A. SRL era gata să-şi execute obligaţia de livrare, singurul obstacol în îndeplinirea acesteia fiind generat chiar de modul în care prezenta recurentă a înţeles să-şi îndeplinească propriile îndatoriri. În acest sens trebuie înţeleasă raportarea instanţei superioare de fond la puterea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1518/2015. Instanţa de apel nu a nesocotit considerentele acestei sentinţe, în care se arată clar faptul că nu a fost executată obligaţia de livrare a structurii de lemn, dar neexecutarea nu este cauzată de culpa beneficiarului promisiunii.
În consecinţă, instanţa de apel nu a pronunţat o soluţie nelegală prin raportare la prevederile art. 488 pct. 7 C. proc. civ., astfel cum au fost invocate prin cererea de recurs, acest text având în vedere încălcarea autorităţii de lucru judecat - condiţionată de tripla identitate de părţi, obiect şi cauză -, iar nu eventuala apreciere greşită a puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti, care are valoare probatorie într-un alt litigiu.
Cum de esenţa rezoluţiunii este culpa în neexecutarea obligaţiei reciproce, promitenta vânzării ar fi putut să solicite rezoluţiunea numai dacă îşi îndeplinea obligaţia a cărei nerespectare a fost arătată în hotărârea menţionată.
În această privinţă, recurenta a susţinut că, prin raportare la hotărârea pronunţată în Dosarul nr. x/2015, la 27 ianuarie 2017 i-a comunicat A. SRL Notificarea nr. x din 20 ianuarie 2017 prin care a pus-o în întârziere şi i-a acordat un termen de predare a structurii de lemn. Întrucât intimata nu a dat curs punerii în întârziere, neîndeplinindu-şi obligaţia de predare a structurii de lemn în termenul acordat, recurenta a întocmit Declaraţia de rezoluţiune unilaterală autentificată sub nr. x/2017.
Înalta Curte observă că recurenta persistă în neîndeplinirea obligaţiei de indicare a locului unde să-i fie predată structura de lemn, aşa cum de altfel s-a reţinut prin Sentinţa nr. 1518/2015, în notificarea nr. x din 20 ianuarie 2017 nefiind arătat un asemenea loc. Drept urmare, soluţia primei instanţe de fond, care, în aplicarea dispoziţiilor art. 1550 - 1552, art. 1554 alin. (1) şi art. 1549 alin. (1) C. civ., prin raportare la notificarea sus-menţionată, a constatat rezoluţiunea contractului de vânzare având ca obiect imobilul teren şi construcţii situate în Sighetu Marmaţiei, înscrise în CF x Sighetu Marmaţiei nr. top. x sub A1 şi nr. cad. C1 - C15 nr. top. x sub A1.1- A1.15, căruia îi ţine loc Sentinţa civilă nr. 1518/2015 a Tribunalului Maramureş, nu putea fi păstrată de către instanţa de apel.
În aceste condiţii, nu este întemeiată critica privitoare la nesocotirea prevederilor art. 1615 C. civ. conform cu care obligaţiile se sting prin plată, compensaţie, confuziune, remitere de datorie, imposibilitate fortuită de executare, precum şi prin alte moduri expres prevăzute de lege, respectiv art. 1512 C. civ. care arată că debitorul poate consemna bunul pe cheltuiala şi riscurile creditorului, liberându-se astfel de obligaţia sa, prevederile acestor texte negăsindu-şi aplicare în speţă.
Faţă de cele ce preced, instanţa de apel nu a pronunţat o hotărâre prin care să fie încălcate prevederile menţionate, critica neîntrunind cerinţele art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat, cu consecinţa rămânerii definitive a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. împotriva Deciziei civile nr. 128/A din 5 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2019.
GGC - CP