Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2019 (urmare a disjungerii din Dosarul nr. x/2019), reclamanta A., prin Sindicatul B., a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, solicitând: 1) obligarea pârâtei să recalculeze drepturile salariale pentru ultimii trei ani până la data introducerii acţiunii, prin raportare la valoarea sectorială de referinţă majorată de la 01.12.2015 cu 10% în baza legii nr. 293/2015, majorată cu 10% de la 01.10.2017 în baza art. II alin. (5) din legea nr. 152/2017, majorată cu 25% de la 01.01.2018, în baza art. 38 alin. (3) lit. a) din legea nr. 153/2017 şi să achite diferenţele între drepturile salariale efectiv plătite şi drepturile salariale ce vor rezulta prin recalculare, actualizate în raport cu rata inflaţiei, la care să se adauge şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; 2) obligarea pârâtei să achite şi pentru viitor, drepturile salariale, prin raportare la valoarea de referinţă majorată succesiv de la 1 decembrie 2015 cu 10% în baza legii nr. 293/2015, majorată cu 10% de la 1 octombrie 2017, în baza art. II alin. (5) din legea nr. 152/2017, majorată cu 25% de la 1 ianuarie 2018, în baza art. 38 alin. (3) lit. a) din legea nr. 153/2017, până la schimbarea condiţiilor legale de acordare; 3) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa nr. 3205 din data de 6 mai 2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi a declinat cauza privind pe reclamanta A., prin Sindicatul Poliţiştilor din România Diamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia de contencios administrativ, spre competentă soluţionare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că, prin raportare la data înregistrării acţiunii - 14.01.2019, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, conform cărora acţiunea care se introduce în numele reclamantului (membru de sindicat) de orice persoană de drept public sau privat (sindicat), indiferent de calitatea acestuia din proces, este de competenţa instanţei de la domiciliul reclamantului.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe
Prin Sentinţa nr. 1190 din data de 3 octombrie 2019 Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenta teritorială absolută a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect litigiu privind funcţionari publici, formulată de reclamantul Sindicatul B., în numele membrului de sindicat A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă, dispunând, din oficiu, suspendarea judecării cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că acţiunea a fost formulată de Sindicatul B. în condiţiile art. 28 din Legea nr. 62/2011, care îi conferă calitate procesuală activă, iar pentru determinarea competenţei teritoriale, trebuie să se ţină seama de sediul acestuia, având în vedere şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2013 pronunţată în recurs în interesul legii.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:
Obiectul demersului judiciar iniţiat de Sindicatul B. pentru membrul său de sindicat - reclamanta A. îl reprezintă obligarea pârâtei Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti la recalcularea şi acordarea unor drepturi salariale, prin raportare la prevederile mai multor acte normative succesive - Legea nr. 293/2015, legea nr. 152/2017 şi Legea nr. 153/2017. Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Având în vedere că prezentul litigiu este unul de contencios administrativ, pentru stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei se reţine aplicabilitatea normelor cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe - 14.01.2019), care statuează în mod expres că: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (...)".
Competenţa stabilită de textul de lege mai sus enunţat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.
De asemenea, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora: "(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".
Or, în cauza de faţă, deşi prin acţiunea pendinte se urmăreşte plata unor drepturi băneşti în favoarea membrului de sindicat, Sindicatul B. nu are calitatea de reclamant, ci pe cea de reprezentant al acestuia (aspect ce rezultă şi din petitul acţiunii deduse judecăţii), iar calitatea de reclamant revine membrului de sindicat, deoarece acesta are calitatea de titular al dreptului pretins, dar şi interesul promovării acţiunii.
De asemenea, în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât problema de drept dezlegată priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, republicat, dispoziţii ce au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicţiei muncii şi a asigurărilor sociale.
În aceste condiţii, având în vedere faptul că reclamanta a solicitat plata unor drepturi băneşti izvorâte din raporturi de muncă, precum şi faptul că la momentul formulării acţiunii acesta avea domiciliul în Lupeni, jud. Hunedoara (tabel dosar Tribunal Bucureşti), localitate în raza teritorială a Tribunalului Hunedoara, Înalta Curte constată că acestei instanţe îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., prin Sindicatul B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2019.
GGC - GV