Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2019, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat împotriva Deciziei civile nr. 156 din 04 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 16 septembrie 2019 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru CF x.
Prin recursul formulat, neîncadrat în drept, reclamantul a solicitat ca recursul său să fie trimis pentru soluţionare Consiliului Superior al Magistraturii, considerând că hotărârea atacată este nelegală, întrucât nu a fost soluţionată de secţia litigii de muncă, aşa cum a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea recursului, ca nemotivat şi inadmisibil.
Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a învederat că nu a adresat recurs Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.
Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul este declarat în termen legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. de asemenea, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul-reclamant, astfel cum au fost dezvoltate, acestea nu pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Totodată, s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi a încadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., reţinându-se că intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a invocat, prin întâmpinare, excepţia nulităţii recursului din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.
Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
La data de 5 decembrie 2019, recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că solicită trimiterea dosarului la Consiliul Superior al Magistraturii.
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, referitor la excepţia inadmisibilităţii invocată de intimatul-pârât, prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că aceasta nu se raportează la exercitarea unei căi de atac nereglementate de lege, deci inadmisibilă, ci la natura şi conţinutul motivelor de recurs, la modul în care recurentul a înţeles să-şi dezvolte motivele de recurs, aspect care va fi analizat cu prioritate prin raportare la dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În cauză, prin Decizia civilă nr. 156 din 4 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1518 din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, reţinându-se că prin încheierea din 31 mai 2018, completul specializat în litigii de muncă din cadrul secţiei I civile a Tribunalului Timiş a declinat competenţa în favoarea completului specializat în materie civilă, care în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ. şi-a verificat competenţa şi s-a considerat competent material şi teritorial, iar în faţa acestui complet reclamantul nu a invocat excepţia necompetenţei materiale sau funcţionale; astfel, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, competenţa completului specializat în civil a fost definitiv fixată la termenul din 1 octombrie 2018, când părţile legal citate nu au invocat necompetenţa, iar critici în acest sens nu mai pot analizate în apel.
Prin motivele de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, ci s-a limitat să învedereze că cererea sa nu a fost soluţionată de secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu numai că nu este încadrat în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., dar nici nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul legal menţionat.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului ca prezentul dosar să nu fie soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci să fie trimis Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte arată că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Plenul acestei instituţii nu judecă recursurile formulate împotriva hotărârilor judecătoreşti.
Potrivit art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, prin urmare, aşa cum s-a reţinut şi prin raport, instanţa competentă să judece recursul împotriva Deciziei civile nr. 156 din 04 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cum susţine recurentul.
Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate prin raportare la argumentele reţinute de instanţa de apel în sensul că, în calea de atac a apelului, nu mai pot fi formulate critici privind competenta dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., precum şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 156 din 04 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 156 din 04 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2020.
GGC - NN