Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 44 din 01 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 273 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate în faza de urmărire penală, faza camerei preliminare şi faza judecăţii, în sumă totală de 2.600 RON.

A fost condamnat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă,prevăzută şi pedepsită de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 43 alin. (1) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), e), f) din noul C. pen., pe o durată de 4 ani, aplicată prin inculpatului B. prin Sentinţa penală nr. 534/03.12.2013 a Tribunalului Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 18/13.02.2014 a Curţii de Apel Iaşi, pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin prezenta pentru infracţiunea dedusă judecăţii, inculpatul urmând a executa pedeapsa totală de 11 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), e), f) din noul C. pen., pe o durată de 4 ani.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi (5) C. pen., s-a hotărât ca inculpatul B. să execute pedeapsa accesorie, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul dispoziţiile art. 403 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa totală aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, precum şi perioada deja executată, respectiv de la 15.07.2013 până la zi.

S-a dispus retragerea mandatului de executare nr. x din data de 14.02.2014, emis de Tribunalul Iaşi în baza Sentinţei penale nr. 534/03.12.2013 a Tribunalului Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 18/13.02.2014 a Curţii de Apel Iaşi şi s-a emis un nou mandat de executare, conform prezentei.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B. să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate în faza de urmărire penală, faza camerei preliminare şi faza judecăţii, în sumă totală de 2.600 RON.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul B., în sumă de 260 RON a rămas în sarcina statului şi s-a avansat din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Iaşi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul din data de 26.08.2013, emis în Dosarul penal nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen. (reglementarea anterioară), spălare de bani prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2000 şi ultraj prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen. (reglementarea anterioară), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen. (reglementarea anterioară) - conform rechizitoriului, dosar urmărire penală, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2013*.

Cu privire la infracţiunea de ultraj, s-a reţinut că la data de 19.07.2013, inculpaţii C., D. şi E., aflaţi în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Iaşi (C.R.A.P.), în baza Mandatelor de arestare preventivă nr. 45/U, 47/U şi, respectiv 46/U, emise de Tribunalul Iaşi la data de 13.07.2013, în conformitate cu încheierea nr. 95/13.07.2013, au fost conduşi la sediul Palatului de Justiţie Iaşi pentru a fi prezentaţi instanţei (Curtea de Apel Iaşi) la termenul stabilit pentru soluţionarea cererilor de recurs formulate de aceştia împotriva măsurii arestării preventive. Pentru escortarea acestora (şi a altor trei persoane reţinute, ce urmau a fi prezentate instanţei la aceeaşi dată), s-a constituit dispozitivul de escortă compus din lucrătorul de poliţie din cadrul C.R.A.P. F. - şef de escortă şi o echipă de cinci lucrători de poliţie din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale al I.P.J. Iaşi, condusă de martorul G., deplasarea persoanelor reţinute de la sediul Poliţiei Municipiului Iaşi (unde se află Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Iaşi - C.R.A.P) la sediul Palatului de Justiţie Iaşi fiind făcută cu autospeciala C.R.A.P., însoţită de autospeciala S.A.S.

S-a reţinut că la ora 10:01:15, autospeciala C.R.A.P. a ajuns la sediul Palatului de Justiţie şi a parcat cu spatele, la aproximativ 2 metri distanţă la uşa de acces secundară, care asigură accesul în clădire dinspre parcarea acesteia. Lucrătorii S.A.S. au coborât din autovehiculul cu care veniseră şi au constituit dispozitivul de escortă, doi dintre aceştia (G. şi H.) poziţionându-se în exteriorul clădirii, de o parte şi de alta a uşii de acces, iar ceilalţi trei (I., J. şi K.) în interiorul clădirii, de o parte şi de alta a uşii de acces şi pe scările care asigurau accesul în holul principal al clădirii, formând culoare de trecere pentru persoanele reţinute şi asigurându-se că alte persoane nu împiedică intrarea acestora în clădire. Ulterior, şeful de escortă F. a deschis uşile autospecialei şi le-a solicitat persoanelor reţinute (ce erau încătuşate câte două, cu o pereche de cătuşe) să coboare din autovehicul. Primii care au coborât au fost inculpaţii C. şi E., care erau încătuşaţi împreună cu aceeaşi pereche de cătuşe, primul de mâna stângă, iar cel de al doilea de mâna dreaptă.

În momentul în care cei doi au coborât din autovehicul, G. le-a comunicat să nu continue deplasarea şi să aştepte în faţa uşii pentru a coborî şi ceilalţi reţinuţi, însă inculpatul C. nu s-a conformat, continuându-se deplasarea şi intrând în clădire, cu braţul neîncătuşat înainte, circumstanţe în care lucrătorul S.A.S. l-a oprit, prinzându-l cu mâna de braţul încătuşat (fără a-l brusca în vreun fel), moment în care inculpatul s-a întors brusc spre exteriorul clădirii, cu faţa spre acesta şi a mimat, iniţial, o lovitură cu braţul liber, strângând pumnul, iar apoi o lovitură cu braţul încătuşat, trăgând şi braţul inculpatului E. şi susţinând mişcările braţelor cu mişcarea corpului, ameninţându-l pe G. cu lovitura, folosind textual expresia:

"dacă mai pui odată mâna pe mine, îţi dau una de îţi sare masca". Lucrătorul S.A.S. i-a replicat că îi solicită să îi respecte indicaţiile, fără a reacţiona în alt mod, iar colegii săi poziţionaţi în interiorul clădirii au intervenit şi i-au imobilizat braţul liber inculpatului C., conducându-l ulterior alături de celelalte persoane încătuşate în sala de judecată, situată la etajul 2 al clădirii.

În Cauza nr. x/99/2013* a Tribunalului Iaşi au fost audiaţi numiţii A. (la data de 26.05.2014) şi B. (la data de 28.04.2014), la propunerea inculpatului C.

Declaraţiile inculpaţilor A. şi B., date în calitate de martori în Dosarul penal nr. x/2013* al Tribunalului Iaşi, au fost analizate de către instanţă care, prin Sentinţa penală nr. 580/13.06.2016, le-a apreciat a fi nesincere, reţinând că inculpatul C. a săvârşit infracţiunea de ultraj, adresând verbal ameninţări în mod direct unui jandarm aflat în exerciţiul funcţiunii, iar ameninţarea a fost reală şi serioasă, dispunând, în consecinţă, condamnarea acestuia la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

În considerentele Sentinţei penale nr. 580/13.06.2016, Tribunalul Iaşi a reţinut următoarea situaţie de fapt:

"(...) Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine că inculpatul C. a săvârşit infracţiunea de ultraj, adresând verbal ameninţări în mod direct unui jandarm aflat în exerciţiul funcţiunii, că ameninţarea a fost reală şi serioasă, dar că inculpatul nu a ridicat pumnul pentru a lovi, astfel cum a fost reţinut.

Atât inculpatul C. cât şi membrii dispozitivului de pază au admis că la data de 19.07.2013, la ieşirea din maşina de transport a existat un incident.

Inculpatul C. a negat săvârşirea faptei, arătând că a avut un schimb de replici în contradictoriu cu unul dintre jandarmii care purta cagulă, dar că nu l-a ameninţat pe acesta. Din perspectiva sa, la data de 19.07.2013, când a fost escortat la sediul de atunci al Tribunalului Iaşi, autovehiculul de transport a fost parcat foarte aproape de intrarea în sediul Tribunalului. La deschiderea portierelor din spate, a coborât din dubă şi a înaintat un metru, făcând apoi încă un pas pentru a coborî şi inculpatul E. împreună cu care inculpatul C. era încătuşat. A simţit o smucitură şi l-a întrebat pe E. de ce-l trage înapoi, moment în care acesta i-a spus "zice ăsta să stăm". Inculpatul C. susţine că jandarmul l-a tras de mâna liberă pe C. Inculpatul C. a susţinut că nu a auzit cererea jandarmului de a se opri. L-a întrebat pe acesta dacă nu poate să vorbească, fără să pună pe mâna pe ei, i-a întrebat "de ce-i trage", dacă nu poate să vorbească? Jandarmul i-a replicat " Am zis să stai, eşti surd?". Inculpatul C. susţine că a admis un astfel de fapt şi că i-a spus jandarmului că el are cagulă, dar inculpatul, nu. C. admite că a folosit cuvântul cagulă sau cagula, în acest context, dar nu l-a ameninţat pe jandarm. Dimpotrivă, acesta s-a iritat "că ha făcut cagula sau ce i-a zis". I-a întors mâna liberă la spate şi, trecându-şi un braţ după capul inculpatului C., jandarmul G. l-a condus astfel până la etajul al doilea. Inculpatul C. a declarat că nu a mimat niciun atac, că nu a avut nicio intenţie de a produce vreun incident. La mică distanţă se aflau doi avocaţi.

Au fost audiaţi membrii dispozitivului de pază precum şi martorii indicaţi de inculpatul C. - o persoană privată de libertate- B. (a cărui prezenţă este confirmată prin Adresa nr. x/28.02.2014 emisă de Centrul de Reţinere şi Arest preventiv Iaşi, şi unul dintre cei doi avocaţi - A.

Tribunalul reţine că dificultatea administrării probatoriului în prezenta cauză decurge din faptul că martorii audiaţi provin fie din dispozitivul de pază, fiind colegi ai jandarmului persoană vătămată, fie persoane care au avut diverse relaţii cu inculpatul C. Astfel, B. era la momentul respectiv persoană privată de libertate şi a minţit în faţa instanţei, iar avocatul audiat a acordat asistenţă juridică inculpaţilor în prezenta cauză, la fel ca şi celălalt membru al Baroului care era de faţă la incident.

De aceea, instanţa va corobora declaraţia inculpatului C. în principal cu înregistrarea video surprinsă de camera de supraveghere plasată la uşa de ieşire din spate a clădirii Tribunalului Iaşi de la acel moment şi va corobora declaraţiile martorilor, primite cu rezerva cuvenită, cu acestea.

Din înregistrarea video surprinsă de camera de supraveghere rezultă că din maşina de transport au coborât doi poliţişti, iar patru jandarmi au venit din exterior. Maşina era plasată la o distanţă cuprinsă între doi şi trei metri de intrarea în Tribunal, dacă avem ca reper lăţimea portierei din spate a dubei care este de cel puţin 1 metru şi spaţiul rămas după deschiderea acesteia, care depăşeşte această lăţime. Spaţiul cuprins între dubă şi intrarea în Tribunal era suficientă pentru coborârea persoanelor private de libertate. Cei doi avocaţi la care face referire inculpatul C. se aflau într-adevăr aproape de uşa de intrare în clădire, atât de aproape încât, că treacă pe lângă ei şi să asigure dispozitivul de pază, practic, jandarmii se înghesuie cu aceştia, fără a-i îndepărta însă. Aceste aspect sunt deosebit de importante în economia dosarului. Ele dovedesc faptul că membrii escortei nu au avut intenţia şi nici posibilitatea de a brusca sau înjosi pe arestaţi, niciunul dintre poliţişti sau jandarmi neluând nicio măsură pentru a-i îndepărta pe avocaţii îmbrăcaţi în robă, deşi aceştia îi încurcau vizibil.

Deşi inculpatul C. suferă de afecţiuni ale urechii, aşa cum rezultă din actele dosarului, el nu este diagnosticat cu hipoacuzie totală, iar din imaginile preluate de camerele de supraveghere rezultă că după coborârea din maşină, C. pătrunde pe uşa de intrare în Tribunal, jandarmul vorbeşte şi întinde cu calm un braţ spre interior în plan orizontal pentru a-l opri pe C., E. se opreşte, C. se întoarce şi poartă o discuţie scurtă, dar violentă cu jandarmul care nu schiţează niciun gest. C. se postează în faţa jandarmului, aproape lipit cu pieptul de acesta, ridică ambele braţe, dar fără a strânge pumnii. Aflaţi umăr la umăr cu C., E. şi D. intervin în discuţie. Cei doi avocaţi nu au nicio reacţie. Nu se produce panică, busculadă şi nu se sesizează nicio agresiune. Cu toţii, cei prezenţi, intră în clădire. Incidentul descris nu a durat mai mult de 2 minute. Imaginile sunt preluate de deasupra celor implicaţi.

Instanţa de judecată reţine că, deşi s-au solicitat Tribunalului Iaşi imaginile preluate de camerele de supraveghere din interiorul Tribunalului pentru a se verifica sinceritatea celor care au dat declaraţii, aceste imagini au fost şterse prin suprascriere după trecerea unei perioade de timp.

Însuşi inculpatul C. a declarat că nu a fost bruscat sau jignit înainte de acest incident şi nici în timpul incidentului. El a reclamat faptul că nu a auzit cerinţa de a se opri şi a fost deranjat de faptul că a fost smucit din spate de E. către care s-ar fi întors. Nu poate fi primită aşadar, declaraţia martorului A. privind faptul că inculpatul C. a fost apelat cu epitetul "golanule şi interlopule", că a fost bruscat ori că agenţii Centrului de Reţinere ori jandarmii din dispozitivului de pază au acţionat în afara legii, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu. Declaraţia acestui martor va fi înlăturată ca nesinceră întrucât din imaginile preluate de camera de supraveghere rezultă că, deşi era postat cu faţa către inculpatul C. şi plasat foarte aproape de jandarm, martorul descrie o "îmbulzeală", îmbulzeală care nu a existat, precum şi un comportament pe care nici inculpatul C. nu l-a relatat. Inculpatul i-a spus că jandarmul l-a întrebat dacă este surd, nu ca jandarmul l-ar fi apelat cu termenii interlop sau golan. Martorul a susţinut, neîntemeiat, că gesturile poliţiştilor au fost energice şi evident agresive, aspect nesusţinut de imaginile preluate de cameră, vizionate în şedinţă. Aceleaşi imagini susţin că inculpatul C. s-a întors vehement atunci când a fost oprit de braţul întins din exterior spre interior de jandarm, că s-a apreciat de acesta şi i-a vorbit, fiind extrem de nervos.

Inculpatul D., aflat şi el foarte aproape de incident era încătuşat împreună cu un alt arestat. Acesta a putut şi el să perceapă ce s-a întâmplat. Nu se poate afirma cu certitudine că B., martorul audiat, era persoana împreună cu care D. era încătuşat, dar, raportat la aceleaşi imagini, vizionate în mod repetat, instanţa reţine că declaraţia martorului B. nu are legătură cu realitatea. Aşa cum s-a arătat mai sus, în spatele inculpatului C. se afla E., iar în spatele acestuia se afla D. Persoana împreună cu care D. era încătuşat nu a putut vedea ce s-a întâmplat pentru că în jurul lui C. erau deja persoane numeroase. Pe scările Tribunalului, după intrare, C. nu ar fi avut cum să fie imobilizat cu mâinile la spate, pentru că era legat de E., iar acesta din urmă nu era încătuşat împreună cu D., aşa cum s-a arătat. Concluzionând, B., fie nu a perceput nimic, fie nu-şi aminteşte nimic, declarând în favoarea inculpatului, probabil din solidaritate sau din alte considerente necunoscute.

Analizând declaraţiile martorilor G., J., H., I., K., F., precum şi rapoartele întocmite de aceştia, instanţa reţine că ele se coroborează cu imaginile preluate de camerele de supraveghere şi justifică pe deplin concluzia că, grăbit să intre în sediul instanţei, nemulţumit de faptul că a fost atins de braţul întins de jandarm pentru a-l opri, inculpatul C. s-a întors ameninţător spre acesta cu pieptul înainte şi ridicând braţele deschise, moment în care i-a spus "dacă mai pui mâna pe mine, îţi dau una de-ţi sare masca." Ameninţarea a fost serioasă, de natură a alerta, pronunţată pe ton ridicat, fiind evidentă starea de iritare a inculpatului. Jandarmul se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar acţiunile sale s-au menţinut în limita legii. Inculpatul C. nu a strâns pumnul, dar a ridicat braţele, atât cât îi permitea situaţia în care se afla.

Ameninţarea adresată direct unui jandarm aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu este o faptă care prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, nefiind permisă, indiferent de starea de nervozitate sau de nemulţumire inerentă situaţiei în care inculpatul C. se afla. Inculpatul era arestat de puţin timp, la momentul respectiv, urma a se judeca recursul declarat cu privire la luarea măsurii preventive, presa dorea imagini cu cei implicaţi, aspect dovedit de faptul că din imaginile surprinse cu puţin timp înainte rezultă că un cameraman aşteaptă maşina arestului, iar interesul său dispare imediat ce constată că din dubă nu au coborât inculpaţii din prezenta cauză. Toate aceste aspecte nu pot însă justifica ameninţarea cu lovirea a unei persoane învestite cu atribuţiile autorităţii de stat. Fapta nu a fost premeditată sau dorită de inculpat, C. cedând spontan temperamentului său .

Martorii G., J., H., I., K., F., audiaţi în faţa instanţei, şi-au menţinut declaraţiile date în faţa procurorului, au relatat cu echidistanţă şi echilibru situaţia, iar declaraţiile lor vor fi primite întrucât ele se coroborează cu imaginile preluate de camerele de supraveghere şi, în parte, chiar declaraţia inculpatului C. Nici inculpatul şi nicio altă persoană privată de libertate sau nu, nu poate admite ca un agent al autorităţii statului să i se adreseze cu apelative de tipul "surd, interlop, golan" şi cu siguranţă, inculpatul C., asistat de apărătorii aleşi la acel moment, nu ar fi rămas în pasivitate faţă de un astfel de comportament, dacă el ar fi fost real. Imaginile preluate de camerele de supraveghere dovedesc un aspect - traficul destul de intens practicat pe acea uşă de acces care nu ar fi permis un comportament abuziv al jandarmilor fără ca acesta să nu devină public. De notorietate şi în afara cerinţei de dovadă, conform art. 100 C. proc. pen. este faptul că, acea scară pe care au fost conduşi inculpaţii din prezenta cauză este una aflată la dispoziţia publicului.

(...) Tribunalul reţine că, la data de 19 iulie 2013, în timp ce se afla în exercitarea legală a atribuţiilor de serviciu şi acţiona în limitele însărcinării primite de a asigura paza şi securitatea persoanelor şi bunurilor cu ocazia conducerii persoanelor aflate în arest preventiv, printre care şi inculpatul C., de la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Iaşi până la sala de judecată, unde urma să se dezbată o cauză penală, în incinta Palatului de Justiţie, poliţistul G. a fost ameninţat de inculpatul C. care, nervos i-a spus "dacă mai pui mâna pe mine, îţi dau una de-ţi sare masca.", ameninţare reală, serioasă şi de natură a alarma.

În drept, fapta inculpatului C. care, la data de 19.07.2013, în timp ce se afla în stare de arest preventiv, fiind condus la sediul Palatului de Justiţie, la intrarea în clădire, nemulţumit fiind că a fost oprit de G. - angajat al Inspectoratului Judeţean de Poliţiei Iaşi - Serviciul Acţiuni Speciale, aflat în exercitarea legală a atribuţiilor de serviciu şi acţionând în limitele acestor atribuţii - să înainteze, poliţistul atingându-l cu braţul plasat orizontal în zona pieptului, fără a-l brusca sau lovi, s-a întors brusc către acesta, şi ridicând ambele mâini, atât cât îi permitea faptul că de mâna dreaptă era încătuşat cu o altă persoană, a ameninţat pe acesta pe un ton ridicat cu cuvintele "dacă mai pui mâna pe mine, îţi dau una de-ţi sare masca sau cagula", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 239 aliniatele 1, 5 C. pen. din 1969. (...)" - copia conform cu originalul a Sentinţei penale nr. 580/13.06.2016 a Tribunalului Iaşi de la dosar urmărire penală.

Sentinţa penală nr. 580/13.06.2016 a Tribunalului Iaşi, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 239 alin. (1) şi (5) din C. pen. din 1969, a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 673/05.07.2018 a Curţii de Apel Suceava şi astfel situaţia de fapt stabilită prin această sentinţă se bucură de autoritatea de lucru judecat.

Pentru acest considerent, Curtea de apel nu a mai analizat materialul probator administrat în ambele faze procesuale din perspectiva stabilirii realităţii împrejurărilor de fapt în legătură cu care inculpaţii A. şi B. au fost chemaţi să depună mărturie în calitate de martori, urmând a se avea în vedere în integralitatea situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa penală cu nr. 580/13.06.2016 a Tribunalului Iaşi, analizând dacă declaraţiile acestor inculpaţi, date în calitate de martori în cauza cu nr. x/2013*, care nu corespund adevărului judiciar stabilit prin hotărârea amintită, sunt şi mincinoase şi dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Analizând declaraţiile date în calitate de martori, în cauza cu nr. x/2013* a Tribunalului Iaşi, de către inculpaţii A. şi B., s-a constatat că aceştia au făcut afirmaţii mincinoase şi nu au spus tot ce ştiu în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat.

Inculpatul B. a afirmat în mod mincinos că nu l-a auzit pe numitul C. să fi ameninţat pe vreunul dintre mascaţi, alterând şi adevărul prin precizarea că ar fi existat un singur incident între numitul C. şi forţele de intervenţie în interiorul clădirii, acesta făcând referire la răsucirea mâinilor la spate ale numitului C., omiţând în mod deliberat a preciza incidentul care a avut loc la intrarea în clădire, chiar în cadrul uşii de acces la care a asistat în mod direct (conform imaginilor surprinse de camera video la momentele 10:01:53 şi urm. şi cadrele foto aflate la dosar urmărire penală, din care rezultă în mod indubitabil că inculpatul B. se afla încă în dubă în cadrul uşilor deschise, îmbrăcat cu un tricou alb, ce avea o dungă pe umărul drept şi la nivelul pieptului).

S-a apreciat de instanţa de fond faptul că în interiorul clădirii jandarmul din escortă a avut un comportament agresiv este contrar realităţii, în condiţiile în care, după primul incident cu jandarmul postat în afara clădirii lipit de cadrul uşii de acces, numitul C. a fost preluat în interiorul clădirii de alţi jandarmi din dispozitiv care i-au imobilizat doar braţul liber şi l-au condus, astfel, spre sala de judecată.

Prin denaturarea adevărului, în sensul prezentării doar a ultimului moment în care a fost imobilizat numitul C., şi acesta în mod exagerat, respectiv că i-ar fi ridicat ambele mâini şi i le-ar fi răsucit la spate, inculpatul B. a dorit să prezinte o situaţie de fapt favorabilă numitului C., în care acesta este victima unui comportament abuziv al jandarmilor din escortă.

Având în vedere că inculpatul B., audiat în calitate de martor, a fost întrebat în mod expres dacă a auzit ca numitul C. să fi ameninţat pe vreunul dintre mascaţi, fiindu-i precizate şi cuvintele pe care acesta le-ar fi spus, după care s-a insistat şi asupra posibilităţii ca inculpatul să nu fi auzit discuţia dintre inculpatul C. şi jandarmii din escortă, întrebări la care inculpatul B. a răspuns clar şi fără echivoc că nu a auzit vreo ameninţare şi nici cuvintele în legătură cu care a fost întrebat şi că nu era posibil să nu audă discuţiile dintre numitul C. şi jandarmii din escortă, dacă ar fi existat, rezultă în mod indubitabil că inculpatul B. cu intenţie a ascuns adevărul, deşi i s-a tras în mod special atenţia asupra împrejurărilor şi caracterul esenţial al acestora, dându-şi, astfel, seama că, nespunând întregul adevăr, creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.

În faza de urmărire penală, audiat în calitate de suspect, B. a precizat că îşi menţine depoziţia de martor pe care a dat-o în cauza cu nr. x/2013*, în care a declarat doar ceea ce a văzut şi a auzit, poziţie procesuală pe care şi-a menţinut-o în cu prilejul audierii în calitate de inculpat.

În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul B. a declarat că a văzut că numitul C. avea discuţii cu un agent de pază cu cagulă, dar nu a auzit ce vorbeau aceştia, şi că, în momentul în care a apărut în gura uşilor să coboare, discuţia era în desfăşurare, discuţie în care agentul de pază a ridicat un pic vocea şi i-a solicitat numitului C. să se supună. A mai adăugat că nu a auzit ca numitul C. să fi ameninţat pe agent, dar şi faptul că în declaraţia dată în anul 2014, în cauza cu nr. x/2013* a Tribunalului Iaşi, a spus adevărul, declaraţie ce i-a fost reamintită de către instanţă. A precizat şi faptul că, ulterior, în interiorul clădirii, numitul C. a fost dus în poziţia aplecat cu mâinile la spate.

Totodată, în faţa instanţei de fond a precizat că, începând cu anul 2009, ia un medicament pentru a se calma, respectiv carbamazepină 200, pe care l-a luat şi în ziua în care a fost adus la instanţă şi a avut loc incidentul cu numitul C., dar şi în prezent ia acest medicament, ultima oară fiind cu o seară înainte. A arătat că are pierderi de cunoştinţă şi de memorie, dar în anul 2014 când a fost adus la instanţă nu a avut astfel de pierderi.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul inculpatului a solicitat a se avea în vedere că în momentul în care acesta a dat declaraţia la data de 28.04.2014 se afla sub tratament medical pentru tratarea depresiei, medicamente care sunt de natură să afecteze capacitatea de gândire, de percepţie şi, astfel, declaraţia corespunde cu ce şi-a adus aminte la acel moment.

Referitor la aceste ultime susţineri, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, s-au solicitat relaţii de la Administraţia locului de deţinere cu privire la tratamentul administrat de inculpat, precum şi de la Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, din care a rezultat că a fost examinat medical la introducerea în CRAP Iaşi la data de 16.07.2013, constatându-se că acesta este clinic sănătos, fără a urma vreun tratament medicamentos (nici psihiatric), ceea ce înseamnă că, la data de 19.07.2013, când a avut loc incidentul dintre numitul C. şi jandarmii din escortă, la care a fost martor, acesta nu urma vreun tratament medical (adresa Centrului Medical Judeţean Iaşi din cadrul M.A.I. de la dosar urmărire penală, Fişa medicală pentru deţinuţi din data de 15.07.2013, Scrisoarea medicală-epicriză din data de 06.08.2013 întocmită de Spitalul penitenciar Bucureşti - Rahova); la data de 28.04.2014 a primit tratament psihiatric, respectiv carbamazepină 200, potrivit adresei cu nr. x din 21.11.2016 a Penitenciarului Iaşi şi consemnării din registrul de administrare a tratamentului psihiatric de la dosar urmărire penală; la data de 20.04.2016 i s-a prescris din nou carbamazepină 200 pentru tulburare organică cronică, tratament pe care l-a administrat inclusiv în anul 2018 potrivit Scrisorii medicale de la dosar date confidenţiale instanţă;administrarea unui comprimat de carbamazepină 200 nu poate genera pacientului tulburări de percepţie a realităţii, potrivit adresei cu nr. x/23.11.2016 a Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi.

Faţă de aceste înscrisuri medicale, Curtea de apel a constatat că, în primul rând, tratamentul medical administrat de inculpatul B. nu era de natură să-i afecteze capacitatea de percepţie a realităţii şi, în al doilea rând, la momentul incidentului dintre numitul C. şi jandarmii din escortă, respectiv la data de 19.07.2013, acesta nu lua acest tratament medical, drept pentru care susţinerile inculpatului că i-ar fi fost afectată capacitatea de gândire de percepţie şi din acest motiv declaraţiile sale nu sunt concordante cu realitatea sunt nefondate.

Totodată, Curtea de apel a constatat că inculpatul B., cu prilejul audierii în prezentul dosar, la data de 16.11.2017, a declarat că la intrarea în clădirea tribunalului a avut loc o discuţie între numitul C. şi unul din jandarmii din escortă discuţie, pe care nu a prins-o de la început, fără a auzi şi cuvintele spuse de cei doi, împrejurare pe care acest nu a relatat-o în declaraţia dată, în calitate de martor, cu aproximativ 3 ani şi 7 luni în urmă. Este evident faptul că, dacă şi-a amintit această împrejurare în anul 2017, cu atât mai mult o avea în memorie şi la data de 28.04.2014, când a fost audiat în calitate de martor, şi când, în mod deliberat, a negat existenţa acestei împrejurări.

S-a reţinut că, deşi inculpatul a afirmat că a spus adevărul şi cu prilejul audierii în calitate de martor în data de 28.04.2014, în dosarul Tribunalului Iaşi nr. x/99/2013*, declaraţia dată în calitate de martor este opusă celei date în dosarul de faţă. Inculpatul a afirmat cu certitudine faptul că nu a existat vreo discuţie între numitul C. şi jandarmul din escortă la intrarea în incinta tribunalului, precizând "nu cred că este posibil să fi avut loc o discuţie între inculpatul C. şi cei de la SAS şi eu să nu fi auzit", certitudine care avea rolul de a susţine o variantă mincinoasă a situaţiei de fapt favorabilă numitului C., ce era acuzat de săvârşirea infracţiunii de ultraj.

Inculpatul A. a afirmat în mod mincinos că jandarmii din escortă i-au spus numitului C. "De ce intri, ţi-am spus să nu intri, unde intri, mă interlopule, mă golanule", că numitul C. nu a făcut vreun gest de ameninţare către jandarmi, ci gesturile energice au aparţinut acestora din urmă şi că nu l-a auzit pe numitul C. să fi adresat ameninţarea "dacă îţi dau una îţi sare masca".

Inculpatul A. a denaturat adevărul şi prin susţinerea că la intrarea în tribunal s-a creat o îmbulzeală, prezentând afirmaţii insultătoare şi gesturi energice şi agresive ale jandarmilor din escortă, care în realitate nu au existat. Prin aceste afirmaţii mincinoase, inculpatul A. a dorit să prezinte o situaţie de fapt favorabilă numitului C., care era acuzat de săvârşirea infracţiunii de "ultraj", în care acesta este victima unui comportament abuziv al jandarmilor din escortă.

De asemenea, s-a reţinut că şi în cazul inculpatului A., instanţa care l-a audiat în calitate de martor în Dosarul nr. x/2013, l-a întrebat în mod expres dacă a perceput toate momentele ori dacă este posibil să nu fi surprins anumite aspecte ale incidentului, precum şi dacă a auzit ca numitul C. să fi ameninţat pe vreunul dintre mascaţi, fiindu-i precizate şi cuvintele pe care acesta le-ar fi spus, întrebări la care inculpatul A. a răspuns clar şi fără echivoc că nu a auzit vreo ameninţare şi nici cuvintele în legătură cu care a fost întrebat şi că a perceput tot ce s-a întâmplat. S-a apreciat că aceste răspunsuri clare şi categorice demonstrează că inculpatul A. cu intenţie a ascuns adevărul, deşi i s-a tras în mod special atenţia asupra împrejurărilor şi caracterul esenţial al acestora, dându-şi, astfel, seama că, nespunând întregul adevăr, creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei

În faza de urmărire penală, audiat în calitate de suspect, A. a declarat că nu se consideră vinovat de comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, întrucât susţine în continuare că nu a auzit ca numitul C. să fi adresat ameninţarea "îţi trag una de îţi sare masca", deşi nu exclude ca aceste cuvinte să fi fost rostite de acesta sau de altcineva. A mai precizat că "această învălmăşeală" a durat foarte puţin, de ordinul secundelor, precum şi faptul că uneori din cauza puseurilor de tensiune i se diminuează auzul prin presiune în urechi şi "ţiuit".

Curtea de apel a constatat că în dovedirea afecţiunilor medicale, inculpatul A. a depus la dosar un buletin de testate audiologică, în baza căreia medicul primar O.R.L. a stabilit diagnosticul de Hipoacuzie uşoară fluctuantă.

Audiat în calitate de inculpat, la data de 20 decembrie 2016, A. şi-a menţinut poziţia procesuală, declarând din nou că în declaraţia pe care a dat-o la data de 26.05.2014 în calitate de martor în Dosarul penal nr. x/2013 al Tribunalului Iaşi este adevărată, fiind consemnat adevărul pe care l-a perceput

În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul A. a reiterat faptul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, că este adevărat că nu a auzit pe C. să afirme "dacă îţi trag una îţi sare masca", dar nu exclude să fi rostit această frază, pe care el nu a auzit-o, ori să fi spus aceste cuvinte după ce a intrat în interiorul clădirii. A mai precizat că, de unde se afla el, nu a putut să vadă şi să perceapă ce s-a întâmplat în momentul în care numitul C. a fost oprit în uşa clădirii, el percepând atunci că a fost o mică busculadă, perioadă în care vorbeau mau mulţi oameni. A adăugat că-şi menţine şi afirmaţia că poliţiştii au fost agresivi şi au dat dovadă de mişcări energice, apreciere care se referă la momentul în care numitul C. fost introdus în clădire, unde a fost condus cu faţa în jos.

Referitor la afirmaţia pe care a făcut-o în calitate de martor, că a auzit pe poliţişti spunând "măi golanule, măi interlopule", la acest moment, după ce a mai trecut timpul şi a văzut de mai multe ori filmarea, crede că este posibil să fi făcut o confuzie cu un alt moment în care au fost aduşi cu duba persoane deţinute. În declaraţia dată în calitate de martor a avut credinţa că aceste cuvinte ar fi fost afirmate în contextul aducerii la instanţă a numitului C. şi a celorlalţi deţinuţi, dar acum, întrucât a trecut foarte mult timp nu poate să afirme cu certitudine că acesta este momentul, fiind posibil să fi făcut confuzie şi cu un alt eveniment.

Întrebat fiind în mod expres de instanţă de ce nu a declarat şi cu ocazia audierii în calitate de martor că nu a putut vedea şi nici auzi ce s-a întâmplat în faţa uşii şi a declarat, în fapt, contrariul, respectiv că ar fi perceput şi a auzit tot ce s-a întâmplat, inculpatul A. a răspuns că "ce am spus la tribunal este acelaşi lucru cu ce am spus şi astăzi. Este adevărat că nu am spus cu nuanţele de astăzi, dar acest lucru am vrut să spun".

Analizând aceste apărări, Curtea de apel a constatat că sunt vădit netemeinice. Astfel, referitor la faptele esenţiale cu privire la care a fost întrebat, respectiv dacă numitul C. a adresat vreo ameninţare sau a făcut vreun gest de ameninţare către un jandarm din escortă cu prilejul introducerii acestuia în clădirea tribunalului Iaşi, inculpatul A. a declarat, audiat fiind în calitate de martor în Dosarul nr. x/2013, că nu a auzit ca numitul C. să fi adresat vreo ameninţare şi nu a văzut ca acesta să fi făcut un gest de ameninţare, afirmaţii care sunt contrare realităţii, conform căreia numitul C., nemulţumit de faptul că a fost atins de braţul întins de jandarm pentru a-l opri, s-a întors ameninţător spre acesta cu pieptul înainte şi ridicând braţele deschise i-a spus acestuia"dacă mai pui mâna pe mine, îţi dau una de-ţi sare masca".

S-a reţinut că inculpatul A. nu numai că a negat existenţa acestor împrejurări de fapt esenţiale cauzei, dar şi-a întărit afirmaţiile mincinoase declarând că "cred că am perceput tot ce s-a întâmplat" şi "am auzit tot ce s-a discutat", împrejurări care prin ele însele sunt de natură să dea o notă de certitudine şi de credibilitate celor afirmate. Mai mult, inculpatul a prezentat alte împrejurări de fapt nereale, respectiv că jandarmul din escortă s-a adresat numitului C. cu apelativele "măi golanule, măi interlopule" şi că s-a creat la intrare o îmbulzeală, iar gesturile poliţiştilor ar fi fost energice şi agresive, împrejurări care erau vădit contrare realităţii.

Apărarea inculpatului A., în sensul că în declaraţia dată în calitate de martor a spus adevărul aşa cum l-a perceput şi că este posibil ca realitatea să fi fost altfel, dar el nu a putut să o perceapă din cauza locului din care se afla, de unde nu se putea auzi şi vedea ce se întâmplă în cadrul uşii de la intrarea în tribunal, nu a fost primită de prima instanţă, în condiţiile în care aceste menţiuni cu privire la imposibilitatea de a auzi şi vedea tot ce se întâmpla la faţa locului nu au fost făcute şi cu prilejul audierii în calitate de martor, deşi a fost întrebat în mod expres asupra acestor împrejurări ("Aţi perceput totul exact sau au fost anumite momente ce nu le-aţi văzut, era posibil să nu fi surprins anumite aspecte ale incidentului?", "A auzit tot ce s-a discutat ?").

Faptul dacă un martor percepe desfăşurarea întregului eveniment sau parţial ori din motive obiective nu poate vedea ori auzi ce vorbesc persoanele din jurul său sunt împrejurări esenţiale cauzei, având în vedere că, în funcţie de aceste împrejurări, mărturia martorului poate servi sau nu la aflarea adevărului. Tocmai din acest motiv instanţa care l-a audiat în calitate de martor, prin întrebările puse, a încercat să lămurească dacă inculpatul A. nu a auzit ori nu a văzut cele reclamate de către procurorul prin actul de acuzare pentru că nu au existat ori pentru că nu a putut percepe martorul toate aspectele incidentului, iar inculpatul A. a precizat în mod expres că a auzit tot ce s-a discutat şi a perceput tot ce s-a întâmplat.

De altfel, faptul că inculpatul A. a putut vizualiza ce s-a întâmplat în cadrul uşii de la intrarea în tribunal rezultă în mod clar din imaginile surprinse de camera de supraveghere situată în afara clădirii, imagini în care apare inculpatul A., de la momentul 10.01:16 şi până la 10:02:24, situat foarte aproape de intrarea în clădire, şi care are în raza sa vizuală permanent pe numitul C. şi jandarmul din escortă care la un moment dat îi barează drumul cu mâna. Din imagini s-a observat şi faptul că inculpatul A. îşi schimbă poziţia corpului dar şi a capului pentru a-i putea observa pe cei doi care au un schimb de replici.

În ceea ce priveşte faptul că inculpatul A. putea auzi ce cuvinte a adresat numitul C. jandarmului din escortă este dovedit, fără dubiu, de declaraţiile martorului G., jandarmul din escortă căruia i s-au adresat cuvintele ameninţătoare, care a declarat în faţa instanţei că numitul C. a pronunţat acele cuvinte de ameninţare pe un ton normal, apreciind că agentul de poliţie de lângă el putea auzi acele cuvinte - dosar instanţă.

S-a observat din imaginile video înregistrate de camera de supraveghere că inculpatul A. se află la circa un metru de martorul G. (jandarmul cu cagulă aflat în partea din stânga intrării în tribunal, cum privim spre clădire) şi la mai puţin de jumătate de metru de agentul de pază de lângă acesta, care se află lângă portiera spate a dubei,

Prima instanţă a avut în vedere declaraţiile martorilor J., jandarm din escortă care era poziţionat în interiorul clădirii, aproape de intrare, care a declarat că numitul C. s-a adresat colegului său pe un ton ferm, apăsat şi, deşi nu a vorbit tare, el a putut să audă cuvintele de ameninţare de la aproximativ 4 metri - dosar instanţă; L., agent de poliţie care a condus duba arestului I.P.J. Iaşi, care a declarat că, aflându-se în partea din spate dreaptă a dubei, a auzit ameninţarea adresată jandarmului din escortă de către C., cuvintele acestuia din urmă putându-se auzi şi la 2 metri având în vedere tonul folosit - dosar instanţă.

Din imaginile video înregistrate de cameră de supraveghere s-a observat că martorul L. se află în partea opusă în care se afla inculpatul A. (agentul de poliţie cu cămaşă de culoare albastră aflat în partea din dreapta intrării în tribunal cum privim spre clădire şi care ţine o mână pe uşa deschisă de la intrare), iar distanţa de la care percepe incidentul este sensibil egală cu cea la care se afla şi inculpatul A.

De asemenea, au fost avute în vedere declaraţiile martorilor F., agent de poliţie, şeful escortei transport deţinuţi, care a declarat că ameninţarea adresată de către numitul C. jandarmului din escortă a fost pe un ton destul de ridicat, el a auzit cuvintele foarte clar, şi apreciază că se puteau auzi până la distanţă de 4 - 5 metri, de toate persoanele aflate la faţa locului, inclusiv de inculpatul A. - dosar instanţă.

Din imaginile video înregistrate de cameră de supraveghere s-a observat că martorul F. se afla în faţa inculpatului A. (agentul de poliţie cu cămaşă de culoare albastră aflat în partea din stânga intrării în tribunal cum privim spre clădire şi care supraveghea coborârea din dubă a deţinuţilor).

Martorul M., avocat în Baroul Iaşi, care a declarat că putea fi auzit numitul C. de către persoanele aflate la faţa locului, întrucât acesta a vorbit pe tonul lui obişnuit, respectiv tare, având în vedere că suferă de hipoacuzie, iar toate persoanele aflate la faţa locului, pe un cerc cu un diametru de circa un metru şi jumătate puteau auzi ce s-a vorbit - dosar instanţă.

Din imaginile video înregistrate de cameră de supraveghere s-a observat că martorul M. se află lângă inculpatul A., se uită către cei implicaţi în incident, iar la un moment dat, întrucât răspunde la un apel telefonic, se concentrează la respectiva convorbire telefonică.

S-au reţinut şi declaraţiile martorilor E., deţinut care se afla încătuşat cu numitul C., care a declarat că avocaţii care erau în partea stângă a intrării şi persoana în civil, situaţi la vreo 2 metri de dubă, puteau auzi ce i-a spus numitul C. jandarmului din escortă, întrucât acesta a vorbit pe un ton normal, putând fi auzit de cineva care era atent aflat pe o rază de doi metri - dosar instanţă; N., deţinut care se afla încătuşat cu numitul D. şi care s-a aflat la circa un metru de numitul C. şi jandarmul din escortă care l-a oprit, şi care a declarat că discuţia dintre acest jandarm şi numitul C. a fost pe un ton mai ridicat, vorbind tare atât deţinutul, cât şi jandarmul - dosar instanţă; O., deţinut care se afla încătuşat cu inculpatul B., şi care a declarat că, deşi a coborât printre ultimii, a auzit ameninţarea adresată de către numitul C. unui jandarm din escortă, ameninţare care a fost rostită cu glas tare, apreciind că putea fi auzită de toţi cei prezenţi - dosar instanţă;

Din imaginile video înregistrate de cameră de supraveghere s-a observat că martorul O., alături de inculpatul B., se află situat în dubă, în cadrul uşilor, aşteptând să coboare, şi se uită către cei implicaţi în incident.

Prima instanţă a avut în vedere şi declaraţiile martorilor H., jandarm din escortă care era poziţionat în exteriorul clădirii, chiar în cadrul uşii în partea dreaptă, cum privim spre clădire, care a declarat că ameninţarea adresată de către numitul C. colegului său, faţă de tonul ridicat folosit, putea fi auzită de toate persoanele aflate la faţa locului - dosar instanţă; I., jandarm din escortă care era poziţionat în interiorul clădirii, la aproximativ jumătate de metru de intrare, care a declarat că cei doi - trei avocaţi aflaţi la intrare puteau vedea şi auzi ce a zis numitul C., având în vedere că tonul a fost unul mai ridicat - dosar instanţă; P., jandarm din dispozitivul de pază de la Tribunalul Iaşi, care a declarat că era poziţionat în interiorul clădirii, lângă prima treaptă a scărilor, de unde a auzit ameninţările adresate de către numitul C. unui jandarm din escortă, iar întrucât tonul acestuia a fost unul mai ridicat, apreciază că putea fi auzit pe o rază de 2 - 3 metri, de toate persoanele de la faţa locului, inclusiv de inculpatul A. - dosar instanţă; Q., jandarm din dispozitivul de pază de la Tribunalul Iaşi, care a declarat că era poziţionat în interiorul clădirii, pe platoul din faţa scărilor de la parter, de unde a auzit că numitul C. a adresat ameninţări la adresa unui jandarm din escortă, pe care le-a auzit din locul în care se afla el, nefiind sigur dacă şi inculpatul A. a auzit cuvintele de ameninţare - dosar instanţă.

Instanţa de fond a constatat că toţi aceşti martori, fie că erau deţinuţi, agenţi de poliţie în cadrul Arestului I.P.J. Iaşi, jandarmi cu cagule ce au alcătuit escorta ori asigurau paza clădirii Tribunalului Iaşi, fie că erau avocaţi, au precizat în mod concordant că numitul C. a adresat cuvinte de ameninţare către un jandarm din escortă cu un ton ridicat, ce au putut fi auzite de toţi cei prezenţi.

Inculpatul A. a mai învederat instanţei faptul că are o afecţiune medicală, şi anume are tensiunea ridicată, afecţiunea care, potrivit medicilor O.R.L. ar putea afecta acuitatea auzului în acea perioadă. În faza de urmărire penală, inculpatul a depus un buletin de testare audiologică, în care medicul primar ORL a apreciat că "auzul este la limita cu normalul", punând diagnosticul de "hipoacuzie uşoară fluctuantă".

Analizând aceste susţineri, Curtea de apel a constatat, mai întâi, că acestea nu au fost invocate şi cu ocazia audierii în calitate de martor când, dacă ar fi fost real, trebuiau să fie aduse la cunoştinţa organului judiciar, însă inculpatului nu numai că a ţinut sub tăcere această presupusă afecţiune, dar a şi afirmat că a putut auzi tot ce s-a discutat. Aşa fiind, şi dacă real ar fi că, din cauza unei afecţiuni, nu a auzit ce s-a discutat, faptul că a susţinut contrariul la momentul în care a fost audiat ca martor şi, mai mult, a denaturat şi adevărul susţinând că numitului C. i s-au adresat insulte şi a fost agresat fizic, constituie tot afirmaţii mincinoase.

Inculpatul a solicitat în apărare, instanţa încuviinţându-i administrarea probei testimoniale, respectiv audierea martorilor R. şi S., declaraţii care nu sunt relevante în cauză, în condiţiile în care primul martor nu a fost de faţă la incidentul dintre numitul C. şi jandarmul din escortă, ce a avut loc în faţa intrării în clădirea tribunalului (declaraţia de la dosar instanţă), iar cel de al doilea martor, deşi se afla la faţa locului, în imediata apropiere a inculpatului A. şi a martorul M., a declarat că nu-şi mai aminteşte nimic de la acel moment, nici ce s-a vorbit şi nici genul de discuţii care au avut loc (declaraţia de la dosar instanţă).

Prima instanţă a constatat că infracţiunea de mărturie mincinoasă s-a consumat la momentul semnării de către inculpaţii B. şi A. a declaraţiilor date în data de 28.04.2014 şi, respectiv, 26.05.2014 în Cauza nr. x/99/2013* a Tribunalului Iaşi, aceasta fiind săvârşită sub forma de vinovăţie a intenţie directe, având în vedere că aceştia şi-au întărit afirmaţiile mincinoase prin precizarea că au văzut tot ce s-a întâmplat şi au auzit tot ce s-a discutat, scopul fiind, în mod evident, de a nu se descoperi adevărul în cauză.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanţă s-a raportat la criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen. şi a avut în vedere natura, gravitatea, modalitatea de săvârşire a faptelor de către fiecare inculpat, astfel cum au fost descrise mai sus, particularizând această individualizare în funcţie de rolul, contribuţia, de activităţile desfăşurare în concret de fiecare inculpat, de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, de conduita procesuală a fiecărui inculpat, dar şi datele care caracterizează persoana fiecărui inculpat în parte.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Iaşi, are un nivel ridicat de pregătire intelectuală, fiind absolvent de studii superioare, este căsătorit, are doi copii minori în întreţinere, are o bună inserţie socială şi nu prezintă antecedente penale, însă a avut o atitudinea procesuală nesinceră pe tot parcursul procesului penal.

Totodată, instanţa de fond a avut în vedere şi faptul că mărturia mincinoasă a fost dată într-o cauză penală cu scopul de a nu fi tras la răspundere penală o persoană acuzată de săvârşirea infracţiunii de ultraj împotriva unui jandarm.

Concluzionând, instanţa de fond, raportat la gradul de pericol social al faptei săvârşite, la elementele obiective şi subiective ce au condus la săvârşirea infracţiunii, la starea de pericol creată pentru activitatea de înfăptuire a justiţiei, la poziţia procesuală adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, personalitatea acestuia şi necesităţile procesului de reeducare şi resocializare, a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate la minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă satisface exigenţele individualizării judiciare a pedepsei, pedeapsă, astfel, individualizată, fiind de natură să-şi îndeplinească atât funcţia de corectivă, de îndreptare cât şi cea preventivă, de descurajare a săvârşirii unor fapte similare de către alte persoane.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, faţă de precizările exprese ale inculpatului A. nu este de acord cu prestarea unei munci în folosul comunităţii (cererea de la fila x instanţă), instanţa de fond a fost în imposibilitate de a face aplicarea instituţiei suspendării executării pedepsei sub supraveghere, existenţa acordului pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii fiind o condiţie prevăzută în mod expres de lege, respectiv de art. 93 alin. (3) C. pen., pentru a se putea dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, singura modalitate de individualizare fiind, în consecinţă, executarea efectivă a pedepsei în regim de detenţie.

S-a reţinut că inculpatul B. are un nivel de pregătire intelectuală scăzut, fiind absolvent de 8 clase, este necăsătorit şi este agricultor. Totodată, inculpatul prezintă antecedente penale, suferind cinci condamnări pentru încălcarea relaţiilor sociale referitoare la patrimoniu şi la libertatea şi integritatea sexuală, respectiv pentru două infracţiuni de furt calificat, două infracţiuni de tâlhărie şi pentru o infracţiune de viol în formă calificată, antecedente care demonstrează un potenţial infracţional ridicat al inculpatului şi faptul că pedepsele anterioare nu şi-au atins scopul de reeducare, ci dimpotrivă.

Mai mult, acesta a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cursul executării pedepsei rezultante de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), e), f) din noul C. pen., pe o durată de 4 ani, aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 534/03.12.2013 a Tribunalului Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 18/13.02.2014 a Curţii de Apel Iaşi, fiind îndeplinite astfel condiţiile recidivei postcondamnatorii reglementate de dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (1) din C. pen.

Aplicând criteriile de individualizare a pedepselor, având în vedere starea de pericol creată pentru activitatea de înfăptuire a justiţiei, dar şi faptul că este cunoscut cu antecedente penale, raportat şi la atitudinea sa procesuală necorespunzătoare, manifestată prin nerecunoaşterea săvârşirii faptelor, instanţa de fond a reţinut că aplicarea unui pedepse cu închisoarea, orientată la minimul special, satisface exigenţele individualizării judiciare a pedepsei.

Împotriva Sentinţei penale nr. 44 din 01.11.2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.. au formulat apel, în termen legal, inculpaţii B. şi A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 21.02.2019.

În motivele scrise transmise la dosar de către inculpatul B., prin apărător din oficiu, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, rejudecând, în principal, achitarea inculpatului pentru fapta dedusă judecăţii, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. (fapta nu există) şi, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a C. proc. pen.. (fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege).

Prezentând pe scurt situaţia de fapt, apărarea a considerat că prima instanţă a dat o interpretare forţată declaraţiei inculpatului, însă acesta a spus tot ce ştie în legătură cu fapta şi împrejurările acesteia, aşa cum le-a perceput. Apărarea a apreciat că în cauză este aplicabil principiul in dubio pro reo existând posibilitatea ca inculpatul să nu fi auzit dacă C. l-a ameninţat verbal pe agent, întrucât era o busculadă a agenţilor din escortă. Totodată, în opinia apărării, instanţa a apreciat neîntemeiat asupra laturii subiective a infracţiunii de mărturie mincinoasă, la care a adăugat şi antecedentele penale ale inculpatului B., precum şi "atitudinea procesuală necorespunzătoare" prin nerecunoaşterea faptelor.

În subsidiar, apărarea a solicitat achitarea inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege), arătând că din anul 2009 inculpatul ia un medicament pentru calmare, respectiv carbamazepină 200, medicament pe care l-a luat şi în ziua incidentului cu C.. A mai arătat că din data de 28.04.2014 inculpatul se afla sub tratament pentru depresie, iar medicamentele administrate sunt de natură de a afecta capacitatea de gândire şi percepţie.

În motivele scrise depuse la dosar, inculpatul A. a solicitat achitarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., iar în subsidiar, renunţarea la aplicarea pedepsei în condiţiile art. 80 C. pen. sau amânarea executării pedepsei în condiţiile art. 83 C. pen.

În esenţă, inculpatul a susţinut nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii, întrucât acesteia îi lipsesc elementele constitutive atât sub raportul laturii subiective, neexistând probe din care să rezulte că ar fi auzit acele afirmaţii ale inculpatului C. şi că în mod intenţionat a declarat neadevărat în faţa instanţei de judecată. Prin urmare, a solicitat să se dea eficienţă principiului in dubio pro reo, susţinând că declaraţia sa poate fi catalogată drept echivocă în contextul trecerii unui interval atât de mare de timp între momentul perceperii evenimentelor şi cel al relatării lor - peste 1 an, iar declaraţiile tuturor celorlalţi participanţi sunt, prin ele însele, contradictorii, neutile şi neconcludente în ceea ce priveşte stabilirea adevărului în dosarul de ultraj al numitului C.. A mai invocat o stare de hipoacuzie, stabilită prin acte medicale de necontestat poate sta la baza faptului că în mod efectiv nu a auzit ameninţările lui C. faţă de jandarm; trecerea unui interval atât de mare de timp între momentul ultrajului şi cel al declaraţiei sale a putut fi de natura să provoace o stare de confuzie între diferitele evenimente, posibil similare la care a participat în mod direct sau indirect şi care ar fi putut să-i creeze o stare de confuzie.

În subsidiar, a solicitat renunţarea la aplicarea pedepsei în raport de condiţiile de natura personală, cât şi cele de natură reală (condiţiile de săvârşire ale faptei şi consecinţele acesteia) care permit aplicarea disp. art. 80 C. pen., consecinţele aplicării unei pedepse putând avea efecte devastatoare asupra carierei şi vieţii sale, vădit disproporţionate cu interesul societăţii privind tragerea sa la răspundere penală.

În ceea ce priveşte aplicarea disp. art. 83 C. pen., inculpatul a arătat că este de acord cu prestarea muncii în folosul comunităţii, în cuantumul şi întinderea ce se vor hotărî, solicitând constatarea întrunirii condiţiilor prevăzute de lege.

Inculpatul A. a depus şi concluzii scrise, prin avocat ales, în care a susţinut că soluţia de condamnare este nelegală, nefiind întrunite elementele constitutive ale laturii obiective şi subiective ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 C. pen., în contextul în care nu există nicio probă că ar fi încercat prin declaraţiile sale să-l ajute pe numitul C., având în vedere faptul că acesta îşi reziliase contractul de asistenţă juridică pe care îl avusese încheiat, după cum, nu există probe că acesta ar fi declarat altceva decât ceea ce a perceput, atâta timp cât depoziţiile sale reprezintă propria percepţie asupra aspectelor cu privire la care a depus mărturie.

Prezentând situaţia de fapt din prisma percepţiei inculpatului, apărarea a adus critici mijloacelor de probă administrate în cauză, susţinând că procedeul probatoriu utilizat în cursul urmăririi penale pentru întocmirea planşelor fotografice care au fost avute în vedere şi de instanţa de judecată la stabilirea vinovăţiei inculpatului a fost afectat de captaţie, în sensul că aceste planşe au cuprins imagini preluate din fişierul cu filmări.

De asemenea, apărarea a susţinut că rapoartele lucrătorilor de poliţie, respectiv I., H., T. şi G. au o structură conceptuală identică, caracteristica generală fiind repetabilitatea cuvintelor, a expresiilor şi a frazelor incriminatorii, ceea ce lasă loc ipotezei că acestea au fost redactate pe baza unui concept unic consolidat prin intermediul dictării. S-a apreciat că şi conţinutul acestor rapoarte este în mare măsură afectat de captaţie.

S-a arătat că inculpatul a susţinut în mod constant că declaraţiile sale au reprezentat propria sa percepţie asupra aspectelor cu privire la care a depus mărturie şi că nu a declarat decât aspectele astfel cum au fost recepţionate şi procesate, chiar dacă între declaraţiile lui şi ale celorlalţi martori au existat neconcordanţe. Echivocul declaraţiilor inculpatului apelant urmează a fi analizate şi prin prispa împrejurărilor concrete ale săvârşirii faptelor, incidentul caracterizându-se printr-o stare de agitaţie şi gălăgie, datorită numărului mare de persoane implicate, circa 10 - 12 inculpaţi sau lucrători de poliţie, care vorbeau în acelaşi timp şi pe diverse tonalităţi toate acestea având rolul de a distrage atenţia, astfel încât expresia folosită de acesta "că nu ar fi auzit că numitul C. ar fi ameninţat pe lucrătorul de poliţie" reprezintă exact ceea ce a perceput inculpatul prin propriile sale simţuri, fiind vorba de o percepţie cognitivă, limitată în contextul arătat.

Pe de altă parte, s-a susţinut că nu s-a demonstrat de către instanţa de fond nici faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie, deoarece nicio probă a dosarului nu a demonstrat cerinţa esenţială a textului de lege incriminator, şi anume aceea că inculpatul ar fi omis să spună tot ceea ce ştie sau că ar fi făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu situaţia de fapt asupra căruia s-a referit. Astfel, pentru reţinerea infracţiunii de mărturie mincinoasă, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată trebuia să dovedească faptul că inculpatul a acţionat cu intenţia de a induce în eroare organele judiciare cu ocazia depoziţiilor ce au fost luate în diferite etape procesuale în legătură cu evenimentul din data de 19.07.2013.

În apărare, s-a invocat practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Telfner c. Austriei, 20 martie 2001) care este în sensul că o condamnare a inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie, cu probe directe care să susţină temeinicia în fapt şi în drept a acuzaţiei este de natură să atragă încălcarea articolului 6 paragraful 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitor la prezumţia de nevinovăţie ca principiu fundamental şi prioritar al procesului penal care se situează deasupra domeniului probelor, fiind regula de bază în întregul proces penal. De asemenea, în acest sens au fost invocate decizii de speţă (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 325/11.04.2018 şi Curtea de Apel Constanţa, Decizia penală nr. 1066 din 31.10.2017). Tot în acelaşi sens s-a arătat că este şi Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 09/03/2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie, pct. 22 din expunere şi articolul 6 alin. (2) din Directivă care impune statelor membre că orice dubiu cu privire la vinovăţie este în favoarea persoanei suspectate sau acuzate, inclusiv atunci când instanţa evaluează posibilitatea achitării persoanei respective.

În subsidiar, apărarea a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 80 C. pen. în sensul de a se dispune renunţarea la aplicarea pedepsei având în vedere circumstanţele personale excepţionale care pledează în favoarea inculpatului, care este avocat de peste 22 de ani, în toată perioada exercitării profesiei demonstrând un respect necondiţionat al legii, activitatea sa fiind caracterizată prin devotament şi perfecţionarea profesională continuă, fiind cunoscut ca un etalon de cinste şi corectitudine atât în rândul colegilor, cât şi în faţa instanţelor de judecată. De asemenea, s-a solicitat a se observa că inculpatul a avut o conduită ireproşabilă şi în societate, acesta fiind căsătorit şi având în întreţinere doi copii minori, cărora le-a transmis aceleaşi coordonate, respectiv o comportare corectă şi demnă în relaţiile cu persoanele din jur. Totodată, s-a solicitat a se observa că presupusa infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, prin natura şi întinderea urmărilor produse, cât şi prin împrejurările în care a fost comisă, prezintă o gravitate socială redusă, astfel încât se poate dispune luarea acestei măsuri şi aplicarea unui avertisment care garantează atât rolul educativ, dar şi faptul că inculpatul a înţeles rigorile legii şi consecinţele care ar rezulta din săvârşirea unor noi fapte cu caracter penal.

În cadrul cercetării judecătoreşti în apel, s-a procedat la audierea inculpatului A. (la termenul de judecată din data de 08 octombrie 2019) şi la reaudierea martorilor M., J. şi G. (la termenul de judecată din data de 03 decembrie 2019). De asemenea, s-a vizionat caseta video care cuprinde înregistrarea incidentului din data de 19.07.2013 de la Curtea de apel Iaşi.

Analizând hotărârea apelată din perspectiva criticilor formulate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Asupra apelului inculpatului A.

În primul rând, este de arătat faptul că, deşi apărarea inculpatului A. a solicitat şi achitarea întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., în cauză nu s-au formulat reale critici care să vizeze latura obiectivă a infracţiunii de mărturie mincinoasă, ci numai unele ce vizează latura subiectivă.

Potrivit art. 273 alin. (1) C. pen., infracţiunea de mărturie mincinoasă constă în fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Elementul material al laturii obiective, în varianta simplă prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen., constă în acţiunea de face afirmaţii necorespunzătoare adevărului ori în omisiunea de a declara tot ceea ce ştie cu privire la fapte sau împrejurări esenţiale.

Înalta Curte constată că împrejurările relatate de inculpatul A., audiat la data de 26.05.2014 în calitate de martor în Dosarul penal nr. x/2013 al Tribunalului Iaşi, erau unele esenţiale pentru cauză, întrucât ele vizau chiar existenţa faptei, şi acestea nu corespund cu situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa penală cu nr. 580/13.06.2016 a Tribunalului Iaşi (astfel cum a fost expusă pe larg în considerentele prezentei hotărâri), instanţa reţinând că acestea sunt contrazise de declaraţiile celorlalţi martori audiaţi dar şi de cele ale inculpatului din respectiva cauză, C.

Aspectele învederate de apărare, în sensul că declaraţiile martorilor şi rapoartele lucrătorilor de poliţie pe care s-a fundamentat hotărârea au acelaşi conţinut, "ceea ce lasă loc ipotezei că acestea au fost redactate pe baza unui concept unic consolidat prin intermediul dictării", nu pot fi analizate în prezenta cauză, Înalta Curte, ca şi instanţa de fond, constatând că autoritatea de lucru judecat de care se bucură Sentinţa penală nr. 580/13.06.2016 a Tribunalului Iaşi împiedică o reverificare a materialului probator din perspectiva stabilirii faptelor în legătură cu care inculpaţii A. şi B. au fost audiaţi în calitate de martori, urmând a se avea în vedere în integralitate situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv şi care a condus la condamnarea lui C.

De altfel, este de observat că în apel aceasta nici nu este contestată, apărările formulate vizând împrejurarea că declaraţiile inculpatului A. au reprezentat propria sa percepţie asupra aspectelor cu privire la care a depus mărturie şi că poziţia sa a fost echivocă, în contextul trecerii unui interval atât de mare de timp între momentul perceperii evenimentelor şi cel al relatării lor. Ca atare, ceea ce se pune în discuţie este doar neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate sub aspectul laturii subiective.

Înalta Curte reţine că, la termenul din data de 26.05.2014, A. a fost audiat în calitate de martor în Dosarul penal nr. x/2013 al Tribunalului Iaşi, la propunerea inculpatului din respectiva cauză, C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, iar cu această ocazie a declarat următoarele:

"Nu mă consider în duşmănie cu vreuna dintre părţile din prezenta cauză şi nu sunt rudă cu niciuna dintre părţi,. În toamna anului trecut, în timp ce aşteptam să înceapă dosarul inculpatului C., fiind împreună cu dl. M., fumând, a venit maşina Arestului IPJ care a parca cu partea din spate extrem de aproape de intrarea în clădirea tribunalului. Primul a coborât inc. C., era legat cu cătuşe de mâna stângă împreună cu inc. U. care era legat de mâna dreaptă. Maşina fiind parcată aproape, inc. C. a păşit pe pragul uşii. Agenţii de pe IR l-au tras înapoi pe U. şi, evident, şi pe C., moment în care s-a creat o îmbulzeală. I-am auzit pe poliţişti spunând "De ce intri, ţi-am spus să nu intri, unde intri, mă interlopule, mă golanule. "Poliţiştii i-au întors mâna la spate inculpatului C. şi l-au condus pe scări. Inculpatul C. i-a întrebat "De ce vă purtaţi aşa?", Le-a explicat că îşi cunoaşte drepturile şi nu vrea să producă dezordine şi asta a fost tot.

Întrebare procuror: Cât de aproape era maşina arestului parcată la intrarea în tribunal?

Răspuns: Mă aflam la 2 metri de intrarea în tribunal şi de inculpaţi, în dreptul uşii, pe partea dreaptă pe sensul de intrare.

Întrebare: Aţi perceput totul exact sau au fost anumite momente ce nu le-aţi văzut, era posibil să nu fi surprins anumite aspecte ale incidentului?

Răspuns: Am stat rezemat cu spatele la clădire şi cred că am perceput tot ce s-a întâmplat.

Întrebare: A auzit tot ce s-a discutat?

Răspuns: Am auzit tot ce s-a discutat.

Întrebare: A văzut ca inculpatul C. să facă un gest de ameninţare către escortă?

Răspuns: Nu am văzut ca inculpatul C. să fi făcut un gest de ameninţare cu braţul faţă de vreun poliţist. A replicat doar: "de ce mă împingi". Gesturile energice au fost făcute de poliţişti, iar inc. C. a spus de ce se poartă aşa.

Întrebare: L-a auzit pe inculpatul C. spunând spre vreun poliţist "dacă îţi dau una îţi sare masca"?

Răspuns: Nu

Întrebare: Gesturile poliţiştilor faţă de inculpat au fost agresive?

Răspuns: Gesturile poliţiştilor au fost în mod evident agresive şi energice. Maşina era parcată foarte aproape, dacă parca la cel mult 2 metri nu se întâmpla nimic.

Întrebare apărător inculpat C.: După incident, în ce poziţie a fost condus inculpatul spre sala de şedinţă?

Răspuns: A fost condus cu mâna la spate şi într-o poziţie extrem de aplecată. Mie mi s-a părut excesiv acest fapt pentru că, fiind prins cu cătuşe de altcineva, nu ar fi putut să fugă sau altceva.

Întrebare preşedinte complet: Aţi auzit în acele împrejurări ca cineva ar fi spus că inculpatul C. nu aude bine sau că însuşi inculpatul ar fi spus că nu a auzit ce i s-a spus.

Răspuns: Totul a durat câteva secunde. A venit maşina, au coborât repede şi apoi au intervenit poliţiştii, Nu-mi amintesc dacă am auzit aşa ceva.".

Prin hotărâre definitivă s-a reţinut în sarcina inculpatului C. săvârşirea infracţiunii de ultraj constând în aceea că, la data de 19.07.2013, în timp ce se afla în stare de arest preventiv, fiind condus la sediul Palatului de Justiţie, la intrarea în clădire, nemulţumit fiind că a fost oprit de G. (angajat al Inspectoratului Judeţean de Poliţiei Iaşi - Serviciul Acţiuni Speciale, aflat în exercitarea legală a atribuţiilor de serviciu şi acţionând în limitele acestor atribuţii) să înainteze, poliţistul atingându-l cu braţul plasat orizontal în zona pieptului, fără a-l brusca sau lovi, s-a întors brusc către acesta, şi ridicând ambele mâini, atât cât îi permitea faptul că de mâna dreaptă era încătuşat cu o altă persoană, a ameninţat pe acesta pe un ton ridicat cu cuvintele "dacă mai pui mâna pe mine, îţi dau una de-ţi sare masca sau cagula".

Analizând apărările formulate de către inculpatul A. şi pornind de la premisa că nu orice declaraţie necorespunzătoare adevărului poate conduce la reţinerea infracţiunii de mărturie mincinoasă, fiind necesar să se analizeze dacă neconcordanţele nu au la bază eventuale erori de percepţie, erori care pot determina o interpretare şi o semnificaţie proprie evenimentelor relatate în calitate de martor, fără a exista intenţia de denaturare a adevărului, Înalta Curte reţine următoarele:

În primul rând, se remarcă faptul că inculpatul A. a fost ascultat în calitate de martor, pentru prima dată, în cursul cercetării judecătoreşti efectuată în Dosarul penal nr. x/2013, la data de 26.05.2014, deci la un interval de aproximativ 10 luni de la data incidentului dintre C. şi poliţistul care asigura escorta (19.07.2013).

De asemenea, din vizionarea casetei video, rezultă că respectivul conflict a fost unul spontan şi s-a desfăşurat destul de rapid, durând un minut şi 30 secunde - 2 minute, că la faţa locului erau mai multe persoane (printre care şi inculpatul A.), într-un spaţiu relativ redus, astfel că circumstanţele în care au fost percepute faptele nu sunt unele favorabile unei relatări fidele, cu atât mai mult că cât aceasta intervine la un interval de timp destul de îndelungat.

În prezenta cauză aceste împrejurări sunt doar aparent favorabile inculpatului, întrucât, din examinarea declaraţiei sale, Înalta Curte reţine că poziţia procesuală a martorului a fost una clară, fermă, care nu lăsa loc echivocului, acesta subliniind că faptul că "I-am auzit pe poliţişti spunând "De ce intri, ţi-am spus să nu intri, unde intri, mă interlopule, mă golanule" (...) "am auzit tot ce s-a discutat".

Inculpatul nu a lăsat nici măcar impresia că ar avea dubii cu privire la cele relatate, că este posibil să fi uitat sau că circumstanţele în care s-au petrecut faptele (gălăgie provocată de prezenta mai multor persoane) nu i-au permis perceperea exactă a discuţiei dintre C. şi poliţist, ci, dimpotrivă a accentuat faptul că "am auzit tot" şi "am stat rezemat cu spatele la clădire şi cred că am perceput tot ce s-a întâmplat", în condiţiile în care incidentul se desfăşura chiar în faţa sa, la interval de 1 - 2 m. Acesta a relatat împrejurări care nu s-au petrecut şi care erau favorabile inculpatului C. (respectiv că poliţiştii din escortă l-au bruscat fizic şi verbal) şi a negat împrejurările nefavorabile acestuia, reţinute în acuzare (a susţinut că a auzit tot ce s-a discutat şi că nu l-a auzit pe inculpatul C. spunând spre vreun poliţist "dacă îţi dau una îţi sare masca" şi nu a văzut ca acesta "să fi făcut un gest de ameninţare cu braţul faţă de vreun poliţist").

Din declaraţiile martorilor prezenţi la incident a rezultat şi că faptul că tonul folosit de deţinutul C. a fost unul ridicat (martorul M. subliniind faptul că acesta vorbeşte tare, întrucât suferă de hipoacuzie), astfel că au auzit cuvintele de ameninţare adresate de către acesta poliţistului din escortă. Instanţa de fond a făcut o amplă analiză a acestor declaraţii, coroborând susţinerile martorilor cu datele rezultate din înregistrarea video cu referire la distanţa la care se aflau aceste persoane faţă de deţinutul C. şi faţă de inculpatul A., demonstrând astfel că afirmaţiile au fost auzite şi de persoane care erau poziţionate aflau la o distanţă mai mare decât cea la care se afla A.. Înalta Curte îşi va însuşi această analiză, adăugând şi faptul că, şi în cursul cercetării judecătoreşti în apel, martorul Q. a subliniat că a auzit afirmaţiile inculpatului C. deşi de afla în interiorul clădirii, iar incidentul s-a petrecut în exterior.

Apărarea pe care şi-a formulat-o inculpatul cu ocazia ascultării sale în apel în sensul că "stăteam de vorbă cu M. şi S. al cărui frate era arestat şi legat de mână cu C. (...). Eu nu am auzit ca el să fi spus ceva poliţiştilor pentru că erau vociferări. M. vorbea la telefon, vorbea şi S. Nu am fost atenţi la incident", este în totală discordanţă cu cele afirmate de către inculpat în faţa Tribunalul Iaşi. Acesta a relatat despre comportamentul şi replicile poliţistului din escortă şi ale lui C., prezentând afirmaţii insultătoare şi gesturi energice şi agresive ale primului, împrejurări care impuneau concluzia că a fost extrem de atent, mai ales în condiţiile în care avea calitatea de apărător ales al persoanei "agresate" de agenţi ai statului.

Aşadar, Înalta Curte constată că declaraţiile date în calitate de martor de inculpatul A. nu au reprezentat propria sa percepţie asupra faptelor relatate, ci, în mod evident, ele cuprind elemente fictive, fără legătură cu realitatea, care au fost infirmate chiar şi de inculpatul C.

În prezenta cauză, în faţa instanţei de fond cât şi în apel, inculpatul a încercat să găsească o justificare a declaraţiei sale, susţinând că, este posibil să fi făcut o confuzie cu un alt incident la care a asistat. Apărările sale nu sunt credibile şi, pe de altă parte, acesta nu a adus la cunoştinţa instanţei, cu ocazia audierii, faptul că ar asistat şi la alte incidente ce au avut loc între persoanele private de libertate şi cele care le asigurau paza şi astfel ar putea să facă anumite confuzii.

Aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa aspectelor de ordin medical, demonstrate prin buletinul de testate audiologică, din care rezultă că are "auzul este la limita cu normalul", fiind diagnosticat cu "hipoacuzie uşoară fluctuantă", împrejurări ce nu au fost aduse la cunoştinţa instanţei cu ocazia ascultării sale, inculpatul susţinând ferm că a auzit "tot ce s-a discutat".

Nu în ultimul rând este de subliniat, aşa cum în mod corect a evidenţiat şi prima instanţă, faptul că, şi în condiţiile în ar fi real că inculpatul inculpatul A. nu a auzit afirmaţiile deţinutului C., împrejurarea nu este de natură a înlătura caracterul mincinos al celorlalte afirmaţii ale sale, respectiv că acestuia i s-au adresat insulte şi a fost agresat fizic de către agenţie de poliţie. Circumstanţele relatate aveau, şi în această ipoteza, caracter esenţial, întrucât, pentru a face obiectul ocrotirii speciale prin intermediul ultrajului, funcţionarul public nu trebuie să îşi exercite abuziv atribuţiile prevăzute de lege.

În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză este apt să înlăture prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul, demonstrând faptul că acesta a acţionat cu intenţia de a induce în eroare organele judiciare, prin prezentarea unei situaţii de fapt favorabile inculpatului C. în care era victima unui comportament abuziv al poliţiştilor din escortă, criticile formulate în calea de atac a apelului fiind astfel nefondate.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, Înalta Curte constată că singurul argument pentru care instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă privativă de libertate a fost legat de lipsa consimţământului acestuia referitor la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, poziţie asupra căreia inculpatul a revenit cu ocazia audierii sale de către Înalta Curte.

Faţă de logica regimului sancţionator reglementat de actualul C. pen., analizând cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 80 C. pen. - care consacră dreptul instanţei de judecată de a renunţa la aplicarea unei pedepse persoanei găsite vinovată de comiterea unei infracţiuni, pentru îndreptarea căreia, ţinându-se seama de infracţiunea concret săvârşită, persoana infractorului şi de alte condiţii, se consideră suficientă aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, unei pedepse, chiar cu amânarea aplicării sau cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, ar risca să producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea inculpatului - se reţin următoarele:

În primul rând, în speţă nu există niciunul din impedimentele prevăzute de art. 80 alin. (2) C. pen., care să împiedice incidenţa acestei instituţii. Astfel, inculpatul nu a mai suferit anterior o condamnare, faţă de acesta nu s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat; nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului (apărările formulate în cauză neputând fi calificate astfel); infracţiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. (1) C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, maximul special prevăzut de lege fiind mai mic de 5 ani închisoare, limita inferioară celei prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen.

În ceea ce priveşte condiţiile prev. de art. 80 alin. (1) C. pen. se reţine că instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

În ceea ce priveşte gradul de pericol social concret al faptei săvârşite de inculpatul A., Înalta Curte apreciază că, deşi au fost lezate relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, atingerea adusă valorii protejate a fost una minimă, în condiţiile în care materialul probator administrat în respectivă cauza a permis organului judiciar stabilirea corectă a situaţiei de fapt, declaraţiile date de acesta în calitate de martor fiind în mod facil înlăturate.

Referitor la persoana inculpatului, se constată că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are doi copii şi are un bun statut profesional, cu un nivel de instrucţie ridicat, fiind de profesie avocat, cu o activitate în domeniu de 22 de ani. Toate aceste date ce caracterizează favorabil persoana sa demonstrează faptul că dispune de posibilităţi reale de îndreptare, că săvârşirea infracţiunii a fost un incident izolat, care l-a pus într-o situaţie jenantă (pe care o recunoaşte) faţă de familie, de colegi, de societate şi chiar faţă de instanţele în faţa cărora anterior a pledat.

Având în vedere ansamblul acestor circumstanţe, Înalta Curte apreciază că adoptarea unei soluţii de renunţare la aplicarea pedepsei, aplicarea unui avertisment şi atragerea atenţiei asupra conduitei sale viitoare, precum şi asupra consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni, este suficientă pentru reeducarea şi coerciţia inculpatului, în cauză nefiind oportună stabilirea unei pedepse.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A., va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen., va renunţa la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 273 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., va aplica un avertisment inculpatului şi îi atrage atenţia asupra conduitei sale viitoare, precum şi asupra consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.

În ceea ce priveşte apelul inculpatului B., Înalta Curte reţine că în principal s-a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. pe susţinându-se că fapta nu există, şi, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a C. proc. pen.. (fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege).

Ca şi în cazul inculpatului A., Înalta Curte arată faptul că analiza cauzei trebuie să pornească de la împrejurările de fapt stabilite cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa penală nr. 580/13.06.2016 a Tribunalului Iaşi, care a statuat definitiv că, la data de 19.07.2013, în timp ce se afla în stare de arest preventiv, fiind condus la sediul Palatului de Justiţie, la intrarea în clădire, inculpatul C. nemulţumit fiind că a fost oprit de G. (angajat al Inspectoratului Judeţean de Poliţiei Iaşi - Serviciul Acţiuni Speciale, aflat în exercitarea legală a atribuţiilor de serviciu şi acţionând în limitele acestor atribuţii) să înainteze, poliţistul atingându-l cu braţul plasat orizontal în zona pieptului, fără a-l brusca sau lovi, s-a întors brusc către acesta, şi ridicând ambele mâini, atât cât îi permitea faptul că de mâna dreaptă era încătuşat cu o altă persoană, a ameninţat pe acesta pe un ton ridicat cu cuvintele "dacă mai pui mâna pe mine, îţi dau una de-ţi sare masca sau cagula".

Audiat în calitate de martor cu privire la acest incident, inculpatul B. a susţinut că "la data de 19.07.2013 am fost adus la Tribunalul Iaşi într-o grupă de 6 persoane private de libertate. Arăt că maşina cu care am fost transportat a oprit la circa 5 - 6 metri de uşa tribunalului. Eu am avut loc să cobor şi m-am aflat în spatele lui C. Fiind întrebat cu privire la eventuale incidente care să fi avut loc pe parcursul acestui transport, declar că pe scările de la intrarea în tribunal, după uşa de la intrare, un mascat de la forţele de intervenţie l-a împins pe C., i-a ridicat mâinile în sus şi l-a bruscat, răsucindu-i mâinile la spate. C. le-a spus să îl lase mai uşor că este bolnav. Îmi amintesc că D. şi E. erau încătuşaţi câte doi, dar nu reţin cine cu cine. Fiind întrebat, declar că nu l-am auzit pe C. să fi ameninţat pe vreunul dintre mascaţi sau să spună:

"Dacă mai pui mâna pe mine, îţi dau una de îţi sare masca".

Întrebare procuror: Există posibilitatea ca inculpatul să se fi adresat şi martorul să nu fi auzit?

Răspuns: Declar că nu cred că este posibil să fi avut o discuţie între inculpatul C. şi cei de la SAS şi eu să nu fi auzit.

Întrebare preşedinte complet: La ce interval de timp a coborât din maşina escortei după inculpatul C.?

Răspuns: După câteva secunde, până la un minut".

Referitor la motivele de apel, în primul rând, este de menţionat faptul că dispoziţiile art. 16 lit. a) C. proc. pen.. (fapta nu există) sunt incidente atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, sau, deşi există o anume conduită, ea nu este cea prevăzută ca element material al laturii obiective a infracţiunii. Or, în condiţiile în care inculpatul a dat o declaraţie în calitate de martor în Dosarul penal nr. x/2013 al Tribunalului Iaşi, iar aceasta este în mod evident contrară stării de fapt stabilită de instanţă pe baza tuturor probelor administrate, existând deci o acţiune de declarare necorespunzătoare adevărului (mincinoasă), solicitarea de achitare în baza temeiului analizat este vădit nefondată, fiind susţinută doar formal.

Şi în cazul inculpatului B. s-a invocat neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate sub aspectul laturii subiective, arătându-se, pe de o parte, că acesta a relatat faptele, aşa cum le-a perceput, existând dubii dacă a auzit sau nu replicile adresate de către C. jandarmului, şi, pe de altă parte, faptul că, la momentul audierii sale se afla sub un tratament medicamentos.

Înalta Curte reţine că, la momentul incidentului din data de inculpatul B. se afla chiar în spatele deţinutului C., fiind într-o poziţie ce i-a permis observarea întregului incident dintre acesta din urma şi jandarmul din escortă. Astfel, din imaginile surprinse de camera video la momentele 10:01:53 şi urm. şi cadrele foto rezultă că inculpatul acesta se afla încă în dubă în cadrul uşilor deschise.

Similar inculpatului A., inculpatul B. a avat o poziţie fermă, clară, lipsită de echivoc, arătând că "nu l-am auzit pe C. să fi ameninţat pe vreunul dintre mascaţi sau să spună:

"Dacă mai pui mâna pe mine, îţi dau una de îţi sare masca" şi că nu crede că este posibil să fi existat "o discuţie între inculpatul C. şi cei de la SAS şi eu să nu fi auzit".

De asemenea, acesta a descris o situaţie de fapt în care C. era victima unui comportament abuziv din partea poliţiştilor (prin împingere, bruscare, ridicarea mâinilor şi răsucirea acestora la spate), incident ce s-ar fi petrecut în interiorul clădirii.

Chiar dacă este de acceptat faptul că, având în vedere intervalul de timp scurs de la data incidentului până la momentul audierii sale (aproximativ 9 luni), inculpatul B. putea să aibă dubii cu privire la locul exact unde s-a petrecut incidentul (în realitate în exteriorul, şi nu în interiorul clădirii), celelalte împrejurări relatate sunt total contrare realităţii, neexistând un asemenea comportament din partea celor care asigurau escorta.

În condiţiile în care împrejurările de fapt defavorabile lui C. au fost negate ferm, inculpatul B. răspunzând fără echivoc că nu a auzit vreo ameninţare şi nici cuvintele în legătură cu care a fost întrebat în mod expres de instanţa de judecată afirmând şi că nu era posibil să nu audă discuţiile dintre numitul C. şi agenţii de poliţie, dacă ar fi existat, şi, totodată a fost "construită" o situaţie de fapt care să îi fie favorabilă acestuia, Înalta Curte constată că sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţia de a ascunde adevărul, dându-şi seama că astfel creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.

În ceea ce priveşte faptul că, atât la momentul la care s-a petrecut fapta cât şi la cel al audierii sale, inculpatul se afla sub tratament cu un medicament care îi putea afecta percepţia şi gândirea, Înalta Curte constată că aspectele invocate sunt fără relevanţă din perspectivă penală.

Astfel, în faţa de urmărire şi în cursul cercetării judecătoreşti la prima instanţă s-au făcut în verificări la administraţia locului de deţinere precum şi la Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi cu privire la tratamentul administrat inculpatului, rezultând că la data de 19.07.2013, când a avut loc incidentul, acesta nu urma vreun tratament medical (adresa Centrului Medical Judeţean Iaşi din cadrul M.A.I. de la fila x d.u.p., fişa medicală pentru deţinuţi din data de 15.07.2013, scrisoarea medicală din data de 06.08.2013 întocmită de Spitalul penitenciar Bucureşti - Rahova).

La data de 28.04.2014, dată ce coincide cu data audierii sale de către Tribunalul Iaşi, inculpatul a primit tratament psihiatric, respectiv un comprimat de carbamazepină 200 (adresa cu nr. x din 21.11.2016 a Penitenciarului Iaşi), însă din informaţiile comunicate de Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, rezultă că administrarea unui comprimat de carbamazepină 200 nu poate genera inculpatului tulburări de percepţie a realităţii (adresa cu nr. x/23.11.2016).

Ca atare, Înalta Curte apreciază nefondate toate criticile formulate şi constată că atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Având în vedere că şi sub celelalte aspecte, respectiv individualizarea pedepsei, sentinţa este legală şi temeinică, acestuia fiindu-i aplicată o pedeapsă egală cu minimul prevăzut de lege, în condiţiile în care este recidivist postcondamnatoriu, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul B.

În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 217 RON,va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului de Justiţie.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de acest inculpat vor rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat B., în cuantum de 868 RON va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului de Justiţie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe apelantul inculpat B. la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 44 din 01.11.2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.. în Dosarul nr. x/2017.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen., renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 273 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., aplică un avertisment inculpatului şi îi atrage atenţia asupra conduitei sale viitoare, precum şi asupra consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 217 RON rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului de Justiţie.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de inculpat rămân în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

II. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul B. împotriva Sentinţei penale nr. 44 din 01.11.2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., în Dosarul nr. x/2017.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat B., în cuantum de 868 RON rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului de Justiţie.

Obligă apelantul inculpat B. la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2019.

GGC - NN