I. Primul ciclu procesual:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Roşiorii de Vede, sub nr. x/2011 din 30 iunie 2011, reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie Roşiorii de Vede a chemat în judecată pe pârâtele SC A. SRL, cu sediul în Bucureşti, şi B., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 859.165,77 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin anularea procedurii de achiziţii publice pe bază de cerere de oferte şi încheierea de contracte prin achiziţii directe, cât şi prin îndeplinirea defectuoasă a contractului nr. x/13.11.2009 privind achiziţiile publice, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 969, art. 998 C. civ., art. 270 alin. (1) Codul muncii, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002.
Prin Sentinţa civilă nr. 2573 din 16 noiembrie 2011, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, raportat la valoarea obiectului acţiunii şi la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia civilă, cauza a fost înregistrată la 9 decembrie 2011.
Prin Sentinţa civilă nr. 21/16 ianuarie 2013, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal contravenţional nr. x din 12 mai 2011 întocmit de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie Roşiorii de Vede a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 200.000 RON pentru săvârşirea unor contravenţii prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice.
Prin Decizia nr. 17/20 aprilie 2011, Curtea de Conturi a României a decis ca reprezentanţii Spitalului să stabilească întinderea prejudiciului creat bugetului acestei părţi ca urmare a anulării procedurilor de atribuire prin cerere de oferte, efectuarea unei cercetări administrative privind identificarea persoanelor care, prin acţiunea sau inacţiunea lor, au cauzat acest prejudiciu şi să se treacă la recuperarea pagubelor prin orice mijloace legale.
Reclamantul, prin Decizia nr. 64/23 iunie 2011, a constituit Comisia pentru realizarea măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.
Acesta susţine că respectiva comisie a încheiat raportul nr. x din 29 iunie 2011, prin care a stabilit că prejudiciul adus bugetului Spitalului este în sumă de 859.165,77 RON şi este cauzat de îndeplinirea defectuoasă a clauzelor din contractul încheiat de cele două pârâte.
Deşi instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri şi a acordat termen pentru administrarea probei, reclamantul nu a depus, la dosarul cauzei, acest raport.
Pentru angajarea răspunderii civile a pârâtelor, reclamantul trebuia să dovedească fie că acestea au încălcat clauzele contractuale, fie că au săvârşit o faptă delictuală, în condiţiile art. 998-999 din vechiul C. civ., în vigoare la data când se susţine că a fost săvârşită fapta. Sarcina probei revine reclamantului, conform art. 1169 din vechiul C. civ., în vigoare conform art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011.
Din probele administrate nu rezultă, însă, că pârâtele ar fi săvârşit fapta ce le este imputată de reclamant, că prejudiciul pretins este rezultatul activităţii acestora, modalitatea în care a fost stabilită despăgubirea pretinsă şi dacă, între activitatea desfăşurată de pârâte şi prejudiciu, există legătură de cauzalitate.
Procesul-verbal contravenţional şi decizia Curţii de Conturi nu sunt suficiente pentru a se reţine că pârâtele se fac vinovate de producerea vreunui prejudiciu reclamantului, în procedura de achiziţii publice organizată în cursul anului 2009.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Decizia civilă nr. 296 A/05 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamant, a fost schimbată sentinţa atacată, în sensul că s-a admis acţiunea şi au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 859.165,77 RON cu titlu de daune şi suma de 2.350 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B..
Prin Decizia civilă nr. 1249/29 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis recursul pârâtei, a fost casată decizia recurată, cauza fiind trimisă, spre rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe, cu motivarea că sunt incidente dispoziţiile motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Recurentei i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, în sensul că, deşi pronunţarea deciziei din apel a fost amânată cu 14 zile, pronunţarea a avut loc la termenul de judecată din 5 iunie 2015. Ca atare, aceasta nu a avut posibilitatea să depună concluzii scrise, aspect esenţial faţă de împrejurarea că pârâta nu a fost asistată de avocatul titular, ci de un avocat substituent, pricinuindu-se părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii judecătoreşti pronunţate în aceste condiţii.
A mai reţinut Înalta Curte că pârâta SC A. SRL a fost radiată, aceasta nemaiavând capacitate procesuală de folosinţă, şi, în consecinţă, nu mai are calitatea de parte în proces.
II. Al doilea ciclu procesual:
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 113/13 februarie 2017, a admis apelul reclamantului, a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâta B. la plata sumei de 859.165,77 RON cu titlu de daune, către reclamant.
În pronunţarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Pârâta persoană fizică a îndeplinit funcţia de manager interimar al Spitalului TBC Roşiorii de Vede, reclamant în cauză, încheind, în această calitate, un contract de consultanţă pentru organizarea de proceduri de achiziţii publice cu pârâta persoană juridică SC A. SRL În baza consultanţei oferite de pârâta persoană juridică, pârâta B. a semnat, în calitatea sa de manager, o serie de contracte de achiziţii, care, ulterior, prin decizia Curţii de Conturi, dar şi prin decizie a Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, aceste contracte au fost apreciate nelegale, fiind încheiate prin încălcarea art. 19 şi art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006.
În primul ciclu procesual, în calea de atac a apelului, s-a depus, la dosar, raportul de cercetare administrativă întocmit de Comisia din cadrul unităţii reclamante, din care rezultă că prejudiciul adus unităţii este de 859.165,77 RON, vinovaţi de producerea prejudiciului fiind pârâta B., în calitate de manager semnatar al contractului de achiziţie directă, precum şi firma consultantă.
În aceeaşi cale de atac a apelului s-a dispus şi efectuat o expertiză contabilă.
Deşi, într-o primă estimare, expertul se pronunţă asupra prejudiciului, în sensul că acesta nu este cert, ulterior, acelaşi expert, răspunzând obiecţiunilor la raportul de expertiză, arată, neechivoc, că prejudiciul este în sumă de 859.165,77 RON.
Tot din raportul de expertiză reiese că pârâta nu a făcut parte din comisiile înfiinţate pentru derularea procedurilor de achiziţie în modalitatea indicată de firma de consultanţă.
Aspectul este, însă, nerelevant. Culpa pârâtei nu derivă din activitatea acesteia în cadrul comisiilor de achiziţie, ci din faptul că, în calitatea sa de manager, a acceptat divizarea a 4 contracte cu valoare peste 15.000 euro în 26 de contracte cu valoare sub pragul arătat, acceptând, în felul acesta, şi schimbarea modalităţii de achiziţie impuse de O.U.G. nr. 34/2006. Aceasta constituie fapta ilicită a pârâtei, săvârşită cu vinovăţie.
Schimbarea modalităţii de achiziţie şi validarea noii modalităţi propuse de firma de consultanţă au condus la achiziţionarea, cu preţuri mai mari, a produselor, prin achiziţie directă, aspect ce reiese atât din raportul intern de cercetare administrativă, cât şi din raportul de expertiză tehnică, prin compararea reperelor achiziţionate. Acest fapt reprezintă legătura de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, imputabilă pârâtei.
Aşa fiind, în cauză, sunt îndeplinite toate elementele răspunderii civile contractuale în sarcina pârâtei B., în raport de unitatea reclamantă, faţă de care s-a angajat contractual în funcţia de manager, motiv pentru care, în considerarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., pârâta B. a fost obligată la plata, către reclamant, a prejudiciului cauzat.
Având în vedere că, în cauză, are calitate procesuală pasivă numai pârâta B., sentinţa a fost schimbată în sensul obligării doar a acestei pârâte la plata întregului prejudiciu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B..
Prin Decizia civilă nr. 1132/20 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis recursul, cauza fiind trimisă, spre rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.
În pronunţarea acestei decizii, Înalta Curte a reţinut că motivele de nelegalitate invocate de recurenta pârâtă vizează, în esenţă, nemotivarea hotărârii recurate, precum şi existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul aceleiaşi decizii, critici ce se încadrează în art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În speţă, s-a constatat că decizia recurată nu a fost motivată sub toate aspectele invocate, astfel încât, coroborat cu principiile şi regulile de drept substanţial şi procesual, să conducă, în mod logic, la soluţia pronunţată şi să permită realizarea controlului judiciar.
Recurenta B. a susţinut că decizia recurată este nemotivată, întrucât aceasta cuprinde, succint, doar concluzia raportului de expertiză, fără a fi analizate apărările părţilor şi fără a fi explicat raţionamentul juridic pe care instanţa de apel l-a adoptat. Din această perspectivă, pârâta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 261 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând decizia atacată, instanţa de recurs a constatat că, într-adevăr, aceasta a fost motivată superficial, fără a fi evidenţiate probele şi dispoziţiile legale care să susţină soluţia pronunţată în cauză.
Instanţa de apel reţine că, prin expertiza contabilă efectuată în cauză, expertul s-a pronunţat asupra prejudiciului, în sensul că acesta nu este cert, iar, ulterior, răspunzând obiecţiunilor la raportul de expertiză, a arătat, neechivoc, că prejudiciul este în sumă de 859.165,77 RON.
În continuare, tot prin raportare la expertiza administrată în cauză, instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a făcut parte din comisiile înfiinţate pentru derularea procedurilor de achiziţie, în modalitatea indicată de firma de consultanţă.
Din considerentele deciziei atacate cu recurs rezultă că instanţa de apel nu a răspuns criticilor pârâtei din perspectiva propriei analize, ci s-a mărginit la a evoca concluziile raportului de expertiză, fără a indica mecanismul care a condus la soluţia adoptată în cauză, aspect care face imposibilă realizarea controlului judiciar. În rejudecare, instanţa de apel urmează a remedia această motivare lacunară, prin arătarea, în concret, a argumentelor care să susţină soluţia adoptată în cauză.
O altă critică invocată de recurenta pârâtă vizează faptul că motivarea hotărârii este contradictorie cu privire la temeiul juridic, respectiv cel al răspunderii civile delictuale sau contractuale. Astfel, din această perspectivă, s-a arătat că, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut că se angajează răspunderea civilă delictuală a pârâtei, existând legătură de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită imputabilă pârâtei, iar, pe de altă parte, a reţinut ca o concluzie, că, în cauză, sunt îndeplinite toate elementele răspunderii civile contractuale, în baza contractului de manager.
Analizând decizia atacată, se constată că instanţa de apel a reţinut, sub acest aspect, că legătura de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită imputabilă pârâtei reiese din schimbarea modalităţii de achiziţie şi validarea noii modalităţi propuse de firma de consultanţă, împrejurare care a condus la achiziţionarea cu preţuri mai mari a produselor, prin achiziţie directă. Totodată, a fost analizată şi culpa pârâtei, sub acest aspect reţinându-se că fapta ilicită a pârâtei, săvârşită cu vinovăţie, derivă din împrejurarea că, în calitatea sa de manager, a acceptat divizarea a 4 contracte cu valoare de peste 15.000 euro în 26 contracte cu valoare sub pragul arătat, acceptând, în felul acesta, şi schimbarea modalităţii de achiziţie impuse de O.U.G. nr. 34/2006.
Toate aceste aspecte reprezintă condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale.
Ulterior, instanţa de apel a concluzionat că, în cauză, sunt îndeplinite toate elementele răspunderii civile contractuale în sarcina pârâtei B., în raport de unitatea reclamantă, faţă de care s-a angajat contractual în funcţia de manager.
Sub acest aspect, se observă că instanţa de apel creează confuzie cu privire la temeiul de drept al acţiunii. Practic, din această perspectivă, hotărârea atacată cuprinde dispoziţii contradictorii, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., care vizează răspunderea civilă delictuală, însă instanţa de apel a motivat decizia recurată din perspectiva răspunderii civile contractuale.
În consecinţă, în rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti va analiza elementele răspunderii civile delictuale, arătând, în concret, care sunt argumentele care conduc la soluţia ce se va pronunţa în cauză, prin realizarea unei interpretări proprii a concludenţei probelor administrate şi a raţionamentului juridic pe care îl va adopta.
De asemenea, în rejudecare, instanţa de apel va analiza şi criticile recurentei pârâte formulate pe fondul cauzei, care vizează, în esenţă, stabilirea unei legături de cauzalitate între faptele pârâtei şi prejudiciul cauzat, stabilirea dacă prejudiciul este unul cert şi modalitatea în care a fost stabilită valoarea acestuia, precum şi cine este răspunzător de producerea prejudiciului.
III. Al treilea ciclu procesual:
În rejudecarea apelului nu au fost administrate probatorii suplimentare, deşi acestea au fost încuviinţate apelantului prin încheierea de şedinţă din 14.12.2017. Au fost acordate mai multe termene pentru depunerea înscrisurilor şi indicarea obiectivelor eventualei expertize contabile, însă apelantul reclamant nu s-a conformat acestei solicitări a instanţei.
Prin Decizia civilă nr. 510 A/03 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a constată că intimata pârâtă SC A. SRL nu mai are calitatea de parte în proces şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile atacate, în contradictoriu cu intimata pârâtă B..
A fost obligat apelantul reclamant la plata, către intimata pârâtă B., a cheltuielilor de judecată în cuantum de 34.520,16 RON.
Prioritar analizei, Curtea a constatat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile legale din vechiul C. civ. şi din vechiul C. proc. civ.
Observând că prima instanţă de recurs, prin Decizia civilă nr. 1249/29 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a constatat, încă din timpul procesului, că pârâta SC A. SRL a fost radiată, aceasta nemaiavând capacitate procesuală de folosinţă, Curtea a reţinut că se impune, cu ocazia rejudecării apelului, şi clarificarea poziţiei procesuale a acestei părţi.
La data introducerii acţiunii nu erau abrogate prevederile Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, care defineau capacitatea procesuală de folosinţă a persoanelor fizice sau juridice. Actul normativ a fost abrogat prin art. 230 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a C. civ.
Rămân, aşadar, aplicabile, în speţă, vechile dispoziţii legate de capacitatea şi calitatea procesuală.
Conform extrasului emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nr. x/16 mai 2016, pârâta SC A. SRL a fost radiată la 26 iunie 2014, până la soluţionarea, pentru prima dată, a apelului.
Această împrejurare este de natură a atrage lipsa capacităţii sale procesuale de folosinţă, ale cărei îngrădiri înseamnă, implicit, incapacitatea transpusă pe plan procesual, în sensul că persoana respectivă nu poate figura ca parte în proces.
Ca atare, reţinând că, odată cu radierea, capacitatea de folosinţă a pârâtei SC A. SRL a încetat, instanţa de apel a constatat că această intimată pârâtă nu mai are calitatea de parte în proces.
Apelul reclamantului este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Se notează cu titlu prealabil că, în concordanţă cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. anterior, rejudecarea fondului se va efectua în limitele ultimei decizii de casare, ce a stabilit efectuarea cercetării probatoriilor şi susţinerilor părţilor, în rejudecarea apelului, sub aspectul existenţei elementelor răspunderii civile delictuale.
Asupra situaţiei de fapt, Curtea reţine:
Prin adresa nr. x/22 septembrie 2009, reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie - Roşiorii de Vede judeţ Teleorman, prin manager C., s-a adresat Direcţiei de Sănătate Publică Teleorman pentru aprobarea listei de dotări aferente investiţiei "spital TBC 181 paturi Roşiorii de Vede", necesare punerii în funcţiune a obiectivului. S-a precizat că lista de dotări a fost deja aprobată de Comitetul director al Spitalului la 09 septembrie 2009.
Prin listele de dotări aprobate la 30 septembrie 2009 de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Teleorman, emise în favoarea beneficiarului reclamant Spitalul de Pneumoftiziologie - Roşiorii de Vede judeţ Teleorman de proiectantul general SC D. SRL, a fost expus, desfăşurat pe corpuri de clădire A, B, C, D, E, F, H, I, Atelier mecanic, PSI, Laborator, necesarul dotărilor cu denumire, cantitate şi valori, în cadrul obiectivului de investiţii menţionate.
Prin adresa nr. x/04 noiembrie 2009, reclamantul, prin manager C., s-a adresat Direcţiei de Sănătate Publică Teleorman pentru sprijin în vederea demarării procedurilor legale privind achiziţia de dotări în legătură cu investiţia "spital TBC 181 paturi Roşiorii de Vede", imperios necesare în vederea mutării pacienţilor şi personalului angajat în noua locaţie a spitalului. S-a menţionat că, la nivelul Biroului de achiziţii al reclamantului, aceste proceduri nu pot fi demarate din cauza incapacităţii temporare de muncă a juristului.
Solicitarea acestui sprijin, în sensul desemnării unor reprezentanţi care să facă parte din comisia de analiză de oferte şi întocmire caiete de sarcini la nivelul spitalului, a fost reluată, în mod identic şi pentru aceeaşi argumentaţie, prin adresa nr. x/11 noiembrie 2009 de către reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie - Roşiorii de Vede judeţ Teleorman, prin managerul interimar, pârâta B..
Prin adresele nr. x/12 noiembrie 2009 şi 6077/12 noiembrie 2009, reclamantul, prin managerul interimar, pârâta B., s-a adresat, în acelaşi sens, pârâtei SC A. SRL, ca şi terţilor SC I. şi exp. E., primind ofertele de preţ ale acestora pentru colaborarea în procedura de achiziţie publică.
Între reclamant, reprezentat de manager interimar economist B., şi SC A. SRL Bucureşti, reprezentată de jurist F., s-au încheiat contractul de servicii nr. x/13 noiembrie 2009 şi actul adiţional din 19 noiembrie 2009, ce au avut ca obiect, conform clauzei 4.1, servicii de consultanţă pentru organizarea de proceduri de achiziţie publică pentru spital, în perioada 13 noiembrie 2009 - 31 decembrie 2009.
În cuprinsul contractului, la clauza 12.2, se menţionează că prestatorul (pârâta SC A. SRL) este pe deplin responsabil pentru execuţia serviciilor, precum şi pentru siguranţa tuturor operaţiunilor şi metodelor de prestare utilizate, cât şi de calificarea personalului folosit pe toată durata contractului.
În virtutea obligaţiilor sale contractuale, SC A. SRL Bucureşti a emis, către reclamant, raportul de specialitate nr. 214/2009 din 18 noiembrie 2009, prin care, faţă de iminenţa închiderii anului financiar 2009, a recomandat ca produsele constând în echipamente, utilaje şi dotări, ce urmau a fi achiziţionate în programul pe anul 2009, să fie grupate după categoriile/codurile CPV aferente şi să fie achiziţionate prin procedura prevăzută de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, cu respectarea preţurilor estimative din programul de achiziţii, deoarece majoritatea loturilor din regrupare se încadrează în plafonul de 15.000 euro fără TVA. S-a menţionat că se impune evitarea unei singure proceduri care, dacă ar fi contestată, ar face imposibilă continuarea executării bugetare până la finele anului 2009.
Raportul de specialitate a fost semnat, pentru SC A. SRL, de consilier judiciar achiziţii publice G., desemnat, prin adresa nr. x/13 noiembrie 2009, de societate, ca expert în drept comunitar european, pentru demararea în condiţii legale a procedurii de achiziţie publică.
Prin nota de constatare nr. x/21 decembrie 2010 întocmită de Colectivul de control constituit în baza Ordinului Prefectului judeţului Teleorman nr. 616/21 decembrie 2010, urmare a efectuării controlului tematic pentru perioada 2006 - 2010, care a vizat şi achiziţiile publice ale reclamantului, s-a constatat că dosarele de achiziţie şi contractele încheiate cu societăţi pentru aparatură medicală, echipamente IT şi electrocasnice, instalaţie de camere supraveghere, lenjerie, jaluzele verticale, mobilier, 2 autoturisme x, corespund din punct de vedere legal, conţinând toate documentele justificative prevăzute de art. 19 şi art. 204 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, actualizată (privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii).
Comisia de control a constatat, la achiziţiile directe efectuate în anul 2009, după încheierea contractului nr. x/13 noiembrie 2009 dintre reclamant şi pârâta SC A. SRL, că pragul valorii estimate a achiziţiilor nu a depăşit cuantumul de 15.000 euro fără TVA, că s-a efectuat, corect, încadrarea produselor achiziţionate în codurile CPV, consemnându-se de către comisie că preţurile şi calitatea produselor achiziţionate au fost comparate cu nivelul de preţ al pieţei, fiind selectate după calitatea materialului folosit la fabricare.
Prin Decizia nr. 17/20 aprilie 2011 a Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Teleorman s-a constatat, însă, că reclamantul a efectuat cheltuieli nelegale în sumă de 1.129.699 RON, prin anularea procedurilor de atribuire prin cerere de oferte (iniţiate prin publicarea în S.E.A.P. - Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, la 13 noiembrie 2009, a invitaţiilor de participare) a 4 contracte de achiziţie publică, aflate în diferite stadii, şi divizarea acestora într-un număr de 26 contracte cu valori mai mici, pe care le-a atribuit prin procedura achiziţiilor directe, fiind încălcate, astfel, prevederile art. 19 şi 23 din O.U.G. nr. 34/2006.
S-a mai reţinut că, în cazul a 17 dintre cele 26 de contracte încredinţate prin achiziţie directă, valoarea estimată depăşeşte echivalentul în RON al sumei de 15.000 euro, încălcându-se, astfel, prevederile legale în materie, potrivit cărora, în aceste cazuri, se aplică procedura cerere de oferte.
Prin decizia sus menţionată s-a dispus ca reprezentanţii spitalului să stabilească întinderea prejudiciului creat bugetului acestuia, efectuarea unei cercetări administrative pentru identificarea persoanelor care, prin acţiunea sau inacţiunea lor, au cauzat acest prejudiciu, precum şi recuperarea prejudiciului prin mijloacele legale, constând în luarea angajamentelor de plată, emiterea dispoziţiilor de imputare, introducerea de acţiuni judecătoreşti.
Ulterior, reclamantul a fost sancţionat de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice cu amendă în cuantum de 200.000 RON, prin procesul-verbal nr. x/12 mai 2011, pentru 10 fapte săvârşite în intervalul 19 noiembrie 2009 - 25 noiembrie 2009, de anulare a unor proceduri de atribuire prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006 şi gruparea acestora pe categorii/coduri CPV, pentru încadrarea în plafonul prevăzut de lege în vederea achiziţionării directe.
Împotriva acestui proces-verbal, reclamantul a formulat plângere contravenţională, invocând prescripţia executării sancţiunii contravenţionale, dar şi faptul că firma SC A. SRL s-a ocupat de procedura de achiziţie, fiind responsabilă de neregulile constatate.
În baza Deciziei nr. 17/20 aprilie 2011 a Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Teleorman, reclamantul a întocmit, prin comisiile special desemnate:
- raportul nr. x/23 iunie 2011 privind stabilirea întinderii prejudiciului creat bugetului spitalului prin nerespectarea legislaţiei achiziţiilor publice, care a stabilit o valoare a prejudiciului bugetului spitalului de 806.665,77 RON.
Comisia a consemnat că, având în vedere distanţa în timp destul de mare între faptele din noiembrie 2009 cercetate şi data efectuării verificării, în luna iunie 2011, comparaţia preţurilor s-a făcut atât în RON, cât şi în euro, din totalul de 98 de repere, câte au fost achiziţionate, făcându-se comparaţie pentru un eşantion constituit din 55 repere, în baza celor 26 de contracte atribuite prin achiziţii directe.
- raportul nr. y/29 iunie 2011 privind cercetarea administrativă în vederea identificării persoanelor care au cauzat un prejudiciu spitalului prin nerespectarea legislaţiei achiziţiilor publice, care a reevaluat prejudiciul la 859.165,77 RON.
Comisia a apreciat a fi responsabili de prejudiciu managerul interimar din perioada respectivă, pârâta B., în solidar cu pârâta iniţială SC A. SRL Bucureşti, firma care, în baza contractului nr. x/13 noiembrie 2009, avea obligaţia de a asigura consultanţă de specialitate pentru respectarea legislaţiei în materie de achiziţii publice. Comisia a hotărât introducerea acţiunii judecătoreşti la instanţa competentă pentru recuperarea prejudiciului.
În drept, dispoziţiile care interesează cauza sunt cele care reglementează răspunderea civilă delictuală în art. 998 şi următoarele din C. civ. 1864, precum şi prevederile specifice materiei achiziţiilor publice, în vigoare la data pretinsei fapte ilicite, respectiv art. 19 şi 23 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
Pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală se cer a fi îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: să se săvârşească o faptă ilicită; fapta ilicită să producă un prejudiciu persoanei vătămate; să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs şi persoana care a săvârşit fapta ilicită să fi acţionat cu vinovăţie.
În speţă, Curtea a constatat că fapta ilicită reclamată constă în ocolirea procedurilor de achiziţie publică pe bază de cerere şi ofertă, în care era interesat reclamantul spital, faptă care ar fi condus la încălcarea dispoziţiilor art. 19 şi 23 din O.U.G. nr. 34/2006 (în forma avută în noiembrie 2009), legate de achiziţionarea directă de produse, servicii sau lucrări care nu depăşesc pragul valoric de 15.000 euro fiecare:
- art. 19: Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată conform prevederilor secţiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depăşeşte echivalentul în RON a 15.000 euro pentru fiecare achiziţie de produse, servicii sau lucrări. Achiziţia se realizează pe bază de document justificativ, care în acest caz se consideră a fi contract de achiziţie publică, iar obligaţia respectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se limitează numai la prevederile art. 204 alin. (2).
- art. 23: Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică şi nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziţie publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice.
Pe de o parte, în privinţa existenţei faptei, Curtea a considerat că instanţa civilă sesizată cu cererea prezentă nu poate să pună în discuţie legalitatea operaţiunilor financiare constatate, atâta timp cât organul fiscal abilitat, Curtea de Conturi, a stabilit nelegalitatea lor şi nu s-a dovedit că a fost urmată o procedură de contestare reglementată legal, care prevedea şi posibilitatea, pentru o instanţă de judecată, să cenzureze aprecierea organului de control fiscal.
Trebuie notat, totodată, că Decizia nr. 17/20 aprilie 2011 a Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Teleorman nu a stabilit nici vinovăţia şi nici caracterul cert al prejudiciului, asupra căruia, prin prezenta acţiune, instanţa a fost învestită a-l cerceta, alături de stabilirea raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.
Pe de altă parte, lămurirea caracterului justificat sau nu al acestei fapte reprezintă un aspect care ţine de stabilirea vinovăţiei.
În această privinţă, trebuie verificat dacă pârâta rămasă în cauză, B., a acţionat cu respectarea dispoziţiilor legale, în limita prevederilor bugetare ale reclamantului spital, dar şi a atribuţiilor care îi reveneau în calitate de manager interimar al spitalului.
Cât priveşte limitele bugetare aprobate, instanţa de apel a constatat că lista de dotări aferente investiţiei "spital TBC 181 paturi Roşiorii de Vede" era aprobată de Comitetul director al spitalului din 09 septembrie 2009 şi confirmată prin aprobarea Direcţiei de Sănătate Publică Teleorman, efectuată la 30 septembrie 2009, listele fiind întocmite amănunţit, atât pentru fiecare corp de clădire al spitalului (A, B, C, D, E, F, H, I, Atelier mecanic, PSI, Laborator), cât şi pe categorii de produse, cantităţi şi valori, mai înainte de numirea pârâtei ca manager interimar, la 09 noiembrie 2009.
În răspunsul la obiectivul nr. 5 al intimatei pârâte B. la raportul de expertiză contabilă, expertul contabil precizează că dotările s-au încadrat în bugetul spitalului, ceea ce confirmă că, sub aspect financiar, nu au existat nerespectări ale dispoziţiilor legale.
În privinţa atribuţiilor şi deciziilor pârâtei B., aceasta a acţionat transparent şi gradual, în continuarea demersului iniţiat de managerul anterior, C., de identificare şi angajare a unui prestator specializat în achiziţii publice, care să facă parte din comisia de analiză de oferte şi întocmire caiete sarcini la nivelul spitalului, în condiţiile în care juristul ce avea atribuţii specifice în acest sens se afla în incapacitate temporară de muncă.
Pârâta B. nu avea studii de specialitate juridică, iar angajarea unui prestator specializat în achiziţii publice a fost efectuată tocmai pentru verificarea şi respectarea limitelor de legalitate ale procedurilor de achiziţie.
Posibilitatea legală de cooptare, în cadrul comisiei de evaluare a achiziţiilor, a unui expert extern este conţinută în art. 73 din H.G. nr. 925/19 iulie 2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din O.U.G. nr. 34/2006, care descrie atribuţiile şi responsabilităţile expertului, incluzând, în alin. (3) lit. c), analiza efectelor de natură juridică pe care le pot determina anumite elemente ale ofertei sau anumite clauze contractuale propuse de ofertant.
Demersul de identificarea a unui expert în achiziţii publice era justificat şi de împrejurările de urgentare a mutării pacienţilor şi personalului angajat în noua locaţie a spitalului, determinate de condiţiile meteorologice şi finalul anului financiar.
În aceste împrejurări, urmare a celor trei solicitări adresate unor prestatori specializaţi şi comparării ofertelor acestora, au fost încheiate, cu cea de a doua pârâtă iniţială, SC A. SRL, contractul de servicii nr. x/13 noiembrie 2009 şi actul adiţional din 19 noiembrie 2009, ce au avut ca obiect, conform clauzei 4.1, servicii de consultanţă pentru organizarea de proceduri de achiziţie publică pentru spital, în perioada 13 noiembrie 2009 - 31 decembrie 2009.
S-a reţinut, de asemenea, clauza contractuală 12.2, în care se precizează că prestatorul SC A. SRL este pe deplin responsabil pentru execuţia serviciilor, precum şi pentru siguranţa tuturor operaţiunilor şi metodelor de prestare utilizate, cât şi de calificarea personalului folosit pe toată durata contractului.
Aşadar, propunerea conţinută în raportul de specialitate x din 18 noiembrie 2009 al expertului, de recomandare a grupării produselor după categoriile/codurile CPV aferente şi achiziţionării într-o altă modalitate decât cea iniţială, se află sub răspunderea prestatorului contractant SC A. SRL, prin prepusul său, consilier judiciar achiziţii publice G., desemnat prin adresa societăţii nr. x/13 noiembrie 2009 ca expert în drept comunitar european.
În aceste condiţii, Curtea a reţinut că întreruperea procedurilor de achiziţie pe bază de cerere şi ofertă a fost rezultatul consilierii expertului, şi nu al analizei juridice a pârâtei B., care nu dispunea de cunoştinţele de specialitate care să îi permită o verificare pertinentă a cadrului legal aplicabil.
De altfel, în conformitate cu prevederile art. 71 din H.G. nr. 925/19 iulie 2006, autoritatea contractantă are obligaţia de a desemna, pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică, persoanele responsabile pentru evaluarea ofertelor, care se constituie într-o comisie de evaluare.
Conform verificărilor efectuate în speţă, inclusiv ca obiectiv nr. 9 al intimatei la raportul de expertiză contabilă, pârâta B. nu a făcut parte, ulterior, din niciuna dintre comisiile de selecţie oferte achiziţii, nici măcar ca simplu membru.
Între atribuţiile care îi reveneau în calitate de manager interimar al spitalului, nu au fost identificate cele în legătură directă cu verificarea respectării legalităţii în procedura de achiziţie, aflată în sarcina de specialitate a persoanelor cu studii juridice participante şi semnatare în procedurile în discuţie.
Prin urmare, nu a fost reţinută vinovăţia pârâtei B. pentru săvârşirea faptei ilicite aflate în dezbatere.
În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta este definit ca fiind rezultatul sau efectul negativ suferit de o persoană ca urmare a săvârşirii faptei ilicite de către o altă persoană.
Conform expertizei contabile întocmite cu ocazia judecării apelului, caracterul incert al prejudiciului de 859.165,77 RON rezultă atât din faptul că a fost stabilit ca diferenţă între preţurile reale plătite furnizorilor şi preţurile de ofertă afişate pe internet, cât şi din faptul că nu a fost înregistrat în contabilitatea reclamantului. Concluzia expertului, sub acest aspect, a fost menţinută şi prin răspunsul la obiecţiunile părţilor .
De altfel, apelantul reclamant nu a desfăşurat un probatoriu care să lămurească actualizat pretenţia, deşi această posibilitate i-a fost acordată în rejudecarea curentă.
Totodată, nu s-a efectuat o dovadă cu privire la anularea sau executarea celor 26 de contracte de vânzare-cumpărare, pentru a considera că se confirmă, în acest fel, prejudiciul suferit de reclamantul spital.
Nefiind reţinută vinovăţia pârâtei B. şi faţă de caracterul incert al prejudiciului, Curtea a constatat că nu se poate stabili nici legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, ca element al răspunderii civile delictuale.
În raport cu prevederile art. 274 C. proc. civ., apelantul reclamant a fost obligat la plata către intimata pârâtă B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 34.520,16 RON, constând în onorariu avocaţial, cheltuieli de deplasare, taxe judiciare de timbru în ciclurile procesuale anterioare, astfel cum au fost dovedite în cauză şi indicate prin centralizatorul depus la dosar apel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie din Roşiorii de Vede, criticând-o pentru următoarele motive:
1. Cu privire la capacitatea de folosinţa a SC A. SRL Bucureşti, motivarea instanţei de apel din considerente este legală, însă soluţia expusă în dispozitiv trebuia să fie aceea de respingere a apelului ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţa, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile exercitării acţiunii civile faţă de aceasta.
2. Instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 998 şi următoarele din C. civ., privind răspunderea civilă delictuală şi condiţiile atragerii unei astfel de răspunderi.
Printr-o analiză completă a materialului probator corelat cu textele legale aplicabile, concluzia la care Curtea trebuia să ajungă era aceea a existenţei faptei ilicite, a existenţei şi certitudinii prejudiciului produs şi a unei legături evidente de cauzalitate între fapta ilicită comisă de intimată şi prejudiciul dovedit de recurent.
Astfel, din Decizia nr. 17/2011 şi nota de relaţii a Camerei de Conturi Teleorman rezultă, fără putinţă de tăgadă, aspect reţinut şi de Curtea de Apel, că pârâta intimată a anulat cele 4 proceduri de achiziţie publică pe bază de cereri de oferte, aflate în diferite stadii de execuţie, şi, apoi, le-a divizat în 26 de contracte cu valori mai mici, încălcându-se prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006. Recurgerea la divizarea celor 4 contracte s-a făcut cu scopul evident de a evita aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, aspect constatat şi prin anexa la procesul-verbal de contravenţie nr. x din 12 mai 2011, întocmit de A.N.R.M.A.P.
Toate cele 26 de contracte încheiate cu încălcarea legii au fost semnate personal de B., care nu putea justifica, în niciun fel, urgenţa în încheierea acestora, motivată de schimbarea sediului reclamantului.
Chiar cu o zi înainte de demararea procedurii de achiziţii publice, pârâta a propus, în cadrul şedinţei Comitetului director, angajarea unei firme de consultanţă de achiziţii publice, pentru ca tot aceasta să se adreseze, direct, chiar către consultantul SC A. SRL pentru prezentarea unei oferte de preţ pentru încheierea contractului de prestări servicii de consultanţă, aspect ce relevă conivenţa în săvârşirea ulterioară a faptelor prejudiciabile pentru recurent.
După încheierea contractului de prestări servicii din 13 noiembrie 2009, prestatorul a întocmit note justificative privind selecţia procedurii de achiziţie directă, pe care pârâta B. a aprobat-o, în condiţiile în care, prin aceasta se propunea o evidentă modalitate de eludare a procedurii de achiziţie publică, prin crearea de loturi a căror valoare să fie sub 15.000 de euro, aşa încât să se situeze sub plafonul prevăzut de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, prin această eludare a legii putându-se încheia contractele de achiziţie directă.
Curtea de Apel trebuia să constate că fapta ilicită a pârâtei este evidentă, chiar în condiţiile reţinerii unei "necunoaşteri" a procedurilor achiziţiilor publice, întrucât, aşa cum s-a putut constata şi s-a dovedit, în mod cert, numai din analiza notelor justificative privind selectarea de achiziţii publice, în cazul a 17 dintre cele 26 de contracte menţionate, valoarea estimată depăşea valoarea prag de 15.000 euro.
Prin urmare, pârâta putea să constate, în mod facil, chiar fără o cunoaştere aprofundată a normelor legale speciale în materie, că notele justificative nu sunt în conformitate cu legea, aşa încât aprobarea acestora s-a făcut de către B. cu încălcarea dispoziţiilor art. 19 şi art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006.
Prin operaţiuni vădit frauduloase, intimata a semnat atât documentaţia de atribuire pentru cele 4 proceduri de achiziţie publică prin cereri de oferte anulate, cât şi notele justificative pentru cele 26 de contracte atribuite prin achiziţii directe, întocmite în vădită şi flagrantă încălcare a plafonului, pe care aceasta îl cunoştea din chiar cuprinsul adresei nr. x/18 noiembrie 2009, în care se făcea menţiune expresă despre respectarea plafonului de 15.000 euro, fără TVA.
De asemenea, pârâta a încheiat cele 26 de contracte la o valoare de peste 1.100.000 RON, în condiţiile în care, fără cunoştinţe de specialitate, ci doar consultând oferte similare online, ar fi putut constata ca produsele achiziţionate de aceasta nu depăşeau, ca valoare totală, suma de 400.000 RON, diferenţa de valoare fiind mult prea mare şi evidentă, de circa 800.000 RON, pentru a putea fi ignorată sau neobservată din "necunoaştere".
Curtea trebuia să aibă în vedere şi să interpreteze, în mod corect, şi dispoziţiile art. 27 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora, în cazul defalcării pe loturi a contractelor, valoarea estimată se consideră a fi valoarea cumulată a tuturor loturilor, aşa încât alegerea procedurii de achiziţie directă nu a fost legală.
Astfel, prin aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 998 şi următoarele din C. civ., instanţa de apel a apreciat că pârâta nu a comis o faptă culpabilă.
În ceea ce priveşte prejudiciul, recurentul consideră că, în mod greşit, Curtea a reţinut că acesta nu are caracter cert, faţă de raportul de expertiză întocmit de expert H., prin care s-a stabilit că prejudiciul produs recurentului este de 859.165,77 RON.
Legătura de cauzalitate între fapta pârâtei şi prejudiciu este evidentă.
În concluzie, în cauză, sunt îndeplinite toate condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale, conform dispoziţiilor art. 998 şi următoarele C. civ.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, admiterii acţiunii şi obligării pârâtei B. la plata sumei de 859.165,77 RON.
Intimata pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce priveşte critica recurentului referitoare la soluţia ce trebuia pronunţată în contradictoriu cu SC A. SRL, aceasta nu va fi primită, fiind lipsită de interes, aspect supus dezbaterii de către Înalta Curte la termenul de judecată din 16 mai 2019.
Astfel, partea menţionată nu contestă că societatea respectivă nu are calitatea de parte, aşa cum s-a consemnat în dispozitivul deciziei recurate, solicitând, însă, modificarea acestuia, în sensul respingerii apelului declarat de reclamant ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă.
Cum menţiunea din dispozitiv, astfel cum a fost indicată mai sus, este echivalentă cu soluţia de respingere a apelului pentru lipsa capacităţii de folosinţă a SC A. SRL, aceasta fiind cauza înlăturării din proces a societăţii, modificarea deciziei recurate, în sensul solicitat de recurent şi care ar presupune admiterea recursului, este pur formală, cererea recurentului fiind, ca atare, lipsită de interes.
2. Referitor la condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale în persoana intimatei B., recurentul a susţinut, în esenţă, că sunt întrunite cumulativ toate aceste condiţii.
Astfel, a arătat că pârâta sus-menţionată, prin anularea procedurilor de atribuire, prin cerere de oferte, a celor 4 contracte de achiziţie publică şi divizarea acestora într-un număr de 26 de contracte cu valori mai mici, situate sub plafonul de 15.000 euro, prevăzut de dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, a încălcat art. 23 din actul normativ indicat, prin acest mecanism eludând dispoziţiile legale în materie de achiziţii publice şi determinând încheierea unor contracte de achiziţie directă, semnate de aceasta. A mai susţinut că, în cazul a 17 contracte, se depăşea plafonul de 15.000 de euro, fără T.V.A., încălcându-se, deci, şi art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, şi că valoarea totală a celor 26 de contracte de achiziţie directă depăşea suma de 1.100.000 RON, mult peste valoarea produselor achiziţionate, conform ofertelor similare online, care s-ar fi situat în jurul valorii de 400.000 de RON. Sub acest aspect, recurentul contestă lipsa cunoştinţelor de specialitate juridică, reţinută de instanţa de apel pentru înlăturarea vinovăţiei pârâtei.
De asemenea, contrar opiniei Curţii, menţionează că prejudiciul în cuantum de 859.165,77 RON este cert şi, între fapta ilicită a pârâtei şi prejudiciu, există legătură de cauzalitate.
Pentru a se putea verifica de către Înalta Curte în ce măsură poate fi atrasă răspunderea civilă a pârâtei în condiţiile art. 998 - 999 C. civ., era necesar ca instanţa de apel să procedeze la cercetarea tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, vinovăţia pârâtei, prejudiciul pretins de reclamant, cu toate caracteristicile sale, precum şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu; de asemenea, faţă de susţinerile şi apărările părţilor, trebuiau avute în vedere eventuale cauze de înlăturare a caracterului ilicit al faptei sau a vinovăţiei persoanei chemate în judecată, ceea ce, în speţă, nu s-a realizat.
Curtea de Apel a procedat la o analiză incompletă şi, parţial, nediferenţiată asupra elementelor răspunderii civile delictuale şi cauzelor care, în opinia sa, ar fi înlăturat vinovăţia pârâtei în săvârşirea faptelor ilicite pretinse de reclamant.
Astfel, în ceea ce priveşte fapta ilicită, aceasta reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.
Fapta ilicită are caracter obiectiv, întrucât constituie obiectivarea, manifestarea exterioară a unei atitudini de conştiinţă şi voinţă a unei anumite persoane, şi este distinctă de factorul subiectiv, respectiv vinovăţia acelei persoane, care presupune ca fapta să fie imputabilă autorului ei, adică acesta să fi avut o vină atunci când a săvârşit-o.
Rezultă că, pentru a se putea reţine existenţa sau, dimpotrivă, lipsa vinovăţiei unei persoane în săvârşirea unei fapte cu caracter ilicit, trebuie, mai întâi, să se stabilească împrejurarea că acea persoană a comis o asemenea faptă.
Instanţa de apel nu s-a preocupat să analizeze dacă, în persoana pârâtei, se poate reţine săvârşirea unei fapte ilicite de către aceasta, ci s-a limitat la a menţiona, în mod generic, care este fapta ilicită pretinsă de reclamant, şi anume ocolirea procedurilor de achiziţie publică pe bază de cerere de oferte prin divizarea celor 4 contracte de achiziţie publică în 26 de contracte cu valoare mai mică decât plafonul impus de lege, pentru a face posibilă achiziţia directă de produse, servicii sau lucrări.
Nu a raportat, însă, pretinsa faptă ilicită la persoana pârâtei, în sensul de a arăta, în mod concret, care dintre acţiunile sau inacţiunile acesteia, comise cu încălcarea dispoziţiilor legale, se circumscriu unei fapte ilicite, astfel cum a fost conturată în cererea de chemare în judecată.
Tot din perspectiva faptei ilicite, a mai considerat instanţa de apel că nu poate pune în discuţie nelegalitatea operaţiunilor financiare constatate de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 17/20 aprilie 2011, necontestată în condiţiile legii.
Acest considerent este corect, privit din perspectiva imposibilităţii cenzurării deciziei respective, neatacate de persoana interesată conform procedurii administrative prevăzute de dispoziţiile legale în materie, dar nu şi suficient pentru a se considera că pârâta rămasă în cauză este cea care a şi comis faptele constatate a fi nelegale de către entitatea menţionată. Cu alte cuvinte, Decizia nr. 17/20 aprilie 2011 a Curţii de Conturi reprezintă un mijloc de probă vizând săvârşirea, în detrimentul recurentului, a unor acţiuni sau inacţiuni cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, dar nu identifică şi persoanele care au comis aceste fapte, ca element obligatoriu în atragerea răspunderii civile delictuale a unei anumite persoane.
Dimpotrivă, la pct. 2 din dispozitivul deciziei, se menţionează, în mod expres, obligaţia reclamantului privind "efectuarea unei cercetări administrative pentru identificarea persoanelor care, prin acţiunea sau inacţiunea lor, au cauzat prejudiciul bugetului Spitalului de Pneumoftiziologie Roşiorii de Vede (...)".
De asemenea, parcurgând conţinutul întregii decizii, se contată că acest document nu face referire la persoana pârâtei sau la alte persoane individualizate în mod concret, decizia fiind adresată persoanei vizate de controlul Curţii de Conturi, şi anume reclamantului în cauză, stabilind, totodată, doar acţiunile nelegale, nu şi persoana care le-ar fi săvârşit.
Prin urmare, actul sus-menţionat nu este de natură să absolve instanţa de apel de verificarea faptelor ilicite pretinse de reclamant în contradictoriu cu pârâta chemată în judecată, prin indicarea precisă a acestor fapte (acţiuni sau inacţiuni ale părţii, care să se circumscrie faptei ilicite, astfel cum a fost reţinută în decizia Curţii de Conturi, şi care să fi condus la crearea prejudiciului în bugetul Spitalului).
Recurentul a arătat, în calea de atac, în ce constau, în opinia sa, faptele ilicite comise de B., dar susţinerile părţii nu pot fi verificate de Înalta Curte, întrucât presupun stabilirea situaţiei de fapt raportat la probele administrate, chestiune incompatibilă cu structura recursului, care implică analiza doar a chestiunilor de nelegalitate.
Pe de altă parte, instanţa de apel, în verificarea elementului de vinovăţie, a considerat că trebuie determinat dacă pârâta a acţionat cu respectarea dispoziţiilor legale, în limita prevederilor bugetare ale reclamantului, şi a atribuţiilor care îi reveneau în calitate de manager interimar al Spitalului.
Curtea de Apel a mai arătat că, în baza art. 73 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din O.U.G. nr. 34/2006, exista posibilitatea legală de cooptare, în cadrul comisiei de evaluare a achiziţiilor, a unui expert extern, cu atribuţii, printre altele, de a analiza, conform alin. (3) lit. c) din textul de lege enunţat, efectele de natură juridică pe care le pot determina anumite elemente ale ofertei sau clauze contractuale propuse de ofertant.
În acest context, s-a încheiat cu pârâta iniţială, SC A. SRL, un contract de servicii şi un act adiţional, având ca obiect servicii de consultanţă pentru organizarea de proceduri de achiziţie publică pentru Spital, în perioada 13 noiembrie - 31 decembrie 2009, conform clauzelor contractuale, societatea asumându-şi deplina responsabilitate pentru execuţia serviciilor şi pentru siguranţa tuturor operaţiunilor şi metodelor de prestare utilizate, cât şi pentru calificarea personalului folosit pe durata contractului.
A mai reţinut instanţa de apel că propunerea de recomandare a grupării produselor după categoriile/codurile CPV aferente şi achiziţionării într-o altă modalitate decât cea iniţială se află sub răspunderea prestatorului SC A., prin consilier judiciar în achiziţii publice, G., desemnat ca expert în drept comunitar european.
Ca atare, întreruperea procedurii de achiziţie publică pe bază de cerere de oferte a fost rezultatul consilierii expertului, iar nu al analizei pârâtei B., care nu dispunea de cunoştinţele juridice care să-i permită verificarea cadrului legal aplicabil.
A mai constatat Curtea că, potrivit art. 71 din H.G. nr. 925/2006, autoritatea contractantă are obligaţia de a desemna, pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică, persoanele responsabile pentru evaluarea ofertelor, care se constituie într-o comisie de evaluare, din care pârâta nu a făcut parte nici ca simplu membru. Sub acest din urmă aspect, a menţionat că, între atribuţiile pe care le avea B., nu au fost identificate cele în legătură directă cu verificarea respectării legalităţii în procedura de achiziţie, aflată în sarcina de specialitate a persoanelor cu studii juridice participante şi semnatare în procedura arătată.
Prin urmare, instanţa de apel a înlăturat, în persoana pârâtei, elementul vinovăţiei, condiţie a răspunderii civile delictuale.
Decizia recurată este deficitară şi din perspectiva modalităţii de analiză a vinovăţiei pârâtei.
În primul rând, Curtea, verificând atribuţiile pârâtei prin raportare la cerinţa vinovăţiei, a făcut confuzie între acest element al răspunderii şi caracterul ilicit al faptei pretinse în sarcina sa.
Cum s-a arătat în precedent, vinovăţia şi fapta ilicită sunt două condiţii distincte ale răspunderii civile delictuale, care trebuie tratate ca atare în structura răspunderii.
Stabilirea vinovăţiei în persoana autorului faptei licite, producătoare de prejudiciu, presupune analiza reprezentării acelei persoane asupra faptei şi urmărilor acesteia, la momentul la care a săvârşit-o, în timp ce caracterul ilicit vizează fapta comisă şi reprezintă încălcarea normelor dreptului obiectiv cu ocazia săvârşirii faptei.
Distincţia este importantă şi din perspectiva eventualelor cauze care înlătură fie caracterul ilicit al faptei (legitima apărare, starea de necesitate, îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege ori a ordinului superiorului, exercitarea unui drept subiectiv, consimţământul victimei), fie vinovăţia autorului ei (fapta victimei înseşi, fapta unei terţe persoane, pentru care cel care acţionează nu este ţinut a răspunde, cazul fortuit, cazul de forţă majoră), şi care, fiind diferite, este necesar a fi verificate ca atare.
În consecinţă, atribuţiile pârâtei, în calitatea sa de manager interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie Roşiorii de Vede, trebuie analizate în legătură cu caracterul ilicit al faptei, în mod evident, după ce, prealabil, instanţa de apel va identifica faptele concrete ale acesteia şi în ce măsură aceste fapte, dacă ele există, se circumscriu celor atribuite în sarcina sa de către reclamant, prin cererea de chemare în judecată, dar şi celor indicate în Decizia Curţii de Conturi nr. 17/2011.
Ulterior, după ce se stabilesc atribuţiile pârâtei şi încălcarea lor, se poate pune problema atitudinii subiective faţă de faptă şi urmările ei, şi anume dacă aceasta a ales, prin antrenarea factorilor intelectiv şi volitiv proprii, comportamentul ilicit.
Sub acest aspect al atribuţiilor pârâtei în exercitarea funcţiei de manager interimar al Spitalului, decizia recurată prezintă un raţionament juridic incomplet, întrucât, deşi instanţa face referire la asemenea atribuţii, menţionând că nu le-a identificat pe cele în legătură directă cu verificarea respectării legalităţii în procedura de achiziţie, nu precizează actul care stabileşte atribuţiile managerului interimar al unui spital public, în raport de care a efectuat asemenea verificări, şi care sunt aceste atribuţii, potrivit documentului ce trebuia avut în vedere.
Cu alte cuvinte, considerentul Curţii de Apel, sub acest aspect, este generic şi conduce la concluzia unei analize pur formale în legătură cu obligaţiile pârâtei în exercitarea funcţiei de manager interimar al spitalului.
Astfel, pârâta a fost numită în calitatea enunţată, începând cu 28 octombrie 2009 şi până la revocarea unilaterală din funcţie de către ministrul sănătăţii sau până la ocuparea postului prin concurs, prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1966/27 octombrie 2009 .
În art. 4 din ordinul ministrului sănătăţii enunţat se stabileşte că pârâtei îi sunt aplicabile, printre altele, dispoziţiile Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1836/2007 privind atribuţiile managerului interimar al spitalului public.
Acest din urmă ordin al ministrului sănătăţii trebuia avut în vedere de instanţa de apel în verificarea atribuţiilor pârâtei, în calitatea sa de manager interimar, document omis de la analiză, ceea ce a condus la o insuficientă cercetare a situaţiei deduse judecăţii, cu consecinţa admiterii prezentei căi de atac.
În rejudecare, Curtea de Apel va proceda la verificarea atribuţiilor pârâtei în raport de cele stabilite prin Ordinul nr. 1836/23 octombrie 2007, în special cu referire la art. 1 pct. 8, 40 şi 55 din acest document.
Potrivit art. 1 pct. 8, managerul interimar al spitalului public aprobă şi urmăreşte realizarea planului anual de achiziţii publice; pct. 40 vizează încheierea actelor juridice în numele şi pe seama spitalului, conform legii; art. 55 prevede formele de răspundere a managerului interimar în cazul nerespectării prevederilor legale şi pentru daunele produse spitalului prin orice acte contrare intereselor acestuia.
Tot în legătură cu înlăturarea vinovăţiei pârâtei, instanţa de apel a avut în vedere răspunderea exclusivă a societăţii angajate pentru consultanţă juridică în domeniul achiziţiilor publice, reţinând, în acest sens, posibilitatea legală de angajare a unui expert extern în domeniu, obiectul actelor juridice încheiate cu SC A. SRL, precum şi asumarea răspunderii exclusive a acesteia pentru siguranţa operaţiunilor, metodelor de prestare utilizate şi calificarea personalului folosit pe durata contractului, în materia respectivă.
A mai stabilit că pârâta nu avea cunoştinţe juridice de specialitate în domeniul achiziţiilor publice, ceea ce a şi determinat apelarea la un expert extern, dar şi împrejurarea că nu a făcut parte din comisia de selecţie a ofertelor de achiziţii, nici măcar ca simplu membru.
Mai puţin problema cunoştinţelor de specialitate ale pârâtei în domeniul achiziţiilor publice, celelalte două chestiuni, şi anume asumarea răspunderii de societatea A. pentru legalitatea operaţiunilor propuse şi calificarea personalului implicat în propunere, precum şi neparticiparea părţii menţionate în cadrul comisiei de evaluare a ofertelor de achiziţii, trebuie privite nu numai din perspectiva vinovăţiei pârâtei, ci a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale în ansamblu. Aceasta, întrucât raţionamentul instanţei de apel plasează întreaga răspundere, nu numai vinovăţia, în sarcina pârâtei iniţiale, scoase din proces, SC A. SRL. Totodată, transpune antrenarea răspunderii şi în ceea ce priveşte cadrul activităţii desfăşurate de comisiile înfiinţate pentru evaluarea ofertelor de achiziţii, din care pârâta nu a făcut parte.
Din această perspectivă, raţionamentul instanţei de apel, chiar cu referire doar le elementul vinovăţiei pârâtei B., este greşit şi incomplet.
De plano, asumarea răspunderii de către societatea A. SRL vizează doar activităţile la care s-a obligat aceasta, conform obiectului contractului, dar nu înlătură propria răspundere a pârâtei B., dacă se va dovedi că, în persoana părţii menţionate, sunt întrunite toate condiţiile atragerii unei asemenea răspunderi. La momentul de faţă, instanţa de recurs nu poate trage o concluzie sub acest aspect, de vreme ce Curtea de Apel nu a arătat în ce constă fapta ilicită săvârşită de aceasta, pentru a se putea verifica şi celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale.
În egală măsură, raportarea răspunderii doar la cadrul celor implicaţi în comisiile de evaluare a ofertelor de achiziţii reprezintă o contradicţie în raţionamentul instanţei, întrucât, pe de-o parte, plasează răspunderea doar în sarcina societăţii A., pe de altă parte, o transferă, posibil, şi în sarcina celor care au făcut parte din aceste comisii. În plus, instanţa de apel a omis să verifice când şi-au desfăşurat activitatea aceste comisii de evaluare, anterior sau ulterior săvârşirii faptei ilicite menţionate în Decizia nr. 17/2011 a Curţii de Conturi, şi dacă au avut sau nu ca punct de plecare, în complexul cauzal al răspunderii, anularea procedurii achiziţiilor publice prin cerere de oferte şi încheierea contractelor de achiziţii directe. Cu alte cuvinte, se pune problema dacă aceste comisii au evaluat doar ofertele propuse în urma divizării celor 4 contracte de achiziţie publică în 26 de contracte cu valoare mai mică, care să permită, aparent, achiziţiile directe, sau au avut de evaluat întreaga documentaţie, respectiv contractele de achiziţie publică, cele 26 de contracte cu valori mai mici şi ofertele făcute pentru achiziţiile directe.
De asemenea, considerentele instanţei privind raportarea răspunderii doar în sarcina A. sau pentru etapa verificărilor din cadrul comisiilor de evaluare a ofertelor, cu referire la persoanele cu specialitate juridică participante în aceste comisii, ignoră posibilitatea teoretică, condiţionată, într-o speţă concretă, de dovedirea acesteia, ca unul şi acelaşi fapt generator de daune să fie rezultatul unei activităţi concurente a mai multor persoane, care au acţionat în baza unei înţelegeri, cu consecinţa răspunderii solidare a acestora faţă de cel prejudiciat, conform art. 1003 C. civ., sau ca prejudiciul să rezulte din fapte deosebite, între făptuitori neexistând o înţelegere, caz în care responsabilitatea se împarte, aşa încât autorul fiecărui delict să fie obligat la repararea prejudiciului cauzat prin propriul fapt juridic ilicit.
În concluzie, răspunderea societăţii pârâte scoase din proces sau a celor care au făcut parte din comisiile de evaluare nu înlătură, de plano, răspunderea pârâtei, în absenţa verificării, în persoana acesteia, a condiţiilor răspunderii, astfel cum au fost configurate prin cererea de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte lipsa cunoştinţelor de specialitate în materia achiziţiilor publice, reţinută de instanţa de apel pentru înlăturarea vinovăţiei pârâtei B., argumentul este, de asemenea, greşit, întrucât aceasta poate constitui, cel mult, o împrejurare care să diminueze vinovăţia, dar nu s-o anihileze, în contextul în care nu face parte dintre cauzele care înlătură vinovăţia, enumerate în precedent, răspunderea operează şi în ipoteza celei mai uşoare culpe, iar "necunoaşterea legii" nu poate servi drept astfel de motiv. Sub acest din urmă aspect, raportat şi la atribuţiile managerului interimar al spitalului public, în special cele arătate la art. 1 pct. 8 din Ordinul nr. 1836/23 octombrie 2007 ("aprobă şi urmăreşte realizarea planului anual de achiziţii publice"), pârâta avea posibilitatea să refuze numirea sa în funcţia de manager interimar, inclusiv prin atacarea ordinului de numire nr. 1966/27 octombrie 2009, emis de ministrul sănătăţii, în condiţiile în care considera că pregătirea sa profesională nu corespunde activităţii ce urma să o desfăşoare, în această calitate.
În plus, în stabilirea elementului de vinovăţie, în dreptul românesc s-a agreat, drept criteriu de apreciere, cel obiectiv, abstract, având ca referinţă omul normal, avizat, prudent, care acţionează ca un "bonus pater familias", completat cu unele elemente subiective, ce ţin de circumstanţe concrete, care decurg, printre altele, şi din calităţile şi pregătirea subiectului activ. În acest cadru, nivelul exigenţelor este sporit atunci când acţionează o persoană dotată cu pregătire profesională de specialitate în domeniul respectiv, în comparaţie cu persoana care nu beneficiază de o astfel de pregătire, aceasta din urmă nefiind, însă, absolvită total de vinovăţie, determinat de lipsa pregătirii sale în domeniu. Pe de altă parte, în verificarea vinovăţiei pârâtei, instanţa de apel nu a luat în calcul şi funcţia deţinută de aceasta pe lângă cea de manager interimar, şi anume cea de director financiar contabil al Spitalului, după cum rezultă chiar din nota de relaţii pe care partea a dat-o la 30 martie 2011, şi nici profesia sa, de economist, şi, mai departe, nu a analizat ce pregătire de specialitate presupuneau profesia şi funcţia respective.
În ceea ce priveşte prejudiciul, instanţa de apel a considerat că acesta nu are caracter cert, determinat de următoarele împrejurări: a fost stabilit ca diferenţă între preţurile reale plătite furnizorilor şi preţurile de ofertă afişate pe internet; nu a fost înregistrat în contabilitatea reclamantului; reclamantul nu a desfăşurat un probatoriu care să lămurească actualizat pretenţia; nu s-a dovedit că cele 26 de contracte de vânzare-cumpărare au fost anulate sau au fost executate.
Aceste argumente demonstrează, de asemenea, o insuficientă stabilire a situaţiei de fapt asupra prejudiciului, dar şi o lipsă de rol activ al judecătorului în realizarea principiului fundamental al aflării adevărului, în condiţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care este determinată, printre altele, şi de corecta şi completa desfăşurare a probatoriului.
Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi a posibilităţii de evaluare.
Instanţa de apel nu a justificat de ce, în evaluarea prejudiciului, ar fi greşit criteriul ofertelor afişate pe internet pentru produse şi servicii de acelaşi fel cu cele achiziţionate de Spital şi, în funcţie de răspuns, să propună o altă referinţă, care să conducă la stabilirea întinderii daunelor.
De asemenea, nu a argumentat nici faptic şi nici prin indicarea dispoziţiilor legale care ar fi temeiul juridic pentru care un prejudiciu a cărui întindere nu a fost stabilită cu certitudine, ci, dimpotrivă, formează obiectul prezentului dosar, ar trebui înscris în contabilitatea reclamantului, pentru a fi considerat că are caracter cert, şi în ce fel o astfel de înscriere ar influenţa soluţionarea cauzei, în condiţiile în care obiectul litigiului vizează atragerea răspunderii civile a pârâtei pentru dauna pretinsă, iar nu aspecte de fiscalizare a Spitalului.
I se impută reclamantului că nu a administrat dovezi care să lămurească actualizat pretenţia, fără să rezulte, însă, în contextul în care a fost administrat un amplu probatoriu, ce aspecte mai trebuiau lămurite şi prin intermediul căror mijloace de probă, cu privire la care, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., însăşi instanţa putea să le supună dezbaterii şi chiar să le ordone, în eventualitatea unei opoziţii din partea părţilor.
În ceea ce priveşte anularea sau executarea celor 26 de contracte de vânzare-cumpărare rezultate în urma divizării celor 4 contracte iniţiale de achiziţie publică, aceasta reprezintă tot o chestiune de fapt, ce se impunea a fi lămurită de instanţa de apel, în scopul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să reflecte adevărul în cauză.
Pentru considerentul legat de constatarea lipsei vinovăţiei pârâtei şi a caracterului incert al prejudiciului, instanţa de apel nu a mai analizat legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
Raportat la împrejurarea că instanţa de apel nu a analizat pe deplin situaţia de fapt în cauză, din perspectiva tuturor elementelor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei B., pentru ca instanţa de recurs să poată proceda la verificarea legalităţii deciziei recurate din perspectiva art. 998 - 999 C. civ., în baza art. 312 alin. (1) şi (3) cu referire la art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel. Cu ocazia rejudecării, această instanţă va ţine seama de cele reţinute în prezenta decizie şi va soluţiona cauza prin analizarea tuturor chestiunilor omise anterior, astfel cum au fost identificate de Înalta Curte, în raport şi de susţinerile şi apărările părţilor.
În ceea ce priveşte cererea intimatei pârâte referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, aceasta va fi avută în vedere de instanţa de apel, în raport de soluţia ce va fi dată fondului litigiului şi de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie din Roşiorii de Vede împotriva Deciziei civile nr. 510 A din 3 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza, pentru rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2019.
GGC - GV