Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Pe calea contestaţiei la titlu înregistrată la data de 12 august 2019 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă sub nr. x/2019, petentele A. şi B. au solicitat suspendarea executării silite pornite împotriva lor, până la soluţionarea definitivă a cauzei de faţă, şi lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr. 1428 din 4 mai 2018 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2011, arătând că nu este susceptibil de executare silită, fiind neclar şi echivoc în ceea ce priveşte stabilirea titularului dreptului de proprietate pentru cele două suprafeţe de teren S2 de 1 mp şi S3 de 33 mp.
În motivare, petentele au arătat că terenurile respective nu se află în posesia lor, astfel încât nu pot fi obligate la predarea acestora. Prin Decizia nr. 1428 din 4 mai 2018, instanţa de apel a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a omologat raportul de expertiză tehnică în varianta 2A, variantă în care cei trei experţi au arătat clar că suprafeţele de teren S2 de 1 mp şi S3 de 33 mp, sunt situate dincolo de gardul împrejmuitor al gospodăriei petenţilor-pârâţi. Rezultă că aceste terenuri sunt deja în posesia reclamanţilor, sens în care nu se justifică admiterea acţiunii şi obligarea petentelor - pârâte să predea în deplină proprietate şi posesie aceste terenuri în favoarea reclamanţilor.
La termenul de judecată din 8 octombrie 2019, Curtea de apel Piteşti a luat act de renunţarea la judecata cererii de suspendare a executării silite formulate de cele două contestatoare.
Prin Decizia nr. 4639 din 26 noiembrie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis în parte contestaţia la titlu şi a lămurit Decizia nr. 1428 din 4 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/2011, în sensul că grăniţuirea proprietăţii se va face după punctele de reper: 200-4-201-202-203-50-51-226-205-212-208-207-10-11-12-13, din schiţa de plan varianta 2, dosar apel; a respins cererea privind cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prezenta contestaţie la titlu este fondată, din perspectiva stabilirii eronate a liniei de hotar, situaţie care s-a născut ca urmare a trasării greşite a liniei despărţitoare între proprietăţile învecinate ale părţilor, eroare strecurată în lucrarea de expertiză topografică, mai exact în schiţa aferentă expertizei din apel.
Potrivit schiţei anexă a lucrării de specialitate rezultă că linia de hotar, care este marcată cu linie roşie traversează punctele: 200-4-201-202-203-204-226-205-212-206-207-10-11-12-13, în condiţiile în care în mod corect şi logic grăniţuirea trebuia să parcurgă punctele: 200-4-201-202-203-50-51-226-205-212-208-207-10-11-12-13. Dacă s-ar admite contrariul, s-ar ajunge la concluzia nefirească ca suprafeţele marcate cu roşu ocupate de pârâte să figureze în continuare în proprietatea acestora, deşi acestea nu au triumfat în acţiunea în revendicare.
Prin urmare, deşi în mod corect s-au identificat suprafeţele ocupate de pârâte (de 1mp, respectiv 33 mp), totuşi linia despărţitoare nu a fost trasată în schiţa expertizei într-o modalitate logică care să corespundă acestei realităţi, impunându-se lămurirea Deciziei nr. 1428 din 4 mai 2018 în sensul că grăniţuirea proprietăţilor se va face după punctele de reper: 200-4-201-202-203-50-51-226-205-212-208-207-10-11-12-13, din schiţa de plan varianta 2, dosar apel.
Referitor la solicitarea părţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul contestaţiei la titlu, instanţa de judecată a reţinut că procedura contestaţiei la titlu este una specială, în care nu se pune problema culpei procesuale a vreuneia dintre părţi, drept pentru care trebuie să suporte cheltuielile de judecată pretinse, în mod reciproc.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 9 C. proc. civ., petentele A. şi B., învederând următoarele:
- Hotărârea atacată este nelegală în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 şi 9 din vechiul C. proc. civ.) deoarece instanţa de judecată a încălcat dispoziţiile art. 22 din noul C. proc. civ., întrucât nu a pus în discuţia părţilor calificarea juridică în urma căreia s-au stabilit dispoziţiile legale incidente în cauză (cele ale vechiul C. proc. civ.), fiind încălcate astfel principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare. În acest sens, recurentele arată că executarea silită a fost pornită împotriva lor de către intimaţii C. în anul 2019, sub imperiul legii noi de procedură, nefiind aplicabile executării silite şi nici contestaţiilor ce s-ar formula împotriva acesteia, dispoziţiile vechiul cod, după cum greşit a statuat Curtea de Apel Piteşti. Calificarea nouă dată contestaţiei la titlu pe care recurentele au formulat-o nu a fost pusă în discuţia părţilor şi cum această neregularitate nu ar putea fi înlăturată direct în recurs (pentru că ar fi prejudiciate părţile prin pierderea unui grad de jurisdicţie), soluţia legală este aceea a casării hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cu precizarea legii de procedură aplicabile în speţă.
În argumentarea criticii de nelegalitate, recurentele au mai invocat şi prevederile art. 24 din Noul C. proc. civ., ca şi pe cele ale art. 3, 4 şi 5 din Legea nr. 76/2012.
- Hotărârea atacată conţine motive contradictorii, străine de natura cauzei întrucât deşi a statuat că există puterea lucrului judecat în ceea ce priveşte stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra celor două suprafeţe de teren, S2 şi S3, instanţa care a pronunţat-o a procedat, în acelaşi timp, la modificarea deciziei titlu executoriu şi a stabilit o altă linie de hotar, deşi nu s-a solicitat acest lucru, creând o situaţie mai împovărătoare decât cea iniţială pentru recurente. În acest sens, recurentele arată că au cerut lămurirea dispozitivului întrucât exista o contradicţie între obligarea lor să cedeze reclamanţilor C. suprafeţele S2 şi S3, deşi hotarul stabilit de instanţă, marcat prin linia roşie de pe schiţă, atestă că, în realitate, reclamanţii erau obligaţi să cedeze petentelor cele două suprafeţe de teren. De asemenea, linia de hotar marcată cu culoare roşie trece prin pct. 211, iar nu prin pct. 212, cum greşit reţine instanţa de apel în cuprinsul dispozitivului a cărui lămurire s-a solicitat. În loc să soluţioneze cererea în limitele învestirii, instanţa a modificat, în mod nelegal, decizia iniţială şi a stabilit o altă linie de hotar, soluţie inadmisibilă în raport de dispoziţiile aplicabile contestaţiei la titlu.
Linia de hotar, marcată cu culoare roşie trece prin pct. 211 şi nu prin pct. 212, aşa cum greşit a reţinut instanţa de apel în dispozitivul a cărui lămurire s-a cerut.
Instanţa de apel a motivat soluţia pronunţată făcând trimitere la corectitudine şi logică, deşi logic era ca, din moment ce prin decizia iniţială s-a stabilit hotarul dintre cele două proprietăţi ca fiind cel marcat cu linie roşie pe schiţa de la fila x, să nu oblige pe pârâte să cedeze reclamanţilor suprafeţele de teren S2 şi S3, ci tocmai invers, să-i oblige pe aceştia să le cedeze lor suprafeţele în litigiu, cu înlăturarea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtelor, aferente admiterii acţiunii pentru aceste suprafeţe.
Modul superficial de judecată dovedit de instanţă a produs consecinţa diminuării nelegale a proprietăţii recurentelor şi pe cea a majorării nelegale a proprietăţii reclamanţilor C., aceştia având o suprafaţă mai mare decât cea din titlul de proprietate emis în temeiul legilor fondului funciar.
La data de 14 februarie 2020, a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de intimaţii C., care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat, susţinând, în esenţă, că cererii formulate de recurente i se aplică dispoziţiile C. proc. civ. de la 1864 în considerarea faptului că se solicită lămurirea dispoziţiilor unei decizii ce a soluţionat definitiv un litigiu pe vechiul C. proc. civ.. În plus, recurentele nu au făcut dovada unei vătămări prin modul în care a fost judecată acţiunea, aceasta în condiţiile în care prevederile celor două coduri de procedură civilă sunt asemănătoare cât priveşte contestaţia la titlu.
Nu s-a făcut dovada unor motive străine de cauză ori a unora contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate, arătându-se că, în realitate, prin cererea lor, recurentele au pus în discuţie fondul dreptului, urmărind schimbarea hotărârii a cărei executare se urmăreşte. Finalitatea recurentelor este una ilicită, aceasta urmărind să se sustragă de la executare silită, ele neindicând care ar fi normele de drept material ce au fost greşit aplicate de către instanţă.
Cu referire la dispozitivul hotărârii ce constituie titlu executoriu, s-a arătat că lămurirea adusă nu face decât să asigure realizarea grăniţuirii între proprietăţi pe aliniamentul corect şi care rezultă din schiţa de plan din raportul de expertiză tehnică - varianta 2A, fila x, prin indicarea punctelor corecte conform celorlalte dispoziţii ale soluţiei instanţei de apel.
La data de 24 februarie 2020 au fost depuse la dosar concluzii scrise de către intimaţii D. prin care s-a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat.
În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestora potrivit celor ce urmează:
Cea dintâi critică a recursului a invocat nelegalitatea hotărârii atacate pentru nesocotirea mai multor reguli de ordin procedural.
S-a susţinut pe de o parte, faptul că greşit s-a judecat prezenta contestaţie la titlu sub regimul legal al dispoziţiilor C. proc. civ. de la 1864, iar nu al celor prevăzute de noul C. proc. civ., iar pe de altă parte că, cu nesocotirea îndatoririlor ce-i reveneau în temeiul art. 22 alin. (4) din Cod (relative la punerea în discuţia părţilor a calificării litigiului), curtea de apel a stabilit incidenţa în cauză a dispoziţiilor vechiul cod, fiind încălcate astfel principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
Înalta Curte reţine că la 12 august 2019, recurentele s-au adresat Curţii de Apel Piteşti cu o contestaţie la titlu, prin care au solicitat în primul rând suspendarea executării silite pornite împotriva lor în dosarul de executare silită nr. x/2019 al BEJ E., până la soluţionarea definitivă a cauzei (cererea la judecarea căreia aceasta au renunţat la termenul din 8 octombrie 2019), iar în al doilea rând lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr. 1428 din 4 mai 2018 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosar nr. x/2011, ce constituie titlu executoriu în cauză.
Deşi contestatoarele şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 719 cu referire la art. 712 şi art. 714 din noul C. proc. civ., prin hotărârea pronunţată (Decizia civilă nr. 4639/2019), instanţa de apel a reţinut că aceasta este guvernată de regulile date de C. proc. civ. de la 1864, în considerarea normelor tranzitorii ale art. 25 din noul Cod şi făcând aplicare dispoziţiilor art. 22 alin. (4) ale acestuia cât priveşte dreptul instanţei de a restabili "calificarea juridică a actelor şi a faptelor deduse judecăţii".
În acelaşi sens cu recurentele, Înalta Curte reţine că, în raport de norma tranzitorie a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (iar nu a art. 24 din Noul Cod, normă conflictuală menită să tranşeze potenţiale conflicte de legi în timp care pot apărea între dispoziţiile acestuia şi viitoare legi de procedură) potrivit cu care "Dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare" şi de împrejurarea că executarea silită împotriva acestora a fost începută în anul 2019 -aşadar sub regimul de reglementare al noului cod - în cauză sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. nou, intrat în vigoare la 15 februarie 2013, fiind fără relevanţă din acest punct de vedere împrejurarea că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească ce a soluţionat definitiv un proces început şi judecat sub regimul legal al C. proc. civ. de la 1864 sau faptul că scopul prezentei contestaţii la titlu este acela al lămuririi dispoziţiilor sau modului de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse într-o astfel de hotărâre judecătorească. Astfel cum rezultă din conţinutul său, norma conflictuală nu se raportează la atare elemente în determinarea legii aplicabile în timp proceselor, ci exclusiv la data începerii procesului sau, în cazul de faţă, a executării silite, care în cauză este situată după intrarea în vigoare a noului Cod.
Sub acest aspect, criticile recurentelor sunt îndreptăţite însă, dată fiind similitudinea reglementării instituţiei juridice a contestaţiei la titlu în regimul legal al Codului de procedură de la 1864 şi al noului C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că obiecţia de nelegalitate supusă analizei are un conţinut pur formal, şi, din acest motiv este lipsită de aptitudinea de a conduce la soluţia pretinsă de recurente, aceea de casare a hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare în cadrul legal corect dat de dispoziţiile noului C. proc. civ.
Având sediul de reglementare în cuprinsul art. 712 alin. (2), art. 714 alin. (3), art. 715 alin. (3) şi art. 718 alin. (2) C. proc. civ., contestaţia la titlu în configuraţia dată prin noua lege procesuală civilă este identică aceleia reglementate şi sub C. proc. civ. de la 1864 stabilindu-se că, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu (art. 399 alin. (1) teza a II-a) care se va introduce la instanţa ce a pronunţat hotărârea ce se execută (art. 400 alin. (2) C. proc. civ.), nelimitat în timp, sub rezerva respectării termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită (art. 401 alin. (1)1), contestaţie care se va soluţiona printr-o hotărâre supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se execută.
Fiind supusă unor condiţii procedurale identice de promovare şi judecată, de bună seamă că o soluţie de casare a hotărârii atacate doar pentru a obţine o repetare a actului de judecată în exact aceleaşi condiţii nu poate servi niciunui scop util raporturilor dintre părţi ci, dimpotrivă, nu este decât o cale de prelungire a stării litigioase existente între acestea.
Identitatea de reglementare a contestaţiei la titlu sub ambele legi procesuale civile aflate în discuţie justifică concluzia asupra inexistenţei oricărei vătămări a recurentelor decurgând din stabilirea greşită a dreptului procesual incident cauzei, ca fiind cel regăsit în C. proc. civ. de la 1864, şi din calificarea dată de instanţă litigiului sub acest aspect, fără punerea sa prealabilă în discuţia părţilor.
Susţinerea recurentelor, realizată prin apărătorul lor la termenul de dezbatere a recursului - în sensul că pentru constatarea nulităţii actului de procedură contestat (hotărârea instanţei de apel) nici nu ar fi necesară dovada unei vătămări raportat la caracterul imperativ al normei (se înţelege, al aceleia ce stabileşte legea procesuală sub care se judecă procesul), care face ca aceasta să fie prezumată -, nu poate fi primită întrucât Înalta Curte reţine că, în acord cu dispoziţiile art. 175 C. proc. civ., doar în cazul nulităţilor expres prevăzute de lege vătămarea este prezumată.
Or, norma conflictuală în raport de care se determină legea procesuală civilă incidentă cauzei, respectiv art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 nu instituie expres sancţiunea nulităţii în cazul încălcării sale pentru a se reţine că nulitatea intervine în condiţiile art. 175 alin. (2), aşadar independent de dovada unei vătămări.
Prin cea de-a doua critică a recursului, ce a vizat soluţia dată contestaţiei la titlu, recurentele au pretins că aceasta este nelegală deoarece pe această cale procedurală a fost modificată soluţia din decizia ce constituie titlu executoriu. Potrivit recurentelor, instanţa de apel a stabilit o altă linie de hotar, creându-le o situaţie mai împovărătoare decât cea iniţială.
Nici această critică nu poate fi primită, observându-se că soluţia adoptată prin hotărârea dată în rezolvarea contestaţiei la titlu nu a adus decât lămuriri în ceea ce priveşte demarcaţia liniei de grăniţuire între proprietatea pârâtelor şi cea a reclamanţilor C., prin fixarea punctelor de reper aşa încât să facă posibilă grăniţuirea în acord cu dispoziţiile ce preced acesteia, regăsite în decizia titlu executoriu nr. x/4.05.2018 a Curţii de Apel Piteşti.
Potrivit acestor dispoziţii ale hotărârii supusă lămuririi, şi asupra cărora instanţa ce a soluţionat contestaţia la titlu nu a intervenit, pârâtele A. şi B. au fost obligate să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie porţiunile de teren numerotate S1 de 18 mp, S2 de 1 mp şi S3 de 33 mp, suprafeţe identificate prin schiţa de la fila x a suplimentului la raportul de expertiză din apel şi în privinţa cărora s-a stabilit cu putere de lucru judecat că aparţin reclamanţilor, dar că se află fără drept în posesia pârâtelor.
Dispozitivul Deciziei civile nr. 1428 din 4 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti dă expresie întocmai acestor dezlegări ale instanţei ce a pronunţat hotărârea, iar prin lămuririle aduse exclusiv dispoziţiei de grăniţuire a proprietăţilor riverane, sub aspectul stabilirii punctelor de reper care să corespundă şi să se înscrie dezlegărilor din hotărâre ce preced măsura grăniţuirii (respectiv celor ce corespund rezolvării date acţiunii în revendicare), nu se poate considera că pe calea contestaţiei la titlu s-ar fi modificat soluţia din hotărârea ce constituie titlu executoriu sau că s-ar fi stabilit o linie de hotar cu încălcarea autorităţii lucrului judecat a hotărârii supusă lămuririi.
Tot astfel, nu se poate reţine că recurentelor li s-ar fi creat o situaţie mai împovărătoare decât cea iniţială de vreme ce, precum s-a arătat, dispoziţia de obligare a acestora la cedarea în favoarea reclamanţilor a proprietăţii şi posesiei celor trei suprafeţe de teren litigioase este cea a Deciziei nr. 1428/2018 iar acesteia nu i-au fost aduse niciun fel de lămuriri sau modificări prin hotărârea pronunţată în soluţionarea contestaţiei la titlu. Demarcarea punctelor de grăniţuire care să se înscrie în aceste obligaţii impuse pârâtelor prin hotărârea de fond (Decizia nr. 1428/2018) nici nu adaugă şi nici nu modifică hotărârea iniţială, după cum neîntemeiat au criticat acestea, ci aduce lămuriri asupra modalităţii concrete de realizare a dispoziţiilor instanţei în acord cu celelalte obligaţii impuse pârâtelor.
Doar dacă soluţionarea prezentei contestaţii la titlu s-ar fi realizat aşa cum au indicat pârâtele prin memoriul de recurs, respectiv prin eventuala obligare a reclamanţilor să cedeze pârâtelor proprietatea şi posesia S2 şi S3, cu consecinţa înlăturării şi obligaţiei accesorii stabilite iniţial în sarcina acestora, de plată a cheltuielilor de judecată, s-ar fi atins rezultatul inadmisibil într-o contestaţie la titlu, al modificării soluţiei din hotărârea ce constituie titlu executoriu. Despre acelaşi rezultat inadmisibil s-ar fi putut vorbi şi în cazul în care soluţionarea contestaţiei la titlu s-ar fi finalizat cu constatarea faptului că pârâtele nu au posesia S2 şi S3 (pe care fuseseră obligate să le cedeze în proprietatea şi posesia reclamanţilor prin Decizia nr. 1428 din 4 mai 2018), după cum acestea au pretins şi solicitat să se constate în procedura de clarificare a dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti titlu executoriu, motiv pentru care nu poate fi primită nici critica acestora de încălcare a principiului disponibilităţii sub motivul că instanţa ar fi acordat ceea ce ele nu au cerut.
În considerarea tuturor acestor argumente, neputând fi primite criticile de nelegalitate susţinute de pârâte, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
Totodată, va respinge şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de intimaţii F. şi G., reţinând, pe de o parte că, dat fiind specificul procedurii de lămurire a dispoziţiilor din titlul executoriu (care nu mai implică stabilirea vreunei culpe procesuale între părţi) nici prima instanţă nu a acordat astfel de cheltuieli, iar pe de altă parte, că acestea apar ca nefiind justificate în condiţiile în care au fost efectuate de părţi nevizate şi neimplicate (prin proprietăţile lor) de procedura contestaţiei la titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de B. şi A. împotriva Deciziei nr. 4639 din 26 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs formulată de intimaţii F., G., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2020.
GGC - LM