Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea înregistrată la 3 mai 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au formulat contestaţie împotriva Deciziei de compensare nr. 25195/13.03.2019 emisă pârâtă, solicitând, în principal, modificarea în parte a Deciziei de compensare nr. 25195/13.03.2019, în sensul acordării de măsuri compensatorii cu respectarea dispoziţiilor Deciziei civile nr. 1422 A din 19.12.2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, calculată la valoarea de piaţă a cotei de 1/2 parte din imobilul situat în comuna Praid, nr. 148, 149, jud. Harghita, înscris în CF nr. x al com. Praid, nr. top. x, 1984/2, 1982/2/1/3.
În subsidiar, au solicitat să se dispună modificarea în parte a Deciziei de compensare nr. 25195/13.03.2019 emisă de CNCI, în sensul acordării de măsuri compensatorii cu respectarea dispoziţiilor Deciziei civile nr. 1422 A din 19.12.2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2017.
II. Hotărârea Tribunalului Bucureşti:
Prin Sentinţa civilă nr. 2362 din 30 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că prin Legea nr. 111/2019 s-a stabilit competenţa teritorială absolută de soluţionare a contestaţiilor şi cererilor formulate în temeiul Legii nr. 165/2013 în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie se află situat imobilul.
III. Hotărârea Tribunalului Harghita:
Învestit prin declinare, Tribunalul Harghita a pronunţat Sentinţa nr. 40 din 15 ianuarie 2020 prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că la data formulării acţiunii (3 mai 2019) era în vigoare art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care prevedea că:
"Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării."
La 24 mai 2019 în Monitorul Oficial nr. 418 a fost publicată Legea nr. 111/2019 care modifică art. 35 din Legea nr. 165/2013, în noua formă prevăzându-se că:
"Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării."
Instanţa a constatat că la data promovării acţiunii, Legea nr. 111/2019 nu era în vigoare.
IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul prezentului regulator de competenţă îl reprezintă conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Harghita cu privire la stabilirea instanţei competente să soluţioneze cererea de chemare în judecată, prin care reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au formulat contestaţie împotriva Deciziei de compensare nr. 25195/13.03.2019 emisă pârâtă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, invocată drept temei al cererii introductive, " (1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."
Corelativ, art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora.
Prin art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 s-a acordat competenţa de soluţionare a deciziilor emise de entităţile învestite de lege cu soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.
Aceste prevederi legale instituie o normă de competenţă absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entităţii, competenţa de soluţionare a contestaţiilor împotriva deciziilor emise de aceasta cu respectarea dispoziţiilor art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013.
Art. 35 din Legea nr. 165/2013 a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, astfel: deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Această modificare legislativă a fost publicată în M. Of. nr. 418/28.05.2019.
În cauza de faţă, acţiunea introductivă a fost introdusă la 3 mai 2019, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 111/2019, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., rămân aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013, în forma în vigoare la data demarării procesului.
Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că în privinţa litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, legiuitorul a stabilit competenţa absolută în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.
Noţiunea de "entitate" este explicitată de art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii.
În speţă, se solicită instanţei să se dispună obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în principal, la modificarea în parte a Deciziei de compensare nr. 25195/13.03.2019, în sensul acordării de mîsuri compensatorii cu respectarea dispoziţiilor Deciziei civile nr. 1422 A din 19.12.2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, calculată la valoarea de piaţă a cotei de 1/2 parte din imobil, iar în subsidiar, să se dispună modificarea în parte a Deciziei de compensare nr. 25195/13.03.2019 emisă de CNCI, în sensul acordării de măsuri compensatorii cu respectarea dispoziţiilor Deciziei civile nr. 1422 A din 19.12.2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2017.
Cum pârâtă în cauză este Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, instituţie ce are sediul în Bucureşti, având în vedere caracterul de ordine publică al dispoziţiilor prin care este stabilită competenţa de soluţionare a contestaţiilor împotriva dispoziţiilor emise în soluţionarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 165/2013, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, faţă de dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 - aplicabil în cauză la data demarării demersului judiciar, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege, respectiv în favoarea Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2020.
GGC - NN