Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea atacată
Prin încheierea de şedinţă din 28 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimaţii Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, achitată în Dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Oradea.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a formulat recurs petentul A.
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 12 iulie 2019, sub nr. x/2018/a1, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 6.
Recurentul-petent a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, Curţii de Apel Oradea.
În motivarea căii de atac, a înţeles să invoce, în temeiul prevederilor art. 178 alin. (1) din C. proc. civ. şi cele ale Deciziei nr. 17 din 17 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii, excepţia de necompetenţă materială a completului de judecată de a soluţiona prezentul litigiu din perspectiva faptului că o parte este o autoritate publică, iar izvorul naturii juridice al obiectului dedus judecăţii îl constituie normele juridice care reglementează refuzul nejustificat al autorităţii publice de răspunde la plângerea prealabilă ce este asimilat unui act administrativ unilateral definit ca atare de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi cele care reglementează discriminarea.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile pct. 22 din decizia anterior menţionată, specializarea judecătorilor şi secţiilor instanţelor nu este reglementată în C. proc. civ., ci în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, având caracter de ordine publică, astfel că orice motivare de respingere a excepţiei de necompetenţă materială procesuală de către un complet de judecată specializat în drept civil, în temeiul prevederilor C. proc. civ., este lovită de nulitate.
A mai arătat că, prin neîndeplinirea obligaţiilor impuse prin prevederile art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. şi prevederile art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu privire la verificarea competenţei materiale a completului de judecată specializat în materia drept civil, completul de judecată care a soluţionat cererea de restituire a taxei judiciare de timbru a încălcat regulile de procedură menţionate de prevederile art. 176 alin. (3) din C. proc. civ. a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii necondiţionate.
A mai susţinut recurentul-petent că motivarea de către completul de judecată specializat în materia de drept civil privind lipsa citării părţilor, în temeiul prevederilor art. 532 alin. (1) din C. proc. civ., este nulă şi fără obiect deoarece aceste prevederi fac referire la "sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept".
Chiar şi în ipoteza în care completul de judecată specializat în materia drept civil ar fi decis judecata în exces de putere fără citarea părţilor, lipsa unei motivări juridice care să justifice nerespectarea dispoziţiei art. 127 din Constituţia României, privind caracterul public al şedinţei de judecată, face ca încheierea din data 28 mai 2019, în raport de prevederilor art. 176 alin. (5) din C. proc. civ., să fie sancţionată cu nulitatea absolută.
În opinia recurentului-petent, completul de judecată specializat în materia drept civil nu a motivat cererea referitoare la discriminare prin raportare la prevederile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
A mai arătat că încheierea din 28 mai 2019 a fost dată cu încălcarea dreptului garantat de către dispoziţiile art. 127 din Constituţia României, art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 parag. 2 din CDFUE, întrucât nicio instanţă judecătorească nu poate trece peste principiul disponibilităţii stabilit de lege prin care acţiunea în justiţie pentru discriminare este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
De asemenea, a mai susţinut petentul că, în raport de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., încheierea din data 28 mai 2019 nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea completului de judecată de drept civil, cele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţii cu privire la discriminare, dreptul pacientului şi plângerea prealabilă.
În drept, cererea de recurs a fost motivată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 şi 6 C. proc. civ.
3. Procedura de filtru
Prin raportul privind admisibilitatea, în principiu, a recursului, s-a reţinut că recursul este declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă această cale de atac.
În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţii pentru a-şi exprima poziţia procesuală prin depunerea unui punct de vedere, în scris, la raport.
Recurentul-petent a depus, în scris, punct de vedere la raport, reiterând aspectele cu privire la excepţia de necompetenţă materială a completului de judecată de a soluţiona prezentul litigiu, precum şi cele vizând nelegalitatea încheierii atacate, astfel cum au fost dezvoltate prin cererea de recurs.
Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 12 decembrie 2019, în complet de filtru, fără citarea părţilor.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând excepţia necompetenţei materiale a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ce urmează a soluţiona recursul, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursuri precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.
În această materie, art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede că "Secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel".
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Coroborând dispoziţiile legale incidente, menţionate anterior şi aplicând cu prioritate normele imperative ce guvernează materia competenţei materiale, se reţine că secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu i-a fost atribuită competenţa de a judeca litigii care intră sub incidenţa Legii nr. 554/2004, aflate în stadiul procesual al recursului, legile procesuale şi de organizare judiciară nemenţionând o astfel de posibilitate.
Pentru a judeca, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri date prin lege în competenţă, este necesar ca aceste cereri să fie expres atribuite de lege secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; or, de lege lata nu există o prevedere care să confere expres acestei instanţe prerogativa de a soluţiona litigii care intră sub incidenţa Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Reţinând că încheierea atacată este pronunţată de secţia I civilă a Curţii de Apel Oradea, în raport de regulile instituite prin textul procedural la care s-a făcut referire, normă cu caracter imperativ, de la care părţile nu pot deroga, Înalta Curte constată că este competentă să se pronunţe asupra recursului exercitat în cauză, aşa încât va respinge excepţia necompetenţei materiale a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de recurentul-petent A.
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza admisibilitatea recursului, reţinând următoarele:
Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Totodată, principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru reglementează situaţiile în care, la cererea petiţionarului, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie - integral, parţial sau proporţional.
Mai departe, alin. (4) teza I din acelaşi act normativ stipulează că, "cererea de restituire se adresează instanţei judecătoreşti la care s-a introdus acţiunea sau cererea", corelativ alin. (5) prevede că, "cererea de restituire soluţionată de instanţa de judecată va fi depusă în vederea restituirii la unitatea administrativ-teritorială la care a fost achitată.".
Aşadar, potrivit procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cererea de restituire a taxei judiciare de timbru se soluţionează de către instanţa de judecată, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de a fi atacată cu vreo cale de atac.
Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că încheierea de şedinţă din 28 mai 2019, obiect al recursului pendinte, prin care Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, formulată de petentul A., nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 28 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, invocată de recurentul-petent A.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 28 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2019.
GGC - NN