Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 850 din 7 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 57 din data de 3 aprilie 2019 pronunţată de Judecătoria Câmpina, în temeiul art. 257 alin. (1), (4) C. pen., rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.
În baza art. 257 alin. (1), (4) C. pen., rap. la art. 206 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
În temeiul art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care s-a adăugat sporul de două luni (o treime din cealaltă pedeapsă), stabilindu-se pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Prahova.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială desfăşurat de Serviciul de Probaţiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul uneia dintre următoarele două instituţii: Primăria Băicoi sau Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane cu Handicap Lilieşti-Băicoi, pe o perioadă de 120 de zile.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. rap la art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 45 alin. C. proc. pen. 5 rap. la art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), C. pen. ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.
În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen. art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi asupra dispoziţiilor art. 97 C. pen. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 397 alin. (1) cu ref. la art. 19 şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 şi urm. C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă, B., şi a fost obligat inculpatul, la plata sumei de 150 RON, reprezentând daune morale.
S-a respins solicitarea părţii civile, B., de obligare a inculpatului la plata daunelor materiale, ca neîntemeiată.
S-a constatat că persoana vătămată, C., nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român (urmărire penală şi instanţă).
II. Prin Decizia penală nr. 850 din 7 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a decis astfel:
În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina împotriva Sentinţei penale nr. 57 din data de 3 aprilie 2019 pronunţată de Judecătoria Câmpina, privind pe inculpatul A. şi în consecinţă:
S-a desfiinţat în parte sentinţa, în latură penală şi s-a pronunţat o nouă hotărâre, în sensul că s-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 91 - 93 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi s-a dispune executarea acesteia în regimul prevăzut de art. 60 C. pen.
În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, în calea de atac.
S-a dispus plata sumei de 250 RON, reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu desemnat apelantului-inculpat, până la prezentarea avocatului ales, din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Prahova.
III. Împotriva Deciziei penale nr. 850 din 7 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie.
În susţinerea recursului declarat, a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
IV. Examinând recursul în casaţie, se constată că acesta nu este fondat.
Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie este limitată exclusiv în drept. Aşadar, statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
Cazul de casare invocat de inculpatul A. are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune.
În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.
În cauză, criticile formulate sunt cele iterate şi în faţa instanţei de apel, referitor la faptul că inculpatul se consideră nevinovat de săvârşirea infracţiunii de ultraj, întrucât faptele nu există şi nu au fost comise cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, iar agenţii de poliţie şi-au depăşit, chiar au încălcat atribuţiile legale, pătrunzând în domiciliul inculpatului fără a avea un mandat de percheziţie domiciliară şi fără a solicita prezenţa unor martori asistenţi, aşa încât pătrunderea acestora nu ar fi putut fi protejată de normele legale.
În argumentarea incidenţei cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a susţinut, în esenţă, că faptele săvârşite nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv că fapta astfel cum a fost descrisă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de ultraj, impunându-se achitarea sa, faţă de probatoriile administrate în cauză.
Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de ultraj prevăzute de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) şi art. 257 alin. (1), (4) C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) C. pen.
În cauză, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de ultraj, pentru care a fost condamnat inculpatul, corespund faptei reţinute în concret în sarcina sa:
Astfel, s-a reţinut, pe baza probelor, că, în noaptea de 19 - 20 decembrie 2016, inculpatul l-a lovit pe B., poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat 6 - 7 zile de îngrijiri medico-legale, elemente care se suprapun textului de incriminare al infracţiunii de ultraj.
Pe fondul agresivităţii verbale la adresa celor doi agenţi de poliţie care s-au prezentat în urma sesizării soţiei sale - că a fost agresată fizic şi verbal de inculpat, în prezenţa copilului minor în vârstă de 8 ani -, inculpatul a aplicat o lovitură cu capul în gură agentului de poliţie B., producându-i leziuni traumatice care au necesitat 6 - 7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar faţă de celălalt agent de poliţie, D., a adresat ameninţări cu folosirea violenţei. În aceste condiţii, cei doi agenţi nu au acţionat abuziv, ci în conformitate cu prevederile art. 38 din Legea nr. 218/2002, republicată privind organizarea şi funcţionarea Poliţei Române, prezentându-se la domiciliul comun al inculpatului şi al soţiei sale, la solicitarea acesteia din urmă.
Prin urmare, prezenţa poliţiei la locuinţa inculpatului şi pătrunderea în domiciliul comun a fost justificată de sesizarea soţiei inculpatului şi în conformitate cu prevederile legale.
În consecinţă, acţiunea inculpatului de ameninţare şi lovire a celor doi agenţi de poliţie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, corespunde textului legal de incriminare a faptei de ultraj, în modalităţile normative reţinute de instanţe.
De altfel, se constată că fondul criticii formulată pe calea recursului în casaţie - că fapta nu există, întrucât a fost o pătrundere abuzivă, ilegală a agenţilor de poliţie - porneşte de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.
Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 850 din 7 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin raportare la considerentele expuse, nu se impune nici suspendarea executării hotărârii recurate, în sensul dispoziţiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., având în vedere soluţia de respingere a recursului în casaţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 850 din 7 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2020.
GGC - CL