Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. x/2014, ca urmare a disjungerii din Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Hunedoara şi precizată ulterior reclamanţii A., B., C., D. - decedat prin moştenitor E., F. - decedată prin moştenitori G. şi H., I., J., K., L., M., N., O. - decedat prin moştenitor P., Q., R., S. şi T. - decedat, prin moştenitor U. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A Bucureşti solicitând:
- să se constate că prin H.G. nr. 844 din 7 august 2012 s-a declanşat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată pentru lucrarea de utilitate publică "Autostrada Lugoj - Deva", Coridorul de expropriere "Comuna Brănişca"
- să se stabilească suprafaţa de teren expropriată în vederea efectuării lucrării de utilitate publică, pentru fiecare reclamant;
- să se stabilească situaţiile în care expropriatorul a propus exproprierea parţială, iar situaţia reală impune să se dispună exproprierea totală, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994;
- să se stabilească cuantumul despăgubirilor pentru fiecare reclamant, raportat la valoarea reală a terenurilor expropriate şi la prejudiciile aduse proprietarilor;
- să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor stabilite pentru fiecare reclamant;
- să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, prin precizări ulterioare s-a mai cerut anularea parţială a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor emise de Comisia e stabilire a cuantumului despăgubirilor Brănişca sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994 şi ale Legii nr. 255/2010.
În fapt s-a arătat că reclamanţii sunt proprietarii sau urmaşii proprietarilor tabulari ai terenurilor de pe raza comunei Brănişca. Prin H.G. nr. 844 din 7 august 2012 s-a declanşat procedura de expropriere a imobilelor pentru lucrarea de utilitate publică "Autostrada Lugoj - Deva".
După declanşarea procedurii de expropriere, pârâtul prin reprezentanţii săi a dispus efectuarea unui raport de evaluare care a identificat suprafeţele expropriate de la fiecare reclamant şi a estimat valoarea pe mp la suma de 0,96 Euro/mp (4,07 RON/mp). Deşi li s-a solicitat să depună la Primăria Brănişca toate documentele relative la dreptul de proprietate asupra imobilelor expropriate, nu au fost notificaţi prin poştă cu privire la intenţia de expropriere a imobilelor, conform art. 8 din Legea nr. 255/20l0.
Au aflat întâmplător despre raportul de evaluare şi în discuţiile purtate cu reprezentanţii expropriatorului şi ai autorităţilor publice locale au arătat că nu sunt de acord cu despăgubirile propuse.
Avându-se în vedere că nu s-au achitat despăgubirile, iar sumele ce bani propuse nu au fost acceptate de către reclamanţi, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/20l0 s-au văzut nevoiţi a introduce prezenta acţiune.
Prin întâmpinare la cererea de majorarea pretenţiilor pentru pârâtul Statul Român s-a solicitat respingerea acesteia ca tardiv formulată şi, în subsidiar, ca inadmisibilă.
Prin Sentinţa civilă nr. 385/2019 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar x/2014 s-a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii: A., B., C., D., decedat pe parcursul procesului, prin moştenitor E., F., decedată pe parcursul procesului, prin moştenitorii G. şi H., I., J., K., L., M., N., O., decedat pe parcursul procesului, prin moştenitor V., Q., R., S. şi T., decedat pe parcursul procesului, prin moştenitor U. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., şi în fond:
S-a constatat că reclamanţii au calitatea de persoane expropriate cu privire la terenurile următoare pentru:
- A. - 5.886 mp, din care pentru suprafaţa de 1.116 mp se dispune exproprierea suplimentară;
- B. - 1.856 mp, din care pentru suprafaţa de 1.593 mp se dispune exproprierea suplimentară;
- C. - 7.348 mp, din care pentru suprafaţa de 2.929 mp se dispune exproprierea suplimentară;
- E. (pentru D.) - 592 mp;
- G. şi H. (pentru F.) - 2.817 mp, din care pentru suprafaţa de 648 mp se dispune exproprierea suplimentară;
- I. - 672 mp;
- J. - 595 mp, din care pentru suprafaţa de 134 mp se dispune exproprierea suplimentară;
- K. - 7.073 mp, din care pentru suprafaţa de 2.406 mp se dispune exproprierea suplimentară;
- L. - 2.827 mp, din care pentru suprafaţa de 987 mp se dispune exproprierea suplimentară;
- M. - 1.047 mp, din care pentru suprafaţa de 181 mp se dispune exproprierea suplimentară;
- N. - 2.978 mp, din care pentru suprafaţa de 623 mp se dispune exproprierea suplimentară;
- V. (pentru O.) - 1.843 mp, din care pentru suprafaţa de 196 mp se dispune exproprierea suplimentară;
- R. şi Q. - 2.998 mp, din care pentru suprafaţa de 349 mp se dispune exproprierea suplimentară;
- U. (pentru T.) - 2.920 mp, din care pentru suprafaţa de 1.222 mp se dispune exproprierea suplimentară şi
- S. - 5.757 mp, din care pentru suprafaţa de 1888 mp se dispune exproprierea suplimentară.
A fost obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin CNADNR SA Bucureşti să plătească reclamanţilor/moştenitorilor acestora următoarele sume cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea în RON la data plăţii a terenurilor expropriate acestora, astfel pentru:
- A. - 21.190 euro,
- B. - 6.682 euro,
- C. - 26.452,8 euro,
- E. - 2.131,2 euro,
- G. şi H. - 10.141,2 euro,
- I. - 2.419,2 euro,
- J. - 2.142 euro,
- K. - 25.462,8 euro,
- L. - 10.177,2 euro,
- M. - 3.769,2 euro,
- N. - 10.720,8 euro,
- V. - 6.634,8 euro,
- R. şi Q. - 10.792,8 euro,
- U. - 10.512 euro şi
- S. - 20.725,2 euro.
S-a dispus anularea în parte a hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor emise de Comisia de verificare a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 255/2010 pe raza comunei Brănişca pentru fiecare din reclamanţi în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate acestora.
S-a respins în rest acţiunea.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 10.014 RON cheltuieli de judecată în fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în vederea construirii tronsonului de autostradă Lugoj - Deva, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 255/2010, ale H.G. nr. 844 din 7 august 2012, H.G. nr. 680 din 19 august 2015 şi H.G. nr. 631 din31 august 2016, s-a dispus în baza Deciziilor de expropriere nr. 1585 din 13 decembrie 2012, nr. 51 din 26 ianuarie 2016 şi nr. 900 din 17 octombrie 2016 trecerea în proprietatea Statului Român a mai multor imobile, situate pe raza comunei Brănişca, judeţul Hunedoara, terenuri ce au aparţinut reclamanţilor, astfel cum s-a făcut dovada, potrivit înscrisurilor de la dosarul cauzei.
Persoanelor expropriate li s-au emis hotărâri de către Comisia de verificare a dreptului de proprietate constituită pe raza Comunei Brănişca, pe care reclamanţii au înţeles să le conteste atât sub aspectul întinderii suprafeţelor de teren expropriate, cât mai ales pentru cuantumul despăgubirilor acordate.
Aceste hotărâri nu au fost însă comunicate reclamanţilor în calitate de persoane expropriate, pârâtul neproducând dovezi în acest sens pe parcursul procesului. Mai mult, în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 2517 din noul C. civ., persoanele expropriate sau moştenitorii acestora au înţeles să conteste în instanţă atât cuantumul despăgubirilor, cât şi întinderea exproprierii stabilite prin aceste hotărâri mai sus menţionate, astfel că acţiunea a fost apreciată ca formulată în termen, fiind admisibilă.
Raportat la dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 şi art. 24 - 25 din Legea nr. 33/1994, instanţa a dispus la cererea reclamanţilor efectuarea unui raport de expertiză de identificare şi evaluare atât a bunurilor imobile supuse exproprierii cât şi a terenurilor rămase fără cale de acces sau a căror folosinţă a fost afectată de lucrările de construire a autostrăzii.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat, cu completările ulterioare, s-au constatat suprafeţele expropriate şi valoarea acestora de 3,6 euro/mp. S-a mai reţinut că în acest tabel a fost calculată greşit de către expert suma cuvenită reclamantului L., despăgubirea corectă fiind aceea stabilită de instanţă.
Instanţa nu a agreat varianta de evaluare propusă de expert W., întrucât pe de o parte aceasta este una globală şi nu ţine cont de criteriile de evaluare specifice fiecărui teren în parte (amplasament, valoare de circulaţie, categorie de folosinţă, etc.), iar pe de altă parte expertul este specializat în domeniul agricultură şi nu în materia evaluării imobiliare.
Prin urmare, instanţa a constatat că hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise de expropriator pentru terenurile expropriate reclamanţilor nu sunt legale, în ceea ce priveşte despăgubirile acordate, fiind anulate parţial sub acest aspect.
Aşa fiind, şi având în vedere Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a Curţii Constituţionale a României precum şi dispoziţiile art. 1 - 4, 24 alin. (4) şi art. 26 din Legea nr. 33/1994 republicată şi ale art. 22 din Legea nr. 255/2010, instanţa a admis ca întemeiată, doar în parte, acţiunea civilă a reclamanţilor, în sensul celor de mai sus, respingând în rest pretenţiile acestora pentru considerentele evocate.
În baza art. 274 C. proc. civ. din 1865, a obligat pârâtul Statul Român să plătească reclamanţilor suma de 10.014 RON cheltuieli de judecată în fond reprezentând onorariu experţi şi onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentinţe, la data de 19 iunie 2019, a declarat apel pârâtul
Statul Român prin CNAIR reprezentată de DRDP Timişoara prin care se susţine că raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie, iar cheltuielile de judecată sunt disproporţionat de mari.
Cu privire la prima critică se susţine că instanţa de judecată în mod greşit a omologat un raport de expertiză care nu a ţinut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege, astfel:
Art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 prevede cerinţa calităţii de membru ANEVAR a experţilor care evaluează proprietăţile supuse exproprierii, or cei trei experţi, din câte cunoaşte apelantul, nu sunt membri ANEVAR.
Apoi, la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii şi instanţa trebuiau să ţină cont, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, iar în cauză expertiza s-a făcut pe baza ofertelor de preţ şi nu a preţurilor de tranzacţionare de la momentul exproprierii.
Se contestă şi cuantumul cheltuielilor de judecată, susţinându-se că sunt prea mari raportat la munca depusă şi specificul cauzei.
Intimaţii au depus întâmpinare prin care au solicitat să se constate lipsa calităţii de reprezentant a DRDP Timişoara cu consecinţa respingerii căii de atac ca inadmisibile, excepţie ce nu a mai fost susţinută. Pe fond, au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 1697 din 7 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a fost respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 prevăd că "înainte de data începerii activităţii prevăzute la art. 6 alin. (1), un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă. Raportul de evaluare a terenurilor forestiere şi agricole va fi întocmit de un evaluator autorizat, agreat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale".
Instanţa de apel a apreciat că acest text de lege nu este incident cauzei, deoarece se referă la evaluarea terenurilor în vederea emiterii hotărârii de stabilire a cuantumul despăgubirii, aceste dispoziţii nefiind aplicabile în caz de contestare în justiţie a cuantumului despăgubirii, caz în care sunt incidente prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010.
Se mai invocă încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv faptul că experţii nu au avut în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel din cuprinsul aceleiaşi unităţi administrativ teritoriale.
Critica a fost respinsă cu motivarea că, în cauză, experţii au identificat astfel de tranzacţii, chiar dacă nu sunt în număr foarte mare, iar apelantul nu a putut identifica alte contracte de care experţii să ţină seama. În aceste condiţii, experţii au procedat la stabilirea preţului imobilelor prin aplicarea metodei prin comparaţie directă, iar în cazul contractelor care nu se situează în timp aproape de momentul exproprierii au aplicat corecţii. Este adevărat că aceste contracte sunt din localităţi diferite, dar apropiate de cea în litigiu, tocmai pentru că în raza comunei nu s-au identificat tranzacţii.
În plus, s-a constatat că, deşi pârâtul a criticat concluziile raportului de expertiză şi a susţinut că raportul de expertiză nu este realizat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie, în probaţiune, în apel, nu a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză.
Nu a fost primită nici critica referitoare la cheltuielile de judecată, în condiţiile în care instanţa de apel a apreciat că, din totalul de 10.014 RON, onorariul experţilor de 6.014 RON nu poate fi cenzurat la acest moment, potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ., iar suma de 4.000 RON, onorariul avocatului, nu poate fi considerată ca fiind nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat, fiind vorba de o cauză ce s-a judecat timp de aproape 6 ani şi care vizează un număr mare de reclamanţi.
În temeiul art. 274 alin. (4) C. proc. civ., Curtea a obligat apelantul să plătească intimaţilor suma de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, reprezentat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere România S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, susţinând încălcarea următoarelor texte legale:
- art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie;
- art. 22 alin. (6) din noul C. proc. civ., art. 204 din noul C. proc. civ., precum şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la primul motiv, învederează faptul că instanţa de judecată în mod greşit a omologat un raport de expertiză, care nu a ţinut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege, pronunţând pe cale de consecinţă o hotărâre nelegală.
În acest sens invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 în condiţiile în care cei trei experţi ce au întocmit expertiza în cauză nu sunt membri ANEVAR.
Susţine recurenta că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii nu au respectat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât valoarea a fost calculată raportându-se la imobile din altă zonă, contrar dispoziţiilor legale incidente. Conform textului de lege menţionat, la stabilirea valorii reale a imobilului expropriat valorile de comparaţie pot fi reprezentate doar de preţurile de tranzacţionare şi nicidecum de cele de ofertare, publicate în presă sau postate pe Internet; pot fi luate în considerare doar preţurile de tranzacţionare obişnuite de la momentul exproprierii, adică cele care se încadrează în plaja firească, curentă, de preţuri la care se vând şi se cumpără imobilele respective, iar imobilele la care se face raportarea trebuie să fie din aceeaşi categorie de folosinţă cu terenul expropriat şi cu suprafeţe aproximativ egale cu suprafeţele imobilelor expropriate.
Recurenta mai susţine că instanţa de apel nu a soluţionat critica potrivit căreia prima instanţă nu s-a pronunţat pe tardivitatea/inadmisibilitatea cererii din 31 mai 2016 de majorare a pretenţiilor, excepţii invocate prin întâmpinare, deşi, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Totodată, conform jurisprudenţei Curţii Europene, noţiunea de proces echitabil în sensul art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, presupune ca o instanţă internă să fi examinat în mod real toate problemele esenţiale ce i-au fost supuse.
Astfel cererea formulată de către reclamanţi la termenul de judecată din 31 mai 2016 nu este o simplă cerere de majorare a obiectului acţiunii, întrucât aceştia nu înţeleg să solicite despăgubiri mai mari pentru terenurile care fac deja obiectul cererii introductive de instanţă, ci înţeleg să conteste alte despăgubiri pentru alte terenuri care au fost cuprinse în anexa unei alte hotărâri de Guvern, respectiv H.G. nr. 680/2015.
Pe cale de consecinţă, cererea nu se circumscrie art. 204 din noul C. proc. civ. (art. 132 din vechiul C. proc. civ.), sens în care formularea acesteia este tardivă şi trebuie respinsă.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pe calea unei contestaţii în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi nici transferul dreptului de proprietate.
Aşadar, termenul de la care devine admisibilă o contestaţie formulată de către un expropriat nemulţumit este cel la care i-a fost comunicată acestuia hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii. În speţa dedusă judecăţii, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nu a fost comunicată reclamanţilor, aşa cum chiar aceştia arată în cuprinsul cererii formulate. Pe cale de consecinţă, această cerere trebuia să fie respinsă ca prematură/inadmisibilă.
În drept, recurenta invocă dispoziţiile art. 408 C. proc. civ. (art. 304 pct. 6 şi 9 din vechiul C. proc. civ.).
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu titlu preliminar, se reţine că litigiul este supus reglementărilor vechiul C. proc. civ., faţă de data introducerii acţiunii, şi în raport de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 134/2013 privind Noul C. proc. civ., potrivit căruia "Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".
Prin urmare, cazurile invocate de recurent, din perspectiva cărora vor fi analizate criticile formulate, sunt cele ale art. 304 pct. 6 "când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere" şi 9 "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii" din C. proc. civ. de la 1865.
O primă critică, ce poate fi circumscrisă dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este aceea că raportul de expertiză nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru întocmirea lui valabilă întrucât nu a fost întocmit de experţi ANEVAR pe bază de tranzacţii efective pentru imobile asemănătoare la data expertizei.
Aceste critici au fost formulate şi în faţa instanţei de apel, iar aceasta le-a respins pe considerentul că art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 care face trimitere la experţii ANEVAR abilitaţi a evalua imobilul expropriat nu se aplică în faza jurisdicţională a procedurii de expropriere căreia îi este aplicabil art. 26 din Legea nr. 33/1994 care nu operează cu o astfel de distincţie referitoare la certificarea expertului. De asemenea, a reţinut că expertiza a fost întocmită pe baza unor scripte de comparaţie care respectă dispoziţiile legale, recurenta fiind cea care nu a făcut o probă contrară în acord cu susţinerile sale.
Înalta Curte va achiesa la dezlegările instanţei de apel, reţinând corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, având în vedere şi faptul că recurenta nu a combătut aceste considerente, prin argumente suplimentare de natură a susţine nelegalitatea raţionamentului judiciar al instanţei de apel, ci s-a limitat în a relua prezentarea lor.
În primul rând, în cauză, prevederile din Legea nr. 198/2004 nu sunt aplicabile, procedura exproprierii demarând după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010. Dispoziţiile art. 11 alin. (7) din acest ultim act normativ (corespunzătoare art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004) sunt cele care vizează întocmirea documentaţiilor cadastrale de către expropriator în vederea exproprierii, respectiv pentru emiterea hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Conform art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, "un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă".
Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 (în vigoare la data exproprierii) prevede că expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor propuse de expropriator, se poate adresa instanţei de judecată, acţiunea formulată de acesta urmând a fi soluţionată potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, texte de lege care nu cuprind vreo menţiune privind cerinţa calităţii de membru ANEVAR pentru experţii care efectuează expertizele judiciare, astfel că susţinerea recurentei este lipsită de fundament legal.
În ceea ce priveşte corecta aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, acestea reglementează criteriile prevăzute de lege pentru efectuarea expertizei, potrivit cărora, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială. Astfel cum s-a statuat constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi, noţiunea de preţ de vânzare practicat în mod obişnuit se referă la preţul pe piaţa liberă concurenţială (stabilit prin raportul cerere-ofertă) a unui teren similar, astfel cum rezultă din contractele de vânzare cumpărare încheiate în perioada în care a intervenit exproprierea.
Instanţa de apel a reţinut că experţii care au soluţionat obiectivele admise de prima instanţă, având de stabilit despăgubirea ce se cuvine reclamanţilor (valoarea reală), au identificat astfel de tranzacţii, chiar dacă nu în număr foarte mare şi în localităţi diferite, dar apropiate de cea în litigiu, pentru că în raza comunei nu s-au identificat tranzacţii, iar în cazul contractelor care nu se situează în timp aproape de momentul exproprierii au aplicat corecţii. În aceste condiţii, în care criteriile legale au fost îndeplinite, apelantului îi revenea obligaţia ca, în măsura în care înţelegea să conteste valoarea expertizei, să facă demersuri în vederea obţinerii altor comparabile şi să solicite refacerea raportului de expertiză, însă apelantul nu a putut identifica alte contracte de care experţii să ţină seama.
Înalta Curte constată că recurenta nu a adus contraargumente statuărilor instanţei de apel şi nu a precizat în ce constă nelegalitatea analizei acesteia cu privire îndeplinirea criteriilor legale de efectuare a expertizei, astfel că, având în vedere soluţia pronunţată de instanţa de apel sub acest aspect şi faţă de cele dezvoltate anterior, urmează că această critică să fie respinsă.
A doua critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se referă la împrejurarea că instanţa nu ar fi soluţionat motivul de apel conform căruia instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la tardivitatea sau inadmisibilitatea cererii precizatoare, apărări formulate prin întâmpinare.
Este adevărat că instanţa de apel nu a formulat un răspuns explicit cu privire la pretinsa omisiune de analiză a apărărilor pârâtei la instanţa de fond pe aspectele ce ar constitui un fine de neprimire pentru cererea precizatoare, trecând la analiza fondului acesteia.
Înalta Curte apreciază că această critică, deşi întemeiată, nu duce prin ea însăşi la desfiinţarea hotărârii recurate, ci impune a verifica dacă pârâtului, care a invocat-o ca o nesocotire a dreptului său la apărare, i s-a produs o vătămare pe planul drepturilor pretinse.
Or, critica nu este de natură a atrage modificarea hotărârii în condiţiile în care susţinerea acestuia nu se confirmă. Aceasta, întrucât prin încheierea de şedinţă din data de 19 septembrie 2017 instanţa de fond a încuviinţat cererea formulată la 15 noiembrie 2016, considerându-se legal învestită cu soluţionarea ei, în condiţiile în care pârâta nu s-a opus expres până la termenul la care s-a discutat respectiva cerere, şi nici nu a formulat apărări sau motive de apel pe fondul pretenţiilor expuse în cerere.
Este adevărat că, de lege lata, conform Legii nr. 255/2010 instanţa nu are posibilitatea să dispună exproprierea unor suprafeţe suplimentare, însă pârâta nu s-a opus în aceşti termeni cererii şi o astfel de împrejurare nu constituie un motiv de ordine publică, aşa încât legalitatea ei nu poate fi cenzurată în recurs.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Va fi respinsă şi cererea intimaţilor de acordare a cheltuielilor de judecată întrucât aceştia nu au făcut dovada suportării acestor cheltuieli prin depunerea unui înscris doveditor la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, reprezentat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere România SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, împotriva Deciziei nr. 1697 din 7 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimaţii-reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2020.
GGC - LM