Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 549/2020

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 5 februarie 2020, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2019 de la Judecătoria Ploieşti la o altă instanţă, egală în grad, care să fie situată pe o altă rază jurisdicţională decât Curtea de Apel Bucureşti sau Curtea de Apel Ploieşti, întrucât intimata, cu care se află în proces de divorţ, este judecător la Curtea de Apel Bucureşti, existând bănuiala legitimă că Judecătoria Ploieşti a fost învestită de către intimată întrucât mai mulţi judecători de la Curtea de Apel Bucureşti au fost mutaţi la Curtea de Apel Ploieşti şi invers

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 140 - 147 C. proc. civ.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 (aplicabil cauzei pendinte raportat la data învestirii instanţei - 1 octombrie 2019) "Cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În cazul cererilor de strămutare întemeiate pe motivul de bănuială legitimă vizând calitatea părţii de judecător la o instanţă din circumscripţia curţii de apel competente, precum şi a celor vizând calitatea de parte a unei instanţe din circumscripţia aceleiaşi curţi, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ...".

Cererea de strămutare dedusă judecăţii este întemeiată pe motive de bănuială legitimă şi este formulată cu privire la un dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Ploieşti ulterior intrării în vigoare a modificărilor aduse art. 142 alin. (1) C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, instanţă aflată în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Ploieşti.

Înalta Curte constată însă că textul legal astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, aplicat la circumstanţele cauzei, nu indică o competenţă de soluţionare a cererii de strămutare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie întrucât ipoteza finală reglementată de acesta nu se regăseşte în speţă, respectiv intimata nu are calitatea de judecător la Curtea de Apel Ploieşti sau la o instanţă din circumscripţia curţii de apel în care se judecă litigiul dintre părţi (Judecătoria Ploieşti), ci este judecător la Curtea de Apel Bucureşti.

Prin învestirea Judecătoriei Ploieşti, intimata, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, s-a conformat dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Împrejurarea că petentul este nemulţumit de alegerea de competenţă realizată de către intimată în temeiul art. 127 C. proc. civ. în cadrul dosarului de fond nu este de natură să înlăture competenţa determinată de lege în soluţionarea cererii de strămutare, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, intimata nu are calitatea de magistrat la curtea de apel căreia i-ar reveni competenţa atât asupra cererii de strămutare, cât şi în ce priveşte fondul pricinii şi nici la vreuna din instanţele aflate în circumscripţia acesteia.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., instanţa competentă material a soluţiona cauza este Curtea de Apel Ploieşti, instanţă în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii de strămutare a dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Ploieşti, formulată de petentul A., în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2020.

GGC - CL